Avangardă (artă)

Avangarda sau avangardismul (conform termenului din franceză, avant-garde) reprezintă tendinţele de maximă actualitate aplicate în artă la un moment considerat. Fără menţionarea unor indicaţii temporale, se subînţeleg de regulă două variante: fie pionieratele artistice ale momentului în care se discută, fie experimentele abundente desfăşurate de-a lungul perioadei interbelice.

Terminologie

Termenul îşi are originea în jargonul militar din limba franceză, desemnând detaşamentul care explorează terenul necunoscut pentru a pregăti înaintarea grosului trupei. Antonimul termenului avangardă, folosit de asemenea în terminologia militară, este ariergardă.

Trăsături

Avangardismul este caracterizat prin spiritul de frondă, prin negarea violentă a formelor de artă consacrate, căutând proclamarea noului. Artiştii avangardei dau dovada unui activism susţinut şi se concentrează asupra creaţiei ca proces, neinteresându-se de rezultatul ei (opera). Acţiune de şoc, avangarda are funcţie regeneratoare şi deschizătoare de drum în arte.

Avangarda acţionează energic în momentele de criză politică sau socială, asociindu-se adeseori cu manifestări extremiste. Avangarda corespunzătoare crizei înfăptuieşte gesturi anarhice şi revolte spectaculoase.

Avangarda interbelică

Dintre reprezentanţii cei mai cunoscuţiai avangardei din literatura universală au fost Tristan Tzara, Hans Arp, Marinetti, André Breton.

În România

În literatura română se poate vorbi despre un avangardism activ mai ales în anii 1922-1932, prin intermediul revistelor Contemporanul, Urmuz, Alge. Un precursor al avangardei literare poate fi socotit Urmuz, care anunţă absurdul suprarealist prin prozele sale.

Printre reprezentanţii din literatura română se pot menţiona Tudor Arghezi, Alexandru Macedonski, Nicolae Davidescu, Felix Aderca.