Arborele Vieții - Sfere de lumină: Kabbalah

Index ilustraţii

ARBORELE VIEȚII

Alfabete

Steaua lui David şi Merkabah

Viziunea carului înflăcărat, Matthaeus Merian, 1593–1650

Ezechiel, viziunea Tronului, Martin Luther, 1702

Zohar, Mantova, 1558

Imagine Peşita

Arborele Vieții

Poartă — Palatul Raiului

Sefer Raziel

Scutul lui David folosit în Kabbală

Menorah

Crucea creştină

Caduceul

Arborele Vieții, corelat cu chakrele

Arborele sefirotic și Kundalini

Robert Fludd, 1619

Integrae Naturae, de Robert Fludd, 1617

Arborele Vieții în diferite culturi

Cele patru lumi kabbalistice

Cele trei Triunghiuri și cele patru Lumi

Lumile kabbalistice

Țimțum

Cele zece sefire ale Arborelui sefirotic

Cei trei stâlpi

Cei trei stâlpi şi sefirele

Model timpuriu de reprezentare a Arborelui sefirotic

Purgatoriul şi Paradisul, Gustave Doré, 1868

Chakra Muladhara

Simbolul „TAU"

Arborele Vieții (Binele și Răul)

Poziția adoptată pentru exercițiu

Construirea lumii

Viziunea lui Dante, Gustave Doré

Chakra Svadistana

Lapide Philosophorum

Suflete pure, Gustave Doré

Chakra Manipura

Alchimie

Dante și Beatrice urcă înspre sfera lui Marte, Gustave Doré

Chakra Manipura

Grădina Paradisului

Sfinți în forma unui trandafir, Gustave Doré

Scutul lui David

Chakra Anahata

Alchimie

Cele patru creaturi sfinte

Chakra Vişuda

Inelele sufletelor de lumină, Gustave Doré

Chakra Vişuda

Numele divin Jehova şi numele divin Jeshua

Suflete războinice, Gustave Doré

Chakra Ajna

Cercul strălucitor de îngeri, Gustave Doré

Chakra Ajna

Zodiacul

Menorah şi Arborele Vieții

Arborele sefirotic și cele zece porunci

Arborele sefirotic și cele 10 păcate

Rugăciune

Alfabetul ebraic

Crucea kabbalistică

Arborele sefirotic și Numele divine

Preambul

Adevărul e că Toată lumea îți vrea Binele. De aceea,

nu lăsa pe Nimeni să ți-l ia.

Adevărul e că Obstacolele sunt acele lucruri Mărunte

pe care le întâlnești atunci când renunți la Visuri.

Adevărul e acea noțiune relativă pe care nu o întâlnești decât

în propriu-ți sistem de Referință.

Return to Innocence

UN PREOT PAROH A AUZIT odată că unul dintre credincioșii săi și-a anunțat prietenii că nu va mai veni la biserică.

Argumentul său era unul binecunoscut: poate comunica cu Dumnezeu la fel de bine fiind, în mijlocul naturii, ca între zidurile bisericii... Era iarnă, iar preotul s-a gândit să îl invite la el acasă. Cei doi s-au așezat în fata șemineului și au început să vorbească de toate, dar nu și despre frecventarea bisericii. După ceva timp, preotul a luat cleștele de lângă șemineu și a prins cu el un cărbune încins pe care l-a scos din foc. A pus apoi tăciunele pe cimentul din fața șemineului. Amândoi îl priveau în tăcere, observând cum acesta încetează să ardă, devine cenușiu și, în final, se stinge, timp în care ceilalți tăciuni continuau să ardă liniștiți în șemineu...

Lecția tacită a preotului nu a trecut neobservată. După câteva minute de tăcere, bărbatul a ridicat ochii, l-a privit pe preot și i-a spus: „Ne vedem duminică la biserică, Părinte!".

Încercând a înțelege lecția tăciunelui singuratic, percepem necesitatea noastră de apartenență, în esență, tema existențială răsfrântă în ancestral și a cărei necuprindere ne capturează între meandrele gândirii logice.

„Nevoia persistentă de univers logic și coerent este profund ancorată în inconștientul uman, dar universul real se află întotdeauna cu un pas în afara logicii."

Frank Herbert

Logica poate exista într-un univers în care știința modernă ajunge la bazele filosofice ale religiilor. Logica poate exista într-un univers în care întrebările fundamentale ale existenței nu au încă un răspuns... logic. Logic, ar trebui să existe răspunsuri la astfel de întrebări: Ce este dincolo de existență? Cine suntem, de unde venim și ce dorim?

Să ne gândim la cărbunele din șemineul preotului, la existența sa neîmplinită, la arderea sa întreruptă de o voință superioară al cărei unic scop, în aparență, avea un motiv bine întemeiat, un motiv logic. Putem percepe materia în sensul în care școala ne-a învățat. Putem percepe diferența dintre cărbune și diamant. Putem încerca să înțelegem diferența dintre două structuri identice ale carbonului. Putem diferenția însă valoarea lor? Putem percepe binele în felul în care ne-a fost explicat. Dar oare putem percepe credința prin voință? Sau știința prin virtute?

Astăzi, ne zbatem între forme ale non-gândirii: școli care emit dogme ale noilor credințe științifice, cotidian devorator de timp și energie și, nu în ultimul rând, biserica bazată pe credință oarbă. Conduși de conspirația oarbă a scutirii contemporanilor de chinul gândirii, ne ancorăm în ancestralul vieții cotidiene producându-ne, pentru noi înșine, stereotipuri ale tehnologiei și ale dezinformării, meandre ale superficialului și ale lipsei de comunicare; devenim consumatori de adevăruri dogmatice impuse de biserică, școală, informație, colegi, prieteni, dar, mai ales, de noi înșine, de eul constructor al neo-non-gândirii moderniste.

Percepția valorii în sistemul de referință tridimensional este una alterată de însăși capacitatea de analiză a creierului, minimalizată prin rutină și dispusă la compromisuri dogmatice. Bunăoară, cărbunele va fi perceput ca formă lipsită de valoare, în timp ce diamantul va fi cap de afiș. Aceeași structură, dar valoare diferită. Gândiți că un carat de diamant valorează cât o tonă de cărbune. Diamantul va fi cel care va sta în lumina reflectoarelor și va atrage aplauzele, tocmai pentru că el va fi vedeta într-o lume care apreciază formalismul. Dar oare ce vom face în-tr-o iarnă în care gerul ne va umbri încăperea unde vom expune prețiosul nostru diamant?

Cantitate sau calitate, necesitate sau orgoliu, dorință sau trebuință? Credem sau acceptăm? Avem oare puterea de a înțelege? Avem oare puterea de a renunța?

Ne bazăm pe exemplu mai mult decât pe intuiție. Mimăm ca să fim în pas cu moda. Înlăturăm valoarea și căutăm succesul. Financiar... Vrem să fim altfel și ne căutăm soarta cu disperarea timpului pierdut. Suntem la un pas unul de celălalt și, totuși, o prăpastie ne desparte...

O prăpastie de credință pe care o putem străbate într-un mod mai mult decât simplu: prin întoarcerea către origini!

Răsfoiește cu încredere paginile ce urmează și vei descoperi o altă lume. O lume plină de răspunsuri la întrebări puse și nespuse valori ce se vor revărsa către tine. Mări de diamante și nestemate, bogății inimaginabile vor polei cu aurul lor setea cunoașterii tale!

ÎNCEARCĂ ŞI NU PREGETA!

Cătălin Dorcioman

„Kabbalah este o tradiție evreiască străveche

ce presupune interpretarea mistică a Bibliei,

transmisă la început pe cale orală,

care folosește metode esoterice."

The Oxford Pocket Dictionary of Current English, 2009

Ce este Kabbala?

A DEFINI CONCEPTUL de Kabbala nu este un lucru foarte simplu. Chiar înainte de a apela la vreun dicționar, trebuie să știm cum se scrie pentru a-l putea găsi. Cuvântul începe cu K, C sau Q? Şi asta doar pentru început. Trebuie să luăm în considerare faptul că există mai multe moduri de a scrie acest cuvânt​[1]. Iar fiecare mod de scriere este adesea asociat cu o tradiție mistică sau esoterică în care Kabbala joacă un rol important.

Căutând în dicționarele românești, mirarea a fost mare pentru că, dacă luăm în considerare anumite aspecte, definiția este greșită și nici măcar nu respectă definițiile marilor instituții cu istorie în acest domeniu, precum Cambridge sau Oxford.

CABÁLĂ, (2) cabale, s.f. 1. Interpretare ebraică esoterică și simbolică a Vechiului Testament; doctrină bazată pe această interpretare. 2. Fig. Uneltire, intrigă. — Din fr. cabale, germ. kabale. Sursa: Dicționarul Explicativ al limbii române 1998;

CABÁL//Ă ~e f. 1) (în Evul Mediu) Doctrină iudaică ce constă în interpretarea mistico-alegorică a Vechiului Testament. 2) fig. Acțiune reprobabilă uneltită pentru a stârni vrajbă sau a zădărnici ceva; intrigă; uneltire. fr. cabale, germ. kabale. Sursa: Noul dicționar al limbii române, 2002;

CABÁLĂ s.v. complot, conjurație, conspirație, intrigă, maşinație, uneltire. Sursa: Dicționar de sinonime, 2002.

Deși este o cunoaștere esoterică bazată pe interpretarea Bibliei, Kabbala nu este interpretarea însăși;

Prin kabbală nu se face doar interpretarea Vechiului Testament, ci și a întregii Biblii și a altor texte necanonice, numite apocrife;

De unde până unde ajungem la uneltire, intrigă, complot, conspirație? Termenul nu provine din francezul și germanul cabale. Este ca și cum am spune că, spre exemplu, cuvântul taci provine din englezescul touch[2]. Totuși, trecând peste acest aspect, nu cred că am auzit vreodată să se spună: „Soacra a cabalit (sau, poate, cabalicit) împotriva mea". Cuvântul de origine evreiască Kabbala provine de la:

קבל = KBL — care înseamnă a primi sau a înmâna;

חלבק = KBLH — care înseamnă tradiție orală;

Cuvântul Kabbala apare pentru prima oară în scrierile poetului și gânditorului Salomon Ibn Gabirol, dar nu a fost folosit în mod curent decât începând cu secolul al XIV-lea.​[3] Termenul este folosit pentru a denumi un set de învățături esoterice sau mistice păstrate, inițial, în iudaism, dar promovate mai târziu, în secolul al XII-lea, prin centre culturale precum cele din Spania. Kabbala este formată dintr-un set de învățături și analize care studiază natura universului, aspectele divinității și metodele creației. Din acest set de învățături este derivat rolul omului în schema revelată.

Din punct de vedere mistic, termenul Kabbala se referă la un set de simboluri numite sefire și la Nume divine asociate cu acestea. Ea include practici, tehnici de meditație, tehnici de concentrare pe aceste nume, precum și rugăciuni asociate cu simbolurile respective. Ele sunt modalități prin care divinitatea se manifestă în planul fizic, dar sunt și principii prin care practicantul poate să ajungă să îl cunoască pe Dumnezeu, sefirele reprezentând una dintre modalitățile prin care putem să îl experimentăm pe Dumnezeu sau să fim față în față cu acesta în mod similar profeților, patriarhilor, lui Iisus sau apostolilor. A vedea fața divină este o onoare supremă​[4].

Pentru a spune același lucru într-o formă simplificată și mai lumească, este necesar să știm numele persoanei cu care vrem să ne întâlnim și cu care vrem să ajungem să stăm față în față. În același mod, pentru a putea să vedem fața lui Dumnezeu, este indispensabil să îi cunoaștem numele.

Kabbala insistă asupra faptului că trebuie să ajungem să vedem fața divină, aspectele lui Dumnezeu, atât în lumea interioară, cât și în cea exterioară. Sufletul sau scânteia divină din noi caută în permanență să înțeleagă căile divinității și să le aplice în planul fizic.

Kabbala ne învață că formele pe care le vedem în fiecare zi sunt doar măști care acoperă lucruri și aspecte spirituale, principii prin care întreaga creație se manifestă. Devenind conștienți de acestea, devenim, de fapt, conștienți de modul în care Dumnezeu se manifestă la fiecare nivel al creației, de modul în care El dorește să o perceapă, să o experimenteze, să o simtă etc.

Toate acestea deoarece, în kabbală, simplul act de a primi nu este unul pasiv, precum cel de a întinde mâna, ci un proces activ, de primire și de conștientizare a aspectelor divine din viața fiecăruia, este un proces constant de căutare și de înțelegere personală a aspectelor din ce în ce mai profunde ale divinității care se manifestă în univers și prin univers. Prin acest proces de deschidere din ce în ce mai mare ni se deschid inima și sufletul pentru a primi învățături tot mai profunde. Inima devine activă și se transformă într-un organ al discernământului spiritual.

Deschiderea inimii este o stare a conștiinței către care sunt îndreptate practicile kabbalistice, este starea în care ni se dă acces la lumea nevăzută, dincolo de ceea ce poate concepe sau, adesea, accepta mintea umană. Pentru marea majoritate a kabbaliștilor, inima este locul în care, cu ajutorul imaginației, al meditației și al rugăciunii, putem să ne conectăm mintea la sferele de influență ale divinității.

Imaginea centrală a Kabbalei este formată dintr-un sistem de 10 sefire conectate între ele prin 22 de legături, numit Arborele Sefirotic sau Arborele Vieții.​[5] Ele formează cele 32 de căi ale înțelepciunii, 32 fiind valoarea numerică a cuvântului LEV, care înseamnă „inimă".

Istoria Kabbalei

CONFORM LEGENDELOR, Kabbala i-a fost transmisă de Dumnezeu lui Adam, iar apoi tradiția a trecut de la o generație la alta până în ziua de azi. Ea a fost transmisă, printr-o linie neîntreruptă, de maeștri știuți sau, cel mai adesea, neștiuți, sfinți și profeți, timp de mii și mii de ani. Cu alte cuvinte, originea îi este învăluită în mister și se pare că a erupt odată cu zorii istoriei omenești, reflectând evoluția omenirii dinspre regatul animalelor. În literatura kabbalistică clasică se spune că ea este revelația misterelor creației și ale lui Dumnezeu, a misterelor unui suflet omenesc și a unor lucruri precum profețiile și magia; într-un cuvânt, misticism sau metafizică. Dar, la fel de mult ca oricare dintre aceste lucruri, Kabbala este o oglindă în care se reflectă inteligența arzătoare care a provocat umanitatea să se ridice peste toate celelalte specii de creaturi de pe pământ — o inteligență care ne face conștienți de sinele nostru și ne împuternicește cu capacitatea unei evoluții conștiente mult mai intense decât starea noastră din prezent.

Ştiința kabbalistică este transmisă de la profesor la student, adesea implicând o serie de metode, tehnici, meditații și rugăciuni. Experiența și trăirile Kabbalei universale sunt corelate cu majoritatea tradițiilor mistice, fără însă a se contrazice cu acestea. Ştiința Kabbalei este un adevăr universal care depășește limitele culturale și sociale.

Kabbala este unică în felul ei pentru că este printre puținele cunoașteri care este ancestrală și, în același timp, în continuă dezvoltare. Kabbala este practicată fără întrerupere ca formă de misticism, dezvoltare personală și cale spirituală.

Istoria Kabbalei este greu de fixat în date și succesiuni liniare din cauza naturii sale — învățătură orală, tradițională. Cu mult înainte de presele de imprimat, învățăturile kabbalistice au fost transmise, de la profesor la student, ca învățături orale și sub forma unor colecții de manuscrise care, la rândul lor, ar fi putut fi copii ale altor seturi de manuscrise folosite de alți profesori. Impulsul original al Kabbalei a fost emis de o școală de misticism evreiesc a secolului I, denumită Merkabah, însemnând căruță. Acești mistici foloseau metode secrete de „ascensiune spirituală pentru a obține experiențe mistice cu ajutorul postului și al tehnicilor de respirație. Aceste experiențe pot fi recunoscute ca fiind obișnuite pentru orice adept modern care urmează sistemul ocult de inițieri, cum ar fi: „Lumea s-a purificat în jurul meu și inima mea s-a simțit de parcă ar fi intrat într-o lume nouă.

Învățăturile misticilor din Merkabah au devenit parte din școala Heikhalot, al cărei nume înseamnă palat, referindu-se la planurile spirituale prin care misticii au evoluat. Descrierile acestor călătorii sunt asemănătoare cu călătoriile sufletului în lumea de dincolo, având cuvinte magice sau nume potrivite ale zeilor, spuse înainte ca fiecare ușă să fie deschisă și fiecare palat pătruns.

Texte clasice care formează structura de bază a Kabbalei tradiționale:

Sefer-ha-Tora — Cartea Legii, primele cinci cărți ale Vechiului Testament.

Etz-ha-Chayyim — Arborele Vieții, publicată în 1901.

Sefer-ha-Zohar — Cartea Splendorii, publicată în 1558-1560.

Sefer Yețira — Cartea Formării, publicată la Mantua în 1562.

Sefer-ha-Bahir — Cartea Luminii, publicată la Amsterdam în 1651.

Pershitta — Evangheliile, incluzând și Evanghelia după Toma.

Multe dintre următoarele școli kabbalistice sunt formate în jurul acestor cărți, ele conținând interpretarea și sensurile care revelează acțiunea lui Dumnezeu și creația. Din școala formată la Safed în secolul al XVI-lea provin mulți dintre liderii gânditori ai Kabbalei, în special Rabbi Issac Luria​[6], numit Ari (1534–1572), și Rabbi Moshe Cordevero​[7] (1522–1570). Primul este responsabil pentru o mare parte din structura și cosmogonia kabbalistică, astfel că școala „lurianică de gândire a dat răspunsuri la multe dintre problemele kabbalistice mai complexe, în special la cele legate de „spargerea vaselor​[8]. Următoarea mare dezvoltare istorică a Kabbalei a venit odată cu mișcarea hasidică de la mijlocul anilor 1700, concentrată în jurul Rabinului Israel, mai cunoscut ca Baal Shem Tov (1698– 1760)​[9], care înseamnă „Maestru al Numelui Divin", un semn de respect profund în kabbalism​[10].

După ce am examinat dezvoltarea Kabbalei în tradiția mistică iudaică, vom încerca să schițăm o parte din mijloacele importante prin care ea a trecut către tradiția ocultă în special în Europa și, prin urmare, către magicianul modern.

Kabbala și învățăturile sale au trecut către filosofia magică în primul rând prin gânditorii creștini medievali care au văzut în kabbală un model de validare a tradițiilor orale proprii lor. De la sfârșitul secolului al XV-lea, evreii convertiți la creștinism au adus noi puncte de vedere teologilor. O academie platonică din Florența, înființată de Giovanni Mirandola (1463–1494)​[11], a dus mai departe cercetarea și discuțiile Kabbalei între filosofii din acele timpuri​[12]. Publicația lui Shaarey Orah, Porțile de lumină (1516), în latină, a promovat interesul către învățăturile din Bahir​[13] și planul fundamental al arborelui vieții.

Sursele primare pentru renașterea ocultă au fost Athanasius Kircher (1602–1680), un iezuit german al cărui Oedipus Aegyptiacus (1630)​[14] a detaliat Kabbala în studiul misterelor egiptene și al hieroglifelor, și De Occulta Philosophia (1533)​[15] de Cornelius Agrippa​[16]. Alte lucrări care provin de la alchimiști, incluzând Khunrath, Fludd și Vaughan, au indicat definirea Kabbalei ca metahartă pentru primii gânditori hermetici.

Misticii creștini au început să-i folosească structura pentru explicații ale revelațiilor lor, cel mai renumit fiind Jacob Boehme​[17] (1575–1624)​[18]. Oricum, cel mai important eveniment din linia noastră de examinare este, indiscutabil, publicația lui Christian Knorr Von Rosenroth (1636–1689), Kabbala Denudata, scrisă în latină din 1677 până în 1684, care a dat traduceri din Zohar și extrase din lucrările lui Issac Luria.

Această lucrare, care a fost tradusă în engleză în 1887 de către MacGregor Mathers (1854–1918), cu titlul Kabbala dezvăluită​[19], împreună cu deja existenta traducere a scrierii Sepher Yețira​[20],​[21], a format coloana Societății Golden Dawn, din care au apărut mulți dintre ocultiștii recenți, ca Dion Fortune​[22] (1891–1946), care a făcut un sumar al sefiroților în Kabbala mistică (1935), și Aleister Crowley​[23] (1898–1947). Ocultistul creștin, membru al Golden Dawn, Arthur Edward Waite​[24] a scris, de asemenea, multe lucrări care examinau tradiția secretă a Kabbalei, deși, despre toți acești ocultiști, Gershom Scholem​[25] (1897–1982) spune că se bazau mai mult pe imaginația lor decât pe cunoașterea Kabbalei, care era „infinitesimală".

Alt șir a pornit din lucrările lui Rosenroth prin Eliphas Levi​[26] (1810–1875), care a cunoscut martinismul​[27] kabbalistic prin Hoene Wronski​[28] (1778–1853) și i-a studiat, printre alții, pe Boehme și pe Rosenroth. A devenit un student al tarotului prin lucrările lui Court de Gebelin​[29] (1719–1784), care a atribuit tarotului o origine antică egipteană. Pornind de la Gebelin și Rosenroth, Levi a sintetizat o schemă a sistemului de inițieri psihologice, oculte și spirituale. Levi a scris: „Kabbala poate fi numită matematica gândirii umane​[30]. Aleister Crowley a continuat munca lui Levi, prezentând-o în cartea despre tarot, „Cartea lui Toth.

Pe scurt, Kabbala a trecut, de la tradiția iudaică, prin tradiția creștină și prin diferite curente ca Renașterea poloneză iudaică din secolul al XVIII-lea. Mulți dintre studenții timpurii și dintre gânditorii neoplatonici au început să o combine cu alchimia, iar ocultiștii târzii au folosit-o ca pe un mare plan de ascensiune spirituală, închizând cercul mistic din care a răsărit.

Kabbaliștii tradiționali susțin că ocultistul are o cunoaștere incompletă asupra arborelui vieții și, prin urmare, lucrul cu acesta este imperfect. Kabbala este un mecanism de bază, ale cărui dezlegări sunt infinite, iar orice abordare serioasă a metasistemului său de bază va avea o relevanță serioasă dacă este testată în lumea care ne înconjoară, fără a avea importanță în ce fel este formulată aceasta. Despre primii kabbaliști nu se poate spune că au avut o cunoaștere imperfectă asupra arborelui vieții, deoarece nu înțelegeau și nici nu foloseau teoria sistemelor informaționale sau pentru că nu înțelegeau cosmologia modernă. Într-adevăr, examinările lor asupra propriei persoane și asupra Universului au dezvăluit o cunoaștere care a existat cu sute de ani înainte ca știința să o formuleze, în același fel în care gândirea ocultă contemporană poate fi redescoperită într-o știință de peste sute sau mii de ani.

Corpul de învățături și gruparea credințelor au ca model central o diagramă compusă din 10 cercuri conectate