Alegeri generale în Regatul Unit, 2024

Alegerile generale din 2024 din Regatul Unit au avut loc joi, , și au fost în joc 650 de posturi de parlamentar⁠(d) în Camera Comunelor, camera inferioară a Parlamentului Regatului Unit. Partidul Conservator aflat la guvernare, condus de Rishi Sunak, a fost învins detașat de Partidul Laburist de opoziție, condus de Keir Starmer.

Alegeri generale în Regatul Unit, 2024
Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord
2019 ←


Toate cele 650 de locuri din Camera Comunelor
326[a] mandate necesare pentru majoritate

Prezență la urne

59.9% ( 7.4 pp⁠(d))[2]
  Primul partid Al doilea partid Al treilea partid
 
Prime Minister Sir Keir Starmer Official Portrait (cropped).jpg
Portrait of Prime Minister Rishi Sunak (cropped).jpg
Ed Davey election infobox.jpg
Lider Keir Starmer Rishi Sunak Ed Davey⁠(d)
Partid Partidul Laburist Partidul Conservator Lib Dems
Lider din
Mandatul liderului Holborn and
St Pancras
⁠(d)
Richmond and Northallerton⁠(d) Kingston și Surbiton⁠(d)
Ultimele alegeri 202 seats, 32.1% 365 de locuri, 43,6% 11 locuri, 11,6%
Mandate câștigate 411[b] 121 72
Mandate schimbate 209 244 61
Vot popular 9.731.363 6.827.112 3.519.163
Procente 33,8% 23,7% 12,2%
Schimbare 1,7 pp⁠(d) 19,9 pp⁠(d) 0,6 pp⁠(d)

Hartă a rezultatului alegerilor, după partidul parlamentarului ales în fiecare colegiu

Compoziția Camerei Comunelor după alegeri

Prim-ministru în funcție

Rishi Sunak
Partidul Conservator

Prim-ministru după alegeri ales

Keir Starmer
Partidul Laburist

Aceste alegeri au adus prima victorie în alegeri generale a Partidului Laburist din 2005 și au pus capăt celor paisprezece ani de guvernare ai Partidului Conservator ca partid principal de guvernare. Laburiștii au obținut o majoritate simplă de 174 de locuri și un total de 411 de locuri,[b] al doilea cel mai bun rezultat al partidului ca număr de locuri în Parlament după alegerile generale din 1997⁠(d). Procentul de voturi obținut de partid, 33,7%, a fost însă cel mai mic dintre procentele obținute de toate guvernele majoritare din istoria electorală britanică. Laburiștii au devenit cel mai mare partid din Anglia pentru prima dată din 2005, în Scoția pentru prima dată din 2010 și și-au păstrat statutul de cel mai mare partid din Țara Galilor.[3] Partidul a pierdut șapte locuri: cinci în fața candidaților independenți, în mare parte din cauza poziției sale față de războiul Israel-Hamas; unul în favoarea Partidului Verde din Anglia și Țara Galilor⁠(d); și unul în favoarea conservatorilor din cauza divizării voturilor de stânga de către un candidat susținut de Partidul Muncitorilor⁠(d). Partidul Conservator a cunoscut cea mai mare înfrângere din istoria sa, scăzând la 121 de locuri cu un procentaj de voturi de 23,7%. A pierdut 244 de locuri, inclusiv locurile a doisprezece miniștri din cabinet și al fostei prim-ministre Liz Truss.[4] Conservatorii au pierdut toate locurile din Țara Galilor.[5]

Partidele mai mici au avut rezultate bune la aceste alegeri, în parte din cauza votului tactic⁠(d) anticonservator, iar procentele combinate ale laburiștilor și conservatorilor, de 57,4%, reprezintă cel mai scăzut număr de la alegerile generale din 1918⁠(d). Liberal-democrații, conduși de Ed Davey⁠(d), au obținut cele mai semnificative câștiguri, obținând un total de 72 de locuri, cel mai bun rezultat din istoria partidului[6] care a devenit al treilea partid ca mărime din Camera Comunelor, un statut pe care îl mai deținuse anterior, dar îl pierduse la alegerile generale din 2015⁠(d). Reform UK a obținut al treilea procent de voturi și a obținut 5 locuri, iar Partidul Verde din Anglia și Țara Galilor a obținut 4 locuri; ambele partide au obținut cele mai bune rezultate parlamentare din istorie, pentru prima oară obținând mai mult de un singur loc. În Țara Galilor, Plaid Cymru a câștigat 4 locuri. În Scoția, Partidul Național Scoțian a scăzut de la 48 de locuri la 9 și și-a pierdut statutul de al treilea partid ca mărime în Camera Comunelor.[7] În Irlanda de Nord, care are alte partide politice decât restul Regatului, Sinn Féin și-a păstrat cele 7 locuri și, prin urmare, a devenit cel mai mare partid. Partidul Democrat Unionist⁠(d) a câștigat 5 locuri, în scădere de la cele 8 pe care le obținuse la alegerile generale din 2019. Partidul Social Democrat și Laburist⁠(d) a câștigat două locuri, iar Partidul Alianței Irlandei de Nord, Partidul Unionist din Ulster, Vocea unionistă tradițională și un candidat independent au câștigat câte un loc.

Laburiștii au intrat în alegeri cu un avantaj mare față de conservatori în sondajele de opinie, iar dimensiunea potențială a victoriei partidului a fost subiect de discuție în perioada campaniei.[8][9] Economia, sănătatea, educația⁠(d), dezvoltarea infrastructurii, imigrația, locuințele și energia au fost și ele subiecte de campanie. Alegerile au fost primele desfășurate folosind noile colegii implementate după revizuirea periodică a circumscripțiilor din 2023, primele alegeri generale în care a fost necesară identificarea cu fotografie⁠(d) pentru a vota personal în Marea Britanie,[c] primele alegeri generale din timpul domniei regelui Charles al III-lea și primele convocate în temeiul legii privind dizolvarea și convocarea Parlamentului din 2022.[10]

Note de completare

modificare
  1. ^ Întrucât parlamentarii Sinn Féin refuză să își ocupe locurile în Parlament, iar speakerul și vicespeakerii nu votează, numărul de parlamentari necesar pentru o majoritate este în practică puțin mai mic.[1] Sinn Féin a obținut șapte locuri, și, inclusiv speakerul și cei trei vicespeakeri, ceea ce înseamnă că o majoritate necesită 320 de locuri.
  2. ^ a b Cifra nu o include pe Lindsay Hoyle⁠(d), speakerul Camerei Comunelor⁠(d), care a fost inclusă în numărul total de locuri al laburiștilor de către unele surse mass-media. Printr-o veche convenție, la momentul alegerii în funcția de speaker, parlamentarul respectiv își întrerupe toate legăturile cu partidul cu care fusese afiliat până atunci.
  3. ^ În Irlanda de Nord, identificarea după fotografie era deja obligatorie la alegeri înainte de a fi fost introdusă în restul Regatului Unit.

Note bibliografice

modificare
  1. ^ „Government majority”. Institute for Government. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  2. ^ „General Election 2024”. Sky News⁠(d). Arhivat din original la . Accesat în . 
  3. ^ „UK general election results live: Labour set for landslide as results come in across country”. BBC News. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  4. ^ „Former Prime Minister Liz Truss loses seat in U.K. election”. Axios. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  5. ^ „Rishi Sunak apologises after historic Tory defeat”. BBC News. . Arhivat din original la . Accesat în . 
  6. ^ „Historic firsts from the 2024 general election in numbers and charts”. Sky News. Arhivat din original la . Accesat în . 
  7. ^ "Labour to form new British government after election landslide". Courthouse News Service. Arhivat din original la . Accesat în . 
  8. ^ Walker, Peter (). „Another Canada 93? Tory Sunak critics fear extinction-level election result”. The Guardian. Arhivat din original la . Accesat în . 
  9. ^ Hunt, Wayne (). „Can the Tories avoid the fate of Canada's Conservatives?”. The Spectator. Arhivat din original la . Accesat în . 
  10. ^ „Boris Johnson pushes for power to call election at any time”. BBC News. . Arhivat din original la . Accesat în . The government has set in motion its plan for prime ministers to regain the power to call general elections whenever they like.