Midian

Midian (în ebraică מִדְיָן Mīḏyān; în arabă: مَدْيَن - Madyan; greacă: Μαδιάμ, Madiam;) este o regiune geografică din sud-vestul Asiei menționată în Biblia ebraică (de unde și în Vechiul Testament creștin). Midianiții, ca și ismaeliții și amaleciții și așa numiții „fii ai Răsăritului” (Bnei Kedem) ar fi fost o parte din triburile de păstori de cămile care au trăit mai ales în nord-vestul Peninsulei deșertice a Arabiei, pe țărmul de est al Golfului Akaba din Marea Roșie în secolele al XIV-lea-al X-lea î.e.n.

În mod tradițional informațiile despre Midian și despre existența midianiților se bazau pe sursele biblice și clasice greco-latine, dar ulterior s-a găsit o referință la Midian pe o inscripție descoperită în 2010 în alfabet taymanit din Teima de dinainte de secolul al IX-lea î.e.n.

„Bnbr, fiul lui T'n, înțeleptul din Madyan”

Numele

Denumirea Midian este poate înrudită cu cuvinte semitice însemnând ceartă (în ebraică - Madon) sau loc de judecată. (vezi cuvinte ebraice ca din= judecată, dayan = judecător, medina - în prezent - stat, în arabă - oraș cu ziduri) Cartea Pildelor lui Solomon vorbește de femeia certăreață, sau poate midianită. אשת מדינים

În surse biblice

Midian și midianiții

După Cartea Genezei , midianiții erau urmașii lui Midian, al șaselea fiu al lui Avraam născut după moartea Sarei, al patrulea fiu de la a treia sa soție,Ketura:

„Avraam însă și-a mai luat o femeie cu numele Chetura (n.n Ketura). Ea i-a născut pe Zimran, Iocșan, Madan, Madian, Ișbac și pe Șuah”

Fiii lui Midian se numeau Efa, Efer, Enoh (Hanokh), Abida (Avida) și Eldaa După cum povestește narațiunea biblică, Avraam, care și-a lăsat averea numai fiului său dintâi, Isaac, i-a trimis pe Ketura și pe fiii ei „spre răsărit, la pământul Răsăritului”.

Din fiecare dintre fiii Keturei s-a ridicat câte un trib midianit condus de câte un rege. În Biblie sunt menționați cinci regi midianiți - Evi, Rekem, Tzur, Hur și Reva, care au luat parte la Războaiele Midianului, în care israeliții i-au învins pe midianiți. Josephus Flavius povestește mai târziu ca Avraham i-a trimis pe Midian, pe frații săi și pe fiii acestora «să întemeieze colonii, iar ei au ocupat Trogloditis (notă:ținut din nordul Etiopiei locuit de troglodiți) și acea parte din Arabia Fericită care se întinde până la Marea Roșie», Midianiții au fost, după câte se pare, o uniune de triburi, ismaelită sau înrudită cu ismaeliții, al cărei centru s-a aflat mai ales in nordul Peninsulei Arabice și care au peregrinat între nordul Arabiei, regiunea Araba sau Aravá, în Moab estul văii Iordanului țara Edom și sud-estul Peninsulei Sinai În zilele noastre teritoriile atribuite Midianului se află în nordul Hijazului din Arabia Saudită, în apropierea Transiordaniei și a Golfului Akaba din Marea Roșie, în sudul Israelului de astăzi, și în sudul Iordaniei. În Hijaz este vorba de o regiune în nord, cuprinzând platoul înalt Al Hisma . Zona cuprindea cel puțin 14 așezări în timpul Epocii târzii a Bronzului și Epocii timpurii a Fierului.

Numele Midian s-a păstrat în numele lanțului Munților Midian din estul Golfului Akaba

În povestirea despre Iosif

Strănepotul lui Avraam, Iosif, a fost aruncat de frații săi într-o groapă și apoi, a fost vândut de ei unor midianiți sau ismaeliți, care, la rândul lor l-au vândut în Egipt.

Moise și Midianul

Moise a petrecut 40 ani într-un exil voluntar în Midian după ce a omorât un egiptean. Ajungând in Midian, a văzut niște păstori care nu lăsau niște fete să ia apă dintr-un izvor. Moise i-a izgonit și le-a dat fetelor apă. Ele s-au dus la tatăl lor, preotul Ietro, cunoscut și ca Reuel (în Septuaginta și la Iosephus Flavius - Raguel), iar acesta le-a spus să-l invite pe Moise în casa lor. Moise s-a însurat cu fiica lui Ietro, Sefora (Tzipora) și s-a angajat că păstor al turmelor lui Ietro. Tzipora i-a născut lui Moise doi fii: Ghershom și Eliezer. Numele lui Ghershom (interpretat ca Gher-sham - Străin - acolo) voia să amintească faptul ca Moise era străin în acea țară. La un moment dat Dumnezeu a trimis un înger ca să-l omoare pe Moise, dar după ce Tzipora l-a circumcizat pe al doilea fiu, Eliezer, îngerul l-a lăsat pe Moise să trăiască. Cu fiica Tzipora și cu nepoții săi, Ietro s-alăturat lui Moise în drumul spre Țara Făgăduinței. El l-a sfătuit pe Moise să organizeze un sistem în care să delege altora misiunea de a judeca și a face dreptate. Moise l-a rugat pe Hobab (Hovav), fiul lui Reuel, să se alăture israeliților în drumul lor spre Țara Făgăduinței, ca să-i ajute cu cunoștințele despre locurile din vecinătate. Dar Hobab a preferat să se întoarcă în țara sa. Unii învățați au considerat că descrierea biblică a focului care nu se mistuie de pe Muntele Sinai s-ar fi referit la un vulcan în erupție din țara Midianului biblic, identificat în Hala-'l Badr din nord-vestul Arabiei.

Midianiții în epoca Judecătorilor

În al 40-lea an de la ieșirea evreilor din Egipt, și la scurt timp înaintea intrării lor în Țara Canaanului, sfătuite fiind de Bileam ben Beor, fetele midianite i-au ispitit pe israeliți în păcate de idolatrie și incest și din acest motiv a izbucnit o epidemie în rândurile lor. După sfârșitul epidemiei, israeliții au pornit la război impotriva Midianului, au omorât pe bărbați, pe femei, pe băieți și majoritatea fetelor și au luat pradă mare.

În episodul Baal-Peor (în Cartea Numeri 31), în care femei moabite au sedus bărbați israeliți Zimri, fiul unui șef din tribul Simeon a avut un legătură romantică cu o femeie midianită numită Cozbi.Cuplul a fost sfârtecat de către Pinhas (Fineas). Ca urmare a izbucnit Războiul contra Midianului. Cartea Numeri 31 povestește cum toate femeile, în afara celor virgine, au fost măcelărite, iar orașele lor au fost arse din temelie. Unii comentatori, ca de pildă Pulpit Commentary and Gill's Exposition of the Bible, crede că porunca lui Dumnezeu s-a referit la midianite si nu la moabite, și în mod asemănator, Moise în Cartea Deuteronomului, a recomandat israeliților să nu-i prigonească pe midianiți.

O tendință rasistă modernă din America denumită Preoțimea lui Pinhas (Phineas Priesthood) a interpretat această narațiune ca o prohibiție contra căsătorillor mixte, deși midianiții erau înrudiți cu israeliții, ca urmași ai lui Avraam, iar Moise însuși s-a căsătorit cu o midianită.

În epoca Judecătorilor, midianiții s-au aflat și în Canaan. Ei au devenit dușmănoși față de israeliți, oprimându-i vreme de șapte ani. Împreună cu regii lor, Zevah și Tzalmona, cu șefii oștilor lor, Orev și Zeev, s-au năpustit asupra fiilor lui Israel cu ajutorul cămilelor lor iuți de picioare pentru a-i jefui de recolte și de animale, și i-au lăsat în sărăcie. Până la urmă, israeliții conduși de Ghideon au învins oștile midianite.

Profetul Isaia amintește de cămilele din Midian si Eifa care vin și „îți acoperă țara" laolaltă cu aurul și cu tămâia din Saba. Acest pasaj este preluat de Evanghelia după Matei ca o prevestire a darurilor aduse lui Isus de Cei Trei Magi de la Răsărit.

Midianiți, ismaeliți, keniți, recabiți

Din povestea vînzării lui Iosif de către frații săi se înțelege că midianiții erau ismaeliți. Și Ghideon i-a numit odată „ismaeliți” De asemenea numele Ietro sau Ieter se întâlnește în Biblie și la madianiți și la ismaeliți. (vezi Ietro-Ieter în Exodul 2:1 și 4:18, și Ieter, soțul ismaelit al lui Abigail, sora lui David, Cronici I, 2:17)

Keniții s-ar putea să fi fost unul din triburile midianite În Biblia ebraică în cartea Judecători 1,16 socrul lui Moise nu e numit Ietro sau Ieter, ci „Chenitul, socrul lui Moise - קיני חותן משה. În Septuaginta e scris Hobab Cheneul, socrul lui Moise”. Mai încolo, în povestirea despre Debora (Dvora) și Balak, în Septuaginta e scris:

„Atunci Heber Cheneul s-a despărțit de Chenei, fiii lui Hobab, rudenia lui Moise, și și-a întins cortul său la dumbrava din Țaanaim, aproape de Chedeș”

În Biblia ebraică este vorba de Hever Kenitul și Kain, de fiii lui Hovav, socrul lui Moise. Numele keniților amintește de cel al lui Cain (Kain) și al lui Tubal-Cain Acesta din urmă este considerat de autorul biblic „făuritorul tuturor uneltelor de aramă și de fier” (לטש כל חרש נחשת וברזל Geneza 4-19-22) ceea ce îl apropie de meșteșugurile metalurgice ale midianiților - cele în producția și prelucrarea aramei. Povestirea despre Cain este și cea unde apare prima dată numele divin YHW-H

„După aceea a cunoscutAdam pe Eva, femeia sa, și ea, zămislind, a născut pe Cain și a zis: "Am dobândit om de la Dumnezeu (YHW-H)"”

Keniții, scrie în Cartea Judecători 1) au ajuns în Neghev Arad. Nu departe de acolo în anii 1980 arheologii au descoperit o așezare din epoca regalității numită în arabă Hirbet Uza. Cercetători israelieni însemnați ca Nadav Neeman și Shmuel Ahitov au susținut că această așezare, care se afla lângă pârâul Wadi al Keini, ar corespunde orașului antic Kina menționat în Cartea lui Iosua 15:22.Spre deosebire de așezările antice din aceeași epocă, descoperite de arheologi, la Hirbet Uza nu s-au găsit niciun obiect cu imagini antropomorfe, ceea ce corespunde cu religia keniților și a midianiților. Și Ionadab ben Recab (Yonadav ben Rekhav) care s-a asociat, într-o alte epocă, la râvna noului rege Iehu pentru dumnezeul YHW-H împotriva cultului lui Baal, a lăsat urmașilor săi datinile de om al deșertului :

„Apoi am pus înaintea fiilor casei Recabiților cupe pline cu vin și pahare și le-am zis: "Beți vin!" Dar ei au zis: "Noi nu bem vin, pentru că Ionadab, fiul lui Recab, tatăl nostru, ne-a dat poruncă, zicând: Să nu beți vin nici voi, nici fiii voștri în veac!

Nici case să nu zidiți, nici semințe să nu semănați, nici vii să nu sădiți, nici să aveți, ci să trăiți în corturi în toate zilele vieții voastre, ca să trăiți vreme îndelungată pe pământul în care sunteți călători. Și noi am ascultat glasul lui Ionadab, fiul lui Recab, tatăl nostru, întru toate câte ne-a poruncit el, ca să nu bem vin în toate zilele noastre nici noi, nici femeile noastre, nici fiii noștri, nici fiicele noastre, Și să nu zidim case ca locuințe pentru noi și să nu avem nici vii; nici țarini, nici semănături,

Ci să trăim în corturi. intru toate ascultăm și facem toate câte ne-a poruncit Ionadab, strămoșul nostru”

(Cartea lui Ieremia 35, 5-10)

Acele datini de nomazi ale recabiților prevestesc pe cele ale arabilor nabateeni. Knohl invocă mărturia Cărții Cronici I 2:55 care îi arată pe recabiți ca fiind înrudiți cu keniții și deci cu midianiții.

„ Aceștia sunt Chineenii, care se trag din Hamat, tatăl casei lui Recab”

De unde Knohl deduce ca Yonadav ben Rekhav de la curtea lui Iehu, era de origine kenită-midianită

Surse greco-romane

Claudiu Ptolemeu amintește un loc numit Madiama situat pe coasta Peninsulei Arabe, după divizunea folosită de el - în Arabia Felix (Geographia 6.7.27)

Surse egiptene

În scrieri egiptene sunt menționați nomazi numiți Shasu pe care unii arheologi îî identifică ca midianiți. În regiunile Seir si Edom un tip deosebit de olărit manual a fost uneori identificat ca obiecte midianite. Într-unul din templele ridicate de faraonul Amenhotep al III-lea înainte de 1350 î.e.n. se afla o listă geografică de țări din zona Arava și Edom, denumite Țările Shasu, locuite de nomazi:țara Shasu Seir din Edom și țara Shasu Yahu.

În Noul Testament

Cartea Faptele apostolilor reia povestea lui Moise și a fugii lui în Midian.

În Coran

Oamenii din Midian sunt pomeniți pe larg în Coran. Numele Madyan apare de 10 ori în cartea sacră a islamului. Midianiții sunt denumiți și Askhabu l-aykah (Tovarășii Pădurii). Țara Madianului este amintită în Sura Al-Qasas (Povestirile) versetele 20-28, ca locul de unde a fugit Musa după ce a aflat de o uneltire a șefilor locali pentru a-l ucide. În Sura 9 (Al-Tawba), versetul 70, se spune: Oare nu a ajuns la ei vestea despre aceia de dinaintea lor? : despre neamul lui Nuh, despre 'Ad și Thamud, despre neamul lui Ibrahim, despre locuitorii din Madyan și despre cetățile cele rãsturnate (n.n cei cărora le-a predicat Lut) Trimișii lor le-au adus semne limpezi. Allah nu a voit sã le facã nedreptate, ci ei înșiși și-au fãcut nedreptate.

În Sura 7 (Al- Araf) Madyan este amintit ca unul din seria de popoare pe care le-au avertizat prorocii că trebuie să se pocăiască, căci altfel vor fi judecate și pedepsite. Poporul Madyan a fost avertizat de prorocul Shuaib să se pocăiască pentru ca a practicat politeismul, pentru că au folosit false greutăți și false măsuri. Dar ei l-au respins pe Shuaib și drept urmare au fost distruși de cutremur. (Versetul 91)

Organizarea politică-administrativă a midianiților

După mărturia narativului biblic, Midian și midianitii nu aveau o monarhie, ci aveau mai mulți șefi de triburi sau seminții. Regii (mlakhim) sau căpeteniile (sarim) de care vorbește Biblia ebraică sunt mai mulți simultan :

• cinci regi, în vremea lui Moise și Pinhas, ,

„Împreună cu ucișii lor au căzut și regii madianiți: Evi, Rechem, Țur, Hur și Reba - cinci regi madianiți...”

Numele Rechem (Rekem) corespunde numelui străvechi al Petrei, iar numele Țur (Tzur) este și numele tatălui midianitei care l-a ispitit pe Zimri, și care era ראש אומות בית אב במדיוון „căpetenia unei seminții ieșită dintr-o casă patriarhală din Midian”

• doi principi - Orev și Zeev, și încă doi regi în vremea lui Ghideon:

„Și au prins pe cele două căpetenii ale Madianiților: pe Oreb și Zeeb...”

„...și urmărim pe Zebah și pe Țalmuna, regii Madianiților”

Psalmul 83 (în Septuaginta - 82) face ecou războiului lui Ghideon cu midianiții, și nu vorbește de regi, ci de căpetenii:„nedivim”, „nesikhim”.În Cartea lui Iosua 13:22 sunt numiți „nessiyim”.

Olăritul, producția de cupru și comerțul la midianiți

MIdianiții nu au lăsat mărturii scrise. Ceramica midianită, cunoscută ca „Obiecte pictate din Al Quraya” (QPW - Qurayyah Painted Ware) au fost găsite în mai multe locuri de la sudul Levantului și până în nord-vestul Peninsulei Arabice, în Hijaz. În mari cantități s-au găsit nu numai la Al Quraya , dar și în orașul Teima și în zone miniere, inclusiv la Timna, lângă Eilat, în Israelul de astăzi Olăria este bicromă sau policromă și datează, cel puțin, din secolul al XIII-lea-XII-lea î.e.n, are motive geometrice, umane și de animale și păsări inclusiv struți pictate în maro și roșu închis. Unele caracteristici miceniene fac pe unii cercetători să creadă că Midianiții s-au numărat o vreme printre Popoarele Mării și ca s-ar fi semitizat ulterior. După cum susțin arheologii israelieni Uzi Avner și Erez Ben Yosef, midianiții s-au distins și prin producerea de cupru, în mine ca cele de la Feinan sau Wadi Feinan (în Biblie - Funun - Numeri 33:42) în zona cunoscută ca Arava sau Araba, la limita dintre Israel și sud-vestul Iordaniei de astăzi, precum și la Timna. Ei, se pare, au ajutat pe egipteni în punerea în funcție a minelor de cupru

Midianiții au dominat un timp drumurile de caravane cu arome și alte mărfuri în zonă. Negustori midianiți sunt amintiți în Cartea biblică a Genezei (7:28) ca fiind cei care l-au cumpărat pe Iosif, fiul lui Iacob, de la frații săi.

„Iar când au trecut negustorii Madianiți pe acolo, frații au tras și au scos pe Iosif din puț și l-au vândut pe el ismaeliților cu douăzeci de arginți. Și aceștia au dus pe Iosif în Egipt.”

Midianiții erau specializați în comerțul caravanier, dar, ca și amaleciții și alte popoare nomade din deșert, înrudite cu ei, și în organizarea de razii de jaf, de pildă în Canaan, producând mari daune prin furtul de produse, inclusiv furtul vitelor și asinilor israeliților Fapte de acest gen sunt descrise în Cartea Judecătorilor la începutul povestirii despre Ghideon.[10]

„Când Israel semăna, veneau Madianiții, Amaleciții și locuitorii din pustie la el Și stăteau la ei în corturi, mâncând roadele pământului până la Gaza, și nu lăsau pentru hrana lui Israel nici oaie, nici bou, nici asin. Căci ei veneau cu vitele și cu corturile lor și veneau mulți ca lăcustele; ei și cămilele lor erau fără număr și cutreierau țara lui Israel și o pustiau. Și Israel a sărăcit cumplit din pricina Madianiților și a strigat către Domnul. Și când au strigat fiii lui Israel către Domnul împotriva Madianiților”

Religia midianiților

După Israel Knohl, în numele țării Shasu Yaho care este menționat în lista geografică egipteană din vremea lui Amenhotep al III-lea, alături de Shasu Seir, denumirea Yahu, care amintește de Yahve, zeul israeliților în timpul lui Moise, era la început un nume geografic care ulterior a desemnat un zeu local (asemănător cu exemplul zeului Ashur din Mesopotamia) Tradițiile din cântările ebraice biblice. Cântarea Deborei (Judecători 5, 4), Binecuvântarea lui Moise din cartea Deuteronomului (33:2) și cântarea din prorocul Habacuc sau Avacum (Havakuk) 3:3,7 indică locuri legate de Madian și Seir sau Edom, cu alte cuvinte, Shasu Yahu și Shasu Seir ale egiptenilor, ca loc de naștere al cultului lui Yahu sau Yahve

„Când ieșeai Tu,YHW-H, din Seir, Când treceai Tu prin câmpiile Edomului, Pământul se cutremura și cerurile se topeau, Norii picurau picuri de ploaie”

(Cântarea Deborei)

„Și a zis el: "Venit-a YHW-H din Sinai și ni S-a descoperit întru slava Sa în Seir; strălucit-a din Munții Paranului și a ieșit cu mulțime mare de sfinți, având la dreapta focul legii”

„YHW-H vine din Teman, și Cel Sfânt din muntele Paran! Sela (oprire) - Slava Lui acoperă cerurile și tot pământul este plin de slava Lui!...Am văzut corturile lui Cușan (Etiopia) lovite de groază, iar colibele țării Madianului sînt cuprinse de cutremure.”

(Habacuc)

Lui Moise zeul YHW-H i s-a dezvăluit la tufișul arzând în țara Madian, la Muntele Horeb: (Exodul, 3:1-15) După Knohl, Yahu sau YHWH era inițial o zeitate a midianiților, obiect al unei monolatrii. După opinia islamologului israelian Shlomo Dov Goitein numele său era legat de verbul arab Hawwa - a fi foarte înfierbântat, gelos etc ceea ce corespunde cu denumirea El Kana (Zeu gelos) dintr-un pasaj din cartea Exodului 34:14 referitoare la primirea pentru a doua oară a Tablelor Legii:

„Căci tu nu trebuie să te închini la alt dumnezeu, fără numai lui YHWH, pentru că numele Lui este "Zelosul" (n.n:„Gelosul”); Dumnezeu este zelos (n.n. „gelos””

Religia midianiților avea, după Knohl, și un caracter iconoclastic, ca și iudaismul. O dovadă in acest sens este o descoperire, a arheologului israelian Uzi Avner - templul midianit de la Timna, care era contemporan cu templul egiptean din apropiere al zeiței Hathor și care nu conținea statui, simboluri sau imagini de zei, ci numai pietre si blocuri verticale și netede de piatră - în ebraică: matzevot. Când egiptenii au părăsit Timna midianiții au șters fața zeiței (așa cum a făcut faraonul Akhenaton cu zeii tatălui său, Amenhotep al III-lea) și au aranjat stâlpii de piatră din templul lui Hathor după modelul propriului lor templu. Arheologul israelian Beno Rothenberg a găsit, nu departe de templul-cort midianit, o concentrare de statui antropomorfice donate templului egiptean, însă pe care midianiții le-au zdrobit și îngropat. I.Knohl remarca faptul că este verosimil ca evreii să fi luat din Midian cultul monolatric și iconoclast al lui YHW-H și să-l fi adus în Egipt. Aceste trăsături ale religiei lui Moise se evidențiază și în Cele Zece Porunci (Decalogul):

• Porunca Întâi:

„Eu sunt Domnul Dumnezeul tău: să nu ai alți dumnezei afară de Mine.”

• Porunca a Doua:

„Să nu-ți faci chip cioplit, nici vreo înfățișare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor și să nu le slujești”

(Cartea Exodului, 20:1-2)

Împotrivirea față de idolatrie, statui și imagini de zei egipteni și-a găsit expresia în Exodul 12:12, in povestirea lui Manethon, în care Moise-Osersip și adepții săi au distrus imagini de zei și au tăiat și fript animale sacre pentru egipteni, precum si în izvoare egiptene din vremea lui Setenhet despre adversarii care au pângărit statuile zeilor După Knohl, și Cartea lui Iov, chiar dacă a fost scrisă într-o perioadă mai târzie, se referea la Iov și tovarășii săi ca niște credincioși monoteiști care au trăit în zona Edom sau a Fiilor răsăritului (Bnei Kedem) înaintea lui Moise.

Legături externe

• Biblia ortodoxă,după Biblia și Scriptura, tipărită în 1994 de Societatea Biblică Interconfesională din România, după ediția din 1982, îngrijită de patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Teoctist, aprobată de Sinodul B.O.R.

Surse suplimentare

• William Dever - Who Were the Early Israelites and Where Did They Come From?, William B. Eerdmans Publishing Co.,2006, p. 34, ISBN 978-0-8028-4416-3
• Israel Knohl - Eikh nolad haTanakh? - mifgash sihot im Shmuel Shir (Cum s-a născut Tanahul? - o întâlnire de discuții cu Shmuel Shir), Dvir, 2018
• Mario Liverani - La Bible et l'invention de l'histoire, folio histoire Gallimard, Paris 2010 (traducere din italiană de Viviane Dutaut)
• Allan C.Meyers (ed) et al - The Eerdmans Bible Dictionary, William B.Eerdmans Publishing Company,Grand Rapids, Michigan,1987 ISBN 0-8028-2402-1