Satu Mare

Acest articol se referă la un oraș din partea de nord-vest a României. Pentru alte sensuri, vedeți Satu Mare (dezambiguizare).

Satu Mare

Szatmárnémeti
Sathmar

— Municipiu —

Satu Mare: Hotel Dacia (fost Pannonia), Turnul Pompierilor, Palatul Vécsey (Muzeul de Artă), Biserica cu lanțuri, Catedrala romano-catolică

Drapel

Stemă

Satu Mare

Satu Mare (România)

Poziția geografică

Coordonate: 47°47′24″N 22°53′24″E / 47.79000°N 22.89000°E

136483

Reședință

Satu Mare[*]

Componență

Satu Mare[*], Sătmărel

Guvernare

- Primar

Gábor Kereskényi^[3] (UDMR, 2016)

Suprafață

- Total

150,3 km²

Altitudine

126 m.d.m.

Populație (2011)^[1]^[2]

- Total

▼ 102411 locuitori

- Recensământul anterior, 2002

115.142 locuitori

Fus orar

UTC+2

Cod poștal

440004–440278

Prefix telefonic

02-61

Localități înfrățite

- Wolfenbüttel

- Schwaz

- Nyíregyháza

- Zutphen

- Rzeszów

- Bereg

- Ujhorod

Prezență online

http://www.satu-mare.ro/
GeoNames

Poziția localității Satu Mare

Satu Mare (în maghiară Szatmárnémeti, colocvial Szatmár; în germană Sathmar; în ebraică și idiș סאטמאר, pronunțat Satmar, Satmer sau Sacmer; vechea denumire românească Sătmar sau Sătmar-Mintiu) este municipiul de reședință al județului cu același nume, Transilvania, România, format din localitățile componente Satu Mare (reședința) și Sătmărel. În trecut a fost reședința Comitatului Sătmar și al județului interbelic Satu Mare. Are o populație de 102.411 locuitori în 2011.^[2]

Istoric

Descoperirile arheologice din Țara Oașului, Ardud, Medieșu Aurit, Homoroade, Lazuri etc. evidențiază o serie de dovezi privind așezările din epoca pietrei și a bronzului; există, de asemenea, dovezi privind continuitatea locuirii acestor ținuturi de către comunitățile geto-dacice și prezența unor comunități celtice după cucerirea romană.

Mai târziu, aceste teritorii constituiau o parte a voievodatului condus de Menumorut, una dintre cetățile de apărare din secolul al X-lea fiind la Satu Mare (Castrum Zotmar), cucerit de Szabolcs și Tas, după cum menționează cronica lui Anonymus.

În evul mediu, pe teritoriul actualului oraș Satu Mare existau două așezări umane, Mintiu și Satu Mare, despărțite de cursul râului Somes. Primele informații scrise privind această regiune indică Satu Mare drept centrul comitatului regal cu același nume, funcționând în jurul unui castru fortificat: cetatea Satu Mare. Mintiul apare în documente la începutul secolului al XIII-lea ca o așezare de coloniști germani. În lipsa unei fortificații proprii, Mintiul nu a avut niciodată importanța strategică și militară a Sătmarului. Primul privilegiu cunoscut este acordat orașului Mintiu de către regele maghiar Andrei al II-lea, în anul 1230. Pentru Satu Mare s-a emis un privilegiu similar în anul 1264^[4]. În ceea ce privesc obligațiile, orașele erau erau datoare să trimită cinci oameni înarmați în oastea regelui, să plătească decima în valoare de 12 denari și să asigure două mese regelui și însoțitorilor săi dacă aceștia ar poposi vreodată în Sătmar^[5]. Drepturile acordate în schimb celor două orașe erau relativ extinse, acestea fiind extrase din punct de vedere administrativ și juridic de sub autoritatea comitelui de cetate și puse direct sub autoritatea regelui sau a vistierului regal. În același timp, locuitorii aveau posibilitatea să-și aleagă judele și preotul, beneficiind și de un vad scutit de vamă pe râul Someș^[6].

În 1162 Ștefan al III-lea al Ungariei a donat veniturile orașului, realizate din taxe și impozite, Mănăstirii Szentjobb din Berekys (Comitatul Bihor). Prima cetate medievală a orașului a fost construită în timpul domniei lui Ștefan I al Ungariei și a fost distrusă împreună cu orașele Sătmar și Mintiu în 1242 de către tătari, în timpul primului atac mongol (Marea invazie mongolă). După retragerea mongolilor, cetatea și cele două orașe învecinate, au fost reconstruite din ordinul regelui Bela al IV-lea.

În 1247 Sătmarul devine reședința regelui Ștefan al V-lea al Ungariei după ce tânărul prinț obține de la tatăl său, Béla al IV-lea, dreptul de a domni ca rege în estul regatului. Devenind unul dintre cele două reședințe regale, Sătmarul primește privilegii egale cu vechea capitală, Székesfehérvár, stăpânit de regele cel bătrân, Béla al IV-lea până în 1270. După moartea tatălui său, tânărul rege și-a mutat reședința la Székesfehérvár, Sătmarul continuând să-și mențină anumite privilegii regale (confirmate mai târziu și de urmașii lui Ștefan: în 1291 de regele Andrei al III-lea al Ungariei, iar în 1310 și de Carol Robert de Anjou).

În 1411 Sigismund de Luxemburg îi acordă despotului sârb Gheorghe Brancovici orașele Sătmar și Mintiu ca feudă în schimbul orașului Belgrad. În 1460 orașul a devenit din nou proprietate regală. După moartea lui Matia Corvin, intră în posesia fiului său, Corvin János, după care, pentru o scurtă perioadă, era stăpânit de familia Zápolya. În timpul ocupației otomane, orașul, precum și întregul teritoriu numit Partium ("părțile") era condusă de Principatul Transilvaniei, deși nu aparținea oficial acestuia. Periodic a reintrat în stăpânirea regilor Habsburgi ai Ungariei. Până în anii 40 ai secolului XVI. erau proprietatea principelui Ioan Sigismund Zápolya, după care intră sub stăpânirea Habsburgilor, care în 1543 le dăruiesc fraților Báthory: Andrei, Cristofor și Ștefan.

După 1543, când cetatea intră în posesia familiei Báthory, se fac schimbări ale albiei Someșului, pentru a apăra cetatea în partea sa sudică, astfel încât fortificația rămâne așezată într-o insulă legată de principalele drumuri prin trei poduri peste Someș. La 1562 cetatea este asediată de armatele otomane conduse de pașa Ibrahim din Buda și de pașa Maleoci din Timișoara. Apoi cetatea a fost asediată de trupele habsburgice, iar armatele transilvănene, părăsind-o, o incendiază. Din însărcinarea generalului austriac Lazarus von Schwendi începe reconstruirea cetății conform planurilor arhitectului italian Ottavio Baldigara după sistemul fortificațiilor italiene în formă de pentagon cu cinci bastioane.

Fișier:Horthy Miklós (1).jpg

Intrarea lui Miklós Horthy la Satu Mare, în toamna anului 1940. Ca o consecință a hotărârilor Dictatului de la Viena, teritoriile nordice și estice ale Transilvaniei au fost anexate la Regatul Ungar

. În timpul Răscoalei lui Rákóczi Mintiul, locuit de germani, a luptat de partea lobonților, iar Sătmarul de partea curuților. În timpul conflictelor violente, la 28 septembrie 1703, Sătmarul a fost ars și dărâmat de lobonți, în aceeași zi, curuții distrug orașul Mintiu. Cele două tabere (cea pro-Habsburgică a lobonților și cea anti-Habsburgică a curuților) au pus capăt războiului tot la Sătmar, la 30 aprilie 1711, când în Palatul Vécsey au încheiat Pacea de la Sătmar, după ce, în prealabil, armata curuților a capitulat la Moftinu Mare.

În anul următor, la 29 decembrie 1712, Sătmarul (Szatmár) și Mintiul (Németi) au fost unite din punct de vedere administrativ sub denumirea Szatmár-Németi (Sătmar-Mintiu). Actul imperial care a consfințit unirea a fost diploma emisă de Carol al VI-lea la 2 ianuarie 1721, orașului Sătmar-Mintiu conferindu-i-se totodată și statutul de oraș liber regal.

Datorită privilegiilor economice și comerciale primite cu începere din secolul al XIII-lea, Sătmarul a devenit un însemnat centru al breslelor meșteșugărești. Secolul al XVIII-lea marchează debutul unui intens proces de urbanizare a orașului, din această perioadă datând câteva edificii reprezentative: primăria veche, hanul, o cazarmă, biserica greco-catolică, biserica reformată etc. În anul 1823 se înființează Comisia de Sistematizare a orașului, care controlează și dirijează întreaga activitate edilitară. În 1844 se intensifică lucrările de pavare a orașului începute în 1805.

În anul școlar 1859/1860 la Liceul din Satu Mare (înființat în 1642) se introduce prima catedră de limba română, cu primul profesor parohul-protopop Petru Bran. Catedra a funcționat până în anul 1907.^[7]

În secolul al XIX-lea (și mai ales în cea de a doua jumătate a secolului) debuteaza o perioadă de intensă urbanizare și de dezvoltare comercială, economică, culturală și socială. În această perioadă s-a construit primul hotel (Hotel Korona), Palatul Episcopal romano-catolic, cazarma, iar la sfârșitul secolului XIX. s-a construit și prima bancă, Palatul Justiției, clădirea teatrului (1892), gara, dar și primele clădiri de piatră al unor licee confesionale. Apar și primele întreprinderi industriale: Moara cu aburi, Fabrica de căramidă, Fabrica Neuschloss de prelucrare a lemnului, fabrica de cherestea, Fabrica Princz, Fabrica de Produse de Tâmplărie și Comerț cu Lemne – Societate pe acțiuni Satu Mare (Fabrica Unio de azi), etc. Fiind la intersecția drumurilor comerciale, Satu Mare devine un important nod feroviar. În 1871 se construiește linia ferată Satu Mare - Carei, în 1872 linia Satu Mare - Sighetu Marmației, în 1894 linia Satu Mare - Baia Mare, iar după 1900 liniile ferate care legau orașul Satu Mare de diverse localități ale județului: Ardud (1900), Bixad (1906). Prosperaritatea orașului continuă până la începutul Primului Război Mondial, la începutul secolului XX. s-au construit o serie de clădiri monumentale, emblematice pentru oraș, precum Hotelul Dacia, sau Turnul Pompierilor. Clădirea Hotelului Dacia (numit pe atunci: Hotel Pannónia) proiectat de arhitecții Zoltán Bálintși Lajos Jámbor în stil secession, clădire care la vremea respectivă conținea și clădirea Filarmonicii Dinu Lipatti, și care în 1903 a primit premiul II. la Expoziția Mondială din Viena. Odată cu izbucnirea Primului Război Mondial, dezvoltarea dinamică a orașului a încetat.

La finele Primului Război Mondial, orașul Satu Mare se afla într-o situație incertă câtă vreme spre deosebire de celelalte centre urbane din Transilvania, administrația românească încă nu se instaurase pe deplin în oraș deși un Comitet Național Român Comitantes a funcționat pentru o scurtă perioadă, în noiembrie-decembrie 1918. În perioada tulbure de după Primul Război Mondial, și în orașul Satu Mare s-au constituit soviete ale muncitorilor în martie 1919, la fel ca în toată Ungaria. Abia la data de 19 aprilie 1919 în oraș au intrat trupele române. În fruntea urbei a fost ales în funcția de primar Augustin Ferențiu în timp ce Traian Puticiu a fost numit secretar al primarului.^[8]

Marile întreprinderi din oraș, Fabrica de vagoane Unio, Fabrica Princz, Întreprinderea textilă Ardeleana, Rafinăria de petrol Freund, Fabrica de cărămizi, Fabrica de mobilă, prosperă în această perioadă, iar municipalitatea realizează importante investiții în căi de comunicație, școli, spitale, construcții publice, uzine comunale. Tot în acea perioadă, mai exact pe 15 iulie 1919 se înființează Liceul Mihai Eminescu, prima instituție de învățământ secundar cu predare în limba română din oraș. Sistemul bancar și comerțul se dezvoltă în paralel, astfel că în 1929 se înființează Camera de Comerț și Industrie și Bursa de mărfuri, care au ca membri 25 de societăți comerciale anonime și 75 de firme industriale și de producție; în 1930 existau în oraș 33 de sucursale ale unor bănci. În perioada interbelică municipiul Satu Mare a fost reședința județului Satu Mare (interbelic).

Istoria apartenenței statale

România 1944–

Regatul Ungariei 1940–1944

România 1919–1940

Republica Democrată Ungară 1918–1919

Austro-Ungaria 1867–1918

Imperiul Austriac 1804–1867

Monarhia Habsburgică 1711–1804
Principatul Transilvaniei 1691–1711

Imperiul Otoman 1661–1691
Principatul Transilvaniei 1570–1661
Regatul Ungariei Răsăritene 1526–1570

Regatul Ungariei 1000–1526

Ascensiunea fascismului în Europa și izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial au produs dramatice modificări ale climatului social, politic și economic al orașului. Vara anului 1940 Satu Mare, precum și toate teritoriile nord-vestice ale Transilvaniei este anexat Regatului Ungariei prin Dictatul de la Viena (în același timp Stalin anexează în urma Pactului Ribbentrop-Molotov nordul Bucovinei, Basarabia și ținutul Herța, iar Bulgaria obține Cadrilaterul). Dintre teritoriile pierdute, în urma războiului au fost recuperate doar regiunile transilvănene. Orașul Satu Mare a fost eliberat de Armata Română în toamna anului 1944 (Bătălia de la Carei).

În ultimul an al celui de-al Doilea Război Mondial schimbările politice din Ungaria au condus la cea mai mare tragedie din istoria evreilor sătmăreni. Prim-ministrul Miklós Kállay, deși a acceptat toate propunerile naziștilor germani și a asistat la promulgarea unor legi discriminatorii și nedrepte împotriva evreilor, totuși, a respins categoric ideea deportărilor în lagărele de exterminare. Între 1942 și 1943 a reușit să evite de 8 ori demararea deportărilor spre Germania, concesii obținute la diferitele negocieri cu naziștii. Ca urmare a tensiunilor crescânde între guvernul maghiar și conducerea nazistă, pe fondul neîncrederii Germaniei în loialitatea guvernului condus de Kállay, Ungaria a fost ocupată militar de către Germania nazistă prin Operațiunea Margareta.

Noul guvern fascist, condus de Döme Sztójay a sprijinit fără condiții planul lui Adolf Hitler în privința exterminării evreilor europeni și a asistat la punerea lui în practică, prin concentrarea evreilor în ghetouri și predarea lor autorităților germane. Politica guvernului Sztojay a dus la deportarea a 19.000 de evrei din zona municipiului, transferați între 19 mai și 1 iunie 1944 prin 6 transporturi în diferite lagăre din Germania și Polonia. Cei mai mulți evrei sătmăreni au ajuns în Auschwitz-Birkenau, alții în Bergen-Belsen și alte lagăre de exterminare. Dintre cei 18.863 evrei deportați au supraviețuit doar câteva mii de persoane. După război, majoritatea lor au emigrat în SUA și Israel în timpul regimului comunist.

În septembrie 1944 orașul a fost grav afectat de bombardamente care au ruinat pe lângă uzinele și podurile orașului și o parte semnificativă a clădirilor publice importante. O parte a clădirilor ruinate, îndeosebi cele de pe actualul Bulevard Brătianu nu au mai fost refăcute după încheierea războiului, preferându-se înlocuirea lor cu clădiri moderne.

După Conferința de la Yalta din 1945, în România - ca și în alte țări ale Europei Centrale, abandonate sferei de influență sovietice de către Puterile Aliate - a fost instaurat comunismul.

Nicolae Ceaușescu sosește la Satu Mare, în timpul inundațiilor din 1970.

Fabricile Unio, Princz și alte întreprinderi importante din oraș au fost naționalizate în anul 1948, dezvoltarea orașului urmând cadrul planurilor cincinale. Începând cu anii 1960, ca urmare a industrializării forțate, numărul locuitorilor Sătmarului crește semnificativ, determinând și extinderea teritoriului orașului. În această perioadă începe construirea primelor cartiere și apariția primelor blocuri cu patru iar mai târziu cu zece etaje, cea mai spectaculoasă dezvoltare cunoscând-o partea orașului situată pe malul drept al Someșului. Primul cartier construit a fost Cartierul 14, cunoscut sub denumirea Micro 14, cu un număr suficient de apartamente pentru găzduirea a 20.000 de oameni. A urmat Cartierul 15, cu apartamente pentru 15.000 de oameni. Pentru legarea acestor zone de nucleul vechi al orașului s-a realizat cel de-al doilea pod peste Someș, podul Golescu^[6].

În inundațiile din primăvara anului 1970 au decedat 56 de sătmăreni și s-a distrus o parte însemnată a orașului, viiturile provocând prăbușirea a peste 2.000 de case. Pentru familiile sinistrate au fost ridicate două cartiere: Soarelui și Carpați I. Tot în urma inundațiilor au fost ridicate și locuințele din zona Pieței 14 Mai și din cartierul Solidaritatea.

Începând cu anii '80 au fost construite alte trei cartiere: Micro 16, Micro 17 și Carpați II.

Geografie

Municipiul Satu Mare se află în județul Satu Mare, în nord-vestul României, pe râul Someș, la 13 km de granița cu Ungaria și 27 km de granița cu Ucraina. Coordonatele exacte sunt:

paralela 47^o47'30"
meridianul 22^o52'30"
altitudinea 126 metri.

Demografie

Componența etnică a municipiului Satu Mare

Români (54,2%)

Maghiari (34,6%)

Romi (1,24%)

Germani (1,01%)

Necunoscută (8,62%)

Altă etnie (0,3%)

Componența confesională a municipiului Satu Mare

Ortodocși (44,56%)

Romano-catolici (18,04%)

Reformați (17,53%)

Penticostali (1,38%)

Greco-catolici (7,29%)

Necunoscută (8,92%)

Altă religie (2,24%)

Conform recensământului efectuat în 2011, populația municipiului Satu Mare se ridică la 102.411 locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră 115.142 de locuitori.^[1] Majoritatea locuitorilor sunt români (54,2%). Principalele minorități sunt cele de maghiari (34,61%), romi (1,24%) și germani (1,02%). Pentru 8,62% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută.^[2] Din punct de vedere confesional, nu există o religie majoritară, locuitorii fiind ortodocși (44,57%), romano-catolici (18,05%), reformați (17,53%), greco-catolici (7,29%) și penticostali (1,38%). Pentru 8,93% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională.^[9]

Evoluție istorică

Populația istorică (cifre absolute) începând din 1880^[10]
An	Total	Români	Maghiari	Germani	Evrei	Romi	Alte etnii
1880	19.708	955	17.028	737			988
1890	20.736	717	19.587	267			165
1900	26.881	914	25.080	586			301
1910	34.892	986	33.094	629			183
1920	37.376	4.543	24.671	156	7.855		151
1930	51.495	16.251	21.916	939	10.693	642	1.054
1941	52.011	2.079	48.293	215	1019	253	152
1956	52.096	18.120	31.204	129	2.390	10	243
1966	68.246	31.696	34.490	540	466	804	250
1977	101.860	51.205	48.842	993	256	321	243
1992	130.584	71.502	53.917	3.681	61	1.031	392
2002	115.142	66.638	45.298	1.607	30	1.115	454
2011	102.411	55.509	35.441	1.044	28	1.272	9.117

Evoluția structurii etnice începând din 1880^[11]
An	Total	Români	Maghiari	Germani	Evrei	Țigani	Alte etnii
1869	18.353	5,4%	88%	5,4%			1,1%
1880	19.708	5%	88,9%	3,8%			2,3%
1890	20.736	3,5%	94,5%	1,3%			0,8%
1900	26.881	3,4%	93,3%	2,2%			1,1%
1910	34.892	2,8%	94,8%	1,8%			0,5%
1920	37.376	12,2%	66%	0,4%	21%		0,4%
1930	51.495	31,6%	42,6%	1,8%	20,8%	1,2%	2,1%
1941	52.011	4%	92,9%	0,4%	2%	0,5%	0,2%
1956	52.096	34,8%	59,9%	0,2%	4,6%	-	0,5%
1966	68.246	46,4%	50,5%	0,8%	0,7%	1,2%	0,3%
1977	101.860	50,3%	48%	1%	0,3%	0,3%	0,2%
1992	130.584	54,8%	41,3%	2,8%	0,05%	0,8%	0,3%
2002	113.697	57,5%	39,8%	1,4%	0,03%	0,9%	0,4%
2011	102.411	58,9%	34,6%	1%		1,2%

Satu Mare - evoluția demografică

Graficele sunt indisponibile din cauza unor probleme tehnice. Mai multe informații se găsesc la Phabricator și la wiki-ul MediaWiki.

Date: Recensăminte sau birourile de statistică - grafică realizată de Wikipedia

Imigrația

În anul 2010, un număr 650 de cetățeni străini aveau rezidență la Satu Mare.^[12]

Monumente

În Satu Mare există mai multe obiective turistice care pot fi vizitate, printre care:

Turnul Pompierilor - a fost construit în anul 1904 din inițiativa episcopului Gyula Meszlényi, fiind proiectat de Ferencz Dittler și construit de Lajos Vajnay. Astăzi, turnul este un obiectiv turistic de mare atracție fiind vizitat zilnic de ca. 50 de vizitatori.
Hotel Dacia (fostul Hotel Pannónia) - construit în 1902 după planurile arhitecților Bálint Zoltán și Jámbor Lajos în stil secesionist unguresc, Hotelul Dacia este probabil cel mai emblematic monument din Satu Mare. Macheta hotelului a obținut premiul II. la Expoziția Mondială de la Wiena.
Palatul Episcopiei romano-catolice de Satu Mare - proiectat de arhitectul conților Károlyi, Joseph Bitthauser și construit între 1804 și 1840 în stil clasicist, palatul episcopal este reședința episcopilor romano-catolici de Satu Mare și clădirea Grupului Școlar Teologic Romano-Catolic „Hám János”. În capela episcopală se află altarul în fața căruia s-a căsătorit renumitul poet maghiar, Sándor Petőfi cu Szendrey Júlia în capela cetății de la Ardud.
Teatrul - este cea de-a doua clădire de teatru în oraș (prima fiind demolată în 1889). Temeliile ei au fost depuse pe 18 mai 1892, inaugurarea având loc, în cadrul unei ceremonii festive, pe 14 ianuarie 1892. Proiectul a fost realizat de Voyta Adolf, arhitect din Pápa, lucrările au fost efectuate sub supravegherea arhitectului Szikszay Lajos din Debrețin, iar decorațiile interioare au fost create de Spanraft și Hirsch.
Clădirea Breslei Cizmarilor
Casa Ormos

Turnul Pompierilor
Hotelul Dacia
Palatul episcopal romano-catolic
Teatrul de Nord

Biserici

Catedrala romano-catolică - catedrala cu hramul "Înălțarea Domnului", este biserica catedrală a Episcopiei Romano-Catolice de Satu Mare. Monumentul a fost edificat la începutul secolului al XIX-lea în stil clasicist. Construit din inițiativa episcopului Hám János și proiectat de renumitul arhitect maghiar Hild József, biserica este unul dintre cele mai importante obiective turistice ale orașului.
Biserica Reformată cu lanțuri - proiectat de Preinlich Zsigmond și construit între 1788 și 1807 în stil baroc german (copf), Biserica cu lanțuri este cea mai veche biserică a orașului.
Catedrala Greco-Catolică „Sf. Arhangheli Mihail și Gavril” - este cea de-a doua biserică greco-catolică română a orașului. Vechea biserică, folosită inițial și de greco-catolicii ruteni, a fost construită în 1803 în stil baroc fiind demolată în 1932 pentru a face loc unui lăcaș mai cuprinzător. Noua biserică a fost construită pe locul bisericii demolate între 1932 și 1937, după planurile arhitecților Victor Smigelschi și G. P. Liteanu. Stilul construcției este inspirat de arhitectura românească tradițională.
Biserica ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” („catedrala”) - construită între 1932 și 1937, după planurile arhitectului bucureștean G. P. Liteanu, biserica este cea mai veche și cea mai monumentală biserică ortodoxă română din oraș, fiind totodată catedrala protopopiatului ortodox. Clădirea îmbină armonios stilul bizantin cu elemente tradiționale, respectând stilul bisericilor românești cu brâul exterior specific.

Catedrala romano-catolică
Biserica reformată cu lanțuri
Biserica greco-catolică „Sf. Arhangheli Mihail și Gavril”
Biserica ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului”

Statui

Statuia Lupa Capitolina (Lupoaica)

Muzee

Atelierul memorial Aurel Popp, strada Aurel Popp nr. 13
Casa memorială „Vasile Lucaciu”
Muzeul Județean

Cultură

În ceea ce privește viața culturală, județul Satu Mare are o tradiție bogată și o rețea de instituții de cultură constând în teatre, o filarmonică, 60 de biblioteci publice (la nivel de județ) cu un fond de carte de peste 1.000.000 exemplare, 2 cinematografe, patru case de cultură multi-funcționale, 17 muzee (inclusiv unul dedicat păstrării tradițiilor populației de origine germană), două galerii de artă și un centru de promovare a creației.

Sistemul educațional al orașului este bine dezvoltat în județ, existând 274 de școli și licee.

Mass media sunt, de asemenea, bine reprezentate de trei cotidiene, două reviste de literatură, trei posturi de radio și două de televiziune..

Atelierul Memorial Erdõs. Erdõs Imre Pál (1916-1987)laureat al Premiului de Stat (1962), maestru emerit al artei (titlu ce i se acorda in 1963), este una dintre personalitatile de seama ale orasului.

Instituții culturale

Teatrul de Nord (cu secție română și maghiară)
Filarmonica „Dinu Lipatti”
Casa de Cultură a Sindicatelor
Casa de Cultură „G. M. Zamfirescu”
Muzeul Județean
Muzeul de Artă (departament al Muzeului Județean)
Teatrul de Păpuși Brighella (în cadrul Trupei „Harag György” a Teatrului de Nord)
GM Cinema 3D - cinematograf în complexul Grand Mall
Trupa de Teatru pentru Tineret "Arttis"

Evenimente culturale

Festivalul Multicultural Internațional „Fără Bariere” - festival internațional de teatru, organizat de cele două secții a Teatrului de Nord și finanțat de Consiliul Local și Consiliul Județean. Cel mai important festival cultural sătmărean.
Festivalul Internațional al Romilor - festivalul comunităților țigănești (romungro, beas, gabor), finanțat de Primăria Satu Mare.
Oktoberfest - festivalul de bere al șvabilor sătmăreni, organizat de Asociația Economică Germano-Română cu sprijinul Primăriei Satu Mare. În programul festivalului sunt incluse anual diferite evenimente culturale.
SamJAZZ - festival de jazz, finanțat de conducerea locală.
SamROCK - festival de muzică rock, metal și punk, finanțat de conducerea locală.
Zilele Culturale Sătmărene - eveniment cultural de muzică pop, rock și jazz, organizat de Primăria Satu Mare.
Zilele Maghiare Partium (Partiumi Magyar Napok) - festivalul cultural și de gastronomie a maghiarilor din Partium, organizat de UDMR Satu Mare cu sprijinul conducerii locale.
Zilele Muzicale Sătmărene - festival internațional de muzică simfonică, găzduită de Filarmonica „Dinu Lipatti” cu sprijinul conducerii locale.

Politică

Primarul municipiului este Gábor Kereskényi din partea UDMR.
Viceprimarii sunt Adrian Albu (PNL) și Doina Feher (PNL)

Consiliul Local Satu Mare

În urma alegerilor locale din 2016 Consiliul Local a fost compus din 23 consilieri, împărțiți astfel:

	Partid	Consilieri
40,7%	Uniunea Democrată Maghiară din România	10
25,9%	Partidul Social Democrat	7
12,4%	Partidul Național Liberal	3
10,4%	Partidul Alianța Liberalilor și Democraților	3

Evenimente

Articol principal: Cronologia istorică a Sătmarului.

întâlnirea regelui Carol al II-lea al României cu marele rabin Joel Teitelbaum în 1936 la Satu Mare

În jurul anului 1000 regina Ghizela de Bavaria, soția regelui Ștefan I al Ungariei, aduce coloniști teutoni la Sătmar și întemeiază orașul Mintiu. Tot în acești ani se construiește și cetatea Sătmarului, acesta devenind centrul Comitatului Sătmar până în 1800.
1150 - apare pentru prima dată denumirea orașului Sătmar, sub forma de Zothmar.
1162 - Ștefan al III-lea al Ungariei îi dăruiește taxele și impozitele orașului Mănăstirii Szentjobb din Berekys (Comitatul Bihor).
1217 - 1230 - cetatea Sătmarului este amintit în diplome ca cetate regală (Castrum Regium)
1230 - Andrei al II-lea al Ungariei îi acordă privilegii regale nobililor nemți aduși la Sătmar de Ghizela de Bavaria
1241 - Cetatea Sătmarului, precum și orașele Sătmar și Mintiu sunt distruse de tătari (marea invazie mongolă). Reconstruirea lor are loc în a doua jumătate a secolului XIII.
1247 - Ștefan al V-lea al Ungariei își stabilește reședința sa regală la Sătmar (până în 1270).
1264 - într-o diplomă regală Ștefan al V-lea al Ungariei îi acordă privilegii locuitorilor orașelor Sătmar și Mintiu
1291 - Andrei al III-lea al Ungariei într-o diplomă regală confirmă privilegiile orașului, obținute în timpul domniei lui Ștefan al V-lea al Ungariei.
1310 - Carol Robert de Anjou într-o diplomă regală confirmă privilegiile orașului, obținute în timpul domniei lui Ștefan al V-lea al Ungariei.
1330 - o diplomă le amintește pe locuitorii orașului Mintiu ca fiind vânători regali.
1411 - Sigismund de Luxemburg îi acordă despotului sârb Gheorghe Brancovici orașele Sătmar și Mintiu ca feudă în schimbul orașului Belgrad.
1460 - orașul devine din nou proprietate regală.
1490 - după moartea regelui Matia Corvin Sătmarul intră în posesia fiului său nelegitim, Ion Corvin, ban al Slavoniei și regele Bosniei.
1543 - cetatea intră în posesia familiei Báthory. Noii proprietari, Cristofor Báthory și Ștefan Báthory reconstruiesc cetatea pe o insulă a Someșului. Cetatea a fost ocupată mai târziu de Ioan Sigismund Zápolya.
1545 - trecerea de la catolicism la protestantism a maghiarilor sătmăreni prin adoptarea confesiei Mellanchtoniene la primul sinod protestant maghiar la Ardud
1557 - se înființează Liceul Reformat, cea mai veche instituție de învățământ secundar din oraș.
1558 - regina Isabella Jagiello Zapolya, mama și tutorele regent al lui Ioan Sigismund Zápolya le-a scutit pe toți locuitorii Sătmarului și Mintiului de plata tuturor taxelor și impozitelor. Îl pune pe Menyhért Balassa căpitan al cetății, care a trădat-o și l-a ajutat pe regele ungar din casa Habsgurg, Ferdinand I. să ocupă cetatea.
1562 - cetatea este asediată de armatele otomane conduse de pașa Ibrahim din Buda și de pașa Maleoci din Timișoara.
1565 - principele transilvănean Ștefan Báthory ocupă cetatea
1565 - Lazarus von Schwendi și Andrei Báthory în fruntea armatei regale sosesc la Sătmar să ocupă din nou cetatea. Realizând forța militară a dușmanilor, principele Ștefan Báthory arde și dărâmă cetatea și o părăsește
1569 - 1573 - cetatea Sătmarului este reconstruit după planurile arhitectului italian Giulio Cesare Baldigara sub forma de pentagon
1570 - soldații germani de la Mintiu ocupă localitatea Rozsály
1576 - trecerea de la lutheranism la calvinism a maghiarilor sătmăreni prin adoptarea confesiei de la Csenger (la Sinodul reformat de la Csenger)
1607 - István Milotai Nyilas devine parohul reformat al Sătmarului și fondează Protopopiatul Reformat de Sătmar. În urma numirii sale episcop al Eparhiei Reformate de dincolo de Tisa Sătmarul devine reședință episcopală reformată
1622 - în urma păcii de la Nikolsburg cetatea ajunge în proprietatea principelui Gabriel Bethlen
1657 - Sătmarul a fost deja proprietatea familiei Rákóczi și este asediat de polonezi
1668 - Leopold I al Sfântului Imperiu Roman, în calitate de rege ungar, le poruncește nobililor maghiari sătmări să plătească taxe și impozite. În același an, Comitatul înaintează o plângere grofului Ferenc Nádasdy de Nádasd și Fogras, judele regal al Ungariei (iudex curiae regiae) în care îl rog să le schimbe pe ofițerii germani ai cetății cu ofițeri maghiari, pentru că aceștea comit abuzuri dure când încasează taxele regale
1669 - nobilimea disperată le atacă și le ucide pe soldații nemți (austrieci) din cetate cu sprijinul Annei Lónyay de Nagylónya (stăpâna cetății Lónyai din Medieșu Aurit), profitând de momentul în care acestea au ieșit din cetate ca să le jefuiască pe unii nobili
1680 - principele Mihai Apafi I încearcă să ocupă cetatea cu armata sa transilvăneană completată cu 24.000 de soldați turci și cu armata din Țara Românească, fără succes
1682 - cetatea ajunge în proprietatea lui Imre Thököly
1686 - apărătorii cedează cetatea armatei imperiale a lui Leopold I
28 septembrie 1703 - în primul an al Răscoalei lui Rákóczi Sătmarul este ars și dărâmat de lobonții, iar Mintiu, în același zi, de curuții. Lobonții conduși de baronul Sándor Károlyi au ocupat Sătmarul.
1705 - apărătorii lobonți de naționalitate germană au cedat Sătmarul curuților după un asediu de un an și jumătate
30 aprilie 1711 - în casa de pe locul actualului Palat Vécsey este încheiat Pacea de la Sătmar între lobonții și curuții, tratat care a pus capăt Războiului de independență al lui Rákóczi.
1711 - cetatea este dărâmată la îndemnul baronului Sándor Károlyi de Nagykároly
30 aprilie 1711 - Sătmar (Szatmár) și Mintiu (Németi) au fost unite din punct de vedere administrativ sub denumirea Sătmar-Mintiu (Szatmár-Németi). Actul imperial care a consfințit unirea a fost diploma emisă de Carol al VI-lea la 2 ianuarie 1721, orașului Sătmar-Mintiu conferindu-i-se totodată și statutul de oraș liber regal.
1788 - 1814 - se construiește în stil baroc Biserica cu lanțuri, a treia biserică calvină al orașului Sătmar.
8 iunie 1790 - are loc primul spectacol de teatru documentat, susținut de trupa ambulantă a lui János Móricz
1793 - 1802 - se construiește în stil baroc Biserica Reformată din Mintiu (Németi templom).
1799 - 1803 - se construiește în stil baroc vechea biserică greco-catolică a orașului pe locul actualei catedrale „Sf. Arhangheli Mihail și Gavril”, în comuna folosință a comunității române și a celei de naționalitate rutenă
1800 - Sătmarul pierde statutul de reședință de comitat. La inițiativa grofilor Károlyi, reședința Comitatului Sătmar se mută la Careii Mari
1823 - se înființează Comisia de sistematizare a orașului, care controlează și dirijează întreaga activitate edilitară.
1824 - Episcopul român Samuil Vulcan de la Oradea Mare obține desprinderea unui număr de 72 parohii românești din administrația civilă a Sătmarului de la dieceza religioasă ruteană din Muncaci.^[13]
1842 - episcopul romano-catolic János Hám fondează ordinul de călugărițe Surorile de Caritate Sătmărene (Congregatio Surorum Caritas de Szatmár) cu ajutorul unor călugărițe de caritate aduse de la Viena
6 februarie 1848 - are loc inaugurarea primului teatru orășean. Teatrul Orășenesc își începe activitatea sub conducerea directorilor István Tóth și Lajos Döme.
1853 - Episcopul român Samuil Vulcan de la Oradea Mare obține desprinderea unui număr de 94 parohii românești din administrația civilă a Sătmarului de la dieceza religioasă ruteană din Muncaci. Acestea sunt trecute la dieceza greco-catolică română nou înființată la Gherla.^[13]
1878-1885 - Vasile Lucaciu funcționează ca profesor de limba română la Liceul Catolic Regesc (în clădirea de azi a Colegiului Național Mihai Eminescu)
18 ianuarie 1892 - inaugurarea teatrului (cea de-a doua clădire de teatru în oraș). Noul Teatru Orășenesc își începe activitatea sub conducerea directorului Gyula Kömley.
1903 - la Expoziția Mondială de la Viena se acordă premiul II. planurilor realizate de Zoltán Bálint și Lajos Jámbor a Hotelului „Pannónia” (cunoscut azi ca „Hotel Dacia”)
1904 - la inițiativa episcopului romano-catolic Gyula Meszlényi, se construiește Turnul Pompierilor după planurile lui Ferencz Dittler
1918 - În urma Primului Război Mondial, Sătmarul devine oraș al României Mari.
15 iulie 1919 - se înființează Liceul Mihai Eminescu, prima instituție de învățământ secundar cu predare în limba română din oraș
1920 - Sătmarul este rebotezat (primind numele de azi) și devine reședința județului interbelic Satu-Mare
1925 - 1940 - începând cu directoratul lui Mihály Szendrey teatrul preia numele renumitului actor bucureștean Constantin Nottara, trupa acestuia continuând activitatea în limba maghiară
1929 - se înființează Camera de Comerț
1932 - 1937 - pe locul fostei biserici greco-catolice se construiește Catedrala Greco-Catolică „Sf. Arhangheli Mihail și Gavril”
1940 - în urma Dictatului de la Viena Satu Mare devine oraș al Regatului Ungariei. Guvernatorul Miklós Horthy și autoritățile horthyste au intrat în oraș la data de 5 septembrie 1940. Satu Mare devine reședința Comitatului Sătmar.
19 mai - 1 iunie 1944 - are loc deportarea a 18.863 evrei din Satu Mare și predarea lor autorităților naziști germani. Evreii sătmăreni au ajuns în diferite lagăre de exterminare din Germania și Polonia, unde marea majoritate a lor au pierit.
1945 - în urma celui de-al Doilea Război Mondial, Satu Mare devine din nou oraș al României. După Conferința de la Yalta, în România - ca și în alte țări ale Europei Centrale, abandonate sferei de influență sovietice de către Puterile Aliate - a fost instaurat comunismul.
1945 - 1949 - are loc deportarea șvabilor sătmăreni. Germanii din România au fost internate de autoritățile României comuniste și predate autorităților sovietice, care le-au deportat în Siberia.
1947 - se înființează primul teatru românesc, Teatrul „Constantin Nottara” cu actori bucureșteni, sub patronajul Asociației Române pentru Cultură, Teatru și Artă Constantin Nottara, în clădirea Teatrului Popular
1948 - sunt desființate toate instituțiile reformate și catolice. În urma legii despre naționalizarea școlilor și liceelor (3 august 1948) sunt închise la Satu Mare patru școli romano-catolice și patru școli reformate, iar clădirile acestora sunt confiscate. În clădirea Liceului Reformat se înființează singura instituție liceală cu limbă de predare maghiară, Liceul Kölcsey Ferenc (în celelalte clădiri sunt înființate școli românești, respectiv - în cazul Liceului de Artă - instituții mixte).
1948 - sunt desființate ambele instituții teatrale (cea română și cea maghiară) care funcționau în clădirea teatrului.
1950 - Satu Mare pierde statutul de reședință de județ, fiind integrat în Regiunea Baia Mare (cu reședința la Baia Mare)
1956 - sub conducerea renumitului regizor György Harag se înființează Teatrul Maghiar de Stat din Satu Mare
1960 - Satu Mare devine parte a Regiunii Maramureș (cu reședința la Baia Mare)
1968 - Satu Mare devine reședința Județului Satu Mare în urma reorganizării administrativ-teritoriale a României, regiunile fiind transformate în județe.
1968 - în incinta teatrului este înființat secția română sub conducerea artistică al lui Mihai Raicu. Instituția cu două secții primește numele de Teatrul de Nord, primul director al teatrului fiind Alajos Ács.
mai 1970 - au loc inundații grave care distrug o mare parte din oraș. În timpul inundațiilor (începute la 14 mai) au pierit 56 de sătmăreni.
1977 - potrivit recensământului oficial comunitatea maghiară ajunge sub pragul de 50% din populația orașului
1989 - sfârșitul perioadei comuniste în România
1992 - primele alegeri locale libere după revoluție

Personalități

Vezi și Lista personalităților sătmărene, Lista episcopilor romano-catolici de Satu Mare, Lista directorilor teatrului din Satu Mare.

Următoarele personalități s-au născut sau au trăit în Satu Mare:

S-au născut în Satu Mare

Dezső Arányi (18 august 1859, Satu Mare - 25 ianuarie 1923, Pesterzsébet) - cântăreț de operă (tenor)
József Kürthy (1881 - 1939) - actor de film
Béla Lükő (4 iunie 1883, Satu Mare - 2 mai 1936, Satu Mare) - chirurg de renume mondială, fondatorul Spitalului Orășenesc ("spitalul vechi"), primul spital al orașului Satu Mare
Mór Stern (3 iulie 1883, Satu Mare - 1944, Auschwitz) - jurist și publicist maghiar de origine evreiască
Vince Nagy (4 martie 1886, Satu Mare - 1 iunie 1965, New York) - jurist și politician liberal, deputat, între 1918 și 1919 ministrul de interne al Ungariei
Lajos Szász (26 februarie 1888, Satu Mare - 24 august 1946, Budapesta) - politician maghiar de extrema dreaptă, ministrul de industrie al Ungariei în timpul ocupației germane
Gyula Lengyel (8 octombrie 1888, Satu Mare - 1941, Budapesta) - economist și politician comunist maghiar, ministrul finanțelor al Republicii Sovietice Ungaria
Dezső Vadnay (2 iunie 1894, Satu Mare - 26 octombrie 1977, Budapesta) - scriitor și publicist
Antal Bánhidy (23 decembrie 1902, Satu Mare - 18 martie 1994, Budapesta) - inginer mechanic maghiar, laureat cu premiul Széchenyi, proiectant de avioane, pilot
László Bánhidi (11 martie 1906, Satu Mare - 22 noiembrie 1984, Budapesta) - actor
Bertalan Kiss (4 decembrie 1906, Satu Mare - 17 februarie 1980, Satu Mare) - preot și teolog reformat, psiholog, publicist
Jenő Dsida (17 mai 1907, Satu Mare - 7 iunie 1938, Cluj) - poet
Gábor Darvas (18 ianuarie 1911, Satu Mare - 18 februarie 1985, Budapesta) - compozitor, istoric de muzică
Péter Antal (17 martie 1917, Satu Mare - 4 aprilie 2002, Satu Mare) - critic literar, publicist
András Domahidy (n. 23 februarie 1920) - scriitor maghiaro-australian
Imre Tóth (26 decembrie 1921, Satu Mare - 12 mai 2010, Paris) - matematician, filosof, istoric al matematicii și filolog maghiar de origine evreiască
László Bura (n. 31 martie 1932) - lingvist, etnograf, publicist
Dr. Kiss Bertalan Laszlo (18 februarie 1942, Satu Mare - 17 septembrie 2014, Satu Mare) - cunoscut medic stomatolog, membru marcant in diverse ramuri sportive (motociclism in tinerete, karting, calarie, ...)
Aurel, Pop (n.22 noiembrie 1949), poet, editor, critic și istoric literar
Mircea Florian (n. 5 decembrie 1949) - muzician, solist vocal, instrumentist, compozitor și artist multimedia
Magdalena Klein (n. 14 mai 1952) - regizor și scriitor, fost prim-regizor al Teatrului Național din Tel-Aviv
Ernest Grunfeld (n. 24 aprilie 1955) este un fost jucător NBA, directorul general al clubului de baschet Washington Wizards
András Ferenc Kovács (n. 17 iulie 1959) - poet maghiar, laureat al premiilor Kossuth și József Attila, redactor-șef al revistei literare Látó, fost director al Trupei Tompa Miklós al Teatrului Național din Târgu Mureș
Zsolt Láng (n. 29 noiembrie 1969) - scriitor maghiar, laureat al premiilor Márai Sándor și József Attila, redactor al revistei literare Látó
Daniel Prodan (n. 23 martie 1972) - fotbalist, membru al echipei care a participat la Cupa Mondială din 1994
Raul Cristian (n. 18 octombrie 1973) actor și regizor de filme porno
Corina Bud (n. 26 ianuarie 1980) - cântăreață pop/dance/R&B româncă
Simona Pop (n. 1988), scrimeră, campioană olimpică pe echipe la Rio de Janeiro 2016
Ioana Boitor (n. 1989), locul secund în cadrul competiției Miss World 2006

Au trăit în Satu Mare

Vezi și Lista episcopilor de Satu Mare.

Aici a avut reședința sa regală Ștefan al V-lea al Ungariei între 1247 și 1270
Aici a predat la școală Péter Ilosvai Selymes (secolul al XVI-lea) - poet maghiar
János Hám (5 ianuarie 1781, Gyöngyös - 30 decembrie 1857, Satu Mare)- cel mai mare episcop romano-catolic al Sătmarului (între 1827 și 1848, respectiv între 1849 și 1857) și arhiepiscop de Strigoniu (în 1848), fondatorul ordinului de călugărițe Congregatio Surorum Caritas de Szatmár. În timpul episcopiei sale s-a construit Catedrala romano-catolică din Satu Mare, precum și palatul episcopal. De la el provine numele Grupului Școlar Teologic Romano Catolic Hám János.
Aici a păstorit în 1829 la Biserica reformată cu lanțuri Ferenc Kölcsey (8 august 1790, Săuca – 24 august 1838, Szatmárcseke), poet, critic literar și politician maghiar, autorul poeziei Imn Din furtunoasele secole ale poporului maghiar, care din 1844 este imnul național al Ungariei. De la el provine numele Liceului Kölcsey.
Petru Bran (1821-1877), născut în comuna Tohat (fostă în Sălaj, actualmente în Maramureș).Cu studii teologice la Blaj, a fost instalat paroh-protopop de Satu Mare în data de 7 august 1857. De aici înainte a introdus în biserică predica și liturghia în limba română. A militat pentru înființarea unei catedre de limba română la Liceul din Satu Mare și a reușit începând cu anul 1959 să devină primul profesor de limba română la această instituție de învățământ.^[13]
Cosma Andrei născut la 20 aprilie 1843 în localitatea Poiana Codrului, renumit avocat și susținator al revendicărilor naționale din ținutul Sătmarului, semnatar al Memorandumului.
Dr. Vasile Lucaciu (21 ianuarie 1852, Apa, Comitatul Sătmar - 29 noiembrie 1922, Satu Mare), membru al Consiliului Dirigent.
Aici a trăit si a creat Aurel Popp (30 august 1879, Căuaș - 08 august 1960, Satu Mare) - pictor, sculptor și grafician, unul din cei mai importanți artiști români
Aici a frecventat cursurile școlare Margit Kaffka (n. 1 iunie 1880, Carei - d. 1 decembrie 1918, Budapesta) - scriitoare maghiară
Rebbe Joel Teitelbaum (13 ianuarie 1887, Sighetu Marmației – 19 august 1979, Kiryas Joel, Statele Unite ale Americii) - rabin, talmudist, între 1934 și 1944 a fost prim-rabinul ortodox al Sătmarului, fondatorul curentului ultraortodox Satmar Hasidism (sau Satmarer Hasidism), care în prezent are în jur de 100.000 de credincioși în Statele Unite și Israel, majoritatea lor de origine sătmăreană. El a fost primul Satmarer Rebbe și întemeietorul orașului Kiryas Joel (Orașul lui Joel) din Statul New York.
György Harag (4 iunie 1925, Marghita – 7 iulie 1985, Târgu Mureș) - regizor de teatru maghiar de origine evreiască, fondatorul Trupei Harag György (1953, Baia Mare) și a Teatrului de Nord (în 1956, sub denumirea de Teatrul Maghiar de Stat din Satu Mare)
Fericitul Dr. János Scheffler (n. 29 octombrie 1887, Calmand, comitatul Sătmar - d. 6 decembrie 1952, Jilava) a fost episcop romano-catolic maghiar de origine șvabă de Satu Mare, deținut politic, martir, beatificat în Biserica Romano-Catolică la data de 3 iulie 2011
Celebrele actrițe Mari Jászai și Sári Fedák au jucat în teatrul local.
Aici a trăit și a creat graficianul Paul Erdõs (1916-1987), Laureat al Premiului de stat (1962) și Maestru emerit al artei (1963) unul dintre reprezentanții de seamă ai graficii românești.
În Liceul Teologic Reformat a frecventat cursurile școlare Géza Páskándi (18 mai 1933, Viile Satu Mare - 19 mai 1995, Budapesta), poet, prozator, dramaturg și eseist maghiar, membrul Academiei Maghiare de Artă

Alte personalități legate de Satu Mare

Moshe Teitelbaum (n. 1 noiembrie 1914, Sighetu Marmației - d. 24 aprilie 2006, Manhattan, New York) - rabin și teolog mozaic, membru al dinastiei Teitlbaum (numit azi și dinastia Satmar), conducătorul mondial al hasidismului sătmărean ca mare rabin de Sătmar (satmarer rebbe) între 1979 și 2006.
Aaron Teitelbaum (n. 20 octombrie, Brooklyn, New York) unul dintre cei doi urmași a marelui rabin Moshe Teitelbaum, marele rabin al Sătmarului (satmarer rebbe) cu reședința la Kiryas Joel.
Zalman Leib Teitelbaum (n. 23 decembrie 1951, Brooklyn, New York) unul dintre cei doi urmași a marelui rabin Moshe Teitelbaum, marele rabin al Sătmarului (satmarer rebbe) cu reședința la Williamsburg, Brooklyn, New York
Ignacia Hrinová - stareța generală a Surorilor de Caritate Sătmărene (Congregatio Surorum Caritas de Szatmár) cu sediul la Ružomberok