Arhipelagul Senkaku
Arhipelagul Senkaku (尖閣諸島 Senkaku-shotō?, variante: Senkaku-guntō[1] și Senkaku-rettō[2]), cunoscut în chineză ca Arhipelagul Diaoyu (chineză: 钓鱼岛及其附属岛屿; pinyin: Diàoyúdǎo jí qí fùshǔ dǎoyǔ; sau pur și simplu 钓鱼岛) în Republica Populară Chineză sau Insulele Tiaoyutai (chineză: 釣魚台列嶼; pinyin: Diàoyútái liè yǔ) în Taiwan,[3] este un grup de insule nelocuite din Marea Chinei de Est controlate de Japonia, dar revendicate și de China și Taiwan.
După ce în 1968 s-a descoperit că s-ar putea găsi țiței sub fundul mării din jurul arhipelagului,[4] suveranitatea Japoniei asupra lor a fost disputată de către China și Taiwan ca urmare a transferului administrativ de la americani la japonezi în 1971. Chinezii spun că au descoperit și stăpânit arhipelagul din secolul al XIV-lea. Japonia a administrat arhipelagul din 1895 până când a capitulat la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. SUA le-a administrat ca parte a inselelor Ryukyu din 1945 până în 1972, când insulele au fost retrocedate Japoniei odată cu insulele Okinawa.[5]
Istoric
[modificare | modificare sursă]Istoria timpurie
[modificare | modificare sursă]Primele menționări sunt din secolul al XIV-lea. Erau numite Diaoyu în cărți precum Voiaj cu vânt prielnic (chineză simplificată: 顺风相送; chineză tradițională: 順風相送; pinyin: Shùnfēng Xiāngsòng) (1403) [6] și Însemnări privind vizita familiei imperiale la Ryūkyū (chineză simplificată: 使琉球录; chineză tradițională: 使琉球錄; pinyin: Shĭ Liúqiú Lù) (1534). Incluse în Harta Imperială Chineză a Dinastiei Ming, numele chinezesc al arhipelagului (Diaoyu) și numele japonez al insulei principale (Uotsuri) înseamnă ambele "pescuit".
Prima descriere a insulelor în Europa a fost într-o carte publicată de Isaac Titsingh în 1796. Biblioteca sa de cărți japoneze includea Sangoku Tsūran Zusetsu (三国通覧図説 O descriere ilustrată a trei țări?) de Hayashi Shihei.[7] Textul, publicat în Japonia în 1785, descrie Regatul Ryūkyū.[8] În 1832 a fost publicată o traducere prescurtată a traducerii în franceză a lui Titsingh.[9]
În anii 1870 și 1880, marina britanică folosea numele Pinnacle Islands pentru cele trei roci din apropierea insulei Uotsuri/Diaoyu Dao (numită Hoa-pin-su, 和平屿, "Peace Island"); Kuba-jima/Huangwei Yu (numită Ti-a-usu) și Taishō-jima/Chiwei Yu.[10] Numele englez "Pinnacle Islands" este folosit de unii echivalent cu numele "Senkaku" sau "Diaoyu".[11]
Numele colectiv "Senkaku" pentru întregul arhipelag a început odată cu controversa din anii 1970.[12]
Sub control american și japonez
[modificare | modificare sursă]
Guvernul japonez a anexat formal insulele la data de 14 ianuarie 1895. În jurul anului 1900 omul de afaceri japonez Koga Tatsushirō (古賀 辰四郎?) a construit o fabrică de prelucrare a peștelui cu 200 de muncitori. Fabrica nu a mai era rentabilă în 1940 și de atunci insulele sunt nelocuite. În anii 1970, fiul lui Tatsushirō Koga Zenji și Hanako au vândut patru dintre insule familiei Kurihara din Prefectura Saitama. Lui Kunioki Kurihara[13] îi aparținea Uotsuri, Kita-Kojima și Minami-Kojima. Sorei lui Kunioki îi aparține Kuba.[14]
În 1979 o delegație oficială japoneză alcătuită din 50 de oameni de știință, funcționari guvernamentali de la ministerele de externe și al transportului etc. și Hiroyuki Kurihara au vizitat insulele și au stat pe insula Uotsuri timp de cca 4 săptămâni. Delegația a studiat ecosistemul local, găsinf cârtițe și oi, au studiat mediul marin etc.[14]
Între 2002 și 2012 Ministerul Afacerilor Interne din Japonia a plătit familie Kurihara 25 milioane de yeni anual pentru închirierea insulelor Uotsuri, Minami-Kojima și Kita-Kojima. Ministerul Apărării Naționale al Japoniei închiriază insula Kuba. Kuba este folosită de către forțele militare americane ca loc de exersare a bombardamentelor din avion.
La data de 17 decembrie 2010 municipalitatea Ishigaki, de care aparține arhipelagul din punct de vedere administrativ, a declarat 14 ianuarie ca "Ziua Cercetașilor" pentru comemorarea anexării din 1895. China a condemnat acțiunea.[15] În 2012 atât municipalitatea Tokio cât și guvernul japonez au anunțat că vor să cunpere insulele Uotsuri, Kita-Kojima și Minami-Kojima de la familia Kurihara.[14]
La 11 septembrie 2012 guvernul japonez a cunpărat insulele Minamikojima, Kitakojima și Uotsuri de la familia Kurihara cu suma de 2,05 miliarde de yeni.[16][17] China's Foreign Ministry objected saying Beijing would not "sit back and watch its territorial sovereignty violated."[18]
Geografie
[modificare | modificare sursă]
Arhipelagul constă din cinci insulițe nelocuite și trei roci fără vegetație.
Distanțele de alte insule:
- la 140 km est de Insulița Pengjia, Taiwan [19]
- la 170 km nord de Insula Ishigaki, Japonia
- la 186 km nordest de Keelung, Taiwan
- la 410 km vest de Okinawa, Japonia
| Nr. | Numele japonez | Numele chinez | Coordonate | Areal (km2) | Cel mai înalt punct (m) |
|---|---|---|---|---|---|
| 1 | Uotsuri-shima (魚釣島)[20] | Diaoyu Dao (釣魚島) | 25°46′N 123°31′E / 25.767°N 123.517°E | 4,32 | 383 |
| 2 | Taishō-tō (大正島)[21] | Chiwei Yu (赤尾嶼) | 25°55′N 124°34′E / 25.917°N 124.567°E | 0,0609 | 75 |
| 3 | Kuba-shima (久場島)[22] | Huangwei Yu (黃尾嶼) | 25°56′N 123°41′E / 25.933°N 123.683°E | 1,08 | 117 |
| 4 | Kita-Ko-jima (北小島)[23] | Bei Xiaodao(北小島) | 25°45′N 123°36′E / 25.750°N 123.600°E | 0,3267 | 135 |
| 5 | Minami-Ko-jima (南小島)[24] | Nan Xiaodao(南小島) | 25°45′N 123°36′E / 25.750°N 123.600°E | 0,4592 | 149 |
| 6 | Oki-no-Kita-iwa (沖ノ北岩)[25] | Da Bei Xiaodao(大北小島/北岩) | 25°49′N 123°36′E / 25.817°N 123.600°E | 0,0183 | nominal |
| 7 | Oki-no-Minami-iwa (沖ノ南岩)[26] | Da Nan Xiaodao (大南小島/南岩) | 25°47′N 123°37′E / 25.783°N 123.617°E | 0,0048 | nominal |
| 8 | Tobise (飛瀬?)[27] | Fei Jiao Yan (飛礁岩/飛岩) | 25°45′N 123°33′E / 25.750°N 123.550°E | 0,0008 | nominal |
Adâncimea mării din jurul insulelor este de cca 100–150 m, cu excepția sinclinalului Okinawa la sud.[28]
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ National Geospatial-Intelligence Agency, Senkaku-guntō, Japan, retrieved 20 septembrie 2010.
- ^ National Geospatial-Intelligence Agency, Senkaku-rettō, Japan, accesat 20 septembrie 2010.
- ^ WantChinaTimes.com (). „Former New Taipei councilor explains PRC flag controversy”. WantChinaTimes.com. Accesat în .
- ^ Lee, Seokwoo. Territorial Disputes among Japan, China and Taiwan concerning the Senkaku Islands (Boundary & Territory Briefing Vol.3 No.7). IBRU. p. 10-11. ISBN 1897643500.
For a long time following the entry into force of the San Francisco Peace Treaty China/Taiwan raised no objection to the fact that the Senkaku Islands were included in the area placed under US administration in accordance with the provisions of Article of the treaty, and USCAP No. 27. In fact, neither China nor Taiwan had taken up the question of sovereignty over the islands until the latter half of 1970 when evidence relating to the existence of oil resources deposited in the East China Sea surfaced. All this clearly indicates that China/Taiwan had not regarded the Senkaku Islands as a part of Taiwan. Thus, for Japan, none of the alleged historical, geographical and geological arguments set forth by China/Taiwan are acceptable as valid under international law to substantiate China's territorial claim over the Senkaku Islands.
- ^ Lee, Seokwoo. (2002). Territorial Disputes Among Japan, China and Taiwan Concerning the Senkaku Islands, pp. 10–13., p. 10, pe Google Books
- ^ Title: Liang zhong hai dao zhen jing / [Xiang Da jiao zhu].Imprint: Beijing : Zhonghua shu ju : Xin hua shu dian Beijing fa xing suo fa xing, 2000 reprint edition. Contents: Shun feng xiang song--Zhi nan zheng fa. (順風相送--指南正法). ISBN ISBN 7-101-02025-9. pp96 and pp253 Arhivat în , la Wayback Machine.. Textul complet se găsește la wikisource.
- ^ WorldCat, Sangoku Tsūran Zusetsu; în romaji Sankoku Tsūran Zusetsu
- ^ Cullen, Louis M. (2003). A History of Japan, 1582–1941: Internal and External Worlds, p. 137., p. 137, pe Google Books
- ^ Klaproth, Julius. (1832). San kokf tsou ran to sets, ou Aperçu général des trois royaumes, pp. 169–180., p. i, pe Google Books
- ^ Suganuma, p. 90., p. 90, pe Google Books; Jarrad, Frederick W. (1873). The China Sea Directory, Vol. IV, pp. 141–142., p. 141, pe Google Books
- ^ Hagström, Linus. (2005). Japan's China Policy: A Relational Power Analysis, , p. 1, pe Google Books
- ^ Koo, Min Gyo (2009). Disputes and Maritime Regime Building in East Asia, p. 103 n2. citing Park (1973) "Oil under Troubled Waters: The Northeast Asia Seabed Controversy," 14 HILJ (Harvard International Law Journal) 212, 248–249; also Park, Choon-Ho. (1972)Continental Shelf Issues in the Yellow Sea and the East China Sea. Kingston, Rhode Island: Law of the Sea Institute, pp. 1–64.
- ^ „BBC News - Japan confirms disputed islands purchase plan”. bbc.co.uk. 2012 [last update]. Accesat în 10 septembrie 2012.
Kunioki Kurihara
Verificați datele pentru:|date=(ajutor) - ^ a b c Ito, Masami, "Owner OK with metro bid to buy disputed Senkaku Islands", Japan Times, 18 mai 2012, pp. 1-2
- ^ Agence France-Presse, "Senkaku memorial day riles China", Japan Times, 19 decembrie 2010, p. 1. Accesat 29 ianuarie 2011.
- ^ NHK World, "Senkaku Isles Nationalized", 11 September 2012
- ^ Kyodo News, "Senkaku purchase bid made official Arhivat în , la Wayback Machine.", Japan Times, 11 September 2012, p. 2
- ^ „Japan says it will purchase disputed islands from private owner, angering China”. Washington Post. AP. . Accesat în .
- ^ Agreement on the Conservation of Albatrosses and Petrals (ACAP), Breeding site details: Agincourt/P'eng-chia-Hsu
- ^ Geospatial Information Authority of Japan (GSI), 魚釣島 (Uotsuri Jima) Arhivat în , la Wayback Machine..
- ^ GSI, 大正島 (Taishō Jima).
- ^ GSI, 久場島 (Kuba Jima).
- ^ Google Maps, 北小島 (Kita Kojima); GSI, 北小島 (Kita Kojima) Arhivat în , la Wayback Machine..
- ^ Google Maps, 南小島 (Minami Kojima)
- ^ GSI, 沖ノ北岩 (Okino Kitaiwa) Arhivat în , la Wayback Machine..
- ^ GSI, 沖ノ南岩 (Okino Minami-iwa).
- ^ GSI, 飛瀬 (Tobise) Arhivat în , la Wayback Machine..
- ^ Ji, Guoxing. (1995). "Maritime Jurisdiction in the Three China Seas," p. 11; Sibuet, Jean-Claude et al. "Back arc extension in the Okinawa Trough," Journal of Geophysical Research, Vol. 92, Issue B13, p. 14041-14063.
Lectură suplimentară
[modificare | modificare sursă]- Edward Belcher and Arthur Adams. (1848). Narrative of the Voyage of H.M.S. Samarang, During the Years 1843–46: Employed Surveying the Islands of the Eastern Archipelago. London : Reeve, Benham, and Reeve. OCLC 192154
- Jonathan Charney, David A. Colson, Robert W. Smith. (2005). International Maritime Boundaries, 5 vols. Hotei Publishing: Leiden. 10-ISBN 0-7923-1187-6/13-ISBN 978-0-7923-1187-4; 10-ISBN 90-411-1954-X/13-ISBN 978-90-411-1954-4; 10-ISBN 90-411-0345-7/13-ISBN 978-90-411-0345-1; 10-ISBN 90-04-14461-7/13-ISBN 978-90-04-14461-3; 10-ISBN 90-04-14479-X/13-ISBN 978-90-04-14479-8; OCLC 23254092
- Findlay, Alexander George. (1889). A Directory for the Navigation of the Indian Archipelago and the Coast of China. London: R. H. Laurie. OCLC 55548028
- Hagström, Linus. (2005). Japan's China Policy: A Relational Power Analysis. London: Routledge. ISBN 978-0-415-34679-5; OCLC 475020946
- Kiyoshi Inoue, (1972) Senkaku Letto /Diaoyu Islands The Historical Treatise. Kyoto: Daisan Publisher (出版社: 第三書館) (1996/10)「尖閣」列島―釣魚諸島の史的解明 [単行本]. ISBN 978-4-8074-9612-9; also hosted in here Arhivat în , la Wayback Machine. for online reading (set to Shift-JIS character code), with English synopsis here. Chinese translation by Ying Hui, Published by Commercial Press Hong Kong (1973) 釣魚列島的歷史和主權問題 / 井上清著 ; 英慧譯, ISBN 9622574734.
- Jarrad, Frederick W. (1873). The China Sea Directory, Vol. IV. Comprising the Coasts of Korea, Russian Tartary, the Japan Islands, Gulfs of Tartary and Amúr, and the Sea of Okhotsk. London: Hydrographic Office, Admiralty. OCLC 557221949
- Lee, Seokwoo, Shelagh Furness and Clive Schofield. (2002). Territorial disputes among Japan, China and Taiwan concerning the Senkaku Islands. Durham: University of Durham, International Boundaries Research Unit (IBRU). ISBN 978-1-897643-50-1; OCLC 249501645
- Suganuma, Unryu. (2000). Sovereign Rights and Territorial Space in Sino-Japanese Relations. Honolulu: University of Hawaii Press. ISBN 978-0-8248-2159-3; OCLC 170955369
- Valencia, Mark J. (2001). Maritime Regime Building: Lessons Learned and Their Relevance for Northeast Asia. The Hague: Martinus Nijhoff. 10-ISBN 90-411-1580-3/13-ISBN 978-90-411-1580-5; OCLC 174100966
- Donaldson, John and Alison Williams. "Understanding Maritime Jurisdictional Disputes: The East China Sea and Beyond," Journal of International Affairs, Vol. 59, No. 1.
- Dzurek, Daniel. "The Senkaku/Diaoyu Islands Dispute," Arhivat în , la Wayback Machine. International Boundaries Research Unit (IBRU). 18 octombrie 1996.
- Helflin, William B. "Daiyou/Senkaku Islands Dispute: Japan and China, Oceans Apart," 1 Asian-Pacific Law & Policy Journal 1–22 (2000).
- Peterson, Alexander M. "Sino-Japanese Cooperation in the East China Sea: A Lasting Arrangement?" 42 Cornell International Law Journal 441–474 (2009).
- Ramos-Mrosovsky, Carlos. "International Law's Unhelpful Role in the Senkaku Islands," Arhivat în , la Wayback Machine., 29 University of Pennsylvania Journal of International Law 903-946 (2008).
Legături externe
[modificare | modificare sursă]
- Google Maps – Arhipelagul Senkaku (Hartă). Cartografie realizată de Google, Inc. Google Inc. Accesat în .
- "Q&A China Japan island row," BBC News Asia-Pacific. 24 septembrie 2010.
- Globalsecurity.org — "Senkaku/Diaoyutai Islands"; References, Links
- Inventory of Conflict and Environment (ICE), Diaoyu Islands Dispute Arhivat în , la Wayback Machine.
- Universitatea Waseda — Hayashi Shihei. (1785). 三国通覧図説 (Sangoku Tsuran Zusetsu)
| Control de autoritate |
|  |
|---|