Sari la conținut

Berlinul de Est

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Ost-Berlin
Berlinul de Est
Sectorul de ocupaţie sovietică a Berlinului, Germania de Est
←
Perioada? →

Drapelul Berlinului de Est

Steag

Localizarea Berlinului de Est
Localizarea Berlinului de Est
Cele 4 sectoare de ocupaţie ale Berlinului. Berllinul de Est este zona roşie
Limbă/limbi germană
Epoca istorică Războiul Rece
 - Fondare 1949
 - Dezmembrare Introdu data de sfârșit
Populație
 - 1989 est. 1.279.212 
Monedă Marca est-germană
Marx-Engels-Platz şi Palast der Republik din Berlin de Est, în vara anului 1989. Fernsehturm (Turnul de televiziune) poate fi zărit în depărtare.
Cartierele Berlinului de Est

Berlinul de Est sau Berlinul Răsăritean a fost numele dat părţii răsăritene a Berlinului între anii 1949 şi 1990. El a fost format din sectorulu sovietic de ocupaţie a Berlinului, aşa cum fusese stabilit în 1945. Sectoarele american, britanic şi francez au devenit Berlinul de Vest, care în multe privinţe era de facto parte a Germania Occidentală.

În ciuda statutului său de oraş aflat sub ocupaţie, Berlinul Răsăritean a fost proclamat capitala nou proclamatului stat socialist Germania Răsăriteană. Începând cu 13 august 1961 şi până la 9 noiembrie 1989, jumătatea estică a Berlinului a fost separată de cea apuseană de Zidul Berlinului. Denumirea oficială est-germană a oraşului a fost simplu "Berlin" sau uneori "Berlin, Hauptstadt der DDR" (Berlin, capitala RDG-ului). Înainte de construirea Zidului Berlinului se foloseau termenii „Demokratischer Sektor von Berlin” sau „Demokratisches Berlin”.

Originile

Acordul de la Potsdam, semnat la sfârşitul celui de-al doilea război mondial a stabilit cadrul legal al ocupaţiei Germaniei. În conformitate cu prevederile acordului, Germania urma să fie sub suveranitatea celor patru aliaţi importanţi, Statele Unite, Regatul Unit, Franţa şi Uniunea Sovietică, până când avea să fie instalat un guvern german acceptat de toate părţile. Germania urma să fie împărţită în patru zone de ocupaţie, fiecare urmând să fie administrată de câte una dintre puterile învingătoare. Berlinul, deşi aflat în mijlocul sectorului sovietic de ocupaţie, urma să fie împărţit în sectoare de ocupaţie după acelaşi principiu care a stat la baza divizării Germaniei în zone de ocupaţie. Cei trei aliaţi occidentali urmau să ocupe un teritoriu care urma să se constituie într-o enclavă în partea apuseană a Berlinului. În conformitate cu prevederile acordului, ocupaţia Berlinului avea să se încheie numai după ce toate cele patru puteri învingătoare erau de acord cu acest fapt. Această clauză nu se aplica şi Germaniei ca întreg. Aliaţilor occidentali le era garantat un coridor aerian deschis către sectoarele lor de ocupaţie, iar autorităţile sovietice acceptau neoficial accesul pe şosele şi calea ferată între Berlinul de Vest şi Germania Occidentală.

La început, acest aranjament oficial doar unul temporar, necesar unei mai bune administrări a oraşului, părţile semnatare ale Acordului de la Potsdam căzând de acord ca Germania şi Berlinul urmau să fie în scurtă vreme reunificate. Totuşi, cum relaţiile dintre aliaţii occidentali şi Uniunea Sovietică au devenit tot mai tensionate, ajungându-se la declanşarea războiului rece, nu s-a mai ajuns la reunificarea administraţiilor Germaniei şi a capitalei sale. În scurtă vreme, sectorul de ocupaţie sovietic pe de-o parte şi cele trei sectoare de ocupaţie ale aliaţilor occidentali au avut două administraţii separate. În 1948, sovieticii au încercat să rezolve în stil propriu problema, prin expulzarea aliaţilor occidentali, impunând o blocadă terestră împotriva sectoarelor occidentale ale Berlinului. Aliaţii occidentali au răspuns prin folosirea coridorului aerian garantat şi au aprovizionat oraşul printr-o acţiune care a devenit cunoscută ca Podul aerian al Berlinului. În mai 1949, sovieticii au ridicat blocada, iar existenţa Berlinului de Vest ca entitate separată a fost salvată. Până la sfârşitul anului aveau să fie create două state separate în Germania ocupată: Republica Federală Germania (Germania Occidentală) în zonele de ocupaţie ale aliaţilor occidentali şi Republica Democrată Germană (Germania Răsăriteană) în zona de ocupaţie sovietică, Berlinul fiind o enclavă în RDG.

Ocupaţia Berlinului nu putea să înceteze decât printr-un acord al celor patru puteri învingătoare. Oraşul a rămas în accepţiunea occidentală un teritoriul ocupat sub suveranitatea formală a aliaţilor. Sovieticii au declarat în mod unilateral încheiată ocupaţia odată cu proclamarea RDG-ului, dar acest act nu a fost recunoscut de aliaţii occidentali.

Aceştia nu au recunoscut niciodată în mod oficial autoritatea guvernului est-german asupra Berlinului de Est, recunoscând în schimb doar autoritatea Uniunii Sovietice în sectorul său de ocupaţie, în conformitate cu statutul de oraş aflat sub ocupaţie ca un întreg. Mai mult, cei trei aliaţi occidentali au protestat cu regularitate împotriva prezenţei armatei est-germane în oraş, în mod special în momentul în care se desfăşurau parade militare. În cele din urmă, în deceniul al optulea puterile occidentale au înfiinţat ambasade în Berlinul de Est, deşi nu au recunoscut niciodată statutul de capitală al oraşuluil, folosind în schimb termenul de "sediu al guvernului".

Perioada divizării oraşululi

Hartă cu locaţiile puctelor de trecere prin Zidul Berlinului.

Deşi Berlinul de Vest era în mod oficial separat de Berlinul de Est după anul 1949, pentru mai mult de un deceniu a existat libertatea mişcării între cele două sectoare, şi în multe privinţe Berlinul a funcţionat ca un oraş unitar. Reţelele metroului (U-Bahn) şi metroului uşor (S-Bahn) berlinez, reconstuite după război, acopereau toate sectoarele de ocupaţie. Mulţi berlinezi locuiau în una din jumătătile oraşului şi îşi aveau prietenii, slujbele sau familiile în cealaltă jumătate.

Odată cu înteţirea războiului rece, tot mai mulţi est-germani au început să părăsească RDG-ul pentru a ajunge în RFG. Germania de Est a închis graniţele cu Germania de Vest în 1952, dar nu a închis şi graniţa din interiorul Berlinului. Datorită acestui fapt, cei care doreau să părăsească Germania Răsăriteană puteau folosi Berlinul drept punct de tranzit pentru a ajunge în RFG. Tocmai pentru a opri această fugă, guvernul est-german a construit Zidul Berlinului, acesta separând din punct de vedere fizic Berlinul de Vest de restul Germaniei de Est. Construirea zidului a început pe 13 august 1961. Era încă posibil să călătoreşti între cele două jumătăti ale oraşului pe calea aerului, folosind anumite căi ferate şi autostrăzi special desemnate pentru acest scop, dar locuitorii celor două Berlinuri erau separaţi atât din punct de vedere legal, cât şi din punct de vedere fizic.

La Poarta Brandenburg în 1987, preşedintele american Ronald Reagan a lansat o provocare liderului sovietic din acea vreme: "Domnule Secretar Gemeral Mihial Gorbaciov, dacă într-adevăr căutaţi pacea, dacă într-adevăr cautaţi prosperitatea pentru Uniunea Sovietică şi Europa Răsăriteană, dacă într-adevăr căutaţi liberalizare, veniţi aici la această poartă! Domnule Gorbaciov, deschideţi această poartă! Domnule Gorbaciov, dărâmaţi acest zid."

Pe 9 noiembrie 1989 a fost deschis zidul, iar cele două oraşe au fost din nou unit din punct de vedere fizic, dacă nu şi din punct de vedere legal. În cadrul discuţiilor din timpul tratativelor doi plus patru, încheiate cu semnarea unor documente de către oficialii celor două state germane şi ai celor patru puteri învingătoare în al doilea război mondial, s-au deschis căile legale pentru reunificarea Germaniei şi încheierea ocupaţiei militare a Berlinului de Vest. Pe 3 octombrie 1990, Berlinul de Vest şi Berlinul de Est au fost unite într-un singur oraş, care a devenit mai apoi land ale Germaniei reunificate, alături de celelalte teritorii ale fostei Germanii Răsăritene. Berlinul de Vest şi cel de Est au încetat să existe din punct de vedere oficial.

În momentul reunificării Germaniei, Berlinul de Est era compus din următoarele cartiere:

Partea de est a Berlinului, azi

După reunificare, guvernul Germaniei a cheltuit sume mari de bani pentru reintegrarea celor două jumătăţi ale oraşului şi pentru aducerea infrastructurii şi serviciilor din fosta capitală est-germană la standardele existente în vestul Berlinului. În ciuda acestui fapt, diferenţele dintre cele două jumătăţi sunt încă evidente. Partea de est are un aspect diferit, în parte datorită supravieţuirii a numeroase faţade şi străzi din perioada antebelică, şi în parte datorită stilului urbanistic specific RDG-ist. Ca şi în alte oraşe ale fostei Germanii Răsăritene, numai un mic număr de străzi şi-au păstrat numele care comemora eroi socialişti. Printre aceste străzi se numără Karl-Marx-Allee, Rosa-Luxemburg-Platz şi Karl-Liebknecht-Straße.

Imagini din estul Berlinului

Consultaţi şi articolele:

Resurse internet

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Berlinul_de_Est&oldid=3180951