Balast (nave)
Balastul, denumit şi lest, este un termen naval care desemnează o serie de materiale grele încărcate pe o navă, în anumite împrejurări, cu scopul de a-i îmbunătăţi condiţiile de navigabilitate: stabilitate şi asietă satisfăcătoare, stabilitate de drum, funcţionare normală a elicelor şi cârmei. Balastul poate fi poate fi:
- a) permanent sau fix (nisip, ciment, deşeuri fier sau fontă etc.);
- b) temporar (apă de mare în tancuri de balast, picuri, diptancuri, santine etc).
Navele maritime de transport fac balastarea când navigă fără încărcătură sau când transportă mărfuri uşoare. Prin balastare se coboară centrul de greutate şi se măreşte imersiunea medie a navei (pescajul) în limitele asigurării condiţiilor optime de navigabilitate pentru voiajul dat. Cantitatea de apă de balast şi dispunerea sa în tancuri se determină prin calcul, spre a se evita stabilitatea excesivă. O navă este considerată că navigă în balast numai în cazurile când nu transportă mărfuri sau când transportă o încărcătură necomercială.
Organizaţia Maritimă Internaţională (OMI) a făcut o estimare a tonajului de balast transportat anual în jurul planetei, ajungând la cifra de 10 miliarde de tone de apă. [1] Deoarece o dată cu apa de balast se prelevează plante şi animale maritime din habitatul lor natural, care apoi se deversează în alte habitate, OMI a iniţiat în 2004 "Convenţia privind tratarea apelor de balast" (Ballast Water Treatment) spre a evita introducerea de organisme non-indigene în ecosisteme fragile. [2]
Astfel, în România s-au luat măsuri ca în tot perimetrul Rezervaţiei marine “Acvatoriul Litoral Marin Vama Veche – 2 Mai, navelor şi ambarcaţiunilor le sunt strict interzise, între altele, descărcarea sau deversarea în mare a deşeurilor de orice tip (menajere, materiale dragate, apa de santină, apa de balast etc.). [3]
Note
Bibliografie
- Lexicon maritim englez-român, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1971