Iudaism

Portal Iudaism

Iudaismul (din grecescul Ioudaïsmos, derivat din limba ebraică: יהודה, Yehudah, „Iuda”; în ebraică: יַהֲדוּת, Yahadut, caracterele distinctive a iudaicului eáqnov), cunoscut și sub numele de religie mozaică (după principalul profet evreu, Moise) este religia poporului evreu. Preceptele iudaismului au stat la baza religiilor monoteiste creștinism și islam. Termenul iudaism își are originea în numele regatului Iuda, țara tribului Iuda—descendenții celui de-al patrulea fiu al patriarhului Iacob (secolul XVIII - finele secolului XVII î.Hr.) -- cu capitala la Ierusalim, lăcașul Marelui Templu.

Istoria iudaismului este împărțită în trei perioade: 1. Perioada Templului din Ierusalim; 2. Perioada talmudică; 3. Perioada rabinică (din secolul al VI-lea până în prezent). Iudaismul ortodox contemporan s-a format pe baza mișcării fariseilor (pirushim) din perioada Macabeilor.

Iudaismul contemporan nu are o instituție sau personalitate, acceptată universal, care ar avea autoritatea dreptului, învățăturii sau puterii. Sursele dreptului (Halaha) ale iudaismului contemporan sunt: Tanahul (Tora scrisă) și Talmudul (Tora orală). Halaha reglementează aspectele vieții evreilor care nu sunt reflectate în codurile penale sau civile din sistemul secular, ci servesc doar ca ghid obligatoriu pentru cei aparținând aceluiași curent religios.

Doctrina religioasă și principiile credinței

Iudaismul este o religie monoteistă, bazată pe principii și etică, incluse în Biblia ebraică (Tanah), precum au fost, în continuare, explorate și explicate în Talmud și în alte texte. În conformitate cu tradiția evreiască, iudaismul începe cu Legământul dintre Dumnezeu și Abraham.

În timp ce iudaismul a fost rareori monolitic în practică, el întotdeauna cu înverșunare a fost monoteist în teologie, deși Tanahul amintește perioade de apostazie de la iudaism printre israeliți.

Apariție în istorie

Iudaismul a apărut în secolul V î.e.n.^[1]

„Idolatria poporului Regatului Iuda nu era o abatere de la un monoteism anterior al lor. Ea era de fapt felul în care poporul Regatului Iuda se închina de sute de ani.^[2]”
—Israel Finkelstein și Neil Asher Silberman, The Bible Unearthed. Archaeology's New Vision of Ancient Israel and The Origin of Its Sacred Texts.

Într-un documentar al BBC, dr. Francesca Stavrakopoulou, fostă lector principal la Universitatea din Exeter, actualmente profesor universitar deplin, specializată în studii biblice ebraice, declara: „Biblia nu era o sursă de încredere, ea nu ne spune adevărul despre acești oameni din antichitate [adică evreii — n.n.].”^[3] Întrebat în același documentar dacă evreii au fost monoteiști, lucru care i-ar fi distins față de religia canaanită, prof. dr. Herbert Niehr de la Universitatea din Tübingen declara că evreii au fost politeiști din secolul al X-lea î.e.n. până cel puțin în 586 î.e.n., după care lucrurile au început să se schimbe foarte lent, evreii fiind covârșitor monoteiști începând cu perioada Macabeilor (secolul al II-lea î.e.n.).^[4]^[5] Un curs de la Universitatea Yale și alte lucrări confirmă acest lucru.^[6]^[7]^[8]^[9]^[10]^[11]^[12]^[13] William Foxwell Albright, liderul unei generații trecute de arheologi biblici, nu a fost, totuși, un literalist biblic, Iahve și zeii din Canaan, de exemplu, susținând opinia că religia israeliților a evoluat de la un politeism originar la un monoteism care l-a văzut pe Dumnezeu acționând în istorie - o viziune pe deplin conformă cu opiniile principale din ultimele două secole de critică biblică dinaintea lui.^[14]

În documentarul History Channel The Bible Unearthed (Biblia dezgropată), Amihai Mazar afirmă că Iahve avea o nevastă în religia tradițională israelită, conform celei mai vechi inscripții care-l menționează pe Iahve.^[15] În același documentar, Baruch Halpern afirmă că monoteismul a pornit din reforma constând din epurările religioase produse la ordinul regelui Iosia, reluare a epurărilor la ordinul străbunicului său, regele Ezechia. Regele Iosia a avut nevoie de centralizarea cultului pentru a obține controlul total al statului și sprijinul populației în scopuri expansioniste, această ideologie fiind consemnată în Deuteronom. Halpern afirmă despre reforma bazată pe Deuteronom că nu e vorba de invenție de tradiție, ci dimpotrivă, de un refuz radical al tradiției.^[15]

A fost o ruptură abruptă între religia străveche a israeliților și iudaismul celui de-al Doilea Templu.^[16] Israelul pre-exilic era politeist;^[17] Așera era probabil adorată drept soția lui Yahweh, în templele sale din Ierusalim, Bethel și Samaria, iar o zeiță numită Regina Cerului, probabil o fuziune a Astarteei cu zeița mesopotamiană Iștar, era de asemenea adorată.^[18] Baal și Yahweh au coexistat în perioada timpurie, dar au fost considerați ireconciliabili după secolul al IX-lea.^[19] Adorarea doar a lui Yahweh, care era preocuparea unui mic partid în perioada monarhică, s-a extins în perioada exilică și post-exilică,^[17] și abia atunci existența altor zei a fost negată.^[20]

În Prolegomena zur Geschichte Israels, Julius Wellhausen a susținut că iudaismul ca religie bazată pe respectarea pe scară largă a legii Torei a apărut pentru prima dată în anul 444 î.e.n. când, conform relatării biblice furnizate în Cartea lui Neemia (capitolul 8), un scrib preot pe nume Ezra a citit o copie a Torei mozaice înaintea populației din Iudeea adunate în piața centrală a Ierusalimului.^[21] Wellhausen credea că această narațiune ar trebui acceptată ca istorică pentru că sună plauzibil, notând: „Credibilitatea narațiunii reiese în mod fățiș.”^[22] După Wellhausen, majoritatea cercetătorilor de-a lungul secolului XX și începutul secolului XXI au acceptat că respectarea Torei pe scară largă a început undeva la mijlocul secolului al V-lea î.Hr.

Mai recent, Yonatan Adler a susținut că, de fapt, nu există nicio dovadă care să supraviețuiască care să susțină ideea că Tora a fost cunoscută pe scară largă, considerată autoritară și pusă în practică, în orice moment înainte de mijlocul secolului al II-lea î.Hr.^[23] Adler a explorat probabilitatea ca iudaismul, ca practică larg răspândită a legii Torei de către societatea evreiască în general, să fi apărut pentru prima dată în Iudeea în timpul domniei dinastiei Hasmoneene, cu secole după timpul presupus al lui Ezra.^[24]

Benjamin D. Sommer argumentează că diferența între politeism și monoteism a fost puternic exagerată.^[13]

Principii de credință

Istoric, iudaismul a accentuat credința în revelația divină și în acceptarea versiunilor Torei scrise și orale ca esență fundamentală de bază a convingerilor. Iudaismul nu are o autoritate centralizată care expune dogmele religioase. Aceasta a dat naștere la multe formule în ceea ce privește anumite convingeri teologice inerente în Tora și Talmud.

De-a lungul secolelor, au apărut o serie de formulări ale principiilor de credință, și chiar dacă acestea diferă în ceea ce privește anumite detalii, ele demonstrează un nucleu ideologic comun. Din aceste formulări, cele mai autoritare sunt „treisprezece principii de credință”, formulate în secolul al XII-lea î.e.n. de Maimonide. Cele treisprezece principii au fost ignorate de cea mai mare parte a comunității evreiești pentru câteva secole. Peste secole reformularea acestor principii ai fost incluse sub formă poetică („Ani Ma'amin” și „Yigdal”) în cărțile de rugăciuni evreiești, și, în cele din urmă, au devenit general acceptate.

Joseph Albo și Raavad au criticat lista lui Maimonide, care conținea prea multe elemente, deși adevărate, dar care nu au fost principii de credință și, astfel, plasând prea mulți evrei în categoria de „eretic”. Mulți alții au criticat orice astfel de formulare, care ducea la minimizarea întregii Tore.

În acest sens, istoricul Josephus a accentuat practica religioasă mai mult decât dogmele religioase, asociind apostaziile cu nerespectarea legii evreiești, și menținea că cerințele pentru convertirea la iudaism sunt: circumcizia și aderarea la obiceiurile tradiționale.

Scrieri

Iudaismul întotdeauna a preamărit studiul Torei și a altor texte religioase.

Listă structurată a lucrărilor centrale, a practicii și gândirii mozaice

1. Tanah (Biblia ebraică) și comentariile
  1. Mesora
  2. Targum
  3. Exegeză biblică evreiască (Midraș de mai jos)
2. Lucrări din era talmudică (literatura rabinică clasică)
  1. Mișna și comentariile
  2. Tosefta și tractatele minore
  3. Talmud:
    1. Talmudul babilonian și comentariile
    2. Talmudul ierusalimitean și comentariile
3. Literatura Midrașică:
  1. Midrașul Halahic (despre Halaha)
  2. Midrașul Agadic (despre Agada)
4. Literatura halahică
  1. Codurile Legii și tradiției Mozaice
    1. Mișne Tora și comentariile
    2. Tur și comentariile
    3. Șulchan Aruch și comentariile
    4. Literatura responsa
5. Gândirea și etica evreiască
  1. Filosofia evreiască
  2. Kabbala
  3. Lucrări hasidice
  4. Etica evreiască și Mișcarea Mussar
6. Siddur și Liturghie
7. Piyyut (poezia clasică evreiască)

Tanah - Biblia ebraică

Articol principal: Biblia ebraică.

Cartea fundamentală a religiei iudaice este Tora, adică primele cinci scrieri (Pentateuh) din Vechiul Testament (Biblia ebraică). Scrisă într-un limbaj arhaic, în urmă cu circa 3 000 de ani și fără vocalizare și punctuație, Tora este un subiect de studiu esențial al iudaismului. În decursul veacurilor, Tora a fost interpretată într-un număr imens de modalități. Interpretări bazate pe traducerea unui cuvânt sau pe punctuații diferite au dus la dispute interminabile între înțelepții evrei. Studiul Torei are o importanță capitală în iudaism, fiind preocuparea esențială a omului. În ierarhia interioară a învățăceilor de Tora, "rabinul" este "autoritatea doctrinară" recunoscută. În lumea iudaismului, există diferite curente și instituții de studiu rabinice.

În principiu, Tora este obiectul de studiu permanent și zilnic. Tora este citită ceremonial și public în sinagogă, în zilele de Sâmbătă (Șabat) și de sărbătoare. Gândirea filozofică și doctrinară a iudaismului se bazează primordial pe Tora.

Biblia ebraică cuprinde 24 de cărți grupate în 3 secțiuni. Acestea sunt:

Tora (תורה) (Pentateuhul), care cuprinde primele cinci cărți ale Bibliei:
1. Facerea (Geneza) בראשית - (Bereshít) Întâia Carte A Lui Moise
2. Ieșirea (Exodul) שמות - (Shemot) A Doua Carte A Lui Moise
3. Leviticul ויקרא - (Vaikrá) A Treia Carte A Lui Moise
4. Numeri במדבר - (B'midbar) A Patra Carte A Lui Moise
5. Deuteronomul (A doua Lege) דברים - (Dvarim) A Cincea Carte A Lui Moise
Profeții (נביאים, Neviim),"cei vechi":
1. Profeții vechi
  1. Cartea lui Iosua (יהושע)
  2. Cartea Judecătorilor (שופטים)
  3. Cartea întâi a lui Samuel (שמואל), Cartea a doua a lui Samuel
  4. Cartea întâi a Regilor (מלכים) Cartea a doua a Regilor
2. Profeții noi
  1. Cartea Profetului Isaia
  2. Cartea profetului Ieremia (ירמיהו)
  3. Cartea profetului Ezechiel (יחזקאל)
3. Cei doisprezece mici profeți
  1. Cartea profetului Osea
  2. Cartea profetului Ioel
  3. Cartea profetului Amos
  4. Cartea profetului Abdia
  5. Cartea profetului Iona
  6. Cartea profetului Mihea
  7. Cartea profetului Nahum
  8. Cartea profetului Habacuc
  9. Cartea profetului Sofonia
  10. Cartea profetului Agheu
  11. Cartea profetului Zaharia
  12. Cartea profetului Malahia.
Scrierile (כתובים, Ketuvim) cuprind:
1. Cărțile poetice
  1. Cartea Psalmilor (תהילים Tehilim - 150 de cântări și imnuri)
  2. Cartea Proverbelor (משלי)
  3. Cartea lui Iov (איוב)
2. Cele cinci cărți hagiografice (megilot)
  1. Cartea Cântării Cântărilor (שיר השירים)
  2. Rut רות
  3. Cartea Lamentațiilor (איכה - Plângerile lui Ieremia)
  4. Cartea lui Qohelet (קהלת - Ecleziastul)
  5. Cartea Esterei (אסתר)
3. Alte cărți
  1. Daniel דניאל
  2. Ezra עזרא și Nehemia נחמיה
  3. Cronici 1 si 2. דברי הימים
Cărți apocrife
1. Cartea întâi a Macabeilor, Cartea a doua a Macabeilor,(apocrife nebiblice)
2. Cartea lui Tobia (apocrifă nebiblică)
3. Cartea Iuditei (apocrifă nebiblică)
4. Cartea profetului Baruh(apocrifă nebiblică)
5. Cartea Înțelepciunii, Cartea lui Ben Sirah (Ecleziasticul)(apocrifă nebiblică)

Talmud

Articol principal: Talmud.

Talmudul este o compilație imensă de cazuistică reglementată de autoritățile rabinice din diferite locuri și perioade. Talmudul ca noțiune este o derivație a noțiunii de "studiu". Talmudul este o compilație consacrată care nu mai poate fi schimbată, dar în jurul căreia se fac noi adausuri interpretative extratextuale. Talmudul este studiat zilnic iar întregul ciclu prestabilit de studiu durează cca. 5 ani, după care se reîncepe. Talmudul propriu-zis este format din משנה Mișna și גמרא Ghemara precum și din straturi doctrinare suplimentare, consacrate în expunerea și analiza fundamentelor iudaice din Mișna și Gmara. "Talmudul" ca noțiune include două variante: Talmudul Babilonian și Talmudul Ierusalomitan. Talmudul Babilonian este versiunea mai cunoscută și studiată.

Sărbători

Sâmbăta (Shabatul)

Sâmbăta este principala zi de sărbătoare evreiască, ziua de odihnă a Creatorului, conform specificațiilor teologice, după cele șase zile de facere a lumii (Geneza). Potrivit religiei iudaice, este interzis să se lucreze în ziua de sâmbătă și în zilele de sărbători.

Roș haȘana

Articol principal: Roș haȘana.

Conform calendarului mozaic, Roș Hașana este Anul Nou

Purim

Articol principal: Purim.

Purim este o sărbătoare evreiască prin care comemorează eliberarea poporului evreu din Imperiul Persan antic de distrugere de către Haman, după cum este scris în cartea biblică Cartea Esterei (Megillat Esther). În funcție de poveste, Haman trage la sorți pentru a stabili data la care să fie exterminați evreii.

Șavuot

Articol principal: Șavuot.

Șavuot (ebraică: שבועות; în pronunția așkenază Șavuos, ad literam, "Sărbătoarea săptămânilor") este o sărbătoare evreiască care cade în ziua a șasea a lunii Sivan (sfârșitul lunii mai - începutul lunii iunie). Ea eternizează momentul când Legea divină Tora a fost dată poporului evreu pe muntele Sinai. Este una din așa-numitele "șaloș regalim", adică cele trei evenimente festivalice când evreii făceau pelerinaj la Ierusalim.

Sukkot (סוכות)

În timpul sărbătorii de Sukkot (סוכות) evreii ies din casele lor și locuiesc timp de șapte zile în niște umbrare sau colibe construite după reguli stricte, în amintirea celor patruzeci de ani de pribegie în deșert.

Pesah (פסח - Paștele )

Articol principal: Pesah.

În timpul celor șapte zile ale sărbătorii Paștelui פסח (Pessah) (în amintirea ieșirii din Egipt מצרים) nu se mănâncă pâine dospită din cele cinci feluri de cereale, ci numai „pască”, pâine nedospită (în ebraică mața מצה).

Iom Kipur

Articol principal: Iom Kipur.

Iom Kippur (יום כפור iom kippùr, Ziua ispășirii) - este una din cele trei mari sărbători evreiești; este ziua de post religioasă ebraică care celebrează ziua ispășirii. În Torah este numită Yom haKippurim ("Ziua celor care ispășesc"). Este una din așa-zisele Iamim Noraim ("Zilele temerii reverențioase"). Iamim Noraim sunt Roș haȘana și Yom Kippur, respectiv primele și ultimele două zile din cele Zece zile ale Penitenței.

Hanuka

Articol principal: Hanuka.

Hanuka (în ebraică חֲנֻכָּה sau חנוכה) reprezintă "Sărbătoarea inaugurării" sau "Sărbătoarea luminilor".

Ritualuri

În sinagoga, lăcașul de cult, se află un dulăpior (chivotul) în care se află textele religioase, de regulă, scrise pe suluri și, de asemenea, Menorá (candelabrul cu șapte brațe).

La opt zile de la naștere, copilul de sex masculin este circumcis, ca semn al legământului cu Dumnezeu. Majoratul religios pentru fete este la vârsta de 12 ani, iar pentru băieți la 13 ani.

Veșmintele de cult

O kippah (în ebraică: כִּפָּה, kippot plural; idiș: יאַרמלקע, yarmulke) este un acoperământ pentru cap ușor rotunjită fără margini lărgite purtate de mulți bărbați evrei în timp ce se roagă, mănâncă, recită binecuvântări, studiază texte religioase evreiești, și în orice moment de către unii bărbați evrei. În comunitățile non-ortodoxe, unele femei au început, de asemenea, să poarte kippot. Există o gamă de kippot de diferite mărimi (de la unele mici, care acoperă numai partea din spate a capului, la unele mari, care acoperă coroana capului în întregime).

Țițit (ebraică: צִיציִת) (pronunție așkenazică: tzitzis) sunt șaluri speciale, cu noduri "franjuri" sau "ciucuri" găsite pe cele patru colțuri ale tallit (ebraică: טַלִּית) care seamănă cu o eșarfă pentru rugăciune. Tallit este purtat de bărbații evrei și de unele femei evreice în timpul serviciului divin. Tradițiile variază în ceea ce privește când un evreu începe să poarte un tallit. În comunitatea sefarzilor, băieți poartă tallit de la vârsta de bar mitzvah, adică de la 13 ani. În unele comunități ale așkenazilor se obișnuiește să se poarte numai după căsătorie. Un tallit katan (tallit mic) este un articol de îmbrăcăminte cu franjuri purtat pe sub haine pe parcursul zilei. În unele cercuri ortodoxe, franjurilor li se permite să atârne în mod liber peste îmbrăcăminte.

Tefillin (ebraică: תְפִלִּין), cunoscut în limba engleză ca phylacteries (de la φιλακτέριον cuvântul grecesc, însemnând cetate sau de protecție a), sunt două cutii pătrate de piele care conțin versete biblice, atașat la frunte și în jurul brațul stâng cu ajutorul curelelor din piele. Ele sunt purtate în timpul rugăciunii zilnice de dimineață, de către bărbații evrei.

Rugăciunile

Iudaismul a accentuat importanța executării poruncilor mai mult decât afișarea unor convingeri dogmatice. Astfel, nu există un canon de rugăciune, ci o varietate de cărți de rugăciune, care, totuși, au un număr mare de rugăciuni unificate, deseori în versiunea din Scripturi sau din poezia religioasă medievală. Profetul Ezra a fost acela care a stabilit formulări fixe ale rugăciunii și includerea cântecelor în serviciul divin. Ulterior, după distrugerea celui de al II-lea Templu din Ierusalim, rugăciunea, conform tradiției rabinice, va înlocui jertfele din Templu.

Evreii se roagă de trei ori pe zi: dimineața, la prânz și seara. La rugăciunea de dimineață bărbații se înfășoară în patrafir (Talith, un șal cu ciucuri în cele patru colțuri), simbol al prezenței divine, ei recitând cu această ocazie o serie de binecuvântări, printre care și baruh șelo asani ișa („Binecuvântat e Dumnezeu că nu m-a făcut femeie”); evreii religioși poartă patrafirul (un fel de «poncio» mic, cu ciucuri la cele patru colțuri) toată ziua.

Poziția femeii în iudaism

Cel puțin până în secolul al II-lea e.n. iudaismul a permis poliginia, dar niciodată n-a permis poliandria.^[25]

Deși este o religie cu puternice rădăcini patriarhale, iudaismul rezervă femeii din punct de vedere religios și social un loc de onoare. Prin binecuvântarea aceasta, evreii nu fac, în niciun caz, o afirmație sexistă, ci, dimpotrivă, ei îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate ritualurile care li s-au dat și pe care sunt obligați să le respecte, spre deosebire de femei care nu sunt obligate, deoarece acestea pot menține legătura strânsă cu Dumnezeu și în lipsa acestor obligații^[26]. Din rugăciune nu trebuie să lipsească profesiunea de credință: Shma Israel („Ascultă, Israele”, Deuteronom 6, 4-9). De asemenea, în timpul rugăciunii, bărbații trebuie să poarte așa numitele filacterii (tefilin).

Cultul mozaic este axat pe îndeplinirea celor 613 porunci enumerate în Tora (primele cinci cărți ale lui Moise), spre deosebire de creștinism, care își bazează doctrinele în special pe învățăturile lui Isus.

Rabinul

La sinagogă, conducătorul ritualului este rabinul, care are funcția unui îndrumător religios. El este cel care coordonează studiul Torei.

Cașrut — legile alimentare

Articol principal: Cușer.

Iudaismul impune și o serie de restricții alimentare, cu distincția dintre pur și impur respectiv, cușer (în limba idiș, kașer în limba ebraică) care înseamnă „pregătit după ritual” și, în cazul mâncării, garantat a fi conform regulilor. Astfel, evreii au voie să mănânce doar carnea rumegătoarelor cu copita despicată: ovine, capre, bovine, pești cu solzi și înotătoare și păsări nerăpitoare (vezi Levitic cap. 11); există reguli precise la sacrificarea animalelor; este interzis de mâncat lactate împreună cu carne, etc.

Vezi și Halaha

Istoric

Vezi și Hasidism

Șoa (holocaustul, nimicirea în ebraică) a avut loc în perioada nazistă, când șase milioane de evrei au fost exterminați în lagărele de concentrare (Auschwitz, Sobibór, Treblinka și altele) prin gazare și alte forme de asasinare, cadavrele fiind apoi incinerate.

Filme

„Cele Zece Porunci”, ("The Ten Commandmens") regizat de celebrul Cecil B. DeMille, USA 1956.

Note

^ Mindell, David P. (2009). The Evolving World: Evolution in Everyday Life. Harvard University Press. p. 224. ISBN 978-0-674-04108-0. Accesat în 6 iunie 2024.
^ Finkelstein, Israel; Silberman, Neil Asher (2002) [2001]. „9. The Transformation of Judah (c. 930-705 BCE)”. The Bible Unearthed. Archaeology's New Vision of Ancient Israel and The Origin of Its Sacred Texts (în engleză) (ed. First Touchstone Edition 2002). New York: Touchstone. p. 234. ISBN 978-0-684-86913-1. The idolatry of the people of Judah was not a departure from their earlier monotheism. It was, instead, the way the people of Judah had worshiped for hundreds of years.
^ Bible's Buried Secrets, Did God have A Wife, BBC, 2011. Citat: „The Bible was an unreliable source, it's not telling us the truth about these ancient people.”
^ „BBC Two - Bible's Buried Secrets, Did God Have a Wife?”. BBC. 21 decembrie 2011. Accesat în 4 iulie 2012. Between the 10th century and the beginning of their exile in 586 there was polytheism as normal religion all throughout Israel; only afterwards things begin to change and very slowly they begin to change. I would say it is only correct for the last centuries, maybe only from the period of the Maccabees, that means the second century BC, so in the time of Jesus of Nazareth it is true, but for the time before it, it is not true.
^ Nu e o opinie prea nouă, cf. Toynbee, Arnold; Royal Institute of International Affairs (1961). A Study of History. 12. Oxford University Press, H. Milford. p. 425. și Hermann Gunkel în 1901, conform Lyons, William John (1 iulie 2002). Canon and Exegesis: Canonical Praxis and the Sodom Narrative. A&C Black. p. 140. ISBN 978-0-567-40343-8. Because of his view of the history of religions as an evolutionary process, the latter is his preferred option. Polytheism is seen as older than monotheism and so as the more likely background for the original version of the legend, the visit of three gods to test an individual who proves through his hospitality his worthiness to be given the gift of a son.
^ Barton, John (2012). The Theology of the Book of Amos. Old Testament Theology. Cambridge University Press. p. 56. ISBN 978-1-107-37715-8. Accesat în 5 septembrie 2023. There can be little doubt that polytheism was the normal religion of Israel in practice. [...] On popular religion in Israel see Francesca Stavrakopoulou , “‘Popular’ Religion and ‘Official’ Religion: Practice, Perception, Portrayal,” in Religious Diversity in Ancient Israel and Judah (eds. F. Stavrakopoulou and J. Barton ; London: T & T Clark, 2010), 37–58. This essay problematizes the distinction between popular and official religion, a distinction that was not necessarily obvious at the time to everyone, even though the Old Testament gives the impression that it was.
^ Winn Leith, Mary Joan (2020). „New Perspectives on the Return from Exile and Persian-Period Yehud”. În Kelle, Brad E.; Strawn, Brent A. The Oxford Handbook of the Historical Books of the Hebrew Bible. Oxford University Press. p. 148. ISBN 978-0-19-026116-0. New data from archaeological surveys, excavations, and, sadly, from looted artifacts purchased on the antiquities market have advanced knowledge of the Persian period in its local and international aspects (Stern 2001; Grabbe 2004; Betlyon 2005; Pearce and Wunsch 2014; Lemaire 2015). Archaeological discoveries since the 1970s have demonstrated that preexilic Israelite religion was not yet monotheistic and that strictly monotheistic Yahwism gained adherents in the Persian period (Gnuse 1997; Smith 2002; Albertz and Becking 2003). Not surprisingly then, the last few decades have witnessed reassessments of old certainties and new questions about the history, religion, and culture of the people who worshiped Yhwh in the sixth through late fourth centuries BCE.
^ Edelman, Diana V. (1995). The Triumph of Elohim: From Yahwisms to Judaisms. Contributions to biblical exegesis and theology. Kok Pharos. p. 19. ISBN 978-90-390-0124-0. Accesat în 1 septembrie 2022.
^ Gnuse, Robert Karl (2016). Trajectories of Justice: What the Bible Says about Slaves, Women, and Homosexuality. Lutterworth Press. p. 5. ISBN 978-0-7188-4456-1. Accesat în 1 septembrie 2022.
^ Carraway, George (2013). Christ is God Over All: Romans 9:5 in the context of Romans 9-11. The Library of New Testament Studies. Bloomsbury Publishing. p. 66. ISBN 978-0-567-26701-6. Accesat în 1 septembrie 2022. Second, it was probably not until the exile that monotheism proper was clearly formulated.
^ Hayes, Christine (3 iulie 2008). „Moses and the Beginning of Yahwism: (Genesis 37- Exodus 4), Christine Hayes, Open Yale Courses (Transcription), 2006”. Center for Online Judaic Studies. Accesat în 17 august 2022. Only later would a Yahweh-only party polemicize against and seek to suppress certain… what came to be seen as undesirable elements of Israelite-Judean religion, and these elements would be labeled Canaanite, as a part of a process of Israelite differentiation. But what appears in the Bible as a battle between Israelites, pure Yahwists, and Canaanites, pure polytheists, is indeed better understood as a civil war between Yahweh-only Israelites, and Israelites who are participating in the cult of their ancestors.
^ Finkelstein & Silberman 2002, p. 234. : The idolatry of the people of Judah was not a departure from their earlier monotheism. It was, instead, the way the people of Judah had worshiped for hundreds of years.
^ ^a ^b Sommer 2009, p. 145. It is a commonplace of modern biblical scholarship that Israelite religion prior to the Babylonian exile was basically polytheistic. [...] Many scholars argue that ancient Israelites worshipped a plethora of gods and goddesses [...].
^ Sanders, Seth (31 decembrie 2003). „Review of Mark S. Smith, The Early History of God: Yahweh and the Other Deities in Ancient Israel, Foreword by Patrick D. Miller”. The Journal of Hebrew Scriptures. University of Alberta Libraries. 4. doi:10.5508/jhs5866. ISSN 1203-1542.
^ ^a ^b Cf. „Background on Scholars”. icarusfilms.com. 19 iunie 2017. Arhivat din original în 19 iunie 2017. Accesat în 26 martie 2019. Mentenanță CS1: URL impropriu (link)
^ Moore & Kelle 2011, p. 449.
^ ^a ^b Albertz 1994a, p. 61.
^ Ackerman 2003, p. 395.
^ Smith 2002, p. 47.
^ Betz 2000, p. 917.
^ Wellhausen 1885, p. 405– 410.
^ Wellhausen 1885, p. 408 n. 1.
^ Adler 2023.
^ Adler 2022, p. 223–234.
^ Coogan, Michael (2010). God and Sex. What the Bible Really Says (în engleză) (ed. 1st). New York, Boston: Twelve. Hachette Book Group. p. 78. ISBN 978-0-446-54525-9. Accesat în 5 mai 2011. Polygyny continued to be practiced well into the biblical period, and it is attested among Jews as late as the second century CE.
^ Sex Roles - A Journal of Research, May 2003; în: Marilyn P. Safir, Amir Rosenmann, Orly Kloner, Tomboyism, sexual orientation and adult gender roles among Israeli women: "Although the majority of Israelis define themselves as nonreligious, during the High Holy Days, it is the norm to attend prayer services at Orthodox synagogues (which receive state funding, unlike the small number of Reform and Conservative synagogues in Israel). Only men can actively participate in these prayer services as well as perform the Kadish prayer for the dead. In addition, men's daily Morning Prayer includes the Hebrew phrase Barukh shelo assani isha ("Blessed is God for not creating me a woman"). Women are hidden from men's sight and are excluded from praying aloud, so that they do not distract the men, in these Orthodox synagogues. In fact, even in the traditional Orthodox wedding ceremony, the woman is a silent, not an active, participant."[1].

Bibliografie

Ackerman, Susan (2003). „Goddesses”. În Richard, Suzanne. Near Eastern Archaeology:A Reader. Eisenbrauns. ISBN 9781575060835.
Adler, Yonatan (2022). The Origins of Judaism: An Archaeological-Historical Reappraisal. Yale University Press. ISBN 9780300254907.
Adler, Yonatan (16 februarie 2023). „When Did Jews Start Observing Torah? - TheTorah.com”. www.thetorah.com. Accesat în 23 februarie 2023.
Albertz, Rainer (1994). A History of Israelite Religion, Volume I: From the Beginnings to the End of the Monarchy. Westminster John Knox. ISBN 9780664227197.
Betz, Arnold Gottfried (2000). „Monotheism”. În Freedman, David Noel; Myer, Allen C. Eerdmans Dictionary of the Bible. Eerdmans. ISBN 978-9053565032.
Etilé. R-L P, Etude sur une civilisation nêgro-adfricaine de l'Egypte antique, Ed. Menaibuc.
Moore, Megan Bishop; Kelle, Brad E. (2011). Biblical History and Israel's Past: The Changing Study of the Bible and History. Eerdmans. ISBN 9780802862600.
Picard, Marianne, Juifs et Judaïsme. Manuel d'histoire juive. De 700 avant à 70 après. Paris, 1987, Pacej.
Smith, Mark S. (2002). The Early History of God: Yahweh and the Other Deities in Ancient Israel. Eerdmans. ISBN 9780802839725.
Sommer, Benjamin D. (2009). The Bodies of God and the World of Ancient Israel. Cambridge University Press. ISBN 978-1139477789.
Wellhausen, Julius (1885). Prolegomena to the History of Israel. Black. ISBN 9781606202050.

Vezi și

Lectură suplimentară

O istorie intelectuală a iudaismului, Volume 2, Maurice R. Hayoun, Editura Hasefer, 1999

Legături externe

Tradiția iudaică în studiul Cabalei Arhivat în 20 noiembrie 2008, la Wayback Machine.
Mozaicismul
Concepția despre lume și viață în iudaism și creștinism, 6 decembrie 2006, Pr. Conf. Dr. Ioan Stancu, CrestinOrtodox.ro
Scrierile iudeilor, 19 iulie 2012, Teodor Dănălache, CrestinOrtodox.ro
Poporul ales, 19 iulie 2012, Iulian Predescu, CrestinOrtodox.ro
Sinagogile, locașurile de cult ale evreilor, 19 iulie 2012, Teodor Dănălache, CrestinOrtodox.ro
Locașurile de cult ale evreilor, 19 iulie 2012, Iulian Predescu, CrestinOrtodox.ro
Legea Talionului, 19 iulie 2012, Teodor Dănălache, CrestinOrtodox.ro

[f441-1] Mindell, David P. (2009). The Evolving World: Evolution in Everyday Life. Harvard University Press. p. 224. ISBN 978-0-674-04108-0. Accesat în 6 iunie 2024.

[2] Finkelstein, Israel; Silberman, Neil Asher (2002) [2001]. „9. The Transformation of Judah (c. 930-705 BCE)”. The Bible Unearthed. Archaeology's New Vision of Ancient Israel and The Origin of Its Sacred Texts (în engleză) (ed. First Touchstone Edition 2002). New York: Touchstone. p. 234. ISBN 978-0-684-86913-1. The idolatry of the people of Judah was not a departure from their earlier monotheism. It was, instead, the way the people of Judah had worshiped for hundreds of years.

[3] Bible's Buried Secrets, Did God have A Wife, BBC, 2011. Citat: „The Bible was an unreliable source, it's not telling us the truth about these ancient people.”

[4] „BBC Two - Bible's Buried Secrets, Did God Have a Wife?”. BBC. 21 decembrie 2011. Accesat în 4 iulie 2012. Between the 10th century and the beginning of their exile in 586 there was polytheism as normal religion all throughout Israel; only afterwards things begin to change and very slowly they begin to change. I would say it is only correct for the last centuries, maybe only from the period of the Maccabees, that means the second century BC, so in the time of Jesus of Nazareth it is true, but for the time before it, it is not true.

[Toynbee1961-5] Nu e o opinie prea nouă, cf. Toynbee, Arnold; Royal Institute of International Affairs (1961). A Study of History. 12. Oxford University Press, H. Milford. p. 425. și Hermann Gunkel în 1901, conform Lyons, William John (1 iulie 2002). Canon and Exegesis: Canonical Praxis and the Sodom Narrative. A&C Black. p. 140. ISBN 978-0-567-40343-8. Because of his view of the history of religions as an evolutionary process, the latter is his preferred option. Polytheism is seen as older than monotheism and so as the more likely background for the original version of the legend, the visit of three gods to test an individual who proves through his hospitality his worthiness to be given the gift of a son.

[Barton_2012_p._56-6] Barton, John (2012). The Theology of the Book of Amos. Old Testament Theology. Cambridge University Press. p. 56. ISBN 978-1-107-37715-8. Accesat în 5 septembrie 2023. There can be little doubt that polytheism was the normal religion of Israel in practice. [...] On popular religion in Israel see Francesca Stavrakopoulou , “‘Popular’ Religion and ‘Official’ Religion: Practice, Perception, Portrayal,” in Religious Diversity in Ancient Israel and Judah (eds. F. Stavrakopoulou and J. Barton ; London: T & T Clark, 2010), 37–58. This essay problematizes the distinction between popular and official religion, a distinction that was not necessarily obvious at the time to everyone, even though the Old Testament gives the impression that it was.

[Oxford2020MJ-7] Winn Leith, Mary Joan (2020). „New Perspectives on the Return from Exile and Persian-Period Yehud”. În Kelle, Brad E.; Strawn, Brent A. The Oxford Handbook of the Historical Books of the Hebrew Bible. Oxford University Press. p. 148. ISBN 978-0-19-026116-0. New data from archaeological surveys, excavations, and, sadly, from looted artifacts purchased on the antiquities market have advanced knowledge of the Persian period in its local and international aspects (Stern 2001; Grabbe 2004; Betlyon 2005; Pearce and Wunsch 2014; Lemaire 2015). Archaeological discoveries since the 1970s have demonstrated that preexilic Israelite religion was not yet monotheistic and that strictly monotheistic Yahwism gained adherents in the Persian period (Gnuse 1997; Smith 2002; Albertz and Becking 2003). Not surprisingly then, the last few decades have witnessed reassessments of old certainties and new questions about the history, religion, and culture of the people who worshiped Yhwh in the sixth through late fourth centuries BCE.

[Edelman_1995_p._19-8] Edelman, Diana V. (1995). The Triumph of Elohim: From Yahwisms to Judaisms. Contributions to biblical exegesis and theology. Kok Pharos. p. 19. ISBN 978-90-390-0124-0. Accesat în 1 septembrie 2022.

[Gnuse_2016_p._5-9] Gnuse, Robert Karl (2016). Trajectories of Justice: What the Bible Says about Slaves, Women, and Homosexuality. Lutterworth Press. p. 5. ISBN 978-0-7188-4456-1. Accesat în 1 septembrie 2022.

[Carraway_2013_p._66-10] Carraway, George (2013). Christ is God Over All: Romans 9:5 in the context of Romans 9-11. The Library of New Testament Studies. Bloomsbury Publishing. p. 66. ISBN 978-0-567-26701-6. Accesat în 1 septembrie 2022. Second, it was probably not until the exile that monotheism proper was clearly formulated.

[Center_for_Online_Judaic_Studies_2008-11] Hayes, Christine (3 iulie 2008). „Moses and the Beginning of Yahwism: (Genesis 37- Exodus 4), Christine Hayes, Open Yale Courses (Transcription), 2006”. Center for Online Judaic Studies. Accesat în 17 august 2022. Only later would a Yahweh-only party polemicize against and seek to suppress certain… what came to be seen as undesirable elements of Israelite-Judean religion, and these elements would be labeled Canaanite, as a part of a process of Israelite differentiation. But what appears in the Bible as a battle between Israelites, pure Yahwists, and Canaanites, pure polytheists, is indeed better understood as a civil war between Yahweh-only Israelites, and Israelites who are participating in the cult of their ancestors.

[FOOTNOTEFinkelsteinSilberman2002234-12] Finkelstein & Silberman 2002, p. 234. : The idolatry of the people of Judah was not a departure from their earlier monotheism. It was, instead, the way the people of Judah had worshiped for hundreds of years.

[FOOTNOTESommer2009145-13] Sommer 2009, p. 145. It is a commonplace of modern biblical scholarship that Israelite religion prior to the Babylonian exile was basically polytheistic. [...] Many scholars argue that ancient Israelites worshipped a plethora of gods and goddesses [...].

[Sanders_2003_p.-14] Sanders, Seth (31 decembrie 2003). „Review of Mark S. Smith, The Early History of God: Yahweh and the Other Deities in Ancient Israel, Foreword by Patrick D. Miller”. The Journal of Hebrew Scriptures. University of Alberta Libraries. 4. doi:10.5508/jhs5866. ISSN 1203-1542.

[icarus-15] Cf. „Background on Scholars”. icarusfilms.com. 19 iunie 2017. Arhivat din original în 19 iunie 2017. Accesat în 26 martie 2019. Mentenanță CS1: URL impropriu (link)

[FOOTNOTEMooreKelle2011449-16] Moore & Kelle 2011, p. 449.

[FOOTNOTEAlbertz1994a61-17] Albertz 1994a, p. 61.

[FOOTNOTEAckerman2003395-18] Ackerman 2003, p. 395.

[FOOTNOTESmith200247-19] Smith 2002, p. 47.

[FOOTNOTEBetz2000917-20] Betz 2000, p. 917.

[FOOTNOTEWellhausen1885405–_410-21] Wellhausen 1885, p. 405– 410.

[FOOTNOTEWellhausen1885408_n._1-22] Wellhausen 1885, p. 408 n. 1.

[FOOTNOTEAdler2023-23] Adler 2023.

[FOOTNOTEAdler2022223–234-24] Adler 2022, p. 223–234.

[coogan-25] Coogan, Michael (2010). God and Sex. What the Bible Really Says (în engleză) (ed. 1st). New York, Boston: Twelve. Hachette Book Group. p. 78. ISBN 978-0-446-54525-9. Accesat în 5 mai 2011. Polygyny continued to be practiced well into the biblical period, and it is attested among Jews as late as the second century CE.

[26] Sex Roles - A Journal of Research, May 2003; în: Marilyn P. Safir, Amir Rosenmann, Orly Kloner, Tomboyism, sexual orientation and adult gender roles among Israeli women: "Although the majority of Israelis define themselves as nonreligious, during the High Holy Days, it is the norm to attend prayer services at Orthodox synagogues (which receive state funding, unlike the small number of Reform and Conservative synagogues in Israel). Only men can actively participate in these prayer services as well as perform the Kadish prayer for the dead. In addition, men's daily Morning Prayer includes the Hebrew phrase Barukh shelo assani isha ("Blessed is God for not creating me a woman"). Women are hidden from men's sight and are excluded from praying aloud, so that they do not distract the men, in these Orthodox synagogues. In fact, even in the traditional Orthodox wedding ceremony, the woman is a silent, not an active, participant."[1].

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]

[8]

[9]

[10]

[11]

[12]

[13]

[14]

[15]

[16]

[17]

[18]

[19]

[20]

[21]

[22]

[23]

[24]

[25]

[26]