Sari la conținut

Ioan Barac

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Ion Barac)
Ioan Barac
Date personale
Născut1776 Modificați la Wikidata
Alămor, comitatul Sibiu
Decedat (72 de ani) Modificați la Wikidata
Brașov, Imperiul Austriac Modificați la Wikidata
Cetățenie Imperiul Austriac Modificați la Wikidata
Ocupațietraducător, scriitor, poet
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata
Literatura română

Pe categorii

Istoria literaturii române

Evul mediu
Secolul 16 - Secolul 17
Secolul 18 - Secolul 19
Secolul 20 - Contemporană

Curente în literatura română

Umanism - Clasicism
Romantism - Realism
Parnasianism - Simbolism
Naturalism - Modernism
Tradiționalism - Sămănătorism - Avangardism
Suprarealism - Proletcultism
Neomodernism - Postmodernism

Scriitori români

Listă de autori de limbă română
Scriitori după genuri abordate
Romancieri - Dramaturgi (piese de teatru)
Poeți - Eseiști
Nuveliști - Proză scurtă
Literatură pentru copii

Portal România
Portal Literatură
Proiectul literatură
 v  d  m 

Ioan Barac, cunoscut și sub numele de Johann Baracu (n. 1776, Alămor, comitatul Sibiu – d. 18 iulie 1848, Brașov) a fost un traducător, scriitor și poet iluminist român, exponent al Școlii Ardelene.[1][2]

Viața și activitatea

[modificare | modificare sursă]

Ioan Barac s-a născut în satul Alămor, comitatul Sibiu, Austro-Ungaria (atunci cu numele german Makenberg), în anul 1776[nota 1], tatăl său fiind preot în sat.[3]

A învățat întâi la școala primară din Alămor, apoi a studiat la Colegiul reformat din Aiud între anii 1790-1798, unde a învățat limbile latină, maghiară și germană, dar și religie, poezie, logică, gramatică și sintaxă, retorică, aritmetică, precum și ceva istorie, geografie și științe naturale. În continuare, Barac a urmat Facultatea de Drept din Cluj.[4]

În anul 1801 Ioan Barac a fost dascăl „normalicesc neunit” la Avrig, unde l-a avut ca elev pe Gheorghe Lazăr.

Din 1802 s-a stabilit definitiv la Brașov ca dascăl la școala românească din cadrul Bisericii Sfântul Nicolae din Șcheii Brașovului[5], cu obligația de „a învăța pruncii gramaticește, ungurește și nemțește și pe lângă acestea și alte trebuincioase științe frumoase”, întrucât „filozofia deplin a săvârșit-o”.[6] Tot aici Ion Barac a început munca de cercetare și catalogare a bogatului tezaur de carte veche al Bisericii Sfântul Nicolae. [7]

Cunoscând, de asemenea, limbile latină, maghiară și germană, Barac a fost angajat din anul 1805 ca translator magistratual („Stadtmagistrat”) al Consiliului orășenesc la primăria din Brașov, meserie pe care a exercitat-o până la sfârșitul vieții.[8]

Ioan Barac s-a căsătorit cu fiica lui Radu Tempea, directorul școlilor românești din oraș și totodată autorul primului manual de Gramatică românească. Ei au avut împreună cinci copii, dintre care Iosif Barac a ajuns protopop al Brașovului.[4]

Între 2 ianuarie și 25 decembrie 1837 Ioan Barac a redactat revista săptămânală Foaia Duminecii, primul periodic ilustrat din Transilvania, publicat de editorul și tipograful brașovean Johann Gött, pe cheltuiala negustorilor Rudolf Orghidan și (doar la primul număr) Dimitrie Marin. Din această revistă, cu subtitlul: „spre înmulțirea ceii de obște folositoare cunoștințe, alcătuită de o soțietate a celor învățați”, au apărut în total 52 de numere. Aici au fost publicate povestiri amuzante și moralizatoare, traduceri literare, preluări și compilații, în mare parte din presa germană, acestea conferind Foii Duminecii un caracter de magazin enciclopedic și de divertisment. Din păcate, aducând în prim plan tot felul de curiozități botanice și zoologice, fără legătură cu realitățile autohtone, publicația nu a reușit să atragă atenția unui public larg și nu a reușit să își asigure un număr corespunzător de abonați, astfel că în 1838 ea și-a încetat apariția.[9]

Ioan Barac a colaborat ulterior la Foaie pentru minte, inimă și literatură, suplimentul literar al Gazetei de Transilvania, unde a publicat versuri și articole de critică literară.[3]

De asemenea, el a desfășurat și o activitate intensă de traducere și adaptare în limba română a literaturii germane, maghiare și universale.[1] A realizat traduceri din Shakespeare (prin intermediul traducerii germane a lui Friedrich Ludwig Schröder), Jean-François Marmontel, Salomon Gessner, August von Kotzebue, Bohse, Homer, Ovidiu, Xenofon, Iosephus Flavius, Chateaubriand, Schiemann, etc.[8]

Ioan Barac a murit la Brașov pe 12/18 iulie 1848 și a fost înmormântat în cimitirul Bisericii Sfântul Nicolae din Șcheii Brașovului.

Aproape toată opera lui Ioan Barac este alcătuită traduceri și adaptări din autori și opere celebre:[10]

  • Gratulație întru cinstea preasfințitului domn Vasile Moga, episcopul neunit din M(arele) Principat al Ardealului, Brașov, 1811.[3]
  • Pepelea Gâscariul, traducerea romanului Lúdas Matyi scris de Mihály Fazekas (1766–1828), Brașov, 1829.
  • O mie și una de nopți - istorii arabicești sau Chalima (8 volume), Brașov, 1836–1840.[nota 2]
  • Toată viața, istețiile și faptele minunatului Tilu Buhoglindă, prelucrare dupa originalul german „Til Eulenspiegel”, Brașov, 1840.[nota 3][11]
  • Nașterea și toată viața minunatului Piticot de un cot și cu barbă cu tot, prelucrare după o lucrare folclorică germană, Brașov, 1842.
  • Istoria prea frumosului Arghir și a prea fromoasei Elena, cea cu părul de aur, Sibiu, 1842. [nota 4][12]
  • Cei trei frați gheboși sau Trei bărbați și o muiere. O istorie comică. În versuri, Brașov, 1843.[nota 5]
  • Risipirje čje depre urme a Jerusalémuluj,[nota 6] Sibiu, 1843.
  • Tragedia lui Samson, Sibiu, 1846.[nota 7]
  • Colecțiune de poesii vechi, Ed. Al. Odobescu, București, 1878

Majoritatea operelor lui Ioan Barac au rămas în manuscris, puține lucrări au fost tipărite în timpul vieții lui, celelalte fiind publicate postum.[4]

Casa „Ioan Barac”

[modificare | modificare sursă]

În Brașov, în Piața Unirii, nr. 3, se găsește Casa Ioan Barac, fosta locuință a cărturarului Ioan Barac.[13] După moartea sa, aici a locuit fiul său, protopopul Iosif Barac, apoi protopopul Vasile Saftu, iar după 1944 a devenit cerc sanitar, pentru ca din 1967 să devină sediu al bibliotecii și al arhivei istorice a Bisericii Sfântul Nicolae din Șcheii Brașovului.[14] Casa este declarată monument istoric cod LMI BV-II-m-B-11590.[15]

  1. ^ Data nașterii este însă incertă, unele surse indicând anul 1776, altele 1777.
  2. ^ Reeditată în anii 1897, 1908, 1909
  3. ^ Reeditată în anii 1848, 1856, 1858, 1876, 1888, etc.
  4. ^ Reeditată în anii 1844, 1846, 1847, 1852, 1853, 1856, etc.
  5. ^ Reeditată în anii 1844, 1889, 1909
  6. ^ În transcriere modernă este vorba despre „Risipirea cea de pe urmă a Ierusalimului”
  7. ^ Reeditată în anii 1859, 1864
  1. ^ a b „Dipartimento di lingue e letterature neolatine - cronologia della letteratura rumena: Barac Ioan”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  2. ^ Aurel Sasu, Dicționarul biografic al literaturii române, A-L, Paralela 45, p.105
  3. ^ a b c „Biografie - Ioan Barac”. Globalinfo. Accesat în . 
  4. ^ a b c Cirlea, Aurelia; „Ioan Barac (1776-1848)”, Biblioteca: Revista de Bibliologie și Știința Informării, martie 2014, Vol. 25, pp. 94-96
  5. ^ „Barac, Ioan (1776 - 1848) – scriitor”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  6. ^ „Școala românească din Șcheii Brașovului”. Accesat în . 
  7. ^ „Biserica „Sfântul Nicolae" Șchei”. Protopopiatul ortodox Brașov. Accesat în . 
  8. ^ a b Moruș, Ilie și colectiv; Cărturari brașoveni *sec XV-XX* - Ghid biobibliografic; Biblioteca Municipală Brașov; 1972; pp. 27-28
  9. ^ Rușeț, Răducu; Gazeta de Transilvania: punct de referință al presei românești din Ardeal; Acta Mvsei Porolissensis, XXVI, Istorie-Etnografie Arhivat în , la Wayback Machine.; Ed. Porolissum a Muzeului Județean; Zalău; 2014; pp. 93-102
  10. ^ Adrian Lesenciuc. „Recuperarea necesară a lui Ioan Barac”. Accesat în . 
  11. ^ Ion C. Chițimia, Cărțile populare în literatura romînească, vol. 1, Editura pentru Literatură, București 1963, p. 259-261.
  12. ^ Istoria prea frumosului Arghir..., de Ioan Barac
  13. ^ Casa Ioan Barac
  14. ^ „Istoria Pieței Unirii din Șcheii Brașovului”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  15. ^ „Institutul Național al Patrimoniului - Lista Monumentelor Istorice”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  • Ion Colan: Viața și opera lui Ioan Barac, 84 pagini + planșe cu ilustrații, Editura „Cultura Națională”, București, 1928
  • Gheorghe Bogdan-Duică: Ioan Barac, 168 pagini (Volumul 22 din Academia română, Studii și cercetări), Imprimeria națională, 1933
Wikisursă
Wikisursă
La Wikisursă există texte originale legate de Ioan Barac