Dolna Belița
| Dolna Belița | |
| — sat — | |
 | |
  Dolna Belița Dolna Belița (Macedonia de Nord) | |
| Coordonate: 41°12′48″N 20°38′06″E / 41.21341667°N 20.63509167°E | |
|---|---|
| Țară |  Macedonia de Nord |
| Comună[*] |  Opština Struga[*] |
| Altitudine | 702 m.d.m. |
| Populație (2021) | |
| - Total | 660 locuitori |
| Fus orar | CET (+1) |
| - Ora de vară (DST) | CEST (+2) |
| Cod poștal | 6334 |
| Prefix telefonic | +38946 |
| Prezență online | |
| . | |
Modifică date / text  | |
Dolna Belița, menționat în unele surse românești ca Beala de Jos,[1][2][3][4][5][6] (în macedoneană Долна Белица, în albaneză Belicë e Poshtme) este un sat din comuna Struga(d) a Macedoniei de Nord.
Nume
[modificare | modificare sursă]Dolna Belița este cunoscut sub numele de Beala di Ghios sau Beala di Cămpu în limba aromână.
Istorie
[modificare | modificare sursă]Satul apare în defterul otoman din 1467. Majoritatea locuitorilor avea o antroponimie majoritar albaneză sau mixtă slavo-albaneză, în timp ce o minoritate avea nume slave, existând următorii capi de familie: Tole Gonçe, Dimitri Babeol, Erin Niko, Gon Shimjat, Gjore Su-ç, Gin Mamin, Gon Kovaç, Gon Damjan, Gerg (sau Kirk) Dobre, Milosh Prokop, Netko, fiul lui Bajçin, Radiç Novak, Gon Kosar, Gjorgo Popoviq, Gon Ivrain.[7] Potrivit unei tradiții locale, Dolna Belița a fost fondat la poalele muntelui Jablanica(d) de către aromânii din satele Niçë(d) și Llëngë(d), care au fugit de crizele economice și socio-politice(d) produse în secolul al XVIII-lea pe teritoriul sudic al actualei Albanii.[8] Relațiile de familie s-au consolidat prin căsătoriile între aromânii din Dolna Belița și cei din Niçë și Llëngë.[8]
În timpul Primului Război Mondial, Dolna Belița a fost ocupat de Armata Bulgară care i-a evacuat pe majoritatea sătenilor aromâni și i-a relocat în interiorul Bulgariei și Serbiei.[8] Relocarea aromânilor locali s-a datorat faptului că forțele bulgare erau îngrijorate că sătenii aveau simpatii progrecești și prosârbești, ceea ce putea conduce la o posibilă cooperare a acestora cu Aliații Antantei.[8] În perioada exilului, unii săteni au fost nevoiți să se descurce pe cont propriu, în timp ce alții au prestat muncă forțată pentru localnicii bulgari.[8] O parte dintre aromânii care s-au întors după război la Dolna Belița prin Salonic au încercat să rămână în Grecia și să se stabilească acolo, dar autoritățile grecești le-au respins cererile.[8]
Demografie
[modificare | modificare sursă]Dolna Belița, împreună cu Gorna Belița, este una dintre cele două așezări tradiționale din zona Drimkol a comunei Struga, care a fost locuită în trecut de o comunitate aromână și de o comunitate albaneză.[9] Satul a suferit de-a lungul timpului o schimbare a componenței etnice a populației.[9] Dolna Belița a devenit o localitate în care se vorbește în principal limba albaneză.[10] Au existat anterior și aromâni musulmani în Dolna Belița, dar aceștia au fost asimilați de albanezi și au început să vorbească limba albaneză.[10] [11]
Cercetările realizate în jurul anului 1900 de geograful și etnograful bulgar Vasil Kănciov(d) au evidențiat că satul Dolna Belița era locuit atunci de 650 de aromâni și de 50 de albanezi musulmani.[12] Ponderea albanezilor a crescut până la sfârșitul secolului al XX-lea, după cum o dovedește recensămintele iugoslave și apoi macedonene. Astfel, recensământul iugoslav din 1948 a înregistrat 692 de persoane, dintre care 175 erau albanezi, 8 macedoneni și 509 de alte etnii,[13] cel din 1953 a înregistrat 669 de persoane, dintre care 208 erau albanezi, 27 macedoneni, 9 romi și 425 de alte etnii,[13] cel din 1961 a înregistrat 659 de persoane, dintre care 251 erau albanezi, 50 macedoneni, 2 bosniaci, 1 turc și 355 de alte etnii,[13] cel din 1971 a înregistrat 687 de persoane, dintre care 478 erau albanezi, 52 macedoneni, 5 turci și 152 de alte etnii[13] și cel din 1981 a înregistrat 808 persoane, dintre care 627 erau albanezi, 68 macedoneni, 15 bosniaci și 98 de alte etnii.[13] Recensământul macedonean din 1994 a înregistrat 894 de persoane, dintre care 779 erau albanezi, 36 macedoneni, 6 turci și 73 de alte etnii.[13]
Conform recensământului din 2002, satul avea în total 1026 de locuitori,[14] împărțiti în următoarele grupuri etnice: albanezi – 945, vlahi – 24, macedoneni – 17, turci – 1, sârbi – 1 și alții – 38.[14] Populația satului s-a redus mult în următorii 20 de ani, iar recensământul din 2021(d) a evidențiat că Dolna Belița mai avea doar 660 de locuitori cu următoarea compoziție etnică: albanezi – 604, vlahi – 5, macedoneni – 2 și alții – 31, în timp ce pentru 18 persoane ale căror date au fost preluate din sursele administrative nu se cunoaște apartenența etnică.[15]
Personalități
[modificare | modificare sursă]- Țințar-Marko Kostić(d) (1777–1822), aristocrat și diplomat sârb, voievod de Soko Grad(d) și duce de Šabac, unul dintre conducătorii Primei Răscoale Sârbe
- Nikola Iankovici(d) (sec. XVIII–XIX), pictor bisericesc care a lucrat în secolul al XIX-lea în Principatul Serbiei
- Risto Veruș(d) (1924–2001), scriitoare macedoneană de limbă sârbă
Galerie
[modificare | modificare sursă]-
Satul Dolna Belița pe harta comunei Struga -
Biserica „Adormirea Maicii Domnului”(d) (biserica principală) -
-
Școala primară „Edinstvo” din Dolna Belița
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ Ioan Nenițescu, De la Românii din Turcia europeană: studiu etnic și statistic asupra armânilor, Institutul de Arte Grafice Carol Göbl, București, 1895, p. 373.
- ^ Dacoromania: buletinul „Muzeului Limbei Române”, vol. 4, Editura Institutului de Arte Grafice „Ardealul”, Cluj, 1927, p. 244.
- ^ Iorgu Iordan, Toponimia romînească, Editura Academiei Republicii Populare Romîne, București, 1963, p. 106.
- ^ Fonetică și dialectologie, vol. 15, Editura Academiei Române, București, 1996, p. 155.
- ^ Academia Română. Secția de Științe Istorice și Arheologie, Istoria românilor: România întregită (1918–1940), Editura Enciclopedică, București, 2001, p. 604.
- ^ Juhani Nuorluoto, Martti Leiwo, Jussi Halla-aho, Papers in Slavic, Baltic, and Balkan Studies, Department of Slavonic and Baltic Languages and Literatures, University of Helsinki, 2001, p. 29.
- ^ Antiq, Vera Stojçevska (). „Disa veçori të riteve dhe këngëve të dasmës te vllehtë dhe shqiptarët e fshatit Belicë e Poshtme të Strugës”. Studime Albanologjike. ITSH: 58.
- ^ a b c d e f Koukoudis, Asterios (). The Vlachs: Metropolis and Diaspora. Thessaloniki: Zitros Publications. pp. 349–350. ISBN 9789607760869. „According to local traditions, the exoduses from Niçë and Llëngë led to the establishment of two new Vlach villages north-west of Lake Ohrid, on Mount Jablanica. First Gorna Belica (Biala di ni sus) was established, high on the unseen slopes of Jablanica, and shortly afterwards Dolna Belica (Biala di n gios/Kimpu), down in the foothills.... The close relations between Gorna and Dolna Belica and the older Vlach villages of Niçë and Llëngë (a relationship akin perhaps to that between a metropolis and its colonies) is probably attested by the intermarriage and family connections which developed among them.”; pp. 468–469. „The Bulgarians evacuated the inhabitants of Gorna and Dolna Belica... and all these displaced persons (or hostages, one might call them) were relocated to the interior of Bulgaria and Serbia. Some were left to fend for themselves until the end of the war, while others did forced labour for the Bulgarians. The Bulgarians did not relocate all these people for their own safety; their basic motive was to clear the area of the pro-Greek and pro Serbian population groups which might have been inclined to co-operate with the Entente Allies”; p. 470. „Some of the displaced Vlachs from Pelagonia passed through Greece on their way home. Many of them stayed on, like the efforts of the inhabitants of Gorna and Dolna Belica, who, on their way back from exile in Bulgaria, passed through Thessaloniki and sought official permission to settle on Greek territory - a request which Greek authorities never granted.”
- ^ a b Trajanovski, Todor; Domazetovski, Petko (). „Традиционалните Влашко-Албански односи согледани преку една Албанска народна песна, испеана за Власите од Горна Белица – Штрушко”. În Kiselinovski, Stojan. Зборник на трудови од Меѓународниот научен симпозиум "Власите на Балканот", одржан на 09-10 ноември 2001 во Скопје. Institut za nacionalna kultura. p. 169. ISBN 9789989895432. „Во струшкиот Дримкол имало две впашки населби - Горна и Долна Белица.... Долна Белица, пак, го измени својот етнички состав на населението.”
- ^ a b Friedman, Victor (). „The Vlah Minority in Macedonia: Language, Identity, Dialectology, and Standardization”. În Nuorluoto, Juhani; Leiwo, Martii; Halla-aho, Jussi. Selected Papers in Slavic, Baltic, and Balkan Studies (PDF). University of Helsinki. p. 29. ISBN 9789521002465. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
- ^ Friedman, Victor (). „Language in Macedonia as an Identity Construction Site”. În Joseph, Brian D. When languages collide: Perspectives on language conflict, language competition, and language coexistence. Ohio State University Press. p. 287. ISBN 9780814209134.
„The Muslim Vlahs of Dolna Belica... have assimilated to Albanian language and identity”
- ^ Vasil Kanchov (1900). Macedonia: Ethnography and Statistics. Sofia. p. 254.
- ^ a b c d e f Sherafedin Kaso (). The settlements with Muslim population in Macedonia. Logos-A. p. 30. ISBN 978-9989-58-155-7..
- ^ a b Macedonian Census (2002), Book 5 - Total population according to the Ethnic Affiliation, Mother Tongue and Religion, The State Statistical Office, Skopje, 2002, p. 181.
- ^ Total resident population of the Republic of North Macedonia by ethnic affiliation, by settlement, Census 2021
Legături externe
[modificare | modificare sursă]
Materiale media legate de Dolna Belița la Wikimedia Commons
