Festivalul de la Sanremo

Festivalul de la Sanremo
Intrarea Teatrului Ariston din Sanremo, locul actual al competiției
Locația	Sanremo, Italia
Ani activi	1951-2023
Fondat de	Angelo Nicola Amato și Angelo Nizza
Data(e)	februarie-martie
Gen	entertainment television program[*][[entertainment television program (television genre)|​]] music television[*][[music television (type of television programming)|​]]

Festival della Canzone Italiana (tradus ca „Festivalul cântecului italian/ muzică populară italiană ”) este o competiție muzicală majoră în orașul Sanremo din Liguria și este de obicei denumit Festival di Sanremo ( Festivalul Sanremo ) după locul de desfășurare. Este cea mai importantă competiție muzicală diin Italia și cea mai veche competiție de muzică pop din Europa. Festivalul, lansat în 1951, a fost sursa de inspirație pentru organizarea Concursul Muzical Eurovision (ESC);Din 1956 (cu excepția perioadei dintre 1998 și 2010 și multe alte ocazii) câștigătorul competiției primește dreptul de a reprezenta Italia la Concursul Muzical Eurovision. Acest lucru nu reprezintă însă o obligație pentru cântăreț, care poate lăsa decizia asupra reprezentantului Italiei la Rai

Inițial, locul evenimentului a fost sala de petreceri a Cazinoului Sanremo , iar perioada de spectacol a variat între ianuarie și martie, în timp ce din 1977 a avut loc la teatrul Ariston din orașul Ligurian (în afară de ediția din 1990, desfășurată la noua piață de flori din Bussana, un cătun din municipiul Sanremo), într-o perioadă care, din 1983, a fluctuat între primele zile ale lunii februarie și primele zece zile ale lunii martie.

Festivalul a fost plaforma de lansare a carierelor unora din cei mai cunoscuți cântăreți italieni, orintre care Gigliola Cinquetti, Laura Pausini, Eros Ramazzotti, Andrea Bocelli, Giorgia, Il Volo, și Måneskin.

Festivalul este organizat de postul public Rai – Radiotelevisione Italiana și are loc o dată pe an. În prezent, difuzează cinci nopți de marți până sâmbătă pe parcursul unei săptămâni de la sfârșitul lunii februarie sau /începutul lunii martie.

Istoric

Inițiativa

În 1932, într -un moment de creștere a turismului în Italia, concesionarul cazinoului din Sanremo, napolitanul Luigi de Santis, a organizat un "Festival de cântece, tradiții și obiceiuri napolitane", care a avut loc în casinou între 24 decembrie 1931 și 1 ianuarie 1932

La sfârșitul celui de -al Doilea Război Mondial, politica italiană s-a străduit să creeze o nouă imagine a Italiei pe plan internațional. Printre măsurile luate În acest scop, în orașul Sanremo a fost înființată o comisie pentru a dezvolta inițiative culturale. Amintindu-și de succesul Festivalului Napolitan din Sanremo, cu 14 ani în urmă el a prezentat Floricultorul local de douăzeci de ani, Amilcare Rambaldi, un membru al comisiei, mare iubitor de jazz, a propus organizarea unui festival de jazz la cazinoul din localitate . Inițial, propunerea a fost respinsă.

Între timp, în orașul Viareggio, unde la 25 august 1948, în urma inițiativei lui Aldo Valleroni, a fost organizat un festivalul de cântece italian. Festivalul a avut loc și în anul următor, însă apoi a fost sistat din lipsă de fonduri. Ediția din 1948 fusese căștigată de Pino Moschini, uar cea următoare de Narciso Parigi.

Succesul acestor festivaluri a dus la nașterea actualului festival de la Sanremo Ideea unui asemenea festival a fost reluată în Sanremo de Pier Busseti, managerul Casinoului di Sanremo, care urmărise festivalul din Viareggio și și-a dat seama de potențialul unui asemenea eveniment. Bussetti s-a întors să discute cu Amilcare Rambaldi posibilitatea de a reînvia vechea propunere a acestuia. Cei doi au reușit să obțină colaborarea jurnalistului Angelo Nizza, director artistic al cazinouluim o care a reușit să încgeie un acord cu Radio Italian Auditions, și a lui Angelo Nicola Amato, directorul cazinoului, care a mobilizat companiile de discuri din Milano să convingă cântăreții să participe.

Întenția organizatorilor era, pe de o parte, să reînvie individualitatea câmtecului talian prin Festivalul de la Sanremo și să-l îndepărteze de influența internațională, revenind la muzica populară napolitană iar,,pe de altă parte, să depășească regionalismul și sâ creeze, o muzică populară panitaliană. Acest lucru a fost specificat și prin numele complet al evenimentului: Festival della Canzone Italiana - „Festivalul cântecului italian” - di Sanremo.

Prima ediție a festivalului a avut loc la 29 ianuarie 1951 în sala festivalurilor a cazinoului din Sanremo, unde, cu nouăspreze ani înainte, avuse loc festivalul napolitan.

Cazinoul din Sanremo, locul permanent al festivalului din 1951–1976

Anii 1950

Pe 29 ianuarie 1951, prezentatorul Nunzio Filogamo a deschis prima ediție a festivalului, care a fost transmisă în direct la radio din sala de bal a cazinoului. Trei interpreți (Nilla Pizzi, Achille Togliani și duo-ul Fasano) au interpretat pe rând cele 20 de cântece nou scrise pentru competiție. După trei zile, în urma, votului publicului, cântecvul Grazie dei fior de Nilla Pizzi a fost declarat prima melodie câștigătoare a Festivalul de la Sanremo. Cu toate acestea, nici presa, nici criticii muzicali nu au acordat prea multă atenție evenimentului, iar publicul din sală s-a arătat, de asemenea, puțin interesat de spectacole. Acest lucru s-a schimbat cu cea de-a doua ediție când interesul în rândul editorilor de muzică a crescut semnificativ. Nilla Pizzi a câștigat din nou anul acesta, de această dată cu Vola colomba, ocupând simultan locul doi (cu Papaveri e papere) și locul trei (cu Una donna prega).

Pe linia festivalului de cântec napolitan care s-a desfășurat în orașul florilor cu mai bine de douăzeci de ani în urmă, casele de discuri din Napoli au cerut și Rai să organizeze un festival de cântec napolitan. La opt luni de la prima ediție a festivalului de la Sanremo, pe 28 septembrie 1952, a început și Festivalul cântecului napolitan, în decorul Teatrului Mediteranean, în cadrul modernei Mostra d'Oltremare.

Începând cu a festivalul din 1953 s-a introdus regula dublei interpretări, fiecare melodie trebuind să fie cântată în competiție de doi interpreți în două aranjamente diferite. În acest scop, au fost folosite două orchestre diferite, una „clasică” (în acel an sub conducerea lui Cinico Angelini) și una „modernă” (sub conducerea lui Armando Trovajoli. Sanremo 1955 a fost prima ediție care a fost transmisă în direct la televiziune (pe lângă transmisia radio), cu ultima seară la Eurovision

În anul următor, cei șase participanți la festival au fost selectați anterior printr-o competiție pentru nou-veniți la care au participat 6.656 de candidați. În același an, la Lugano a avut loc prima ediție a Concursului Muzical Eurovision, inspirat de Festivalul de la Sanremo. la care a participat și Italia cu câștigătoarea ediției, Franca Raimondi și a doua clasată, Tonina Torrielli.

Domenico Modugno în timpul unui spectacol cu Nel blu dipinto di blu (1958)

În primii ani a dominat tradiția muzicală caracterizată prin retorică și patriotism și teme care se mișcă în complexul îngust al lui Dumnezeu, patrie și familie. Dar deja cu Papaveri e papere a lui Nilla Pizzi (interpretată astăzi atât ca o critică la adresa politicienilor partidului Democrazia Cristiana, aflat la guvernare, cât și ca un rechizitoriu asupra rolului subordonat al femeii la acea vreme) și apoi cu Canzone da due soldi de Katyna Ranieri (1954) a apărut un nou tip de cântec care diferă de cele plângărețe uzuale fîînd mai sociabil și mai vesel. În festivalul din 1958, victoria lui Domenico Modugno (și a lui Johnny Dorelli) cu cântecul Nel blu dipinto di blu, care este cunoscut și astăzi cu numele „Volare!”, a apărut o nouă fază a muzicii de ansamblu: în care aportul compozitorilor și cel al interpreților.nu mai erau strict separate și s-a dezvoltat un nou mod de exprimare prin performanță care a fost confirmat în 1960 prin victoria lui Renato Rascel dublat Tony Dallara cu cântecul „Romantica”.[26]. Cântăreți cunoscuți sub numele de urlatori („țipători”), ca Domenico Modugno, Adriano Celentano sau Tony Dallara, și-au exprimat durerea în cântarea lor și au dorit să obțină mai multă spontaneitate.

Anii 1960

La începutul anilor 1960, societatea de gestiune colectivă SIAE le-a interzis brusc autorilor săi să participe la Festivalul de la Sanremo, dar foarte puțini dintre ei au respectat această interdicție. A urmat așa-numita „era Bongiorno” (1963-1967), în timpul căreia Mike Bongiorno a moderat cu succes festivalul, iar selecția participanților a fost mai diversă, cuprinzând atât „urlatoriii” printre care se cei mai cunoscuți sunt Domenico Modugno, Mina, Adriano Celentano sau Bobby Solo, cât și cantautorii ca Gino Paoli sau Umberto Bindi precum și noile trupe de beat. În cea mai mare parte, însă, tradiția a prevalat la festival, în special evidentă la festivalul din 1964, când Gigliola Cinquetti a câștigat cu melodia Non ho l'età (per amarti), în timp ce Bobby Solo a obținut apoi cel mai mare succes de vânzări cu Una lacrima sul viso.

Ediția din 1964 a încercat, de asemenea, să dea festivalului un caracter internațional, invitând participanți străini (inclusiv), așa că fiecare înregistrare trebuia întotdeauna interpretată de un cântăreț italian și un invitat. Acest pas a fost menit să juxtapună cântăreții italieni și străini și să încerce să îmbogățească muzica populară italiană, pe de o parte, și să promoveze exportul producției muzicale italiene în străinătate, pe de altă parte.

Primele semne de critică socială și mișcări de protest au apărut pe scena festivalului la mijlocul anilor 1960: în 1966 Adriano Celentano a prezentat Il ragazzo della via Gluck (fără a ajunge în finală), în 1967 Gianni Pettenati cu La rivoluzione și I Giganti cu La proposta a îndrăznit să pfezinte teme „revoluționare”. Dar 1967 a fost mai presus de toate anul tânărului cantautor Luigi Tenco, care nu a ajuns în finală cu Ciao amore, ciao și s-a sinucis, o traumă culturală de lungă durată a muzicii populare italiene. Cu acest eveniment dramatic, perioada de aur a lui Mike Bongiorno s-a încheiat și Festivalul de la Sanremo nu avea să mai fie niciodată ca în trecutl. Totuși, festivalul din 1968, moderat de Pippo Baudo, a reușit să prezinte cea mai largă imagine posibilă a scenei muzicale italiene. Câștigător a ieșit cântărețul Sergio Endrigo. În plus, cântăreți cu totul deosebiți ca Fausto Leali, Al Bano și Massimo Ranieri și-au făcut debutul.

Anii 1970

Cele trei ediții de la Sanremo din 1969 (câștigate de Iva Zanicchi și Bobby Solo cu Zingara ), 1970 (câștigate de Adriano Celentano și Claudia Mori cu Chi non lavora non fa l'amore ) și 1971 (câștigate de Nada și Nicola Di Bari cu Il cuore ) è uno zingaro ) și marile succese din timpul festivalului ale lui Lucio Dalla (1971 cu 4/3/1943 și 1972 cu Piazza Grande ) și Roberto Vecchioni (1973 cu L'uomo che si gioca il cielo a dadi) nu au putut ascunde faptul că evenimentul era în criză. Din 1973, Rai a televizat doar finala. În același timp, nivelul conținutului a scăzut, iar stereotipurile din comediile erotice italiene ale vremii au fost din ce în ce mai jucate. Ediția din 1975 este considerată un exemplu negativ în această privințâ iar Festivalul din 1979, câștigat de un cântăreț complet necunoscut Mino Vergnaghi, a fost un total eșec comercial.

În același timp, în această această perioadă au fost introduse noi inovații. Din 1972, a fost abandonată regula dublei interpretări, cântecele fiind din nou prezentate de un singur interpret. În 1974, cei 28 de participanți au fost împărțiți în două grupe, dintre care una (cea a debutanților) trebuia să se califice în finală; mai mult, s-a anunțat doar înregistrarea melodiei câștigătoare și nu mai existău alte locuri. În 1976, participanții au fost împărțiți în cinci grupe, fiecare cu doi lideri de grupă (calificați automat pentru finală); O altă schimbare drastică a fost omiterea orchestrei, în urma căreia contribuțiile au fost prezentate doar însoțite de muzică în playback. În 1977 au fost prezentate doar douăsprezece cântece, făcând inutilă împărțirea pe grupe sau faze de calificare; În 1978, participanții au intrat în cursă în trei grupe, în finală intrând doar câștigătorul fiecărei grupe. Tot în 1977, după ce avusese loc timp de 26 de ani la cazinoul din San Remo, festivalul a fost mutat definitiv la Teatrul Ariston din cauza remodelării cazinoului.

Anii 1980

Odată cu festivalul din 1980 organizatorii au încercat reînvigorarea festivalului. Cuplul moderator Roberto Benigni și Olimpia Carlisi auavut un rol mult mai activ. A fost introdusă împărțirea în două categorii: cea principală și cea a debutanților, entry fiecare categorie având loc finale diferite, Prezentarea cântecelor în playback, fără orchestră, a fost menținutp/ În 1982, a fost introdus Premiul Critici. Rai a preluat din ce în ce mai mult inițiativa în organizarea festivalului, care a cunoscut un nou apogeu odată sub moderatorul Pippo Baudo în 1984-1987. În plus, începând din 1987 durata festivalului a fost extinsă la patru seri.

Multe mari personalitâți ale muzicii populare italiene din anii 1970 au evitat festivalul, sau au participat ca invitați sau doar ca autori. Vedete mai vechi din anii 1960 și începutul anilor 1970 (cu sunt, Iva Zanicchi, Peppino di Capri, Bobby Solo sau Fred Bongusto, s-au întâlnit pe scena Teatrului Ariston cu cântăreți care doreau să-și reinvigoreze cariera îm decădere. cum ar fi ,Loredana Bertè, Donatella Rettore, Alan Sorrenti, Renato Zero, Anna Oxa sau Raf ) și cu alte personalitți care rămăseseră strâns legate de Festivalul de la Sanremo (ca Matia Bazar, Fiordaliso sau Riccardo Fogli).

Cu excepția lui Alice (câștigătoare în 1981 cu Per Elisa) și Eros Ramazzotti (câștigător în 1986 cu Adesso tu), festivalul a fost câștigat în primul rând de cântăreți cunoscuți care,de cele mai multe ori, se apropiau de sfârșitul carierei lor. Astfel, Al Bano și {Romina Power au câștigat festivalul în 1984, Ricchi e Poveri în 1985, Gianni Morandi, Enrico Ruggeri și Umberto Tozzi în 1987, Massimo Ranieri în 1988 și Anna Oxa și Fausto Leali în 1989. Timp de ani, publicul de televiziune din toată Italia a putut vota pentru cântecele preferate. Cu toate acestea, festivalul a putut contribui și la lansarea câțorvsa cântăreți ca Vasco Rossi, Jovanotti și Zucchero care, după rezultate neconcludente la festival, au avut ulterior un succes neașteptat și nu s-a mai întors la Sanremo.

Anii 1990

În anii 1990, Festivalul de la Sanremo din Italia a devenit din nou un eveniment social, ceea ce se reflectă în dictonul Perché Sanremo è Sanremo („pentru că Sanremo este Sanremo”; motto-ul oficial al edițiilor din 1995 și 1996). La Festivalul de la Sanremo din 1990, au revenit juriile și orchestra și, pentru o scurtă perioadă, participanții internaționali. În 1990 premiul a revenit formației Pooh și, în 1991, lui Riccardo Cocciante. Doi ani mai târziu, Pippo Baudo a preluat din nou moderația (din 1994 și direcția artistică), în timp ce competiția la categoria principală a introdus din nou o procedură de eliminare (din 1995 festivalul a durat și el cinci în loc de doar patru seri). Aceasta a avantajat debutanții, cum ar fi Laura Pausini (câștigătoarea la categoria debutanșilor în 1993 și câștigătoarea locului trei în 1994), Biagio Antonacci, Andrea Bocelli și Giorgia (câștigătoarea în 1995). Debutanții au câștigat și mai multă vizibilitate datorită competiției lor separate. Înîncepând din 1995, artiștii cei mai buni din categoria debutanților au fost admiși automat în categoria principală. Aceasta măsură a avut rezultate pozitive, ilustrate prin victoria cântăreței Giorgia, a duetului Jalisse (1997) și a cântăreței Annalisa Minetti (1998)m care nu erau cunoscuți înainte de festival și s-au afirmat ulterior.

Anii 2000

La începutul mileniului, festivalul a încercat să implice mai mult producția muzicală independentăm ceea ce a avut ca urmare declinul interesului public, în mare parte dinn cauza boicotului mai multor case de discuri importante. Dar evenimentul și-a revenit în anii următori cel mai târziu cu ediția de succes din 2007 (cu Pippo Baudo). În ciuda scăderii interesului public și a polemicelor constante, noul mileniu a văzut Festivalul de la Sanremo a ajuns să fie o etapă în care debutanții se puteau afirma, cum este cazul cântăreților Dolcenera, Sergio Cammariere, Povia, Francesco Renga, Tricarico, Arisa, Paolo Meneguzzi, Irene Fornaciari sau al duetului Sonohra.

Marco Carta la Festivalul de la Sanremo 2009

În același timp au apărut diferite ale concursuri pentru identificarea de noi talente, printre care Amici di Maria De Filippi și X Factor, o suprapunere a acestora cu Festlvalul devenind evidentă, tendință care s-a amplificat la începutul deceniului ulterior. Mulți dintre cântăreții care se afirmaseră în aceste concursuri au participat ulterior la Festivalul de la Sanremo pentru consacrarea lor, printre aceștia fiind Giusy Ferreri, Noemi, Marco Mengoni, Emma Marrone, Annalisa) sau Francesca Michielin. Există însă și exemple de artiști care s-au afirmat direct la festivalul de la Sanremo, fără a fi selecționați anterior de alte concursuri; dintre aceștia trebuie menționate Malika Ayane și Nina Zilli.

Anii 2010

Odată cu conducerea artistică a lui Fabio Fazio în edițiile din 2013 și 2014, s-a înregistrat o scădere semnificativă a numărului de artiști din show-urile de talente, în beneficiul reprezentanților genurilor muzicale mai puțin tipice pentru evenimentul de la Sanremo, inclusiv The Bloody Beetroots (muzică electronică). Giuliano Palma & the Bluebeaters ([Ska]), Perturbazione (indie rock). Deși edițiile conduse și regizate de Fazio nu au reprezentat un succes în ceea ce privește ratingurile, ele acționează ca un pionierat pentru alegeri stilistice care s-au consolidat în edițiile ulterioare. Cu Carlo Conti, orgahizator și director al edițiilor din 2015, 2016 și 2017, radiodifuziunea este privilegiată ca criteriu de alegere a cântecelor care intră în competiție, rupând obiceiul de a alege cu prioritate balade amoroase. Odată cu ediția din 2015, Festivalul se leagă definitiv și de Concursul Muzical Eurovision, întrucât regulamentul stabilește că melodia câștigătoare a Festivalului este desemnată automat reprezinte Italia în concursul european, în afara cazului în care concurentul decite să se retragă din competiție.

Succesul și calitatea acestor ediții este demonstrată și de participanții la categoria Tineret: la ediția din 2016, în special, trei dintre cei patru finaliști din această categorie aveau să câștige ulterior la competiția principală. Este vorba despre Francesco Gabbani (câștigătorul ediției 2017), Ermal Meta (2018) și Mahmood (2019 și 2022).

Odată cu edițiile ulterioare din 2018 și 2019, conduse și regizate de Claudio Baglioni, Durata maximă a melodiilor a fost, de asemenea, crescută de la trei minute și jumătate la patru, influențând pozitiv și calitatea melodiilor din competiție. În ediția din 2019, victoria lui Mahmood cu melodia "Soldi" este considerată semnul unei rupturi clare cu trecutul, întrucât aparține unui gen, cântecele urbane, care până atunci avusese doar o prezență marginală la Sanremo, atrăgând astfel interesul tineretului, Mahmood va ocupa locul doi la Concursul Muzical Eurovision din 2019 cu aceeași melodie, câștigând notorietate internațională,

Anii 2020

În 2020 conducerea festivalului este preluată de Amadeus, care reușește să obțină rezultate bune în privința ratingului transmisiilor de televiziune. Următoarea ediție a întâmpinat dificultăți din cauza carantinei din primele luni ale anului 2021 determinate de pandemia COVID-19. Pentru prima oară în istoria sa, festivalul a avut loc fără public. În ciuda dificultăților evidente, festivalul vede triumful unui grup rock, Måneskin, care cu melodia hard rock "Zitti e buoni" câștigă ulterior și Concursul Muzical Eurovision și obțin succesul global.

Edițiile conduse de Amadeus se caracterizează printr-o creștere vizibilă a numărului de cântăreți din competiție. Au participat au atât vechile glorii ale muzicii italiene (cum ar fi Iva Zanicchi, Rita Pavone, Gianni Morandi, Massimo Ranieri, Orietta Berti, Donatella Rettore și Anna Oxa) cât și cântăreți contemporani și de succes în rândul tinerilor (pe lângă Måneskin, Mahmood și Blanco dar și cântăreți noi ca Lazza, Elodie, formația Pinguini Tattici Nucleari, Achille Lauro, Sangiovanni și Mr. Rain), lansând chiar mai mulți artiști de nișă sau emergenți (de exemplu, Madame, Fulminacci, Levante, duetul Coma_Cose, Tananai și Rosa Chemical).

Datorită creșterii popularității Festivalului, au revenita în competiție artiști italieni de renume internațional care nu mai participaseră la eveniment de câțiva ani, printre care Giorgia, Elisa și Marco Mengoni) și alții care deși erau bine cunoscuți, nu participaseră niciodată la festival, ca (Piero Pelù, sau formațiile Articolo 31 și I Cugini di Campagna).

În ultimii ani, în urma selecționării orașelor Milano și Cortina d'Ampezzo ca gazdă a celei de a XXV-a ediție a Jocurilor Olimpice de iarnă, festivalul a pregătirea Jocurilor. La ediția din 2021 s-a votat logo-ul, în 2022 s-a ales imnul oficial iar în 2023 s-a votat mascota oficială a Jocurilor.

Prezentare generală a organizării festivalurilor

#	An	Moderatori	Comoderatori	Organizare/Direcție artistică	Număr de seri	Locul competiției
1	1951	Nunzio Filogamo	—	Giulio Razzi	3	Casinoul Sanremo
2	1952
3	1953
4	1954
5	1955	Armando Pizzo și Maria Teresa Ruta
6	1956	Fausto Tommei și Maria Teresa Ruta
7	1957	Nunzio Filogamo și Nicoletta Orsomando	Marisa Allasio și Fiorella Mari
8	1958	Gianni Agus	Fulvia Colombo	Achille Cajafa
9	1959	Enzo Tortora	Adriana Serra	Edoardo Fosco
10	1960	Enza Sampò	Paolo Ferrari	Ezio Radaelli
11	1961	Lilly Lembo	Giuliana Calandra / Alberto Lionello		4
12	1962	Renato Tagliani	Laura Efrikian și Vicky Ludovisi	Gianni Ravera
13	1963	Mike Bongiorno	Edy Campagnoli, Maria Giovannini, Rosanna Armani și Giuliana Copreni		3
14	1964		Giuliana Lojodice
15	1965		Grazia Maria Spina
16	1966		Paola Penni și Carla Maria Puccini
17	1967		Renata Mauro
18	1968	Pippo Baudo	Luisa Rivelli
19	1969	Nuccio Costa	Gabriella Farinon	Ezio Radaelli
20	1970		Enrico Maria Salerno și Ira von Fürstenberg	Gianni Ravera și Ezio Radaelli
21	1971	Carlo Giuffré și Elsa Martinelli
22	1972	Mike Bongiorno	Sylva Koscina și Paolo Villaggio	Elio Gigante
23	1973		Gabriella Farinon	Vittorio Salvetti
24	1974	Corrado	Gabriella Farinon	Gianni Ravera, Vittorio Salvetti și Elio Gigante
25	1975	Mike Bongiorno	Sabina Ciuffini	Bruno Pallesi
26	1976	Giancarlo Guardabassi	Tiziana Pini, Serena Albano, Maddalena Galliani, Stella Luna, Lorena Rosetta Nardulli și Karla Strano Pavese	Vittorio Salvetti
27	1977	Mike Bongiorno	Maria Giovanna Elmi			Teatrul Ariston din Sanremo
28	1978	Maria Giovanna Elmi	Stefania Casini și Beppe Grillo
29	1979	Mike Bongiorno și Anna Maria Rizzoli	Gianni Naso	Gianni Ravera
30	1980	Claudio Cecchetto	Roberto Benigni și Olimpia Carlisi
31	1981		Eleonora Vallone și Nilla Pizzi
32	1982		Patrizia Rossetti
33	1983	Andrea Giordana	Isabel Russinova, |Anna Pettinelli și Emanuela Falcetti
34	1984	Pippo Baudo	Edi Angelillo, Elisabetta Gardini, Iris Peynado, Tiziana Pini, Isabella Rocchietta și Viola Simoncioni
35	1985		Patty Brard
36	1986	Loretta Goggi	Anna Pettinelli, Sergio Mancinelli și Mauro Micheloni
37	1987	Pippo Baudo	Carlo Massarini	Marco Ravera	4
38	1988	Miguel Bosé și Gabriella Carlucci
39	1989	Rosita Celentano, Paola Dominguín, Danny Quinn și Gianmarco Tognazzi	Kay Sandwick și Clare Ann Matz	Adriano Aragozzini	5
40	1990	Johnny Dorelli și Gabriella Carlucci	—		4	Palafiori lângă Sanremo
41	1991	Edwige Fenech și Andrea Occhipinti				Teatrul Ariston din Sanremo
42	1992	Pippo Baudo	Alba Parietti, Brigitte Nielsen și Milly Carlucci
43	1993	Pippo Baudo și Lorella Cuccarini	—
44	1994	Pippo Baudo	Anna Oxa und Cannelle	Pippo Baudo
45	1995		Anna Falchi și Claudia Koll		5
46	1996		Sabrina Ferilli și Valeria Mazza
47	1997	Mike Bongiorno	Piero Chiambretti și Valeria Marini	Mario Maffucci
48	1998	Raimondo Vianello	Eva Herzigová și Veronica Pivetti
49	1999	Fabio Fazio	Laetitia Casta și Renato Dulbecco
50	2000		Inés Sastre, Luciano Pavarotti și Teo Teocoli
51	2001	Raffaella Carrà	Megan Gale, Massimo Ceccherini și Enrico Papi
52	2002	Pippo Baudo	Manuela Arcuri și Vittoria Belvedere	Pippo Baudo
53	2003		Serena Autieri și Claudia Gerini
54	2004	Simona Ventura	Paola Cortellesi și Gene Gnocchi	Tony Renis și Gianmarco Mazzi
55	2005	Paolo Bonolis	Antonella Clerici și Federica Felini	Paolo Bonolis și Gianmarco Mazzi
56	2006	Giorgio Panariello	Ilary Blasi și Victoria Cabello	Giorgio Panariello și Gianmarco Mazzi
57	2007	Pippo Baudo și Michelle Hunziker	—	Pippo Baudo
58	2008	Pippo Baudo și Piero Chiambretti	Bianca Guaccero și Andrea Osvárt
59	2009	Paolo Bonolis	Luca Laurenti, Paul Sculfor și Alessia Piovan, Nir Lavi și Eleonora Abbagnato, Thyago Alves și Gabriella Pession, Ivan Olita, David Gandy și Maria De Filippi	Paolo Bonolis și Gianmarco Mazzi
60	2010	Antonella Clerici	—	Gianmarco Mazzi
61	2011	Gianni Morandi	Belén Rodríguez, Elisabetta Canalis, Luca Bizzarri și Paolo Kessisoglu
62	2012		Rocco Papaleo și Ivana Mrázová
63	2013	Fabio Fazio și Luciana Littizzetto	—	Fabio Fazio
64	2014
65	2015	Carlo Conti	Arisa, Emma Marrone și Rocío Muñoz Morales	Carlo Conti
66	2016		Gabriel Garko, Virginia Raffaele și Mădălina Diana Ghenea
67	2017	Carlo Conti și Maria De Filippi	—
68	2018	Claudio Baglioni, Michelle Hunziker și Pierfrancesco Favino		Claudio Baglioni
69	2019	Claudio Baglioni, Claudio Bisio și Virginia Raffaele
70	2020	Amadeus și Fiorello	Diletta Leotta, Rula Jebreal, Emma D’Aquino, Laura Chimenti, Sabrina Salerno, Georgina Rodríguez, Alketa Vejsiu, Antonella Clerici, Francesca Sofia Novello	Amadeus
71	2021		Matilda De Angelis, Elodie, Vittoria Ceretti, Beatrice Venezi și Barbara Palombelli
72	2022	Amadeus	Ornella Muti, Lorena Cesarini, Drusilla Foer, Maria Chiara Giannetta și Sabrina Ferilli
73	2023	Amadeus cu Gianni Morandi	Chiara Ferragni, Francesca Fagnani, Paola Egonu, Chiara Francini

Importanță

Participanți de succes la nivel internațional

În zilele noastre, Festivalul de la Sanremo are doar o importanță națională în Italia. Mai devreme - cel mai clar în anii 1950 și 1960 – din festival au apărut numeroase hituri mondiale, ai cărui interpreți au devenit vedete internaționale. Exemple:

• Nel blu dipinto di blu de Domenico Modugno (1958)
• Piove (Ciao, ciao bambina) de Domenico Modugno (1959)
• Al di là de Betty Curtis (1961) - și în versiunea lui Emilio Pericoli
• Non ho l'età de Gigliola Cinquetti (1964)
• Se piangi, se ridi de Bobby Solo (1965)
• Adesso tu de Eros Ramazzotti (1986)

Participarea vedetelor internaționale în anii 1960

La concurs au participat numeroase vedete străine:

• Frankie Laine – 1964 cu Una lacrima sul viso, în finală (partener de echipă cu Bobby Solo)
• Peter Kraus – 1964 cu piccolo piccolo, nu s-a calificat în finală (partener de echipă al lui Emilio Pericoli )
• Peggy March – 1964 cu Passo su passo, nu s-a calificat în finală (partener de echipă al lui Claudio Villa )
• Gene Pitney – 1964 cu Quando vedrai la mia ragazza, în finală (partener de echipă cu Little Tony ), și E se domani, necalificat în finală (partener de echipă cu Fausto Cigliano ); 1965 cu Amici miei, în finală (partener de echipă Nicola Di Bari); 1966 cu Nessuno mi può giudicare, locul 2 în finală (partener de echipă al Caterinei Caselli ; 1967 cu La rivoluzione, locul 14 în finală (partener de echipă al lui Gianni Pettenati) precum și cu Guardati alle spalle, necalificat în finală (partener de echipă al lui Nicola Di Bari)
• Connie Francis – 1965 cu Ho bisogno di vederti, clasat pe locul 5 în finală (partener de echipă cu Gigliola Cinquetti ) și 1967 cu Canta ragazzina, nu s-a calificat în finală (partener de echipă cu Bobby Solo)
• Petula Clark – 1965 cu Invece no, locul 6 în finală (coechipieră cu Betty Curtis)
• Udo Jürgens – 1965 cu Abracciami forte, locul 2 în finală (partener de echipă a Ornellei Vanoni) și 1968 cu Per vivere, nu s-a calificat în finală (partener de echipă a lui Iva Zanicchi)
• Dusty Springfield – 1965 cu Tu che ne sai, nu s-a calificat în finală (partener de echipă al lui Fabrizio Ferretti) și cu Di fronte all'amore, nu s-a calificat în finală (partener de echipă al lui Gianni Mascolo)
• Françoise Hardy – 1966 cu Parlami di te, locul 14 în finală (partener de echipă a lui Edoardo Vianello)
• Dalida – 1967 cu Ciao, amore ciao, nu s-a calificat în finală (echipă a colaborat cu Luigi Tenco)
• Cher – 1967 cu Ma piano (per non svegliarti), nu s-a calificat în finală (echipă a colaborat cu Nico Fidenco )
• Dionne Warwick – 1967 cu Dedicato all'amore, nu s-a calificat în finală (partener de echipă cu Peppino di Capri ) și 1968 cu La voce del silenzio, clasat pe locul 14 în finală (partener de echipă cu Tony Del Monaco )
• Louis Armstrong – 1968 cu Mi va di cantare, locul 13 în finală (coechipieri cu Lara Saint Paul )
• Paul Anka – 1968 cu La farfalla impazzita, nu s-a calificat în finală (echipă a colaborat cu Johnny Dorelli )
• France Gall – 1969 cu La pioggia, locul 6 în finală (partener de echipă cu Gigliola Cinquetti)

Decizie preliminară pentru Concursul muzical Eurovision

Il Volo, câștigător la Sanremo 2015, la Eurovision Song Contest 2015

Din 1956 până în 1966, festivalul a servit și pentru a determina înscrierea Italiei la EConcursul muzical Eurovision .

Din 1967 până în 1997, festivalul a jucat un rol în determinarea contribuției italiene doar în 1972 și 1997. După ce Italia nu mai participase din 1997, revenirea la competiția europeană a avut loc în 2011, Festivalul de la Sanremo jucând un rol important în selecția candidatului italian pentru Concursul muzical Eurovision. Din 2011 până în 2013, RAI a selectat candidații din domeniul participanților la Festivalul de la Sanremo. Din 2015, a fost stipulat că câștigătorul festivalului a primit automat dreptul de a participa la competiția europeană. Totuși, îm 2016, câștigătorul de la Sanremo, Stadio, a refuzat să participe, așa că Francesca Michielin, clasată pe locul al doilea a reprezentat Italia.

În 2021, trupa rock italiană Måneskin a devenit prima trupă care a câștigat atât Festivalul de la Sanremo, cât și Concursul Eurovision, câștigând concursul Eurovision din 2021, intitulat Zitti e buoni.

Competiția principală

Nilla Pizzi was the winner of the first Sanremo Festival, in 1951.

Franca Raimondi la ediția din 1966 a festivalului

Domenico Modugno after winning the 1959 edition. Modugno won the Festival in 1958, 1959, 1962 and 1966.

Sergio Endrigo (left) with Brazilian singer Roberto Carlos after their win in 1968

Gigliola Cinquetti and Belgian-Italian Patricia Carli celebrate their victory with the song "Non ho l'età" at the 14th Sanremo Music Festival, 1 February 1964.

Bobby Solo, câștigătorul festivalului din 1965

Luigi Tenco interpretând cântecul pe 26 ianuarie 1967 cu cîteva ore înainte de sinuciderea sa

Adriano Celentano and Claudia Mori câștigători ai ediției din 1970 a festivalului

Iva Zanicchi în timpul ediției din 1974 a festivalului

Matia Bazar won the Sanremo Music Festival

Elisa was the winner of the Sanremo Festival in 2001, with the song "Luce (Tramonti a nord est)"

Giorgia won Sanremo in 1995.

Francesco Gabbani won the 2017 edition of the festival, earning the right to represent Italy in that year's Eurovision Song Contest.

Mahmood won the 2019 edition of the festival, earning the right to represent Italy in that year's Eurovision Song Contest.

Lista câștigătorilor competiției principale cu titlul cântecelor și numele compozitorilor.

Anul	Cântec și compozitor	Interpret
1951	"Grazie dei fiori" (Saverio Seracini, Gian Carlo Testoni, Mario Panzeri)	Nilla Pizzi
1952	"Vola colomba" (Carlo Concina, Bixio Cherubini)	Nilla Pizzi
1953	"Viale d'autunno" (Giovanni D'Anzi)	Carla Boni & Flo Sandon's
1954	"Tutte le mamme" (Eduardo Falcocchio, Umberto Bertini)	Giorgio Consolini & Gino Latilla
1955	"Buongiorno tristezza" (Mario Ruccione, Giuseppe Fiorelli)	Claudio Villa & Tullio Pane
1956	"Aprite le finestre" (Virgilio Panzuti, Giuseppe Perotti)	Franca Raimondi
1957	"Corde della mia chitarra" (Mario Ruccione, Giuseppe Fiorelli)	Claudio Villa & Nunzio Gallo
1958	"Nel blu dipinto di blu" (Domenico Modugno, Franco Migliacci)	Domenico Modugno & Johnny Dorelli
1959	"Piove (Ciao, ciao bambina)" (Domenico Modugno, Dino Verde)	Domenico Modugno & Johnny Dorelli
1960	"Romantica" (Renato Rascel, Dino Verde)	Tony Dallara & Renato Rascel
1961	"Al di là" =Carlo Donida, Mogol)	Betty Curtis & Luciano Tajoli
1962	"Addio, addio" (Domenico Modugno, Franco Migliacci)	Domenico Modugno & Claudio Villa
1963	"Uno per tutte" (Tony Renis, Alberto Testa,Mogol)	Tony Renis & Emilio Pericoli
1964	"Non ho l'età" Nicola Salerno, Mario Panzeri, Giancarlo Colonnello)	Gigliola Cinquetti & Patricia Carli
1965	"Se piangi, se ridi" (Gianny Marchetti, Bobby Solo, Mogol)	Bobby Solo & The New Christy Minstrels
1966	"Dio, come ti amo" (Domenico Modugno)	Domenico Modugno & Gigliola Cinquetti
1967	"Non pensare a me" (Eros Sciorilli, Alberto Testa)	Claudio Villa & Iva Zanicchi
1968	"Canzone per te" (Sergio Endrigo, Luis Enriquez, Sergio Bardotti)	Sergio Endrigo & Roberto Carlos
1969	"Zingara" (Enrico Riccardi, Luigi Albertelli)	Bobby Solo & Iva Zanicchi
1970	"Chi non lavora non fa l'amore" (Adriano Celentano, Ferdinando De Luca, Luciano Beretta, =Miki Del Prete)	Adriano Celentano & Claudia Mori
1971	"Il cuore è uno zingaro" (Claudio Mattone, Franco Migliacci)	Nada & Nicola Di Bari
1972	"I giorni dell'arcobaleno" (Nicola Di Bari, Piero Pintucci, Dalmazio Masini)	Nicola Di Bari
1973	"Un grande amore e niente più" (Peppino di Capri, Claudio Mattone, Gianni Wright, Giuseppe Faiella, Franco Califano(\)	Peppino di Capri
1974	"Ciao cara, come stai?" Cristiano Malgioglio, Italo Ianne, Claudio Fontana, Antonio Ansoldi)	Iva Zanicchi
1975	"Ragazza del sud" (Rosangela Scalabrino)	Gilda
1976	"Non lo faccio più" (Salvatore De Pasquale, Fabrizio Berlincioni, Salvatore De Pasquale, Sergio Iodice)	Peppino di Capri
1977	"Bella da morire" (Renato Pareti, Alberto Salerno)	Homo Sapiens
1978	"...E dirsi ciao!" (Piero Cassano, Carlo Marrale, Antonella Ruggiero, Salvatore Stellitta Giancarlo Golzi)	Matia Bazar
1979	"Amare" (Sergio Ortone, Piero Soffic, Pietro Finà)	Mino Vergnaghi
1980	"Solo noi" (Toto Cutugno)	Toto Cutugno
1981	"Per Elisa⁠(d)" Franco Battiato, Giusto Pio, Alice Visconti)	Alice
1982	"Storie di tutti i giorni⁠(d)" (Riccardo Fogli, Maurizio Fabrizio, Guido Morra)	Riccardo Fogli
1983	"Sarà quel che sarà" (Maurizio Fabrizio, Roberto Ferri)	Tiziana Rivale
1984	"Ci sarà" (Dario Farina, Cristiano Minellono)	Al Bano & Romina Power
1985	"Se m'innamoro" (Dario Farina, Cristiano Minellono)	Ricchi e Poveri
1986	"Adesso tu⁠(d)" (Eros Ramazzotti, Piero Cassano, Adelio Cogliati)	Eros Ramazzotti
1987	"Si può dare di più" (Umberto Tozzi, =Giancarlo Bigazzi, Raffaele Riefoli)	Gianni Morandi, Enrico Ruggeri & Umberto Tozzi}}
1988	"Perdere l'amore" (Marcello Marrocchi, Giampiero Artegiani)	Massimo Ranieri
1989	"Ti lascerò" (Franco Fasano, Fausto Leali, Franco Ciani, Fabrizio Berlincioni, Sergio Bardotti)	Anna Oxa & Fausto Leali
1990	"Uomini soli" (Valerio Negrini, Roby Facchinetti)	Pooh & Dee Dee Bridgewater
1991	"Se stiamo insieme" (Riccardo Cocciante, Mogol)	Riccardo Cocciante
1992	"Portami a ballare" (Luca Barbarossa)	Luca Barbarossa
1993	"Mistero" (Enrico Ruggeri)	Enrico Ruggeri
1994	"Passerà" (Aleandro Baldi)	Aleandro Baldi
1995	"Come saprei" (Eros Ramazzotti, Vladimiro Tosetto, Adelio Cogliati, Giorgia Todrani)	Giorgia
1996	"Vorrei incontrarti fra cent'anni" (Rosalino Cellamare)	Ron with Tosca
1997	"Fiumi di parole" (Fabio Ricci, Alessandra Drusian, Carmela Di Domenico)	Jalisse
1998	"Senza te o con te" (Massimo Luca, Paola Palma)	Annalisa Minetti
1999	"Senza pietà" (Alberto Salerno, Claudio Guidetti)	Anna Oxa
2000	"Sentimento" (Fausto Mesolella, Giuseppe D'Argenzio, Ferruccio Spinetti, Domenico Ciaramella, Giuseppe Servillo)	Piccola Orchestra Avion Travel
2001	"Luce (Tramonti a nord est)" (Elisa Toffoli, Adelmo Fornaciari)	Elisa
2002	"Messaggio d'amore" (Giancarlo Golzi, Piero Cassano)	Matia Bazar
2003	"Per dire di no" (Alberto Salerno, Alessia Aquilani)	Alexia
2004	"L'uomo volante" (Marco Masini)	Marco Masini}}
2005	"Angelo" (Francesco Renga, Maurizio Zapatini)	Francesco Renga}}
2006	"Vorrei avere il becco" (Giuseppe Povia)	Povia
2007	"Ti regalerò una rosa" (Simone Cristicchi)	=Simone Cristicchi}}
2008	"Colpo di fulmine" (Gianna Nannini)	Giò Di Tonno}} & {{Lola Ponce}}
2009	"La forza mia" (Paolo Carta)	Marco Carta⁠(d)
2010	"Per tutte le volte che..." (Pierdavide Carone}})	[[Valerio Scanu}]]}
2011	"Chiamami ancora amore" (Roberto Vecchioni, Claudio Guidetti)	Roberto Vecchioni
2012	"Non è l'inferno" (Francesco Silvestre, Enrico Palmosi, Luca Sala)	Emma
2013	"L'essenziale" (Marco Mengoni, Roberto Casalino, Francesco De Benedittis)	Marco Mengoni
2014	"Controvento" (Giuseppe Anastasi)	Arisa
2015	"Grande amore⁠(d)" (Francesco Boccia, Ciro Esposito)	Il Volo
2016	"Un giorno mi dirai" (Saverio Grandi, Gaetano Curreri, Luca Chiaravalli)	Stadio⁠(d)
2017	"Occidentali's Karma⁠(d)" (Francesco Gabbani, Filippo Gabbani, Fabio Ilacqua, Luca Chiaravalli)	Francesco Gabbani
2018	"Non mi avete fatto niente⁠(d)" (Ermal Meta, Fabrizio Moro, Andrea Febo)	Ermal Meta & Fabrizio Moro⁠(d)
2019	"Soldi⁠(d)" (Alessandro Mahmoud, Dardust⁠(d), Charlie Charles⁠(d))	Mahmood
2020	"Fai rumore⁠(d)" (Diodato, Edwyn Roberts)	Diodato
2021	"Zitti e buoni⁠(d)" (Damiano David, Ethan Torchio, Thomas Raggi, Victoria De Angelis)	Måneskin
2022	"Brividi⁠(d)" (Alessandro Mahmoud, Riccardo Fabbriconi, Michele Zocca)	Mahmood & Blanco
2023	"Due vite⁠(d)" (Davide Petrella, Davide Simonetta, Marco Mengoni)	Marco Mengoni

NSecția debutanților

Eros Ramazzotti was the first winner of the Newcomers section in 1984. He then won the Festival in 1986 competing in the Big Artists section.

Riccardo Fogli (center), winner of the 1982 edition of the festival, with Drupi (left), Al Bano, and Romina Power (right)

Ricchi e Poveri won the festival in 1985.

Anna Oxa and Fausto Leali won the Festival in 1989.

Laura Pausini started her career in 1993, when she won the Newcomers section of the Sanremo Music Festival with "La solitudine".

Andrea Bocelli won the Newcomers section of the Sanremo Music Festival in 1994 with "Il mare calmo della sera".

Lista câștigătorilor secției debutanților cu titlul cântecelor și numele compozitorilor.

Anul	Cântec și compozitor	Interpret
1984	"Terra promessa" (Eros Ramazzotti, Alberto Salerno, Renato Brioschi)	Eros Ramazzotti
1985	"Niente di più" (Pietro Magnini, Cavaros)	Cinzia Corrado
1986	"Grande grande amore" (Stefano D'Orazio, Maurizio Fabrizio)	Lena Biolcati
1987	"La notte dei pensieri" (Luigi Albertelli, Luigi Lopez, Michele Zarrillo)	Michele Zarrillo
1988	"Canta con noi" (Marco Battistini, Franco Sacco, Mino Reitano⁠(d), Riccardo Bolognesi)	Future
1989	"Canzoni" (Amedeo Minghi⁠(d))	Mietta
1990	"Disperato" (Marco Masini, Giancarlo Bigazzi, Giuseppe Dati)	Marco Masini
1991	"Le persone inutili" (Giuseppe Dati, Paolo Vallesi)	Paolo Vallesi
1992	"Non amarmi" (Aleandro Baldi, Giancarlo Bigazzi, Marco Falagiani)	Aleandro Baldi & Francesca Alotta
1993	"La solitudine" (Pietro Cremonesi, Angelo Valsiglio, Federico Cavalli)	Laura Pausini
1994	"Il mare calmo della sera" (Gian Pietro Felisatti, Gloria Nuti, Adelmo Fornaciari)	Andrea Bocelli
1995	"Le ragazze" (Claudio Mattone)	Neri per Caso
1996	"Non ci sto" (Claudio Mattone)	Syria
1997	"Amici come prima" (Paola Iezzi, Chiara Iezzi)	Paola e Chiara
1998	"Senza te o con te" (Massimo Luca, Paola Palma)	Annalisa Minetti
1999	"Oggi sono io" (Alex Britti)	Alex Britti
2000	"Semplice sai" (Frank Minoia, Giovanna Bersola)	Jenny B
2001	"Stai con me (Forever)" (Stefano Borzi, Enzo Caterini, Sandro Nasuti)	Gazosa
2002	"Doppiamente fragili" (Marco Del Freo, David Marchetti)	Anna Tatangelo
2003	"Siamo tutti là fuori" (Emanuela Trane)	Dolcenera
2005	"Non credo nei miracoli" (Laura Bonometti, Mario Natale)	Laura Bono
2006	"Sole negli occhi" (Riccardo Maffoni)	Riccardo Maffoni
2007	"Pensa" (Fabrizio Mobrici)	Fabrizio Moro
2008	"L'amore" (Luca Fainello, Roberto Tini, Diego Fainello)	Sonohra
2009	"Sincerità" (Giuseppe Anastasi, Maurizio Filardo, Giuseppe Mangiaracina)	Arisa
2010	"Il linguaggio della resa" (Tony Maiello, Fio Zanotti, Fabrizio Ferraguzzo, Roberto Cardelli)	Tony Maiello
2011	"Follia d'amore⁠(d)" (Raphael Gualazzi)	Raphael Gualazzi
2012	"È vero (che ci sei)" (Matteo Bassi, Emiliano Bassi)	Alessandro Casillo
2013	"Mi servirebbe sapere" (Antonio Maggio)	Antonio Maggio
2014	"Nu juorno buono" (Rocco Pagliarulo, Alessandro Merli, Fabio Clemente)	Rocco Hunt
2015	"Ritornerò da te" (Giovanni Caccamo)	Giovanni Caccamo
2016	"Amen" (Fabio Illacqua, Francesco Gabbani)	Francesco Gabbani
2017	"Ora mai" (Raffaele Esposito, Rory Di Benedetto, Rosario Canale)	Lele
2018	"Il ballo delle incertezze" (Niccolò Moriconi)	Ultimo
2020	"Vai bene così" (Leo Gassmann, Matteo Costanzo)	Leo Gassmann⁠(d)
2021	"Polvere da sparo" (Luca Gaudiano, Francesco Cataldo)	Gaudiano
2022	"Mille Notti" (Yuri "Yuman" Santos Tavares Carloia, Francesco Cataldo)	Yuman
2023	"La città che odi" (Antonio Filipelli, Bcroma, Gianmaria Volpato)	Gianmaria

Premiul criticii

Premiul Criticii este acordat din 1982, iar din 1996 i s-a dat numele complet Premio della Critica del Festival della Canzone Italiana „Mia Martini”, ca o dedicație pentru câștigătorul primului premiu, care a murit în 1995. Mia Martini deține și recordul pentru cele mai multe premii ale criticii (trei) alături de Patty Pravo și Daniele Silvestri. Dintre nou-veniți, Paola Turci a primit și de trei ori premiul (dacă sunt luate în considerare ambele categorii de nou-veniți ale festivalului din 1989).

Anul	Categoria principală		Categoria debutanților (din 1984)
	Interpret	Cântec	Interpret	Cântec
1982	Mia Martini	E non finisce mica il cielo
1983	Matia Bazar	Vacanze romane
1984	Patty Pravo	Per una bambola	Santandrea	La fenice
1985	Matia Bazar	Souvenir	Cristiano De André	Bella più di me
			Mango	Il viaggio
1986	Enrico Ruggeri	Rien ne va plus	Lena Biolcati	Grande grande amore
1987	Fiorella Mannoia	Quello che le donne non dicono	Paola Turci	Primo tango
1988	Fiorella Mannoia	Le notti di maggio	Paola Turci	Sarò bellissima
1989	Mia Martini	Almeno tu nell’universo	Mietta	Canzoni
			(Paola Turci)	(Bambini)C
1990	Mia Martini	La nevicata del ’56	Marco Masini	Disperato
1991	Enzo Jannacci	La fotografia	Timoria	L’uomo che ride
1992	Nuova Compagnia di Canto Popolare	Pe’ dispietto	Aeroplanitaliani	Zitti zitti (Il silenzio è d’oro)
1993	Cristiano De André	Dietro la porta	Angela Baraldi	A piedi nudi
1994	Giorgio Faletti	Signor tenente	Baraonna	I giardini d’Alhambra
1995	Giorgia	Come saprei	Gloria	Le voci di dentro
1996	Elio e le Storie Tese	La terra dei cachi	Marina Rei	Al di là di questi anni
1997	Patty Pravo	…E dimmi che non vuoi morire	Niccolò Fabi	Capelli
1998	Piccola Orchestra Avion Travel	Dormi e sogna	Eramo & Passavanti	Senza confini
1999	Daniele Silvestri	Aria	Quintorigo	Rospo
2000	Samuele Bersani	Replay	Jenny B	Semplice sai
			Lythium	Noël
2001	Elisa	Luce (tramonti a nord est)	Roberto Angelini	Il signor Domani
			Francesco Renga	Raccontami…
2002	Daniele Silvestri	Salirò	Archinuè	La marcia dei santi
2003	Sergio Cammariere	Tutto quello che un uomo	Patrizia Laquidara	Lividi e fiori
2004	Mario Venuti	Crudele
2005	Nicola Arigliano	Colpevole
2006	Noa, Carlo Fava und Solis String Quartet	Un discorso in generale
2007	Simone Cristicchi	Ti regalerò una rosa	Fabrizio Moro	Pensa
2008	Tricarico	Vita tranquilla	Frank Head	Para parà ra rara
2009	Afterhours	Il paese è reale	Arisa	Sincerità
2010	Malika Ayane	Ricomincio da qui	Nina Zilli	L’uomo che amava le donne
2011	Roberto Vecchioni	Chiamami ancora amore	Raphael Gualazzi	Follia d’amore
2012	Samuele Bersani	Un pallone	Erica Mou	Nella vasca da bagno del tempo
2013	Elio e le Storie Tese	La canzone mononota	Renzo Rubino	Il postino (Amami uomo)
2014	Cristiano De André	Invisibili	Zibba	Senza di te
2015	Malika Ayane	Adesso e qui (nostalgico presente)	Giovanni Caccamo	Ritornerò da te
2016	Patty Pravo	Cieli immensi	Francesco Gabbani	Amen
2017	Ermal Meta	Vietato morire	Maldestro	Canzone per Federica
2018	Ron	Almeno pensami	Mirkoeilcane	Stiamo tutti bene
2019	Daniele Silvestri	Argentovivo	(Federica Abbate)	(Finalmente)D
			(Mahmood)	(Gioventù bruciata)D
2020	Diodato	Fai rumore	Eugenio in Via Di Gioia	Tsunami
2021	Willie Peyote	Mai dire mai (La locura)	Wrongonyou	Lezioni di volo
2022	Massimo Ranieri	Lettera di là dal mare
2023	Colapesce & Dimartino	Splash

C Paola Turci a câștigat premiul la „categoria intermediară” Emergenți. D Premiul a fost deja acordat în cadrul competiției Sanremo Giovani 2018.

Bibliografie

• Eddy Anselmi: Festival di Sanremo. Almanacco illustrato della Canzone Italiana. Panini, Modena 2009, ISBN 978-88-6346-229-6. 
• Eddy Anselmi: Il Festival di Sanremo. 70 anni di storie, canzoni, cantanti e serate. DeAgostini, Mailand 2020, ISBN 978-88-511-7661-7. 
• Adriano Aragozzini: Enciclopedia del Festival di Sanremo. L’Italia della musica e del costume. Rai Eri, Rom 2013, ISBN 978-88-397-1601-9. 
• Gianni Borgna: L’Italia di Sanremo. Arnoldo Mondadori Editore, 1998, ISBN 88-04-43638-7. 
• Leonardo Campus: Non solo canzonette. L’Italia della Ricostruzione e del miracolo attraverso il Festival di Sanremo. Le Monnier, 2015, ISBN 978-88-00-74475-1. 
• Serena Facci / Paolo Soddu: Il festival di Sanremo. Parole e suoni raccontano la nazione. Carocci Editore, Rom 2011, ISBN 978-88-430-5272-1. 
• Gigi Vesigna: Sanremo è sempre Sanremo. I 50 anni del festival più famoso del mondo. Sperling & Kupfer, Mailand 2000, ISBN 978-88-86845-75-5. 
• Gigi Vesigna: Vox populi. Voci di sessant’anni della nostra vita. Excelsior 1881, Rom 2010, ISBN 978-88-6158-140-1. 

Link-uri web

• Site-ul oficial Rai pentru Festivalul de la Sanremo
• Site interactiv de istorie a festivalului (Rai News)