Sabat biblic

Sabatul biblic este ziua a șaptea săptămânală de odihnă și închinare. Este respectat în iudaism și de mulți creștini.

În creștinism

Originea

Sabatul a fost instituit în Eden înainte de apariția păcatului, onorat de Dumnezeu, pus deoparte prin hotărâre divină și dat omenirii ca memorial perpetuu al unei creații finalizate. A fost bazat pe faptul că Dumnezeu Însuși S-a odihnit de creația Sa, a binecuvântat Sabatul, l-a sfințit și l-a pus deoparte pentru om (Geneza 2:1-3; Marcu 2:27). Creatorul din Geneza 1:3 a fost Fiul lui Dumnezeu Însuși, a doua Persoană a Dumnezeirii eterne, care în acest mod a stabilit Sabatul originar (Ioan 1:3; 1 Corinteni 8:6; Coloseni 1:16, 17; Evrei 11:3). În timp ce Sabatul este înscris în chiar inima poruncilor lui Dumnezeu, trebuie reamintit faptul că Iisus a spus: "Fiul Omului este Domn și al Sabatului" (Marcu 2:28). Cu alte cuvinte, El este autorul și Creatorul său, Protectorul său. Sabatul este "Sabatul Domnului [Iehova] Dumnezeul tău" (Exod 20:10). Astfel, Hristos este Domnul său, iar Sabatul Îi aparține. Este ziua Sa, este ziua Domnului. Creștinii cred că, întrucât Biblia îi consideră copii ai lui Dumnezeu, cumpărați cu sânge, atunci ei Îi aparțin și trăiesc în El, iar El trăiește în ei (Galateni 2:20), astfel nefiind decât natural ca păzirea Sabatului, expresie a dragostei și loialității față de El, să fie descoperită în viețile oamenilor.

Scopul

Sabatul nu a fost inițial dat doar pentru a da odihnă după epuizarea muncilor din primele șase zile ale săptămânii, ci a fost oferit pentru cel mai înalt bine al omului – spiritual, intelectual și fizic. A fost în principal dat pentru părtășia cu Dumnezeu, având în vedere că Dumnezeu este Cel care asigură odihna și Cel care sfințește. Dar, după căderea omului, pe langa faptul că a oferit odihna fizică necesară, a fost semnul de ascultare față de Creator (Exod 31:13, Ezechiel 20:12.20).

Sabatul în Legea Morală

La Sinai, Sabatul zilei a șaptea săptămânale a fost reafirmat (Exod 20:8-11; 31:16, 17). Atunci Dumnezeu i-a dat poporului său un sistem de închinare organizat. Acest precept al Sabatului a fost pus în mijlocul Legii Morale (Cele Zece Porunci), care a fost dată omului de către Dumnezeu. Legea enunța principii care sunt eterne și care, prin aplicarea lor pe pământ, și se bazează pe relația continuă a omului cu Dumnezeu și cu oamenii. Astfel, Sabatul reamintește omului de lucrarea lui Hristos în calitate de Creator, Protector, Binefăcător și acum, din cauza păcatului, Răscumpărător.

Sabatul în Legea Ceremonială

La Sinai au mai fost introduse anumite sărbători anuale, sau Sabate ceremoniale, care se încadrează în anumite zile ale lunii și care au legătură cu serviciile ceremoniale mozaice. Acestea prefigurau vestea bună a Evangheliei mântuirii venită prin „Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii” (Ioan 1:29). Dar Decalogul, sigilat cu gura și degetul lui Dumnezeu a fost ridicat mai presus de ritualurile și ceremoniile iudaice. Lucru evident datorită faptului că Sabatul a fost stabilit înainte ca omul să păcătuiască și automat, înainte de a avea nevoie de vreun Răscumpărător. Sabatul nu a făcut parte din reglementările ceremoniale care au fost inaugurate odată cu intrarea păcatului și care au fost anulate prin moartea lui Hristos (Coloseni 2:17).

Hristos și Sabatul

Așadar, Sabatul a fost stabilit în Eden, a fost ținut de patriarhi, profeți și oameni al lui Dumnezeu de-a lungul veacurilor întunecate de păgânism. Când Hristos a venit, El de asemenea, a văzut Sabatul ca fiind ziua a șaptea. (Marcu 6:2; Luca 4:16, 31). El a fost „Domn al Sabatului” (Marcu 2:28), Creatorul care a stabilit Sabatul săptămânii creațiunii. De asemenea, El a împlinit tipurile de răscumpărare (moartea) din Vechiul Testament, ca „Miel al lui Dumnezeu”, în ziua Paștelui. Mântuitorul a murit în ziua a șasea. Apoi, după ce a rămas în mormânt în ziua Sabatului, Hristos a înviat triumfător asupra morții în prima zi a săptămânii. Sistemul ceremonial tipic a încetat atunci când Hristos și-a încheiat marele Său plan de răscumpărare. Decalogul și Evanghelia rămân în continuare standardul de conduită pentru creștini.

Ziua intâi a săptămânii în Noul Testament

Textele din Noul Testament în care este menționată în mod special prima zi săptămânii sunt: Matei 28:1; Marcu 16:1, 2:9; Luca 24:1; Ioan 20:1,19; Faptele Apostolilor 20:7-8; 1 Corinteni 16:1-2. În vederea susținerii respectării zilei de duminică sau în vederea susținerii transferului de la Sabatul zilei a șaptea la prima zi a săptămânii, aceste texte nu fac nicio aluzie.

Sabatul și Duminica Învierii

Sabatul zilei a șaptea a fost ținut de către urmașii lui Hristos secole de-a rândul. Dar pe lângă Sabat, s-a observat o creștere a respectului acordat, a ceea ce era cunoscută ca sărbătoarea Învierii, celebrată în prima zi a săptămânii. Aceasta a fost celebrată cel puțin, de la începutul secolului al doilea. Prima celebrare relatată istoric a fost la Roma . Astfel aceste două tipuri de sărbători – Sabatul și „sărbătoarea învierii” – au străbătut istoria creștinismului în paralel, până astăzi. Biserica creștină a secolului al IV-lea, la Conciliul de la Laodiceea , anatemiza pe cei care continuau „să iudaizeze” sau să se odihnească în cea de-a șaptea zi a săptămânii și a hotărât obiceiul de a se închina în Duminica Învierii, în locul Sabatului . Datina eclesiastică a fost impusă pentru prima dată de către conciliul bisericesc.

Sabatul în Bisericile creștine

Adventiștii de ziua a șaptea cred că această practică a fost prezisă în profeția biblică din Daniel 7:25. Astfel Biserica Romei a început să păzească Duminica, în continuare, Duminica fiind păstrată ca zi de închinare, înainte, în timpul și după Reforma protestantă, în secolul al XVI-lea. În acest timp Sabatul a continuat să fie ținut, de câțiva oameni, în unele părți ale Europei și nu numai.

Redeșteptarea Sabatului zilei a șaptea, ca zi de închinare, a fost înfăptuită de către baptiștii de ziua a șaptea din Marea Britanie și America de Nord. Adventiștii de ziua a șaptea au adoptat Sabatul zilei a șaptea prin anii 1845 -1846, în America de Nord. Adventiștii de ziua a șaptea mai cred că restaurarea Sabatului este indicată de profeția biblică în Apocalipsa 14: 9-12. și că acest act de păzire a Sabatului este un test al loialității față de Hristos ca și Creator și Mântuitor. Ei nu se bazează pe păzirea Sabatului ca mijloc de mântuire, sau ca pe un merit câștigat înaintea lui Dumnezeu. Salvarea vine doar prin Har. Păzirea Sabatului, și loialitatea față de oricare altă poruncă a lui Dumnezeu, este o expresie a dragostei față de Creatorul și Răscumpărătorul creștinilor.

Legături externe

• en Online Shabbat Guide
• en Întrebări despre Shabbat