Variante de scriere Vezi și : iră, îra, Ira, IRA, irá, -irà

Etimologie

Din iră.

Pronunție


Substantiv

  1. forma de singular articulat pentru iră.





(euskara)

Etimologie

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

Pronunție

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

Substantiv

ira

  1. ferigă





(català)

Etimologie

Din latină ira.

Pronunție

  • (occidental) AFI: /ˈi.ɾa/
  • (oriental) AFI: /ˈi.ɾə/


Substantiv

ira f., ires pl.

  1. agresivitate; furie, mânie, înverșunare

Sinonime





(français)

Etimologie

Derivat regresiv din verbul aller.

Pronunție


Verb

  1. forma de persoana a III-a singular indicativ la viitorul simplu pentru aller.





(italiano)

Etimologie

Din latină ira.

Pronunție


Substantiv

ira f., ire pl.

  1. furie, mânie, înverșunare; p. ext. supărare

Sinonime

Cuvinte derivate





(Latina)

Etimologie

Provine din proto-indo-europeană *eis ("pasiune").

Pronunție

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

Substantiv


Declinarea substantivului
ira
f. Singular Plural
Nominativ ira '
Genitiv ' '
Dativ ' '
Acuzativ ' '
Ablativ ' '
Vocativ ' '
  1. furie, mânie, înverșunare; p. ext. supărare
    Dies irae.

Cuvinte derivate





(occitan)

Etimologie

Din latină ira.

Pronunție


Substantiv

ira f.

  1. agresivitate; furie, mânie, înverșunare





(português)

Etimologie

Din latină ira.

Pronunție

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

Substantiv

ira f., iras pl.

  1. furie, mânie, înverșunare; p. ext. supărare

Sinonime

Cuvinte derivate





(español)

Etimologie

Din latină ira.

Pronunție

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

Substantiv

ira f., iras pl.

  1. furie, mânie, înverșunare; p. ext. supărare
  2. enervare, iritare

Sinonime

Cuvinte derivate