Vasile Boerescu
Vasile Boerescu (n. 1 ianuarie 1830, Bucureşti; d. 18 noiembrie 1883, Paris) a fost un ziarist, jurist şi un om politic român, susţinător al ideilor liberale moderate.
În perioada Revoluţiei de la 1848, Vasile Boerescu era elev la Colegiul Sfântul Sava din Bucureşti şi colabora la ziarul "Pruncul român"[1]. A terminat colegiul în anul 1850, iar după o perioadă de pregătire la Şcoala de Drept din Bucureşti, a plecat la Paris, unde obţine licenţa în anul 1855 şi doctoratul în ştiinţe juridice în 1857. În perioada petrecută în Franţa, Vasile Boerescu a militat pentru drepturile politice ale Ţărilor Române şi pentru unirea acestora sub un principe străin. În 1857, după reîntoarcerea în ţară, este numit profesor de drept comercial la Colegiul Sfântul Sava, iar din 1859 este profesor la Facultatea de Drept din Bucureşti. În martie 1871 devine rector al Universităţii din Bucureşti, iar în octombrie 1873 este numit decan al Facultăţii de Drept.
În octombrie 1857, Vasile Boerescu a fondat ziarul Naţionalul, în ale cărui pagini sunt promovate ideile unioniste ale vremii. În ianuarie 1859 Boerescu a fost ales deputat în Adunarea Electivă din Muntenia. După unire a fost numit director al Eforiei Şcoalelor, iar în continuare a îndeplinit numeroase funcţii în guvernele post-unioniste: ministru al justiţiei (28 mai - 5 iulie 1860; 13 iulie 1860 - 14 aprilie 1861; 16 noiembrie 1868 - 21 ianuarie 1870), ministrul afacerilor străine (28 aprilie 1873 - 7 noiembrie 1875), ministru al cultelor şi instrucţiunii (13 iulie - 17 octombrie 1860; 9 ianuarie - 7 aprilie 1874), membru în Consiliul superior al Instrucţiunii (octombrie 1863) şi vicepreşedinte al Consiliului de Stat (1864). Vasile Boerescu a făcut parte din delegaţia care a reprezentat România la Conferinţa de la Paris în 1866, susţinând aducerea unui prinţ străin. A fost ales în Adunarea Constituantă care a dezbătut şi a adoptat Constituţia din 1866, iar mai târziu în acelaşi an, Boerescu a fost ales în Parlamentul României.
S-a distins ca un foarte bun traducător, avocat şi orator, fiind unul dintre principalul artizan al Convenţiei comerciale româno-austro-ungare din 1875. În anul 1876 a încercat împreună cu Dimitrie Ghica sa fondeze o grupare politică de centru. Nereuşind impunerea acestei grupari pe scena politică romanească, s-a înscris în Partidul Naţional Liberal în 1879, dar în 1880 constituie gruparea dizidentă "Partidul Liberalilor Sinceri", împreună cu George D. Vernescu.
Referinţe