Sari la conținut

striga

De la Wikționar, dicționarul liber
Variante de scriere Vezi și : Striga, strigã, strigă, štriga

Etimologie

Din latină *strigare (< strix, -gis, „bufniță”).

Pronunție

  • AFI: /striˈga/


Verb


Conjugarea verbului
striga
Infinitiv a striga
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
strig
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să strige
Participiu strigat
Conjugare I

I.

  1. (v.intranz.) a scoate sunete puternice, țipete; a răcni.
    Striga cât îl ținea gura.
  2. a semnaliza ceva prin țipete; a cere ajutor prin țipete.
    Strigă de durere.
  3. (despre animale și păsări) a scoate sunete sau zgomote caracteristice speciei.

II.

  1. (v.tranz.) a spune, a enunța ceva cu glas puternic; a-și exprima cu glas puternic voința.
  2. (v.intranz.) a se văicări, a se jeli, a se plânge cu glas tare.
  3. a cere ceva cu glas tare, a reclama ceva impetuos; a pretinde, a porunci.
    Strig un nume.
  4. (v.intranz.) a se răsti la cineva, a-i adresa cuiva vorbe aspre; a-i vorbi cuiva tare și cu dușmănie.
  5. (v.tranz.) a chema (pe cineva) cu glas tarevină, să asculte etc. (spunându-i numele).
  6. (înv.) a chema la armată; a mobiliza.
  7. (v.tranz.) a face cunoscut ceva (anunțând, vestind cu glas tare).
  8. (v.tranz.) a se adresa cuiva cu un epitet, a denumi pe cineva; a porecli.
  9. (v.tranz. impers.) a purta numele..., a se numi, a se chema...
  10. (v.intranz.) a spune strigături la joc; a conduce jocul prin strigăte și chiuituri.

Sinonime

I.

II.

Antonime

Cuvinte derivate

Expresii

  • A striga catalogul = a face apelul nominal al elevilor sau studenților


Traduceri

Etimologie

Din striga.

Verb

  1. forma de persoana a III-a singular la imperfect pentru striga.

Etimologie

Din strigă.

Pronunție

  • AFI: /ˈstri.ga/


Substantiv

  1. forma de singular articulat pentru strigă.

Referințe





(Latina)

Etimologie

Etimologie lipsă. (Ajută)

Pronunție

Pronunție lipsă. (Modifică pagina)

Substantiv

striga

  1. vampir (personaj imaginar)