Fascinația marilor mistere: Reflecții și fantezii

Fascinația marilor mistere

Reflecții și fantezii

Constantin M. N. Borcia

Publicat de MultiMedia Publishing

Copyright 2020 Constantin M.N. Borcia

ISBN: 978-606-033-400-2

Publicat de MultiMedia Publishing, www.setthings.com/ro/editura

ISBN: 978-606-033-400-2

Traducerea în limba engleză: translate google.com

Consilier editorial: Nicolae SFETCU

Autorul îşi asumă integral responsabilitates privind conţinutul cărţii.

Reproducerea integrală sau parţială a textului prin orice mijloace, fără acordul autorului sau fără citare, este o ilegalitate morală...

Din nenorocire, viaţa omenirii, comparată cu aceea a lucrurilor cerului, nu este decât o fulgerătoare licărire, o secundă pierdută în imensitatea timpurilor, în cursul căreia totalitatea Universului nu poate desvălui ochilor ştiinţei omului decât schimbări insensibile... ceea ce pune la îndoială toate deducţiile cu termen îndepărtat, pe cari ea le va putea formula.

E. ESCLANGON – „Zece lecţiuni de Astronomie – Atelierele „Adevărul, Bucureşti, 1933

(În româneşte de Candid C. Muşlea şi Stelian Gh. Mărculescu, pag. 121)

Dedicație

Dedic această carte tuturor celor ce au minţile deschise, oamenilor generoşi, binevoitori şi luminaţi...

Cartea este un omagiu adus libertăţii de gândire şi de exprimare, pentru care au luptat şi s-au jertfit de-a lungul timpului, oameni minunaţi...

Mulţumiri

Vreau să mulţumesc mamei mele, Niculina A. BORCEA, pentru sprijinul moral pe care mi l-a acordat şi pentru libertatea pe care mi-a îngăduit-o în decursul timpului gândi şi visa...

Pentru consilierea competentă, colaborarea perfectă şi amabilitatea cu care m-a onorat, mulţumesc domnului Nicolae Sfetcu.

Se cuvine să mulţumesc doamnei Delia Petrescu şi colectivului de la editura Smart Publishing pentru colaborarea fructuoasăcu prilejul apariţiei altor cărţi.

Mulţumesc de asemenea colectivului de la editura Printech care a acceptat să publice toate cele şaptesprezece cărţi pe care le-am scris cu disperare, atunci când mă consideram un ratat pefect…

În sfârşit, mulţumesc celor ce m-au ajutat, într-un fel sau altul, să fiu… ceea ce sunt…

Precizare

În această lucrare am sintetizat o parte dintre ideile prezentate în mai multe cărţi apărute fie la editura Printech, fie la alte platforme editoriale (Lulu, Kobo, Smashwords, Amazon, Createspace), dar am adăugat alte texte noi, nepublicate.

Ideile expuse, (şi care sunt prezentate destul de succint, în cuprinsul lucrării), se referă la anumite mistere deosebite care dau mult de gândit celor ce vor să se aplece asupra lor...

În acest volum, intitulat „Fascinaţia marilor mistere", m-am oprit asupra următoarelor mistere captivante: misterul Universului, misterul vieţii, misterul civilizaţiilor extraterestre şi misterul omenirii.

Mai înainte de a expune câteva aspecte referitoare la aceste mistere, am considerat necesar să prezint unele consideraţii referitoare la raporturile dintre mister, ipoteză şi cercetare...

Ce se mai poate spune în definitiv ?

Doar atât: cunoaşterea este iluzorie, este schimbătoare... Oamenii trăiesc şi mor, au impresia că ştiu câte ceva despre această existenţă şi se îmbată cu această iluzie... Numai că, după ei vin alţii şi alţii care vor şti altceva despre existenţă şi care vor crede că ceea ce ştiu ei este cert, că reprezintă adevărul... Tot adevărul... Şi tot aşa, şi tot aşa, până când nu va mai fi nimeni care să cunoască această existenţă bizară... Sau, dimpotrivă, poate că... iluzia cunoaşterii va continua la nesfârşit...

În ultimă instanţă, cred că această realitate este amăgitoare...

Dar, poate că mă înşel... Cine ştie ?...

ÎN LOC DE INTRODUCERE...

Am găsit la un anticariat o carte intitulată „Călătorie în Univers",(a fost scrisă de Mircea Herovanu şi a apărut la Editura Casei Şcoalelor, în anul 1937)... Pe pagina a treia a cărţii, cineva scrisese următorul text:

„Vărului meu Dan Izăcescu, această carte, grăunţe din ceea ce ştiu oamenii, dorindu-i mult să găsească prin ştiinţă, prin tălmăcirea marilor taine ale Vieţii şi Lumei, pace sufletească, putere de muncă şi luptă creatoare pentru cei ce nu o pot avea, şi multă, multă înţelepciune."

Constantin Zizi Calmunschi, 1 Ianuarie 1915"

Dar... ce era asta ? Cartea a apărut în 1937, iar textul era datat ca fiind din anul... 1915... Cum era posibil ?... A călătorit cartea, în timp ?...

S-ar părea că sunt următoarele posibilităţi:

Era un fel de glumă a cuiva... Dar ce fel de glumă putea să fie ? Mărturisesc că am un foarte dezvoltat simţ al umorului, însă, nu am reuşit de data asta să găsesc niumic vesel în acest mesaj...

Era o eroare a celui care scrisese şi datase textul... Pur şi simplu s-a grăbit... Este posibil să fi fost... 1945, sau 1955 să zicem, în loc de 1915... Este drept că şi anul era scris cam şters, se vedea destul de greu...

Era poate o eroare din partea mea, poate că eu am fost indus în eroare cumva, nu am înţeles cum se cuvine ceea ce a scris individul, era adică poate scris anul 1945 iar eu am crezut că este 1915...

Că textul era autentic, că era vechi, asta era clar, fără dubiu... Cerneala era veche, nu mai încăpea îndoială... Şi totuşi, ce şanse ar fi fost ca acel text să fi provenit din... 1915 ? Şansele acestea erau atât de mici încât... aproape că nu existau... Şi totuşi... dacă lumea asta nu este decât o simulare pe calculator (e drept o simulare extraordinară efectuată cu un calculator extraordinar) sau dacă Universul acesta este AMENAJAT, adică este ARTIFICIAL, un Univers construit de către FIINŢE INIMAGINABIL DE COMPLEXE (eventual provenite dintr-un UNIVERS CU CINCI DIMENSIUNI) ei bine poate că dacă ar fi aşa, atunci ar fi posibil ca şi acea carte pe care am pomenit-o să fi călătorit în timp... Poate că dacă mintea omenească ar fi mai deschisă, mai tolerantă, atunci poate că ar evolua mult mai rapid şi mai bine...

EI BINE, DAR DACĂ AR FI ADEVĂRAT? O carte care a călătorit în timp, din 1937, a ajuns în... 1915 sau 1914 şi apoi, a reuşit să ajungă până acum, în anul de graţie, 2016 !... Este o idee greu de acceptat de către oamenii din acest veac, recunosc, şi trotuşi poate tocmai de aceea ar putea avea şanse să se adeverească... Dar mă mai întreb ceva: oare ce destine au avut... Dan Izăcescu şi Constantin Zizi Calmunschi ?... Când s-au născut, când au murit, ce viaţă au avut ? Oare cum l-a influenţat cartea lui Herovanu pe Dan Izăcescu ? Oare a călătorit cartea aceasta în timp ? Dacă da, cum a reuşit să călătorească ?... Iată nişte întrebări la care nu se poate răspunde, dar care sunt foarte tulburătoare...Ei bine, după această întâmplare m-am decis să public o carte la care am lucrat destul de mult, (respectiv „Această viaţă trecătoare")...

Am simţit ceva, un fel de stimulent de a o publica... Nu ştiu ce a însemnat asta, dar poate că voi afla... Sau poate că nu...

Iată, pentru demonstraţie, pagina scanată din carte unde este însemnarea la care am făcut referire...

NOTĂ

Nu pot să nu reproduc un scurt fragment din cartea lui Herovanu, care mi s-a părut extrem de intersant şi care poate pune pe gânduri pe oricine… Iată…

« Astfel, fiecare părticică de Univers evoluează prin aceleaşi stări cari se succed la infinit, în timp ce în totalitatea sa, Universul rămâne mereu neschimbat, identic cu el însuşi. Nimic nu se creiază, nimic nu se se distruge, spunea Lucretius. Ceea ce este, a existat şi va exista veşnic, sub aceleaşi aspecte cari se reproduc la infinit. Fizica redă valoare maximei lui Lucretius. Omul modern se întâlneşte în gândurile sale cu omul antic. Întâlnirea aceasta – care este şi ea de altfel o revenire la lucruri trecute, o revenire simbolică în domeniul celor spirituale – ne pune în faţa zădărniciei sforţărilor de a cuprinde, cu mintea noastră, toată întinderea spaţiului şi timpului. Ea pare totodată a ne arăta că în acest domeniu ştiinţa se apropie de capătul puterilor sale şi că pentru a străbate mai departe, nu ne rămâne decât ajutorul tovarăşului nostru de totdeauna: visul. »

*

Aceasta scriam, recent, în carteaAceastă viaţă trecătoare... Consider că este valabil şi pentru carteaFascinaţia marilor mistere...

Iată un mister cu care m-am întâlnit tocmai când mă aşteptam mai puţin...

Aşdar în această carte mă voi referi la mistere pe care le consider ca fiind fundamentale:

MISTERUL UNIVERSULUI

MISTERUL VIEŢII

MISTERUL CIVILIZAŢIILOR EXTRATERESTRE, MISTERUL OMENIRII...

Sper să revin asupra acestor chestiuni, dacă voi mai putea, într-o lucrare mai amplă...

1 CÂTEVA CONSIDERAŢII DESPRE MISTERE

Precum se ştie, misterul înseamnă... ceea ce este (încă) necunoscut; neînţeles sau nedescoperit; taină; secret. (http://dexonline.ro/definitie/mister).

Misterele reprezintă în ultimă instanţă, o lipsă de informaţie (sau, cu alte cuvinte, reprezintă o cerinţă de informaţie). Elucidarea misterului înseamnă obţinerea unei informaţii, a unei certitudini... Unele mistere se referă la evenimente (din trecut sau din viitor) – spre exemplu misterul originii Universului sau misterul originii vieţii sau misterul originii omului... Sunt tot felul de ipoteze care încearcă să elucideze astfel de mistere, dar nu sunt totuşi CERTITUDINI, decât poate pentru unii oameni....

Alte mistere se referă la lucruri, fenomene, procese – spre exemplu misterul fenomenelor paranormale, iar alte mistere se referă la evenimente speciale, cum ar fi dispariţia dinozaurilor... Câteva aspecte referitoare la mistere sunt prezentate succint în cele ce urmează(unele consideraţii au fost preluate din cartea Diversitatea cunoaşterii – reflecţii, autor C. Borcia, Editura Printech, Bucureşti, 2010).

Este de subliniat mai întâi că prezentul reprezintă certitudinea maximă sau informaţia maximă. Pe măsură ce ne depărtăm de prezent (fie spre trecut, fie spre viitor), certitudinea începe să scadă, astfel încât într-un trecut sau un viitor foarte îndepărtat, incertitudinea devine maximă sau altfel spus, misterul este din ce în ce mai profund...

(De aceea unii oameni spun că preferă să trăiască acum şi aici adică în prezent, tocmai pentru că prezentul oferă certitudinea maximă, iar viitorul şi trecutul, dimpotrivă, incertitudinea maximă)...

Totuşi, atât în cazul trecutului îndepărtat sau foarte îndepărtat, cât şi în cazul viitorului îndepărtat sau foarte îndepărtat, există zone de trecut sau de viitor în care se formează sau se generează informaţii potenţiale – certitudini potenţiale – care permit realizarea unor predicţii sau retrodicţii.

Aşadar:

În PREZENT există informaţie sau certitudine maximă, mister minim (cu toate acestea, nici prezentul nu este lipsit de mister, dar este într-o anumită măsură diminuat, comparativ cu misterele trecutului sau ale viitorului).

Cu cât ne îndepărtăm de prezent, cândva într-un trecut sau într-un viitor extrem de îndepărtat, există o informaţie sau o certitudine minimă, respectiv un mister maxim...

Există zone sau perioade din trecut sau din viitor cu informaţii potenţiale – sau certitudini potenţiale.

Cu toate acestea se poate vorbi şi de mistere ale prezentului, chiar dacă am admis că prezentul reprezintă certitudinea maximă; în definitiv, nu există certitudini absolute; certitudinile de azi pot deveni misterele de mâine, tot aşa cum misterele de... ieri au devenit, în unele cazuri, certitudinile de azi... Se poate chiar afirma că sunt destule fenomene, evenimente, procese misterioase care au loc în prezent...

*

Surse de informaţii pentru trecut, viitor şi prezent.

În general, în cazul trecutului şi al viitorului, certitudinea scade, informaţia devine difuză, cu cât trecutul şi viitorul sunt mai îndepărtate de prezent, misterul este din ce în ce mai mare. Dar şi prezentul este într-o continuă schimbare, iar certitudinea nu este absolută...

Cu toate acestea, este posibilă conservarea informaţiei şi realizarea unei imagini sau obţinerea unor cunoştinţe despre trecut sau despre viitor, precum şi despre prezent, datorită surselor de informaţii.

Aşadar, pe măsură ce ne depărtăm de prezent, informaţia se degradează, incertitudinea creşte. Această degradare a informaţiei este reprezentată sau particularizată prin enigme sau mistere sau pur şi simplu, prin zone inaccesibile cunoaşterii (spre exmplu, în cazul istoriei, zonele inaccesibile ale cunoaşterii o poate reprezenta aşa-numitele secrete de stat, care rămân în zona inaccesibilă cunoaşterii)... Unele enigme, pot fi considerate de fapt ca fiind informaţii pierdute... Enigmele, misterele se regăsesc şi în zona de prezent, dar amplitudinea acestora – sau dificultatea de a le rezolva – este mai mică...

În general, sursele de informaţie sunt:

surse de informaţii pentru trecut:

memoria individuală – amintiri, reprezentări...

memoria colectivă – tradiţii, ritualuri, arhetipuri...

documente – manuscrise, imagini sau documente audiovizuale – desene, picturi, fotografii, filme, discuri, casete, înregistrări audio...

produse artistice – sculpturi, basoreliefuri, diverse creaţii arhitectonice...

construcţii – edificii – clădiri, case, structuri arhitectonice deosebite...

produse tehnice – memoria computerelor; produse bio-sociale – memoria genetică şi socială...

urme naturale – geologice, palenologice, arheologice, cosmice...

surse şi informaţii pentru viitor:

imaginaţia, creativitatea şi aspiraţiile personale şi sociale...

observaţii şi analize asupra perspectivelor de desfăşurare a evenimentelor...

preziceri pe baza unor planificări riguroase...

modele statistice sau alte modele specializate (fizice, cosmologice, ecologice, sociale, economice şi demografice, etc.)...

mijloace neconvenţionale sau paranormale – premoniţia paranormală; clarviziune şi claraudiţia; ghicitul; presentimentele, visurile premonitorii...

surse de informaţii pentru prezent:

observaţii, experimente, documente, investigaţii, tehnologii adiacente (procesarea informaţiilor; analiza şi sinteza informaţiilor; comunicare şi interacţiune socială...).

Toate acestea depind de doi factori:

capacitatea de detectare, asimilare, procesare şi stocare a informaţiilor;

conjunctura şi dinamica informaţiilor – spre exemplu dacă există o situaţie conflictuală sau o desfăşurare explozivă a evenimentelor...

*

Câteva exemple de mistere.

În cartea „Cele şaptezeci de mari mistere ale lumii antice. Descifrarea secretelor vechilor civilizaţii "– coordonator Brian M. Fagan (Enciclopedia RAO, 2008, Bucureşti), sunt prezentate mai multe mistere care nu au fost nici pe departe elucidate, deşi au fost mulţi care au încercat să le rezolve...

Iată câteva mistere, preluate din cartea citată: misterele epocii de piatră (enigma originii omului; evoluţia limbajului; dispariţia animalelor mari...), vechile civilizaţii (cum au fost ridicate piramidele şi obeliscurile; enigma Sfinxului; enigmaticele Linii Nazca; cine a construit Tiawanaku, etc.); morminte şi comori pierdute, scrieri vechi şi nedescifrate, civilizaţii dispărute...

Descifrarea unui mister este anevoioasă şi pretinde pe lângă o anumită argumentaţie bine gândită, o multitudine de alte dovezi, suplimentare, (cum ar fi documente vechi, diverse vestigii, etc.), în afară de dovezile logice şi eventual matematice... În sfârşit, s-ar mai pune problema credibilităţii explicaţiei... Cineva, un savant oarecare să zicem, poate pretinde că a elucidat un mister sau altfel spus că a găsit o explicaţie, care poate fi perfect logică, poate chiar aduce tot felul de dovezi, astfel încât în final să poată spune: iată oameni buni că am dezlegat acest mister (care poate fi oricare)... Numai că acei „oameni buni, pot găsi tot felul de argumente, astfel încât, în cele din urmă, nu acceptă explicaţia oferită de acel cineva, de acel savant şi chiar pot să ofere „argumentul suprem: ei bine, chiar dacă ceea ce susţii dumneata, este logic, chiar dacă ai adus şi alte dovezi în sprijinul explicaţiei dumitale, ei bine NOI NU CREDEM CĂ ESTE AŞA !... De ce ? Pur şi simplu pentru că nu credem ! Atât şi nimic mai mult !...

Poate fi şi aşa... Ca urmare, fiecare poate să creadă ce vrea despre un mister sau altul, fie el neînsemnat sau dimpotrivă, fascinant...

Alteori, soluţionarea unui mister, conduce la aparţia altor mistere... Spre exemplu, în cartea menţionată, la capitolul consacrat enigmei originii omului, se face următoarea remarcă, în final:

„Majoritatea antrologilor, geneticienilor şi a arheologilor contemporani consideră că omul modern a apărut acum circa 130000 de ani, în Africa de Est, cel mai probabil ca urmare unor modificări de climă dramatice, care au reprezentat presiuni selective pentru schimbări anatomice şi – mult mai important – cognitive. Se crede că, la acea vreme, populaţia scăzuse la 100000 de oameni, astfel încât ar fi fost foarte posibil să dispărem, lăsând pământul pe mâna neandertalienilor din Europa şi lui Homo erectus asiatic. Numai că am supravieţuit; mai mult, acum 100000 – 50000 de ani,într-un şir complex de migraţii, ne-am răspândit din Africa în întreaga lume, împingând către dispariţie toate celelalte specii umanoide.Cum anume am făcut acest lucru, rămâne un mister al Epocii de piatră" (PAG. 88)

*

Sunt de remarcat două aspecte sau două probleme:

1)Participarea sau neparticiparea unui subiect cunoscător (a unui observator, a unui individ oarecare, a unui grup de cercetători) la desfăşurarea unui proces oarecare, (sau la desfăşurarea unei serii de evenimente), are implicaţii importante în cunoaşterea realităţii, respectiv a prezentului şi a trecutului şi în predicţiile asupra viitorului. Dacă un observator este implicat în desfăşurarea evenimentelor – mai mult sau mai puţin – acesta va fi influenţat de către evenimente şi nu va putea avea o imagine de ansamblu asupra realităţii, dar va cunoaşte mai bine realitatea locală – aceea în care este implicat în cadrul desfăşurării seriei de evenimente.

Dacă observatorul nu participă la desfăşurarea evenimentelor, se găseşte în afara acestora, atunci observatorul va avea o imagine de ansamblu asupra realităţii, dar nu va cunoaşte decât superficial realitatea locală – nefiind implicat în desfăşurarea seriei de evenimente din zonă...

Spre exemplu, doi oameni care se găsesc în situaţia următoare: unul participă la operaţiunile de salvare în cazul unei inundaţii, iar celălalt, nu participă, observă numai acele operaţiuni. Cel care participă la acele operaţiuni fiind implicat în desfăşurarea evenimentelor, va cunoaşte realitatea imediată nemijlocită, amănunţită, din acel loc, dar numai pentru un anumit interval de timp (pentru că este posibil să sufere un accident, să obosească, etc.), în vreme ce al doilea om, care nu participă la operaţiunile de salvare, observă numai ceea ce se întâmplă, de la început şi până la sfârşit, va cunoaşte realitatea respectivă, ce-i drept integral, dar numai superficial, el nu va avea experienţa necesară pentru a acţiona eficient şi nu va depune eforturile celui implicat în operaţiunile respective de salvare...

Este numai un exemplu oarecare, pentru a sugera ideea că există un raport de inversă proporţionalitate între participarea sau neparticiparea unui observator la desfăşurarea unei serii de evenimente şi certitudinea sau incertitudinea informaţiilor rezultate din actul de observare a seriei de evenimente...

Cu cât un observator va fi mai implicat în desfăşurarea unei serii de evenimente, va cunoaşte mai în profunzime realitatea, dar va fi mai restrânsă aria de cunoaştere şi dimpotrivă, cu cât va fi mai puţin implicat în desfăşurarea seriei de evenimente, cu atât va cunoaşte realitatea mai superficial, dar va avea o arie mai largă de cunoaştere... Este de ales aşadar între profunzimea cunoaşterii şi aria de cunoaştere, care poate fi mai largă sau mai restrânsă...

Ceea ce se pierde prin profunzime, se câştigă prin lărgirea ariei de cunoaştere şi invers, ceea ce se câştigă prin