Sari la conținut

Utilizator:Dan Rascanu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Dan Râșcanu, cetățean român, german și în special european.

M-am născut în București la 19 martie 1958. Familia tatălui, Râșcanu/Miclescu, se trage din Moldova, refugiată de la Iași la București în 1940 în timpul ocupației sovietice din iunie-iulie. Familia mamei de origine germană și rusă, Baron von Stempel/Ostroumov, s-a refugiat din Ialta (Crimeea) în România, în urma puciului bolșevic din 1917, în timpul războiului civil și apoi de ocupație a bolșevicilor în Crimeea.

Am absolvit Liceul de Arhitectură din București și am studiat arhitectura la Institutul de Arhitectură Ion Mincu tot în București. După căsătorie și nașterea fiului nostru, în urma reprimării sângeroase a demonstrației din Piața Universității, pentru care președintele Ion Iliescu a mulțumit minerilor violenți și criminali, intuind puține șanse de redresare politică, economică și socială a României postcomuniste, am emigrat toți trei în Germania. Aici, în patria adoptivă, am lucrat amândoi ca arhitecți liber-profesioniști sau angajați până la pensionare.

Hobby-uri și pasiuni

[modificare | modificare sursă]

Tenis de câmp în club și în turnee, fotografie, politică, istorie, genealogie, drumeții la munte, vizitare de orașe istorice și culturale, muzee și expoziții de artă.

Contribuții în Wikipedia

[modificare | modificare sursă]

În Wikipedia ro. am creat mai multe articole printre care: Sanda Marin, Roman istoric, Teodor Râșcanu, Gheorghe G. Bezviconi, Familia Râșcanu, Genealogist, Premiile Năsturel-Herescu, Theodor Râșcanu, Societatea Scriitorilor Români, Presa din Sărindar, Gheorghe Râșcanu

În Wikipedia en. am creat pagina: Alexander Ostrumov https://en.m.wikipedia.org/wiki/Alexander_Ostroumov

Diverse completări sau corecturi, în articole ale altor autori.

În Wikimediacommens, contribuții cu diverse imagini grafice, fotografii, blazoane, steme și arbori genealogici.

Sunt deschis pentru orice corectură sau propunere calificată și în special pentru critici constructive fără de care nu este posibil progresul.