Avangardă (artă)

Avangarda sau avangardismul (conform termenului din franceză, avant-garde) reprezintă tendințele de maximă actualitate aplicate în artă la un moment considerat. Fără menționarea unor indicații temporale, se subînțeleg de regulă două variante: fie pionieratele artistice ale momentului în care se discută, fie experimentele abundente desfășurate de-a lungul perioadei interbelice.

Terminologie

Termenul își are originea în jargonul militar din limba franceză, desemnând detașamentul care explorează terenul necunoscut pentru a pregăti înaintarea grosului trupei. Antonimul termenului avangardă, folosit de asemenea în terminologia militară, este ariergardă.

Trăsături

Avangardismul este caracterizat prin spiritul de frondă, prin negarea violentă a formelor de artă consacrate, căutând proclamarea noului. Artiștii avangardei dau dovada unui activism susținut și se concentrează asupra creației ca proces, neinteresându-se de rezultatul ei (opera). Acțiune de șoc, avangarda are funcție regeneratoare și deschizătoare de drum în arte.

Avangarda acționează energic în momentele de criză politică sau socială, asociindu-se adeseori cu manifestări extremiste. Avangarda corespunzătoare crizei înfăptuiește gesturi anarhice și revolte spectaculoase.

Avangarda interbelică

Dintre reprezentanții cei mai cunoscuțiai avangardei din literatura universală au fost Tristan Tzara, Hans Arp, Marinetti, André Breton.

În România

Articol principal: Avangarda literară în România.

În literatura română se poate vorbi despre un avangardism activ mai ales în anii 1922-1932, prin intermediul revistelor Contemporanul, Urmuz, Alge. Un precursor al avangardei literare poate fi socotit Urmuz, care anunță absurdul suprarealist prin prozele sale.

Printre reprezentanții din literatura română se pot menționa Tudor Arghezi, Alexandru Macedonski, Nicolae Davidescu, Felix Aderca.

Bibliografie

• Adrian Marino, Dicționar de idei literare, I (A – G), București, Editura Eminescu, 1973.
• Ion Pachia Tatomirescu, Dicționar estetico-literar, lingvistic, religios, de teoria comunicației..., Timișoara, Editura Aethicus, 2003.
• Ion Hangiu, Dicționar al presei literare românești (1790 – 1982), Buc., Editura Științifică și Enciclopedică, 1987.
• M. Anghelescu, M. Apolzan, N. Balotă, Zoe Dumi-trescu-Bușulenga, Gh. Ceaușescu, M. Duță, R. Hîncu, A. Mi-tescu, G. Muntean, M. Novicov, Dinu Pillat, Al. Săndulescu, Roxana Sorescu, Marian Vasile, Ileana Verzea, Mihai Vornicu, Dicționar de termeni literari (coordonator: Al. Săndulescu), București, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1976.
• M. Anghelescu, M. Apolzan, N. Balotă, M. Bucur, B. Cioculescu, M. Duță, R. Florea, D. Grăsoiu, S. Ilin, E. Manu, N. Mecu, A. Mitescu, G. Muntean, M. Novicov, C. Popescu, D. Popescu, R. Sorescu, C. Ștefănescu, M. Vasile, I. Verzea, M. Vornicu, Literatura română contemporană – I – Poezia (coordonator: Marin Bucur), București, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1980.
• Constantin Schifirneț, Generație și cultură, București, Editura Albatros, 1985.