Sari la conținut

Feroviarul

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Feroviarul
Il ferroviere

Afișul românesc al filmului
Titlu originalIl ferroviere
Genfilm dramatic
RegizorPietro Germi
ScenaristAlfredo Giannetti, Luciano Vincenzoni și Pietro Germi
ProducătorCarlo Ponti
Director de imagineLeonida Barboni
MontajDolores Tamburini
MuzicaCarlo Rustichelli
NaratorEdoardo Nevola
DistribuțiePietro Germi
Luisa Della Noce
Sylva Koscina
Edoardo Nevola
Premiera29 April 1956 (Festivalul de Film de la Cannes)
Durata118 minute
a/n
ȚaraItalia Italia
Locul acțiuniiItalia  Modificați la Wikidata
Limba originalăitaliană
Disponibil în românăsubtitrat
Prezență online
Sylva Koscina în rolul Giuliei, într-o scenă din film

Feroviarul (titlul original: în italiană Il ferroviere) este un film dramatic italian, realizat în 1956 de regizorul Pietro Germi, protagoniști fiind actorii Pietro Germi, Luisa Della Noce, Sylva Koscina și Edoardo Nevola.

Filmul s-a născut dintr-un subiect autobiografic intitulat Trenul de Alfredo Giannetti, care l-a adaptat pentru film împreună cu Luciano Vincenzoni și Pietro Germi. Giannetti a fost cel care a intuit că Germi dorea și putea juca rolul principal și el a fost cel care l-a îndrumat în discuțiile care l-au convins pe Ponti să realizeze filmul.[1]

Atenție: urmează detalii despre narațiune și/sau deznodământ.

În seara de Crăciun, mecanicul de locomotivă Andrea, face ca de obicei după serviciu, o lungă oprire la cârciumă, unde bea din abundență. Ajungând acasă, familia îl așteaptă supărată. Fiica sa Giulia, însărcinată, se simte rău și pierde copilul. Andrea, care o forțase pe Giulia să se căsătorească cu bărbatul pe care ea nu îl iubea, este șocat.

În zilele următoare, accidentarea mortală pe linia ferată a unui sinucigaș și apoi nerespectarea unui semnal de oprire care aproape a provocat ciocnirea cu un alt tren, duce la o investigație împotriva sa, urmată de retrogradare și penalizare la retribuție, care îi agravează starea psihică. Între timp, familia lui se destramă: cei doi copii mai mari, Giulia și Marcello, după încă o ceartă cu tatăl lor, decid să rupă legăturile cu familia și se mută de acasă. Rămas singur cu soția și micuțul Sandrino, abandonat de colegii săi de muncă pentru că a condus un tren când ei au declarat să facă grevă, Andrea își caută tot mai mult refugiul în vin, ajungând la spital din cauza problemelor la inimă. Numai afecțiunea lui Sandro, cu încrederea sa de neclintit în tatăl său, va reuși să-l salveze pe Andrea din depresia profundă și să-l facă să-și revină psihic. Petrecând seara de Ajun împreună cu familia și câțiva prieteni apropiați, se bucură cu toții că atmosfera în familie a devenit din nou armonioasă iar la plecare se înțeleg să revină a doua zi să fie din nou împreună. Mulțumit dar obosit, Andrea se întinde pe pat, cere soției sale chitara să-i cânte ceva, dar după câteva minute Sara nu mai aude nici un acord, iar soțul nu îi mai răspunde...

Coloana sonoră

[modificare | modificare sursă]

Nicio melodie nu a fost menționată în generic.

  1. ^ it Gian Luca Farinelli, Enciclopedia del Cinema (2004) alla voce corrispondente

Legături externe

[modificare | modificare sursă]