Vizualizare sursă pentru „Ceangăi”

{{Infocaseta Grup etnic
| grup = Ceangăi<br /><small>''Tschangos''/''Tschangonen''</small>
| nume_propriu = <small>Csángók</small>
| imagine = [[Fișier:Csángó.png|200px]]
| imagine_descriere = <small>Port popular ceangăiesc moldovean,<br /> la un festival de folclor în [[Debrețin]]</small>
| populație = '''2.165''' (declarați ca ceangăi) în 1992;<ref name="meinolf113">''An ethnic group on the pressure field ...'', Meinolf, 2008, pag. 113</ref> <br />'''1.370''' în 2002<ref name="meinolf113" /><ref name="recensamant.referinte.transindex.ro">recensamant.referinte.transindex.ro (Web Archive). [https://web.archive.org/web/20141217155146/http://recensamant.referinte.transindex.ro/?pg=8 Recensământ 2002 – Rezultate pe țară.] Accesat în 6 aprilie 2019.</ref>;<br /> '''1.536''' în 2011<ref>{{cite web |url=http://www.recensamantromania.ro/rezultate-2/ |title=Populația stabilă după etnie – județe, municipii, orașe, comune |work=Institutul Național de Statistică}}</ref><br />'''5.866''' (declarați ca maghiari în Moldova)<ref>recensamant.referinte.transindex.ro (Web Archive). [https://web.archive.org/web/20141217155040/http://recensamant.referinte.transindex.ro/?pg=9&id=17 Recensământ 2002 – Rezultate în județul Bacău.] Accesat în 6 aprilie 2019.</ref> <br /><br />

Estimarea [[Consiliul Europei|Consiliului Europei]] (2001): circa '''60.000 – 70.000''' vorbitori de limbă maghiară în Moldova<ref name="assembly.coe.int">Parliamentary Assembly – Council of Europe, assembly.coe.int (Web Archive); [https://archive.is/20120605044639/assembly.coe.int/Documents/WorkingDocs/doc01/EDOC9078.htm Csango minority culture in Romania, Doc. 9078, 4 May 2001.] Accesat în 6 aprilie 2019.</ref><br /><br />

Estimare științifică: '''62.265''' vorbitori (și) de limbă maghiară <small>(număr estimat de Catedra de Etnografie Maghiară din Cluj-Napoca, conform cercetărilor profesorului [[Vilmos Tánczos]] în 110 localități din Moldova între 1992-1996)<ref name="kia.hu">kia.hu. [http://www.kia.hu/konyvtar/erdely/moldva.htm Tánczos Vilmos: A moldvai csángók lélekszámáról – Történeti demográfiai adatok.] {{Webarchive|url=https://web.archive.org/web/20081206144201/http://www.kia.hu/konyvtar/erdely/moldva.htm |date=2008-12-06 }} Accesat în 6 aprilie 2019.</ref></small><br /><br />
| regiune1 =  &bull; în {{ROU}}:<br/>{{spaces|3}} &bull; ceangăii moldoveni în [[Moldova Occidentală|Moldova]] – județele:<br />{{spaces|7}}[[Județul Bacău|Bacău]]  &bull;  [[Județul Iași|Iași]]  &bull; [[Județul Neamț|Neamț]] &bull; [[Județul Vrancea|Vrancea]] &bull; [[Județul Vaslui|Vaslui]];
| regiune2 = {{spaces|3}} &bull; ceangăii ghimeșeni în județele [[județul Bacău|Bacău]] și [[județul Harghita|Harghita]] – comunele:<br/>{{spaces|7}}[[Comuna Ghimeș-Făget, Bacău|Ghimeș-Făget]], [[Comuna Lunca de Sus, Harghita|Lunca de Sus]],<br/>{{spaces|7}}[[Comuna Lunca de Jos, Harghita|Lunca de Jos]];
| regiune3 = {{spaces|3}} &bull; ceangăii săceleni în [[județul Brașov]] – orașul [[Săcele]];
| regiune4 = {{spaces|3}} &bull; alți ceangăi în [[județul Constanța]] – satul [[Oituz, Constanța|Oituz]] și
| regiune5 = &bull; în {{HUN}}:<br/>{{spaces|3}} &bull; în [[județul Baranya]] – satele:<br />{{spaces|7}}[[Egyházaskozár, Baranya|Egyházaskozár]], [[Szárász, Baranya|Szárász]] și [[Mekényes, Baranya|Mekényes]].
| pop1 =
| ref1 = 
| pop2 =
| ref2 = 
| pop3 =
| ref3 = 
| pop4 =
| ref4 = 
| limbi = '''[[Limba maghiară|maghiară]]''' (dialect/graiuri ceangăiești), '''[[Limba română|română]]'''
| religii = [[Biserica Romano-Catolică din România]] <br> [[Biserica Evanghelică-Luterană din România]] (Sinodo-Prezbiteriană) <br> '''Foste religii''': [[Șamanism]], [[Husiți|Husitism]], [[Biserica Reformată]], [[Luteranism]] (în Moldova)
| grupuri_înrudite =[[maghiarii]] ([[secuii]], [[paloții]]), [[Ceangăii din Țara Bârsei|ceangăii bârseni]], [[Ceangăii din Ghimeș|ceangăii ghimeșeni]], [[Secuii din Bucovina|secuii bucovineni]] – etnic, lingvistic, cultural; [[românii]] moldoveni sau ardeleni – cultural.
| note = 
#<small>Figurează ca etnie distinctă în cadrul statului român începând cu [[Recensământul populației din 1992 (România)|recesământul din anul 1992]].</small>
#<small>Unii ceangăi au preferat să fie recenzați drept maghiari. Aici trebuie menționat faptul că numărul include și populația urbană, unde pot exista maghiari de origine diferită de cea ceangăiască.</small>
#<small>Pot exista și ceangăi de confesiune [[Biserica Ortodoxă|ortodoxă]] sau afiliați și unei alte religii [[Protestantism|neoprotestante]] față de cea Sinodo-Prezbiteriană.</small>
#<small>Nu există o opinie unanimă dacă limba vorbită de aceștia trebuie considerată o combinație între mai multe graiuri maghiare arhaice transilvănene sau un dialect separat al limbii maghiare.</small>
Vezi și: [[Comunități etnice în România]]
}}
{{Cutie Ceangăi}}
'''Ceangăii''' (în {{hu|csángók}}, în {{de|Tschangos}} sau ''Tschangonen'') sunt un [[grup etnografic]] maghiar format astăzi din trei [[Populație|populații]] cu localizări geografice diferite:
* ceangăii din [[Moldova]] (în {{hu|[[:hu:Moldvai csángók|Moldvai csángók]]}}), de confesiune [[Biserica Romano-Catolică|romano-catolică]] și de naționalitate română, ceangăiască sau maghiară;
* ceangăii din zona [[Ghimeș]], [[județul Bacău]] (în {{hu|[[:hu:Gyimesi csángók|Gyimesi csángók]]}}), de confesiune [[Biserica Romano-Catolică|romano-catolică]] și de naționalitate ceangăiască sau maghiară;
* ceangăii din zona [[Șapte Sate]] din [[Țara Bârsei]], [[județul Brașov]] (în {{hu|[[:hu:Hétfalusi csángók|Hétfalusi csángók]]}}), de confesiune [[Biserica Evanghelică Luterană din România|evanghelică luterană]] și de naționalitate maghiară.

Nu trebuie confundați cu [[secuii din Bucovina]], o populație maghiară care a trăit în [[Județul Suceava (interbelic)|județul Suceava]] între [[1777]] și [[1940]]. O parte dintre aceștia au ajuns în [[Deva]], fiind numiți în mod eronat ceangăi. Comunități de ceangăi există totuși stabilite și în alte zone ale României, precum județele [[Județul Constanța|Constanța]] și [[Județul Tulcea|Tulcea]].

Potrivit unui raport întocmit de [[Consiliul Europei]] în anul 2001, ceangăii din regiunea [[Moldova Occidentală|Moldova]] sunt un grup neomogen de oameni de origine [[Maghiari|maghiară]], existenți în acest spațiu încă din [[Evul Mediu]]. În ce privește originea, maghiarii moldoveni au sosit în actuala lor locație din Bazinul Carpatic, fie de pe [[Râul Someș|Valea Someșului]] și din bazinul [[Râul Tisa|Tisei]] superioare, fie din [[Câmpia Transilvaniei]], precum și din zona [[Slavonia|Slavoniei]], [[Sirmia|Szerémség]] și sudul [[Transilvania|Transilvaniei]]. Au mai emigrat de asemenea maghiari și [[sași]] din împrejurimile [[Bratislava|Bratislavei]]. Cu toate acestea, [[secui]]i se prezintă a fi cel mai numeros element maghiar în rândul ceangăilor, fiind ajunși în valuri succesive. Sașii reprezintă un alt element constituent al ceangăilor din Moldova, aceștia fiind stabiliți și asimilați în decursul Evului Mediu.

La [[Recensământul populației din 2011 (România)|recensământului din 2011]], numărul declarat al ceangăilor a fost de 1.536 (iar declarați maghiari în Moldova s-au regăsit 5.866 de locuitori). Ceangăii din Țara Bârsei, care se identifică drept maghiari, în 2011 erau 8.491. În sensul etnolingvistic al cuvântului, ei reprezintă însă un număr mult mai mare decât cel evaluat la recensămintele oficiale, existând conform unei estimări a Consiliului Europei în 2001, circa 60-70.000 de vorbitori de limba maghiară în Moldova (indiferent de naționalitatea lor declarată).

Timp de secole, conștiința ceangăilor s-a bazat prin raportare identitară la [[Biserica Catolică|religia romano-catolică]] și la propria limbă, un [[Dialectele limbii maghiare#Regiunea Moldova|dialect maghiar]].

Referitor la limbile vorbite, acestea sunt [[Limba română|româna]] și [[Limba maghiară|maghiara]]. Există un [[dialect]] ceangăiesc maghiar compus din trei [[grai]]uri: de nord (în apropierea [[Roman, România|Romanului]]), de sud (în județul Bacău) și secuiesc (pe văile [[Râul Siret|Siretului]], [[Râul Tazlău|Tazlăului]] și [[Râul Trotuș|Trotușului]]), precum și un grai separat ceangăiesc românesc de tranziție în grupul nordic (ultimul fiind vorbit în anii 1950-1960 mai ales de oamenii în vârstă, generațiile ulterioare trecând la [[graiul moldovenesc]]). Graiurile celor care mai vorbesc astăzi maghiara sunt variante arhaice ale unei limbi maghiare medievale, ce nu includ cuvintele apărute în timpul reformei limbii maghiare din intervalul [[1790]]-[[1870]].

În comparație cu cultura populară maghiară, cultura populară ceangăiască este mai arhaică, păstrând elemente din Evul Mediu. Deși portul actual ceangăiesc al femeilor corespunde tipologic celui românesc din vestul Moldovei, cel al bărbaților păstrează influențe ale portului ungar din est. Ornamentația conține elemente specifice ambelor națiuni. [[Muzică populară|Muzica populară]], deși prezintă toate stilurile din stratul arhaic al muzicii populare maghiare, alături de dansurile populare prezintă și o influență românească. Există unele diferențe între bucătăria ceangăiască din Moldova și cea din [[Bazinul Carpatic]].

În ce privește învățământul în limba maghiară, acest este organizat parțial în unele sate moldovenești, în majoritatea lor în grupuri extrașcolare. În 2006, [[Guvernul României]] a comunicat Consiliului Europei că ceangăii ce se consideră de naționalitate ceangăiască sau maghiară sunt reprezentați de Asociația Maghiarilor Ceangăi din Moldova, parte a [[Uniunea Democrată Maghiară din România|Uniunii Democrate Maghiare din România]]. În schimb, românii de confesiune romano-catolică (inclusiv ceangăii care se consideră români) sunt reprezentați de Asociația Romano-Catolicilor „Dumitru Mărtinaș”.

Deși ceangăii au rezistat amestecului dintre nații petrecut de-a lungul timpului, în contextul factorilor care țin de mediu, [[Biserică (instituție)|biserică]] și autoritățile locale și naționale, au atins un nivel ridicat de asimilare. Prin recomandarea Consiliului Europei numărul 1521 din anul 2001, autoritățile europene au indicat României să protejeze cultura și limba tradițională a ceangăilor moldoveni, acest lucru putându-se însă face numai dacă ei înșiși respectă aceste valori, sau dacă respectivele valori tradiționale culturale sau limba, mai există.

Asupra proiectul privind menținerea culturii ceangăiești, în detrimentul ideii de omogenitate națională în interiorul granițelor statului român există în prezent încă, obstacole. Acestea țin cu precădere de tentativele de negare a identității maghiare a ceangăilor, dar și de politica minorității maghiare, în general.

== Etimologia==
Potrivit punctului de vedere al [[Academia Maghiară de Științe|Academiei Maghiare de Științe]] și al majorității cercetătorilor,<ref name=":86">''Language Shift Among the Moldovan Csángós ...'',  Tánczos, 2012, pag. 157</ref> [[etnonim]]ul provine de la maghiarul ''csángó''.<ref>''Révai nagy lexikona'', IV, Budapest, 1912,, p. 754-755</ref><ref>''Új magyar lexikon'', vol. I, A-C, ‎Akadémiai Kiadó, Budapest, 1960, p. 480-481</ref> Acesta are variantele ''csángál'' și ''elcsángál''<ref name=":138">''Din Arini la Săbăoani ...'', Hegyeli, 2004, pag. 4</ref> și este un cuvânt [[Dialectele limbii maghiare#Regiunea secuiască|dialectal secuiesc]], al cărui rădăcină ''csáng'' înseamnă „a rătăci”, „a pribegi” și se referă la natura retrasă, ruptă a ceangăilor față de grupul maghiar.<ref name=":86" /> În unele [[dialect]]e maghiare ([[Dialectele limbii maghiare#Regiunea Câmpia Transilvaniei|cel din Câmpia Transilvaniei]] și [[Dialectele limbii maghiare#Regiunea Tisa-Criș|cel din zona Tisei Superioară]]) ''csángó'', ''cángó'' înseamnă „hoinar”.<ref>Új Magyar Tájszótár - Noul Dicționar de Regionalisme – articolul „csángó”</ref> Totodată, în dialectul secuiesc are și sensul de „hibrid”, „amestecat” (''elcsángálás'') rezultat în urma pribegiei,<ref name=":86" /> unde asupra acestui aspect s-a exprimat [[Bernát Munkácsi]].<ref name=":2">''Vreau să fiu român!” Identitatea lingvistică și religioasă a ceangăilor din Moldova ...'', Tánczos, 2018, pag. 138</ref> Prin urmare, în dialectul secuiesc are și un sens peiorativ.<ref name=":86" />

Cercetătorul [[Finlandezi|finlandez]] [[Yrjö Wichmann]] considera că probabil termenul ''csángó'' nu provenea de la un anume [[trib]] maghiar, ci așa erau numiți acei secui transilvăneni care se îndepărtau de tovarășii lor și se stabileau în zone locuite de [[români]], unde au fost, atât din punct de vedere material cât și [[Ideologie|ideologic]] influențați de aceștia și chiar [[Românizare|românizați]] până la un anumit nivel.<ref>''Plaiuri Săcelene'', Casapu, 2014, pag. 6</ref> Ion Podea în „Monografia județului Brașov” din 1938 a menționat că etnonimul derivă din verbul ''csángodni'' sau ''ecsángodni'' și înseamnă „a părăsi pe cineva sau ceva, a te înstrăina de cineva sau de ceva ce ți-a aparținut”. Acesta era folosit de secui în cazul altor secui românizați din zona Ciucului.<ref>Ion Podea; ''Monografia județului Brașov'', Vol. I, Institutul de Arte Grafice „Astra”, Brașov, 1938, pag. 50</ref>

În legătură cu prima interpretare [[Etimologie|etimologică]] (a pribegiei), [[Lingvistică|lingvistul]] {{ill|hu|Sándor N. Szilágyi|Szilágyi N. Sándor|}} a făcut o analogie între [[verb]]ul „a hoinări” cu etnonimele [[Kavari|''kabar'']] și [[Khazari|''khazar'']], care înseamnă același lucru.<ref>Sándor N. Szilágyi; ''Amit még nem mondtak el a csángó névről'' („Ceea ce nu s-a spus încă despre numele ceangău”) în A Hét. X, 1979. nr. 24, 15 iunie, pag 10</ref>{{ref label|Intem|A|A}} Potrivit ''Dicționarului limbii maghiare'' din 1862, ''Dicționarului etimologic al limbii maghiare'', publicat la [[Budapesta]] în 1967, ''Dicționarului istoric al lexicului maghiar din Transilvania'' publicat la [[București]] în 1978, ''Dicționarului explicativ al limbii maghiare'' publicat de Editura Academiei Maghiare la Budapesta în 1972, ''Noului dicționar de regionalisme'' publicat de Editura Academiei Maghiare la Budapesta în 1979, [[termen]]ii ''csangó'' și ''csángó'' se traduc prin „umblător”, în sensul de „persoană care își schimbă locul”.<ref name=":138" />

Interpretarea etimologică prin înțelesul de „corcit” nu este unanim acceptată.<ref name=":2" /> Astfel, [[Antal Horger]] a fost de părere că din rădăcina cuvântului ''csángó'' (din verbul ''csáng'', ''cseng'') se deslușesc sensurile de „a suna”, „a țiui”, „a avea rezonanță”, „a bate clopotul” etc., găsind o interpretare potrivită din istoria culturii ceangăiești, unde cel care bătea clopotul, clopotarul, semnaliza primejdia.<ref name=":2" /><ref name=":87" />

Istoricul [[Nicolae Iorga]] a afirmat că termenul provine de la termenul ''șalgău'' (''sálgó'',<ref name=":46" /><ref>[[Nicolae Iorga]]; ''Istoria românilor prin călători'', Editura Eminescu, București, 1981, pag. 182</ref><ref name=":63" /> de la maghiarul ''sóvágó'' care semnifică „tăietor de sare”<ref name=":2" />), denumire dată lucrătorilor secui la [[Salina Târgu Ocna|minele de sare de la Târgu Ocna]].<ref name=":46">{{Citat carte|nume=[[Nicolae Iorga]]|prenume=|an=1915|titlu=Privilegiile șangăilor de la Târgu Ocna|pagină=3/247|editură=Librăriile Socec & Comp. și C. Sfetea București}}</ref> Astfel, etnonimul s-ar fi format în limba română de la cuvântul maghiar ''sóvágó'' printr-o dezvoltare regulată a [[fonem]]elor (''sóvágó'' – ''șaugău'' – ''șalgău'' – ''șangău''), iar apoi a fost împrumutat în limba maghiară (''șangău'' – ''csángó'').<ref name=":87">''Language Shift Among the Moldovan Csángós ...'',  Tánczos, 2012, pag. 158</ref>

Tot Iorga a propus semnificația de „răsunător”, ca aluzie dată de un [[popor turcic]] acelora al căror grai „suna bine”, referindu-se la particularitatea [[lingvistică]] a ceangăilor în ce privește rostirea sunetului ''s'' în loc de ''ș''.<ref name=":68">[[Nicolae Iorga]]; ''Istoria românilor, vol. III Ctitorii'', București, 1937, pag. 34</ref> <!--trebuie căutat Lazăr Șăineanu, „Semasiologia”, pag. 171 (citare Iorga) P.S. E lucrarea lui Șăineanu de licență, publicată sub numele complet „Încercare asupra semasiologiei române” din 1887. A fost republicată în 1999 sub același nume! Iorga a folosit manuscrisul, ori cel din 1887.--> [[Lazăr Șăineanu]] a fost de acord că termenul provine de la maghiarul ''cszangó'', explicat ca ''rău sunător'', ca aluzie la graiul aspru.<ref>Lazăr Șăineanu; ''Dicționar universal al limbei române'', ediția a VI-a, Editura „Scrisul Românesc”, 1929, pag. 748</ref>

O altă categorie de cercetători consideră că este un etnonim de origine necunoscută ({{ill|hu|János Jerney|Jerney János}}, [[Andrei Veress|Endre Veress]], {{ill|hu|Sándor N. Szilágyi|Szilágyi N. Sándor|}}).<ref name=":87" />

Potrivit unei legende culese la mijlocul [[Secolul al XIX-lea|secolului al XIX-lea]] în [[Cleja, Bacău]] de preotul satului, [[Ince János Petrás]], strămoșii ceangăilor au făcut parte din armata regelui maghiar [[Ladislau I al Ungariei]] (''Szent László''), care a alungat [[tătari]]i din Moldova. Pentru că aveau clopote puse pe cai, Ladislau a întrebat: „Ce-i cu acești ''csángatók'' (oameni cu clopote)?”.<ref name=":139">''Din Arini la Săbăoani ...'', Hegyeli, 2004, pag. 5</ref>

O altă legendă relatată lingvistului {{Ill|hu|Mózes Rubinyi|Rubinyi Mózes|}} de către Antal Mártanas din [[Săbăoani, Neamț]] în anul 1900,<ref name=":138" /> povestește că termenul provine din timpul venirii strămoșilor ceangăilor în Moldova, unde animalele din turme aveau legate tălăngi (în maghiară ''csengő''). De asemenea și oamenii sunau din clopote, cântau la vioară și trăgeau cu puștile. Cei care îi vedeau și auzeau au spus că s-au așezat niște oameni cu clopote (''csengős'', ''csángós'').<ref name=":139" />

<gallery mode="packed" heights="140" caption="Asupra originii cuvântului ''ceangău'' nu a existat o opinie unanimă">
Fișier:Lazăr Șăineanu.jpg|<div style="text-align:center">[[Lazăr Șăineanu]]</div>
Fișier:Szilágyi N.Sándor.JPG|<div style="text-align:center">[[Sándor N. Szilágyi]]</div>
Fișier:Munkacsi Bernat.jpg|<div style="text-align:center">[[Bernát Munkácsi]]</div>
Fișier:Nicolae Iorga.jpg|<div style="text-align:center">[[Nicolae Iorga]]</div>
Fișier:Horger Antal-1.jpg|<div style="text-align:center">[[Antal Horger]]</div>
Fișier:Endre Veress istoric.jpg|<div style="text-align:center">[[Andrei Veress|Endre Veress]]</div>
Fișier:Yrjö Wichmann.png|<div style="text-align:center">[[Yrjö Wichmann]]</div> 
</gallery>
Termenul este întâlnit în denumirea în limba maghiară a localității [[Cărpinenii, Covasna]] (''Csángótelep''),<ref>Guvernul României; ''Hotărâri ale guvernului României și alte acte normative'', Regia Autonomă „[[Monitorul Oficial al României|Monitorul Oficial]]”, 2002, pag. 95</ref> de asemenea există un vârf montan din [[Munții Nemira]] (Ceangău, 1398 m)<ref>Mihail Albotă (ing.)''; Munții Nemira, hartă turistică''; Editura Sport-Turism, București, 1982</ref> și o stradă din [[Budapesta]].<ref>{{Citat web|url=https://utcakereso.hu/budapest-xiii+kerulet-csango_utca|accessdate=28 decembrie 2019|autor=utcakereso.hu|titlu=Csángó utca}}</ref>

Primele [[Atestare documentară|atestări]] ale cuvântului ''csángó'':

* '''ca antroponim:'''
# în anul [[1400]]: a fost amintit un anume Georgium Chango;<ref>''On the Origin of the Moldavian Csángós'' ..., Baker, 1997, pag. 659</ref>
# în anul [[1424]]: Petro Czanko;<ref>{{Citat web|url=http://lexikon.katolikus.hu/C/cs%C3%A1ng%C3%B3k.html|accessdate=30 martie 2019|autor=lexikon.katolikus.hu|titlu=Magyar Katolikus Lexikon > C > csángók}}</ref>
# în 8 iunie [[1443]]: actul de donație al lui Ștefan, fiu al lui [[Alexandru cel Bun]]: „''această adevărată slugă a noastră, pan Iliiaș '''Sanga''', a slujit nouă drept și credincios''”;<ref>Măgirescu Ecaterina, Cedric Măgirescu; [https://web.archive.org/web/20220615110012/https://biblioteca-digitala.ro/reviste/carpica/dl.asp?filename=18-19-carpica-XVIII-XIX-1986-1987-18.pdf ''File din cartea Scorțenilor''] în ''Carpica'' Vol. XVIII-XIX, 1986-1987, pag. 388</ref><ref name=veress30>[[Andrei Veress|Endre Veress]]; ''A moldvai csángók származása és neve'' (Originea și numele ceangăilor din Moldova), Cluj, 1934, pag. 30</ref>
# în anul [[1560]]: la [[Moacșa, Covasna|Moacșa]], [[județul Covasna]] a fost amintit un anume Csángó András.<ref>Erdélyi Magyar Szótörténeti Tár - Dicționarul istoric al lexicului maghiar din Transilvania, București 1978, vol. II</ref>

* '''ca etnonim:'''
# în anul [[1556]]: la Moacșa, județul Covasna, a fost amintit un anume Michael csángó (scris cu minusculă);<ref>Erdélyi Magyar Szótörténeti Tár, vol. II.</ref>
# între anii [[1766]] și [[1767]]: preotul [[Péter Zöld]] a întreprins o călătorie în [[Principatul Moldovei|Moldova]] și [[Bugeac]], de unde a relatat situația satelor locuite de maghiari de confesiune [[Biserica Romano-Catolică|romano-catolică]].<ref name="Române 1997">''Călători străini despre Țările Române, Volumul IX ...'', București, 1997, pag. 508</ref> Pe maghiarii din Moldova i-a menționat sub denumirea de ''ceangăi-maghiari''.<ref name=":97"/><ref name=":75" />
# în anul [[1772]]: Péter Zöld a redactat o petiție în numele comunității ecleziastice din [[Nicolești (Frumoasa), Harghita|Nicolești]], în care cei din Nicolești s-au plâns împotriva ungurilor din Lonka, numiți ceangăi (''csango dictis''). Aceasta s-a întâmplat în contextul unei înțelegeri vechi de peste 30 de ani, încălcată de Antal Cziko din [[Frumoasa, Harghita|Frumoasa]], ca cei din urmă să poată pășuna pe muntele Minyite (numit și Hegyes) contra unei taxe de 12 florini.<ref>''Péter Zöld și „descoperirea” ceangăilor din Moldova în a doua jumătate a secolului XVIII'' ..., Diaconescu, 2003, pag. 263.</ref>

Însă, prima menționare a etnonimului de către preotul Péter Zöld este considerată în mod eronat<ref name=":97">''Péter Zöld și „descoperirea” ceangăilor din Moldova în a doua jumătate a secolului XVIII'' ..., Diaconescu, 2003, pag. 264</ref> de muzeograful Anton Coșa{{ref label|Intem|B|B}} de la [[Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” din Bacău]]<ref>{{Citat web|url=http://www.cimec.ro/scripts/RegistruExperti/PatrimoniulMobil_R1/sel.asp?Inst=6906500&campsel=4&Lang=RO&nr=1&nrSel=1|accessdate=14 decembrie 2019|autor=cimec.ro|titlu=R1 - REGISTRUL EXPERȚILOR pentru PATRIMONIUL CULTURAL MOBIL|archive-date=2021-09-28|archive-url=https://web.archive.org/web/20210928131226/http://www.cimec.ro/scripts/RegistruExperti/PatrimoniulMobil_R1/sel.asp?Inst=6906500&campsel=4&Lang=RO&nr=1&nrSel=1|dead-url=yes}}</ref> drept un fals etnonim.<ref name=":148" /> Cu toate acestea, preotul a afirmat că locuitorii își spun ei înșiși „ceangăi maghiari”.<ref name=":97"/>{{ref label|Intem|C|C}}

{{citat|[[Péter Zöld]] nu a creat artificial un [[etnonim]], cum afirmă Anton Coșa. Preotul secui a transpus în scris o realitate pe care a constatat-o personal. La fel cum a făcut peste șase decenii [[Ince János Petrás|Ince Petrás]], care era originar din mijlocul acelor comunități de ceangăi și a trăit toată viața între ei.<ref name=":97"/>| Marius Diaconescu, actual conferențiar universitar la [[Facultatea de Istorie a Universității din București]]}}

== Originea ceangăilor ==
Ceangăii sunt considerați una dintre cele mai enigmatice comunități în ceea ce privește originile lor, ceea ce a generat o serie de teorii contradictorii care să explice existența acestei populații. Deși toate aceste teorii se bazează într-o oarecare măsură pe investigații științifice, nu se poate nega că ele sunt adesea puternic influențate de viziunile politice ale două state rivale, [[Ungaria]] și [[România]]. Cele două curente naționaliste principale conturate în jurul originii ceangăilor sunt „teoria continuității”, susținută anterior de antropologii maghiari; și „teoria maghiarizării”, propusă și susținută de români.<ref name="ferdinand77" />

„Teoria continuității” a propus sosirea proto-ceangăilor înainte de descălecarea maghiarilor în [[Bazinul Panonic]] în secolul al IX-lea, din care ar rezulta că ceangăii sunt o populație cu vechime printre triburile maghiare, la acea vreme poziționate între râurile [[Nipru]] și [[Nistru]]. {{ill|en|Gyula László}} (1986) a sugerat o [[Cucerirea de către unguri a Bazinului Panonic|cucerire a Panoniei]] în două etape, una în secolul al VII-lea iar a doua în secolul al IX-lea, rămășițele primului val maghiar fiind<ref name="ferdinand77" /> secuii și ceangăii, cei din al doilea val fiind maghiarii de astăzi.<ref name="ferdinand78">''Situation of the Csángó Dialect ...,'' Ferdinand, 2016, pag. 78</ref>

„Teoria maghiarizării” a fost dezvoltată în principal de [[Petru Râmneanțu]] (1944) și adăugită ulterior de Dumitru Mărtinaș (1985), care au declarat că ceangăii fuseseră inițial români din [[Transilvania]] ce au fost convertiți la catolicism, fiind nevoiți ulterior să adopte limba maghiară. Această teorie este încă cea mai populară în România și este promovată de diferite cercuri, inclusiv de unele organizații din cadrul [[Biserica Catolică în România|Bisericii Catolice]] precum Asociația Romano-Catolicilor „Dumitru Mărtinaș”, de guvernul român și de către unii intelectuali.<ref name="ferdinand78" />

Deși aceste teorii extreme ale ambelor tabere au fost dezmințite de savanții contemporani, ele continuă să rămână populare în țările de origine.<ref name="ferdinand77" /><ref name=":33" />

În ciuda acestor ipoteze contradictorii, ceangăii au propriul lor punct de vedere despre ei înșiși. Pe de o parte, unii dintre aceștia se consideră maghiari, ceea ce nu înseamnă că ar avea vreun sentiment separatist, autonomist sau oricare alt sentiment etno-politic. Sentimentele lor de identitate variază de la o minoritate care se consideră maghiară atât din punct de vedere etnic cât și al naționalității, până la cei care cred că grupul este compus din români catolici de origine maghiară, cât și cei care se consideră pur și simplu catolici moldoveni. Acest ultim punct de vedere este unul dintre cele mai frecvente în cadrul comunității și este similar cu cel al [[Tătari din Crimeea|tătarilor din Crimeea]], care obișnuiesc să se considere mai degrabă [[musulman]]i ai [[Crimeea|Crimeei]] decât ca etnie vorbitoare de [[Limbi turcice|limbă turcică]], precum și cu cel al comunității [[Amish]] din [[Statele Unite ale Americii]], care se autodefinește prin afiliația religioasă și nu prin originea și dialectul german.<ref name="ferdinand78" />

O opinie tradițională proprie a ceangăilor, cu privire la origini, există încă din a doua jumătate a [[Secolul al XVIII-lea|secolului al XVIII-lea]]. Aceasta consemnează o seminție maghiară și una germană.<ref name=":77">''The Identity Crisis of the Moldavian Catholics ...'', Diaconescu, 2008, pag. 81</ref>{{ref label|Intem|C|C}}

Cele două discursuri extreme oficiale și semioficiale pe tema originilor de după anul 1989 au alimentat și o puternică criză de identitate, ce se extinde de mai bine de un secol. Mulți dintre ceangăi nu sunt convinși de originea sau de apartenența lor etnică, iar cei care au o convingere de un anume fel nu îndrăznesc să o expună public. Acestea au dus în același timp și la diferende chiar în interiorul comunității.<ref name=":77" />

Studiile internaționale în domeniu au ajuns la concluzia că ceangăii sunt de origine maghiară,<ref name=":6" /><ref name=":13" /> cu mici excepții în ce privește unele elemente asimilate de origine română, germană, [[Polonezi|poloneză]], italiană și [[Țigani|țigănească]].<ref name=":6">''Csángós in Moldavia'' ..., Tánczos, 1997, pag. 1</ref> Astăzi, conceptul general acceptat este că maghiarii moldoveni au sosit în actuala lor locație în [[Evul Mediu]] dinspre vest, din [[Bazinul Panonic|Bazinul Carpatic]]. Rămâne de lămurit de unde anume au plecat în fapt maghiarii spre [[Moldova]]: respectiv de pe [[Râul Someș|Valea Someșului]] și din bazinul [[Râul Tisa|Tisei]] superioare, sau din [[Câmpia Transilvaniei]].<ref name=":7">''Csángós in Moldavia'' ..., Tánczos, 1997, pag. 2</ref>

Maghiarii moldoveni nu s-au constituit ca un grup omogen nici din punct de vedere istoric, nici din punct de vedere lingvistico-[[Etnografie|etnografic]]. Majoritatea cercetătorilor în domeniu nu sunt de acord cu utilizarea termenului ceangău (''csángó)'' în sens generic, preferând să se facă diferența între [[maghiari]]i stabiliți aici în [[Evul Mediu]] și refugiații [[secui]] care au sosit în secolele XVII-XIX (mai ales la sfârșitul [[Secolul al XVIII-lea|secolului al XVIII-lea]]), în valuri mai mici sau mai mari. Alți cercetători folosesc termenii de maghiari moldoveni și secui moldoveni, în timp ce alții încearcă să definească diferențele evidente, prin folosirea termenilor ceangăi-maghiari și maghiari-secui.<ref name=":6" /><!--de completat un pic pe scurt și cu date despre celelalte două grupuri-->

=== Teoriile originii turcice ===
[[Fișier:Balkans-ethnic (1861).jpg|thumb|<div style="text-align:center">Harta etnică a statelor vasale [[Imperiul Otoman|Imperiului Otoman]] în 1861. Răspândirea ceangăilor („Tchangeï”) în Moldova, cu portocaliu.</div>]]
[[Fișier:Domonkos pal peter.jpg|thumb|<div style="text-align:center">Istoricul etnograf [[Pál Péter Domokos]], studiind în anul 1931 o comunitate ceangăiască din [[Galbeni (Nicolae Bălcescu), Bacău|Galbeni, Bacău]]</div>]]
Teoria generală a originii turcice face referire la faptul că, ceangăii ar putea fi descendenții unei [[Popor turcic|populații turcice]] care a adoptat limba maghiară, ori care s-a amestecat cu [[maghiari]] și [[secui]] înainte de [[secolul al XIII-lea]], ideea din urmă bucurându-se de atenția cercetătorilor români de renume.<ref name=":11" /> {{ill|hu|Géza Ferenczi|Ferenczi Géza}} susține totuși că doar grupul sudic (din zona [[Județul Bacău|Bacăului]]) provine din elemente turcice.<ref name=":11" />

Potrivit lui [[Nicolae Iorga]], comunitatea provine dintr-o populație turcică stabilită la estul Carpaților înaintea maghiarilor, care a lăsat urme în [[toponimie|toponimia]] zonei ([[Masivul Ceahlău|Ceahlău]], [[Munții Rarău|Rarău]] etc.).<ref name=":65">Nicolae Iorga, ''Considerații noi asupra rostului secuilor'', [[Revista istorică]], Anul XXV, Nr. 4-6, aprilie-iunie, București, 1939, pag. 141</ref> Drept particularitate geografică, istoricul amintește că populația secuiască se află preponderent la vest de Carpați. Aripa sa răsăriteană maghiară se află la est de Carpați, cu o continuare de câteva așezări la est de [[râul Siret]], fondate de [[husiți]] în decursul [[Secolul al XV-lea|secolului al XV-lea]]. De asemenea, de la [[râul Prut]] până la [[Nistru]] se continuă tot cu o pătrundere liniară de populație maghiară, până la [[Cioburciu, Stînga Nistrului|Cioburciu]].<ref name=":63" />

==== Teoria originii avare ====
{{ill|en|Gyula László}} a lansat în anul 1986 teoria conform căreia [[Panonia|Bazinul Panonic]] [[Cucerirea de către unguri a Bazinului Panonic|a fost cucerit]] în două etape: prima dată în secolul al VII-lea,<ref name="ferdinand77" /> de către [[avari]],<ref name=":104">Gyula László; ''Árpád népe'', Helikon, Budapesta, 1988, pag. 16-17</ref> iar a doua oară în secolul al IX-lea,<ref name="ferdinand77" /> de către maghiarii conduși de [[Árpád]].<ref name=":104" /> Rămășițele primului val sunt secuii și ceangăii, cei din al doilea val fiind maghiarii de astăzi.<ref name="ferdinand77" /><ref name="ferdinand78" />

==== Teoria originii cumane ====
[[Fișier:Europe mediterranean 1190 cropped.jpg|alt=|stanga|miniatura|<div style="text-align:center">Teritoriul ocupat de [[cumani]] în preajma anului 1190</div>]]
La jumătatea [[Secolul XIX|secolului al XIX-lea]] a apărut teoria, astăzi considerată [[Romantism|romantică]], precum că ceangăii pot fi de origine [[Cumani|cumană]]. Teoria a avut ca bază credința populară a înrudirii limbilor [[Maghiari|maghiară]], hunică și [[Limba cumană|cumană]] și nu a luat în considerare originea [[Limbi fino-ugrice|fino-ugrică]] a [[Limba maghiară|limbii maghiare]] și [[Popor turcic|turcică]] a limbii cumane.<ref name=":25">''Language Shift Among the Moldovan Csángós ...'',  Tánczos, 2012, pag. 156</ref>

Contextul în care cumanii s-au stabilit în zona Moldovei a fost înfrângerea acestora în [[Bătălia de la Râul Kalka|bătălia de la Kalka]] din anul 1223, moment în care aceștia au părăsit zona cuprinsă între râurile [[Nipru]] și [[Râul Don (Rusia)|Don]]. În încercarea obținerii unui protectorat din partea [[Regatul Ungariei (1000–1538)|Regatului Ungariei]], o parte din cumani s-au [[Convertire religioasă|convertit]] și la [[catolicism]] în anul 1227, papa înființând cu această ocazie [[Episcopia de Milcov|Episcopia Cumaniei]]. Teritoriul aflat sub controlul episcopiei era cuprins între [[râul Siret]] și [[Carpații Orientali|Carpați]], coincizând cu spațiul ce fusese înainte ocupat de [[Cavalerii Teutoni|cavalerii teutoni]]. Potrivit lui [[Dimitrie Onciul]], odată cu venirea elementelor românești și secuiești din [[Transilvania]] la răsărit de Carpați, au apărut și primele colonii de ceangăi în spațiul ocupat de cumani.<ref>[[Dimitrie Onciul]]; ''Originile principatelor române'', Stab. de Arte Grafice „Elzevir”, București, 1899, pag. 94</ref> Scrisorile [[Papa Grigore al IX-lea|Papei Grigore al IX-lea]] din secolul al XIII-lea și ale episcopului Teodoric menționează cumani, sași, secui, maghiari și valahi în Episcopia Cumaniei.<ref>Eudoxiu Hurmuzachi; ''Documente privitoare la istoria românilor'', vol. I, București, 1887, pag. 108 și 132</ref> Românii, organizați în mici formațiuni politice, alcătuiau probabil majoritatea populației, de pe teritoriul episcopiei, însă aceștia erau de credință ortodoxă<ref name=":71" /> și se opuneau convertirii la catolicism.<ref>''Politică și confesiune ...'', Solomon, 2004, pag. 90</ref>

Preotul {{ill|hu|Elek Gegő|Gegő Elek}} a constatat în cercetarea sa din 1838, că ar putea exista o continuitate între cumanii din fostul Imperiu Cuman distrus la [[Marea invazie mongolă|marea invazie mongolă din 1241-1242]] și populația ceangăiască de pe teritoriul Moldovei,<ref name=":25" /> de aceeași părere fiind lingvistul [[Bernát Munkácsi]]<ref>Munkácsi Bernát, ''A moldvai csángók eredete'', ''Ethnografia'', Budapest, 1902, p. 433-440</ref> și savantul german [[Gustav Weigand]]. Ultimul a cercetat personal din punct de vedere lingvistic câteva din satele acestora și și-a argumentat opinia pe baza rostirii siflante, considerând-o un reflex întârziat din limba cumană.<ref>[[Gustav Weigand]], ''Der Ursprung der s-Gemeinden'', în ''Neunter Jahresbericht des Institutes für Rumänische Sprache (Rumänisches Seminar) zu Leipzig'', 1902, p. 137</ref> Cu toate acestea, opinia lui Weigand și Munkácsi s-a dovedit a fi eronată, întrucât fenomenul nu are nicio legătură cu limba, acum dispărută, a cumanilor, a cărei natură sibilantă nu poate fi oricum dovedită.<ref name=":25" />

Istoricul [[Endre Veress]] a fost de părere că, primii ceangăi din Moldova ar fi fost [[cumani]] maghiarizați prin intermediul schimbului lingvistic și cultural cu populația maghiarofonă prezentă&nbsp;pe văile [[Râul Prut|Prutului]] și [[Râul Siret|Siretului]],<ref name=":6" /> la sfârșitul [[Secolul al XIV-lea|secolului al XIV-lea]].<ref name=":11">''On the Origin of the Moldavian Csángós'' ..., Baker, 1997, pag. 662</ref> Această variantă și altele asemănătoare, precum cea a cumanilor secuizați a lui Munkácsi Bernát (bazată pe observații lingvistice și antropologice), sau cea a finlandezului [[Yrjö Wichmann]] și-au pierdut din însemnătate.<ref name=":11" />

Ipoteza originii cumane a fost abandonată în anii 1920 de majoritatea istoricilor,<ref>''Hungarian Csángós in Moldavia – Essays on the Past and Present of the Hungarian Csángós in Moldavia'' ..., Diószegi, 2002, pag. 11</ref> excepție făcând Endre Veress.<ref>''Hungarian Csángós in Moldavia – Essays on the Past and Present of the Hungarian Csángós in Moldavia'' ..., Diószegi, 2002, pag. 39</ref> Cu toate acestea, s-a putut dovedi o moștenire culturală cumană atât în cultura maghiară ceangăiască cât și în cea românească. Populația maghiară din Moldova a avut contact cu o populație cumană care a rezistat campaniilor [[Tătari|tătare]] în timpul secolelor XIV și XV. Potrivit lingvistului turc Hakan Aydemir, [[lexem]]ul „ír” din dialectele secuiești și ceangăiești ce înseamnă „a sculpta” și „crestătură” sunt alături de cuvintele „urk” - „uruk” („lasou”, „laț”), „dzsepü” („lână”) și „kórhány” („deal”, „munte mai mic”) – de origine cuman-<span lang="tr">kıpçak</span>, iar cumanii s-ar putea să fi avut și un fel de influență asupra [[Runele secuiești|sistemului runic secuiesc de scriere]]. Mai mulți istorici și lingviști români și maghiari au considerat că o populație cumană destul de numeroasă, a trăit în anumite zone din Moldova chiar și în [[secolul al XV-lea]]<ref name=":25" /> (spre exemplu, lângă [[Târgu Neamț]]).<ref>Endre Veress; ''A moldvai csángók származása és neve'' (Originea și numele ceangăilor din Moldova), Cluj, 1934, pag. 8</ref> Mai târziu, potrivit lui [[Victor Spinei|Spinei]] și Aydemir, acești cumani au fost asimilați de populația românească împreună cu alte grupuri etnice de origine estică, cum ar fi de exemplu, [[tătari]]i.<ref name=":25" /> Pe lângă acestea, mai multe nume de localități unde locuiesc ceangăi, precum [[Turluianu, Bacău|Turluianu]], ce provine de la [[Turul|pasărea Turul]] și [[Coman, Bacău|Coman]], sunt de origine cumană.<ref name=":56">[[Andrei Veress|Endre Veress]]; ''A moldvai csángók származása és neve'' (Originea și numele ceangăilor din Moldova), Cluj, 1934, pag. 21</ref> Alte toponime cumane păstrate în zonă sunt ''Toroklyás'', Ciudomir, [[Munții Nemira|Nemira]], ''Kalabucs'' (Clăbuc), [[Râul Tazlău|Tazlău]], [[Caraclău, Bacău|Caraclău]], [[Râul Cotumba|Cotumba]], [[Râul Oituz|Oituz]], [[Râul Uz|Uz]], [[Dărmănești]], [[Comănești]], [[Răcăciuni, Bacău|Răcăciuni]], [[Dofteana, Bacău|Dofteana]], [[Faraoani, Bacău|Faraoani]], ''Dsidafalva'' ([[Adjudeni, Neamț|Adjudeni]]).<ref>[[Andrei Veress|Endre Veress]]; ''A moldvai csángók származása és neve'' (Originea și numele ceangăilor din Moldova), Cluj, 1934, pag. 15</ref>

==== Teoria originii hunice ====
Teoria continuității ceangăilor se referă la faptul că aceștia nu au provenit din [[Bazinul Panonic|bazinul Carpatic]], ci din [[Stepă|stepele]] [[Asia|Asiei]].<ref name=":32" /> Astfel, una din cele mai vechi și răspândite idei este cea a descendenței acestora din hoardele lui [[Attila]], dar după {{ill|hu|Béla Gunda|Gunda Béla}}, acestă teorie a apărut în urma influenței secuiești.<ref name=":33">''On the Origin of the Moldavian Csángós'' ..., Baker, 1997, pag. 660</ref> {{ill|hu|Zoltán Zsupos|Zsupos Zoltán}} a menționat că ceangăii s-au așezat pe teritoriul actual în prima fază în 670-680 d. Hr., fiind parte a [[confederație]]i [[Avari|avar]]-{{Ill|en|sabir|Sabir people|}}-[[huni]]ce.<ref name=":11" />

Unii istorici au considerat cumanii un popor înrudit cu hunii, iar [[Petru Râmneanțu]] a lansat în 1944 ipoteza originii hunice a acestora.<ref>Petru Râmneanțu, ''Die Abstammung der Tschangos'', Volumul 2 din ''Bibliotheca rerum Transsilvaniae'', Centrul de studii și cercetări privitoare la Transilvania, Sibiu, 1944, p. 11</ref>

==== Teoria originii khazare ====
Istoricul maghiar {{ill|hu|János Karácsonyi|Karácsonyi János}} a adus ideea descendenței dintr-un trib [[Kavari|kavar]] desprins de [[khazari]], amestecat cu maghiari, având la bază argumentul prezenței șuierăturilor,<ref name=":66" /><ref name=":64">[[Andrei Veress|Endre Veress]]; ''A moldvai csángók származása és neve'' (Originea și numele ceangăilor din Moldova), Cluj, 1934, pag. 22</ref> (vorbirea cu ''s'' în loc de ''ș''),<ref name=":63">Nicolae Iorga, ''Considerații noi asupra rostului secuilor'', [[Revista istorică]], Anul XXV, Nr. 4-6, aprilie-iunie, București, 1939, pag. 140</ref> caracteristică a [[Limbi turcice|limbii turcice]] vorbite de aceștia.<ref name=":66">János Karácsonyi; ''A moldvai csángók eredete'', Budapest, 1914, pag. 18</ref><ref name=":64" />

Conducătorii și soldații kavari știau deja limba maghiară până în anul 950, dar femeile și copiii pentru o lungă perioadă de timp și-au păstrat [[limba khazară]]. După anul 1006 au început să se [[Creștinare|creștineze]], iar din 1330 kavarii au fost integrați complet printre maghiari.<ref>János Karácsonyi; ''A moldvai csángók eredete'', Századok, Budapest, 1914, pag. 560</ref>

Karácsonyi a menționat că tribul kabar a fost asimilat în zona [[Râul Drava|râului Drava]] și regiunea [[Slavonia|Slavoniei]], iar urmașii acestora au fugit în [[Principatul Moldovei|Moldova]] din cauza persecuțiilor la adresa [[husiți]]lor de la începutul secolului al XV-lea. Argumentul este cel lingvistic, al vorbirii sâsâite, fenomen întâlnit atât la ceangăi cât și în regiunea Slavoniei.<ref name=":133">''A moldvai csángó nyelvjárásról ...'', Piro, 2001, pp. 41-52</ref>

==== Teoria originii pecenege ====
[[Fișier:South-eastern Europe 1040.jpg|stanga|miniatura|<div style="text-align:center">Prezența [[pecenegi]]lor în perioada anilor 1040–70.</div>]]
La rândul său, [[Gheorghe I. Brătianu]] a menționat un amestec al pecenegilor și cumanilor,<ref name=":11" /> trecuți la creștinism,<ref name=":67">[[Gheorghe I. Brătianu]]; ''Tradiția istorică despre întemeierea statelor românești'', Editura Eminescu, București, 1980, pag. 142</ref> cu [[secui]]i și [[unguri]]i din Transilvania,<ref name=":11" /> veniți în Moldova prin văile [[Râul Trotuș|Trotuș]] și [[Râul Oituz|Oituz]].<ref name=":67" /> Tot acesta a amintit că secuii au venit în Moldova abia după fondarea principatului, ceea ce pentru {{ill|en|Robin Baker|Robin Baker (academic)}} este demn de remarcat. Alături de Brătianu, istoricul [[Nicolae Iorga]] a susținut ideea originii din pecenegi sau cumani, ca explicație pentru diferențele dialectale comparative cu secuii,<ref name=":11" /> anume prin nepronunțarea sunetului ''ș'', reprezentând o moștenire a substratului peceneg. Drept argument geografic, istoricul a amintit de poziționarea atestată a pecenegilor la șes și în [[Carpații Orientali]] și de poziționarea ceangăilor la est de aceștia.<ref name=":68" />
{{clear}}
Deși astfel de variante ale teoriei continuității, precum asocierea ceangăilor cu un substrat turcic în spațiul de la est de Carpații Orientali, și-au pierdut susținerea din partea majorității istoricilor,<ref name=":11" /> încă mai există unii cercetători care le cred valabile.<ref name=":11" /><ref name=":32" />

=== Teoria originii maghiare orientale ===
La începutul secolului al XX-lea {{ill|hu|Mózes Rubiny|Rubinyi Mózes}} a dezvoltat ideea că ceangăii sunt succesori ai maghiarilor din [[Etelköz]],<ref name=":32">''On the Origin of the Moldavian Csángós'' ..., Baker, 1997, pag. 661</ref> la fel și {{ill|hu|Istvan Györffy|Györffy István (néprajzkutató)}}, Michael Bombardi, {{ill|hu|György Pray|Pray György}}  (1774), Iános Jerma (1852).<ref name=":14">''Originea catolicilor din Moldova și Franciscanii păstorii lor de veacuri ...'', Pal, 1941, pag. 12</ref> {{ill|hu|László Mikecs|Mikecs László}} a remarcat că nu au fost aduse argumente credibile în acest sens, în timp ce [[Pál Péter Domokos]] a susținut teoria lui Mózes,<ref name=":32" /> alături de {{ill|hu|Zsigmond Simonyi|Simonyi Zsigmond}}, [[Bernát Munkácsi]], [[Endre Veress]], [[Fortunát Boros]], [[Árpád Bitay]], {{ill|hu|Endre György|György Endre (politikus)}}, {{ill|hu|Balint Csüry|Csűry Bálint}}.<ref name=":14" /> Deși unii cercetători maghiari sunt de acord că grupuri de unguri au plecat din Etelköz, zonă ce se presupune a fi cuprins și văile [[Râul Siret|Siret]] și [[Râul Prut|Prut]], în bazinul Carpatic, cucerit de [[Árpád]] împreună cu triburile maghiare, dovezile arheologice și istorice contrazic ideea originii ceangăilor dintr-un trib maghiar de dinaintea epocii cuceririlor.<ref name=":32" /> Contextul în care maghiarii s-au stabilit în Etelköz este reprezentat de presiunea la care au fost supuși de alte popoare vecine. Cei mai amintiți în acest sens sunt [[pecenegi]]i, în vremea când maghiarii erau stabiliți între fluviile [[Ural (râu)|Ural]] și [[Volga]], delimitați fiind la nord de râurile [[Râul Kama|Kama]] și [[Belaia]], iar la sud de apele [[Râul Samara, Volga|Samarei]] (teritoriu numit Ungaria Mare sau [[Bașchiria|Baskiria]]).<ref>''Cumanii și episcopia lor ...'', Ferenț, 1931, pag. 1</ref>
{{vezi articolul|Preistoria maghiarilor}}
[[Fișier:Europe around 800.gif|left|miniatura|<div style="text-align:center">Maghiarii aflați în relație de vasalitate cu [[khazari]]i în anul 800.</div>]]
[[Fișier:Europe 814.jpg|miniatura|<div style="text-align:center">[[Etelköz]] (cu verde) în anul 814.</div>]]
Între 894 și 899 [[khazari]]i, într-o alianță formată cu [[uzi]]i, i-au invadat pe [[pecenegi]] alungându-i spre apus. Aceștia din urmă s-au oprit mai întâi în [[Rusia Kieveană]] în anul 915, unde au încheiat un tratat de pace cu [[cneaz]]ul [[Varegi|vareg]] [[Igor al Kievului|Igor]]. Ulterior au început la rândul lor să îi invadeze pe maghiarii stabiliți în noul teritoriu, Etelköz, alungându-i definitiv în [[Bazinul Panonic|Bazinul Carpatic]].<ref name=":55" /> Sub supunerea triburilor [[Kavari|kavare]], conduse de kavarul [[Álmos]], maghiarii au fost dirijați spre [[Panonia]] prin pasul ''Ugorscoe'' „trecătoarea ungurilor” din [[Munții Maramureșului|Carpații Nordici]]<ref name=tonciulescu8>Paul Lazăr Tonciulescu „''Cronica notarului Anonymus, Faptele ungurilor''”, (traducere de pe fotocopia originalului de la Viena), editura Miracol, București, 1996, pag. 8</ref> (astăzi [[Pasul Verecke]]).<ref name=":34">Victor Spinei; ''The Romanians and the Turkic Nomads North of the Danube Delta from the Tenth to the Mid-Thirteenth Century'', Brill, 2009, pag. 71</ref><ref>{{citat carte|nume = Dragotă|prenume = Aurel|titlu =Aspecte de multiculturalitate spirituală. Rit și ritual funerar în Transilvania și în Europa centrală și de sud-est (secolele IX-XI p. Ch)| anoriginal = 2006 |url = http://arheologie.ulbsibiu.ro/publicatii/bibliotheca/xxiii/rit%20si%20ritual%20funerar.pdf |datăaccesare = 5 septembrie 2019 |editură = Altip |loc = Alba Iulia|isbn  = 978-973-7724-98-4|pagini = 23 }}</ref> Este foarte posibil ca o parte din triburile kavaro-maghiare să fi trecut în Panonia și prin [[Pasul Uz]], trecătoarea fiind cunoscută de khazari.<ref name=tonciulescu8/> Pecenegii au ocupat cu această ocazie un teritoriu vast cuprins între [[Nipru]], [[Dunărea|Dunăre]] și [[Munții Carpați|Carpați]].<ref name=":55">''Cumanii și episcopia lor ...'', Ferenț, 1931, pag. 2</ref> Ocupația pecenegilor a luat sfârșit în jurul anului 1050, când au fost presați de uzii veniți dinspre răsărit, aceștia din urmă lăsând în zona fostului Etelköz două hidronime: [[Râul Uz|Uz]] și [[Râul Oituz|Oituz]] și la gurile Dunării denumirea ''Uzo-Limna'', în traducere „mlaștinile uzilor”.<ref>''Cumanii și episcopia lor ...'', Ferenț, 1931, pag. 4</ref>

Misionarul [[Marco Bandini]] a relatat în lucrarea acestuia [[Codex Bandinus|''Visitatio generalis omnium ecclesiarum catholicarum romani ritus in Provincia Moldaviae'']], informația conform căreia un târg maghiar numit [[Jula|Gyula]], situat la jumătatea distanței între [[Târgu Neamț]] și [[Baia, Suceava|Baia]], a fost fondat în anul 744 de Gyula, una dintre cele șapte căpetenii maghiare care se afla la a doua năvălire în Panonia și se oprise pentru scurt timp aici.<ref>''Codex: vizitarea generală ...'', Bandini, 2006, pp. 208-209</ref> Gyula, [[Gyula (titlu medieval)|ca titlu medieval]], era identificat [[Kurszán]], a cărui funcție militară era echivalentă cu titlul khazar de [[Bei|Bek]].<ref>Andrew Ayton, Pal Engel; ''The Realm of St. Stephen: History of Medieval Hungary, 895-1526'', Cambridge University Press, 2005 pag. 18. ISBN 0-521-36447-7</ref>
<!--La sfârșitul secolului al XIX-lea a fost emisă ipoteza că ceangăii ar fi descendenții unui trib maghiar așezați în Moldova înaintea românilor<ref>Atilla de Gerando, Les Tschangos, Revue de Géographie, vol. 2/3, juillete-décembre, Paris, 1878, p. 283</ref>, iar câteva decenii mai târziu [[Endre Veress]] credea că ceangăii au o origine mai veche decât românii în spațiul moldav.<ref>Jean Tatrosi, ''Revue de Hongrie'', 15/26, Budapest, 1922, p. 129-134, 176-182</ref><ref>Jean Tatrosi, ''Encore quelques mots sur les Hongrois de Moldavie'', 15/27, Budapest, 1922, p. 274</ref> -->

Argumentele ipotezei privind originea maghiară orientală au fost de ordin lingvistic și [[Arheologie|arheologic]], însă fără un suport științific solid. În vreme ce Etelköz se întindea din bazinul Siretului și de la [[Dunărea|Dunăre]] spre est, ceangăii stabiliți în Moldova se grupau îndeosebi între Carpați și Siret, unde au lăsat și urme în [[toponimie]] și [[hidronimie]].<ref name=":34" /><ref>Victor Spinei, ''Realități etnice și politice în Moldova meridională în secolele X-XIII. Români și Turanici'', Editura Junimea, Iași, 1985, p. 54</ref><ref>''Despre unguri și episcopiile catolice în Moldova ...'', Rosetti, 1905, pag. 247-254</ref><ref>Lükő Gábor, ''Havaselve és Moldva népei a X–XII. században, Ethnografia népélet'', 46/1-4, Budapest, 1935, p. 96-101</ref><ref>Ladislaus Mikecs, ''Ursprung und Schicksal der Tschango-Ungarn'', ''Ungarische Jahrbucher'', nr. 23, Berlin, 1943, p. 247-280</ref> Ipoteza a fost combătută atât de cercetătorii români,<ref>Victor Spinei, ''Realități etnice și politice în Moldova meridională...'', Universitas, Chișinău, 1994, p. 53-54</ref><ref>Victor Spinei, ''Moldova în secolele XI-XIV'', Universitas, Chișinău, 1994, p. 242</ref> cât și de cei maghiari.<ref>István Fodor, ''Zur Problematik der Ankunft der Ungarn im Karpatenbecken...'', în ''Interaktionen der mitteleuropäischen Slawen und anderen Ethnica im 6-10. Jahrhundert, Symposium, 1983'', Nitra, 1984, p. 100-102</ref> Prin urmare, teoriile potrivit cărora stratul de bază al ceangăilor moldoveni aparținea unui grup al maghiarilor cuceritori care au rămas în afara Carpaților, în drumul lor spre [[Transilvania]], au fost respinse.<ref name=":7" />

Din punct de vedere toponimic, cele mai vechi denumiri ale satelor moldovenești de origine maghiară, ce conțin [[sufix]]ul ''-falva'' sau ''-vására''<ref name=":110" /> (ultimul termen fiind de origine iranian-persană<ref>Richard R. Perry, Margaret M. (Papp) Perry; ''The origin of the Magyar-Hungarians, language, homeland, migrations and legends to the conquest'', Toledo, Ohio, 1983, pag. 29</ref>), ce înseamnă „sat” și, respectiv, „târg” dovedește, pentru cercetătorii precum [[Kálmán Benda]] sau {{ill|hu|Adám T. Szabó|Szabó T. Ádám}}, că această tendință a toponimelor datează de la începutul secolului al XIII-lea. Pe această bază, ar trebui plasată originea acestor așezări maghiare în perioada anterioară invaziei mongole și, prin urmare, aceasta arată faptul că maghiarii au continuat să trăiască în ele pe toată perioada invaziilor mongole. Cu toate acestea, se pare că particularitatea toponimică a apărut abia în secolul al XIII-lea și a fost la apogeu în secolele XIV și XV. Acest lucru sugerează că satele maghiare inițiale din Moldova au fost reocupate sau fondate în Moldova după perioada invaziilor.<ref name=":110">''Magyars, Mongols, Romanians and Saxons ...'', Baker, 1996, pag. 72</ref>

Potrivit istoricului {{ill|en|Robin Baker|Robin Baker (academic)}}, continuitatea unor populații, indiferent de originea lor (cumană, românească, maghiară sau germană) în spațiul moldav este puțin probabilă datorită invaziilor mongole ce au avut loc în [[secolul al XIII-lea]],<ref>''Magyars, Mongols, Romanians and Saxons ...'', Baker, 1996, pp. 64-66</ref> însă diverși istorici precum [[Bernát Munkácsi|Bernát Munkács]]<nowiki/>i, [[Pál Péter Domokos]], [[Hugo Weczerka]], [[Ștefan S. Gorovei]], [[Victor Spinei]], {{ill|hu|Béla Gunda|Gunda Béla}}, {{ill|hu|Zoltán Zsupos|Zsupos Zoltán}} au fost de acord cu o anumită formă a continuității. Pentru Munkácsi, locuitorii rămași au fost [[cumani]], pentru Domokos, Gunda și Zsupos, maghiari, strămoșii ceangăilor de astăzi, pentru Spinei și Gorovei, români, iar pentru Weczerka, puțini sași.<ref>''Magyars, Mongols, Romanians and Saxons ...'', Baker, 1996, pag. 67</ref>

Cu toate acestea, o analiză [[genetică]] din anul 1996 a sprijinit teoria că ceangăii ar putea proveni dintr-un grup lăsat în urmă de cuceritorii maghiari în anul 896. Un studiu similar publicat în anul 2007 în [[Annals of Human Genetics]] a scos în evidență faptul că, există o diferență genetică pronunțată între două eșantioane de populație analizate, unul fiind de secui din [[Miercurea Ciuc]] și celălalt fiind de ceangăi din zona Ghimeșului ([[Lunca de Sus, Harghita|Lunca de Sus]]), ceea ce este surprinzător, dată fiind apropierea geografică a celor două zone. Tot aici s-a subliniat faptul că ceangăii au fost supuși unei izolări genetice, comparativ cu secuii.<ref name="genetica">{{citat web|url=https://onlinelibrary.wiley.com/doi/pdf/10.1111/j.1469-1809.2007.00371.x|accessdate=|publisher=John Wiley & Sons Ltd/University College London|autor=|dată=November 2007|lucrare=Annals of Human Genetics, Volume 71, Issue 6, pages 791–803|pagini=792-793, 800-801|doi=10.1111/j.1469-1809.2007.00371.x|datăaccesare=23 februarie 2019|author={{en icon}} A. Brandstatter, B. Egyed, B. Zimmermann, N. Duftner, Z. Padar and W. Parson|titlu=Migration Rates and Genetic Structure of two Hungarian Ethnic Groups in Transylvania, Romania}}</ref> Un alt studiu publicat la aceeași [[revistă științifică]] în anul 2000 a arătat că ceangăii sunt cei mai apropiați de maghiarii din zona {{Ill|en|Kiskunság|Kiskunság|}} ([[județul Bács-Kiskun]]), cei din urmă fiind descendenții unei populații [[Cumani|cumane]]. Studiul a subliniat, de asemenea, că, după [[slavi]] și germani, iranienii și [[Popor turcic|turcicii]] reprezintă niște elemente importante la originea grupurilor ceangăilor și al secuilor, care par să aibă o genetică oarecum similară.<ref>Valerián Ádám, Zsolt Bánfai, Anita Maász, Katalin Sümegi, Attila Miseta, Béla Melegh; „Investigating the genetic characteristics of the Csangos, a traditionally Hungarian speaking ethnic group residing in Romania”, ''Journal of Human Genetics'', https://doi.org/10.1038/s10038-020-0799-6, The Japan Society of Human Genetics 2020, pag. 2</ref> Studiul a ajuns în acord cu ipoteza conform căreia aceste grupuri provin tot din oameni lăsați în urmă de cuceritorii maghiari, susținând ideea stabilirii lor înainte de [[marea invazie mongolă]]. Deși nu s-a putut susține o origine alternativă în lipsa unor dovezi, se cunoaște faptul că printre triburile maghiare se aflau și populații de origine iraniană ([[Alani|alană]]) și turcică.<ref>C. R. Guglielmino, A. De Silvestri, J. Beres; [https://onlinelibrary.wiley.com/toc/14691809/2000/64/2 „Probable ancestors of Hungarian ethnic groups: an admixture analysis”], ''Annals of Human Genetics, Volume 64, Issue 2'', pp. 145-159, 2000, University College London, https://doi.org/10.1046/j.1469-1809.2000.6420145.x, pag. 157</ref> Un studiu din 2015 făcut pe subiecți [[uzbeci]] (din [[Valea Fergana]], [[Tașkent|<span lang="tr">Taşkent</span>]], [[Horezm]], [[Samarkand]], [[Regiunea Surhandaria|Surhandaria]], [[Karakalpakstan]]), [[kazahi]] (din [[Provincia Aktobe]]), [[mongoli]] și {{ill|en|buriați|Buryats}} (din [[Mongolia]]) și pe grupuri maghiarofone (maghiarii din Ungaria, secui și ceangăii din Moldova) a estimat un amestec central-asiatic în proporție de 5,1% în rândul maghiarilor din Ungaria, 7,4 la secui și 6,3% la ceangăi, cu unele variații.<ref>András Bíró, Tibor Fehér, Gusztáv Bárány, Horolma Pamjav; [https://www.researchgate.net/publication/268689832_Testing_Central_and_Inner_Asian_admixture_among_contemporary_Hungarians Testing Central and Inner Asian admixture among contemporary Hungarians], ''Forensic Science International: Genetics 15 (2015)'', https://dx.doi.org/10.1016/j.fsigen.2014.11.007 / https://www.fsigenetics.com/article/S1872-4973(14)00247-6/fulltext, Elsevier Ireland, 2014, pp. 121-126</ref> Într-un alt studiu din 2020 s-a descoperit o apropiere mai mare a ceangăilor cu maghiarii decât cu românii. De asemenea, ceangăilor li s-a găsit și o legătură însemnată cu grupurile etnice turcice [[Asia Centrală|central-asiatice]] și [[Siberia|siberiene]], ceea ce îi face unici în comparație cu toate celelalte populații din [[Europa Centrală și de Est]] investigate în acest studiu.<ref>Valerián Ádám, Zsolt Bánfai, Anita Maász, Katalin Sümegi, Attila Miseta, Béla Melegh; „Investigating the genetic characteristics of the Csangos, a traditionally Hungarian speaking ethnic group residing in Romania”, ''Journal of Human Genetics'', https://doi.org/10.1038/s10038-020-0799-6, The Japan Society of Human Genetics 2020, pag. 1</ref>

=== Teoria originii maghiare occidentale ===
[[File:Csangos.PNG|thumb|<div style="text-align:center">Migrația ceangăilor (grupele de nord, sud și a secuilor), [[pecenegi]]lor și [[teutoni]]lor în interiorul și exteriorul Arcului Carpatic în [[Evul Mediu]]</div>]]

În prima jumătate a secolului al XX-lea, cercetătorii maghiari au renunțat la ipotezele [[Emigrație|emigrării]] ceangăilor dinspre est, lansând ipoteza migrării în [[Evul Mediu]] dinspre vest, după mutarea maghiarilor din [[Etelköz]] în Panonia.<ref name=":102">Bakó Géza; ''Contribuții la problema originii ceangăilor'', în ''Studii și articole de istorie'', vol. 4, București, 1962, p. 37-44</ref>

Astăzi a devenit un concept general acceptat că maghiarii moldoveni au sosit în actuala lor locație în Evul Mediu nu dinspre est, ci dinspre vest, din Bazinul Carpatic. Rămâne de lămurit de unde au plecat ungurii spre [[Moldova]], istoricii fiind de părere că aceștia ar fi putut veni de pe [[Râul Someș|Valea Someșului]] și din bazinul [[Râul Tisa|Tisei]] superioare. Cu toate acestea, potrivit unei teorii bazate pe geografia lingvistică, majoritatea ceangăilor ar putea fi o ruptură a unui grup maghiar situat în [[Câmpia Transilvaniei]].<ref name=":7" />

{{ill|hu|Géza Bakó|Bakó Géza (újságíró)}} a emis ipoteza că ceangăii reprezintă un grup al poporului maghiar care, în decursul secolelor X-XIII a trăit în regiunea apuseană a Ungariei de azi, în zona [[Râul Rába|râului Rába]], de unde s-a strămutat în Transilvania în cursul secolului al XII-lea.<ref name=":102" /> Trecerea acestora în zona extracarpatică se datorează extinderii puterii maghiare spre est, unde coloniștii cu scop militar au fost amplasați pe liniile vechilor granițe ale [[Regatul Ungariei (1000–1538)|Regatului Ungar]], [[râul Olt]], [[Carpații Orientali|Munții Carpații]] și până pe [[Râul Siret|Valea Siretului]], ajungând aici probabil în jurul anului 1230. Nu este exclus nici faptul ca, sub presiunea militară mongolă, elementul maghiar de la est de Carpați să fi revenit în [[Transilvania]], pentru a se reașeza în vestul Moldovei începând cu anii 1330.<ref name=":71">''Politică și confesiune ...'', Solomon, 2004, pag. 89</ref> În timpul în care viitorul teritoriu al Moldovei s-a aflat sub controlul [[Hoarda de Aur|Hoardei de Aur]], a apărut drept consecință o scădere demografică. Cu toate acestea, la scurt timp, datorită liniștii relative instaurate în zonă și a interesului noilor autorități pentru o activitate economică susținută, densitatea populației a crescut în perioada următoare.<ref>''Politică și confesiune ...'', Solomon, 2004, pag. 99</ref> În afară de români, este atestată prezența unei comunități de origine maghiară între râul Siret și Munții Carpați, fiind foarte probabil ca masa de coloniști veniți până la 1241-1242 să se fi întărit la sfârșitul [[Secolul al XIII-lea|secolului al XIII-lea]] și începutul celui următor, cu noi valuri de maghiari.<ref>''Politică și confesiune ...'', Solomon, 2004, pag. 100</ref>

Potrivit lui Bakó, citat de Ioan Marian Țiplic de la [[Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu]], sarcinile privind apărarea granițelor au fost îndeplinite în secolele XI–XII de ceangăi, iar [[secui]]i,<ref name=":47" /><ref name=":103" /> populație de origine turanică, cel mai probabil [[Kavari|kavară]],<ref name=":103">''Plaiuri Săcelene'', Casapu, 2014, pag. 4</ref> au avut mai târziu atribuții militare grănicerești, fiind inițial fugari din zona [[Râul Tisa|Tisei]] din cauza înăspririi relațiilor de tip feudal în Regatul Ungar incipient.<ref name=":47" /><ref name=":103" /> Pentru Bakó, ipoteza este susținută de următoarele argumente: în perioada timpurie a [[Evul Mediu|Evului Mediu]] legăturile feudale dintre Regatul Ungar și populația de secui erau inexistente, iar sarcinile militare nu erau obligatorii; dialectele (de nord și de sud) ale ceangăilor se deosebesc fundamental de cele ale secuilor, dar păstrează puternice similitudini cu [[limba maghiară]] veche, vorbită în spațiul apusean al [[Câmpia Panonică|Câmpiei Panonice]]; faptul că regiunea Rába a fost până la începutul secolului al Xll-lea zonă de graniță. Pe de altă parte, aceste grupuri de populație se aflau concentrate în trei regiuni: linia Oltului, la apus de [[Defileul Oltului|defileul Racoș]], linia Carpaților Orientali și linia Siretului, iar în primele două regiuni ceangăii au apărut în asociație cu [[pecenegi]]i, ultimii fiind folosiți în cursul secolului al Xll-lea de regalitatea ungară drept populație de graniță.<ref>Ioan Marian Țiplic; ''Contribuția pecenegilor, secuilor și sașilor la constituirea frontierei de sud a Transilvaniei (sec. XI-XIII)'', în ''Studia Universitatis Cibiniensis. Series Historica, I,'' 2004, pag. 68</ref>

[[Geografie umană|Antropogeograful]] [[Gheorghe I. Năstase]] a susținut că Regatul Ungariei a [[Colonizare|colonizat]] maghiari în grupuri așezate până la cursul mijlociu al [[Râul Siret|râului Siret]], în zona gurii de vărsare a [[Râul Bistrița, Siret|Bistriței]], creând astfel o [[frontieră]] stabilă înaintea [[Întemeierea Moldovei|întemeierii statului feudal al Moldovei]],<ref name=":5">''Din Arini la Săbăoani ...'', Hegyeli, 2004, pag. 9</ref><ref>''Ungurii din Moldova la 1646 după „Codex Bandinus” ...'', Năstase, 1935, pag. 82</ref> dar nu mai devreme de sfârșitul [[Secolul al XIII-lea|secolului XIII]].<ref name=":7" /> Aceștia fiind susținuți de [[Defensivă|politica defensivă]] a Regatului Ungariei, sarcina lor era de a controla și de a apăra granița estică a statului. În acest context, regii maghiari au încercat să exercite controlul militar asupra teritoriilor situate dincolo de graniță, împingându-și punctele de supraveghere, [[avanpost]]urile și [[Fortificație|fortificațiile]] până în dreptul râurilor [[Nistru]] și [[Dunărea|Dunăre]]. Primele așezări din regiunea de frontieră au apărut cel mai probabil după [[invazia mongolă din 1241-1242]], apoi la începutul secolului al XVI-lea.<ref name=":7" /> [[Radu Rosetti]] a susținut teoria coloniilor militare, fiind o explicație pentru întemeierea orașelor [[Bacău]] și [[Târgu Trotuș]].<ref>''Despre unguri și episcopiile catolice în Moldova'' ..., [[Radu Rosetti|Rosetti]], 1905, pag. 285</ref> {{ill|hu|László Mikecs|Mikecs László}} a fost de aceeași părere, adăugând informația conform căreia coloniștii catolici din Moldova au fost alungați de invazia mongolă, fiind ulterior înlocuiți de soldați maghiari. El a amintit că [[Episcopia Cumaniei]] a fost repopulată în acest fel în 1247 cu ajutorul cavalerilor germani ai [[Ordinul Ospitalierilor|Ordinului Ospitalierilor]]. Această relocare rapidă a fost motivată de politica lui [[Béla al IV-lea]], ce prevedea protecția pasurilor din Carpați. Mikecs a susținut că Béla a recurs la acest lucru pentru a avea o pază militară de-a lungul Siretului, printr-o serie de cetăți amplasate pe văile afluenților de dreapta, [[Râul Trotuș|Trotuș]], [[Râul Bistrița, Siret|Bistrița]] și [[Râul Moldova|Moldova]].<ref>''Magyars, Mongols, Romanians and Saxons ...'', Baker, 1996, pag. 68</ref> Înainte de [[bătălia de la Mohács (1526)]], maghiarii din Moldova au beneficiat de protecția Regatului Ungar datorită aportului acestora în politica împotriva migratorilor.<ref name=":19">''Csángós in Moldavia'' ..., Tánczos, 1997, pag. 3</ref> [[Nicolae Iorga]] a contestat ipoteza amplasării unor colonii maghiare, în favoarea originii [[Popor turcic|turcice]] a acestora.<ref name=":65" />

Primele surse documentare menționează prezența unei comunități etnice maghiare în [[Moldova]] încă din [[secolul al XIII-lea]].<ref name=":7" /> Prezența unor toponime și hidronime de origine maghiară, grupate în marea lor majoritate în partea de vest a Moldovei, dovedește că printre cei stabiliți la răsărit de [[Carpații Orientali]] se găseau și colectivități umane de limbă maghiară. Astfel de nume sunt atestate documentar încă de înainte de mijlocul secolului al XV-lea ([[Bacău]], [[Bârgăuani, Neamț|Bârgăuani]], Chiejdi ([[Râul Cuejdiu|Cuejd]]), [[Râul Cracău|Cracău]], [[Ghindăoani, Neamț|Hindău]], [[Hârlău]] etc.), iar pentru adoptarea lor de către localnici fiind necesară trecerea mai multor decenii, este probabil ca acestea să fi apărut înainte de [[întemeierea Moldovei]].<ref>[[Victor Spinei]]; ''Moldova în secolele XI-XIV'', Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1982, pag. 199</ref> Odată cu venirea elementelor românești din [[Transilvania]] înainte de descălecat, în Moldova s-au stabilit și mici grupuri de [[sași]], [[unguri]] și, probabil, [[secui]]. Cele mai vechi dovezi despre așezarea populației germane (''teutonici'') și ungurești (''ungari'') în sud-vestul Moldovei și nord-estul Munteniei, în cadrul [[Episcopia Cumaniei|Episcopiei Cumaniei]], datează încă din anul [[1234]]. Anterior avuseseră loc pătrunderi ale [[Ordinul Cavalerilor Teutoni|cavalerilor teutoni]] dincolo de curbura Carpaților, dar ele nu au lăsat urme durabile în structura etnică a regiunii. Distrugerea Episcopiei Cumaniei prin [[Marea invazie mongolă|invazia mongolă de la 1241-1242]] și perioada care a urmat ocupării ținuturilor de la nordul [[Brațele Dunării|gurilor Dunării]] de către mongoli au dus la plecarea elementelor coloniste venite din Transilvania. După [[Victor Spinei]], ele au revenit, probabil, abia la începutul [[Secolul al XIV-lea|secolului al XIV-lea]], când formațiunile prestatale pe cale de a se întări făceau eforturi pentru a asigura un climat de stabilitate, favorabil dezvoltării meșteșugurilor și comerțului.<ref>[[Victor Spinei]]; ''Moldova în secolele XI-XIV'', Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1982, pag. 198</ref> Migrația este în legătură cu faptul că, în genere, românii de baștină nu dovedeau o înclinare prea pronunțată către meșteșuguri și comerț, astfel că din Evul Mediu aceste activități au rămas în seama străinilor.<ref>''Cum s-a românizat România ...'', Boia, 2015, pag. 6</ref>

[[Pál Péter Domokos]] a fost de părere că primii ceangăi au venit în perioada imediat următoare alungării [[Cavaleri teutoni|cavalerilor teutoni]] din [[Regatul Ungariei (1000–1538)|Regatul Ungariei]] în anul 1225. Totuși, [[Karl Auner]] a sugerat că aceștia au venit sub protecția cavalerilor teutoni între 1211 și 1225.<ref>''On the Origin of the Moldavian Csángós'' ..., Baker, 1997, pag. 663</ref> Preotul [[Ioan Ferenț]] a menționat că primele colonii catolice din Moldova au apărut în intervalul amintit de Karl Auner, fiind compuse din sași, unguri și secui. Acesta este de acord că fiind așezate pe teritoriul Cumaniei cucerite de cavalerii teutoni, și dezvoltându-se sub ocrotirea și administrația acestora, coloniile se aflau sub jurisdicția bisericească a decanului din [[Brașov]], încredințat de [[Sfântul Scaun]] să aibă în administrație întreaga ''țară a Teutonilor''.<ref>''Cumanii și episcopia lor ...'', Ferenț, 1931, pag. 146</ref>

Potrivit lui [[Dimitrie Cantemir]], comunitățile catolice vorbitoare de limbă maghiară au fost aduse de [[Ștefan cel Mare]], în urma victoriei într-o luptă cu [[Matia Corvin]].<ref name=":33" /> {{ill|fr|Contele d'Hauterive|Alexandre Maurice Blanc de Lanautte, Comte d'Hauterive}}, în descrierea sa a Moldovei din anul 1787, și austriacul [[Rudolf Bergner]], într-o carte a sa din 1887, au fost de aceeași părere.<ref name=":33" /> Nicolae Iorga era de părere că populația maghiară din [[Faraoani, Bacău|Faraoani]] și alte sate din ținutul Romanului este un rezultat a unei colonizări făcute de [[Dragoș I|Dragoș]], [[Bogdan I|Bogdan]] sau [[Roman I|Roman]].<ref>[[Nicolae Iorga]]; ''Istoria românilor, Vol. III Ctitorii'', București, 1937, pag. 209</ref> După [[Péter Zöld]], ceangăii au venit din Transilvania în Moldova în [[secolul al XV-lea]], mai precis în jurul anului 1420, în timpul conducerii lui [[Sigismund de Luxemburg]].<ref name=":33" /><ref name=":95">''Péter Zöld și „descoperirea” ceangăilor din Moldova în a doua jumătate a secolului XVIII'' ..., Diaconescu, 2003, pag. 266</ref> Mulți cercetători, mai ales maghiari și români, au contestat ascendența acestora în secolul al XV-lea.<ref name=":32" />

Grupul etnic maghiar s-a stabilit în zona cea mai productivă a celui mai mare râu, [[Siret]], în principal în jurul gurilor de vărsare ale afluenților acestuia ([[Râul Moldova|Moldova]], [[Râul Bistrița, Siret|Bistrița]], [[Râul Trotuș|Trotuș]]). Regiunea populată de maghiari era alcătuită din așezări continue din punct de vedere geografic (spre exemplu: între [[Suceava]] și [[Roman, România|Roman]], pe teritoriul [[Județul Bacău|județului Bacău]] pe malul drept al râului [[Râul Siret|Siret]], pe cursul inferior al [[Râul Trotuș|râului Trotuș]]). Chiar și unele orașe au fost așezate în locuri de importanță majoră din punct de vedere economic, comercial, strategic. Urbanizarea și comerțul au luat avânt în Moldova în secolele [[Secolul XIV|XIV]]-[[Secolul XV|XV]], mai ales datorită activității germanilor și maghiarilor stabiliți aici. Cu toate acestea, dezvoltarea economică și socială a fost întârziată de condițiile politico-militare nefavorabile încă la sfârșitul secolului al XVI-lea și a fost în cele din urmă stopată ca urmare a campaniilor militare ale invadatorilor din est. Populația acestor orașe a ajuns într-un final să fie asimilată de către cea majoritară, românească.<ref name=":19" /> Este de remarcat însă și faptul că, populația maghiară nu a avut același caracteristici social precum cea a germanilor, nefiind o pătrundere urbană cu caracter comercial, ci mai degrabă o infiltrație de populație rurală, din zona [[Scaunele secuiești|secuimii]], care printre altele a dat naștere ceangăilor. O situație asemănătoare s-a putut remarca și în fostul [[Județul Săcuieni|județ Săcuieni]].<ref>[[Petre P. Panaitescu]]; ''Interpretări românești, studii de istorie economică și socială'', Editura de Stat, București, 1947, pag. 195-196</ref>

Datorită pustiirilor cauzate de războaie și a altor factori, din anumite zone a dispărut elementul maghiar, rezultând două enclave lingvistice locuite de ceangăi non-secui (ceangăii de nord – zona [[Roman, România|Romanului]] și ceangăii de sud – zona [[Bacău]]lui), zone care se mențin și în prezent în același stadiu. Acestea se caracterizează prin prezența unei limbi maghiare [[Arhaism|arhaice]] și a unor elemente culturale vechi.<ref name=":21">''Csángós in Moldavia'' ..., Tánczos, 1997, pag. 4</ref>

Începând cu secolul al XV-lea,<ref name=":7" /> mai precis din anul [[1436]],<ref name=":9">''Hungarian Csángós in Moldavia – Essays on the Past and Present of the Hungarian Csángós in Moldavia'' ..., Diószegi, 2002, pag. 24<br /></ref> numărul maghiarilor moldoveni a crescut și mai mult prin sosirea ereticilor [[husiți]] plecați din zona [[Sirmia|Szerémség]],<ref name=":9" /> din sudul Ungariei<ref name=":7" /> și din sudul Transilvaniei pentru a scăpa de [[Inchiziție]].<ref name=":7" /> Mai târziu, în anii 1480, în conformitate cu notele lui [[Marco Bandini|Bandinus]], alte valuri de husiți au plecat din zona de frontieră nord-estică a Ungariei și din împrejurimile orașului [[Bratislava]]. Nu există date referitoare la numărul lor, dar se presupune că au fost câteva mii. Această presupunere este fundamentată pe un raport scris în anul [[1571]] de către György Vásári, secretar al episcopului de [[Camenița|Kamenyec]], care afirma că Mihály Thabuk, vicar de [[Târgu Trotuș, Bacău|Târgu Trotuș]], a convertit aproximativ 2.000 de husiți înapoi la catolicism.<ref name=":9" /> Aceștia erau din [[Huși]], [[Târgu Trotuș, Bacău|Târgu Trotuș]], [[Roman, România|Roman]] și din 5 sate din jurul Romanului<ref name=":9" /> și stătuseră sub confesiunea [[Husiți|husită]] timp de 150 de ani.<ref>{{Citat carte|nume=Gabor|prenume=Iosif|an=1996|titlu=Dicționarul comunităților catolice din Moldova|pagină=8|editură=Conexiuni, Bacău}}</ref> În acest sens, episcopul a trimis și 12 preoți din [[Polonia]], pentru a-l ajuta pe vicar la păstorirea noilor catolici.<ref name=":9" />

Istoricul Mihail P. Dan a considerat că, emigrarea timpurie a husiților era un rezultat al sentimentelor antihusite manifestate de Sigismund de Luxemburg.<ref name=":113">''Protestantism și ortodoxie ...'', Crăciun, 1996, pag. 15</ref> În Moldova, aceștia au beneficiat de protecția lui [[Alexandru cel Bun]].<ref name=":115">''Revista istorică'', Anul XlV, nr. 1-3, Ianuarie-Martie 1928; ''Husitismul în Romănia'', I. Makurec, Asistent al Universității „Carol al IV-lea”,  Praga, 23 Octombre 1927, pag. 42</ref> Într-o scrisoare din 6 aprilie 1431 a regelui [[Vladislav al II-lea al Poloniei|Vladislav Iagello]] către domnul Alexandru cel Bun, s-a cerut să se pună capăt toleranței husite și să fie extrădat principalul predicator husit pe nume Jacob de Molda,<ref name=":113" /> absolvent al Facultății de Drept și Litere a [[Universitatea Carolină|Universității din Praga]], stabilit în capitala [[Baia, Suceava|Baia]].<ref name=":115" /> Mihail P. Dan a considerat că, în 1432, predicatorul propaga husitismul în coloniile maghiare și săsești din Moldova și era încurajat de domnul Moldovei.<ref name=":113" /> Toleranța domnului pentru credința husită este în legătură cu ruperea vasalității față de [[Regatul Poloniei (1385-1569)|Regatul Poloniei]] și alierea cu [[Marele Ducat al Lituaniei]], condus de {{ill|en|Švitrigaila}}, și cu {{ill|en|Taboriții|Taborites}} cehi.<ref name=":115" /> Tot istoricul respectiv a afirmat că, în perioada imediat următoare morții lui Alexandru cel Bun, husiții moldoveni au fost nevoiți să-și caute loc de refugiu în Transilvania, însă activitatea desfășurată de [[inchizitor]]ul {{ill|en|Iacob de Marehia|James of the Marches}} a determinat plecarea unor noi valuri de husiți spre Moldova,<ref name=":114" /> de origine maghiară și săsească.<ref>''Revista istorică'', Anul XlV, nr. 1-3, Ianuarie-Martie 1928; ''Husitismul în Romănia'', I. Makurec, Asistent al Universității „Carol al IV-lea”,  Praga, 23 Octombrie 1927, pag. 43</ref> În 1437 refugiații husiți din Ungaria,<ref name=":114" /> aflați sub conducerea lui Tamás Pécsi și Bálint Újlaky,<ref>{{Citat web|url=http://www.hangyamate.hu/Almenuk/Tortenelem/Huszita_bontas/tort_alm_huszita_5sor.htm|accessdate=15 martie 2020|autor=hangyamate.hu, Encyclopaedia Humana Hungarica III|titlu=A Huszita Biblia}}</ref> s-au stabilit la Târgu Trotuș, unde au desfășurat și o activitate prozelită evidențiată [[Biblia Husită|prin acțiunea de traducere a Sfintei Scripturi în limba maghiară]]<ref name=":114">''Protestantism și ortodoxie ...'', Crăciun, 1996, pag. 16</ref> în anul 1440.<ref name=":116" /> O copie a traducerii a fost realizată tot la Trotuș în anul 1466 de către György Németi.<ref name=":116" />

Potrivit lui {{ill|hu|Gábor Lükő|Lükő Gábor}}, originea maghiară este susținută și de portul popular specific, lipsa căsătoriilor mixte dintre ceangăi și români și de tendința de a se stabili doar în sate exclusiv catolice, și acolo unde exista și o prezență românească, aceștia din urmă trăiau separat la periferiile satelor.<ref name=":111" /> {{ill|hu|Béla Gunda|Gunda Béla}} a menționat, de asemenea, faptul că nu existau căsătorii mixte între comunitățile de ceangăi maghiari și secui din Moldova, pe lângă alte diferențe dintre cele două grupuri în ceea ce privește portul popular sau în practica, aparent dispărută, a [[endogamie]]i.<ref>''On the Origin of the Moldavian Csángós'' ..., Baker, 1997, pag. 665</ref>

=== Teoria originii secuiești ===
[[File:Szekelys-in-hungary.png|thumb|<div style="text-align:center">Migrația [[secui]]lor pe teritoriul Ungariei și în exteriorul ei.</div>]]
Pe Valea Trotușului, în zonele din jurul orașelor [[Târgu Ocna]] și [[Onești]], prezența catolicilor maghiari a fost atestată începând din Evul Mediu. Toponimele maghiare foarte numeroase din această zonă geografică au fost semnalate prima dată de către istoricul [[Radu Rosetti]], iar după îndrumarea lui, cercetătorii [[Karl Auner]], [[Nicolae Iorga]] și [[Andrei Veress]] au ajuns, pe baza surselor documentare, la concluzia că, [[Marca de apărare a lui Dragoș|în timpul întemeierii statului Moldova]] în secolul al XIV-lea, ținutul era populat de o populație maghiară. Pe baza studiului antroponimic asupra locuitorilor, Radu Rosetti și Nicolae Iorga au demonstrat că marea majoritate a populației regiunii Trotușului era de etnie maghiară chiar și în perioada premergătoare înființării statului moldovean. În 1924, {{ill|hu|Istvan Györffy|Györffy István (néprajzkutató)}} a argumentat că granița etnografică a [[Secuime|Secuimii]] în Evul Mediu și în secolele următoare era mai spre est<ref>„''Vreau să fiu român!” Identitatea lingvistică și religioasă a ceangăilor din Moldova ...'', Tánczos, 2018, pag. 77</ref> decât granița statală. Ulterior, {{ill|hu|László Mikecs|Mikecs László}} a opinat că extinderea spre est a secuilor în secolul al XIII-lea nu s-a oprit la linia Carpaților, ci a ajuns până la cursul [[Râul Siret|râului Siret]], iar {{ill|hu|Gábor Lükő|Lükő Gábor}} a indicat coloniile secuiești de pe Valea Trotușului și cele aflate mai la sud de această zonă care sunt de o vechime identică cu coloniile maghiare de origine non-secuiască din nordul Moldovei.<ref name=":159">„''Vreau să fiu român!” Identitatea lingvistică și religioasă a ceangăilor din Moldova ...'', Tánczos, 2018, pag. 78</ref>

Astfel, populația maghiară veche din această zonă era de origine [[secui]]ască, primele colonii nefiind rezultatul emigrărilor secuiești din epoca modernă, ci au luat ființă cu mult timp înainte. Însă, în urma războaielor și a [[Epidemie|molimelor]] din secolele XVI–XVII numărul populației maghiare secuiești a scăzut foarte mult, unele localități consemnate în surse documentare din secolul al XVII-lea dispărând. Potrivit ''[[Codex Bandinus]]'', scris de [[Marco Bandini]] în 1646, în cele 42 de localități catolice din întreaga Moldovă trăiau în total 5.577 de oameni, dintre care numai 516 persoane proveneau din zona Trotușului, potrivit lui László Mikecs. Însă, episcopul misionar nu a luat în considerare unele localități maghiare însemnate din zonă, precum Onești și [[Dărmănești]].<ref name=":159" />

O parte din ceangăi ar putea proveni, din secuii aduși după anul 1400 de [[boier]]i pentru a lucra pe moșiile lor.<ref name=":14" /> Străinii, în genere de rit catolic, aduși din altă țară de către proprietarii de moșii și de administratorii mănăstirilor închinate pentru a se folosi de munca lor pe un timp determinat, erau scutiți de dări și se numeau ''liuzi''.<ref name=":105">{{Citat MDGR|volum=4|titlu=Liuzi-Călugăra|pagini=180&ndash;181}}</ref><ref>Theodor Codrescu; ''Uricariul, cuprind̦etoriu de diverse acte care potu servi la istoria românilor'', vol. VII, ''Condica Liud̦ilor pe 1803'', Iassi, 1886, pag. 241</ref> Termenul este întâlnit în denumirea [[Comuna Luizi-Călugăra, Bacău|comunei Luizi-Călugăra]].<ref name=":105" />

Începând cu anul 1420 [[Sigismund de Luxemburg]] a autorizat ca un număr însemnat de sași și secui să părăsească Transilvania, stabilindu-se în Moldova condusă de [[Alexandru cel Bun]]. Inițial au fost împărțiți în nouă [[Parohie (biserică)|parohii]] aflate sub autoritatea [[Episcopia de Bacău|Episcopiei de Bacău]], dar parohiile germane au dispărut ori s-au contopit cu cele maghiare, odată cu trecerea timpului. Secuii au rămas cu parohii la [[Faraoani, Bacău|Faraoani]] și [[Luizi-Călugăra, Bacău|Luizi-Călugăra]] (cu [[filială|filiale]] la [[Bacău]] și [[Barați, Bacău|Barați]]) și [[Grozești, Bacău|Grozești]] (cu filiale la [[Târgu Trotuș, Bacău|Târgu Trotuș]] și [[Târgu Ocna]]).<ref name=":ortensia" />

În regiunile sudice ale Moldovei (văile [[Râul Siret|Siret]] și [[Râul Trotuș|Trotuș]],<ref name=":7" /> cu precădere pe teritoriul fostului ținut Trotuș)<ref name=":20">''Despre unguri și episcopiile catolice în Moldova'' ..., [[Radu Rosetti|Rosetti]], 1905, pag. 2/248</ref> s-au stabilit încă din Evul Mediu secui proveniți tot din Transilvania,<ref name=":7" /> cele mai importante localități de așezare fiind [[Solonț, Bacău|Solonț]], [[Moinești]], [[Băhnășeni, Bacău|Băhnășeni]], [[Brusturoasa, Bacău|Brusturoasa]], [[Dărmănești]], [[Dofteana, Bacău|Dofteana]], [[Grozești, Bacău|Grozești]], [[Bogdănești, Bacău|Bogdănești]], [[Slănic-Moldova|Slănic]], [[Târgu Ocna]], [[Târgu Trotuș, Bacău|Târgu Trotuș]], [[Onești]], [[Berzunți, Bacău|Berzunți]], [[Valea Rea-Târg]], [[Sănduleni, Bacău|Sănduleni]], [[Tețcani, Neamț|Tețcani]], [[Nadișa, Bacău|Nadișa]], [[Bogdana, Bacău|Bogdana]], [[Căiuți, Bacău|Căiuți]].<ref>''Despre unguri și episcopiile catolice în Moldova'' ..., [[Radu Rosetti|Rosetti]], 1905, pag. 3/248</ref> Apogeul trecerii secuilor în Moldova a fost după [[Masacrul de la Siculeni]] din [[1764]], când generalul [[Nikolaus von Buccow]] a încercat să-i încorporeze pe aceștia în [[Granița Militară Transilvăneană|nou-createle regimente de grăniceri]], acțiune soldată cu opoziția unor săteni și represiuni din partea autorităților.<ref name=":8" />

Preotul [[Péter Zöld]], unul din conducătorii protestelor de la [[Matefalău, Harghita|Madefalău (Siculeni)]], refugiat ulterior în Moldova împreună cu câteva mii de familii de secui din zona [[Comitatul Ciuc|Ciucului]], a consemnat pentru prima dată termenul de ''ceangăi'', în sintagma ''ceangăi-maghiari'', referindu-se la faptul că locuitorii pe care i-a găsit în Moldova, ei înșiși își spun așa, fără să mai știe nimic despre originea [[etnonim]]ului respectiv. În această privință trebuie remarcate două aspecte din textele preotului: în primul rând, îi cuprinde sub acest termen atât pe urmașii sașilor maghiarizați, cât și pe cei ai secuilor sau [[Maghiarii din România|maghiarilor]] emigrați din [[Transilvania]], cu câteva secole în urmă. Pe de altă parte, face distincția între ceangăi și secuii emigrați în contextul masacrului, astfel că pentru acesta, secuii imigrați de curând erau un grup distinct.<ref name=":96">''Péter Zöld și „descoperirea” ceangăilor din Moldova în a doua jumătate a secolului XVIII'' ..., Diaconescu, 2003, pp. 247-267</ref> Acești secui proveneau din zonele estice ale [[Scaunele secuiești|secuimii]]: [[Scaunul Ciuc|Scaunul Ciucului]] (Csíkszék, cu scaunele filiale [[Scaunul Gheorgheni|Gheorgheni]] – ''Gyergyószék '' și [[Scaunul Cașin|Cașin]]  –''Kászonszék'') și [[Comitatul Trei Scaune|regiunea celor Trei Scaune]] (''Háromszék''). Majoritatea satelor ceangăiești de astăzi, cu caracter secuiesc, au fost înființate în acea perioadă.<ref name=":149">„''Vreau să fiu român!” Identitatea lingvistică și religioasă a ceangăilor din Moldova ...'', Tánczos, 2018, pag. 26</ref>

Datorită faptului că zona secuimii, subdezvoltată economic, nu dispunea de terenuri agricole suficiente din cauza suprapopulării, în decursul [[Secolul al XIX-lea|secolului al XlX-lea]] secuii au continuat să emigreze în satele ceangăiești din Moldova. Între secolul al XIX-lea și [[secolul al XX-lea]] emigrația secuilor s-a intensificat, unii dintre aceștia îndreptându-se spre orașele mai însemnate ale Regatului. Dintre cei emigrați în Moldova, un număr mai restrâns erau de [[Biserica Reformată din România|religie reformată]], însă aceștia au fost în scurt timp asimilați de populația catolică majoritară. În unele sate reformații erau majoritari ([[Sascut-Sat, Bacău|Sascut-Sat]], [[Pralea, Bacău|Pralea]], [[Vizantea Mănăstirească, Vrancea|Vizantea Mănăstirească]]), însă nici aici locuitorii nu și-au păstrat religia. Credincioșii reformații existenți astăzi în Moldova sunt maghiari proveniți din emigrări recente, nefiind ceangăi.<ref name=":149" />

Când valul de emigrare de la sfârșitul [[Secolul al XVIII-lea|secolului al XVIII-lea]] a ajuns la punctul culminant, grupuri mari și omogene din punct de vedere etnic și religios de [[secui]] s-au stabilit în Moldova în satele [[Pustiana, Bacău|Pustiana]], [[Frumoasa, Bacău|Frumoasa]],<ref name=":21" /> [[Lespezi, Bacău|Lespezi]], [[Pârgărești, Bacău|Pârgărești]] și în împrejurimi: [[Arini, Bacău|Arini]], [[Vladnic, Bacău|Vladnic]], [[Luizi-Călugăra, Bacău|Luizi-Călugăra]] etc. Având în vedere faptul că terenurile cele mai bune erau deja ocupate, noii coloniști au trebuit să se limiteze la văile înguste ale râurilor și la zonele denivelate.<ref name=":22">''Csángós in Moldavia'' ..., Tánczos, 1997, pag. 5</ref>

Se poate presupune că, în cazul mai multor sate secuii s-au suprapus peste o populație maghiară deja existentă, schimbând semnificativ limba și cultura populară a așezărilor. În mod evident, acest lucru s-a întâmplat în următoarele zone de pe [[Râul Siret|valea Siretului]] cum ar fi: [[Gioseni, Bacău|Gioseni]], [[Luizi-Călugăra, Bacău|Luizi-Călugăra,]] [[Cleja, Bacău|Cleja]] și [[Faraoani, Bacău|Faraoani]] și probabil în [[Fundu Răcăciuni, Bacău|Fundu Răcăciuni]] și [[Sascut, Bacău|Sascut]]. Unele sate de-a lungul [[Râul Trotuș|râului Trotuș]] și afluenților săi, cum ar fi [[Oituz, Bacău|Oituz]], [[Târgu Trotuș, Bacău|Târgu Trotuș]] și probabil [[Onești]] ar fi putut fi locuite de maghiari mai devreme. Cu toate acestea, datorită influenței secuiești puternice a dispărut dialectul original, iar clasificarea unor astfel de sate conform dialectelor s-a dovedit a fi problematică, pentru cercetătorii care folosesc metodele de geografie lingvistică. De remarcat faptul că ceangăii de nord nu s-au amestecat niciodată cu secuii, ceea ce poate fi explicat prin densitatea mai mare a populației și prin influența culturală puternică a stratului de bază.<ref name=":22" />

Secuii sosiți în grupuri mici, izolate, cei veniți mai târziu (în [[secolul al XIX-lea]]) sau eventual proveniți din satele moldovenești existente, s-au stabilit în, sau în jurul comunităților românești deja formate. Probabil că în unele sate a existat simultan o populație mixtă de români-secui. În așezări cum ar fi [[Gârleni, Bacău|Gârleni]], [[Lilieci, Bacău|Lilieci]], [[Solonț, Bacău|Solonț]], [[Sârbi, Bacău|Sârbi]], [[Verșești, Bacău|Verșești]], [[Enăchești, Bacău|Enăchești]], [[Turluianu, Bacău|Turluianu]], [[Bogata, Bacău|Bogata]], [[Dărmănești]], [[Ștefan cel Mare, Bacău|Ștefan cel Mare]] etc. și în cele din lunca Siretului precum [[Chetriș, Bacău|Chetriș]], [[Furnicari, Bacău|Furnicari]], [[Gheorghe Doja, Bacău|Gheorghe Doja]], se poate întâlni un amestec de populație ceangăiască-secuiască. Asemenea amestec etnic s-ar putea întâlni și în zone muntoase cum ar fi: [[Ciugheș, Bacău|Ciugheș]], [[Brusturoasa, Bacău|Brusturoasa]], [[Gutinaș, Bacău|Gutinaș]], [[Ferestrău-Oituz, Bacău|Ferestrău]], [[Vizantea Mănăstirească, Vrancea|Vizantea]] etc. Unele așezări ungurești de mici dimensiuni, sau doar părți din sate se găsesc în apropierea unor localități românești situate în regiuni montane: [[Cucuieți (Solonț), Bacău|Cucuieți]], [[Bogdănești (Scorțeni), Bacău|Râpa]], [[Lărguța, Bacău|Lărguța]], [[Strugari, Bacău|Strugari]], [[Strugari, Bacău|Nesuești]], [[Valea Rea-Târg|Valea Rea]], [[Berzunți, Bacău|Berzunți]] (Butucari), [[Seaca, Bacău|Seaca]], [[Slănic-Moldova|Slănic]], [[Cerdac, Bacău|Cerdac]], [[Capăta, Bacău|Capăta]], [[Pralea, Bacău|Pralea]] etc.<ref name=":22" />

Întreaga populație a ceangăilor din Moldova a fost considerată de lingvistul János Steuer<ref>{{Citat web|url=https://www.arcanum.hu/hu/online-kiadvanyok/Lexikonok-magyar-irok-elete-es-munkai-szinnyei-jozsef-7891B/s-A6233/steuer-janos-AAD06/|accessdate=21 februarie 2020|autor=arcanum.hu|titlu=Steuer János}}</ref> ca fiind secuiască, având la bază argumentul asemănării dialectului ceangăiesc cu cel secuiesc.<ref>János Steuer, ''A székely nyelvjárások osztályozása'', în ''Magyar Nyelvör'', Budapest, 1893, pag. 344</ref> Lingvistul {{ill|hu|Gábor Szarvas|Szarvas Gábor (nyelvész)}} a considerat totuși, că unele diferențe dialectale justifică ideea că ceangăii și secuii aparțin unor grupuri separate.<ref>Gábor Szarvas, ''A csángó nyelvről'', în ''Magyar Nyelvör'', Budapest, 1874, pag. 49</ref>

Secuii veniți în urma Masacrului de la Siculeni au întărit componenta maghiară a multor comunități catolice din Moldova, împrospătând limba maghiară și aducând obiceiuri de peste munți.<ref name=":96" />

=== Teoria originii germane ===
Germanii, fiind de religie catolică, alături de maghiari, au răspândit împreună cu aceștia catolicismul pe teritoriul Moldovei. {{ill|hu|László Mikecs|Mikecs László}} analizând originile germanilor din regiune, a ajuns la concluzia că trebuie urmărite două direcții:<ref name=":158">László Mikecs; ''A moldvai katolikusok 1646–47. évi összeírása'', Erdélyi Múzeum, XLIX, 1944, pag. 133</ref>

# [[Galiția]], aflată sub stăpânirea regelui [[Cazimir al III-lea al Poloniei]] în secolul al XIV-lea, cucerită ulterior de [[Marele Ducat al Lituaniei]], fiind parțial locuită de coloniști germanici, mulți dintre aceștia ajungând și la [[Siret]] și [[Suceava]];<ref name=":158" />
# [[Transilvania]], de unde probabil [[sași]]i au traversat [[Carpații Orientali|Munții Carpați]] din mai multe motive: acțiunea de convertire [[Ordinul dominican|dominicană]] întreprinsă în secolul al XIII-lea, care a atras sașii de oportunitățile economice ale Moldovei, ducând la înființarea exploatărilor miniere de la [[Baia, Suceava|Baia]] și a zonelor viticole de la [[Cotnari, Iași|Cotnari]], împreună cu maghiarii. Au existat, de asemenea, comercianți de vite la [[Bacău]], [[Târgu Trotuș, Bacău|Târgu Trotuș]] și [[Iași]]. În cele din urmă, datorită participării la [[Husiți|mișcarea husită]], un număr de sași, împreună cu maghiari, au trebuit să părăsească Transilvania.<ref name=":158" />

[[Péter Zöld]] a afirmat că prin tradiție orală ceangăii din fostele așezări săsești se știu a fi descendenți ai sașilor, însă datorită amestecului cu maghiarii, fenomen ce a dus la asimilarea lingvistică și culturală a germanilor, aceștia din urmă își spun tot ceangăi-maghiari.<ref name=":75">''Călători străini despre Țările Române, Volumul IX ...'', București, 1997, pag. 509</ref><ref>Ungrisches Magazin, oder Beyträge zur ungrischen Geschichte, Geographie, Naturwissenschaft und der dahin einschlagenden Litteratur: Mit Kupfern. Dritter Band, Volumul 3, 1783, articolul ''Reise nach der Moldau'', Péter Zöld (autor), pag. 96</ref>

După [[Constantin C. Giurescu]], la [[Târgu Trotuș, Bacău|Târgu Trotuș]] au fost semnalați cei mai vechi sași din Moldova, stabiliți înainte de anul 1234.<ref>Constantin C. Giurescu; ''Târguri sau orașe și cetăți moldovene'', Editura Academiei Republicii Socialiste România, București, 1967, pag. 83</ref> Ulterior, în valurile de [[husiți]] din anii 1420 și 1437 refugiați în Moldova datorită [[Inchiziție]]i, pe lângă maghiari se aflau și sași din zona [[Slovacia|Slovaciei]] și [[Regatul Ungariei (1000–1538)|Ungariei de Nord]].<ref name=":116">Mihail P. Dan; ''Cehi, slovaci și români în veacurile XII-XVI'', „Progresul”, Sibiu, 1944, pp. 99-101</ref> Alte așezări cu element german erau [[Cotnari, Iași|Cotnari]], [[Roman, România|Roman]], [[Târgu Neamț]] și altele.<ref>''Hungarian Csángós in Moldavia – Essays on the Past and Present of the Hungarian Csángós in Moldavia'' ..., Diószegi, 2002, pp. 27-28</ref>

Sasul [[Georg von Reicherstorffer]] a lăsat o importantă descriere a Moldovei, subliniind că alături de moldoveni trăiesc și un număr „mare de sași catolici risipiți în această țară”.<ref>Georg von Reicherstorffer''; Moldaviae quae olim Daciae pars, Chorographia'', ediția I, Viena, 1541, pag. 10</ref><ref>''Călători străini despre Țările Române, Volumul I ...'', București, 1968, pag. 193</ref><ref>Gheorghe Burlacu; [http://biblioteca.cimec.ro/reviste/carpica/dl.asp?filename=31-carpica-XXXI-11.pdf Ocolul domnesc Trotuș (sec. XV-XIX), partea a III-a] {{Webarchive|url=https://web.archive.org/web/20170202031947/http://biblioteca.cimec.ro/reviste/carpica/dl.asp?filename=31-carpica-XXXI-11.pdf |date=2017-02-02 }}, Carpica - Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, nr. XXVI/2, Corgal Press Bacău, pag. 139</ref> După anul 1562, [[Umanism|umanistul]] [[Johannes Sommer|Johann Sommer]] în lucrarea sa privitoare la viața lui [[Despot Vodă]] a pomenit de ungurii și sașii din Moldova, care căpătaseră obiceiul să nu mai respecte legământul căsătoriei. De asemenea, a scris despre ordinul pe care domnitorul l-a dat cu privire la construirea unei școli la [[Cotnari, Iași|Cotnari]]<ref name=":10">''Strămoșii catolicilor din Moldova'' ..., Horváth, 1994, pag. 20</ref> și despre complotul împotriva lui Despot, când oastea ungurească a acestuia a fost ucisă, iar aderenții săi din rândul străinilor (germani, [[italieni]] etc.) au fost jefuiți sau uciși.<ref name=":10" /><ref>''Călători străini despre Țările Române, Volumul II ...'', București, 1970, pag. 266</ref>

Despot Vodă s-a implicat în promovarea [[protestantism]]ului în Moldova, dar fără a intra în conflict direct cu reprezentanții Bisericii Catolice.<ref name=":112">''Hungarian Csángós in Moldavia – Essays on the Past and Present of the Hungarian Csángós in Moldavia'' ..., Diószegi, 2002, pag. 89</ref> Ca parte a unui program politic mai complex, acesta a transferat proprietăți catolice în posesia [[Luteranism|luteranilor]].<ref>''Protestantism și ortodoxie ...'', Crăciun, 1996, pag. 124, 201</ref> Ulterior, a înființat o școală protestantă în orașul Cotnari, devenit centrul noilor idei religioase în Moldova.<ref name=":112" /> A fost ajutat de predicatorul [[Jan Lusinski]], venit în Moldova ca episcop al calviniștilor de aici și de colegul său, Johann Sommer, care s-au convertit ulterior de la calvinism și luteranism la credința [[Biserica Unitariană|unitariană]], pe care de altfel au impus-o mai târziu și în congregația moldoveană.<ref>''Protestantism și ortodoxie ...'', Crăciun, 1996, pp. 110–111, 124–128, 130–131</ref>

Prima sursă care atestă trecerea catolicilor la [[Biserica Ortodoxă|ortodoxism]] este scrisoarea [[Papa Grigore al IX-lea|Papei Grigore al IX-lea]] adresată regelui [[Regatul Ungariei (1000–1538)|Ungariei]] [[Béla al IV-lea]] la 14 octombrie [[1234]], ce arată faptul că ''germanii'' și ''ungurii'' din [[Episcopia Cumaniei]] sunt asimilați de către valahii ortodocși.<ref>''Strămoșii catolicilor din Moldova'' ..., Horváth, 1994, pag. 13</ref> Maghiarii amintiți erau ceangăi și nu secui, afirmație susținută de Bakó Géza prin faptul că ceangăii apăreau în acte cu denumirea de maghiari, în timp ce secuii nu.<ref>''Plaiuri Săcelene'', Casapu, 2014, pag. 5</ref> Un raport cu autor anonim, trimis de la [[Sibiu]] la 11 aprilie [[1552]], arată intenția voievodului [[Ștefan al VI-lea Rareș]] de a converti toți ''ungurii'' din Moldova la religia ortodoxă.<ref name=":31">''Strămoșii catolicilor din Moldova'' ..., Horváth, 1994, pag. 17</ref> La porunca lui [[Despot Vodă]], un alt raport a fost redactat la [[Roman, România|Roman]] de agentul [[Monarhia Habsburgică|habsburgic]] Ioan Belsius către [[Ferdinand I al Sfântului Imperiu Roman|Ferdinand I]], pentru a arăta faptul că [[Alexandru Lăpușneanu]] a silit toate națiunile Moldovei să se boteze din nou și să urmeze religia ortodoxă.<ref name=":31" /> Între anii [[1583]] și [[1586]], [[misionar]]ul [[Ordinul iezuit|iezuit]] [[Giulio Mancinelli]] a relatat faptul că, populația catolică a trecut la ortodoxism din cauza lipsei preoților și că a găsit într-o biserică romano-catolică, preoți și credincioși unguri și germani, de confesiune luterană.<ref name=":39">''Strămoșii catolicilor din Moldova'' ..., Horváth, 1994, pag. 23</ref>

=== Teoria originii românești ===
Teoria originii românești a apărut în diferite scrieri ale unor preoți catolici din Moldova,<ref name=":88">''The Politics of Ethnography ...'', Cotoi, 2013, pag. 15</ref> precum Iosif Petru M. Pal și Ioan Mărtinaș,<ref name=":89">''The Politics of Ethnography ...'', Cotoi, 2013, pag. 12</ref>{{ref label|Intem|D|D}} ceangăii fiind prezentați drept români pe jumătate deznaționalizați, având ca singur semn de alteritate care să-i diferențieze de ceilalți români din Moldova: credința [[romano-catolică]]. Inițial teoria a fost un răspuns apărut în [[perioada interbelică]] și în timpul celui de [[Al Doilea Război Mondial]], prin care se încerca dezvăluirea unei așa-numite [[Maghiarizare|maghiarizări]] a ceangăilor,<ref name=":88" /> cu scopul dovedirii lor ca ''români autentici''. Aceasta avea scopul de a evita ca ceangăii să mai fie vizați de practicile discriminatorii din administrația română și de a fi scutiți de relocarea forțată în [[Ungaria]],<ref name=":89" /> aflată în anul 1941 sub guvernul pronazist al lui [[László Bárdossy]].<ref>''The Politics of Ethnography ...'', Cotoi, 2013, pag. 11</ref> Preoții romano-catolici din Moldova au conceput argumente folosindu-se de toate<ref name=":89" /> detaliile relevante, necesare pentru a scoate în evidență identitatea etnică românească, după posibilitățile de la nivelul anilor 1940. S-a încercat inclusiv folosirea noilor practici biopolitice și rasiale. Astfel, Iosif Petru M. Pal a colaborat cu antropologul clujean [[Petru Râmneanțu]], care a publicat un articol și ulterior o carte, bazată pe studii serologice și antropometrice, „dovedind” originea românească a ceangăilor în timpul [[Guvernul Ion Antonescu (3)|regimului Ion Antonescu]].<ref>''The Politics of Ethnography ...'', Cotoi, 2013, pag. 13</ref>

În timpul regimului național-comunist al lui [[Nicolae Ceaușescu]], ceangăii au devenit ținta unei politici de asimilare, una dintre strategii fiind susținerea originii românești a acestora prin cartea lui Dumitru Mărtinaș{{ref label|Intem|D|D}} ''Originea ceangăilor din Moldova'', publicată în anul 1985 prin intervenția secției de propagandă. Cooperând cu statul, [[Episcopia Romano-Catolică de Iași]] a participat la politica de asimilare.<ref>''Schimbări în harta etnică a României'' ..., Andreescu, 2005, pag. 48</ref> La scrierea acestei cărți a luat parte și Ioan Mărtinaș (născut Tamaș Mărtinaș Gabur),<ref name=":23" /> manuscrisul fiind realizat în anul 1963.<ref name=":73">„''Vreau să fiu român!” Identitatea lingvistică și religioasă a ceangăilor din Moldova ...'', Tánczos, 2018, pag. 180</ref> Acesta a suferit de-a lungul timpului mai multe revizuiri înainte să fie finalizat în anul 1973, la [[Buzău]].<ref name=":23" /> Manuscrisul nu a fost publicat la acel moment, deoarece lectorii l-au considerat ca fiind neștiințific și diletant.<ref name=":73" /> Ideea manuscrisului a devenit valabilă în cadrul intensificării [[naționalism]]ului, în 1985, la șase ani după moartea autorului, când asupra documentului de aproximativ 100 de pagini s-au mai adăugat circa 60 de pagini de către istoricii V. M. Ungureanu și [[Ion Coja]].<ref name=":73" /> Însă, la publicarea cărții, ca autor a fost menționat doar Dumitru Mărtinaș, cel mai probabil din cauza faptului că fratele său, Ioan, fusese cleric anticomunist cu funcție în statul legionar.<ref name=":23" /> Cartea a fost tradusă ulterior în italiană (1987) și engleză (1989) și propagată internațional, exagerându-se valoarea acesteia.<ref name=":73" /> Ion Coja a realizat, în 1987, o sinteză a cărții în limba germană. În fapt, lucrările traduse sunt și un răspuns împotriva operei istorice apărută în trei volume ''Erdély története'' („Istoria Transilvaniei”), publicată de Béla Köpeczi în 1986. De la acel moment, teoria Mărtinaș a devenit pentru elita intelectuală și politică română o opinie avizată și oficială.<ref name=":73" />

Conform punctului de vedere promovat de către profesorul Dumitru Mărtinaș<ref>''Originea ceangăilor din Moldova ...'', Mărtinaș, 1985, pp. 9-57</ref> și de asociația omonimă,<ref name=":15">{{Citat web|url=https://adevarul.ro/locale/bacau/ce-ceangaii-origini-romani-maghiari-controversele-dure-tema-bizarei-comunitati-catolice-moldova-1_572772a05ab6550cb88503ce/index.html|accessdate=6 martie 2019|autor=adevarul.ro, Mircea Merticariu, 3 mai 2016|titlu=Ce sunt ceangăii la origini, români sau maghiari. Controversele dure pe tema bizarei comunități catolice din Moldova}}</ref> strămoșii ceangăilor au fost români din sud-estul Transilvaniei,<ref>''Originea ceangăilor din Moldova ...'', Mărtinaș, 1985, pag. 32</ref> secuizați parțial sau complet în [[Transilvania]] și ulterior refugiați în Moldova.<ref>''Originea ceangăilor din Moldova ...'', Mărtinaș, 1985, pag. 24</ref> În sprijinul acestei teorii se menționează faptul că ceangăii sunt [[Bilingvism|bilingvi]],<ref>''Originea ceangăilor din Moldova ...'', Mărtinaș, 1985, pag. 38</ref> vorbesc defectuos limba maghiară,{{ref label|Intem|E|E}} aflată pe cale de dispariție și folosesc un grai specific transilvănean,<ref name=":53" />{{ref label|Intem|F|F}} ce constituie dovada peremptorie a originii românești. De asemenea, se amintește că au un port popular românesc.<ref name=":53">''Originea ceangăilor din Moldova ...'', Mărtinaș, 1985, pag. 48</ref>

Dumitru Mărtinaș a menționat faptul că vechea populație maghiară și săsească de religie romano-catolică a dispărut de-a lungul timpului prin asimilarea în timp a acesteia de către populația românească. La acest proces s-au adăugat convertirile la [[Husiți|husitism]], [[luteranism]] și [[Biserica Ortodoxă|ortodoxie]], astfel că la sfârșitul [[Secolul al XVII-lea|secolului al XVII-lea]] catolicismul a dispărut aproape complet în Moldova.<ref>''Originea ceangăilor din Moldova ...'', Mărtinaș, 1985, pag. 21</ref> Ulterior, după câteva perioade de invazii turcești și tătărești, secete, foamete și epidemii, Moldova a fost pustiită. Locuitorii catolici care au supraviețuit au plecat în Transilvania și nu s-au mai întors. În sprijinul acestei idei sunt citați episcopul Petru Parčevič, conform căruia în Moldova n-a rămas nici a treia parte din locuitorii de pe timpul lui [[Vasile Lupu]], precum și Vito Piluzio, potrivit căruia locuitorii unor așezări catolice erau fugiți cu toții.<ref>''Originea ceangăilor din Moldova ...'', Mărtinaș, 1985, pag. 22</ref> Ulterior autorul a remarcat o creștere a populației catolice în Moldova în a doua jumătate a [[Secolul al XVIII-lea|secolului al XVIII-lea]], creștere pe care a explicat-o ca fiind datorată unei noi stratificații de populație, a ceangăilor de origine românească numiți ungureni, veniți din Transilvania.<ref>''Originea ceangăilor din Moldova ...'', Mărtinaș, 1985, pag. 23</ref> Motivul pentru care aceștia au plecat s-a datorat serviciului militar obligatoriu impus de autoritățile austriece.<ref>''Originea ceangăilor din Moldova ...'', Mărtinaș, 1985, pag. 26</ref>

Nu există dovezi care să sugereze că maghiarii stabiliți în Evul Mediu pe Valea Siretului în jurul [[Roman, România|Romanului]] și [[Bacău]]lui au dispărut sau s-au dispersat integral, deși se poate spune că răspândirea teritorială a așezărilor maghiare de pe teritoriul Moldovei, de la Carpați la [[Râul Prut|Prut]] și [[Nistru]], s-a redus dramatic. Izvoarele istorice din [[secolul al XV-lea]] și până în prezent indică o prezență maghiară continuă în zonă, sporită de noi valuri din [[Regatul Ungariei]], dar redusă de război, boli și asimilare.<ref name=":111" /> Potrivit mai multor rapoarte ale unor vizitatori, printre care cel al [[Episcopia de Bacău|episcopului de Bacău]] Marian Kurski din 5 februarie 1659<ref>''Strămoșii catolicilor din Moldova'' ..., Horváth, 1994, pag. 101</ref> al misionarului franciscan conventual Bernardino Silvestri scris la [[Roma]] la 28 iunie 1697,<ref>''Strămoșii catolicilor din Moldova'' ..., Horváth, 1994, pp. 125-126</ref> al lui Giovanni Francesco Bossi scris la [[Iași]] la 8 decembrie 1727<ref name=":92">''Călători străini despre Țările Române, Volumul IX ...'', București, 1997, pag. 150</ref> și al altora, populația catolică fiind refugiată în păduri,<ref name=":92" /><ref>''Strămoșii catolicilor din Moldova'' ..., Horváth, 1994, pp. 101-125</ref> o parte din aceasta nu s-a mai restabilit în locuri atât de expuse invaziilor.<ref name=":92" />

Din alte surse se cunoaște faptul că mulți români din Transilvania au imigrat în Moldova pe parcursul [[Secolul al XVIII-lea|secolului al XVIII-lea]], însă majoritatea românilor care au emigrat erau de confesiune ortodoxă și [[Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică|greco-catolică]]. Încă nu există în [[istoriografia română]] un studiu documentat despre ponderea religiei romano-catolice între românii ardeleni în secolul al XVIII-lea. De aceea, potrivit istoricului Marius Diaconescu, orice afirmație că emigranții ardeleni care au ridicat numărul enoriașilor catolici și al parohiilor din Moldova ar fi fost de origine românească este nefondată.<ref name=":95" /> Misionarul Giovanni Hrisostomo dei Giovanni a consemnat în 1762 că în ultimele două decenii a crescut numărul catolicilor din Moldova prin [[Dezertare|dezertorii]] și fugarii veniți din Ungaria, [[Polonia]] și Transilvania. Un alt misionar, Giovanni Bartolomeo Frontali, a remarcat în aceeași perioadă valul de emigranți din Ungaria și Transilvania. Giuseppe Maria Cambioli, prefectul misiunii moldovenești în anul 1763, a surprins valul mare de emigranți începând cu 1756, precum și pe cel din anul în care a redactat acest raport către [[Congregatio de Propaganda Fide]].<ref name=":95" /> În perioada înființării [[Granița Militară Transilvăneană|regimentelor secuiești de graniță]] au imigrat în Moldova câteva mii de familii de secui, dintre care doar o parte s-au întors după grațiere. O altă parte a secuilor au fost [[Secuii din Bucovina|colonizați după 1775 în câteva sate din Bucovina]], iar restul au rămas în Moldova. Acești secui au întărit componenta maghiară a multor comunități catolice din Moldova, împrospătând limba maghiară și aducând obiceiuri din [[Bazinul Carpatic]]. Potrivit aceluiași istoric, trebuie admis faptul că printre secui se aflau și români secuizați de-a lungul secolelor, însă orice absolutizare trebuie exclusă din [[Cercetare|cercetarea istorică]].<ref name=":100">''Péter Zöld și „descoperirea” ceangăilor din Moldova în a doua jumătate a secolului XVIII'' ..., Diaconescu, 2003, pag. 267</ref>

În sprijinul afirmației că ceangăii sunt bilingvi este citat preotul [[Péter Zöld]], pentru Mărtinaș constituind o dovadă a originii române a acestora.<ref name=":53" /> Însă afirmația preotului nu trebuie absolutizată și generalizată, potrivit lui Marius Diaconescu. Preotul sublinia în două scrisori diferite că unii credincioși întâmpinau dificultăți la spovedanie din cauză că misionarii italieni nu cunoșteau limba maghiară. Potrivit lui Marius Diaconescu, nu toți catolicii moldoveni puteau să se exprime corect în limba română, iar pe de altă parte au existat și catolici care nu cunoșteau deloc sau cunoșteau foarte puțin limba maghiară. Aceste diferențe nu pot fi absolutizate, ci trebuie acceptată diversitatea.<ref name=":98">''Péter Zöld și „descoperirea” ceangăilor din Moldova în a doua jumătate a secolului XVIII'' ..., Diaconescu, 2003, pag. 265</ref> În aceeași perioadă, un preot maghiar<ref name=":98" /> din Oituz, Pater Paulus Hoch,<ref name=":99">Nicolae Iorga; ''Studii și documente cu privire la istoria românilor. I. Socotelile Bistriței (Ardeal), II. Acte relative la istoria cultului catolic'', Editura Ministerului de Instrucție, București, Stabilimentul grafic I. V. Socecǔ, 1901, pag. 127</ref> a relatat că mulți credincioși din Moldova veneau la el să se spovedească datorită faptului că știau doar limba maghiară.<ref name=":98" /><ref name=":99" /> Bilingvismul și necesitatea cunoașterii limbii maghiare de către preoți au fost relevate chiar și de misionarii italieni precum Giovanni Hrisostomo dei Giovanni. Acesta a consemnat în anul 1762, în aceeași perioadă în care Péter Zöld era stabilit în Moldova, că era obiceiul ca în toate bisericile unde nu rezidau misionari să funcționeze un dascăl sau învățător. Acesta „trebuie să cunoască limba maghiară și latină”, iar slujba lui „este de a preda catehismul, de a rosti diferite rugăciuni, de a cânta la liturghiile solemne și la alte slujbe bisericești”. Același misionar a afirmat că „nu se folosește altă limbă decât cea moldovenească, numai doar pentru predarea învățăturii creștine în unele sate de unguri, se folosește graiul maghiar”. Misionarul a făcut aceste constatări în urma unor vizite în toate satele catolice din Moldova.<ref name=":98" />

În 1743 Francescantonio Manzi, după o experiență de 23 de ani în misiunea din Moldova, a raportat la [[Congregatio de Propaganda Fide]] că trebuia să fie cunoscută limba moldovenească pentru a fi înțeles de locuitorii țării, iar misionarul „mai trebuie apoi să știe limba maghiară, pentru că cea mai mare parte din catolicii care locuiesc în acea țară sunt unguri și obișnuiesc să își spună rugăciunile în limba maghiară”. Manzi s-a întors în [[Italia]] și nu a fost implicat în scandalul provocat de [[Ordinul iezuit|iezuiții]] maghiari în Moldova. În schimb, prefectul Giovanni Maria Ausilia s-a pronunțat în anul 1745, în perioada conflictului cu iezuiții maghiari, împotriva limbii maghiare: „limba absolut necesară pentru ca misionarii să poată fi înțeleși este cea românească sau moldovenească; nu e nevoie de cea ungurească, deoarece ungurii din această provincie, fiind născuți în Moldova, învață mai întâi limba țării... și apoi întâmplător pe cea ungurească”. În acest caz Ausilio a luptat împotriva iezuiților maghiari, în context dat fiind direct interesat să minimalizeze importanța limbii maghiare, principalul argument invocat de preoții maghiari.<ref name=":98" />

Teoria lui Dumitru Mărtinaș are ca fundament lucrări mai vechi pseudoștiințifice din timpul regimului totalitar din [[Al Doilea Război Mondial]] (Pal, 1941, Râmneanțu, 1943 și 1944), fiind vorba de o concepție anacronică și nefondată din punct de vedere istoric, lingvistic și etnografic. Cu toate acestea, structura ei, potrivit unei logici interne, induce impresia de coerență,<ref name=":3">„''Vreau să fiu român!” Identitatea lingvistică și religioasă a ceangăilor din Moldova ...'', Tánczos, 2018, pag. 181</ref> bazându-se pe o structură de motivații și pe o metodologie selectivă cu scopul negării caracterului maghiar al limbii vorbite și a originii ceangăilor.<ref name=":73" /> Indiferent în ce mod este abordat conținutul cărții, acesta se dovedește a fi eronat,<ref name=":13">''On the Origin of the Moldavian Csángós'' ..., Baker, 1997, pag. 664</ref> amestecând adevăruri, jumătăți de adevăruri și falsuri.<ref>''Din Arini la Săbăoani ...'', Hegyeli, 2004, pag. 13</ref> Dumitru Mărtinaș și-a bazat argumentele în principal pe date lingvistice,<ref name=":13" /> deși nu era în măsură să o facă atât timp cât nu cunoștea limba maghiară și nu deținea acces la studii fundamentale.<ref>Gabriel Andreescu; ''Ruleta. Români și maghiari 1990-2000'', Editura Polirom, Iași, 2001, pag. 242</ref> El a lăsat problemele istorice și etnografice ''altor experți''.<ref name=":13" /> Documentele istorice, toponimia, dovezile etnografice și arheologice indică faptul că ceangăii au trăit în Moldova și mai înainte de [[secolul al XVII-lea]].<ref name=":13" /> În „[[Codex Bandinus]]”, scris în anul 1646 de episcopul [[Marco Bandini|Marcus Bandinus]], sunt amintite așezări conservate cu element maghiar de proveniență anterioară acestei date precum [[Grozești, Bacău|Grozești]], [[Târgu Trotuș, Bacău|Târgu Trotuș]], [[Faraoani, Bacău|Faraoani]], [[Valea Seacă (Nicolae Bălcescu), Bacău|Valea Seacă]], [[Trebeș, Bacău|Trebeș]], [[Tămășeni, Neamț|Tămășeni]], [[Adjudeni, Neamț|Adjudeni]], [[Răchiteni, Iași|Răchiteni]], [[Tescani, Bacău|Tescani]], [[Săbăoani, Neamț|Săbăoani]], [[Hârlău]], [[Cotnari, Iași|Cotnari]], [[Huși]] și probabil [[Bacău]] și [[Roman, România|Roman]]. În acestea se aflau și [[sași]], care însă erau mai puțin numeroși.<ref name=":5" /> Mai mult decât atât, dialectul lor dezvăluie trăsături arhaice pierdute în limba maghiară literară curentă,<ref name=":13" /> dialect menținut până în prezent cu toate că au trăit timp de secole între români vorbitori de limbă română.<ref>{{Citat web|url=http://assembly.coe.int/Documents/WorkingDocs/doc01/EDOC9078.htm|accessdate=21 februarie 2019|date=4 mai 2001|autor=Consiliul Europei – Comitetul de Cultură, Știință și Educație (WebArchive)|titlu=Csango minority culture in Romania}}</ref>

Adepții teoriei originii românești folosesc surse istorice (rapoarte ale misionarilor, jurnale de călătorie etc.) prin care se încearcă atestarea limbii române în rândul ceangăilor. Cea mai citată lucrare este cea a preotului [[Péter Zöld]], în care acesta remarcă pronunția ''siflantă'' (consoana ''s'' în loc de ''ș''): „Înțeleg la fel de bine limba valahă și cea maghiară, folosesc corect ambele limbi, numai că limba maghiară o pronunță clar, dar sâsâit.” În continuare, acest fenomen lingvistic este răstălmăcit de adepți prin a se afirma că, ceangăii fiind români maghiarizați, folosesc anevoios limba maghiară. Însă Zöld a remarcat faptul că ceangăii ce trăiesc de secole în Moldova vorbesc limba statului, iar maghiara o pronunță în mod tradițional ''siflant'' (în textul latin original ''multo blesius'').<ref name=":3" /> în opinia lui {{ill|hu|János Szőcs|Szőcs János (történész)}}, aproape toate constatările lui Péter Zöld au fost răstălmăcite de către Dumitru Mărtinaș. Szőcs ulterior a atras atenția că românii din zona [[Scaunul Ciuc|Ciuc]], [[Voșlăbeni, Harghita|Voșlăbeni]], [[Subcetate, Harghita|Subcetate]], [[Sărmaș, Harghita|Sărmaș]], [[Livezi, Harghita|Livezi]] și [[Ghimeș, Bacău|Ghimeș]] nu vorbesc limba română sâsâit și se mai cunoaște faptul că la 1786 aceștia foloseau și limba maghiară, dar nu îi consideră nimeni a fi de origine maghiară pe baza acestui fapt.<ref>János Szőcs (szerk.); ''Pater Zöld'', Hargita Kiadóhivatal-Editura Harghita, Csíkszereda-Miercurea Ciuc, 2002, pag. 124</ref>

Un alt argument al adepților, de ordin lexical, este existența în vocabularul ceangăilor de limbă maghiară și în a celor de limbă română a cuvântului ''lér'' (''lérike''), respectiv ''ler'' (''lerule''), provenit din latinescul ''levir''. În privința acestui argument, lingvistul {{ill|hu|László Murádin|Murádin László}} și-a exprimat nedumerirea privitoare la cazul unic întâlnit în lingvistică și anume că teoria originii unei etnii este pusă pe seama unui singur cuvânt.<ref name=":74" /> Etimologia cuvântului ''lér - rér'' este cea de „soțul surorii mai în vârstă” și a fost interpretată în lingvistica maghiară de către lingviștii {{ill|hu|Dezső Pais|Pais Dezső}} (1943) și {{ill|hu|Réka J. Lőrinczi|Lőrinczi Réka}} (1980) ca fiind un cuvânt pătruns în dialectele limbii maghiare din vocabularul bisericesc latin medieval (''levir''). Deci, existența cuvântului ''ler'' în vocabularul ceangăilor vorbitori de limbă română se datorează împrumutului din vocabularul liturgic.<ref name=":74">„''Vreau să fiu român!” Identitatea lingvistică și religioasă a ceangăilor din Moldova ...'', Tánczos, 2018, pag. 182</ref> Însă, potrivit lingvistului {{ill|hu|Sándor N. Szilágyi|Szilágyi N. Sándor|}}, sensul de „soțul unei surori mai mari” nu poate fi explicat pe baza latinescului ''levir'', deoarece nici latina, nici româna nu au avut niciodată o asemenea categorisire în funcție de vârstă.<ref name=":51" /> Existența termenului în limba maghiară poate fi datată istoric și acesta este prezent în mai multe dialecte, având un sens inexistent în latină și română și potrivindu-se cu o structură istorică a termenilor de rudenie maghiari, unde se face diferențierea între surorile și frații mai tineri sau mai în vârstă (''öcs'' – „frate mai tânăr” ''bátya'' – „frate mai vârstnic”; ''húg'' – „sora mai mică” ''néne'' – „sora mai vârstnică”). Această apoziționare se observă și în cazul perechii ''süv'' – ''lér'' (''rér''), primul fiind un cuvânt din limba maghiară arhaică, în dialectul ceangăiesc și în alte dialecte arhaice maghiare însemnând „soțul surorii mai mici”, iar cel de-al doilea „soțul surorii mai vârstnice”.<ref name=":35">„''Vreau să fiu român!” Identitatea lingvistică și religioasă a ceangăilor din Moldova ...'', Tánczos, 2018, pag. 183</ref>

Prin [[Etnografie|studiul etnografic]], punctul de vedere [[Naționalism|naționalist]] românesc remarcă ''arhaicitatea'' și ''esența pur românească'', imitând parțial studiul etnografic maghiar care a subliniat arhaicitatea culturii maghiare ceangăiești, dar continuând în același timp să se împotrivească [[Națiune|construcției etnice]] posibile a ceangăilor.<ref name=":88" />

În pofida popularității sale în țară, teoria nu a câștigat recunoașterea academică internațională atât timp cât există dovezi istorice, toponime și nume proprii care atestă o prezență maghiară în Moldova.<ref name="ferdinand77">''Situation of the Csángó Dialect ...,'' Ferdinand, 2016, pag. 77</ref>

Asimilarea populației românești ortodoxe de limbă maternă română de către populația maghiară romano-catolică ar putea fi semnificativ mai mic proporțional decât cea a asimilării populației maghiare de către români. Cu toate acestea, numele de familie românești care se găsesc în satele catolice atrag atenția asupra existenței unui asemenea proces.<ref name=":6" /> De regulă, diferențierea românilor față de restul ceangăilor se face prin utilizarea termenului „ungurean”.<ref name=":56" /> În schimb, pe văile [[Râul Oituz|Oituzului]] și [[Râul Cașin, Trotuș|Cașinului]] se remarcă și populația [[Mocani|mocănească]], stabilită aproximativ în [[Secolul XIX|secolul al XIX-lea]].<ref>Racoviță, Ortensia; ''Dicționar geografic al județului Bacău'', Stabilimentul grafic I. V. Socecŭ, București, 1897. pag. 73</ref>

== Grupurile ceangăiești ==
=== Ceangăii din Moldova ===
[[Radu Rosetti]] i-a împărțit pe maghiarii catolici din Moldova în două grupuri: în ceangăi și în secui. Aceste grupuri erau delimitate geografic și erau deosebite prin [[grai]] și caracter.<ref>''Despre unguri și episcopiile catolice în Moldova ...'', Rosetti, 1905, pag. 247-248</ref> După treizeci de ani de la concluziile lui Rosetti, [[Gheorghe I. Năstase]] a analizat situația după criterii istorice, geografice, lingvistice și [[Antropologie|antropologice]], și a împărțit maghiarii din Moldova tot în două grupuri, ceangăi și secui. Dar, a ajuns la concluzia că termenul ''ceangău'', în sens istoric, nu se mai suprapune cu termenul ''ceangău'', în sens geografico-lingvistic.<ref>Ungurii din Moldova la 1646 după „Codex Bandinus” ..., Năstase, 1935, pag. 397-414</ref>

În urma unei cercetări etnografice și lingvistice, cercetătorul maghiar {{ill|hu|Gábor Lükő|Lükő Gábor}} a împărțit ceangăii moldoveni în două grupe: de nord și de sud. Conform acestuia, grupul nordic cuprinde zona teritorială din jurul Romanului și mai spre sud, din jurul Bacăului, amestecându-se cu zona satelor catolice din regiunea Siretului și a Trotușului. Potrivit lui Lükő, cei din această subpopulație și-au asumat denumirea de ceangău la data cercetărilor întreprinse în deceniul al treilea al secolului al XX-lea. Pe de altă parte, Lükő a afirmat că, populația catolică din grupul sudic nu și-a asumat denumirea de ceangău, ci pe cea de secui, ca urmare a legăturii etnografice și lingvistice cu secuii din sud-estul Transilvaniei. Cercetătorul⁠ a ajuns la concluzia că, grupul nordic al ceangăilor este grupul maghiar cel mai vechi care era prezent în Moldova. În susținerea afirmației, Lükő a opinat că reprezentanții respectivului grup sunt apropiați din punct de vedere etnografic de maghiarii din bazinul [[Râul Someș|Someșului]], iar cei din zona Siretului și a Trotușului au legături cu cei din secuime.<ref>Lükő Gábor, A moldvai csángók. I. A csángók kapcsolatai az erdélyi magyarsággal, Budapest, 1936</ref>

Cea mai puternică comunitate de ceangăi secui este cea din [[Pustiana, Bacău|Pustiana]] (''Pusztina''), unde există și o casă comunitară („casa maghiară”)<ref>pustiana.ro. [http://www.pustiana.ro/index.php?page=pu_proeuropa&hl=rom Pusztina - Pustiana - Liga Pro Europa] {{Webarchive|url=https://web.archive.org/web/20111220005524/http://www.pustiana.ro/index.php?page=pu_proeuropa&hl=rom |date=2011-12-20 }}. Accesat în 6 aprilie 2019.</ref> și unul dintre cele două sedii al Asociației Maghiarilor Ceangăi din Moldova (AMCM).<ref name="csango.ro">{{hu icon}}csango.ro (Web Archive). [https://web.archive.org/web/20150812154009/http://www.csango.ro/index.php?page=oktatas Moldvai Csángómagyarok szövetsége]. Accesat în 6 aprilie 2019.</ref> Aici funcționează și Asociația „Sfântul Ștefan al Ungariei” (patronul bisericii din sat fiind [[Ștefan I al Ungariei|Sfântul Ștefan]]).<ref>{{hu icon}}erdely-szep.hu. [http://www.erdely-szep.hu/Pusztina%202/index.html Pusztina]. Accesat în 6 aprilie 2019.</ref>

În ultima vreme,<ref name=":8">{{Citat web|url=http://www.szeret.klezse.ro/december2006.htm|accessdate=27 februarie 2019|autor=szeret.klezse.ro, decembrie 2006|titlu=Magunkról – Ceangăii}}</ref> în terminologia românească se înțelege doar ramura din [[Moldova]] a ceangăilor. Aceștia se disting prin particularități lingvistice ([[limba maghiară]] arhaică),<ref name=":4">{{Citat web|url=http://www.ceangai.ro/ro/eu_ceangai/eu_ceangai.htm|accessdate=23 februarie 2019|autor=ceangai.ro|titlu=Europa și ceangăii|archive-date=2008-06-18|archive-url=https://web.archive.org/web/20080618093333/http://www.ceangai.ro/ro/eu_ceangai/eu_ceangai.htm|dead-url=unfit}}</ref> etnie distinctă și prin bogăția de tradiții vechi, artă populară și cultură.<ref name=":8" /><ref name=":4" /> Ceangăii din [[Moldova]] (în maghiară: ''moldvai csángók'') trăiesc pe văile [[Râul Trotuș|Trotușului]], [[Râul Tazlău|Tazlăului]], [[Râul Siret|Siretului]], [[Râul Bistrița, Siret|Bistriței]] și în zona [[Podișul Moldovei|Podișului Moldovei]] pe teritoriul județelor [[Județul Bacău|Bacău]], [[Județul Botoșani|Botoșani]], [[Județul Iași|Iași]], [[Județul Neamț|Neamț]], [[Județul Vaslui|Vaslui]] și [[Județul Vrancea|Vrancea]].<ref name=":6" /> La rândul lor, aceștia se împart în ceangăii de nord – zona [[Roman, România|Romanului]] și ceangăii de sud – zona [[Bacău]]lui, fiind două enclave ce se caracterizează prin prezența unei limbi maghiare [[Arhaism|arhaice]] și a unor elemente culturale vechi.<ref name=":21" />

Din punct de vedere al [[Conștiință națională|conștiinței naționale]], ceangăii din Moldova nu au avut contact cu [[Iluminism]]ul și reformismul maghiar din secolele XVIII-XIX<ref name=":59" /> și nici nu au păstrat relații cu Ungaria. De asemenea, nu au dezvoltat o elită locală,<ref name=":151">''An ethnic group on the pressure field ...'', Meinolf, 2008, pag. 115</ref> iar din memoria colectivă lipsesc evenimente decisive precum [[Revoluția Maghiară din 1848]], care au determinat evoluția identității maghiare moderne.<ref name=":59" /> Astfel, nu a existat un interes pentru aceștia din partea Ungariei.<ref name=":59" /> Ceangăii nu au avut contact nici cu reforma limbii maghiare literare. Unii dintre aceștia încă posedă un model de identitate pre-național, bazat doar pe afilierea lor la religia romano-catolică.<ref name=":151" />

În același timp forța tradiției orale scade în mod constant, iar menținerea culturii specifice acestora este tot mai dificilă. În schimb, în instituțiile laice și religioase se poate afirma că sunt promovate locurile, simbolurile și personalitățile [[Istoria românilor|istoriei naționale a românilor]].<ref name=":59" />

Nu trebuie confundați cu [[secuii din Bucovina]], o populație maghiară<ref>mek.niif.hu. [http://mek.niif.hu/02100/02115/html/1-1022.html Magyar Néprajzi Lexikon – ''bukovinai székelyek'']. Accesat în 6 aprilie 2019.</ref> care a trăit în [[județul Suceava]] între [[1777]] și [[1940]], și dintre care o parte au ajuns în [[Deva]], fiind numiți în mod eronat, ceangăi.<ref name=":8" /><ref>mek.niif.hu. [http://mek.niif.hu/02100/02115/html/1-1571.html Magyar Néprajzi Lexikon – ''dévai csángók'']. Accesat în 6 aprilie 2019</ref>
<gallery mode="packed" heights="100" caption="Ceangăi din Moldova">
Fișier:A Rab család Szabófalváról.jpg|Familie din [[Săbăoani, Neamț]]
Fișier:Moldvai csangok (1).jpg| [[Galbeni (Nicolae Bălcescu), Bacău|Galbeni, Bacău]]
Fișier:Ceangai din Cleja 1931.jpg|[[Cleja, Bacău]], fotografie realizată de {{ill|en|Sándor Veress}}
Fișier:Femeie din Targu Trotus, Bacau.jpg|[[Târgu Trotuș, Bacău]]
Fișier:Idős csángó férfi (Somoska, Moldva).jpg|[[Somușca, Bacău|<small>Somușca</small>]]
Fișier:Ceangai Sabaoani, jud. Roman.jpg|Săbăoani
</gallery>

=== Ceangăii din Ghimeș ===
Ceangăii ghimeșeni (în maghiară: ''gyimesi csángók'') trăiesc în [[Munții Ciucului]] și în valea [[Trotuș]]ului în trei comune (alcătuite din 21 localități), dintre care două (respectiv 15 sate) se află în [[județul Harghita]] și una (alcătuită din 6 sate) se află în [[județul Bacău]]. Cele trei comune ale ceangăilor ghimeșeni sunt: [[Ghimeș-Făget]] (''Gyimesbükk''), [[Lunca de Sus, Harghita|Lunca de Sus]] (''Gyimesfelsőlok'') și [[Lunca de Jos, Harghita|Lunca de Jos]] (''Gyimesközéplok'').<ref>mek.niif.hu. [http://mek.niif.hu/02100/02115/html/2-827.html Magyar Néprajzi Lexikon – ''gyimesi csángók'']. Accesat în 6 aprilie 2019</ref> Ceangăii ghimeșeni provin din imigranții [[secui]] din [[Depresiunea Ciucului|zona Ciucului]], plus alții proveniți din sate maghiare și românești din Moldova, în timpul secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea. Aceștia se ocupă astăzi în principal cu creșterea vitelor și cu silvicultura. În cultura lor populară, ceangăii de aici păstrează un strat străvechi al culturii rurale secuiești.<ref name=":140" /> Potrivit lui {{ill|hu|Géza Bakó|Bakó Géza (újságíró)}}, acest grup provine din zona Ciucului de Sus.<ref>Géza Bakó, ''Contribuții la problema originii ceangăilor'', în „Studii și articole de istorie” 4, 1962, Societatea de Științe Istorice și Filologice din R.P.R., București, pag. 38</ref>

Dialectul ceangău ghimeșean este o variantă al dialectului secuiesc din zona Ciucului. [[Comuna Ghimeș-Făget, Bacău|Ghimeș-Făget]] este singura comună din [[județul Bacău]] unde există școli cu predare în limba maghiară.<ref name=":36">danigergelyiskola.hupont.hu. [http://danigergelyiskola.hupont.hu/ Gyimesbükki „Dani Gergely” Általános Iskola]. Accesat în 6 aprilie 2019.</ref><ref name="gyimesiplebania.hupont.hu">gyimesiplebania.hupont.hu. [http://gyimesiplebania.hupont.hu/46/gyimesbukk-iskolai Gyimesbükk iskolái – A gyimesi iskoláztatás múltja és jelenje (S. J.)]. Accesat în 6 aprilie 2019.</ref> Deși în timpul [[România comunistă|regimului comunist]] predarea în limba maghiară era interzisă și aici,<ref name=":36" /> după [[1990]] pedagogii maghiari au reușit să reînființeze clasele maghiare, iar mai târziu și școala maghiară. Totuși, în ciuda faptului că 60&thinsp;% dintre localnici se declară maghiari, doar 20&thinsp;% dintre copii învățau după 1990 în clasele cu limbă de predare maghiară.<ref name="gyimesiplebania.hupont.hu" />

[[Comuna Ghimeș-Făget, Bacău|Comuna Ghimeș-Făget]] era până în anul 2019 singura comună din județul Bacău (și din toate județele moldovenești), unde în bisericile romano-catolice se celebra (și) în limba maghiară slujba, deoarece comunitatea aparține la [[Arhidieceza de Alba Iulia]], în cadrul căreia fiecare naționalitate are posibilitatea să participe la slujba celebrată în limba maternă.<ref name="gyimesiplebania.hupont.hu" />
<gallery mode="packed" heights="130" caption="Ceangăi din zona Ghimeșului">
Fișier:Gyimes csángó magyar leány.jpg
Fișier:Adler - Pereche de ceangăi din Ghimeş, jud. Bacău.jpg
Fișier:Gyimesi csángók.jpg
</gallery>

=== Ceangăii din Țara Bârsei ===

Ceangăii din fostele [[Șapte Sate]] (Baciu, Turcheș, Cernatu și Satulung – incluse azi municipiul [[Săcele]] și [[Comuna Tărlungeni, Brașov|comuna Tărlungeni]] – cu satele [[Tărlungeni, Brașov|Tărlungeni]], [[Purcăreni, Brașov|Purcăreni]] și [[Zizin, Brașov|Zizin]])<ref name=":47">''Plaiuri Săcelene'', Casapu, 2014, pag. 3</ref>, din [[Țara Bârsei]] (în maghiară: ''hétfalusi csángók'') trăiesc în [[județul Brașov]]. Se presupune ar fi descendenții unor diferite grupuri secuiești, în timp ce unii cercetători exclud originea secuiască a acestora.<ref name=":47" /> Aceștia se identifică drept maghiari, și sunt identificați de alții,<ref name=":140">''Minority Hungarian Communities ...'', Bárdi, 2011, pag. 614</ref> cum ar fi de secuii locali,<ref name=":141">''Minority Hungarian Communities ...'', Bárdi, 2011, pag. 605</ref> drept ceangăi.<ref name=":140" />

Pe lângă cele două grupuri (din Săcele și Tărlungeni) care au supraviețuit, în trecut au mai existat alte trei grupuri ceangăiești care au fost asimilate de [[secui]], lăsând o moștenire dialectală în graiul acestora. Primul grup era așezat în cotitura Oltului, în special în localitățile [[Hălmeag, Brașov|Hălmeag]], [[Jimbor, Brașov|Jimbor]] și [[Racoșul de Jos, Brașov|Racoșul de Jos]]. Al doilea grup era situat la sud-vest de [[Târgu Secuiesc]], pe teritoriul fostelor scaune [[Scaunul Orbai|Orbai (Orbaiszék)]] și [[Scaunul Chizd|Chizd (Kézdiszék)]], iar al treilea grup era așezat în mijlocul [[Depresiunea Ciucului|Ciucului]], unde elementele [[dialect]]ale ceangăiești au fost semnalate în 13 localități.<ref name=":47" />

După {{ill|hu|Géza Bakó|Bakó Géza (újságíró)}}, cele cinci grupuri aveau un dialect ceangăiesc comun, ceea ce dovedește că au o origine comună. În trecut, membrii acestor grupuri au locuit împreună cu poporul maghiar pe teritoriul de azi al Ungariei în regiunea râurilor [[Râul Rába|Rába]] și [[Râul Répce|Répce]], unde erau grăniceri împreună cu [[pecenegi]]i până la începutul secolului al XII-lea. După aceea, au apărut tot ca paznici ai granițelor situate în estul Regatului Ungariei, prima dată pe linia Oltului și după aceea pe linia [[Carpații Orientali|Carpaților Orientali]], în ambele zone împreună tot cu pecenegii și în final, pe linia [[Râul Siret|Siretului]]. Argumentele aduse sunt în primul rând de ordin lingvistic, dar și istoric. Bisericile catolice de la [[Hălmeag, Brașov|Hălmeag]], precum și cele de pe vechiul teritoriu ceangăiesc din sudul râului [[Râul Negru, Olt|râul Negru]] ([[Ghelința, Covasna|Ghelința]] etc.) au fost construite înainte de [[invazia mongolă din 1241-1242]], de către ceangăi.<ref name=":47" /> O altă teorie este că sunt urmașii supraviețuitori ai grănicerilor pecenegi.<ref name=":140" />

În timpul Evului Mediu, ceangăii s-au stabilit în Șapte Sate ca soldați pentru [[sași]]i înstăriți din [[Brașov]]. Ulterior, populația a fost convertită religios în mod forțat de la catolicism la [[luteranism]], după cercetătorul Erdmann D. Beynon, în scopul de a-i germaniza, însă aceștia și-au păstrat cultura maghiară. Același cercetător estima numărul lor la 12.000 de oameni (1927), menționând că existența acestora nu părea să fie amenințată, spre deosebire de alte cazuri de grupuri etnice izolate din Ungaria.<ref>Erdmann D. Beynon; ''Isolated Racial Groups of Hungary'', în ''Geographical Review'', Vol. 17, No. 4 (Oct. 1927), Taylor & Francis, Ltd., pag. 603</ref>

În anul 1900 au plecat, din cauza sărăciei, 446 de ceangăi care s-au stabilit în [[București]], devenind meșteșugari și meseriași calificați (zidari și brutari). Mulți au devenit birjari sau proprietari de trăsuri și cai. Doar cei mai săraci lucrau la grajduri și își puneau și copiii să lucreze, fie vânzând cornuri sau covrigi, fie pe post de curieri la birturi. Ceangăii stabiliți în București,<ref name=":106" /> majoritatea în cartierele Tei și Filantropia,<ref name=":107" /> au devenit mai înstăriți decât secuii, deținând case, grădini, pământ și bani.<ref name=":106">''Bucureștiul maghiar...'', Hencz, București, 2011, pag. 81</ref> La începutul secolului al XX-lea existau 1.370 de vizitii în București, dintre care 500 erau ceangăi. La intrarea României în [[Primul Război Mondial]], ceangăilor li s-au rechiziționat caii.<ref name=":107">''Bucureștiul maghiar...'', Hencz, București, 2011, pag. 86</ref>

Ceangăii din Țara Bârsei aparțin [[Biserica Evanghelică-Luterană din România|Bisericii Evanghelice-Luterane din România]] (Sinodo-Prezbiteriană).<ref name=":140" /><ref name=":141" /><gallery mode="packed" heights="130" caption="Ceangăi din Țara Bârsei">
Fișier:Barcasági csango.jpg
Fișier:Adler - Grup de ceangăi din Săcele, jud. Braşov.jpg
Fișier:Adler - Familie de ceangăi din Săcele, jud. Braşov.jpg
Fișier:Adler - Ceangăi din Săcele, jud. Braşov 2.jpg
</gallery>

=== Ceangăii din Dobrogea ===

Comunități de ceangăi s-au stabilit și în alte județe din țară, precum [[Județul Constanța|Constanța]] și [[Județul Tulcea|Tulcea]].<ref name=":8" /> Cei din județul Constanța sunt descendenții militarilor originari din [[Luizi-Călugăra, Bacău]], care au luptat în [[Primul Război Mondial]] și care au primit pământ în [[Dobrogea]]. Aceștia locuiesc în satul [[Oituz, Constanța|Oituz]] din [[județul Constanța]],<ref name=":142">adevarul.ro. [http://adevarul.ro/locale/constanta/fascinanta-poveste-ceangailor-ridicat-sat-pustiul-dobrogean-stapanit-serpi-veneau-colonisti-furau-tot-lantul-fantana-1_5adf10b9df52022f752e07de/index.html Fascinanta poveste a ceangăilor care au ridicat un sat în pustiul dobrogean], Mariana Iancu, 25 aprilie 2018. Accesat în 25 aprilie 2018.</ref> înființat în anul 1923.<ref name=":143">{{Citat web|url=https://www.primaria-lumina.ro/despre-oituz/|accessdate=19 aprilie 2020|autor=primaria-lumina.ro, Cronica Metropolitană, Anul II – nr. 6|titlu=Despre Oituz}}</ref>

La întemeierea satului, au fost ajutați de comunitatea de [[germani dobrogeni]] din comuna [[Mihail Kogălniceanu, Constanța|Mihail Kogălniceanu]].<ref name=":143" />

Acești ceangăi aparțin [[Biserica Romano-Catolică din România|Bisericii Romano-Catolice din România]],<ref name=":142" /><ref name=":143" /> având parohie proprie din anul 1991.<ref>{{Citat web|url=https://arcb.ro/website/arhidieceza/parohii-si-cler/parohii-diecezane/parohia-adormirea-maicii-domnului-2/|accessdate=19 aprilie 2020|autor=arcb.ro|titlu=Parohia Adormirea Maicii Domnului (Oituz)}}</ref> Înainte, aparțineau de parohia din Mihail Kogălniceanu.<ref name=":143" />

== Demografia ==
===Date actuale===
[[Fișier:Ceangai Romania (2011).png|miniatura|<div style="text-align:center">Ceangăii declarați în România în anul 2011</div>]] 
[[Fișier:Romania maghiari 2011.PNG|miniatura|<div style="text-align:center">Maghiarii declarați în România în anul 2011, județul Bacău având 4.528 persoane (0,64%)</div>]]
Din punct de vedere al clasificării populației, cercetătorul [[Vilmos Tánczos]] îi descrie drept o minoritate etnică și religioasă.<ref>''Language Shift Among the Moldovan Csángós ...'',  Tánczos, 2012, pag. 7</ref>

Ceangăii au fost menționați pentru prima dată ca etnie separată în cadrul [[Recensământul populației din 1992 (România)|recensământului din 1992]], când '''s-au declarat''' ceangăi 2.165 de respondenți.<ref name="meinolf113"/> La [[Recensământul populației din 2002 (România)|recensământului din 2002]] au existat 1.370 de respondenți,<ref name=":38">recensamant.referinte.transindex.ro (Web Archive). [https://web.archive.org/web/20150509084912/http://recensamant.referinte.transindex.ro/ Recensământ 2002 – Rezultate pe țară.] Accesat în 6 aprilie 2019.</ref> iar la recensământului din 2011, numărul ceangăilor a fost de 1.536.<ref name="rrom2011popstabetn">[http://www.recensamantromania.ro/wp-content/uploads/2013/07/sR_Tab_8.xls Recensământul populației și al locuințelor, 2011] {{Webarchive|url=https://web.archive.org/web/20160118131243/http://www.recensamantromania.ro/wp-content/uploads/2013/07/sR_Tab_8.xls |date=2016-01-18 }}, ''recensamantromania.ro''</ref> Pe județe, repartiția acestora în 2011 era următoarea: Bacău – 829, Timiș – 151, Covasna – 83, București – 46, Brașov – 41, Prahova – 37, Constanța – 35, Satu Mare – 31, Harghita – 30, Ilfov – 22, Arad – 19, Hunedoara – 18, Tulcea – 17, Cluj – 16, Dolj – 16, Alba – 14, Sălaj – 13, Argeș – 12, Mureș - 11, Bihor – 10, Dâmbovița – 8, Maramureș - 8, Sibiu – 8, Suceava – 8, Caraș-Severin – 7, Galați – 6, Neamț – 6, Brăila – 5, Iași – 5, Teleorman – 5, Giurgiu – 3, Mehedinți –  3, Olt – 3.<ref>[http://www.recensamantromania.ro/wp-content/uploads/2015/05/vol2_t2.xls ''Recensământul populației și al locuințelor, 2011. VOLUMUL II: POPULAȚIA STABILĂ (REZIDENTĂ) – STRUCTURA ETNICĂ ȘI CONFESIONALĂ, 2. Populația după etnie – macroregiuni, regiuni de dezvoltare, județe și categorii de localități, coloana 21''] {{Webarchive|url=https://web.archive.org/web/20191221220251/http://www.recensamantromania.ro/wp-content/uploads/2015/05/vol2_t2.xls |date=2019-12-21 }}, ''recensamantromania.ro''</ref>

Ceangăii din zona Ghimeșului figurau la recensământul din 2011 în felul următor: [[Comuna Ghimeș-Făget, Bacău]] – 48.<ref name=":147">Rezultatele finale ale Recensământului din 2011: [http://www.recensamantromania.ro/wp-content/uploads/2013/07/sR_Tab_8.xls Tab8. Populația stabilă după etnie – județe, municipii, orașe, comune] {{Webarchive|url=https://web.archive.org/web/20160118131243/http://www.recensamantromania.ro/wp-content/uploads/2013/07/sR_Tab_8.xls |date=2016-01-18 }}, coloanele D și V, Institutul Național de Statistică</ref>

Ceangăii din [[Țara Bârsei]], ce se identifică drept maghiari,<ref name=":140" /> în 2011 apăreau în felul următor: [[Săcele]] – 6210, [[Comuna Tărlungeni, Brașov|comuna Tărlungeni]] – 2281. În Săcele existau și 3 ceangăi.<ref name=":147" />

Într-un sondaj de opinie efectuat în cursul anului 2002 în comunitatea de ceangăi din Moldova, așa cum era ea rezultată din recensământul efectuat în 1992, 92,8% din totalul acestei populații s-a declarat români, 5,0% maghiari, 0,4% ceangăi, 0,7% de alte etnii (romi și germani), iar 1,1% nu știu/nu răspund.<ref>''Satele cu „ceangăi” din Moldova Identitate și cultură. Sondaj de opinie'', Centrul de Sociologie Urbană și regională. CURS, Universitatea din București, Profilul etnocultural, p. 5</ref> Din punct de vedere al identificării ca ceangăi, 48% se autoidentificau ceangăi și 52% erau numiți de alții ceangăi. Un procent de 96% se considerau romano-catolici și 4% se considerau ortodocși.<ref>''Satele cu „ceangăi” din Moldova Identitate și cultură. Sondaj de opinie'', Centrul de Sociologie Urbană și regională. CURS, Universitatea din București, „Naționalitatea” ceangăilor. Ceangăii – grup cultural-religios, p. 6</ref> Conform sondajului, nici un maghiar din satele cu ceangăi din Moldova nu se considera etnic ceangău. Pentru 96% dintre ceangăii maghiari, acest lucru înseamna că sunt maghiari de religie catolică.<ref>''Satele cu „ceangăi” din Moldova Identitate și cultură. Sondaj de opinie'', Centrul de Sociologie Urbană și regională. CURS, Universitatea din București, Maghiarii, p. 8</ref>

Potrivit recensământului din 2002, în județul Bacău, [[Comuna Balcani, Bacău|comuna Balcani]] concentra 22,99% din populația județului declarată sub această etnie, urmată de [[Comuna Răcăciuni, Bacău|comuna Răcăciuni]] (17,09%), [[Bacău|municipiul Bacău]] (10,05%), [[Comuna Pârjol, Bacău|comuna Pârjol]] (9,05%), [[Comuna Ghimeș-Făget, Bacău|comuna Ghimeș-Făget]] (8,92%), [[Comuna Cleja, Bacău|comuna Cleja]] (6,91%), [[Comuna Faraoani, Bacău|comuna Faraoani]] (5,15%) și [[Comuna Pârgărești, Bacău|comuna Pârgărești]] (5,03%). Față de recensământul anterior (1992), în 2002 s-a produs o scădere cu -30% a ceangăilor. O situație asemănătoare a existat în cazul evreilor (cu -42,4%), rușilor lipoveni (-31,1%) ș.a.<ref name=":85">{{Citat web|url=http://bacaul.ro/judetul-bacau-date-statistice-142/6/|accessdate=8 decembrie 2019|autor=bacaul.ro, 8 noiembrie 2005|titlu=Judetul Bacau: date statistice/Structura etnica a judetului Bacau}}</ref>

Tot conform aceluiași recensământ, 63,01% din maghiarii județului Bacău se aflau în comuna Ghimeș-Făget, 8,06% în comuna Pârjol, 4,77% în [[Onești|municipiul Onești]], 4,73% în [[Comuna Agăș, Bacău|comuna Agăș]], 4,42% în municipiul Bacău, 2,52% în comuna Cleja.<ref name=":85" />

Prin urmare, ceangăii se identifică a fi de naționalitate română, ceangăiască și maghiară.<ref name=":91">[[Guvernul României]]; [https://web.archive.org/web/20070206103030/http://www.coe.int/t/e/human_rights/minorities/2._framework_convention_(monitoring)/2._monitoring_mechanism/5._comments_by_the_states_concerned/2._second_cycle/PDF_2nd_Com_Romania_eng.pdf ''Advisory Committee on the framework convention for the protection of national minorities – Comments of the government of Romania on the second opinion of the advisory Committee on the implementation of the framework convention for the protection of national minorities In Romania'' (Received on 5 December 2006)], Strasbourg, 7 December 2006 GVT/COM/II(2006)007, pag. 4</ref>

Potrivit unor rapoarte școlare realizate în perioada 1896-1953,<ref name=":130">''Inspectorul școlar raportează ...'', Trunki, Bodó, 2017, pp. 78-240</ref> populația era identificată sub [[etnonim]]ele, [[Exonim și endonim|exonimele]], denumirea confesională și glotonimul de unguri, ceangăi, maghiari, catolici și eterogloți. Prezența denumirii confesionale de ''catolici'' drept etnonim se poate explica prin faptul că în perioada analizată, în [[Moldova Occidentală|Moldova]], religia era indicatorul etnicității.<ref>''Inspectorul școlar raportează ...'', Trunki, Bodó, 2017, pp. 52-54</ref> În unele cazuri apar și asocieri între etnie și confesiune: unguri catolici; ceangăi catolici; ceangăi, catolici. S-a putut remarca faptul că distribuția cronologică a acestor denumiri nu este uniformă, inițial dominând termenul ''unguri'', iar din anii 1910 cel de ''ceangăi''. După [[al Doilea Război Mondial]] denumirea ''catolici'' a dispărut din acte,<ref>''Inspectorul școlar raportează ...'', Trunki, Bodó, 2017, pag. 56</ref> dominând cea de ''maghiari'',<ref>''Inspectorul școlar raportează ...'', Trunki, Bodó, 2017, pag. 58</ref> explicația fiind schimbările politice cu caracter leninist-stalinist ce au favorizat crearea [[Regiunea Autonomă Maghiară|Regiunii Autonome Maghiare]] și instituționalizarea limbii maghiare în Moldova.<ref>''Inspectorul școlar raportează ...'', Trunki, Bodó, 2017, pag. 62</ref> Folosirea termenului ''ceangăi'' în preajma [[Primul Război Mondial|Primului Război Mondial]] și după [[Dictatul de la Viena]] și cea de ''unguri'' în rest poate fi explicată prin faptul că, primul termen dorea ascunderea apropierii de statul maghiar și prin al doilea se dorea opusul, crearea imaginii unei populații loiale statului maghiar. În același timp, după prima conflagrație mondială, termenul ''unguri'' a devenit „peiorativ” în Moldova, iar cel de ''ceangăi'' folosit drept poreclă, astfel dintr-un exonim care făcea referire în trecut la un [[grup etnografic]] maghiar, a devenit ulterior denumirea întregii populații maghiare.<ref>''Inspectorul școlar raportează ...'', Trunki, Bodó, 2017, pag. 60</ref>

În '''sensul etnolingvistic''' al cuvântului, ceangăii reprezint un număr mult mai mare decât cel evaluat la recensămintele oficiale: în prezent existând circa 60-70.000 de vorbitori de limba maghiară în Moldova<ref name="assembly.coe.int"/> (indiferent de naționalitatea lor declarată). În timpul cercetărilor realizate între 1992 și 1996 de etnograful [[Vilmos Tánczos]] în 110 localități moldovene, acesta a găsit 62.265 vorbitori de limba maghiară, dintr-un număr total de 103.543 de romano-catolici. Menționând că poate să mai existe câteva sute de vorbitori a limbii maghiare și în alte localități, acest număr minim estimat este cel mai acceptat în literatura de specialitate.<ref name=":37" />

Antropologii, etnologii și istoricii maghiari folosesc adesea termenul ''csángó'' într-un '''sens larg''', care include și populația romano-catolică din Moldova vorbitoare de limbă română. Această uzanță a termenului se bazează pe supoziția, în al cărei sprijin există argumente relevante, precum că cea mai mare parte a catolicilor din Moldova este de origine maghiară. Majoritatea acestor catolici, în jur de 75%, sunt astăzi vorbitori de română ca limbă maternă, ca urmare a proceselor de asimilare și a abandonării unei limbi, în favoarea alteia de-a lungul secolelor.<ref name=":51" />

Pe de altă parte, în ultimele două decenii unii autori români (în special politicieni și ideologi) au tendința de a folosi și ei termenul de ''ceangăi'' în sensul său extins de ''catolici din Moldova'', concentrându-se însă asupra populației vorbitoare de română și excluzându-i pe ceangăii vorbitori de maghiară, considerându-i pe aceștia din urmă drept ''ceangăi atipici'', victime ale unei presupuse asimilări forțate, practicate de puterea maghiară din secolul al XVIII-lea în Moldova.<ref name=":51" />

În mod sigur, majoritatea romano-catolicilor moldoveni sunt de origine ceangăiască (respectiv maghiară), însă trebuie menționat că, există între ei o minoritate relativ largă, de altă origine. Tánczos citează surse istorice, conform cărora numărul maghiarilor ar fi fost 20-25.000 dintr-un număr total de 25-30.000 romano-catolici, la începutul [[secolul al XVI-lea|secolului al XVI-lea]]. Ca urmare, se poate afirma că un număr de circa 5.000 de catolici era de altă naționalitate în acele timpuri (români, polonezi, eventual romi), deși naționalitatea lor exactă nu este menționată.<ref name=":37" /> De asemenea, [[Lucian Boia]] menționează că dintr-un număr de 70.000 de catolici înregistrați la recensământul din anul 1899 în țară, câteva mii erau de diferite origini, iar restul ceangăi.<ref>''Cum s-a românizat România ...'', Boia, 2015, pag. 16</ref> În cadrul aceluiași recensământ, cei de rit catolic din regiunea Moldova reprezentau 4,8%.<ref>''Cum s-a românizat România ...'', Boia, 2015, pag. 18</ref>

În timpul cercetărilor sale din perioada 1992-1996, Vilmos Tánczos a găsit în 72 de sate 44.565 de persoane care au vorbit în maghiară dintr-un număr total de 69.470 romano-catolici.<ref name="kia.hu" /><ref name="noborders.interfree.it" /> Între comunitățile cercetate a găsit 8 sate în care toată populația romano-catolică știe limba maghiară (și vorbește această limbă și acasă) și încă 17 sate, unde mulți copii știu și limba maghiară.<ref name="kia.hu" /><ref name="noborders.interfree.it" />

Pe baza izvoarelor istorice din secolele XVI-XVIII, evoluția istorică a numărului catolicilor din Moldova poate fi evaluată doar cu aproximație. Din prima jumătate a secolului XIX, dar mai ales începând cu cea de-a doua jumătate a acestui secol, se dispune de date destul de exacte, putând forma o imagine despre procesele demografice mai importante pe baza conscrierilor bisericești, a evaluărilor domnești, iar mai târziu pe baza primelor recensăminte (1859, 1899) și a publicațiilor științifice. Dintre recensămintele moderne ale secolului XX pot fi utilizate doar cele din 1930, 1941 și 1992, întrucât numai acestea au publicat date referitoare la compoziția confesională a satelor. Recensămintele perioadei cuprinse între 1945-1989 (1956, 1966, 1977) au dat publicității informații doar la nivelul unităților administrative mai mari, sau chiar dacă au publicat date referitoare la structura satelor (1966), nu au existat întrebări referitoare la apartenență religioasă, astfel că acestea nu sunt relevante pentru populația ceangăilor moldoveni.<ref name=":37" />

{{Interlanguage link multi|en|Ferenc Glatz|Ferenc Glatz|}}, fost președinte al [[Academia Maghiară de Științe|Academiei Maghiare de Științe]], a definit utilizarea termenului ''ceangău'' ca fiind inițial folosit pentru elementele etnice de limbă maghiară care s-au așezat în cursul [[Evul Mediu|Evului Mediu]] în [[Moldova]] și [[Țara Românească]], locuite în majoritate de români. Mai târziu, această denumire s-a generalizat, la nivelul vieții cotidiene cuprinzându-i pe toți maghiarii stabiliți în ținuturi cu majoritate românească. A fost utilizat și pentru desemnarea secuilor care, în epoci diferite, s-au stabilit în Bucovina sau în ținuturile de șes de la Dunărea de Jos. Potrivit lui Ferenc, credința catolică reprezintă forța de coeziune a esenței tradițiilor ungurești ale acestora, trăsătură ce îi desparte de românii ortodocși, în ceea ce privește modul de viață.<ref>''Plaiuri Săcelene'', Casapu, 2014, pag. 7</ref>

=== Date istorice===
==== Populația ====
Din [[secolul al XVI-lea]], au început să apară numeroase rapoarte și recensăminte asupra populației catolice din Moldova, realizate de clerici, preoți și misionari. Câteva dintre documente conțin și nume, altele doar numărul catolicilor.<ref>''Hungarian Csángós in Moldavia – Essays on the Past and Present of the Hungarian Csángós in Moldavia'' ..., Diószegi, 2002, pag. 24</ref>

[[Bogdan Petriceicu Hașdeu]] aprecia numărul catolicilor din Moldova condusă de [[Petru Șchiopul]] la 15.000 de oameni, în cea mai mare parte [[sași]] și [[unguri]].<ref name=":69">Bogdan Petriceicu Hasdeu; ''Istoria toleranței religioase în România'', Tipografia Lucrătorilor Associați, Bucurescii, 1868, pag. 44</ref>

{| class="wikitable"  align="right"
|+Populația catolică potrivit călătorilor străini
!Anul evaluării
!Numărul catolicilor
!Sursa datelor
|- align="center"
|1587
|15 000
|Bruti
|- align="center"
|1591
|20 000
|Bruti
|- align="center"
|1599
|10 704
|Quirini
|- align="center"
|1623
|4 480
|Bogoslavič
|- align="center"
|1631
|3690
|anonim
|- align="center"
|1636
|2 240
|Remondi
|- align="center"
|~ 1640
|3 715
|anonim
|- align="center"
|1641
|3 963
|Deodato
|- align="center"
|1643
|4 540
|Basetti
|- align="center"
|1646
|{{abbr|5 577|Bandinus}} sau {{abbr|5 392| I. Năstase (interpretare)}}
|[[Marco Bandini|Bandinus]]
|- align="center"
|1661
|2 366
|Koičevič
|- align="center"
|1696
|2 799
|anonim
|}
[[Marco Bandini]], vizitând comunitățile catolice din Moldova în anul 1646, a consemnat faptul că numărul maghiarilor și sașilor era în scădere continuă, mai ales în [[Vaslui]], [[Târgu Trotuș, Bacău|Trotuș]], [[Bârlad]], [[Hârlău]], [[Cotnari, Iași|Cotnari]], [[Piatra Neamț|Neamț]], [[Baia, Suceava|Baia]], [[Roman, România|Roman]]. În alte cazuri a găsit sate dispărute (un sat anonim de lângă [[Huși]], Satul de jos, Gyula–Giulești, Stănești, Mănești, Slobozia, Bălana, Amăgei, Sărata)<ref name=":41">''Ungurii din Moldova la 1646 după „Codex Bandinus” ...'', Năstase, 1935, pag. 88</ref> sau, care au fost reocupate cu timpul, de români, sau care și-au pierdut elementul maghiar<ref>''Ungurii din Moldova la 1646 după „Codex Bandinus” ...'', Năstase, 1935, pag. 87</ref> ([[Cioburciu, Stînga Nistrului|Cioburciu]], [[Vaslui]], [[Bârlad]], [[Galați]], [[Bogdana, Bacău|Bogdana]], [[Solonț, Bacău|Solonț]], [[Lucăcești, Bacău|Lucăcești]], [[Fântânele (Motoșeni), Bacău|Fântânele]], Strunga, [[Baia, Suceava|Baia,]] [[Suceava]], [[Iași]]).<ref>''Ungurii din Moldova la 1646 după „Codex Bandinus” ...'', Năstase, 1935, pag. 75</ref> Având în vedere că episcopul a notat fiecare cap de familie în parte după nume și pe localitate, numărul catolicilor se cifra la 1646 la 5.392 de oameni. Din aceștia, sașii mai puțini la număr, se cifrau la aproximativ 350, restul populației maghiare mai numeroase fiind aproximată la 5.000 de oameni.<ref name=":41" />

Pe lângă maghiari și sași, Bandini a găsit și secui după nume: Szekely = Secuiul, întâlnit de 12 ori în Codex; Siculus, întâlnit o dată; nume de proveniență toponimică din ținuturile secuiești ca Pataki, Baroti, Fancsali. Numele ungurești întâlnite au fost Ungarus, Transilvanus, Erdely, Egerbegi, Husti, Racz, Tolnaj dar și de sorginte posibil toponimică, precum Somandi, Sorgal, Bondi, Paxi, Berczi, Föczi etc.<ref>''Ungurii din Moldova la 1646 după „Codex Bandinus” ...'', Năstase, 1935, pag. 79</ref>

[[Karl Auner]], vicar general al [[Dieceza de Iași|Diecezei de Iași]], a estimat numărul maghiarilor romano-catolici din Moldova în anul 1807 la 22.000 de oameni, iar dintr-o altă statistică a acestuia, bazată pe documente bisericești, reieșeau în anul 1814 23.331 de maghiari.<ref name=":50">''Hungarian Csángós in Moldavia – Essays on the Past and Present of the Hungarian Csángós in Moldavia'' ..., Diószegi, 2002, pag. 51</ref>

Câțiva ani mai târziu, preotul [[Ince János Petrás]] a estimat numărul de ceangăi care trăiau în Moldova la 45.000 de locuitori în 1830 și 57.304 în 1839, deși el a afirmat că mulți din aceștia vorbeau limba maghiară mai bine sau mai rău la acel moment, în timp ce unii nu cunoșteau această limbă, dar se considerau totuși maghiari.<ref name=":50" />

În cadrul primului recensământ al populației organizat în [[Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești]] în anul 1859, în care a fost luată în considerare și limba maternă, au fost identificați în Moldova 52.811 romano-catolici, dintre care 37.823 persoane (71,5%) au fost menționate a avea ca limbă maternă maghiara. De aici rezultă că, 86,6% dintre romano-catolicii din județul Bacău și 94,6% dintre cei din județul Roman aveau ca limbă maternă maghiara.<ref name=":50" />
{{clear|right}}
{| class="toccolours" style="margin: 0 1em 0 1em;" width="60%"  align="right"
|-
!An evaluare
!Populație totală
!Număr catolici
!Catolici (%)
!Număr maghiari
!Maghiari din total populație (%)
!Maghiari din total catolici (%)
!Sursa datelor<ref name="kia.hu"/>

|- align="center"
| Height="12,75" | '''1859'''
 | 1 325 406
 | 52 881
 | 4,0%
 | '''37 825'''
 | 2,9%
 | '''71,6%'''
 | SZABADOS 1989. pag. 91., recensământ oficial

|- align="center"
| Height="12,75" | '''1899'''
 | 1 848 122
 | 88 803
 | 4,8%
 | '''24 276'''
 | 1,3%
 | '''27,3%'''
 | SZABADOS 1989. pag. 94., recensământ oficial

|- align="center"
| Height="12,75" | '''1912'''
 | 2 139 154
 | 97 771
 | 4,6%
 | -
 | -
 | -
 | recensământ oficial

|- align="center"
| Height="12,75" | '''1930'''
 | 2 433 596
 | 109 953
 | 4,5%
 | '''23 894'''
 | 1,0%
 | '''21,7%'''
 | recensământ oficial

|- align="center"
| Height="12,75" | '''1941'''
 | 2 769 380
 | -
 | -
 | '''9 352'''
 | 0,3%
 | -
 | recensământ oficial

|- align="center"
| Height="12,75" | '''1948'''
 | 2 598 259
 | -
 | -
 | '''6 618'''
 | 0,3%
 | -
 | recensământ oficial

|- align="center"
| Height="12,75" | '''1956'''
 | 2 991 281
 | -
 | -
 | '''8 829'''
 | 0,3%
 | -
 | recensământ oficial

|- align="center"
| Height="12,75" | '''1966'''
 | 3 391 400
 | -
 | -
 | '''4 748'''
 | 0,14%
 | -
 | recensământ oficial

|- align="center"
| Height="12,75" | '''1977'''
 | 3 763 221
 | -
 | -
 | '''3 276'''
 | 0,09%
 | -
 | recensământ oficial

|- align="center"
| Height="12,75" | '''1992'''
 | 4 079 046
 | 240 038
 | 5,9%
 | '''3 098'''
 | 0,08%
 | '''0,8%'''
 | recensământ oficial

|- align="center"
| Height="12,75" | '''2002'''
 | 3 993 120
 | 243 708
 | 6,1%
 | '''5 866'''
 | 0,14%
 | '''2%'''
 | recensământ oficial

|- align="center"
| Height="12,75" | '''2011'''
 | 4 178 694
 | 195 738
 | 4,7%
 | '''4 926'''
 | 0,11%
 | '''2,5%'''
 | recensământ oficial<br /><small>(Moldova+Bucovina)</small>
 
|}
Analizând datele publicate în 1930, se pot observa neconcordanțe între acestea și cele ale recensămintelor anterioare (1859, 1899). Spre exemplu, o astfel de neconcordanță o reprezintă situația demografică a comunei [[Onești]]. Dacă la recensământul din 1899, jumătate din populația localității se declarase maghiară, în 1930, din cei 2.945 de locuitori ai localității, 1.236 erau romano-catolici, însă doar 672 au declarat că ar avea ca limbă maternă maghiară și doar 57 au susținut că ar fi de etnie maghiară. Un alt caz este la [[Fundu Răcăciuni, Bacău|Fundu Răcăciuni]], unde cercetătorii nu au putut găsi nici măcar o singură persoană de etnie maghiară, deși 833 de indivizi au susținut că ar avea ca limbă maternă maghiara. Similară este și situația satului [[Pustiana, Bacău|Pustiana]], unde dintr-o populație de 1.153 romano-catolici, 1.146 aveau ca limbă maternă maghiara, însă nici unul nu s-a declarat a fi maghiar. În satul [[Somușca, Bacău|Somușca]], cunoscut ca fiind o așezare ceangăiască puternică, conform biroului de recensământ nici un rezident cu limbă maternă maghiară nu locuia acolo. De asemenea, în [[Cleja, Bacău|Cleja]] și [[Faraoani, Bacău|Faraoani]] nu exista decât un singur locuitor maghiar în fiecare dintre cele două sate,<ref name=":48">''Hungarian Csángós in Moldavia – Essays on the Past and Present of the Hungarian Csángós in Moldavia'' ..., Diószegi, 2002, pag. 52</ref> în timp ce, în „[[Marele Dicționar Geografic al României]]”, apărut cu 30 de ani înaintea acestui recensământ, comuna Cleja avea 2.379 de locuitori maghiari, iar comuna Faraoani 1.443.<ref name=":48" /><ref name=":49" /> Conform istoricului László Diószegi,<ref>{{Citat web|url=http://folklife.hu/participants/dance/laszlo-dioszegi/|accessdate=18 septembrie 2019|autor=folklife.hu|titlu=László Diószegi biography|archive-date=2020-04-11|archive-url=https://web.archive.org/web/20200411182611/http://folklife.hu/participants/dance/laszlo-dioszegi/|dead-url=yes}}</ref> rezultatele recensământului din 1930 ar fi putut fi viciate de o acțiune de falsificare a datelor, desfășurată de către oficiali, în scopuri [[Naționalism|naționaliste]].<ref name=":48" />
{{citat|După recensământul din 1890, județul Bacău numără 172.496 de locuitori. După naționalitate, populațiunea urbană se împarte în 9.665 Români, 1.199 Unguri, 7.369 Evrei, 530 Armeni, 45 Greci, 629 Germani, 20 Ruși, 5 Sârbi, 18 Francezi, 55 Italieni, 12 Elvețieni, 2 Turci, 36 Bulgari, în total 19.200 suflete.

Populațiunea rurală se compune din 123.132 Români, 24.715 Unguri, 5.197 Evrei, 47 Greci, 111 Germani, 5 Ruși, 5 Francezi, 58 Italieni, 1 Englez, 35 Bulgari, în total 152.296 suflete.

Locuitori pământeni sub protecțiune română, de care, afară de Români, țin și Armenii, Ungurii și Evreii: 170.883.

Cultul catolic numără în acest județ 32.463 credincioși, mai mult ca în orice alt județ din țară.

Episcopul catolic are sub autoritatea sa, în județul Bacău, doi vicari: unul al Trotușului cu reședința în Târgul-Trotușul. De acest vicariat depind 4 parohii: cea din Târgul-Trotușul și cele din satele cu Săcui: Dărmănești, Pustiana și Grozești. Al doilea vicariat este al Bacăului, cu reședința în Bacău. De acest vicariat depind parohii de prin locurile locuite de Ciangăi și anume: Prăjești, Bacău, Liuzi-Călugăra, Valea Seacă, Valea-Mare, Cleja și Faraoani. Bisericile catolice sunt 62 active, 2 în construcție, deservite de 12 preoți, 54 cântăreți și eclesiarhi. De acest rit țin Ungurii, în număr de 25.914, din cari 24.715 prin mai mult de 80 sate.<ref name=":49">[[George Ioan Lahovary]]; ''Marele Dicționar Geografic al României'', Vol. I, editat de Societatea Geografică Română, București, 1898, pag. 171-172</ref>|Conform ''Marelui Dicționar Geografic al României'', 1898, alcătuit după ''Dicționarul geografic al județului Bacău'', Ortensia Racoviță, Stabilimentul grafic I. V. Socecŭ, București, 1895}}

Jurnalistul Octavian Gâdei<ref>{{Citat web|url=http://www.vremeanoua.ro/octavian-gadei-intre-cenzura-regala-si-securitatea-poporului|accessdate=8 octombrie 2019|autor=vremeanoua.ro, Costin Clit, 9 decembrie 2011|titlu=Octavian Gâdei – Între cenzura regală si Securitatea Poporului}}</ref> estima numărul ceangăilor din Moldova în lucrarea „Ocrotirea minorităților” din 1935, la circa 60.000.<ref>''Originea catolicilor din Moldova și Franciscanii păstorii lor de veacuri ...'', Pal, 1941, pag. 13</ref>

După [[Vasile Stoica]], numărul ceangăilor din județele [[Județul Bacău (interbelic)|Bacău]] și [[Județul Roman (interbelic)|Roman]] poate fi stabilit numai pe baza datelor oficiale ale [[Episcopia Romano-Catolică de Iași|Episcopiei romano-catolice din Iași]]. Conform acestor date, în 1902 episcopia avea 64.601 credincioși, în acest total fiind incluși și italienii, polonezii și unele grupuri de germani catolici, în număr de 15–16.000. Astfel, populația maghiară propriu-zisă din Moldova era de 50.000 de oameni.<ref>''Problema minorităților noastre–ungurii și secuii din România'', [[Vasile Stoica]]; Arhiva pentru Știință și Reformă Socială: Organ al Asociației pentru Studiul și Reforma Socială, 04, nr. 06, 1923, Organ al Institutului Social Român, director [[Dimitrie Gusti]], București, pag. 702</ref>

Ceangăii din [[Țara Bârsei]], ce se identifică drept maghiari,<ref name=":140" /> figurau la recensământul din anul 1880 în felul următor în plasa Săcele: Baciu – 974, Cernatu – 1630, Satulung – 2500, [[Purcăreni, Brașov|Purcăreni]] – 1114, [[Tărlungeni, Brașov|Tărlungeni]] – 1980, Turcheș – 1678, [[Zizin, Brașov|Zizin]] – 996, în total 10.872.<ref>Ion Podea; ''Monografia județului Brașov'', Vol. I, Institutul de Arte Grafice „Astra”, Brașov, 1938, pag. 75</ref>

==== Repartiția spațială ====
[[Károly Kós]] a explicat multitudinea de așezări dense din lunca [[Râul Siret|Siretului]], ca fiind un rezultat al ocupării treptate a terenurilor nepopulate. Acesta a argumentat că, în teritoriile de-a lungul [[Râul Trotuș|Trotușului]] și [[Râul Tazlău|Tazlăului]], locuite mai ales de români, satele maghiare erau mai rare, iar [[secui]]i care locuiesc pe [[Râul Oituz|văile Oituzului]] și [[Râul Uz|Uzului]] au încercat să se stabilească în locuri nepopulate.<ref name=":126">''Material Culture and Identity ...'', Gazda, 2008, pag. 179</ref>

Același autor a afirmat că, trecutul acestor așezări este reflectat de configurația lor spațială și de structura stradală. Satele mai vechi sunt de două feluri: închise și deschise.<ref name=":126" />
* satele închise vechi au fost formate, prin așezarea simultană a unor grupuri independente având la bază relația de rudenie: conform tradiției locale, acesta este cazul satului [[Trebeș, Bacău|Trebeș]] (atestat documentar la 1428), [[Luizi-Călugăra, Bacău|Luizi-Călugăra]] (1498) și [[Cleja, Bacău|Cleja]] (1588), la care se poate adăuga și [[Săbăoani, Neamț|Săbăoani]] (1453).<ref name=":126" /> Aceste sate, fiind [[răzeș]]ești, aveau mai multe privilegii și locuitorii trăiau precum secuii până la apariția [[Epoca fanariotă|domniilor fanariote]], când boierii le-au preluat.<ref name=":126" /> Dacă aceste sate<ref name=":126" /> se suprapopulau, se forma o altă așezare la periferie, un exemplu fiind [[Somușca, Bacău|Somușca]], aflat pe lângă Cleja.<ref name=":127">''Material Culture and Identity ...'', Gazda, 2008, pag. 180</ref>
* satele deschise au fost formate din mai multe nuclee, de către coloniști care soseau din multe locuri pe o perioadă lungă de timp, așa cum arată prin tradiția locală și numele de familie. [[Valea Seacă (Nicolae Bălcescu), Bacău|Valea Seacă]] (atestat documentar la 1420) s-a format din nouă părți, în timp ce [[Lespezi, Bacău|Lespezi]] (1634, 1752) din cinci părți. Nucleele erau formate din familii sau clanuri, în multe cazuri, unele dintre străzile mai mici purtând numele familiilor până în ziua de astăzi. Rețelele stradale actuale au la bază împărțirea pământului între urmași, în trecut, moment în care aceștia își realizau intrări separate, care ulterior ajungeau la rândul lor să se unească la loc.<ref name=":127" /> 
* Satele închise noi (numite ''újfaluk'' sau ''szilistyék'') au fost formate în afara satului-mamă, de către familiile mai sărace, ca urmare a unor relocări: acestea au o structură uniformă, având la bază parcele măsurate care să respecte aceleași dimensiuni între ele. Satul [[Nicolae Bălcescu, Bacău|Nicolae Bălcescu]] este un astfel de exemplu, fiind inițiat de statul român în [[secolul al XX-lea]], cu Valea Seacă ca sat de origine. În același mod, satul [[Garoafa, Vrancea]] s-a format inclusiv cu foști locuitori ai [[Pustiana, Bacău|Pustianei]]. În aceste cazuri bazele vecinătății nu erau relațiile de rudenie, ci nivelul de trai comun.<ref name=":127" />

==== Migrația internă====
Politica de [[Industrializare]] a favorizat dislocarea unui număr considerabil de ceangăi în sudul [[Transilvania|Transilvaniei]], pe axa industrială [[Brașov]]–zona minieră [[Hunedoara]]–[[Timișoara]] și într-un număr mai mic – în [[Ținutul Secuiesc|Secuime]]. Alte destinații au fost [[București]], [[Constanța]] și zonele petrolifere de lângă [[Ploiești]]. După anul 1989 populația a început să emigreze în țări precum [[Germania]], [[Italia]], [[Israel]], [[Rusia]], [[Ungaria]].<ref>„''Vreau să fiu român!” Identitatea lingvistică și religioasă a ceangăilor din Moldova ...'', Tánczos, 2018, pag. 382</ref> Potrivit [[Recensământul populației din 2011 (România)|recensământului populației din 2011]] efectuat de [[Institutul Național de Statistică]], comuna [[Comuna Cleja, Bacău|Cleja, Bacău]] era una dintre unitățile administrative din țară cu o rată ridicată de migrație internațională, țările de destinație fiind în primul rând Ungaria, Italia și [[Spania]], urmate de Israel și [[Portugalia]] și altele precum [[Franța]] și [[Grecia]].<ref>Eleni Sideri, Lydia Efthymia Roupakia (editori); ''Religions and Migrations in the Black Sea Region'', Elena Tudor (autor), colecția ''Religion and Global Migrations'', [[Palgrave Macmillan]], ISBN 978-3-319-39066-6, 2017, pag. 84</ref>

===Date privind dinamica asimilării===
==== Asimilarea lingvistică ====
Fără a contesta datele recensămintelor, care spun ceva despre statutul lingvistic și identitatea etnică a ceangăilor moldoveni, Tánczos afirmă că situația reală este mult mai complicată, deoarece sondajele oficiale sunt incapabile să reflecte adecvat statutul actual complex al vorbirii ceangăiești din Moldova, precum și sensul specific al acesteia în cadrul comunității.<ref name=":94">''A moldvai csángók magyar nyelvismerete 2008–2010-ben ...'', Tánczos, 2010, p. 69</ref> Astfel, de exemplu, unii dintre vorbitorii dialectelor ceangăiești nu consideră că vorbesc maghiara, atunci când li se solicită să facă o identificare lingvistică, ci o limbă diferită atât de maghiară, cât și de română. În plus, [[Metodologie|metodologia]] de investigare a problemelor lingvistice referitoare la ceangăi este în curs de perfecționare.<ref name="jakabffy.ro" />

Tánczos a repetat cercetarea sa între 2008-2010 și a dovedit existența unei dinamici accelerate a procesului de asimilare lingvistică în cadrul ceangăilor: pe când în 1996 a găsit peste 62.265 de vorbitori de limba maghiară în Moldova, în 2009 acest număr a fost cu 14.000 mai mic (numărul vorbitorilor activi ai limbii maghiare scăzând la doar 48.752 de persoane în același grup de localități.<ref>''A moldvai csángók magyar nyelvismerete 2008–2010-ben ...'', Tánczos, 2010, p. 145</ref>) Aceasta însă a avut loc însă în contextul schimbărilor sociale profunde care au avut loc în același interval, respectiv: accelerarea schimburilor civilizaționale și a creșterii mobilității populației, [[Emigrație|emigrația]] [[Mobilitatea forței de muncă în Europa|pentru locuri de muncă]] spre [[Europa de Vest]] și alte zone ale lumii (care a dus la scăderea absolută a populației), începutul apariției unei conștiințe transnaționale ca efect al apariției unor noi forme de comunicare socială,<ref>''A moldvai csángók magyar nyelvismerete 2008–2010-ben ...'', Tánczos, 2010, pag. 65</ref> devalorizarea din punct de vedere al oportunității sociale a folosirii limbii maghiare în raport cu mediul.<ref>''A moldvai csángók magyar nyelvismerete 2008–2010-ben ...'', Tánczos, 2010, p. 66</ref> La aceasta se adaugă și [[Spor natural|sporul natural]] negativ, care include atât pe români, cât și pe maghiari.<ref>''Demografie - Excerpta et selecta'', Trebici, 1996, p. 100</ref>

O creștere semnificativă a numărului de vorbitori de limbă maghiară între 1930 și 1992 poate fi observată doar în aproximativ 25-30 de așezări cu o populație ceangăiască mai mare, unde asimilarea limbii a devenit evidentă abia în ultimele două decenii.<ref name=":37" />

Deoarece este strâns legată de naționalitate, limba maternă este definitorie pentru identitatea națională prin cultură și apartenență la modelele spirituale. Limba poate sluji așadar și la înstrăinarea unei minorități naționale. Cu toate acestea, adoptarea limbii române, potrivit lui [[Vladimir Trebici]], este insuficientă pentru a explica disoluția identității naționale maghiare, atenția trebuind deplasată spre învățământ, precum și spre alți factori care explică o asemenea tendință. În sprijinul afirmațiilor sale, Trebici a adus exemplul comunităților [[Evreii din România|evreiască]], [[Țiganii din România|romă]], [[Armenii din România|armenească]] și [[Grecii din România|greacă]], la care procentele de vorbitori de română ca limbă maternă, sunt de 72%, 54,3%, 49,7% și, respectiv, 37,6%.<ref name=trebici92>''Demografie - Excerpta et selecta'', Trebici, 1996, p. 92</ref>

==== Asimilarea etnică====
[[Vladimir Trebici]] a scos în evidență diferențele existente în plan demografic între maghiari și români, primii fiind afectați de o îmbătrânire demografică ceva mai avansată decât cea a românilor,<ref>''Demografie - Excerpta et selecta'', Trebici, 1996, p. 95</ref> precum și de o rată de [[fertilitate]] mai scăzută.<ref>''Demografie - Excerpta et selecta'', Trebici, 1996, p. 96</ref>

De asemenea, tot după Trebici, diferența procentuală de repartiție teritorială pe provincii a maghiarilor, ilustrată de recensământul din 1930 în raport cu celelalte recensăminte, este explicată prin migrația internă în cadrul statului român în perioada 1948—1992.<ref name=trebici88>''Demografie - Excerpta et selecta'', Trebici, 1996, p. 88</ref> Pe primul loc este, din punctul de vedere al schimbului populațional între provincii – pe fondul unei natalități ridicate, Moldova.<ref name=trebici89>''Demografie - Excerpta et selecta'', Trebici, 1996, p. 89</ref>
{{Infocasetă|header1={{vezi articolul|Toponimia maghiară în Moldova}}}}

În timpul Evului Mediu s-a putut remarca o acțiune dizolvantă față de catolicism și de deznaționalizare față de populația maghiară din partea Bisericii Ortodoxe, prin intermediul a doi factori: în mijlocul masei catolice se aflau trei episcopii ortodoxe: [[Suceava]], [[Roman, România|Roman]] și [[Huși]] și, chiar și în lipsa unor presiuni, [[Gheorghe I. Năstase]] este de părere că unele convertiri au putut avea loc; cel de-al doilea este faptul că unele sate catolice precum [[Săbăoani, Neamț|Săbăoani]], [[Leucușești, Suceava|Leucușești]], [[Lucăcești, Bacău|Lucăcești]] sau [[Săbăoani, Neamț|Berindești]] erau așezate pe moșiile unor mănăstiri ortodoxe, iar potrivit mai multor mărturii ale unor misionari, prozelitismul și convertirea au fost active.<ref>''Ungurii din Moldova la 1646 după „Codex Bandinus” ...'', Năstase, 1935, p. 86</ref>
<br /><div style="text-align:left">
{| class="wikitable collapsible collapsed" width="100%"
! <div style="text-align:center">'''Exemple de nume de familie în rândul ceangăilor'''</div>
|-
|{{col-start}}
{{col-4}}
*Antal<ref name=":Hegyeli">Din Arini la Săbăoani ..., Hegyeli, 2004, p. 61</ref> 
*Balașcă ([[diminutiv|diminiutivul]] lui Balázska, Balázs – ''Blaj'')<ref name=":Hegyeli" />
*Bálint (Balint – ''Valentin'')<ref name=":Hegyeli" /> 
*Benchea (din Benkő, Benke)<ref name=":Hegyeli" /> 
*Bișoc (din Bisak)<ref name=":Hegyeli" /> 
*Cadar (din Kadar – ''dogar'')<ref name=":Hegyeli" />
*Cherecheș (din Kerekes – ''rotar'')<ref name=":Hegyeli" />
*Chiș (din Kis – ''Mic(u)'')<ref name=":Hegyeli" />
*Ciceu (din Csicsó)<ref name=":Hegyeli" />
*Coșa (din Kósa, Köse)<ref name=":Hegyeli" />
*Covaci (din Kovács – ''fierar'')<ref name=":Hegyeli" />
{{col-4}}
*Dâscă (din ''deszka'' – ''scândură'')<ref name=":Hegyeli" />
*Demșa (din Demse)<ref name=":Hegyeli" />
*Doboș (din Dobos – ''toboșar'')<ref name=":Hegyeli" />
*Farcadi (Farczadi, Fartzadi, Fartadi, Farțadi), Farkas (Fărcaș, Forcoș, Forcos – ''Lup(u)'')<ref name=":Hegyeli" />
*Ferenc (Ferencz, Ferentz, Ferenț – Francisc)<ref name=":Hegyeli" />
{{col-4}}
*Gherghel (din Gergely – Grigore)<ref name=":Hegyeli" />
*Ieriș (din Erős – ''puternic'')<ref name=":Hegyeli" />
*Imbrea (din Imreh)<ref name=":Hegyeli" />
*Laioș (din Lajos)<ref name=":Hegyeli" />
*Lăcătuș (din Lakatos)<ref name=":Hegyeli" />
*Lukács (Lucaci – Luca)<ref name=":Hegyeli" />
*Mărtinaș, Mărtinică (din Márton – Martin)<ref name=":Hegyeli" />
*Noghi (din Nagy – ''Mare'')<ref name=":Hegyeli" />
{{col-4}}
*Petercă (din Péterke – diminutivul lui Péter, Petru)<ref name=":Hegyeli" />
*Robu (din limba slavă)<ref name=":Hegyeli" />
*Roca (din Róka – ''vulpe'')<ref name=":Hegyeli" />
*Sabău (din Szabó – ''croitor'')<ref name=":Hegyeli" />
*Vereș (din Veres – ''roșu'')<ref name=":Hegyeli" />
*Vârgă (din Varga – ''cizmar'')<ref name=":Hegyeli" />
{{col-end}}

{{Coloane-listă|colwidth=30em|}}

În rândul ceangăilor cu ascendență [[Sași|săsească]], sunt întâlnite nume precum: Müller,<ref name=":ortensia">Racoviță, Ortensia; ''Dicționar geografic al județului Bacău'', Stabilimentul grafic I. V. Socecŭ, București, 1897. p. 74</ref> Schuster etc.<ref name=":ortensia" />
|}</div>
În lipsa unor rezultate adecvate ale cercetărilor cu privire la asimilarea ceangăilor, în prezent se presupune doar că asimilarea lor în secolele XVI-XVIII nu a fost doar de natură lingvistică, ci și religioasă. Astfel, în anumite sate oamenii și-au pierdut atât limba, cât și religia sub presiunea boierilor locali, dar și ca urmare a lipsei preoților de [[Biserica Catolică|cult romano-catolic]]. Unele denumiri ale localităților din [[Moldova|regiunea Moldovei]], denumiri geografice, nume de familie, precum și documente istorice conduc fără nicio îndoială la astfel de concluzii.<ref name=":6" />

În anul 1902, [[Bernát Munkácsi]] a enumerat 4 etape distincte de asimilare:<ref name=":153">Erdmann D. Beynon; ''The Eastern Outposts of the Magyars'', în ''Geographical Review'', Vol. 31, No. 1 (Jan. 1941), Taylor & Francis, Ltd., p. 75</ref>

# Satele în care femeile vorbeau doar [[limba maghiară]], iar bărbații știau expresiile românești necesare în comerț. Oamenii din aceste sate au avut puține contacte cu români, iar cele existente erau relațiile comerciale. [[Valea Seacă (Nicolae Bălcescu), Bacău|Valea Seacă, Bacău]] este un exemplu de acest tip.<ref name=":153" />
# Satele în care [[limba română]] devenise limba principală a multor familii: [[Săbăoani, Neamț]].<ref name=":153" />
# Satele ale căror locuitori nu știau limba maghiară, deși ei încă erau de credință romano-catolică. Exemple sunt [[Prăjești, Bacău]], [[Mărgineni, Bacău]] și [[Butea, Iași]]. În Butea, Munkácsi a găsit un bărbat în vârstă de 80 de ani, care a declarat că tatăl său vorbise limba maghiară.<ref name=":153" />
# Satele ale căror locuitori vorbeau numai românește și erau de credință creștin-ortodoxă. Cu toate acestea, în pronunția limbii române ei aveau o particularitate dialectică care le dovedea originea maghiară.<ref name=":153" />

De la analiza lui Munkácsi din 1902 asimilarea a progresat rapid, astfel, în anul 1930 {{Ill|en|Sándor Veress|Sándor Veress|}} a constatat că melodiile populare românești au înlocuit melodiile populare maghiare în întregime la [[Săbăoani, Neamț|Săbăoani]] și în toate satele alăturate.<ref name=":154">Erdmann D. Beynon; ''The Eastern Outposts of the Magyars'', în ''Geographical Review'', Vol. 31, No. 1 (Jan. 1941), Taylor & Francis, Ltd., p. 76</ref> Melodii populare maghiare mai erau cântate la [[Valea Seacă (Nicolae Bălcescu), Bacău|Valea Seacă]] și în alte șapte sate aparținând grupului sudic al ceangăilor. Satele din grupul nordic al ceangăilor, din zona fostului [[Județul Roman (interbelic)|județ Roman]], au fost asimilate mai puternic decât satele din sud, din județul Bacău. Ceangăii din județul Roman erau înconjurați în întregime de români și nu aveau decât contacte rare cu alți maghiari. Pe de altă parte, grupurile maghiare din județul Bacău au fost întărite constant de emigranții [[secui]] din [[Transilvania]]. Asimilarea în populația românească a fost întârziată, deoarece contactul cu coloniștii secui a adus acestui grup sudic o nouă conștiință a naționalității maghiare. În vremurile anterioare nu au existat contacte însemnate și aproape niciun fel de căsătorii mixte între ceangăii sudici din județul Bacău și imigranții proveniți din secuime. Acest fapt se datora secuilor care nu doreau să se căsătorească cu ceangăii cu o situație materială mai precară și au insistat ca soțiile lor să provină din secuime. Cu toate acestea, în timp, în anii în care atât secuimea, cât și Moldova au început să se afle sub autoritatea statului român, secuii care au emigrat în județul Bacău au început să accepte ceangăii drept compatrioți și și-au arogat rolul de misionari propagatori ai culturii și [[naționalism]]ului maghiar.<ref name=":154" />

Potrivit lui {{ill|hu|Ferenc Pozsony|Pozsony Ferenc}}, conștiința identitară, lingvistică și culturală a ceangăilor a fost alterată de acțiunile bisericii și statului de a interzice limba maghiară în locurile publice, de propaganda [[Antimaghiarism|antimaghiară]], de intervențiile [[Securitate|Securității]] și de șicanările la adresa cercetătorilor din Transilvania și Ungaria interesați de cultura comunității, ducând astfel și la împiedicarea dezvoltării unor legături între ceangăi și maghiarimea care trăia în blocuri compacte.<ref name=":59" />

== Limba ==
{{Articol principal|Dialectele limbii maghiare#Regiunea Moldova}}
[[Fișier:Ungarische Dialekte.png|thumb|300px|<div style="text-align:center">Dialectele limbii maghiare, cele două grupuri dialectale ale ceangăilor (grupul de nord și grupul de sud) evidențiate cu galben (9).</div>]]
Limba ceangăilor (a celor care sunt vorbitori de [[limba maghiară]] și în prezent) se încadrează în grupul dialectal ceangăiesc al limbii maghiare.<ref>{{hu icon}}mek.niif.hu. [http://mek.niif.hu/02100/02115/html/3-1865.html Magyar Néprajzi Lexikon – ''moldvai magyarok'']. Accesat în 6 aprilie 2019</ref><ref name="csango.hu">{{hu icon}}csango.hu. [http://www.csango.hu/index_kika6.html Kik a csángók – Ismertető] {{Webarchive|url=https://web.archive.org/web/20110721104412/http://www.csango.hu/index_kika6.html |date=2011-07-21 }}. Accesat în 6 aprilie 2019.</ref> Deși sunt diferențe relativ mari între graiurile ceangăiești (ceangăii de azi provenind din diferite grupuri ardelene),<ref>lexikon.katolikus.hu. [http://lexikon.katolikus.hu/C/cs%C3%A1ng%C3%B3%20nyelvj%C3%A1r%C3%A1s.html Magyar Katolikus Lexikon > C > csángó nyelvjárás]. Accesat în 6 aprilie 2019.</ref> acestea se încadrează în două grupuri mari: grupul de nord și grupul de sud al graiurilor.<ref name="csango.hu" /> Trăsătură comună întregului grup de graiuri (dialect) este că, toate variantele acestuia sunt graiuri '''arhaice''' ale unei limbi maghiare medievale și nu includ cuvintele apărute în timpul reformei limbii maghiare (proces de modernizare a limbii maghiare, care a avut loc între [[1790]] și [[1870]], determinat de intelectuali ca [[György Bessenyei]] sau [[Ferenc Kazinczy]]) sau pe cele apărute în urma acesteia. Pe lângă un substrat lingvistic arhaic maghiar, toate dialectele conțin un număr relativ mare de cuvinte preluate din română (folosite, însă, conform gramaticii maghiare),<ref>{{hu icon}}Simon Boglárka; [http://erdelyitarsadalom.adatbank.transindex.ro/pdfdok/et5_2k5_1_tanulmany_1_1.pdf Hogyan „boldogulnak” a csángók? Az identitás kinyilvánításának versus elrejtésének stratégiái egy moldvai közösségben] {{Webarchive|url=https://web.archive.org/web/20190221054739/http://erdelyitarsadalom.adatbank.transindex.ro/pdfdok/et5_2k5_1_tanulmany_1_1.pdf |date=2019-02-21 }}. Accesat în 6 aprilie 2019.</ref><ref name=":57">{{hu icon}}mkdsz1.freeweb.hu. Pozsony Ferenc; [http://mkdsz1.freeweb.hu/csangomagyar/csangonyelvjaras.htm A Moldvai Csángók Nyelvjárása]. Accesat în 6 aprilie 2019.</ref> mai ales pe planul [[neologism]]elor. Lipsesc cu desăvârșire cuvintele maghiare apărute în [[secolul al XX-lea]], acestea fiind înlocuite ori cu cuvinte preluate din limba română ori cu creații proprii în limba maghiară.<ref name="csango.hu" /> De exemplu: „[[război mondial]]” în standardul maghiar este ''világháború'', în graiurile ceangăilor însă se folosește termenul ''nagy verekedés'' (''marea încăierare'') cu sensul de ''marea bătălie'', fapt care demonstrează în același timp și influența puternică a limbii române (în care cuvintele „bătaie” și „bătălie” sunt asemănătoare).<ref>{{hu icon}}Pozsony Ferenc; [http://adatbank.transindex.ro/html/cim_pdf431.pdf Etnokulturális folyamatok a moldvai csángó falvakban] {{Webarchive|url=https://web.archive.org/web/20121024154433/http://adatbank.transindex.ro/html/cim_pdf431.pdf |date=2012-10-24 }}. Accesat în 6 aprilie 2019.</ref><ref>{{hu icon}}erdely.ma (Web Archive), 17 octombrie 2007. [http://erdely.ma/hatranyban.php?id=28845&cim=latogatas_a_legkeletibb_magyar_faluban Látogatás a legkeletibb magyar faluban]. Accesat în 6 aprilie 2019.<br /></ref><ref>{{hu icon}}Diószegi László; [https://web.archive.org/web/20190327222048/http://keresztszulok.hu/wp-content/uploads/A-moldvai-cs%C3%A1ng%C3%B3k-magyar-nyelv%C5%B1-hit%C3%A9let%C3%A9nek-t%C3%B6rt%C3%A9net%C3%A9r%C5%91l.pdf A moldvai csángók magyar nyelvű hitéletének története és jelene]. keresztszulok.hu (Web Archive). Accesat în 6 aprilie 2019.</ref>

Atât graiul de nord cât și cel de sud au ca trăsătură comună utilizarea lui ''l'<nowiki/>'' [[Palatalizare|palatalizat]], în limba maghiară modernă acesta fiind înlocuit de [[Consoană sonantă palatală|consoana sonantă palatală]] {{AFI|[j]}} (reprezentat ortografic de ''ly''). Trecerea de la ''l'<nowiki/>'' la {{AFI|[j]}} este posibil să fi avut loc la începutul [[Secolul al XIV-lea|secolului al XIV-lea]] în Bazinul Carpatic, dar a apărut semnificativ în texte abia la sfârșitul [[Secolul al XV-lea|secolului al XV-lea]]. Deși se consideră că această dezvoltare a apărut inițial în estul arealului de folosire a limbii maghiare, ''l'<nowiki/>'' palatalizat se mai găsește și în dialectul câmpean transilvănean (''mezőségi''). De asemenea, este caracteristic dialectului [[Paloți|palot]] din Ungaria de Nord. Potrivit lui {{ill|hu|Loránd Benkő|Benkő Loránd}}, relicte ale acestui fenomen mai apar doar la unele varietăți ale dialectului secuiesc din Transilvania. Exemple din graiul ceangăiesc de nord: ''hel'<nowiki/>'', în maghiara standard ''hely'', ''székel'' – ''székely''; ''gergel''' – ''Gergely'' și în graiul ceangăiesc de sud: ''l' uk'' – ''lyuk''.<ref name=":111">''On the Origin of the Moldavian Csángós'' ..., Baker, 1997, pag. 668</ref> Un alt exemplu este ''ilyen'' în maghiara standard, pronunțat [ijen] („iien”, cu transliterație românească), pe când în varianta ceangăiască acest cuvânt se pronunță [il’en].<ref name=":51">Sándor N. Szilágyi; ''Despre dialectele ceangăiești din Moldova'', Altera, anul VIII, 2002, nr. 17-18, Fundația Jakabffy Elemér, Asociația Media Index, traducere de Doina Baci</ref> Similaritățile dintre dialectul ceangăiesc, limba vorbită de paloți și graiul din regiunea {{Ill|hu|Sárköz|Sárköz|}} sunt atribuite originii [[Cumani|cumane]] a grupurilor de către cercetătorul Erdmann D. Beynon.<ref>Erdmann D. Beynon; ''Isolated Racial Groups of Hungary'', în ''Geographical Review'', Vol. 17, No. 4 (Oct. 1927), Taylor & Francis, Ltd., pag. 604</ref>

O altă trăsătură specifică o reprezintă și utilizarea [[Consoană africată alveolară sonoră|consoanei africate alveolare sonore]] ({{AFI|[ʣ]}}), atât în grupul nordic cât și în cel sudic. În limba maghiară din [[Bazinul Carpatic]], această consoană a fost înlocuită cu [[Consoană oclusivă palatală sonoră|consoana oclusivă palatală sonoră]] ({{AFI|[ɟ]}}) cu începere din [[secolul al IX-lea]], iar în [[secolul al XVI-lea]], deja era răspândită în toate zonele unde se vorbea limba maghiară. Singurul dialect unde se mai poate întâlni acest specific se află în [[Oberwart]] (''Felsőőr''), [[Austria]]. Această trăsătură fonologică nu a putut fi asociată cu [[limba turcă otomană]], unde unele cuvinte împrumutate conțin ''dzs''.<ref>''On the Origin of the Moldavian Csángós'' ..., Baker, 1997, pag. 667</ref> Dialectul ceangăiesc, alături de cel maghiar din [[Slavonia]] și cel palot au păstrat [[Vocală nerotunjită|vocala nerotunjită]] ''á'', în restul zonelor maghiarofone nu mai poate fi întâlnită, acestea trecând la [[Vocală rotunjită|vocala rotunjită]] ''a''. Debutul și cursul transformării este dificil de determinat, deoarece vocala nerotunjită á a fost folosită în scris în același timp și cu cea rotunjită. Se presupune totuși că fenomenul de tranziție a început în secolul al XI-lea și s-a încheiat la sfârșitul secolului al XIII-lea.<ref>É. Kiss Katalin, Gerstner Károly, Hegedűs Attila; ''Fejezetek a magyar nyelv történetéből'', Pázmány Péter Katolikus Egyetem, Piliscsaba, 2013, ISBN 978-963-308-101-3, pag. 36</ref>

Există astfel un dialect ceangăiesc maghiar compus din trei graiuri, nord, sud și secuiesc, precum și un grai separat ceangăiesc românesc.<ref name=":51" /> Lingvistul [[Romulus Todoran]], în revista „Cercetări de lingvistică”, a considerat dialectul ceangăiesc o variantă locală a limbii maghiare, format în condițiile unei izolări lingvistice, fiind sortit dispariției treptate din cauza efectului puternic exercitat asupra acestuia de [[limba română]].<ref>„''Vreau să fiu român!” Identitatea lingvistică și religioasă a ceangăilor din Moldova ...'', Tánczos, 2018, pag. 135</ref>

În [[1880]] ziarul românesc ''[[Amicul Familiei]]'', care apărea în orașul [[Gherla]] din [[Austro-Ungaria]], scria astfel despre ceangăii din Moldova:<ref name=":59" />
{{citat|În Moldov’a, în doue din cele mai mari și mai frumoase județie, mai cu semă Bacăulu și Romanulu, locuitorii țierani, cari suntu mai toți răzăși, moșneni și proprietari mici, vorbescu numai unguresce. Cându intri în satele loru, e mai reu decâtu în mijloculu Ungariei; trebue să mergi cu tălmaci: femeile și copii nu sciu se dea nici „bună demaneția“ românesce. — Culp’a neiertată este a oameniloru noștri de statu că n’au îngrigitu nici odată de romanisarea acestui elementu și a lăsatu in inim’a Moldovei o populațiune de preste doue sute de mii. streină și de limbă și de religiune. Domnule [[Nicolae Kretzulescu|Nicolae Crețiulescu]], Ministru culteloru și instucțiunei publice, se vede că seculii ți-a păstratu d-tale resolvarea acestei cestiuni naționale. Fă ca poporulu ruralu, căruia i-au datu pământu la 2 maiu. se fie unulu și acel’ași și în limbă și in animă, căci în elu stă vieți’a țierei; româniseză pre acești Ciangăi, scapă-i de urâtulu nume, ce nu voru nici ei să-lu poarte, și vei ave eterna recunoscinția. Mesurile ce ar’ trebui să se ia suntu: mai întâiu îndesuirea scoleloru prin tote satele, cătunele și fundăturile unguresci; copii luați cu vătășielulu și duși la scola ern’a si ver’a, mai cu sema fetele, care devenindu mame și voru înveția copii românesce; și alu doilea, pe la tote bisericile loru, aduși preoți dintre Românii din Transilvania, ca să le vorbească și să le ceteasca românesce. — Cându preotulu le va da binecuventarea în limb’a română, cându dascălu le va cânta românesce, și cându mama va legăna copilulu si-i va dice: haidi, nani, puiulu mamei, resultatulu va fi dobânditu!|Ioan Polescu – ''Limba ungurească în Moldova'', „Amicul familiei”, an. IV. 27 ianuarie-8 februarie 1880, pag. 127}}

Dialectul ceangăiesc a fost dintotdeauna un [[Limbă abstand, limbă ausbau și limbă-acoperiș#Limbă acoperiș|dialect fără acoperiș]], ce nu a fost schimbat de reforma [[Limba maghiară|limbii maghiare]] literare, dezvoltată până în [[secolul al XIX-lea]]. Pentru vorbitorii de limbă maghiară literară, inteligibilitatea dialectui ceangăiesc variază de la sat la sat; majoritatea vorbitorilor acestuia sunt, în mare parte sau total, de neînțeles. Ceangăii nu înțeleg sau înțeleg cu mare dificultate alte varietăți ale limbii maghiare, care au fost influențate, de asemenea, într-o mare măsură de reforma limbii maghiare. Din acest punct de vedere, dialectul ceangăiesc reprezintă o [[limbă ausbau]] care este foarte apropiată, dar diferită în același timp de limba maghiară literară. Însăși comunitatea își denumește [[limba maternă]] drept ''limbă ceangăiască''.<ref>''The Case of the Csangos'' ..., Sandor, 1999, pag. 318</ref> Pentru clarificare, exemple de limbi ausbau sunt [[limba norvegiană]] și [[Limba suedeză|suedeză]] sau [[Limba tătară|limba tătară de pe Volga]] și [[Limba bașchiră|bașchiră]].<ref>''The Case of the Csangos'' ..., Sandor, 1999, pag. 329</ref> Natura arhaică a dialectului ceangăiesc moldovenesc se datorează în mare măsură delimitării geografice create de [[Munții Carpați]] și de fosta graniță, ce au stopat calea inovațiilor lingvistice din [[Bazinul Panonic|Bazinul Carpatic]]. În același timp, în urma [[Tratatul de la Trianon|Tratatului de la Trianon]] și a fragmentării teritoriului cu vorbitori de limbă maghiară s-a ajuns la un anumit grad de dezvoltare a unei limbi maghiare comune în [[Ungaria]] și dincolo de graniță. Pe lângă cauza datorată granițelor, care împiedică răspândirea inovațiilor, se adaugă și efectul de contact al limbilor de stat din țările vecine.<ref>É. Kiss Katalin, Gerstner Károly, Hegedűs Attila; ''Fejezetek a magyar nyelv történetéből'', Pázmány Péter Katolikus Egyetem, Piliscsaba, 2013, ISBN 978-963-308-101-3, pag. 10</ref>

Dialectul ceangăiesc figurează în cadrul [[w:en:Red Book of Endangered Languages|UNESCO Atlas of the World's Languages in Danger]] sub codul de identificare 1351.<ref>{{Citat web|url=http://www.unesco.org/languages-atlas/en/atlasmap/language-id-1351.html|accessdate=12 noiembrie 2019|autor=unesco.org/languages-atlas|titlu=UNESCO Atlas of the World's Languages in Danger, language ID 1351}}</ref>

Graiurile ceangăilor moldoveni sunt răspândite mai ales în județele [[județul Bacău|Bacău]], [[județul Neamț|Neamț]], [[județul Iași|Iași]], [[județul Vrancea|Vrancea]] și [[județul Vaslui|Vaslui]] fiind vorbite, conform etnografului și antropologului [[Vilmos Tánczos]], de circa 62.000 de persoane.<ref name=":37">{{hu icon}} kia.hu. Tánczos Vilmos: [http://www.kia.hu/konyvtar/erdely/moldva.htm#visz67 A magyar nyelv helyzete a moldvai csángó falvakban] {{Webarchive|url=https://web.archive.org/web/20081206144201/http://www.kia.hu/konyvtar/erdely/moldva.htm#visz67 |date=2008-12-06 }}. Accesat în 16 octombrie 2009.</ref><ref name="noborders.interfree.it">{{hu icon}} noborders.interfree.it. Tánczos Vilmos: [https://web.archive.org/web/20081208040231/http://noborders.interfree.it/hung.htm ''Hányan vannak a moldvai csángók?'' Csango Baráti Társaság&nbsp; - Magyar lap]. Accesat în 6 aprilie 2019.</ref>

[[Fonetică|Fonetismul]] prezintă asemănări cu graiurile maghiare ardelene și secuiești, de exemplu tratarea [[Vocală|vocalei]] [[Vocală semiînchisă posterioară rotunjită|[o]]] (înlocuită cu {{IPA|[[Vocală deschisă posterioară rotunjită|[ɒ]]]}}).<ref name=":145">''The types and main characteristics ...'',  Juhász, 2012, pag. 99</ref>

[[Lexic]]ul se caracterizează prin lipsa [[Cuvânt|cuvintelor]] intrate în limba maghiară în perioada „înnoirii limbii” ([[secolul al XIX-lea]]), prin prezența multor cuvinte formate pe teren propriu și prin numeroase împrumuturi din [[limba română]].<ref name=":135">''The types and main characteristics ...'',  Juhász, 2012, pag. 105</ref><ref name=":134">''The types and main characteristics ...'',  Juhász, 2012, pag. 106</ref>

În structura [[Gramatică|gramaticală]] este de menționat păstrarea, ca în graiurile secuiești, a timpurilor trecute corespunzătoare [[Perfect simplu|perfectului simplu]] și [[mai mult ca perfect]]ului: ''mene'' „merse”, ''kére'' „ceru”, respectiv ''ment vala'' „mersese”, ''kért vala'' „ceruse”.<ref>''The types and main characteristics ...'',  Juhász, 2012, pag. 104</ref>

*Graiul [[Arhaism|arhaic]] de nord este vorbit de circa 8.000 de persoane.<ref name=":51" /> Din [[Evul Mediu]] s-a dezvoltat complet separat de restul limbii maghiare, putând fi considerat ca aparținând unei [[limbă regională|limbi regionale]] aparte. Păstrează elemente de limbă din Evul Mediu.<ref>''On the Hungarian language use ...'', Kiss, 2012, pag. 111</ref>

:Fonetismul se caracterizează prin așa-numita „vorbire sâsâită”, adică ''s'' {{IPA|[[Consoană fricativă postalveolară surdă|[ʃ]]]}} este apropiat de ''sz'' {{IPA|[[Consoană fricativă alveolară surdă|[s]]]}}, distingându-se totuși de [[fonem]]ul din urmă. Altă caracteristică de pronunțare este frecvența fonemului {{IPA|[[Consoană africată postalveolară sonoră|[ʤ]]]}}:<ref name=":145" />

{| class="wikitable" style="margin: 1em auto 1em auto"
|+
! Graiurile de nord și sud 
(arhaice)
!Maghiara standard||Traducere
|-
|{{IPA|[ʤɛrmɛk]}}||''gyermek''|| copil
|-
|{{IPA|[ʤio:]}}||''dió''|| nucă
|-
|{{IPA|[mɛʤ]}}||''megy''|| merge
|}

:Lexicul ceangăiesc arhaic este greu de înțeles de către ceilalți vorbitori de maghiară și chiar și de către vorbitorii de maghiară care cunosc limba română, deoarece conține multe [[arhaism]]e ale limbii maghiare în general, dar și cuvinte dialectale specifice:<ref name=":135" /><ref name=":134" />

{| class="wikitable" style="margin: 1em auto 1em auto"
|+
! Graiurile arhaice||Maghiara standard||Traducere
|-
|''bücsü''||''becsület''|| cinste
|-
|''csúkmony''||''tojás''|| ou
|-
|''eszüdni''||''hozzáérteni''|| a se pricepe
|-
|''filjesz''||''nyúl''|| iepure
|-
|''hét''||''mikor''|| când
|-
|''jü''||''ő''|| el / ea
|-
|''külpis / külbécs''||''csiga''|| melc
|}
:În domeniul lexico-gramatical este specifică folosirea frecventă a [[sufix]]elor [[diminutiv]]e, aplicate nu numai [[substantiv]]elor (nume de persoane, dar și de animale și de obiecte), ba chiar și [[adjectiv]]elor și [[adverb]]elor. Sufixul ''-ka/-ke'' chiar a devenit marca [[Gen gramatical|femininului]], la numele de etnii:<ref name=":133" />

{| class="wikitable" style="margin: 1em auto 1em auto"
|+
! Graiurile arhaice||Maghiara standard||Traducere
|-
|''magyarka''||''magyar nő''|| unguroaică
|}
:Particularități sintactice:<ref name=":133" />

{| class="wikitable" style="margin: 1em auto 1em auto"
|+
! Fenomen||Graiurile arhaice||Maghiara standard||Traducere
|-
| omiterea predicatului (verbul „a fi”) ||''Arra a kecke a heden.''||''Arra van a kecske a hegyen.''|| Capra e pe-acolo, pe deal.
|-
| omiterea articolului hotărât în unele cazuri ||''Feredik a búza napba.''||''Fürdik a búza a napban.''|| Se scaldă grâul în soare.
|-
| indicativul în locul condiționalului ||''Mintha úszik búzába.''||''Mintha úszna a búzában.''|| Parcă ar înota în grâu.
|}
:Lexicul ceangăiesc arhaic este cel mai puternic influențat de limba română, prin termeni de specialitate din agricultură, creșterea vitelor, administrație, justiție, industrie, comerț, tehnici, dar și prin adverbe, [[Conjuncție|conjuncții]] și [[Interjecție|interjecții]]. Multe împrumuturi au intrat în lexicul de bază și îmbogățesc mai departe [[vocabular]]ul prin [[compunere (lingvistică)|compunere]] și [[derivare (lingvistică)|derivare]].<ref name=":134" /><ref>''The types and main characteristics ...'',  Juhász, 2012, pag. 107</ref>

*Graiul de sud: s-a format din [[Dialectele limbii maghiare#Regiunea Câmpia Transilvaniei|dialectul maghiar câmpean transilvănean]] (''Mezőségi'') și [[Dialectele limbii maghiare#Regiunea secuiască|dialectul maghiar secuiesc]].<ref name=":144" />
* Graiul ceangăiesc secuiesc este înrudit îndeaproape cu [[Dialectele limbii maghiare#Grupul de graiuri secuiești|graiurile secuiești]] din [[Județul Trei-Scaune (interbelic)|Trei-Scaune]] și [[județul Ciuc|Ciuc]] și prezintă mai puține împrumuturi [[vocabularul limbii române|românești]], decât graiul de nord. Este vorbit de majoritatea ceangăilor, aproximativ 24.000.<ref name=":51" />

Între graiurile vechi de nord și de sud și graiul secuiesc, ies în evidență mai multe diferențe de ordin [[Fonologia limbii maghiare|fonologic]], [[Morfologie (lingvistică)|morfologic]] dar și lexical:<ref name=":135" />
{| class="wikitable" style="margin: 1em auto 1em auto"
|+
!Maghiara standard
!Graiurile de nord și sud
!Graiul secuiesc
!Traducere
|-
|''furuja''
|''szültü''
|''furuja''
|flaut dulce
|-
|''csinál''
|''csán''
|''csinál''
|face
|-
|''durrog''
|''durrag'', ''durrog''
|''mëndörög''
|tunet
|-
|''fáj''
|''sérik'', ''sziérik''
|''fáj''
|durere, a durea
|-
|''savanyú''
|''szebessz'', ''sëbëss'', ''sebess''
|''savanyó'', ''savanyu''
|acru
|-
|''forró''
|''hiév''
|''fóró''
|cald
|-
|''kígyótojás''
|''kidzsucsukmony'', ''kigyotyukmony''
|''kégyotojás''
|ou de șarpe
|}
În dialectul ceangăiesc se întâlnesc toate elementele influenței panono-slave și vechi germane (secolele X–XII), în schimb lipsesc cele ale {{Ill|en|influenței franceze|French people in Hungary}} (secolele XIII–XIV) și germane noi.<ref>Géza Bakó, ''Contribuții la problema originii ceangăilor'', în „Studii și articole de istorie” 4, 1962, Societatea de Științe Istorice și Filologice din R.P.R., București, pag. 40</ref>

=== Graiurile ===

==== Graiul vechi de nord ====

[[Fișier:Map of Csangos in Moldavia.png|miniatura|300px|<div style="text-align:center">Hartă demografică antebelică realizată de István Győrffy. De remarcat enclavele ale ceangăilor de sud (zona Bacău) și nord (zona Roman) și zona vestică a Bacăului unde s-au suprapus ulterior secui.</div>]]
[[Fișier:Csango populations in Romania.svg|miniatura|300px|<div style="text-align:center">Hartă etnografică unde ceangăii de sud și de nord sunt marcați cu negru, ceangăii ghimeșeni cu verde, ceangăii din Țara Bârsei cu roșu.</div>]]

Ceangăii de nord alcătuiesc o comunitate relativ mică în apropierea municipiului [[Roman, România|Roman]] (în maghiară ''Románvásár'', ''Târgul Românilor''), în satele [[Săbăoani, Neamț|Săbăoani]] (''Szabófalva''), [[Pildești, Neamț|Pildești]] (''Kelgyest''), [[Tămășeni, Neamț|Tămășeni]] (''Tamásfalva''), [[Adjudeni, Neamț|Adjudeni]] (''Dzsidafalva''),  [[Traian (Săbăoani), Neamț|Traian]] (''Újfalu'') din Neamț, [[Iugani, Iași|Iugani]] din județul Iași și în alte sate mai mici, unde astăzi abia deloc nu se mai vorbește limba maghiară.<ref name="kia.hu" /><ref name="noborders.interfree.it" /><ref name="csangok.ro">{{hu icon}}csangok.ro. [http://www.csangok.ro/moldvai%20csangok.htm Moldvai Csángók], Accesat în 6 aprilie 2019.</ref>

Este cel mai mic și mai asimilat grup al ceangăilor, iar graiul lor constituie varianta cea mai arhaică a limbii maghiare dintre dialectele de azi: de fapt o limbă maghiară medievală cu preluări și neologisme românești.<ref name="kia.hu" /> Continuă să fie folosite în această comunitate unele cuvinte sau forme ale cuvintelor care, în secolele XV-XVI au dispărut din maghiara vorbită în [[Bazinul Carpatic]]. Caracterul arhaic al acestui grup poate fi explicat prin faptul că, strămoșii acestor oameni au fost primii maghiari care s-au stabilit în Moldova. Acesta s-a întâmplat foarte probabil la sfârșitul secolului al XIII-lea, ceangăii respectivi având după aceea contacte foarte restrânse cu restul maghiarilor, schimbările lingvistice survenite în Bazinul Carpatic neafectându-le graiul. Un exemplu de arhaism lingvistic este cuvântul ''rér, lér,'' ce se traduce prin „cumnat, bărbatul unei surori mai în vârstă”. În anul 1395 acesta era încă inclus într-un glosar ''(rer[e]),'' mai apoi în alte patru glosare (1405: ''rer/ e/,'' 1418-22: ''Rer[et],'' 1572: ''Rer[ed],'' 1590: ''Rer[ed],'' însă după sfârșitul secolului al XVI-lea acest cuvânt nu mai are nici o atestare scrisă în maghiara comună. În prezent este folosit numai într-un dialect maghiar arhaic din [[Croația]] ''(rér) și'' de ceangăi ''(rér și lér)''. Aceasta din urmă formă este mai nouă, fiind rezultată în urma unei mutații fonetice ''r-r>l-r'', ce poate fi observată și la alte cuvinte maghiare, ca de pildă termenii din limba germană ''Rohr >'', maghiara dialectală ''ler'' „cuptor”, germană ''Vierer >'', maghiară ''fillér'', etc.<ref name=":51" />

Graiul vechi ceangăiesc (''ősi moldvai csángó dialektus'') se mai numește și dialectul ''ceangăiesc cu „s”'' (''sz-elő csángó dialektus''), dialectul cu șuierături (''sziszegő dialektus''), sau dialectul de nord (''északi csángó dialektus'') în lingvistica maghiară, deși este vorbit și de un mic grup al ceangăilor de sud. Termenul ''dialectul ceangău cu „s”'' provine din faptul că graiul vechi conține o consoană „s” care, în limba maghiară nu mai există și diferă de consoana „sz” (care se folosește și aici) și stă de obicei în locul unui „ș” (s) unguresc.<ref name="csango.hu" /> Rezultă astfel o trăsătură [[Fonologie|fonologică]] foarte specifică numită „sâsâit”: folosirea lui [s] în loc de [š] și a lui [z] în loc de [ž]; de exemplu: ''szok'' [sok] „mult, mulți” față de ''sok'' [šok] din maghiara comună; ''zák'' [za:k] „sac” față de maghiara standard ''zsák'' [ža:k]. O trăsătură arhaică a sistemului fonologic o constituie pronunțarea lui [dž] în loc de [d<sup>y</sup>] și respectiv, folosirea lui [č] în loc de [t<sup>y</sup>]: ''madzsar'' „maghiar” față de maghiara standard ''magyar''; ''kucsa'' „câine” față de maghiara standard ''kutya.''<ref name=":51" />

Conform cercetărilor lingvistului {{ill|hu|Loránd Benkő|Benkő Loránd}}, documente transilvănene scrise în [[Evul Mediu]] conțin adeseori alternanța ''s''-''sz''. Potrivit cercetătorilor de [[lingvistică istorică]], în Evul Mediu existau două dialecte maghiare în [[Bazinul Carpatic]]: unul la care se folosea ''s'' {{IPA|[ʃ]}} și altul la care se folosea ''sz'' [s]).<ref name=":57" />

Nivelul de cunoaștere al limbii maghiare în acest areal este cel mai mic raportat la celelalte comunități ale ceangăilor, conform cercetărilor etnografice. Etnograful [[Vilmos Tánczos]] a găsit doar 8.180 persoane care mai cunoșteau limba maghiară dintr-o populație totală afirmată ca fiind de 21.094 de ceangăi (în 7 localități), majoritatea acestora fiind persoane în vârstă. Doar într-un singur sat mai există copii care vorbesc bine limba: satul [[Pildești, Neamț|Pildești]] (''Kelgyest''), unde procentul locuitorilor vorbitori (și) de limba maghiară era de 82% în 1992. Câteva familii s-au mai găsit în [[Bălușești]] (''Balusest''), [[Ploscuțeni, Vrancea|Ploscuțeni]] (''Ploszkucény'') și [[Săbăoani, Neamț|Săbăoani]] (''Szabófalva''), unde și copiii au avut contact cu limba maghiară. În ultimele trei sate părinții încă mai cunoșteau limba, în restul satelor doar bunicii o mai știau.<ref name="kia.hu" /><ref name="noborders.interfree.it" />

Dialectul vechi ceangăiesc este cel mai greu de înțeles și pentru maghiarii vorbitori de limbă română (de exemplu pentru cei transilvăneni), deoarece, pe lângă preluările și [[neologism]]ele românești, conține un număr relativ mare de arhaisme și [[regionalism]]e specifice, inexistente în sau dispărute din limba maghiară curentă.<ref name=":135" /><ref name=":134" />

{| class="wikitable" cellspacing="0" cellpadding="5"
|+Arhaisme tipice vechiului dialect ceangăiesc
! Cuvânt
! În vechiul dialect ceangăiesc
! În limba maghiară literară
|-
|'''''iepure'''''
| filjesz
| nyúl
|-
|'''''când'''''
| hét
| mikor
|-
|'''''pe când'''''
| ahét
| amikor
|-
|'''''cinste'''''
| bücsü
| becsület
|-
|'''''ouă'''''
| csúkmony
| tojás
|-
|'''''a se pricepe'''''
| eszüdni
| hozzáérteni
|-
|'''''a face'''''
| csánni
| csinálni
|}

Cel mai apropiat dialect maghiar de graiurile ceangăiești de nord și sud este [[Dialectele limbii maghiare#Regiunea Câmpia Transilvaniei|dialectul maghiar câmpean transilvănean]] (''Mezőségi'').<ref>''The most important areas ...'', Benő, 2012, pag. 17</ref> După această asemănare, lingvistul {{ill|hu|Loránd Benkő|Benkő Loránd}} a stabilit originea acestor grupuri în zona [[Râul Mureș|râului Mureș]] și în aval de [[Râul Arieș, Mureș|râul Arieș]].<ref>''The most important areas ...'', Benő, 2012, pag. 18</ref>

==== Graiul vechi de sud ====
Grupul mai mare și mai puternic al ceangăilor este cel de sud. Majoritatea localităților ceangăilor de sud se află în [[județul Bacău]].<ref name="csangok.ro" />

Graiul ceangăiesc sudic s-a format din [[Dialectele limbii maghiare#Regiunea Câmpia Transilvaniei|dialectul maghiar câmpean transilvănean]] (''Mezőségi'') și [[Dialectele limbii maghiare#Regiunea secuiască|dialectul maghiar secuiesc]], fie prin migrație regională, fie prin așezarea unui al doilea val de imigranți din [[secuime]]. Astfel, există un [[Substrat (lingvistică)|substrat lingvistic]] de Mezőség și un [[Suprastrat (lingvistică)|suprastrat lingvistic]] secuiesc.<ref name=":144" />

La ceangăii de sud, nivelul de cunoaștere al limbii maghiare este mult mai ridicat decât în comunitățile de nord, existând multe familii unde și acasă se mai vorbește în limba maghiară. Diferențele însă sunt relativ mari, chiar și în localitățile unde și copii vorbesc încă limba maghiară. În anumite sate copiii nu folosesc maghiara decât în comunicarea cu părinții lor (copii între ei nu mai vorbesc ungurește) sau numai cu bunicii (în cazul în care și generația părinților s-a asimilat deja). Din cauza relațiilor sociale tradiționale, nivelul de cunoaștere al limbii maghiare este mult mai scăzut în rândul bărbaților, în raport cu femeile. Acestea rareori părăsesc satul și de obicei sunt mai puțin educate decât bărbații – ca urmare nu sunt influențate atât de mult de caracterul asimilator al educației române, ele nefiind nevoite să se încadreze în alte comunități decât cea de acasă (de exemplu: armată, loc de muncă la oraș etc.).<ref name="kia.hu" /><ref name="noborders.interfree.it" />

Ceangăii de sud vorbesc două subgraiuri diferite, vechiul grai ceangăiesc vorbindu-se în șase sate mai mari: [[Pădureni (Berești-Bistrița), Bacău|Pădureni]] (''Szeketura''), [[Valea Seacă (Nicolae Bălcescu), Bacău|Valea Seacă]] (''Bogdánfalva''), [[Nicolae Bălcescu, Bacău|Nicolae Bălcescu]] (''Újfalu''), [[Galbeni (Nicolae Bălcescu), Bacău|Galbeni]] (''Trunk''), [[Gioseni, Bacău|Gioseni]] (''Gyoszény'') și [[Valea Mare (Faraoani), Bacău|Valea Mare]] (''Nagypatak''),<ref name="kia.hu" /><ref name="noborders.interfree.it" /><ref name="csangok.ro" /> precum și în câteva localități mai mici, unde doar persoanele în vârstă mai cunosc limba maghiară. În cele șase sate sus-menționate, 9.520 persoane mai vorbeau limba maghiară în 1992, dintr-un număr total de 12.979 romano-catolici.<ref name="kia.hu" /><ref name="noborders.interfree.it" />

==== Graiul ceangăiesc secuiesc ====
{{Vezi|Dialectele limbii maghiare#Regiunea secuiască}}
{{Cutie fragmente audio dreapta|titlu = Fragmente audio:}}
{{multi-ascultă start}}
{{multi-ascultă item
 | fișier = Kakovai csangok pecsenyes neve.ogg
 | titlu = Înregistrare audio
 | descriere = <big>Graiul ceangăiesc secuiesc: ceangăi din [[Faraoani, Bacău|Faraoani]] vorbind despre porecla lor de „pecsenyés” (~ friptură) provenită din numele unguresc al satului (''Forrófalva'' ~ ''Satul fierbinte'') și din credința populară conform căreia faraoanii sunt de origine [[Pecenegi|pecenegă]].</big>
}}
{{multi-ascultă stop}}
{{Cutie fragmente audio stop}}
Cea mai mare parte a ceangăilor de sud (circa 70% din numărul total al vorbitorilor de limbă maghiară) aparține de grupul secuiesc al ceangăilor (''székelyes csángók'').<ref name="kia.hu" /><ref name="noborders.interfree.it" /> Graiul este vorbit în 24 de sate de pe [[Râul Siret|Valea Siretului]] de către aproximativ 24.000 de persoane, în 19 sate de pe [[Râul Tazlău|Valea Tazlăului]] de către aproximativ 6.300 de persoane și în 26 de sate de pe [[Râul Trotuș|Valea Trotușului]] de către aproximativ 16.000 de persoane.<ref name=":51" /> Acest grai are multe trăsături în comun cu [[dialectul secuiesc]] al [[Limba maghiară|limbii maghiare]], deoarece strămoșii acestui grup au venit în Moldova din regiunile secuiești către sfârșitul [[Secolul al XVIII-lea|secolului al XVIII-lea]]. Și acest grai prezintă multe trăsături arhaice, însă nu și trăsăturile fonologice întâlnite la graiurile ceangăiești de nord și de sud.<ref name=":51" />

Examinarea detaliată a diviziunilor interne ale graiului este un obiectiv viitor al lingviștilor. Momentan s-au găsit trei subgraiuri ce pot fi diferențiate: unul de vest, între [[Lespezi, Bacău|Lespezi]] și [[Bălăneasa, Bacău|Bălăneasa]], unul sudic, aproximativ între [[Păcuri (Târgu Ocna)|Păcuri]] și [[Sascut, Bacău|Sascut]], precum și unul central, învecinat cu grupul sudic arhaic ceangăiesc. Cea mai însemnată parte a vorbitorilor graiului ceangăiesc secuiesc a venit încă din [[Evul Mediu]] din zonele estice ale [[Secuime|secuimii]]: [[Scaunul Ciuc|Ciuc]] (''Csíkszék''), [[Scaunul Gheorgheni|Gheorgheni]] (''Gyergyószék''), [[Scaunul Cașin|Cașin]] (''Kászonszék'') și [[Comitatul Trei Scaune|Trei Scaune]] (''Háromszék''), fiind de asemenea cele mai apropiate de dialectul secuiesc din punct de vedere dialectologic.<ref name=":144">''The types and main characteristics ...'',  Juhász, 2012, pag. 98</ref>

Există și subgraiuri locale situate la marginea regiunii graiului sudic, având statut de [[Enclavă (lingvistică)|enclave]]: cel de [[Vizantea Mănăstirească, Vrancea|Vizantea Mănăstirească]] unde se remarcă [[diftong]]uri în creștere (în maghiara standard cu ''ó'' – subgrai cu ''<u>uó</u>'', ''ő'' – ''<u>üő</u>'', ''é'' – ''<u>ié</u>''); altul e subgraiul de [[Chetriș, Bacău|Chetriș]] și [[Frumoasa, Bacău|Frumoasa]] care prezintă diftonguri mai slabe (în maghiara standard cu ''ó'' – subgrai ''<sup>u</sup>ó'', ''ő'' – ''<sup>ü</sup>ő'', ''é'' – ''<sup>i</sup>é'') și [[Deschidere vocalică|vocala deschisă]] ä în loc de vocala standard ''e''. Există enclave care folosesc și diftonguri în cădere (în maghiara standard cu ''ó'' – subgrai <u>''óu''</u>, ''ő'' – <u>''őü''</u>, ''é'' – ''éi''), cum ar fi la [[Dărmănești]] sau [[Vladnic, Bacău|Vladnic]].<ref name=":144" />

Cea mai numeroasă comunitate a ceangăilor secui trăiește astăzi la [[Luizi-Călugăra, Bacău|Luizi-Călugăra]] (''Lujzakalagor''), unde în 1992 s-au găsit 4.700 vorbitori de limba maghiară (90% dintre romano-catolici, respectiv 89% din populația totală).<ref name="kia.hu" /><ref name="noborders.interfree.it" />

În multe localități există învățământ în limba maghiară, extrașcolar sau facultativ în cadrul școlii. Majoritatea celor peste 1.500 de elevi care, învață limba maghiară în cadrul școlii sau în cadrul grupurilor extrașcolare organizate de Uniunea Pedagogilor Maghiari din România, sunt ceangăi secui.<ref name="csango.ro" />

==== Graiul ceangăiesc românesc ====
Lingviștii maghiari nu au investigat graiul românesc al ceangăilor din nord, considerându-l a fi unul aparținând limbii române. La rândul lor, nici lingviștii români nu i-au acordat atenție, deoarece au considerat, într-un consens cu restul cercetătorilor români, că ceangăii, indiferent de limba pe care ar vorbit-o, sunt de origine maghiară, iar o regulă a dialectologiei clasice susține că informatorii trebuie selectați din comunitățile lingvistice care vorbesc aceea limbă ca limbă maternă de multă vreme, nu din comunitățile asimilate.<ref name=":51" />

Până în acest moment, cea mai completă sursă, potrivit lingvistului {{ill|hu|Sándor N. Szilágyi|Szilágyi N. Sándor|}}, pentru acest grai este cartea „Originea ceangăilor din Moldova” a lui Dumitru Mărtinaș (1897-1979). Acesta era un vorbitor nativ al acestui grai, provenind dintr-o comunitate ceangăiască română, însă, vrând să demonstreze în cartea sa originile românești ale ceangăilor, a inclus pe lângă date verificate, culese de pe teren și notate și unele care par a fi fost inventate de el însuși. Acesta nu era de profesie lingvist, cartea sa neputând fi considerată o lucrare științifică. Lucrarea a fost publicată postum de către editorii [[Ion Coja]] și V. M. Ungureanu, care au menționat că au adus modificări textului original.<ref name=":51" />

Potrivit lui Dumitru Mărtinaș, graiul românesc era vorbit în anii 1950-1960 mai ales de oamenii în vârstă, generațiile ulterioare trecând la graiul moldovenesc.<ref name=":51" />

Potrivit lingvistului Sándor N. Szilágyi, analizând datele lui Mărtinaș rezultă că graiul a avut multe trăsături comune, cu graiurile ceangăiești arhaice de nord și de sud. Trăsăturile fonologice par, după toate probabilitățile, să fi fost păstrate din [[Substrat (lingvistică)|substratul]] maghiar. Pe baza acestor trăsături lingvistice se poate afirma că, strămoșii ceangăilor vorbitori de română au aparținut în cea mai mare parte stratului arhaic al ceangăilor maghiari (în prezent reprezentați de grupurile ceangăilor de nord și sud).<ref name=":51" />

Nu se poate ști dacă au fost păstrate și cuvinte de origine maghiară în acest grai, deoarece, chiar dacă au existat, autorul sau editorii ar fi putut evita să publice astfel de date.<ref name=":51" /> O excepție este cuvântul ''ler'', (cumnat) același cu ''rér, lér'' din graiurile arhaice maghiare ceangăiești, fiind inclus și comentat deoarece a fost interpretat de Mărtinaș ca fiind dovada concludentă a originilor românești ale ceangăilor, deoarece este un termen latin, negăsit la români.<ref name=":51" /> Însă, termenul a fost găsit și în limba maghiară, unde ''rér, lér'' nu înseamnă doar „cumnat”, ci și „soțul unei surori mai în etate”. Această diferențiere, realizată prin termeni de înrudire în funcție de vârstă, este o trăsătură specifică a limbii maghiare, trăsătură care lipsește atât din limba română, cât și din [[Limbi indo-europene|limbile indo-europene]]. Alte exemple din limba maghiară sunt: ''bátya'' „frate mai mare”, ''öcs'' „frate mai mic”, ''néne'' „soră mai mare”, ''húg'' „soră mai mică”. În maghiara veche, termenul pentru „soțul unei surori mai în vârstă” era ''rér,'' iar pentru „soțul unei surori mai mici” era ''süv''.<ref name=":51" />

Etimologia cuvântului ''lér - rér'' a fost interpretată în lingvistica maghiară de către lingviștii {{ill|hu|Dezső Pais|Pais Dezső}} (1943) și {{ill|hu|Réka J. Lőrinczi|Lőrinczi Réka}} (1980), ca fiind un cuvânt pătruns în dialectele limbii maghiare din vocabularul bisericesc latin medieval (''levir''). Deci, existența cuvântului ''ler'' în vocabularul ceangăilor vorbitori de limbă română se datorează împrumutului din vocabularul liturgic.<ref name=":74" /> Însă, potrivit lingvistului Sándor N. Szilágyi, sensul de „soțul unei surori mai mari” nu poate fi explicat pe baza latinescului ''levir,'' deoarece nici latina, nici româna nu au avut niciodată o asemenea categorisire în funcție de vârstă.<ref name=":51" />

Datele care ar servi spre în folosul înțelegerii procesului abandonării unei limbi, în favoarea alteia, nu mai pot fi găsite.<ref name=":51" />

=== Starea actuală ===
Ceangăii în prezent se confruntă cu inversul [[Ausbau|problemei ausbau]]. După 1989, oficialitățile maghiare au manifestat o preocupare în scopul salvării grupului, prin punerea la dispoziție a educației în limba maghiară în instituții din [[Ungaria]] sau [[Transilvania]]. Cu toate acestea, [[Abstand|problema abstand]] pune în dificultate această acțiune. De asemenea, în Ungaria limba vorbită de ceangăi este privită în general ca „maghiară alterată”, ceea ce dă un motiv suplimentar pentru ca ceangăii să treacă la limba română.<ref>Peter Trudgill; ''A Glossary of Sociolinguistics'', Edinburgh University Press, 2003, pp. 32-33</ref><ref>''Language Use, Attitudes, Strategies ...'', Peti, Tánczos, 2012, pag. 8</ref>

În anul 2009, [[Vilmos Tánczos]] a evaluat nivelul de cunoștințe lingvistice și vârsta vorbitorilor ceangăi. Asimilarea lingvistică a ceangăilor a fost demonstrată în aproape toate localitățile cercetate: bătrânii (peste 60 de ani) în general cunosc foarte bine limba maghiară și o folosesc ca limba maternă (prima limbă vorbită). Între adulți sunt diferențe mari, în unele localități chiar și adulții mai tineri (30-44 ani) vorbeau limba maghiară ca limbă maternă, în localitățile mai asimilate, doar adulții mai în vârstă (45-59 ani). Tinerii și copiii vorbesc limba maghiară doar în localitățile puternic ceangăiești, dar și aici o folosesc limba doar ca a doua limbă, aproape exclusiv pentru comunicarea cu părinții și/sau bunicii (copiii între ei vorbesc românește). Copiii sub 10 ani în cele mai multe localități nu mai înțeleg limba maghiară. Tánczos a observat mari diferențe între mediul rural și cel urban: în mediul rural 26% dintre catolici au vorbit limba maghiară (14% ca limba maternă, 12% ca a doua limbă) și 33% au înțeles limba (7% fiind procentul celor care au un vocabular pasiv). În mediul urban nivelul de cunoaștere a limbii maghiare este mult mai scăzut: doar 8% dintre catolici vorbesc maghiară (din care doar 3% ca limba maternă și 5% ca a doua limbă) și 5% au un vocabular pasiv, procentul total celor care înțeleg limba maghiară fiind 13%.<ref name="jakabffy.ro">''A moldvai csángók magyar nyelvismerete 2008–2010-ben ...'', Tánczos, 2010, pag. 72</ref>

Tánczos a observat mari diferențe și între diferitele grupuri ceangăiești, cei mai asimilați fiind ceangăii de nord, pe când ceangăii secui sunt mai puțin asimilați. Ca urmare se poate afirma că, cea mai arhaică variantă a limbii maghiare (dialectul vechi de nord) este pe cale de dispariție, deoarece nu mai există nici o comunitate în care tinerii (15-29 ani) sau copiii ar mai înțelege limba maghiară. În comunitățile ceangăilor de nord, doar bătrânii peste 60 de ani mai vorbesc limba maghiară ca și limbă maternă și doar adulții peste 45 ani o folosesc în calitate de a doua limbă. Ceangăii de sud sunt mai puțin asimilați, mai ales cei care vorbesc dialectul secuiesc. În unele sate locuite de ceangăi secui, chiar și copiii mai mari (peste 10 ani) vorbesc destul de bine limba maghiară.<ref name="jakabffy.ro" />

Potrivit lui Petteri Laihonen, profesor la Universitatea Jyväskylä din [[Finlanda]] care a cercetat începând cu anul 2016 eficiența programului școlar în limba maghiară elaborat în Moldova, ceangăii sunt mai determinați în sensul revigorării limbii materne. Acest fapt a fost remarcat datorită rezultatelor pozitive obținute, în comparație cu cele obținute la nivelul comunității [[Sami (popor)|sami]] din Finlanda, care beneficiază chiar de sprijinul statului finlandez. Acolo,  rezultatele obținute au fost puțin satisfăcătoare.<ref>{{Citat web|url=http://www.rador.ro/2018/03/04/ceangaii-din-moldova-nu-renunta-la-limba-lor-materna/|accessdate=12 decembrie 2019|autor=rador.ro, V. Brădățeanu, 4 martie 2018 – preluare de la Televiziunea Maghiară (Magyar Televízió)|titlu=Ceangăii din Moldova nu renunță la limba lor maternă}}</ref>

== Cultura ==
{{citat|De sute de ani cultura ceangăilor s-a păstrat în România. Situația ceangăilor a fost studiată de organizațiile internaționale, mai ales de Consiliul Europei. Reprezentanții Adunării Parlamentare a Consiliului Europei au mers de mai multe ori în [[România]].<br />Ceangăii sunt un grup de catolici care cuprinde mai multe ramuri. Acest grup etnic a supraviețuit timp de secole încă din Evul Mediu și trăiește în Moldova, la răsărit de [[Carpați]]i României. Ceangăii vorbesc o formă timpurie a limbii maghiare și se deosebesc prin tradiții foarte vechi, o cultură și o artă populară foarte bogată, care au o valoare foarte mare pentru Europa.<br />Timp de veacuri, identitatea ceangăilor s-a bazat pe religia romano-catolică și pe limba lor proprie, vorbită în familie și în sat. Acest lucru poate să lămurească, pe lângă modul de viață arhaic și felul cum înțeleg ei lumea, și faptul că legăturile cu religia catolică au fost foarte strânse, iar graiul lor încă mai trăiește.<br />Persoanele care mai vorbesc încă dialectul ceangău sau cei care-l consideră limba maternă sunt o parte din ce în ce mai mică din populație.<br />Deși această cifră nu este acceptată de toată lumea, se apreciază că din cel mult 260.000 de catolici, numai vreo 60.000 - 70.000 vorbesc dialectul ceangău. Această cultură este astăzi în pericol de dispariție. Este nevoie de ajutorul Europei pentru salvarea acestei culturi.<br />Ceangăii nu au vreo revendicare politică, dar vor numai să fie recunoscuți ca o cultură deosebită.<br />Diversitatea de culturi și limbi ar trebui considerată ca un izvor prețios care îmbogățește patrimoniul nostru european și întărește identitatea fiecărei națiuni și a fiecărei persoane.<br />Ajutorul european și mai ales al Consiliului Europei se justifică pentru a salva orice cultură și se dovedește a fi necesar în cazul ceangăilor. Scopul principal al tuturor acțiunilor trebuie să fie păstrarea și dezvoltarea identității culturale, de limbă și de religie a acestei comunități și această problemă trebuie tratată în afara oricărui interes politic.|extras din Culture e fede, nr.2/2001, [[Vatican]]<ref>vatican.va, [http://www.vatican.va/roman_curia/pontifical_councils/cultr/documents/rc_pc_cultr_20010615_doc_ii-2001-not_en.html Culture e fede/Cultures and faith/Cultures et foi/Culturas y fe, Vol. IX, n. 2, 2001, Notitiae–Conseil de l’Europe, Rapport de la Commission de la culture, de la science et de l’éducation]</ref>
}}

Actual, în satele de ceangăi din Moldova cultura de tip tradițional țărănească tinde să fie înlocuită rapid, de o cultură de tip modern. Rezultatul acestui proces constă în faptul că elementele folclorice din limba maghiară, care sunt expresia alterității culturale, nu mai au forța necesară creării și formării identității maghiare. Spre deosebire de comunitățile maghiare din [[Bazinul Carpatic]], unde este întâlnit acest fenomen de perpetuare a culturii originale, chiar și în cursul aculturației, noua cultură încetățenită bazându-se pe limba maternă, în cazul ceangăilor din Moldova schimbarea culturii are o tendință spre cultura proprie comunităților de limbă română. La acest proces participă mediile de informare precum [[radiodifuziune]]a și [[televiziune]]a, unde creațiile folclorice și muzicale în limba română au un caracter principal. Pe termen lung, impactul expansiunii fondului cultural asociat folosirii limbii române favorizează integrarea ceangăilor în comunitatea de limbă română, precum și în cultura română.<ref name=":59" />

Datorită proceselor dinamice economice, sociale, culturale, lingvistice și etnice se evidențiază faptul că, în ce privește identitatea ceangăilor, nu putem vorbi de un model unitar, conștiința identitară etnică având structuri și semnificații diferite, precum și reprezentări particulare în funcție de sat, părți ale satului, de familii, membrii de familie și de situații de viață diferite. Această formulă este reprezentată de relația dintre utilizarea limbii materne și conștiința identitară, unde până la începutul [[Secolul al XX-lea|secolului al XX-lea]], în comunitățile rurale limba de comunicare era îndeosebi limba maghiară, familia având un rol crucial în privința însușirii și transmiterii ei. La sfârșitul celui de-[[al Doilea Război Mondial]], copiii învățau limba română mai ales la școală, însă, până la sfârșitul secolului al XX-lea, monolingvismul fiind totuși des întâlnit, îndeosebi în rândurile femeilor. Marea majoritate a bărbaților și-au însușit limba română în afara salului natal, în timpul serviciului militar obligatoriu, sau, mai târziu, prin intermediul locurilor de muncă. Datorită schimbărilor politice, economice și sociale de după deceniul cinci al secolului al XX-lea, izolarea relativă a satelor în care trăiau ceangăii a încetat. Bilingvismul a câștigat astfel tot mai mult teren, iar în ultimele trei decenii ale secolului respectiv, după bilingvismul de tranziție, s-a consolidat treptat dominația limbii române. Astfel, oamenii se autodefinesc acum având ca limbă maternă, româna.<ref name=":59" />

Concluzia lui {{ill|hu|Gábor Lükő|Lükő Gábor}} este că ceangăii aparțin social și cultural atât maghiarilor, cât și românilor.<ref name=":122">''Material Culture and Identity ...'', Gazda, 2008, pag. 171</ref>

=== Folclorul ===
[[Fișier:Csángó körtánc.ogv|thumb|<div style="text-align:center">Horă ceangăiască ([[w:en:Körtánc|Körtánc]]) în cadrul Balului Ceangăiesc, ediția XXII de la Budapesta din 2018. Pe fundal „Az ördög útja” („Drumul diavolului”), melodie tradițională din zona Bacăului</div>]]
[[Fișier:Zabola Tájház.jpg|thumb|<div style="text-align:center">Muzeul ceangăilor din [[Zăbala, Covasna]]</div>]]
În comparație cu cultura maghiară, cultura ceangăiască este mai arhaică, păstrând elemente din Evul Mediu.<ref name=":123" /> Astfel, până la sfârșitul secolului al XX-lea ceangăii au păstrat cele mai arhaice straturi ale culturii populare maghiare, iar conform lui {{ill|hu|Ferenc Pozsony|Pozsony Ferenc}} și a celei europene, datorită situației istorice, sociale, culturale, politice și etnice specifice din Moldova. Interesul intelectualității față de cultura și folclorul bogat în elemente arhaice al ceangăilor a apărut încă din [[secolul al XVIII-lea]], apoi s-a intensificat la mijlocul secolului al XIX-lea, iar în ultimii 150 de ani în satele de ceangăi, cercetătorii au cules un material folcloric maghiar însemnat.<ref name=":42">{{Citat carte|nume=Ferenc Poszony|prenume=|an=1994|titlu=Szeret vize martján (Pe malul Siretului, folclor ceangău din Moldova)|pagină=1|editură=Cluj}}</ref>

Preotul {{ill|hu|Elek Gegő|Gegő Elek}}, născut la [[Toplița]] și însărcinat de [[Academia Maghiară de Științe]] să viziteze în anul 1836 de comunități ceangăiești, a prezentat pe baza impresiilor de călătorie viața si cultura maghiarilor din Moldova.<ref name=":42" /> Primul cercetător care a studiat sistematic folclorul maghiar din Moldova a fost [[Ince János Petrás]], preot romano-catolic născut în satul [[Faraoani, Bacău|Faraoani]], care a început să adune creațiile folclorice începând cu anul 1841, la cererea lui {{ill|hu|Gábor Döbrentei|Döbrentei Gábor}}, secretarul Academiei Maghiare de Stiințe.<ref name=":42" />

Literatura etnografică maghiară a fost reprezentată în ce privește cercetarea de Gábor Döbrentei, Ince János Petrás, {{ill|hu|Gábor Lükő|Lükő Gábor}}, {{ill|hu|László Mikecs|Mikecs László}}, [[Károly Kós]] și echipa sa ({{Ill|hu|Jenő Nagy|Nagy Jenő (néprajzkutató)|}} și {{Ill|hu|Judit Szentimrei|Szentimrei Judit|}}), urmați de Péter Halász. Când cheltuielile nu au fost acoperite de instituții ([[Academia Română]] a contribuit doar în anii 1950, în timp ce Institutul de Cercetări Etnografice al [[Academia Maghiară de Științe|Academiei Maghiare de Științe]] a făcut-o mai târziu), aceștia au întreprins lucrări de cercetare pe cheltuielile proprii, chiar dacă s-a dovedit a fi un lucru riscant, datorită neîncrederii manifestate de autoritățile române.<ref name=":123" /> Cercetătorii s-au confruntat, de asemenea, cu împotrivirea populației locale. De la formarea națiunii române moderne (1859) și devenirea în cetățeni români, localnicii au fost nevoiți să se confrunte cu faptul că declararea ca maghiari este o acțiune condamnabilă, iar identificarea potrivită pentru ei este cea de ''româno-catolici''.{{ref label|Intem|J|J}}<ref name=":123" />

Cercetările maghiare s-au concentrat întotdeauna, pe aproximativ 50 de sate din regiunea compactă aflată de-a lungul [[Râul Moldova|râului Moldova]], gurii de vărsare a [[Râul Bistrița, Siret|Bistriței]], câmpiilor de-a lungul [[Râul Siret|Siretului]] și de-a lungul [[Râul Tazlău|Tazlăului]], precum și [[Râul Trotuș|Trotușului]], cu populație majoritar maghiară. Astfel, a apărut reproșul savanților români referitor la atenția maghiarilor acordată exclusiv asupra regiunilor menționate și ignorarea satelor catolice deja [[Românizare|românizate]].<ref name=":123" /> Principalele obiective au fost înregistrarea detaliată, analizarea diferitelor tipuri și variante de fenomene etnografice, schemele evolutive, analizarea straturilor arhaice existente, delimitarea de folclorul maghiar, moștenirea maghiară și preluarea de elemente românești, precum și comparația cu materialul etnografic maghiar ardelean.<ref name=":125" />

Astfel, națiunea maghiară din [[Bazinul Carpatic]] a putut să-și contemple modernitatea, dar și continuitatea, prin a vedea cultura ceangăiască drept rădăcină a culturii maghiare. În același timp, ceangăii din Moldova au fost priviți drept element relict, premergător fazei de construcție națională a maghiarilor din interiorul arcului Carpatic, conferind un fel de legitimitate primordială construirii națiunii maghiare prin încadrarea acestei culturi, ca element natural, spontan și necontaminat cu alte grupuri etnice.<ref name=":90">''The Politics of Ethnography ...'', Cotoi, 2013, pag. 8</ref>

Ceangăii moldoveni sunt singurul grup de limbă maghiară care nu a fost încorporat în națiunea maghiară, originile lor nefiind pe deplin clarificate în mod adecvat, iar datorită sentimentului puternic de izolare de Ungaria au conservat o cultură medievală. Astfel, arta populară și folclorul acestora nu sunt considerate drept relicve în interiorul comunității, ci fac parte din viața de zi cu zi.<ref name=":90" />

Literatura etnografică românească, ce prezintă o întârziere evidentă în comparație cu cea maghiară, s-a concentrat pe demonstrarea originii române a ceangăilor, mulți dintre autori făcând acest lucru doar la nivel de afirmații (Iosif Petru M. Pal 1942, Dumitru Mărtinaș, [[Ion Coja]], V. M. Ungureanu 1985, Dorinel Ichim 1987, Ion H. Ciubotaru 1998, 2002, 2005). Dintre toate lucrările existente, doar cele trei volume ale lui Ion H. Ciubotaru sunt reprezentative. Mediul academic românesc, reprezentat de [[Eugen Simion]], președinte al [[Academia Română|Academiei Române]] și [[Sabina Ispas]], directorul [[Institutul de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu”|Institutului de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu”]], a arătat o atitudine entuziastă asupra concluziilor lui Ciubotaru.<ref name=":122" /> În cazul acestor cercetători, motivația datorată curiozității a fost înlocuită de sarcina politică, în scopul de a demonstra originea românească a ceangăilor. Volumele scrise sunt rezultate ale misiunilor cerute de către stat (Ichim<ref name=":124" /> 1983, 1987) sau de clerul catolic (Ciubotaru 1998, 2002, 2005).<ref name=":125">''Material Culture and Identity ...'', Gazda, 2008, pag. 174</ref> De asemenea, prezentarea datelor istorice este făcută într-un mod selectiv, pentru a servi acestui scop.<ref>''Material Culture and Identity ...'', Gazda, 2008, pag. 175</ref>

Datorită faptului că în cazul studiului etnografic românesc au lipsit tensiunile dintre [[patrie]]/[[patriotism]] imperial și [[naționalism etnic]]/etno-național, prezent în etnografia maghiară, nu s-a putut realiza o critică la adresa accentuării arhaicității, pe care studiul etnografic maghiar a dezvoltat-o în cazul culturii ceangăiești. Interesul târziu al etnografilor și folcloriștilor români pentru ceangăi s-a remarcat, prin prezentarea legăturii rupte dintre cultura maghiară arhaică și cultura maghiară modernă, dar într-un mod distorsionat și simplist.<ref name=":88" /> Prin [[Etnografie|studiul etnografic]], punctul de vedere [[Naționalism|naționalist]] românesc remarcă ''arhaicitatea'' și ''esența pur românească'', imitând parțial etnografia maghiară, dar continuând în același timp să se împotrivească [[Națiune|construcției etnice]] posibile a ceangăilor.<ref name=":88" />{{Vezi|Ceangăi#Probleme privind conservarea identității etnice}}

La data de [[14 septembrie]] [[2003]] [[Arhidieceza de Alba Iulia|episcopul auxiliar de Alba Iulia]],<ref name=":Hegyeli5">''Din Arini la Săbăoani ...'', Hegyeli, 2004, pag. 83</ref> [[József Tamás]],<ref>{{Citat web|url=https://www.bisericacatolica.ro/episcopi/episcopi-romano-catolici/ps-jozsef-tamas/|accessdate=1 octombrie 2019|autor=bisericacatolica.ro|titlu=PS József TAMÁS}}</ref> a inaugurat împreună cu inițiatorul proiectului, Ferenc Pozsony, „Muzeul ceangăilor” din [[Zăbala, Covasna]], având ca exponate obiecte de artă populară și fotografii din [[Săbăoani, Neamț|Săbăoani]], [[Pildești, Neamț|Pildești]], [[Cleja, Bacău|Cleja]], [[Pustiana, Bacău|Pustiana]], [[Oituz, Bacău|Oituz]], [[Fundu Răcăciuni, Bacău|Fundu Răcăciuni]], [[Luizi-Călugăra, Bacău|Luizi-Călugăra]] și alte localități.<ref name=":Hegyeli5" /> Din același an, obiectivul a devenit secție externă a [[Muzeul Național Secuiesc|Muzeului Național Secuiesc]] din [[Sfântu Gheorghe]].<ref>{{Citat web|url=https://www.sznm.ro/sznmr.php?o=filiazabala|accessdate=1 octombrie 2019|autor=sznm.ro|titlu=Muzeul Etnografic Ceangăiesc din Zăbala|archive-date=2020-07-21|archive-url=https://web.archive.org/web/20200721040105/https://www.sznm.ro/sznmr.php?o=filiazabala|dead-url=yes}}</ref>

==== Portul ====
{{pentru|port|Portul popular ceangăiesc}}Portul actual ceangăiesc al femeilor corespunde tipologic celui românesc din vestul Moldovei. Elementele sale specifice sunt: bluza cu umăr, fusta dreptunghiulară, cureaua lată. Bluza specifică, înafară de [[Moldova Occidentală|Moldova]] și [[Muntenia|sudul României]], mai poate fi găsită parțial în [[Ucraina]], [[Slovacia]], sudul [[Polonia|Poloniei]], [[Bulgaria]] și parțial în fosta [[Iugoslavia|Iugoslavie]]. Prezintă mâneci și ornamente specifice, care pot fi observate pe bluzele din secolele XVI și XVII. Gâtul este țesut cu fire de bumbac, o practică numită ''bezáró'' în maghiară, ''brezărău'' în limba română. Datorită numelui său, [[Romulus Vuia]] a considerat-o de origine maghiară, reflectând asupra faptului că mai poate fi întâlnită și la alte grupuri maghiare (de exemplu, în valea [[Râul Crișul Negru|Crișului Negru]] din [[Transilvania]]). Gâtul bluzei la femei din Evul Mediu avea un guler specific.<ref name=":128">''Material Culture and Identity ...'', Gazda, 2008, pag. 185</ref>
[[Fișier:A menyasszony (nyirásza) és vőlegény (nyirej). A román szavak seregével épülnek be a romló magyar nyelvbe.jpg|miniatura|Mire și mireasă din [[Pustiana, Bacău]] (1989). Fotografie de Csoma Gergely.]]
Bluza cu mânecile brodate pe laturi poate fi găsită printre populațiile slave și la mai multe grupuri maghiare (la [[Călata, Cluj|Călata]], la [[Rimetea, Alba|Rimetea]], în valea Crișului Negru). În Europa de Vest a fost răspândită în perioada [[Renașterea|Renașterii]], ajungând chiar și în America prin invaziile spaniole. Fusta tradițională, [[Catrință|catrința]], în maghiară ''kerekítő'', în această formă dreaptă nu poate fi găsită în altă parte în România, decât în Moldova, în sud-vestul țării, în părțile transilvănene ale unor văi din [[Carpații Orientali]], la românii din zona [[Râul Someșul Mare|Someșul Mare]], în [[Toplița]], [[Tulgheș, Harghita|Tulgheș]], [[Întorsura Buzăului]] și [[Bran, Brașov|Bran]], plus la ceangăii din Ghimeș. Acesta este în general răspândită printre ucrainenii din Moldova de Nord, ea putând fi găsită atât și în rândul rușilor din sud, dar confecționată dintr-un material mai gros, cât și la nord de munții Eurasiatici. O fustă din mătase, similară cu cea pe care o poartă fetele ceangăițe poate fi găsită în zonele industriei mătăsii, în [[India]], [[Sri Lanka|Ceylon]], [[Myanmar|Birmania]] și apare și în [[Vietnam]], dar în acele zone este confecționată și din alte materiale.<ref name=":128" />

Literatura etnografică română consideră [[vâlnic]]ul român de sud, [[androc]]ul și ''muszuly'' maghiar de la Călata ca variante ale „fustei tip voal”. Fuste asemănătoare cu ''muszuly'' sunt răspândite adeseori între națiunile slave de est și de nord și printre [[estonieni]].<ref name=":128" />

Ion H. Ciubotaru a menționat că purtarea „coarnelor” (părul împletit pe un cerc) de către femeile ceangăițe din Moldova este un specific necunoscut în rândul maghiarilor, fiind un semn al identității românești. Afirmația lui Ciubotaru este falsă: potrivit<ref name=":128" /> etnografei Alice Gáborján,<ref>{{Citat web|url=https://www.neprajz.hu/hirek/2018/hirek/elhunyt-gaborjan-alice.html|accessdate=10 aprilie 2020|autor=neprajz.hu|titlu=Elhunyt Gáborján Alice}}</ref> maniera respectivă a fost răspândită în general printre femeile de la marginile [[Scaunele secuiești|Secuimii]], de la [[Racoșul de Sus, Covasna|Racoșul de Sus]]. De asemenea, a fost la modă în [[Europa de Vest]] în [[secolul al XVII-lea]]. În această perioadă, în [[Transilvania]], femeile din rândul aristocrației își împleteau părul într-o manieră similară, însă nu erau din rândul secuiencelor și nici al româncelor.<ref name=":128" /> Această formă de împletire a părului a mai rezistat în unele zone maghiarofone.<ref>''Material Culture and Identity ...'', Gazda, 2008, pag. 186</ref> Potrivit lui {{ill|hu|Gábor Lükő|Lükő Gábor}}, împletirea părului în acest stil era un semn că femeia a ajuns la o anumită vârstă, în grupul femeilor mature. Atât pierderea acestei coafuri, cât și dispariția grupurilor au fost rezultatul unei interdicții impuse de biserica catolică în Moldova.<ref name=":128" />

Mantia bărbătească din pâslă cu mâneci lungi și largi este o influență a costumului ungar din est. În [[Cronica pictată de la Viena]], primii coloniști maghiari și străinii veniți din est sunt prezentați în astfel de haine. Acest specific a fost accentuat de influențele otomano-turce din perioada dominației acestora. Un album de costume din Transilvania din [[Secolul al XVII-lea î.Hr.|secolul al XVII-lea]] (''Viseletalbum'') prezintă mai multe astfel de haine purtate de bărbați [[sași]], [[maghiari]], [[români]] și [[evrei]], plus o femeie maghiară. Acest model estic timpuriu a fost păstrat și în costumele țărănești din [[Ungaria]]: Nordul Ungariei ([[Paloți|Palotia]]), [[Transdanubia]] și [[Marea Câmpie Ungară|Câmpia Maghiară]].<ref name=":129">''Material Culture and Identity ...'', Gazda, 2008, pag. 187</ref>

[[Ince János Petrás]] a observat cum, spre deosebire de români, ceangăii foloseau aproape exclusiv materiale realizate acasă pentru costumele lor. Aceștia insistau foarte mult pe costumele vechi, purtările specifice precum mersul ușor de recunoscut datorită „ținutei îngrijite” și folosirea unor ornamente și bijuterii care nu ieșeau din comun.<ref>''Material Culture and Identity ...'', Gazda, 2008, pag. 192</ref> Diferențe locale în materie de port sunt existente și în prezent, precum gențile extrem de roșii de la [[Luizi-Călugăra, Bacău|Luizi-Călugăra]], cămășile mai albastre de la [[Valea Seacă, Bacău|Valea Seacă]], tivul albastru al catrințelor de la [[Cleja, Bacău|Cleja]], [[Broderie|broderiile]] diferite ale cămășilor de la [[Faraoani, Bacău|Valea Mare]], mai multe mărgele folosite la [[Lespezi, Bacău|Lespezi]], cămășile specifice (''plátkás'') de la [[Arini, Bacău|Arini]] și [[Gioseni, Bacău|Gioseni]] etc.<ref>''Material Culture and Identity ...'', Gazda, 2008, pag. 193</ref>

O alterare a portului ceangăiesc a apărut în perioada interbelică în cadrul instituțiilor de învățământ primar din localitățile [[Săbăoani, Neamț|Săbăoani]] și [[Frumoasa, Bacău|Frumoasa]], unde elevii erau îndemnați a folosi motive naționale românești în locul celor maghiare, în fabricarea portului popular.{{ref label|Intem|H|H}}<ref name="Trunki, Bodó 2017">''Inspectorul școlar raportează ...'', Trunki, Bodó, 2017, pag. 42</ref>

Porturile populare românești și ceangăiești sunt tratate separat de către [[Etnografie|etnografi]] precum Elena Secoșan și [[Paul Petrescu (etnolog)|Paul Petrescu]], în volumul „Portul popular de sărbătoare din România”.<ref>''Din Arini la Săbăoani ...'', Hegyeli, 2004, pag. 43</ref>

==== Ornamentele ====
[[Fișier:A megírt lészpedi tojások gazdasága a gyimesi és a pusztinai mintákhoz mérhető.jpg|miniatura|Ouă de Paști la [[Lespezi, Bacău]] (1988).]]
Elementele ornamentale de broderie ceangăiești mai recente sunt probabil de natură românească.<ref name=":129" /> Tehnicile specifice de broderie foarte vechi, după tipul de cusătură și ornament nu sunt cunoscute în alte grupuri maghiare, dar nici în cele românești și în același timp, sunt considerate a fi un specific maghiar din Moldova atât în studiile maghiare, cât și cele românești.<ref name=":129" /> Un alt tip de broderie textilă mai poate fi întâlnită în rândul maghiarilor, românilor, [[Kârgâzstan|kârgâzilor]], [[turci]]lor și [[estonieni]]lor.<ref name=":129" /> Un exemplu este motivul de cioc dublu, numit ''coarne de berbec'', ce apare și pe covoarele turcești, liniile ondulate numite ''șerpi'' etc. Arta populară maghiară prezintă un stil de concentrare și accentuare a motivelor (puncte și dungi), în timp ce arta populară românească preferă adesea ornamentele dispersate. Utilizarea simbolică a podoabelor și a obiectelor ornamentate poate fi găsită la ambele națiuni, fiind un specific arhaic. Spre exemplu, este cunoscută utilizarea [[Ou de Paști|oului de Paști]] în cultul funerar și la costumul nașilor de botez.<ref name=":129" />

{{ill|hu|Gábor Lükő|Lükő Gábor}} a observat o similitudine între motivele dreptunghiulare ale covoarelor secuiești și unghiurile ascuțite de pe covoarele maghiare moldovenești, însă, este nevoie de cercetări suplimentare pentru interpretarea specificului.<ref name=":129" /> În literatura etnografică românească, s-a presupus o origine românească a motivelor textile geometrice, într-o presupusă lipsă a acestora în rândul maghiarilor, însă s-a dovedit a fi o afirmație falsă.<ref name=":129" />

Stilurile de ornamentare ale [[Ou de Paști|ouălor de Paști]] în rândul ceangăilor, ce prezintă linii libere și o stilizare puternică, sunt cunoscute și în rândul maghiarilor.<ref name=":129" />

==== Muzica ====
[[Fișier:Külsőrekecsin régi, elrepedt harangja.jpg|miniatura|Clopot cu inscripție în limba maghiară la [[Fundu Răcăciuni, Bacău]].]]
Preotul {{ill|hu|Elek Gegő|Gegő Elek}} a publicat pentru prima dată, în cartea sa apărută la [[Buda]], varianta culeasă în Moldova a [[Baladă|baladei]] clasice „Szilágyi și Hajmási”, care are ca subiect fapta eroică a vitejilor care, au înfruntat cu dârzenie până la moarte oastea turcească supranumerică, apărându-și familia și neamul.<ref name=":42" />

Mai multe balade clasice au fost culese de [[Ince János Petrás]], în timpul cercetărilor acestuia începute după anul 1841: „Nevasta tâlharului”, „Testamentul ciobanului”, „Nevasta rea”, „Femeia necredincioasă”, „Cei trei orfani”, „Soacra rea”, „Amărâtă turturea”, „La șezătoare”, „Tündér Ilona”, „Întemnițatul și iubita”, variante în limba maghiară a cântecelor vechi de robie etc.<ref name=":42" /> Cercetările au dovedit că următoarele balade clasice maghiare sunt cunoscute doar în Moldova: „Mireasa vândută în Polonia”, „Fata furată de turci”, „Fata care se întoarce la nuntă”, „Fiul numit Lázár al regelui maghiar”, „Fata dusă în rai” (''Langos szép Ilona''), „Tündér Ilona”, „Nevasta leneșă”, „Fata care dezleagă enigme”, „Fata lui Dancia” (''A katonaleány'', ''Mizil-crai''), „Nevasta vândută”, „Fratele mort”, „Soacra rea” etc., fiind cel mai probabil create în Moldova, sau, în cazul în care au existat mai devreme și în [[Bazinul Carpatic]], acestea fiind dispărute din cauza influenței modernizării culturii asupra poeziei populare maghiare.<ref>{{Citat carte|nume=Ferenc Poszony|prenume=|an=1994|titlu=Szeret vize martján (Pe malul Siretului, folclor ceangău din Moldova)|pagină=2|editură=Cluj}}</ref>

Muzica populară ceangăiască nu fusese înregistrată la începutul secolului al XX-lea într-o colecție, astfel că [[Béla Bartók]] s-a hotărât să facă o călătorie în scop de cercetare în [[Moldova Occidentală|Moldova]], însă izbucnirea [[Primul Război Mondial|Primului Război Mondial]] i-a anulat planul. Ulterior [[Zoltán Kodály]], care a explorat sistematic zonele periferice ale teritoriului maghiarofon, a vizitat [[Bucovina]] în 1914 și a colectat mai multe melodii din cinci sate de [[Secuii din Bucovina|secui bucovineni]]. Războiul l-a împiedicat să își finalizeze planul de a continua studiul.<ref name=":131">''Hungarian Csángós in Moldavia – Essays on the Past and Present of the Hungarian Csángós in Moldavia'' ..., Diószegi, 2002, pag. 149</ref>

Culegerea de muzică populară ceangăiască a început propriu-zis în anul 1929 și a ținut până în 1934. Printre cercetători au fost [[Pál Péter Domokos]], {{Ill|en|Sándor Veress|Sándor Veress|}}, {{ill|hu|Gábor Lükő|Lükő Gábor}} și Balla Péter. Domokos este cel mai reprezentativ dintre aceștia, realizând călătorii de cercetare în 1929 și 1931. Acesta și-a transpus munca de cercetare în cartea ''A moldvai magyarság'' („Maghiarimea din Moldova”) din 1931. A cules 65 de melodii ceangăiești și a propus să se adauge cu această ocazie un al cincilea dialect maghiar din muzica populară în literatura etnografică, pe lângă cele patru definite de Bartók ([[Transdanubia]], Ungaria Superioară, Câmpia Mare, [[Transilvania]]). [[Cilindru fonografic|Cilindrii fonografici]] înregistrați de Domokos în a doua călătorie au fost transcriși de Béla Bartók.<ref name=":131" /> Sándor Veress în călătoria sa din 1930 în Moldova a cules materialul tot cu un [[fonograf]], ale cărui transcrieri au fost publicate 60 de ani mai târziu, în volumul ''Moldvai gyűjtés'' („Colecția moldovenească”). Veress, după ce s-a stabilit în [[Elveția]], a folosit mai multe melodii ceangăiești pentru compozițiile sale destinate corurilor de copii, de bărbați și mixte, precum și soliștilor.<ref name=":131" />

În mai 1938, în timpul [[Congresul Euharistic|Congresului Euharistic]] care a avut loc la [[Budapesta]], câteva femei au cântat melodii tradiționale, fiind înregistrate și de [[w:en:Magyar Rádió|Magyar Rádió]]. În studiou erau prezenți și Béla Bartók, {{Ill|en|Lajtha László|Lajtha László|}}, Sándor Veress și Pál Péter Domokos.<ref name=":132">''Hungarian Csángós in Moldavia – Essays on the Past and Present of the Hungarian Csángós in Moldavia'' ..., Diószegi, 2002, pag. 150</ref>

În cea de-a doua fază a cercetărilor, acestea au fost realizate printr-o colaborare a unor institute din Budapesta și [[Cluj-Napoca|Cluj]], astfel că în intervalul 1949-1956, {{Ill|hu|József Faragó|Faragó József (néprajzkutató)|}} și {{Ill|hu|János Jagamas|Jagamas János|}} au realizat mai multe studii și au publicat volumul ''Moldvai csángó népdalok és népballadák'' („Cântece populare moldovenești ceangăiești și balade populare”) în 1954.<ref name=":132" />

În 1930, Sándor Veress și-a dat seama că ceangăii păstraseră mai multe stiluri arhaice. Pe lângă melodiile pe [[gamă pentatonică]], aceștia aveau și pe cele cu [[gamă diatonică]] cu o cadență neobișnuită de gradul II. Astfel, au fost făcute descoperiri fundamentale în ce privește diferențierea stilurilor noi și vechi, în muzica populară maghiară. Muzica populară ceangăiască prezintă toate stilurile din stratul arhaic al muzicii populare maghiare. Include melodii cu stilul pentatonic descendent, cu arcuție largă, stilul diatonic de lament și stilul psalmodic.<ref>''Hungarian Csángós in Moldavia – Essays on the Past and Present of the Hungarian Csángós in Moldavia'' ..., Diószegi, 2002, pag. 153</ref>
[[Fișier:Csango_song,_Simon_Ferenc_Józsefné,_née_Fazakas_Ilona_1932.jpg|alt=|centru|miniatura|<div style="text-align:center">Melodie ceangăiască din [[Lespezi, Bacău]], cântată de Simon Ferenc Józsefné, cu numele de fată Fazakas Ilona (născută în 1897); culeasă de [[Pál Péter Domokos]] în iulie 1932, transcrisă de [[Béla Bartók]].</div>]]
În afara spațiului școlar, cadrele didactice<ref name=":623">''Inspectorul școlar raportează ...'', Trunki, Bodó, 2017, pag. 40</ref> de limbă română, adesea venite din alte zone în [[perioada interbelică]] și postbelică,<ref name=":130" /> au participat la [[Șezătoare|șezători]], unde au contribuit cu elemente culturale românești în ceea ce privește lecturile, cântecele, serbările și recitările.<ref name=":623" />

=== Păstrarea tradițiilor ===
{{multiple image
| align     = left
| direction = vertical
| header    = <div style="text-align:center"></div>
| width     = 200
| image1    = Nepviseletek.JPG
| alt1      = 
| caption1  = <div style="text-align:center">Porturi populare maghiare la un festival de folclor din [[Debrețin]], portul ceangăiesc moldovean fiind ilustrat de ultima pereche de la stânga</div>
| image2    = Csíksomlyói búcsú 1.jpg
| alt2      = 
| caption2  = <div style="text-align:center">Pelerinajul catolic de la [[Șumuleu]]</div>
}}
{{multiple image
| align     = right
| direction = vertical
| header    = <div style="text-align:center"></div>
| width     = 200
| image1    = Székely Fesztivál - 2017 (54).jpg
| alt1      = 
| caption1  = <div style="text-align:center">„Festivalul Secuiesc” de la Budapesta în anul 2017, în cadrul căruia se afla expoziția „Satul ceangăiesc”</div>
| image2    = Somos Dance Group at Fisherman&#039;s Bastion, 2015. - Budapest.JPG
| alt2      = 
| caption2  = <div style="text-align:center">Ansamblul Somos la Budapesta</div>
}}
În prezent, păstrarea [[Tradiție|tradițiilor]] locale ceangăiești se realizează prin înființarea unor grupuri folclorice. Aceste grupuri participă la diferite manifestări culturale atât în țară, cât și în străinătate, prezentând publicului larg [[cântec]]e, [[Baladă|balade]], [[dans]]uri, obiceiuri, [[povești]] și jocuri.<ref name=":118">{{Citat web|url=http://www.csango.ro/cultura.htm|accessdate=21 martie 2020|autor=csango.ro (Web Archive)|titlu=Activități culturale|archive-date=2007-05-14|archive-url=https://web.archive.org/web/20070514041253/http://www.csango.ro/cultura.htm|dead-url=yes}}</ref> Prin intermediul festivalurilor ținute în [[Ungaria]], maghiarii se pot familiariza cu muzica și dansurile populare ceangăiești, care prezintă de altfel și o influență românească.<ref name=":146">''Minority Hungarian Communities ...'', Bárdi, 2011, pag. 613</ref>

Cele mai populare festivaluri la care grupurile participă sunt:<ref name=":118" />

* Balul Ceangăiesc de la [[Budapesta]],<ref name=":118" /> organizat anual începând din 1997;<ref name=":146" />
* Tabăra Internațională de Dans și Cântece Populare de la [[Jászberény]],<ref name=":118" /> organizată anual începând din 1990;<ref name=":146" />
* Zilele Sfântului Gheorghe;<ref name=":118" />
* Festivalul și Săptămâna Satului [[Fundu Răcăciuni, Bacău|Fundu-Răcăciuni]];<ref name=":118" />
* Săptămâna Satului [[Somușca, Bacău|Somușca]];<ref name=":118" />
* Zilele [[Pustiana, Bacău|Pustiana]];<ref name=":118" />
* Tabăra de Folclor de la [[Lunca de Jos, Harghita|Lunca de Jos]];<ref name=":118" />
* Ziua Ceangăilor, organizată anual în orașele din [[Transilvania]].<ref name=":118" />

După implementarea programului educațional, grupurile de folclor au fost completate și de copii, în majoritatea locațiilor de învățământ aceștia formând grupe folclorice de tineri. Grupurile sunt susținute de Asociația Maghiarilor Ceangăi din Moldova.<ref name=":118" />

== Religia ==
===Situația actuală===
În localitatea [[Tețcani, Neamț|Tețcani]] (al cărei nume provine de la [[diminutiv]]ul numelui Ștefan în limba slavă – Stețco) din județul Neamț și în [[Pustiana, Bacău|Pustiana]], [[Arini, Bacău|Arini]] și [[Pârgărești, Bacău|Pârgărești]] din județul Bacău, bisericile locale au avut ca patron pe [[Ștefan I al Ungariei|Sfântul Ștefan al Ungariei]], cu hramul sărbătorit la data de 20 august.<ref name=":Hegyeli2">''Din Arini la Săbăoani ...'', Hegyeli, 2004, pp. 55-56</ref> Din acestea, doar biserica din Pustiana încă mai păstrează hramul.<ref name=":Hegyeli2" /> În localitatea [[Vizantea Mănăstirească, Vrancea|Vizantea Mănăstirească]] din [[județul Vrancea]], biserica sătească avea ca patron pe [[Ladislau I al Ungariei|Sfântul Ladislau]].<ref name=":Hegyeli4">''Din Arini la Săbăoani ...'', Hegyeli, 2004, pag. 68</ref>
<gallery mode="packed" heights="110">
Fișier:Biserica Sfanta Ana, Ciresoaia.jpg|Biserica „Sfânta Ana” din [[Cireșoaia, Bacău|Cireșoaia]]
Fișier:Biserica Presfanta Treime Oituz, Bacau.jpg|Biserica „Preasfânta Treime” din [[Oituz, Bacău|Oituz]]
Fișier:Biserica romano-catolica Sfanta Maria Regina Pargaresti (2).jpg|Biserica „Sfânta Maria Regină” din [[Pârgărești, Bacău]]
Fișier:Biserica Sfintii Petru si Paul din Bacau.jpg|[[Biserica romano-catolică Sfinții Petru și Paul din Bacău|Biserica „Sfinții Petru și Paul”]] din [[Bacău]]
Fișier:Biserica Sfantul Stefan Rege, Pustiana Bacau.jpg|Biserica „Sfântul Ștefan Rege” din [[Pustiana, Bacău|Pustiana]], printre puținele din Moldova care mai păstrează hramul original maghiar
Fișier:Biserica Sfanta Fecioara Maria, Tamaseni.jpg|Biserica „Sfânta Fecioara Maria” din [[Tămășeni, Neamț|Tămășeni]]
Fișier:Biserica Preasfanta Inima a lui Isus, Nicolae Balcescu.png|Biserica „Preasfânta Inimă a lui Isus” din [[Nicolae Bălcescu, Bacău|Nicolae Bălcescu]]
Fișier:Biserica Preasfanta Treime, Butea.png|Biserica „Preasfânta Treime” din [[Butea, Iași]]
</gallery>
=== Reminescențe ritualice cu origine precreștină ===
Analizând [[șamanism]]ul la români așa cum a fost el relatat de [[episcop]]ul [[Marco Bandini]] în ''[[Codex Bandinus]]'', [[Mircea Eliade]] a ajuns la concluzia că niciunul din elementele constitutive ale șamanismului nu este atestat la diverse varietăți de „vrăjitori” și „vraci” cunoscuți în provinciile românești. Transele extatice menționate de Bandinus nu se găsesc în nicio altă parte a României. Aceste aspecte l-au făcut pe Eliade să creadă că acei „incantatores” întâlniți de episcop în Moldova nu erau români, ci ceangăi.<ref name="eliade204">''De la Zamolxis la Genghis-Han'', Eliade, 1995, pag. 204</ref>

Șamanologul {{ill|hu|Vilmos Diószegi|Diószegi Vilmos}} a ajuns la aceeași concluzie cu Eliade. Tot Diószegi a remarcat diferențele structurale între ''[[táltos]]-''ul unguresc și diferitele tipuri de vrăjitori omologi popoarelor vecine cu Ungaria, printre care ''solomonarul'' românilor, ''planetink''-ul polonezilor și ''grabancias''-ul sârbilor și croaților. Numai ''táltos-''ul recunoștea „boala inițiatică” sau „somnul lung" (moarte rituală), unde subiectul este supus unei inițieri, posedă un costum special, o tobă și practică extazul. Aceste elemente sunt atestate la toate popoarele [[Popor turcic|turcice]], [[Fino-ugrică|fino-ugrice]] și siberiene.<ref name="eliade204" />

Cercetătorul [[Moshe Idel]] a remarcat o similitudine între transele extatice raportate de Marco Bandini cu cele practicate de [[Hasidism|evreii hasidici]] din timpul lui [[Israel ben Eliezer|Baal Șem Tov]], fondatorul curentului hasidic, despre care tradiția spune că ar fi avut o revelație mistică într-o peșteră din [[Carpații Orientali]] în jurul anului 1730.<ref>[[Moshe Idel]]; ''Psychanodia and Metamorphoses of Pillars in Eighteenth-Century Hasidism în Ascensions on High in Jewish Mysticism: Pillars, Lines, Ladders'', Central European University Press, Budapest, 2005, pp. 143-149</ref>

Episcopul Bandinus a semnalat și un ritual împotriva [[Ciumă|ciumei]] în preajma satului [[Lucăcești, Bacău|Lucăcești]], unde fiecare răscruce de drumuri de lângă frontiera cu [[Transilvania]] avea un ''priapos'' realizat dintr-un trunchi de stejar cu formă [[Antropomorfism|antropomorfică]], cu un arc strunit cu două săgeți în mâna dreaptă și lance în mâna stângă, având o poziție de luptă. La fel, acest ritual nu a putut fi găsit la români.<ref>''De la Zamolxis la Genghis-Han'', Eliade, 1995, pag. 205</ref>

Tot in legătură cu apărarea împotriva ciumei, episcopul a redat o poveste conform căreia, în timpul nopții, zece fete tinere, aleargă goale în jurul satului, sărind, gesticulând, cântând și aruncând ramuri aprinse. Zece bărbați tineri vin în întâmpinarea lor, goi și înarmați cu lănci. Cele două grupuri se salută în tăcere și tinerii încrucișează lăncile cu ramurile aprinse. Bandinus a explicat astfel că românii cred că în felul acesta ciuma nu se va atinge de oamenii goi din cauza rușinii. O altă variantă de poveste se desfășoară tot în timpul nopții, când zece bărbați tineri urmați de zece fete tinere trag cu plugul o brazdă în jurul satului, cântând și râzând. Locuitorii, înarmați cu măciuci, se așază de-a lungul brazdei, cu fața spre Transilvania, gata să lupte împotriva ciumei. Bandinus a afirmat că aceștia aparțin „națiunii române”,<ref>''De la Zamolxis la Genghis-Han'', Eliade, 1995, pag. 206</ref> deși acest ritual este tipic [[slavi]]lor și fino-ugricilor.<ref>''De la Zamolxis la Genghis-Han'', Eliade, 1995, pag. 207</ref>

Explicația pentru care aceste ritualuri ar fi putut fi întâlnite și în cadrul folclorului românesc se datorează, potrivit mai multor istorici maghiari de înainte de Mircea Eliade, unor [[Popor turcic|popoare turcice]] care au fost asimilate de români. {{ill|hu|Istvan Györffy|Györffy István (néprajzkutató)}} a fost de părere că elementele șamanice întâlnite de Bandinus sunt de proveniență [[Tătari|tătară]]. O opinie asemănătoare a avut-o și {{ill|hu|Gábor Lükő|Lükő Gábor}}, aducând ca argument existența populațiilor de [[pecenegi]], [[uzi]], [[berindei]], [[cumani]] și tătari, ce au trăit printre români timp de mai multe secole.<ref>Ferenc Pozsony; ''Samanizmus és medvekultusz Moldvában?'' în ''Létünk - társadalom, tudomány, kultúra'', nr. XXXVI/1, 2006, Forum Könyvkiadó, [[Novi Sad|Újvidék]], pag. 76</ref>

== Învățământul ==

=== În limba maghiară ===
Începutul învățământului maghiar de stat a fost consemnat în anul 1948, moment în care [[PMR|Partidul Muncitoresc Român]], prin intermediul [[Uniunea Populară Maghiară|Uniunii Populare Maghiare]], a înființat aproximativ 40 școli cu predare în [[limba maghiară]] în satele locuite de ceangăi.<ref name=":12" /> Acestea nu au jucat un rol semnificativ în formarea identității naționale maghiare. Școlile erau slab dotate, iar elevii de la clasa întâi până în clasa a patra învățau la un loc în aceeași sală de clasă cu profesori care, în multe cazuri, fuseseră trimiși în Moldova drept pedeapsă. Populația religioasă nu a susținut aceste școli comuniste, în timp ce intelectualii locali români au fost într-o continuă opoziție față de acestea și astfel, în majoritatea satelor, instituțiile de învățământ s-au dovedit de a fi de scurtă durată.<ref>Tanczos, Vilmos; ''Hungarians in Moldavia'' în ''Occasional Papers, no. 8'', Institute for Central European Studies, Budapesta, 1998, pag. 11</ref> Școlile au fost închise treptat în perioada 1953-1958,<ref name=":12" /> mai ales după evenimentul [[Revoluția ungară din 1956|revoluției ungare din 1956]].<ref name=":59" />

În raportul pe anul 2002 al [[Comisia Europeană|Comisiei Europene]] în legătură cu progresele [[România|României]] în ce privește conformarea cu standardele impuse privind aderarea la [[Uniunea Europeană]], este menționat faptul că nu s-au înregistrat progrese în cazul minorității ceangăiești. Această mențiune era o referire la rapoartele unor organizații de drepturile omului, în care a fost menționat faptul că, autoritățile locale au obstrucționat încercările comunității de a înființa cursuri școlare opționale în limba maghiară, acest lucru fiind prohibit de legislația română care garantează dreptul de a studia o limbă minoritară, dacă există cereri în acest sens.<ref>European Commission; [https://web.archive.org/web/20100217031438/http://ec.europa.eu/enlargement/archives/pdf/key_documents/2002/ro_en.pdf 2002 Regular Report on Romania’s progress towards accession], Commission Of The European Communities, Brussels, 9.10.2002SEC(2002) 1409, pag. 36-37</ref> Situația s-a îmbunătățit la scurt timp, astfel că în anul școlar 2002-2003, s-au organizat cursuri în două sate pentru elevii care doreau să studieze limba maghiară ca disciplină opțională. Potrivit unor reprezentanți ai comunității, părinți din alte patru sate au depus cereri pentru înființarea de cursuri pentru anul 2003-2004.<ref>European Commission; [https://web.archive.org/web/20130309204502/http://ec.europa.eu/enlargement/archives/pdf/key_documents/2003/rr_ro_final_en.pdf 2003 Regular Report on Romania’s progress towards accession], Commission Of The European Communities, Brussels, pag. 31</ref> La nivelul anului 2004 limba maghiară era predată în 10 comune.<ref>European Commission; [https://web.archive.org/web/20121111181922/http://ec.europa.eu/enlargement/archives/pdf/key_documents/2004/rr_ro_2004_en.pdf 2004 Regular Report on Romania’s progress towards accession], Commission Of The European Communities, Brussels, 6.10.2004 SEC(2004) 1200, pag. 31</ref> Un raport al [[Guvernul României|Guvernului României]] adresat [[Consiliul Europei|Consiliului Europei]] în anul 2006 a consemnat faptul că ceangăii au primit sprijin din partea [[Ministerul Educației și Cercetării|Ministerului Educației și Cercetării]] pentru a înființa unități de învățământ pentru studiul limbii maghiare, așa cum se menționează în avizul Comitetului Consultativ. Conform respectivului raport, autoritățile române au respectat identificările de sine și au oferit sprijin pentru studiul limbii maghiare, acolo unde a fost solicitat.<ref name=":91" />

Actual în Transilvania, ceangăii de limbă maghiară învață în școli maghiare. Singura școală din [[județul Bacău]] cu predare integrală în limba maghiară se află în [[Comuna Ghimeș-Făget, Bacău|comuna Ghimeș-Făget]].<ref>Consiliul Europei; [https://www.coe.int/t/dg4/education/minlang/Report/PeriodicalReports/RomaniaPR1_ro.pdf ''Primul raport periodic privind aplicarea  Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare în România''], MIN-LANG/PR (2010) 11, pag. 169</ref> În Moldova, în 13 localități au fost organizate cursuri extrașcolare, iar în 11 localități limba maghiară este inclusă în programul școlar. În anul școlar [[2005]]-[[2006]], 725 de elevi din Moldova au învățat maghiara în grupuri școlare, iar 369 în grupuri extrașcolare (în total: 1.094), iar în anul școlar [[2010]]-[[2011]] în total 1.500 de elevi. Conform unei estimări asumate pe pagina de internet a Asociației Maghiarilor Ceangăi din Moldova, conform căreia în anul 2010 existau în Moldova 9.000 de copii care înțelegeau sau vorbeau limba maghiară<!--în graficul din 2010 ei sunt trecuți având un nivel puternic în ce privește limba, dar în text se spune că o vorbesc sau o înțeleg-->, circa 7.500 din aceștia nu aveau posibilitatea de a învăța această limbă în instituții de specialitate (școli sau instituții private). Aceștia vorbeau limba lor maternă doar în familie. Asociația poate ajuta în fiecare an școlar 75 de elevi ceangăi, pentru continuarea studiilor în licee maghiare.<ref name="csango.ro" />

Asociația Maghiarilor Ceangăi din Moldova (AMCM) și Asociația Pedagogilor Maghiari din România (APMR) sunt cele două asociații care s-au îngrijit de funcționarea programului de învățământ până în aprilie 2012.<ref>{{hu icon}} [http://itthon.transindex.ro/?hir=28154 Április végéig az RMPSZ veszi át a csángó oktatási program irányítását - a Transindex.ro portálról] {{Webarchive|url=https://web.archive.org/web/20120217094752/http://itthon.transindex.ro/?hir=28154 |date=2012-02-17 }}, itthon.transindex.ro, 3 februarie 2012. Accesat în 6 aprilie 2019.</ref> Din acel moment, Uniunea Pedagogilor Maghiari din România a preluat programul de la Asociația Maghiarilor Ceangăi din Moldova, la intervenția Guvernului Ungariei (principalul susținător) și a Fundației pentru Învățământul în Limba Maghiară din Moldova ({{hu|A Moldvai Magyar Oktatásért Alapítvány}}, AMMOA), care colectează donațiile private.<ref>{{Citat web|url=https://hatarok-nelkul.com/ro/?p=781|accessdate=11 decembrie 2019|autor=hatarok-nelkul.com/ro, 25 februarie 2015|titlu=În dialog cu Éva Ferencz, responsabil pentru învățământ în cadrul Asociației Ceangăilor Maghiari din Moldova}}</ref>

În momentul de față, învățământul în limba maghiară este organizat în 25 de sate moldovenești (în afară de comuna Ghimeș-Făget), în majoritatea lor în grupuri extrașcolare:<ref name="csango.ro" />
[[File:GyimesfelsolokFotoThalerTamas.JPG|thumb|<div style="text-align:center">Biserica [[Sfânta Elisabeta a Ungariei]] de lângă liceul omonim din [[Lunca de Sus, Harghita|Lunca de Sus]]</div>|alt=]]
{{col-1}}
* [[Bahna, Bacău|Bahna]] (''Bahána'')
* [[Bacău]] (''Bákó'')
* [[Valea Seacă, Bacău|Valea Seacă]] (''Bogdánfalva'')
* [[Buda (Răchitoasa), Bacău|Buda]] (''Buda'')
* [[Ciucani, Bacău|Ciucani]] (''Csík'')
* [[Tuta, Bacău|Tuta]] (''Diószeg'')
* [[Gioseni, Bacău|Gioseni]] (''Diószén'')
* Dumbrăveni (''Dumbravén'')
* [[Nicolae Bălcescu, Bacău|Nicolae Bălcescu]] (''Ferdinándújfalu'')
* [[Frumoasa, Bacău|Frumoasa]] (''Frumósza'')
* [[Coman, Bacău|Coman]] (''Gajdár'')
* [[Cleja, Bacău|Cleja]] (''Klézse'')
* [[Coșnea, Bacău|Coșnea]] (''Kostelek'')
{{col-2}}
* [[Fundu Răcăciuni, Bacău|Fundu Răcăciuni]] (''Külsőrekecsin'')
* [[Vladnic, Bacău|Vladnic]] (''Lábnyik'')
* [[Lespezi, Bacău|Lespezi]] (''Lészped'')
* [[Luizi-Călugăra, Bacău|Luizi-Călugăra]] (''Lujzakalagor'')
* [[Arini, Bacău|Arini]] (''Magyarfalu'')
* [[Valea Mare (Faraoani), Bacău|Valea Mare]] (''Nagypatak'')
* [[Valea Mică (Cleja), Bacău|Valea Mică]] (''Pokolpatak'')
* [[Pustiana, Bacău|Pustiana]] (''Pusztina'')
* [[Somușca, Bacău|Somușca]] (''Somoska'')
* [[Nicorești, Bacău|Nicorești]] (''Szitás'')
* [[Galbeni (Nicolae Bălcescu), Bacău|Galbeni]] (''Trunk'')
* Alexandrina (''Tyúkszer'')
{{EndCol}}

Pentru cei care doresc să-și continue studiile în licee cu limba de predare maghiară, asociația le asigură această posibilitate în [[Miercurea Ciuc]]. Aici s-a înființat și un cămin pentru elevii și studenții ceangăi (Căminul Ceangăiesc din Miercurea Ciuc), în care aceștia sunt ajutați în studiile lor în limba maghiară de profesori de specialitate (lecții particulare) și de călugării [[Ordinul Piarist|piariști]] ai orașului.<ref name="csango.ro" /><ref>{{hu icon}}csikszereda.piarista.hu. [http://csikszereda.piarista.hu/?oldal=csangok Piarista Tanulmányi Ház, Csíkszereda]. Accesat în 6 aprilie 2019.</ref>

=== În limba română ===
Existența populației maghiare din Moldova reprezintă și astăzi o problemă, în raport cu procesele de unificare ale statului național român.<ref>''Inspectorul școlar raportează ...'', Trunki, Bodó, 2017, pag. 8</ref> Pentru formarea unui stat național, o sarcină necesară este omogenizarea populației, ceea ce duce la crearea unei comunități naționale. Sistemul de învățământ constituie un factor important în această acțiune, prin standardizarea și unificarea practicilor lingvistice [[Eterogenitate|eterogene]]: monolingvismul și reducerea diversității.<ref>''Inspectorul școlar raportează ...'', Trunki, Bodó, 2017, pag. 6</ref> Astfel, școala devine un instrument de integrare.<ref>''Inspectorul școlar raportează ...'', Trunki, Bodó, 2017, pag. 16</ref> Un rol important în predarea limbii române în interiorul comunităților ceangăiești l-a avut Biserica Romano-Catolică, prin intermediul preoțimii locale.<ref>''Inspectorul școlar raportează ...'', Trunki, Bodó, 2017, pag. 12</ref>

Prin reforma învățământului din anul 1864 instituită de [[Alexandru Ioan Cuza]] a apărut sistemul public modern de educație.<ref>''Inspectorul școlar raportează ...'', Trunki, Bodó, 2017, pag. 14</ref> În localitățile [[Săbăoani, Neamț|Săbăoani]],<ref>''Inspectorul școlar raportează ...'', Trunki, Bodó, 2017, pag. 28</ref> [[Fundu Răcăciuni, Bacău|Fundu Răcăciuni]],<ref>''Inspectorul școlar raportează ...'', Trunki, Bodó, 2017, pag. 30</ref> [[Frumoasa, Bacău|Frumoasa]],<ref>''Inspectorul școlar raportează ...'', Trunki, Bodó, 2017, pag. 32</ref> [[Lespezi, Bacău|Lespezi]]<ref>''Inspectorul școlar raportează ...'', Trunki, Bodó, 2017, pag. 34</ref> pe lângă activitatea școlară teoretică s-au putut remarca atât promovarea [[patriotism]]ului românesc<ref name=":623"/> cât și a activităților practice, precum educarea elevelor în a folosi motive naționale românești în locul celor maghiare, în fabricarea portului popular.<ref name="Trunki, Bodó 2017"/>{{ref label|Intem|H|H}} A fost remarcat de asemenea, că în afara spațiului școlar, învățătorii participau la [[Șezătoare|șezători]], unde contribuiau cu elemente culturale românești în ceea ce privește lecturile, cântecele, serbările și recitările.<ref name=":623"/>

Frecventarea școlilor de limbă română a constituit o problemă, pentru elevii ale căror familii aveau o conștiință maghiară, alături de necunoașterea limbii române de către elevi<ref name=":61">''Inspectorul școlar raportează ...'', Trunki, Bodó, 2017, pag. 44</ref> și a limbii maghiare de către cadrele didactice.<ref>''Inspectorul școlar raportează ...'', Trunki, Bodó, 2017, pag. 38</ref> Alături de acestea, au intervenit și sărăcia extremă, foametea și războiul.<ref name=":61" />

Refuzul deprinderii limbii române, considerat intolerabil de [[Spiru Haret]], a fost întâlnit atât în satele maghiare din Moldova, cât și în rândul comunităților compacte de [[Bulgarii din România|bulgari]] și [[ruteni]] din restul țării. Potrivit lui Haret, școlile înființate de statul român pentru ceangăi în care se preda exclusiv românește, erau goale. Deși tot acesta a afirmat că își puteau păstra limba maternă, ceangăii, bulgarii și rutenii nu au putut să înființeze școli cu predare în limba maternă. În acest fel, s-a dorit realizarea unei unități naționale, prin contopirea tuturor naționalităților.<ref name=":108" />

Situația nu a fost singulară, în aceeași perioadă în partea ungară a [[Imperiul Austro-Ungar|Imperiului Austro-Ungar]], populația românească fiind supusă unui intens proces de deznaționalizare derulat în școlile cu predare exclusivă în limba maghiară,<ref>{{en icon}} Pâclișanu, Zenobius, ''Hungary's struggle to annihilate its national minorities'', Romanian Historical Studies, Miami Beach, Fla : Romanian Historical Studies, 1985, ISBN 978-093-701-900-9, pp. 89-92</ref> pe fondul scăderii constante în Regatul Ungariei a numărul de școli cu predare, în limbi minoritare.<ref>{{hu icon}} Romsics, Ignác, ''Magyarország története a huszadik században'', Osiris Kiadó, ISBN 978-963-276-179-4, pp. 85-86</ref>

== Reprezentarea ==
{{Imagine dublă
|poz=dreapta
|img-st=Flag of Csangos.svg
|img-st-marime=200
|img-dr=Coat of arms of Csangos.svg
|img-dr-marime=114
|com=<div style="text-align:center">Drapelul și stema adoptate de Consiliul Ceangăiesc la 20 iulie 2019</div>
|alt-st=Text alternativ pentru imaginea din stânga
|alt-dr=Text alternativ pentru imaginea din dreapta}}
=== Politică, administrativă și culturală ===
Câțiva locuitori ceangăi din [[Sfântu Gheorghe|Sfântu Gheorge]] au înființat în ianuarie-februarie 1990 Asociația Maghiarilor Ceangăi din Moldova (în {{hu|Moldvai Csángómagyarok Szövetsége}}, MCSMSZ). De asemenea, au fondat ziarul bilingv, în limbile română și maghiară, numit ''Csángó Újság'', care mai târziu a fost redenumit în ''Moldvai Magyarság''.<ref>''Hungarian Csángós in Moldavia – Essays on the Past and Present of the Hungarian Csángós in Moldavia'' ..., Diószegi, 2002, pag. 72</ref>

Potrivit unui răspuns al [[Guvernul României|Guvernului României]] adresat [[Consiliul Europei|Consiliului Europei]] în 2006, ceangăii ce se consideră de naționalitate ceangăiască sau maghiară sunt reprezentați de Asociația Maghiarilor Ceangăi din Moldova, parte a [[Uniunea Democrată Maghiară din România|Uniunii Democrate Maghiare din România]]. În schimb, românii de confesiune romano-catolică sunt reprezentați de Asociația Romano-Catolicilor „Dumitru Mărtinaș”.<ref name=":91" /> O serie de asociații împreună cu persoane particulare au format un „Consiliu Ceangăiesc”.<ref>{{en icon}} {{citat web |url= http://www.csangok.ro/Csango%20action%20plans%202010,%202000.htm|titlu= „ Csángó Hungarian Action  Plan” |nume= Csango Council|dată= 2010|datăaccesare= 26 mai 2020}}</ref>

La nivelul anului 2004, nicio organizație reprezentantă a ceangăilor nu trimisese candidați în cadrul alegerilor locale sau generale.<ref name=":91" />

=== Personalități din rândurile ceangăilor===
{{Imagine multiplă
| align     = right
| header = Personalități ceangăiești
| header_align = center
| image3 = Petrás Ince János pap.jpg
| caption3 = {{center|[[Ince János Petrás]]}}
| width3 = 129
| image2 = 
| caption2 = {{center|[[Mária Petrás]]}}
| width2 = 158
| image1 = Антон Коша.jpg
| caption1 = {{center|[[Anton Coșa]]}}
| width1 = 140
}}
[[File:NyisztorPetrasFotoThalerTamas.jpg|thumbnail|276px|<div style="text-align:center">Ilona Nyisztor și [[Mária Petrás]]</div>]]
* [[Veronica Antal]] ([[1935]], [[Nisiporești, Neamț|Nisiporești]] – [[1958]], [[Hălăucești, Iași|Hălăucești]]), prima femeie de pe teritoriul României beatificată de [[Biserica Catolică]];
* [[Mihály Bencze]] ([[1954]], [[Săcele]]), [[matematician]], [[scriitor]] și [[profesor]];
* [[Anton Coșa]] ([[1961]], [[Valea Mare (Faraoani), Bacău|Valea Mare]]), actual [[episcop]] al [[Episcopia Romano-Catolică din Chișinău|Diecezei Romano-Catolice]] de [[Chișinău]];
* [[András Duma-István]] ([[1955]], [[Cleja, Bacău|Cleja]]) poet, scriitor, publicist, redactor, unul dintre membrii fondatori al Asociației Maghiarilor Ceangăi din Moldova (AMCM), fondatorul [[Muzeul „Petrás Ince János”|Muzeului „Petrás Ince János”]], a [[Casa Maghiară din Cleja|Casei Maghiare din Cleja]] și a Fundației Siret-Cleja;
* [[Ioan Ferenț]] ([[1886]], [[Dărmănești]] – [[1933]], [[Butea, Iași|Butea]]), preot și istoric;
* [[Ștefan Foriș]] ([[1892]], [[Tărlungeni, Brașov]] – [[1946]], [[București]]), activist și jurnalist comunist, care în perioada 1940-1944 a îndeplinit funcția de secretar general al [[Partidul Comunist din România|PCdR]];
* [[Elena Horvat]] ([[1958]], [[Luizi-Călugăra, Bacău|Luizi-Călugăra]]), canotoare laureată cu aur la [[Jocurile Olimpice de vară din 1984]] de la [[Los Angeles]];
* [[Demeter Lakatos‎]] ([[1911]], [[Săbăoani, Neamț|Săbăoani]] – [[1974]], [[Săbăoani, Neamț|Săbăoani]]), scriitor;
* Erzsébet László ([[1935]], [[Pustiana, Bacău|Pustiana]] – [[2012]], [[Pustiana, Bacău|Pustiana]]), artistă care a pus în valoare cântece populare și religioase (catolice) în dialectul secuiesc, precum și în dialectul (vechi) de sud;
* Tynka Nyisztor, activistă pentru drepturile omului, etnograf, președinte-fondator al Asociației Sfântul Ștefan al Ungariei din [[Pustiana, Bacău|Pustiana]];
* Ilona Nyisztor, cântăreață de muzică populară ceangăiască;
* [[Ince János Petrás]] ([[1813]], [[Faraoani, Bacău|Faraoani]] – [[1886]], [[Cleja, Bacău|Cleja]]), preot romano-catolic, călugăr [[Minoriți|minorit]], folclorist. Acesta a înregistrat în scris [[Imnul Ceangăn|Imnul ceangăilor]], în timpul cercetărilor sale etnografice;
* [[Mária Petrás]] ([[1957]], [[Gioseni, Bacău|Gioseni]]), cântăreață, sculptoriță și ceramistă laureată a premiilor Szervátiusz Jenő și Magyar Művészetért (pentru artă maghiară);
* Mihály Petrás, ''cronicarul de la Faraoani'' ([[secolul al XVIII-lea]], [[Faraoani, Bacău|Faraoani]]), cantor, dascăl, cronicar și în același timp strămoșul cantorului [[Ince János Petrás]];
* [[István Zajzoni Rab]] ([[1832]], [[Zizin, Brașov|Zizin]] – [[1862]], [[Brașov]]), poet, ziarist, folclorist.

== Bucătăria ==
=== Zona Moldovei ===
Bucătăria ceangăiască din Moldova diferă de cea din [[Bazinul Panonic|Bazinul Carpatic]] în materie de instrumente, mod de preparare și tip de alimente folosite.<ref name=":137">''A moldvai csángók táplálkozáskultúrájáról ...'', Zakariás, 1997, pp. 169-189</ref>

Consumul de pâine din prezent este similar celui de la începutul [[Secolul al XX-lea|secolului al XX-lea]], situație întâlnită și la [[secui]]. [[Károly Kós]] a semnalat un consum paralel atât de ''puliska'' ([[mămăligă]]) cât și pâine, în funcție de gusturile și posibilitățile financiare ale familiilor. Amploarea consumului de pâine, lipsa relativă a [[tăiței]]lor și a [[Supă|supelor]] acre, dar și consumul de mâncăruri înrudite cu [[borș]]ul indică preferințe culinare mai arhaice, decât cele din regiunile carpatice din Ungaria, deși au o asemănare strânsă și cu cultura nutrițională a secuilor.<ref name=":137" />

Vița de vie ocupă un loc important, existând tendința de a muta butucii de vie de la marginile satelor pe lângă case. De obicei vinul este consumat repede, astfel că pentru a ține mai mult, este fiert.<ref name=":137" />

Masa unde se servește mâncarea nu este acoperită cu [[față de masă]]. În timpul mâncării se utilizează [[Lingură|linguri]] și uneori [[cuțit]]e, însă nu și [[Furculiță|furculițe]].<ref name=":137" />

=== Zona Ghimeșului ===
În zona [[Comuna Ghimeș-Făget, Bacău|Ghimeș]], în bucătăria ceangăiască primează influențele maghiare și românești, dar la care se adaugă și elemente romane, bizantine, armenești, turcești și austriece. Structura terenului agricol din întreaga regiune include culturi de plante în vale și pășuni pentru vite în zona montană înconjurătoare. Acest lucru determină o specificitate a bucătăriei locale, în care sunt împrumutate elemente de la românii din zona de munte.<ref name=":136">{{en icon}} Smith, Melanie; Richards, Greg; ''The Routledge Handbook of Cultural Tourism'', 2013, ISBN 978-0-415-52351-6, pag. 290</ref>

Spre exemplu [[Mălai|făina de porumb]], ingredient din regimul alimentar al ciobanilor români, a apărut și la ceangăi, fiind folosită cu caracter obișnuit în oricare zi a săptămânii, inclusiv în cadrul meselor festive de duminică. [[Mămăligă|Mămăliga]] este asociată cu [[Feta|brânza feta]], specialitate numită ''juhtúrós puliszka''.<ref name=":136" /> O influență românească este reprezentată și de ponderarea alimentației bogat calorice prin includerea salatelor și a unor legume, cum ar fi [[Roșie|roșia]], [[Ceapă|ceapa]] și [[Vânătă|vânăta]].<ref name=":136" />

Sunt folosite condimente întâlnite atât în rețete vechi maghiare, cât și astăzi în Ungaria, cum ar fi: [[cimbru]], [[mărar]], [[chimen]], [[coriandru]], [[semințe de pin]] și diverse ciuperci. [[Ciorbă|Ciorba]] ceangăiască este aromată prin adăugarea de [[tarhon]], o plantă aproape dispărută din bucătăria maghiară.<ref name=":136" />

O problemă este reprezentată de consumul de alcool aromat cu semințe de chimen, asemănător cu [[Palincă|pălinca]] (acesta nu intră în categoria pălincii), în cantități mari.<ref name=":136" />

== Probleme privind conservarea identității etnice==
=== Începuturile romano-catolicismului ===
Începuturile catolicismului și creștinării unor [[cumani]] prezenți<ref name=":dumea1" /> în prima parte a [[Secolul al XIII-lea|secolului al XIII-lea]] – temporar în partea de sud a Moldovei,<ref name=":hurmuzaki">E. Hurmuzaki, O. Densușianu; ''Documente privitoare la istoria românilor'', vol. I, București, partea I, 1889, pag. 102.</ref> la est de [[Carpații de Curbură|curbura Carpaților]], sunt strâns legate de neamul vecin al [[unguri]]lor, de peste munți. Constrânși din punct de vedere [[Geopolitică|geopolitic]], dar și religios, maghiarii și-au dat seama că șederea lor în [[câmpia Panonică]] depindea în primul rând de acceptarea religiei creștine, respectiv de imitarea celorlalte popoare creștinate ale [[Lumea occidentală|Occidentului]], care, intraseră în comunitatea popoarelor ce alcătuiau creștinătatea occidentală. [[Polonezi]]i din sud începuseră deja să se creștineze. La fel au început și [[ruși]]i din [[Rusia Kieveană|Regatul de Kiev]], conduși de principii lor [[Olga din Kiev|Olga]] și [[Vladimir I al Kievului|Vladimir]].<ref name=":dumea1">{{Citat carte|nume=Dumea|prenume=Emil|an=2003|titlu=Catolicismul în Moldova în secolul al XVIII-lea|pagină=34|editură=Sapientia, Iași}}</ref>

Un cunoscut [[apostol]] ungur și profesor de [[Drept|științe juridice]] de la [[Universitatea din Bologna]], Paul Ungurul, a devenit provincial al [[Ordinul dominican|Ordinului predicatorilor]] și datorită inițiativei sale, s-a dezvoltat prima misiune printre cumanii prezenți în sudul actualei [[Moldova|Moldove]]. Misionarii inițial au fost însoțiți și protejați de [[Ordinul Cavalerilor Teutoni|teutoni]]. Probabil că, din această cauză cumanii au refuzat mesajul creștin, temându-se de puterea militară a teutonilor (care [[Cavaler cruciat|cruciați]], de altfel i-au și atacat în anul [[1222]]). În același an, misionarii s-au întors pe cont propriu printre cumani și eforturile lor, de această dată au avut rezultat, deoarece cumanii se temeau de pericolul [[Hoarda de Aur|hoardelor tătare]]. În strategia lor aceștia au realizat că, pentru a supraviețui, aveau nevoie de protecția vecinilor unguri catolici, destul de consolidați și puternici.<ref name=":dumea1" /> Atât așezarea cât și episcopia au fost distruse de [[mongoli]] de la [[1241]].<ref>[[Carol Auner]], ''Episcopia Milcoviei'', în Revista catolică, an II (1912), pp. 540-551.</ref>
{{Vezi|Episcopia de Milcov}}
Pe lângă cumani, pe teritoriul episcopiei au existat și maghiari și germani, după {{ill|hu|Géza Bakó|Bakó Géza (újságíró)}} unii dintre maghiari rămânând, probabil, aici și după invazia mongolă de la 1241. După [[Victor Spinei]], sub presiunea militară mongolă maghiarii au plecat în Transilvania și au revenit, în partea de vest a Moldovei, începând cu anii 1340.<ref name=":71" /> Ceangăii, servind inițial drept coloniști militari, au ajuns din părțile apusene ale [[Regatul Ungariei (1000–1538)|Regatului Ungariei]], probabil, pe Valea Siretului în jurul anului 1230.<ref name=":71" />
{{Vezi|Ceangăi#Teoria originii maghiare occidentale}}
 
=== În timpul Principatului Moldovei ===
Până la sfârșitul [[Secolul XVI|secolului al XVI-lea]] au existat două episcopii romano-catolice în Moldova. Funcțiile lor au fost treptat preluate de [[Episcopia de Bacău]], pe când o mănăstire [[Ordinul Franciscan|franciscană]] a fost fondată acolo, aparținând de provincia franciscană din [[Transilvania]]. Datorită războaielor și sărăciei, în secolele al XVI-lea și al XVII-lea multe comunități catolice din Moldova și-au pierdut preoții, câțiva dintre aceștia fiind înlocuiți de călugări și preoți, italieni și polonezi.<ref name=hegyeli23>''Din Arini la Săbăoani ...'', Hegyeli, 2004, pag. 23</ref>
{{vezi articolul|Episcopia de Bacău}}
Un raport cu autor anonim, trimis de la [[Sibiu]] la 11 aprilie [[1552]], a aratat intenția voievodului [[Ștefan al VI-lea Rareș]] de a converti toți ''ungurii'' din Moldova la religia ortodoxă.<ref name=":31" /> La porunca lui [[Despot Vodă]], un alt raport a fost redactat la [[Roman, România|Roman]] de agentul [[Monarhia Habsburgică|habsburgic]] Ioan Belsius către [[Ferdinand I al Sfântului Imperiu Roman|Ferdinand I]], pentru a arăta faptul că [[Alexandru Lăpușneanu]] a silit toate națiunile Moldovei să se boteze din nou și să urmeze religia ortodoxă.<ref name=":31" /> Între anii [[1583]] și [[1586]], [[misionar]]ul [[Ordinul iezuit|iezuit]] [[Giulio Mancinelli]] a relatat faptul că, populația catolică a trecut la ortodoxism din cauza lipsei preoților și că a găsit într-o biserică romano-catolică preoți și credincioși unguri și germani de confesiune luterană.<ref name=":39" />

În lipsa unei utilizări instituționalizate a limbii maghiare în cadrul Bisericii Catolice și a inexistenței unei unități în ceea ce privește organizarea acestei instituții (în decursul [[Evul Mediu|Evului Mediu]] a existat [[Episcopia de Siret]], mutată ulterior la [[Episcopia de Bacău|Bacău]]), unde timp de mai multe secole, postul de episcop a fost ocupat de preoți de origine poloneză, care nu au fost preocupați să găsească preoți de limbă maghiară pentru populația vorbitoare a acestei limbi. Lipsa constantă de preoți nu a putut fi înlăturată de misionarii maghiari; mai mult, în secolul al XVI-lea, misionarii polonezi și mai târziu italieni au luat locul misionarilor maghiari. O excepție în acest caz a fost parohul italian de [[Pustiana, Bacău|Pustiana]], Philippo Corridoni, care a învățat limba maghiară, fapt pentru care a fost apreciat de comunitate, după relatarea preotului {{Ill|hu|Ferenc Kovács|Kováts Ferenc (apát)|}} în timpul vizitei sale în Moldova în 1870.<ref>''Hungarian Csángós in Moldavia – Essays on the Past and Present of the Hungarian Csángós in Moldavia'' ..., Diószegi, 2002, pag. 53</ref>

În rândul misionarilor italieni stabiliți în satele de ceangăi s-a putut remarca o dificultate în ceea ce privește comunicarea, având ca motiv faptul că misionarilor le era greu să învețe limba maghiară, preferând în schimb limba română mai ușor de înțeles. Astfel, contactele dintre misionari și comunitate se limitau doar la ceremoniile religioase.<ref>''Hungarian Csángós in Moldavia – Essays on the Past and Present of the Hungarian Csángós in Moldavia'' ..., Diószegi, 2002, pag. 33</ref>{{ref label|Intem|I|I}} Preotul [[Péter Zöld]] a scris de la [[Delnița, Harghita|Delnița]], după anul 1769, un raport detaliat referitor la situația maghiarilor moldoveni. În lucrarea sa, el a recomandat episcopului ca Sfânta Congregație să trimită preoți maghiari în locul misionarilor italieni și, dacă este posibil, acești preoți să fie mai stricți și din [[Ordinul Franciscan|ordinul franciscan]]: ''„Acest tip de preoți sunt foarte importanți în această zonă, căci fără ei catolicii de aici sunt catolici doar cu numele, din moment ce Părinții italieni nu le-ar putea învăța credința pentru că nu pot să vorbească limba lor... după ce au terminat cu sfânta liturghie. În adăugire, numai Dumnezeu știe cum pot înțelege mărturisirile oamenilor din întrebările scrise, care, așa cum am experimentat, cu greu pot fi mărturisiri depline, pentru că ei nu înțeleg păcatele oamenilor care se acuză de sine, tipul și circumstanțele, în special cele care schimbă caracterul; acești săraci unguri îmi spun adesea printre lacrimi amare că nu cunosc limba pe care n-au folosit-o niciodată în viața lor.”''<ref>''Hungarian Csángós in Moldavia – Essays on the Past and Present of the Hungarian Csángós in Moldavia'' ..., Diószegi, 2002, pag. 98</ref>

Preoții maghiari ceruți Sfântului Scaun sau altor superiori ai bisericii au rămas în Moldova pentru perioade limitate de timp, în special datorită misionarilor italieni care doreau să rămână în Moldova dar și a poziției consulilor austrieci în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, conform căreia trimiterea de misionari maghiari care să predice subiecților care au fugit într-o altă țară nu va sprijini decât migrația ilegală în Moldova.<ref name=":28"/>

În anii 1760-1770 a zbucnit un nou conflict între misionarii italieni și preoții maghiari, în chestiunea limbii maghiare. Valul mare de imigranți secui a ridicat numărul vorbitorilor de limbă maghiară și a conferit preoților maghiari argumente suplimentare. Péter Zöld a fost primul preot maghiar care a profesat în perioada de maximă migrație. Acesta a reușit să depășească piedicile prefectului misiunii prin obținerea de la principele Moldovei, [[Grigore al III-lea Ghica]], acordul să păstorească în Moldova, sub anumite condiții, fiind confirmat de către [[Episcopia de Bacău|episcopul de Bacău]] rezident la [[Liov]], în Polonia. Ulterior, a primit și confirmarea [[Papa Clement al XIII-lea|papei Clement al XIII-lea]]. Prefectul misiunii din Iași nu a mai putut în aceste condiții să îl excomunice și să îl refuze, cum dorise inițial, și i-a permis să păstorească în satele supuse jurisdicției parohului din [[Luizi-Călugăra, Bacău|Luizi-Călugăra]], unde s-au așezat mulți secui imigrați<ref name=":100" /> în urma [[Masacrul de la Siculeni|masacrului de la Siculeni]].<ref name=":96" />

După câțiva ani, doi [[Ordinul Franciscan|franciscani]] maghiari au păstorit în Moldova, dar după un an sau doi au fost siliți să plece. La 23 mai 1775 misionarul Francantonio Minotto a sugerat secretarului [[Congregatio de Propaganda Fide]], Stefano Borgia, că ''„ar fi bine să se trimită alți italieni și să se dea drumul”'' celor trei maghiari ''„cu atât mai mult cu cât ei sunt pe de lături”''.<ref name=":100" />

La 3 ianuarie 1776, provincialul maghiar al franciscanilor conventuali, Romanus Jakabfalvy, solicita generalului ordinului înlocuirea misionarilor italieni cu cei maghiari, profitând de ocuparea unei părți a Moldovei de către trupele austriece și de protecția generalului austriac. Scrisoarea a fost transmisă prefectului misiunii din Moldova, Martinotti. Replica acestuia, din 17 martie 1776, s-a remarcat printr-o duritate verbală la adresa preoților maghiari și a limbii maghiare. Probabil imediat după alungarea preoților maghiari, credincioșii din [[Faraoani, Bacău|Faraoani]], [[Săbăoani, Neamț|Săbăoani]], [[Oituz, Bacău|Grozești]], și [[Târgu Trotuș, Bacău|Trotuș]] au scris secretarului Congregatio de Propaganda Fide o scrisoare în limba maghiară, rămasă fără răspuns. În anul următor au trimis o nouă scrisoare, de această dată în limba latină, cu rugămintea de a fi trimiși preoți cunoscători ai limbilor română și mai ales maghiară.<ref name=":101">''Péter Zöld și „descoperirea” ceangăilor din Moldova în a doua jumătate a secolului XVIII'' ..., Diaconescu, 2003, pag. 268</ref> Atitudinea misionarilor italieni față de preoții maghiari explică astfel acuzațiile pe care preotul Péter Zöld le-a adus italienilor, atât în legătură cu ignorarea limbii maghiare, cât și referitor la avariția lor.<ref name=":101" />

Funcțiile sacerdotale din satele de ceangăi au fost în continuare monopolizate de misionarii italieni și balcanicii italienizați trimiși de Congregatio de Propaganda Fide în Moldova, fapt care a dus la împiedicarea concurenței personalului bisericesc local și la întreprinderea, la început, de cercetări în această zonă de către preotul Péter Zöld.<ref name="Române 1997"/>

Datorită influențelor misionarilor italieni, a apărut o adevărată antipatie la adresa clerului maghiar, care a fost îndepărtat ulterior din parohiile moldovenești. Când clerul autohton a preluat parohiile, preoții locali au preluat și atitudinile față de clerul maghiar și limba română. Așadar, a început un proces de [[românizare]] a catolicilor moldoveni, datorită în primul rând clerului italian, apoi celui local.<ref name=":83">''The Identity Crisis of the Moldavian Catholics ...'', Diaconescu, 2008, pag. 90</ref>

Intoleranța și disprețul misionarilor italieni la adresa limbii maghiare s-au intensificat după înfrângerea [[Răscoala de la Săbăoani|răscoalei de la Săbăoani]] din 1831, moment în care Rafael Petrus Arduini, noul [[Vicariatul Apostolic al Moldovei|vicar apostolic al Moldovei]], a trebuit să facă concesii temporare și să relaxeze atitudinea intolerantă față de limbă; din acest motiv, a fost forțat să interzică persecuția deschisă asupra limbii maghiare: ''„ar fi o prostie ca cineva să predice în franceză persoanelor care vorbesc doar germana sau slava și este la fel și aici... În acest exemplu, unde misionarii vor să învețe credința în limba română oamenilor care înțeleg doar limba maghiară”''.<ref name=":161">''Hungarian Csángós in Moldavia – Essays on the Past and Present of the Hungarian Csángós in Moldavia'' ..., Diószegi, 2002, pag. 101</ref>

Carol Magni, prefectul misiunii catolice între 1832 și 1838, a deschis o școală publică în limba română și o școală de pregătire a cantorilor în Săbăoani. Unul dintre liderii anteriori ai misiunii a dorit să elimine influența cantorilor maghiari, astfel că a schimbat drastic sistemul de taxe ale bisericii. În Moldova, până în acel moment, comunitățile locale romano-catolice aduceau de obicei cantori din Transilvania care vorbeau maghiară și erau de naționalitate maghiară, plătindu-i din propriile impozite bisericești. Conform noilor legi, parohiile trebuiau să plătească impozite separate din propriile fonduri bisericești, iar din acești bani, parohul alegea și plătea cantorul sau ''deákul''.<ref name=":161" /> Un grup de oameni din Săbăoani s-au adresat în scris la Congregatio de Propaganda Fide, unde au cerut în mod expres să fie trimis un preot maghiar și amenințau că, dacă superiorii Bisericii Catolice nu vor respecta cererea lor, se vor converti în masă la religia ortodoxă. Sătenii l-au alungat în cele din urmă pe preotul nedorit, Remigius Silvestri, din sat și au raportat nemulțumirea la domnul țării, unde mai întâi li s-a comunicat să se convertească la credința ortodoxă, iar mai târziu s-a oferit un compromis. Astfel, domnul Moldovei a organizat un consiliu pentru a examina cazul, iar în cele din urmă s-a decis ca impozitul bisericii va fi colectat de doi proprietari de terenuri din Săbăoani.<ref name=":161" />

În anul [[1838]], {{ill|hu|Elek Gegő|Gegő Elek}} relata că în satele ceangăilor de nord din jurul localităților [[Săbăoani, Neamț|Săbăoani]] (''Szabófalva''), [[Tămășeni, Neamț|Tămășeni]] (''Tamásfalva''), [[Adjudeni, Neamț|Adjudeni]] (''Dsidafalva''), [[Răchiteni, Iași|Răchiteni]] (''Domafalva''), [[Lecușeni, Neamț|Leucușeni]] (''Lakosfalva'') deveneau puternic românești atât în privința îmbrăcăminții, cât și a obiceiurilor, motivul principal fiind lipsa preoților maghiari, datorită faptului că vicariatele maghiare din circumscripția românească erau ocupate de misionari italieni.<ref>{{En icon}}Heltai, János Imre; ''Language shift in Moldavia'', în ''Language Use, Attitudes, Strategies. Linguistic Identity and Ethnicity in the Moldavian Csángó Villages'', editare de Peti L. și [[Vilmos Tánczos|Tánczos V.]], The Romanian Institute for Research on National Minorities, Cluj-Napoca, 2012, pag. 84</ref>

Tot acesta a remarcat ritualul comun al reconvertirii ceangăilor:<ref name=":164">''„Vreau să fiu român!” Identitatea lingvistică și religioasă a ceangăilor din Moldova ...'', Tánczos, 2018, pag. 120</ref><blockquote>„Din cauză că misionarii vizitează foarte rar filialele îndepărtate ale plebaniilor din Moldova, jur-împrejur dau acum târcoale popii valahi, cu promisiuni, vorbe dulci și amăgiri, pre mulți îi mână din turma rămasă fără păstor în strunga străină, unde aceștia, schimbându-și părul și graiul, sunt puși să behăie altfel. Aceasta se întâmplă mai ales când boierul se oferă să le fie naș. În asemenea cazuri, botezul catolic nefiind îndeajuns, sărmanul lepădător de religie este scufundat de trei ori într-o cadă mare cu apă și, după ce și-a blestemat religia anterioară și neamurile, va fi îmbrăcat. Cu aceasta și-a dobândit o nouă religie și o nouă limbă, chiar dacă nu înțelege din ea nici o boabă. Troc cu înșelăciune! În cele mai multe cazuri sărmanul se alege cu o pereche nouă de izmene și cu o cămașă, iar aldămașul de inițiere va fi un pahar de vin sau de pălincă.”<ref name=":164" /></blockquote>Ulterior, Gegő a notat că greco-catolicii maghiari refugiați din Secuime se converteau automat la ortodoxie, deoarece ritul îi ademenea; în afară de ei, și aceia care fugeau de înrolarea în armată sau cei cu probleme cu legea, care fugeau de teama pedepsei, și toți acei care „printre valahi se ascund sub învelișul religiei”.<ref name=":164" />

Indicii ale unei posibile încercări de asimilare au fost semnalate de preotul [[Ince János Petrás]] în anul [[1845]] la [[Săbăoani, Neamț|Săbăoani]], când la a doua duminică a fiecărei luni slujba trebuia ținută în limba română. O situație asemănătoare era la [[Bacău]], în timp ce la [[Ploscuțeni, Vrancea|Ploscuțeni]], cantorul avea voie să cânte slujba în maghiară doar în a treia duminică a fiecărei luni.<ref name=":28">''Hungarian Csángós in Moldavia – Essays on the Past and Present of the Hungarian Csángós in Moldavia'' ..., Diószegi, 2002, pag. 54</ref> Tot Petrás a remarcat că, la o populație de 57.300 de maghiari catolici în Moldova anului 1839 existau numai opt preoți maghiari, în 1841.<ref>''Hungarian Csángós in Moldavia – Essays on the Past and Present of the Hungarian Csángós in Moldavia'' ..., Diószegi, 2002, pag. 102</ref>

În timpul renașterii naționale maghiare din perioada 1848-1849, maghiarii au luat la cunoștință de existența unei comunități în exteriorul Arcului Carpatic. Astfel, în mai multe publicații științifice, precum „Tudományos gyűjtemény” (''Colecția științifică''), au abordat problema pericolului de asimilare al ceangăilor. Sub guvernul lui [[Lajos Batthyány]] și {{Ill|en|Bertalan Szemere|Bertalan Szemere|}}<ref name=":0" /> a fost propusă ideea relocării ceangăilor în {{Ill|en|Ungaria de la 1849|Hungarian State (1849)|}}, dar datorită [[Revoluția Maghiară din 1848|revoluției eșuate]], acest plan a fost abandonat.<ref name=":155">''Hungarian Csángós in Moldavia – Essays on the Past and Present of the Hungarian Csángós in Moldavia'' ..., Diószegi, 2002, pag. 57</ref>

În primul număr al „[[Bukuresti Magyar Közlöny]]” (''Monitorul maghiar de București'') din anul 1860, prima gazetă în limba maghiară apărută în afara granițelor [[Imperiul Habsburgic|Imperiului Habsburgic]],<ref>''Bucureștiul maghiar...'', Hencz, București, 2011, pag. 59</ref> a fost publicat un fragment din jurnalul lui {{ill|hu|János Jerney|Jerney János}} în timpul călătoriei întreprinse de acesta în anii 1844-1845. Autorul a constatat că misionarii catolici italieni le aplicau pedepse scandaloase credincioșilor maghiari din Moldova, în scopul eliminării sentimentul național și al limbii materne și înlocuirea ei cu limba română, mai ușor de învățat de către misionari. Pentru această stare autorul a declarat<ref>''Bucureștiul maghiar...'', Hencz, București, 2011, pag. 61</ref> că de vină erau maghiarii înșiși, care nu erau în stare să formeze și să selecteze preoți devotați din propriile lor rânduri. Potrivit ''Prospectus Missionis Romano-Catholicae in Moldavia'' din 1859, existau doar cinci preoți maghiari în zonă la Tămășeni, Faraoani, [[Oituz, Bacău|Grozești]], [[Dărmănești]] și [[Pustiana, Bacău|Pustiana]]. În același document au fost recenzați 50.310 de catolici, dar nu se menționa și originea etnică.<ref>''Bucureștiul maghiar...'', Hencz, București, 2011, pag. 62</ref>

În „[[Dorințele partidei naționale din Moldova]]” din august 1848, la punctele 25 și 26 [[Mihail Kogălniceanu]] a cerut organizarea unui cler catolic autohton, susținut material de către stat, pentru cei 50.000 de locuitori români. A cerut de asemenea și drepturi politice pentru oamenii de orice credință creștină, printre care și cea catolică.<ref>Mihail Kogălniceanu; ''Dorințele partidei naționale în Moldova'', pct. 25-26, august 1848, f.p.</ref>

Ulterior, preotul {{Ill|hu|Ferenc Kovács|Kováts Ferenc (apát)|}}, după ce a vizitat comunitatea, a propus guvernului maghiar să convingă conducerea de la București și [[Sfântul Scaun]] să înființeze o dieceză moldovenească independentă, condusă de maghiari și să o plaseze sub conducerea [[Arhidieceza de Alba Iulia|Arhidiecezei de Alba Iulia]], care dieceză să fie ulterior ridicată la rangul de arhidieceză. Sugestia lui nu a fost acceptată de către liderii de la [[Budapesta]], și era puțin probabil ca românii să fi permis înființarea unei dieceze catolice sub conducere maghiară în Moldova.<ref name=":155" />

Printr-un reprezentant originar din Săbăoani ce a participat la ședințele [[Adunările Ad-Hoc|Divanului Ad-Hoc din 1857]], ceangăii au devenit cetățeni români sub domnia lui [[Alexandru Ioan Cuza]]. Potrivit istoricului [[Ludovic Demény]], acest reprezentant era strămoșul lui [[Ioan Robu]], arhiepiscop de București.<ref name=":108">''Bucureștiul maghiar...'', Hencz, București, 2011, pag. 91</ref>

=== În perioada de început a statului român ===
Imediat după [[Unirea Principatelor Române]], noul guvern a declanșat politica de românizare a ceangăilor prin demersurile legislative întreprinse de [[V. A. Urechia]], director al Departamentului Cultelor, prin care catolicii urmau să treacă sub controlul statului român. Au fost emise decretele de înființare a unei episcopii catolice de Iași și a unui seminar, însă aceste decrete nu au mai fost puse în aplicare.<ref name=":108" /> Din anul 1863, bisericile și preoții catolici din [[Principatele Române]] au intrat în subordinea [[Congregatio de Propaganda Fide]],<ref name=":108" /> iar Urechia a obținut de la aceasta acceptul de înlăturare a preoților maghiari din Moldova. Cu toate acestea, preoții nu au dispărut cu totul în 1868, când politicianul liberal [[Ion C. Brătianu]] a vizitat satele ceangăiești din zona Faraoani și i-a etichetat pe toți ca fiind spioni maghiari.<ref name=":109">''Bucureștiul maghiar...'', Hencz, București, 2011, pag. 92</ref>
{{vezi articolul|Relațiile dintre România și Ungaria}}
După mulți ani de negocieri, și în contextul favorabil intenției [[Papa Leon al XIII-lea|Papei Leon al XIII-lea]] de a extinde activitatea Bisericii Catolice, s-a reușit astfel înființarea în anul 1884 a [[Episcopia Romano-Catolică de Iași|Episcopiei de Iași]]<ref name=":43">''Die Katholische Kirche'' ..., Meinolf, 2003, pag. 37</ref> și a [[Arhidieceza de București|Arhidiecezei de București]].<ref name=hegyeli23/>

Unele încercări din secolul al XIX-lea de a învesti un cler de limbă maghiară în Moldova au eșuat din cauza preoților italieni, care au remarcat că monopolul acestora este amenințat în această regiune. Primul episcop al noii Episcopii de Iași a fost italianul [[Nicolae Iosif Camilli]],<ref name=":43"/> prin intermediul căruia s-a încercat îndepărtarea ceangăilor de afilierea lor național-identitară maghiară.<ref name=":28" /> Nașterea intelectualității ecleziastice catolice românești se datorează creării seminarului,<ref name=":28" /> iar mai târziu tipografiei, de către Episcopia de Iași.<ref name=":84" /> Seminarul de la Iași, care a pregătit preoțimea catolică, a fost fondat ca un compromis făcut de episcopul de Iași, potrivit căruia educația trebuia oferită în limba română pentru a împiedica venirea de preoți maghiari ardeleni. Măsura creării seminarului a făcut parte din reforma educațională instituită de [[Spiru Haret]].<ref name=":83" /> În felul acesta s-a ajuns ca religia romano-catolică, factorul conservator al limbii și comunității maghiarilor moldoveni, distinctă de cea a românilor, să devină începând cu finele secolului al XIX-lea un instrument al românizării.<ref name=":84">''Csángós in Moldavia'' ..., Tánczos, 1997, pag. 15</ref>

Chiar dacă libertatea de credință le era garantată prin [[Constituția României din 1866|Constituția din 1866]], de-a lungul timpului au fost exercitate presiuni asupra ceangăilor pentru a abandona limba maghiară. Este cunoscut cazul unui preot maghiar care a primit o atenționare severă din partea superiorilor săi, să nu mai îndrăznească să țină slujbe în limba maghiară, deoarece ''„compromite catolicismul”''.<ref name=":109" />

Importanța limbii maghiare în liturghii a fost subliniată de faptul că [[Vicariatul Apostolic al Moldovei|Vizitatorul Apostolic al Moldovei]],<ref name=":165">''Hungarian Csángós in Moldavia – Essays on the Past and Present of the Hungarian Csángós in Moldavia'' ..., Diószegi, 2002, pag. 103</ref> Iosif Salandari,<ref name=":166">Pál Péter Domokos; ''A moldvai magyarság'', Fekete Sas Kiadó, Budapest, 2001, pag. 84</ref> a publicat un [[catehism]] bilingv (român și maghiar) la [[Iași]] în 1866, biserica fiind nevoită să se conformeze necesității limbii maghiare.<ref name=":165" /><ref name=":166" />
{{multiple image
| align = right
| direction = vertical
| header = <div style="text-align:center"></div>
| width = 200
| image1 = Katehismul elementar pentru tinerii romano-catolici, Iasii, 1866.jpg
| alt1 = 
| caption1 = <div style="text-align:center">''Katehismul elementar pentru tinerii romano-catolici'', tipărit bilingv (în limbile română și maghiară) în 1866 la Iași</div>
| image2 = Catehismul prescurtat al Eparhiei Catolice de Iasi.jpg
| alt2 = 
| caption2 = <div style="text-align:center">''Catehismul prescurtat al Eparhiei Catolice de Iași'', ediția a XIII-a, 1933, tipărit unilingv (în limba română).</div>
}}
Episcopul Camilli a cerut în anul 1889 ca slujbele să nu fie ținute în alte limbi decât în română. În 1894 catehismele bilingve au fost interzise.<ref name=":29">''Hungarian Csángós in Moldavia – Essays on the Past and Present of the Hungarian Csángós in Moldavia'' ..., Diószegi, 2002, pag. 55</ref> În ciuda faptului că locuitorii din Luizi-Călugăra au refuzat ordinul episcopului, acesta le-a replicat: ''„în România limba este româna și nu poate fi alta. Ar fi un act de nedreptate împotriva propriei națiuni, [...] ar fi rușinos dacă un român de cultură ar dori să vorbească o limbă străină, cum ar fi limba maghiară, în propria sa țară. Acum mă adresez locuitorilor din Luizi-Călugăra: [...] ei sunt maghiari, sau sunt români? Dacă sunt maghiari, lăsați-i să meargă în Ungaria unde vorbesc limba maghiară, dar dacă sunt români, așa cum sunt cu adevărat, atunci ei ar trebui să fie rușinați că nu cunosc limba țării lor.”''<ref name=":29" />

De asemenea, în 1880 sarcinile și mijloacele propagandei naționaliste referitoare la ceangăi au fost dezvoltate de intelectualul român greco-catolic Ioan Polescu, în ziarul românesc „Amicul Familiei” din [[Gherla]]. El a considerat a fi intolerabil faptul că, în județele din inima Moldovei, trăiesc în masă locuitori care vorbesc limba maghiară. Acesta a formulat cele mai importante mijloace de asimilare națională, a comunităților de ceangăi vorbitori de limbă maghiară.<ref name=":59">Pozsony Ferenc; Analize: ''Identitatea ceangăilor moldoveni'' în ziarul ''Provincia'', octombrie 2001, anul II, nr. 10, ediția în limba română, pag. 8</ref>

În perioada următoare au fost înființate școli primare în limba română, unde elevii ce erau prinși vorbind limba maternă erau pedepsiți, iar numele de familie cu rezonanță maghiară au fost schimbate în unele românești (Bordás-Spătaru, László-Laslău, Veress-Roșu etc.). Becze nu a putut fi tradus în limba română, astfel că a fost scris cu [[Ortografia limbii române|grafie românească]]: Beța. În legătură cu acest aspect, noile nume au fost folosite doar oficial, în timp ce în viața de zi cu zi, în unele sate au fost folosite în continuare numele maghiare.<ref name=":0">''Hungarian Csángós in Moldavia – Essays on the Past and Present of the Hungarian Csángós in Moldavia'' ..., Diószegi, 2002, pag. 56</ref>

===În epoca interbelică===
[[România Mare]], formată în anul 1918, a avut o structura etnică și confesională a țării schimbată, minoritățile naționale alcătuind aproape 30&thinsp;% din populația totală. Tratatele de pace au acordat drepturi minorităților, dar aceste convenții au fost doar fundamentul teoretic al politicii naționale asupra minorităților. Între directivele formulate și realitățile regiunii au existat discrepanțe semnificative.<ref name=":78">''The Identity Crisis of the Moldavian Catholics ...'', Diaconescu, 2008, pag. 83</ref>

Unele minorități, în special cele mai numeroase, nu au acceptat noile frontiere, manifestând o atitudine de revoltă, de obicei în cadrul instituțiilor mai puțin controlate de stat precum școlile și bisericile, în speranța restabilirii condițiilor anterioare. A fost în principal cazul [[Maghiarii din România|maghiarilor din Transilvania]], care nu doreau să se integreze în noul stat român. Atitudinea lor a fost susținută și de [[Revizionismul interbelic european|propaganda revizionistă]] din [[Ungaria]] și de către reprezentanții acesteia din străinătate. Pierderea teritorială a Ungariei de la sfârșitul [[Primul Război Mondial|Primului Război Mondial]] a creat un sentiment de frustrare pentru maghiari, indiferent de locul în care locuiau, iar această frustrare a determinat un discurs politic și cultural mai radical.<ref name=":78" />

Aceste atitudini au alimentat și dus la o ascensiune puternică [[naționalism]]ul românesc, având la bază temerea de o schimbare forțată a granițelor, în special în anii 1930. Mass-media a generat o atitudine anti-maghiară, pe lângă o atitudine accentuată anti-evreiască. Aceste atitudini au fost favorizate și datorită lipsei unui program oficial de stat, cu privire la asimilarea minorităților naționale.<ref name=":79">''The Identity Crisis of the Moldavian Catholics ...'', Diaconescu, 2008, pag. 84</ref>

Construirea statului național al românilor a alimentat sentimentul identității și al unui destin specific, întreținut și prin temerile provocate de posibilele agresiuni care puneau în pericol construcția națională. Se adăuga la aceasta și fenomenul minoritar, amplificat prin includerea, între noile frontiere ale statului român, a unei largi game de minorități etnice, destul de importante numeric. Raportarea mai mult sau mai puțin conflictuală la minorități ca maghiarii, germanii, evreii și alții a întreținut sentimentul bine marcat al specificității românești, ajungând, în formele extreme de manifestare, până la idealul [[Utopie|utopic]] al unui organism național purificat, omogen sub raport etnic, cultural și religios.<ref>Lucian Boia; ''Istorie și mit în conștiința românească'', Editura Humanitas, București, 2011, pp. 107-108</ref> În această structură [[Biserica Ortodoxă|ortodoxia]] a fost o componentă de bază, naționalismul ortodox punând în pericol și comunitățile catolice din Moldova prin acțiuni ilegale, comise de oficiali. Atitudinile oficialilor și a elitei catolice au funcționat precum un barometru asupra situației de la acel moment.<ref name=":79" />

În acest sens termenul „ungur” a căpătat o conotație negativă în Moldova, fapt dovedit de scrisorile formulate în anul 1933 de un preot local de la [[Săbăoani, Neamț|Săbăoani]], către episcopul de Iași. Un alt preot, Iacob Ferenț, în timpul unei slujbe ținute în 1942 la [[Oituz, Bacău|Oituz]] a încercat să-i calmeze pe credincioși, explicându-le că nu sunt străini pentru faptul că sunt de confesiune romano-catolică.<ref name=":79" /> Pentru acest discurs, preotului i-a fost deschis un proces de judecată pentru batjocură la adresa Bisericii Ortodoxe.<ref name=":80">''The Identity Crisis of the Moldavian Catholics ...'', Diaconescu, 2008, pag. 85</ref> În continuare, unii funcționari precum profesorii sau polițiștii, care proveneau adesea din alte zone ale țării, aveau idei preconcepute la adresa catolicilor și în cazul lor s-au putut remarca atitudini ostile, împotriva acestei confesiuni. În cadrul instituțiilor de învățământ și celor militare se practica [[prozelit]]ismul ortodox, unde elevii și cei ce urmau stagiul militar erau îndemnați sau amenințați să treacă la religia ortodoxă.<ref name=":80" />

Ulterior, [[Arhidieceza de București|arhiepiscopul de București]] [[Raymund Netzhammer]] a criticat programul guvernului român de naționalizare a Bisericii Catolice, în special acele măsuri destinate să limiteze utilizarea [[Limba maghiară|limbii maghiare]] în [[Episcopia Romano-Catolică de Iași|Episcopia de Iași]], măsuri ce au afectat credincioșii ceangăi vorbitori ai acestei limbi, pe care Netzhammer îi considera a fi de naționalitate maghiară.<ref>''Hungarian Religion ...'', Davis, 2019, pag. 39</ref>

Perioada anilor 1930 a fost caracterizată de declarația parohului de [[Faraoani, Bacău|Faraoani]] Romilla Bonaventura: ''„limba maghiară și cei care o vorbesc să fie blestemați”''. Tot acesta îi amenința pe viitorii miri că, nu le va oficia căsătoria dacă nu cunosc catehismul în limba română.<ref name=":30">''Hungarian Csángós in Moldavia – Essays on the Past and Present of the Hungarian Csángós in Moldavia'' ..., Diószegi, 2002, pag. 58</ref>

În contextul reformelor din învățământul românesc din perioada 1923-1925, moment în care s-a stipulat utilizarea limbii române la un nivel crescut atât românilor cât și minoritarilor, s-au adăugat și dispozițiile de românizare forțată a celor care „și-au pierdut” limba maternă, fiind vizați în primul rând maghiarii din [[Secuime]], bazându-se pe afirmația istoricului [[Nicolae Iorga]], urmat și de alții, că [[Secui|secuii]] ar fi la origine români maghiarizați. În acest scop au fost inițiate cercetări interdisciplinare, în care s-a implicat [[Gheorghe Popa-Lisseanu]] care a publicat broșura „Secuii și secuizarea românilor”, cu conținut extras dintr-o conferință pe această temă ținută la [[Cristuru Secuiesc]],<ref>''Bucureștiul maghiar...'', Hencz, București, 2011, pag. 129</ref> lucrarea fiind lipsită de suportul științific dovedirii acestei teze. Autorul a afirmat: ''„când ne lipsesc dovezile istorice, vine logica să înlocuiască această lipsă”''.<ref name=":58">''Bucureștiul maghiar...'', Hencz, București, 2011, pag. 130</ref>

Măsurile de „recuperare a românilor maghiarizați” s-au extins asupra ceangăilor din Moldova, unde pentru românizarea lor se exercita o presiune de către cercurile bisericii catolice, care, prin predicile preoților, nu le mai îngăduiau credincioșilor să-și vorbească limba, maghiara fiind considerată o „limbă a diavolului”. Astfel, aceștia vorbeau limba doar în familie. Totuși, li se îngăduia să se spovedească în limba maghiară și existau și preoți care înțelegeau limba, dar nu le era permis să recunoască acest lucru.<ref name=":58" />

Despre complicitatea preoților cu puterea în scopul intimidării și deznaționalizării ceangăilor din Moldova a intervenit {{ill|hu|Gábor Lükő|Lükő Gábor}}, care a declarat că ''„[preoții] au afurisit tot ce era maghiar”'', înfricoșându-i, iar un cizmar de religie {{Ill|en|calvină|Calvinism|}}, care i-a întrebat pe localnici: „De ce tolerați ca preoții să vă terorizeze?”, a fost denunțat și obligat să părăsească localitatea [[Luizi-Călugăra, Bacău|Luizi-Călugăra]].<ref name=":58" />

Situația comunității s-a îmbunătățit într-un alt sens după [[unirea Transilvaniei cu România]], moment după care ceangăii au putut realiza pelerinaje la [[Șumuleu Ciuc]] fără pașaport, care înainte de eveniment era greu de obținut, iar preoții, călugării și turiștii maghiari puteau să călătorească mult mai ușor în [[Moldova]]. Această situație a avut ca repercusiuni expulzarea turiștilor și etnografilor.<ref name=":30" /> Preotul {{Ill|hu|József Kukla|Kukla József|}} a călătorit din Șumuleu Ciuc prin satele ceangăiești de limbă maghiară, de sărbătorile de Crăciun, Paște și în lunile de vară, timp de un deceniu, începând cu 1923, iar parohul de [[Vornicenii Mici, Suceava]] (''Józseffalva''), Németh Kálmán, a ținut slujbe regulate în maghiară în mai multe sate din județul Bacău. Pe de altă parte, [[Jandarmeria Română|Jandarmeria]] în anii 1930 a primit ordinul să-i escorte pe etnografii {{ill|hu|Gábor Lükő|Lükő Gábor}} și {{Ill|hu|Attila T. Szabó|Szabó T. Attila|}} afară din localitățile de ceangăi.<ref name=":30" />

În anul 1935 a apărut prima menționare a unei presupuse origini românești a ceangăilor,<ref name=":76">''The Identity Crisis of the Moldavian Catholics ...'', Diaconescu, 2008, pag. 82</ref> redactată de învățătorul Constantin Lozincă la [[Faraoani, Bacău|Faraoani]].<ref>[[Revista istorică]], ''Notițe'', Anul XXI, nr. 10-12, Octombrie-Decembrie 1935, pp. 402-403</ref> Acesta a trimis o scrisoare către [[Nicolae Iorga]], unde a descris costumul popular românesc, precum și obiceiuri și nume ale unor romano-catolici de lângă [[Bacău]]. Autorul a vrut probabil, să facă o impresie bună în fața istoricului, care a scris de fapt despre ceangăi că a fi de origine maghiară. Lozincă l-a impresionat pe Iorga doar într-o oarecare măsură și acesta i-a publicat eseul cu o scurtă introducere, punând la îndoială adevărul faptelor incluse: ''„Primim aceste rînduri, care destăinuiesc originea românească a multor Ceangăi”''. După câteva luni, într-un articol pe care l-a semnat, Constantin Lozincă a promis un studiu viitor cu privire la originea românească. Nu și-a putut ține promisiunea, iar studiul nu a fost niciodată publicat, dar merită menționat, pentru că, în măsura în care se știe, a fost prima relatare a originii românești a ceangăilor. Lucrarea nu a fost susținută de niciun argument științific, probabil autorul structurându-și ideile în funcție de propria credință și capacitate. Este posibil ca relatarea să-l fi influențat într-o anumită măsură pe Iorga, deoarece în anul următor, în 1939, istoricul a oferit o origine eterogenă (română și secuiască) a catolicilor moldoveni.<ref name=":76" />

Cu toate acestea, în anul publicării scrisorii, în 1935, Iorga în lucrarea sa „Oameni cari au fost” Vol. II a menționat la pagina 192: ''„chiar și țăranii maghiari care trăiesc în munți își spun români”'', subliniind conștiința românească, dar și originea maghiară, în același timp.<ref name=":76" />

Înainte de [[Al Doilea Război Mondial]], în 1938, au fost interzise catehismele bilingve.<ref>Ordinul Prefecturei Jud. [[Bacău]] No. 7621 din 3 Mai 1938</ref> {{ill|hu|László Mikecs|Mikecs László}} a notat într-un jurnal de călătorie că ceangăii au formulat o cerere adresată [[Arhidieceza de București|Arhidiecezei de București]] prin care se cerea un preot maghiar, cererea fiind remisă poliției.<ref>''Bucureștiul maghiar...'', Hencz, București, 2011, pag. 167</ref> Prefectul județului Bacău a ordonat ca în bisericile catolice să se vorbească numai în română și latină și a afirmat că se vor pedepsi cu asprime cei ce nu vor respecta legea. Acest ordin a afectat comunitățile ce erau vizitate de [[franciscani]]i de la Șumuleu Ciuc<ref name=":30" /> și pe cele unde cantorii aveau voie până atunci, să cânte câteva rugăciuni în maghiară.<ref name=":156"/>
{{Citat|Primăria Ferdinand [azi [[Nicolae Bălcescu, Bacău|Nicolae Bălcescu]], popular Újfalu/Ujfalău]<br />Plasa Bistrița<br />[[Județul Bacău (interbelic)|Județul Bacău]]<br />No. 685<br />1938. Luna Maiu. Ziua 6<br />Publicațiune<br /><br />Noi primarul comunei Ferdinand I. Jud. Bacău. În baza ordinului prefecturei Jud. Bacău No. 7621 din 3 Mai 1938. Se aduce la cunoștință populațiunei din această comună că nu este permis de a se vorbii în altă limbă decât românește în localurile publice, în Primărie sau în alte locurii. În bisericele catolice slujba religioasă se va face în limba [[Latină]] și [[Românește]]. Preoții și cântăreți bisericești nu au voie de a face cântări religioase decât în limba latină și românește. Preoții și cântăreții au ordine în această privință. Toți acei care vor contraveni vor fii aspru pedepsiți conform Legei. Făcut azi, 5 Mai 1938.|Ordinul prefecturei jud. Bacău 1938}}

===În perioada de dominație a extremei drepte===

==== Context ====
{{Imagine dublă
|poz=dreapta
|img-st=Dislocation of Csangos Hu-Ro.png
|img-st-marime=270
|img-dr=Dislocation of Csangos Hu-Baranya map.png
|img-dr-marime=140
|com=<div style="text-align:center">Traseul repatrierii ceangăilor, după [[Pál Péter Domokos]], precum și satele destinate noilor coloniști ([[Egyházaskozár, Baranya|Egyházaskozár]], [[Szárász, Baranya|Szárász]] sau [[Mekényes, Baranya|Mekényes]]) din [[Județul Baranya]]<br> ''Notă: Hărțile de mai sus au fost făcute în anul 1956 respectând granițele impuse de Tratatele de pace de la Paris.''</div>
|alt-st=Text alternativ pentru imaginea din stânga
|alt-dr=Text alternativ pentru imaginea din dreapta}}
În contextul intensificării [[naționalism]]ului și a politicilor rasiste ce au culminat în timpul celui de-[[al Doilea Război Mondial]], s-a propus purificarea națiunii, forțând populațiile nedorite să emigreze.<ref name=":24">{{Citat web|url=https://uwpress.wisc.edu/books/5709.htm|accessdate=24 martie 2019|autor=uwpress.wisc.edu|titlu=R. Chris Davis; Hungarian Religion, Romanian Blood: A Minority's Struggle for National Belonging, 1920–1945}}</ref> Unii politicieni români au vizat expulzarea comunității ceangăiești, iar guvernul [[Ungaria|Ungariei]] și prim-ministrul [[László Bárdossy]] și-au propus să o instaleze pe teritoriul preluat de la [[Iugoslavia]] în aprilie [[1941]].<ref>''The Biopolitics and Ethnogenealogy of Moldavian Catholics in 1940s Romania ...'', Davis, 2008, pag. 97</ref> Comunitatea ceangăilor din Moldova a folosit ca metodă de ripostă redefinirea propriei identități. Cu scopul de a se opune deportării, clerul a solicitat intervenția unor antropologi din țară cu vederi rasiste, s-au colectat probe de sânge și și s-a rescris istoria comunității, pentru a-i demonstra descendența românească. Această strategie i-a ajutat pe ceangăi să evite discriminarea și violențele care au atacat comunitățile evreiești, rome, slave.<ref name=":24" />
{{citat|Eliminați o dată și pentru totdeauna din corpul națiunii această gangrenă care este populația catolică din Moldova. [...] Ar trebui trimiși în bloc în Ungaria. Numai prin această măsură gangrena poate fi îndepărtată din corpul națiunii.|raport al regimului Antonescu referitor la originea etnică a ceangăilor (1942-1943)<ref>''Hungarian Religion ...'', Davis, 2019, pag. 109</ref><ref>{{cite video|people=R. Chris Davis|title=Hungarian Religion, Romanian Blood - Presented by Professor R. Chris Davis|url=https://www.youtube.com/watch?v=8zj7P1wJIxk|publisher=Lone Star College-Kingwood|location=|accessdate=2 aprilie 2020|time=15:33}}</ref>}}
Spre deosebire de {{ill|en|germanii sudeți|Sudeten Germans}} și [[sași]]i transilvăneni care au adoptat programe politice radicale drept program de supraviețuire și regenerare națională, [[germanii din Ungaria]], [[sorabi]]i din Germania și ceangăii din România au adoptat interpretările eugenice, pe care alții le-au proiectat asupra lor, pentru a crea propria lor versiune a identității etno-naționale și a apartenenței naționale. În acest sens, preotul ceangău Iosif Petru M. Pal,<ref name=":70">Turda, Marius; ''[https://books.google.ro/books?id=NyyTDwAAQBAJ&pg=PT187&lpg=PT187&dq=ioan+m%C4%83rtinas&source=bl&ots=EwwCEuJd3r&sig=ACfU3U26h0xslcYs-JhMo-zE9aj9OyuEkA&hl=ro&sa=X&ved=2ahUKEwj03PvSyr_lAhXkoIsKHRMnCmgQ6AEwBHoECAgQAQ#v=onepage&q=ioan%20m%C4%83rtinas&f=false Eugenism și modernitate. Națiune, rasă și biopolitică în Europa: 1870-1950]'', Google Books, [[Editura Polirom]], Iași, 2014, f.p.</ref> precum și istoricul legionar loan Mărtinaș,<ref>Clark, Roland; ''[https://books.google.ro/books?id=Fy6TDwAAQBAJ&pg=PT379&lpg=PT379&dq=ioan+m%C4%83rtinas&source=bl&ots=SSJOOb3HgM&sig=ACfU3U0ECpHLOaaGFeL7BijL3kOC4NcOTA&hl=ro&sa=X&ved=2ahUKEwj03PvSyr_lAhXkoIsKHRMnCmgQ6AEwBXoECAkQAQ#v=onepage&q=ioan%20m%C4%83rtinas&f=false Sfîntă tinerețe legionară: activismul fascist în România interbelică]'', Google Books, [[Editura Polirom]], Iași, 2015, f.p.</ref>{{ref label|Intem|D|D}} au adoptat interpretarea rasială românească dominantă, creată&nbsp;pentru ei&nbsp;în special de [[Petru Râmneanțu]], acceptând afirmația acestuia că ceangăii sunt de fapt români. Spre deosebire de alte grupuri etnice minoritare din Europa Centrală, de Est și de Sud-Est, în special germanii sudeți, sașii și ceangăii din România nu doreau încorporarea lor în [[Germania Nazistă|Reichul german]] sau în Ungaria, deși mulți dintre aceștia s-au stabilit ulterior și în afara României.<ref name=":70" />

În urma [[Dictatul de la Viena|cedării nordului Transilvaniei]] și instalării [[Guvernul Ion Antonescu (2)|regimului lui Ion Antonescu]], atitudinea anti-maghiară a căpătat dimensiuni aproape naționale. Atât maghiarii rămași pe teritoriul țării cât și catolicii din Moldova au fost încadrați ca „anti-români”, astfel că preotul Iosif Petru M. Pal i-a criticat pe scriitorii care îi considerau pe catolici drept maghiari, sau îi bănuiau de ostilități la adresa țării. Autoritățile locale în această perioadă nu au emis documente privind cetățenia pentru membrii comunității, deoarece obligatoriu cei care erau botezați la catolicism nu puteau avea cetățenia română,<ref name=":119">''The Identity Crisis of the Moldavian Catholics ...'', Diaconescu, 2008, pag. 86</ref> cu referire la decretul nr. 374.484 din 20 decembrie 1942<ref>''Hungarian Religion ...'', Davis, 2019, pag. 111</ref> al [[Ministerul Afacerilor Interne (România)|Ministerului Afacerilor Interne]].<ref name=":119" />

În continuare, atitudinea anti-catolică a autorităților a fost adoptată la scurt timp și de către cetățenii de confesiune ortodoxă, chiar și în localitățile mixte. Ca răspuns la acest fenomen, preoții romano-catolici locali, considerați singurii intelectuali ce aveau și o legătură strânsă cu comunitatea, au încercat să stopeze această atitudine<ref>''The Identity Crisis of the Moldavian Catholics ...'', Diaconescu, 2008, pag. 87</ref> prin adresarea unor cereri de ajutor către episcopul [[Mihai Robu]]. Acesta a adresat o petiție lui [[Ion Antonescu]], redactată de Iosif Petru M. Pal, ce era o sinteză a condiției catolicilor, a atitudinii autorităților și a spiritului care domină cele două părți. Într-o declarație oficială, guvernul a informat episcopul cu privire la măsurile luate și i-a cerut să anunțe direct autoritățile centrale dacă nu sunt respectate măsurile. Robu a făcut acest lucru câteva luni mai târziu, deoarece romano-catolicii au fost lipsiți în continuare de unele drepturi, precum cel de a obține de certificate cu cetățenie română și posibilitatea de a cumpăra terenuri, deoarece li s-a dat voie doar să vândă proprietăți.<ref>''The Identity Crisis of the Moldavian Catholics ...'', Diaconescu, 2008, pag. 88</ref>

==== Relocarea în Ungaria ====
În toamna și iarna anului 1940, aproximativ 13–14 mii de [[Secuii din Bucovina|secui din Bucovina]] au plecat din [[România]] și s-au stabilit în [[Ungaria]]. Întrucât din ce în ce mai mulți oameni fugeau în Ungaria în fiecare an, guvernul de la [[Budapesta]], care a ezitat până atunci să se implice în această problemă, a încheiat un acord cu guvernul de la București și a organizat transferul tuturor secuilor din Bucovina. Singurii maghiari care au rămas în Bucovina au fost preoții rămași fără credincioși, preoții fiind ulterior transferați de episcopul de Iași [[Mihai Robu]], pentru a servi în câteva parohii din restul Moldovei. Episcopul a trimis probabil dintre acești preoți și în sate ceangăiești, unde datorită lipsei de preoți, în bisericile satelor respective activau doar diecii (''deák'') sau cantorii. Însă, noii preoți au încercat să convingă oamenii din parohiile ceangăiești să urmeze exemplul secuilor bucovineni și să se mute în Ungaria. Preoții catolici români, care datorită agitației create și a rivalității dintre aceștia, au raportat acțiunile maghiarilor instanțelor militare, iar din acest motiv preoții au fost nevoiți să plece ulterior în Ungaria.<ref name=":156">''Hungarian Csángós in Moldavia – Essays on the Past and Present of the Hungarian Csángós in Moldavia'' ..., Diószegi, 2002, pag. 59</ref> Ceangăii au aflat încă din 1941 faptul că secuii din Bucovina au primit terenuri și case<ref name=":156" /> în [[Bácska|Bacska]] – teritoriu al [[Iugoslavia|Iugoslaviei]] care fusese reocupat în primăvara anului 1941 de Ungaria.<ref name=":157">''Hungarian Csángós in Moldavia – Essays on the Past and Present of the Hungarian Csángós in Moldavia'' ..., Diószegi, 2002, pag. 60</ref> O situație asemănătoare cu a secuilor a fost cea a [[Bulgarii din România|bulgarilor din Dobrogea]] care au fost trimiși în [[Bulgaria]] în număr de 65.000 de oameni și a [[Germani bucovineni|germanilor din nordul și sudul Bucovinei]], [[Germani basarabeni|nordul Basarabiei]] și [[Germani dobrogeni|nordul Dobrogei]], peste 200.000 în total, repatriați în [[Germania Nazistă|Germania]] în anul 1940 în cadrul programului {{Ill|en|Heim ins Reich|Heim ins Reich|''Heim ins Reich''}}.<ref>''Hungarian Religion ...'', Davis, 2019, pag. 122</ref>

La începutul lunii septembrie a anului 1941, o delegație formată din reprezentanții satelor ceangăiești [[Vladnic, Bacău|Vladnic]] și [[Găiceana, Bacău|Găiceana]]/[[Arini, Bacău|Arini]] s-a prezentat la Serviciul Diplomatic Maghiar, solicitându-se permisiunea ca sătenii să emigreze în Ungaria. După ce a auzit acest lucru, ambasadorul de la București, Nagy László, a raportat Ministerului Afacerilor Externe din Ungaria că dorința de emigrare, în special în anumite sate, a fost foarte puternică, mai ales în rândul săracilor și generațiilor tinere, acestea din urmă din dorința de a scăpa de serviciul militar obligatoriu. În plus, ambasadorul a fost informat de la preoții bucovineni care slujiseră câteva luni în Moldova, că în ciuda intervențiilor preoților români, oficialii locali „s-au obișnuit cu ideea mutării ceangăilor în Ungaria și nu ar face eforturi mari pentru a împiedica acest lucru”.<ref name=":157" />

Până în februarie 1942, aproximativ 100–110 familii au primit documente de repatriere, dar așa cum s-a dovedit mai târziu, doar 32 de capi de familii (cu 119 membri de familie) și 17 „persoane individuale” au părăsit Moldova. Restul, deși au renunțat la cetățenia română și și-au vândut casele și pământul, nu au părăsit Moldova. Potrivit mai multor surse contemporane, inițial, mult mai multe persoane plănuiseră să emigreze decât numărul real de oameni care au plecat propriu-zis. Motivul pentru care nu au plecat, printre cei care primiseră actele de repatriere, a fost că membrii bărbați ai familiei fuseseră chemați să-și termine serviciul militar, iar familiile nu voiau să plece fără ei.<ref name=":157" /> În plus, timp de doi ani începând din vara anului 1941, călătoriile în interiorul țării erau limitate, astfel încât unii oameni nu au putut ajunge la Ambasada Ungariei de la București. De asemenea, au fost cazuri în care oficialii români au intervenit în această problemă: trei țărani din [[Cleja, Bacău|CIeja]] au fost arestați pentru că „răspândeau propaganda maghiară”, pregătind sătenii pentru emigrarea în Ungaria. În primăvara anului 1942 repatrierea a încetat aproape complet, datorită oficialilor maghiari care nu au mai eliberat documentele necesare.<ref name=":157" /> Până în anul 1944, conducerea maghiară nu s-a preocupat<ref name=":157" /> de repatrierea ceangăilor.<ref>''Hungarian Csángós in Moldavia – Essays on the Past and Present of the Hungarian Csángós in Moldavia'' ..., Diószegi, 2002, pag. 61</ref>

==== Stabilirea originilor ====
[[Fișier:Iosif Petru Pal - Originea catolicilor din Moldova scan.jpg|miniatura|<div style="text-align:center">Paginile de introducere la secțiunea despre origini în ''„Originea catolicilor din Moldova și Franciscanii păstorii lor de veacuri”'' de Iosif Petru M. Pal.</div>]]
[[Fișier:Buletin eugenic si biopolitic XIV 1943.jpg|thumb|<div style="text-align:center">Prima pagină a Buletinului eugenic și biopolitic, Vol. XIV, 1943</div>]]
Superiorul [[Ordinul Franciscan|Ordinului Franciscan]] din Moldova, Iosif Petru M. Pal, a fost primul care a lansat teoria originii românești a ceangăilor, prin intermediul unor așa-zise argumente științifice în cartea „Originea catolicilor din Moldova și Franciscanii păstorii lor de veacuri”, publicată în anul 1941<ref name=":76" /> în timpul [[Guvernul Ion Antonescu (3)|dictaturii lui Ion Antonescu]].<ref name=":120" /> Acesta a luat apărarea preoților și a credincioșilor încercând să demonstreze că, în Moldova comunitatea catolică ar avea origine românească. În acest fel, preotul spera să convingă guvernul și autoritățile locale să nu le restricționeze acestora drepturile cetățenești.<ref name=":120">''The Identity Crisis of the Moldavian Catholics ...'', Diaconescu, 2008, pp. 81-91</ref> Cu toate acestea, argumentațiile preotului nu au convins autoritățile, acesta fiind acuzat ulterior de ofensă la adresa autorității de stat.<ref name=":81">''The Identity Crisis of the Moldavian Catholics ...'', Diaconescu, 2005, pag. 89</ref> În anul următor, în 1942, Pal și-a republicat cartea, adăugând și partea a doua: „Franciscanii păstori de veacuri ai catolicilor din Moldova”. Alături de acesta, Ioan Mărtinaș, ce se considera un istoric al Bisericii Catolice, a publicat broșura „Cine sunt catolicii moldoveni?”, sub forma unei reformulări mai radicale a opiniilor lui Iosif Petru Pal. În carte Mărtinaș a afirmat originea românească a ceangăilor, dar a și atacat în același timp, toate acțiunile sau atitudinile îndreptate împotriva romano-catolicilor.<ref name=":78" />

Conform teoriei create de Pal, ce prezintă multe inadvertențe istorice, cu prilejul [[Marea Schismă|despărțirii bisericii în cea ortodoxă și romano-catolică]] (1054), o parte din românii din Moldova ar fi rămas fideli bisericii romano-catolice, ei fiind apoi maghiarizați de biserica catolică chiar în Moldova.<ref name=":1">{{Citat web|url=http://www.ceangai.ro/ro/istorie/istorie2.htm|accessdate=21 februarie 2019|autor=ceangai.ro (Web Archive)|titlu=Teoria originii românești|archive-date=2008-05-31|archive-url=https://web.archive.org/web/20080531044753/http://www.ceangai.ro/ro/istorie/istorie2.htm|dead-url=yes}}</ref> Până acum, această afirmație nu a putut fi dovedită din punct de vedere științific.<ref name=":7" />

Tot Pal a remarcat o anomalie în statisticile lui [[Gheorghe Popa-Lisseanu]], privind unele sate românești din [[Scaunele secuiești|secuime]] la mijlocul secolului al XVIII-lea, ce indica faptul că un număr mare de astfel de sate au dispărut. Pal a legat apoi dispariția românilor transilvăneni de un influx concomitent de catolici români în Moldova – pe baza lecturii sale despre Biserică și alte documente istorice – care au dovedit existența așezărilor catolice acolo. Pal a concluzionat că acești imigranți erau greco-catolicii români, cu nume românești, care fuseseră secuizați și catolicizați. Pentru Pal, elementele maghiare dintre catolicii moldoveni erau superficiale și inautentice, preotul afirmând că ''„etnologia, etnografia și etnia acestei populații sunt autentic românești”'' și, prin urmare, ''„toți [catolicii] din Moldova sunt doar catolici români”''.<ref name=":152">{{En icon}}''The Biopolitics and Ethnogenealogy of Moldavian Catholics in 1940s Romania ...'', Davis, 2008, pag. 104</ref>

Între 1942 și 1943, preotul și istoricul Ioan Mărtinaș a publicat o serie de articole în revista ''[[Lumina Creștinului]]'', sub rubrica ''Din istoria Bisericii catolice în Moldova''. În aceste articole s-a realizat o cronică a apariției catolicismului în Moldova și s-a prezentat continuitatea între [[geți]]i autohtoni romanizați, [[Cultura și civilizația dacică|așezările dacice]] și [[traci]]ce și [[goți]]i creștinați. Astfel, Mărtinaș era de părere că aceștia erau strămoșii pre-moderni ai catolicilor moldoveni. Susținător al aceastei afirmații a fost profesorul universitar din [[București]], Mihai Gârnițeanu. Gârnițeanu a publicat un articol numit ''Catolicii Ciangăi din Moldova sunt Daci'', unde a afirmat că [[etnonim]]ul provine de la numele unui trib dacic numit ''kaukoensi'', numit după tipul de vază de lut folosit pentru a transporta apa. Pentru Gârnițeanu, cuvântul dacic original pentru această vază, ''kaukos'', a devenit ''cenac'' în limba română, iar acesta la rândul său a devenit ''kenagaci'' sau ''cenagăi''. Ulterior, autorul a afirmat că etnonimul ''[[secui]]'' provine din latinescul ''situla'', cu sensul de ''găleată'', care a fost transformat în ''ciutură'' în limba română și mai târziu transformat în ''sicula'', și ulterior a devenit ''săcui''. În esență, Gârnițeanu a combinat istoria și etnogenealogia secuilor și a ceangăilor, acesta presupunând a fi descendenții unei triburi de daci roșcați descriși de autorii antici.<ref name=":152" />

Poziția guvernului de la Budapesta în această situație a avut un rol major, în agravarea problemelor ceangăilor. În anul 1940, Sándor Baumgartner a publicat o carte cu titlul ''Moldva, a magyarság nagy temetője'' („Moldova, marele cimitir al maghiarimii”). {{ill|hu|István Györffy|Györffy István (néprajzkutató)}} a publicat mai multe studii asupra ceangăilor în volumul intitulat ''Magyar nép - magyarföld'' („Națiunea maghiară - Tărâm maghiar”). O monografie pe această temă a fost editată de {{ill|hu|László Mikecs|Mikecs László}} în 1941; doi ani mai târziu, același autor a scris un alt studiu într-un volum publicat din interese politice: ''Magyarok és románok'' („Maghiari și români”). În anul 1942, un autor care folosea pseudonimul ''Siculus'' a publicat o carte folosind un limbaj violent împotriva României.<ref name=":83" /> Acest autor s-a dovedit a fi Sándor Baumgartner,<ref>''Hungarian Religion ...'', Davis, 2019, pag. 13</ref> care după 1940 și-a schimbat numele în Sándor Besenyő.<ref>''Hungarian Religion ...'', Davis, 2019, pag. 128</ref> Atât acestor lucrări, cât și mass-mediei (presă și radio) din Ungaria, li s-a răspuns prin promovarea originii românești a ceangăilor.<ref>''The Identity Crisis of the Moldavian Catholics ...'', Diaconescu, 2005, pag. 91</ref>

Ceea ce este remarcabil din punctul de vedere al cercetătorului R. Chris Davis este că, în prima jumătate a anilor 1940 a apărut încrucișarea sacrului și profanului. Astfel, reviste și intelectuali atât din mediul academic, cât și din guvern au preluat cauza acestei minorități, iar între timp revistele catolice locale au început să fie reeditate, publicate și citate în lucrările științifice ale lui [[Petru Râmneanțu]], considerat un [[Antropologie|antropolog]] [[Rasism|rasist]] și [[Eugenism|eugenist]] român important la acea vreme.<ref>{{En icon}}''The Biopolitics and Ethnogenealogy of Moldavian Catholics in 1940s Romania ...'', Davis, 2008, pag. 104-105</ref>

Revistele catolice din Moldova au început în acest timp să promoveze teza conform căreia, romano-catolicii din regiune erau în mod explicit la origine români catolici. Cele mai importante dintre aceste reviste erau ''Almanahul Revistei Viața'', ''Almanahul Revistei Populare Catolice'' și ''Lumina Creștinului''. Preoții-istorici Ioan Mărtinaș și Iosif Petru M. Pal au folosit aceste medii de informare pentru a-și promova teoria istorică alternativă – ceea ce presupunea o etnogenealogie românească, precum și pentru a dezvolta o bază istoriografică în timp util, astfel încât să poată completa monografiile ulterioare. Printre primele articole apărute a fost cel al preotului Pal ,''„Catolicii din Moldova sunt români neaoși”'', din anul 1941. Acesta a inclus o serie de surse datând de la fondarea [[Episcopia de Milcov|Episcopiei Catolice de Milcov]] din secolul al XIII-lea – date din bule papale, recensăminte [[Propaganda Fide]], rapoarte ale unor misionari și codici – până la lucrări contemporane epocii, precum cea a lui Gheorghe Popa-Lisseanu privind deznaționalizarea sau secuizarea românilor transilvăneni.<ref>{{En icon}}''The Biopolitics and Ethnogenealogy of Moldavian Catholics in 1940s Romania ...'', Davis, 2008, pag. 103</ref>
[[Fișier:Iosif Petru M. Pal, Maximilian M. Kolbe.jpg|miniatura|stanga|Iosif Petru M. Pal și [[Maximilian Kolbe|Maximilian M. Kolbe]] la [[Niepokalanow]], Polonia, în 1936.]]
În continuare, episcopul [[Mihai Robu]] a încercat crearea unui nou cler catolic după modelul fascist, promovat de [[Legiunea Arhanghelul Mihail]] (ulterior Garda de Fier). Ideologia Legiunii, privind crearea unui stat român omogen din punct de vedere etnic, a fost rapid acceptată printre clericii catolici din Moldova.<ref name=":44">''Die Katholische Kirche'' ..., Meinolf, 2003, pag. 41</ref>

Nu există date clare cu privire la colaborarea [[Biserica Catolică în România|bisericii catolice]] cu [[Mișcarea Legionară]], cu o excepție notabilă: conform Arhivei Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (ACNSAS), preotul Ioan Mărtinaș a deținut funcția de șef de sector în cadrul statului legionar. Acesta a fost închis la Târgu Jiu pe 8 iulie 1941, după venirea lui [[Ion Antonescu]] la putere, dar a fost eliberat la scurt timp după aceea datorită intervenției lui [[Andrea Cassulo]], nunțiu apostolic. În arhivă este prezentată și dezamăgirea lui [[Mihai Robu]], datorată dizgrației aduse bisericii în acest context.<ref name=":23">''The Biopolitics and Ethnogenealogy of Moldavian Catholics in 1940s Romania ...'', Davis, 2008, pag. 99</ref>

În cadrul cercetării rasiale instrumentate cu scopul creării biopoliticii românești utopice în timpului regimului Antonescu<ref name=":82" /> și ca și consecință a situației create după scrierea primei cărți de către Pal, s-a apelat la<ref name=":81" /> cercetarea comunităților catolice din Moldova<ref name=":82" /> în conformitate cu modelul structurii antropologice și biologice.<ref name=":81" /> Aceasta a făcut-o Petru Râmneanțu,<ref name=":81" /><ref name=":82">''Race, Blood, and Biopolitics in Interwar Romania'' ..., Turda, 2007, pag. 433</ref> cercetător în cadrul Institutului de Igienă al Universității din Cluj, mutat la Sibiu.<ref name=":81" /> Drept rezultat,<ref name=":81" /> Râmneanțu a publicat în studiul ''„Buletin eugenic și biopolitic Vol. 14”'', secțiunea ''„Grupele de sânge la Ciangăii din Moldova”''.<ref name=":17">''Race, Blood, and Biopolitics in Interwar Romania'' ..., Turda, 2007, pag. 434</ref> Acesta a publicat și un studiu în limba germană.<ref name=":81" /> El a contestat teoriile originii cumane maghiarizate și pe cea a unor triburi maghiare rămase în drumul spre [[Bazinul Panonic]], ce predominau în perioada interbelică în istoriografia română și maghiară privind originea ceangăilor și a dezvoltat o interpretare rasială a acestora, bazată pe principii naționaliste românești. Acestă interpretare avea ca pilon de sprijin recensământul din 1941, unde se afirma că erau doar 8.523 de ceangăi în Moldova, menționând faptul că ei vorbesc doar limba română și că au religie romano-catolică.<ref name=":17" />

Utopia etnică românească a lui Râmneanțu a favorizat și apariția a unui nou model biologic de identitate: odată ce au fost găsite anumite [[Grupă sanguină|grupe sanguine]] specifice populației românești, singura explicație posibilă pentru apariția lor în alte grupuri etnice a devenit faptul că, populația acestor grupuri era de fapt la origine „românească”, ea fiind influențată cultural-lingvistic într-un mod diferit față de alte populații românești. Cu această ocazie, a apărut afirmația că ceangăii și secuii sunt români.<ref name=":18">''Race, Blood, and Biopolitics in Interwar Romania'' ..., Turda, 2007, pag. 435</ref>

La 1 aprilie [[1943]], a fost trimis un memoriu către [[Serviciul Special de Informații]] (SSI) de către câțiva preoți catolici. Acest memoriu conținea un suport pentru originea românească a ceangăilor, făcând referire la un articol pe această temă a lui Iosif Petru Pal, ''„Glasul sângelui”'' din ''„Originea”'', ce susținea categoric teza lui Râmneanțu.<ref>''Race, Blood, and Biopolitics in Interwar Romania'' ..., Turda, 2007, pag. 432</ref>

Românizarea ceangăilor a ajuns într-un punct critic în istoriografia românească în anul [[1944]], când Râmneanțu a publicat ''„Die Abstammung der Tschangos”'', care s-a constituit în cea mai radicală reconstrucție a trecutului național al unui grup etnic minoritar, în România modernă.<ref name=":18" />

Studiul lui Râmneanțu a avut un efect pozitiv asupra autorităților, drept urmare romano-catolicii nu au mai reprezentat o problemă. Astfel, cele două părți au reușit să „dovedească” originea românească a acestora prin noile metode rasiste de cercetare, ei fiind integrați în națiunea română și căpătând drepturi la fel cu cetățenii de confesiune ortodoxă. Au mai existat unele încercări din partea oficialilor de a menține starea de conflict, dar mult mai puțin semnificative decât cele anterioare.<ref name=":81" />

Deși prin unele aderări la Mișcarea Legionară se dorea asigurarea unui loc în cadrul națiunii române, aceste încercări s-au dovedit a fi un eșec pe termen lung, cazuri asemănătoare cu cel al ceangăilor fiind cele ale [[Biserici catolice de rit oriental|maghiarilor greco-catolici]] și [[polonezi]]lor ortodocși.<ref>''An ethnic group on the pressure field ...'', Meinolf, 2008, pag. 116</ref>

===În perioada comunismului===

==== Etapa stalinistă ====
În martie 1945 [[Armata Roșie]] [[Ocupația sovietică a României|a instaurat comandamentul sovietic la București]]. După o pauză de patru ani în care comunitatea ceangăiască nu a mai fost constrânsă, a urmat amenințarea deportării în [[Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste|U.R.S.S.]] a acestora datorită originii maghiare și a faptului că au protejat soldați germani blocați în spatele liniei frontului. Această informație a fost transmisă de comandamentul sovietic de la [[Bacău]], către autoritățile locale din Bacău și [[Roman, România|Roman]]. Din nou, Iosif Petru M. Pal a fost nevoit să convingă, de această dată o altă autoritate politică, că populația este de origine română. Într-o disperare de cauză, Pal, a scris nunțiului apostolic [[Andrea Cassulo]] la București și a cerut acestuia să contacteze guvernul român, precum și conducerea Vaticanului, pentru a interveni în această problemă. Pal i-a prezentat pe ceangăi în această scrisoare a fi români după sânge, naționalitate și convingere, distingându-se de restul populației prin faptul că sunt ''româno''-catolici.{{ref label|Intem|J|J}}<ref>''The Biopolitics and Ethnogenealogy of Moldavian Catholics in 1940s Romania ...'', Davis, 2008, pag. 106</ref>

Au urmat represiuni asupra clerului și a credincioșilor până la sfârșitul anilor 1950, foști episcopi ca [[Marcu Glaser]], [[Alexandru Cisar]] sau [[Anton Durcovici]] fiind privați de libertate.<ref name=":44" /> În acest fel, în cadrul ofensivei împotriva cultelor, [[PMR]] s-a folosit de [[Uniunea Populară Maghiară]], facilitând înființarea începând cu anul 1948, a unei rețele de aproape 40 școli cu predare în limba maghiară în regiunile locuite de ceangăi, acestea având menirea să slăbească influența Bisericii în cadrul comunității. Școlile au fost închise treptat în perioada 1953-1958.<ref name=":12" /> Potrivit unei alte surse, rețeaua consta în 78 de școli elementare, un liceu și un institut de învățătoare la Bacău.<ref name=":62">''Bucureștiul maghiar...'', Hencz, București, 2011, pag. 197</ref> Un motiv al închiderii instituțiilor de învățământ l-a reprezentat și evenimentul [[Revoluția ungară din 1956|revoluției ungare din 1956]].<ref name=":59" /><ref name=":62" />

Uniunea Populară Maghiară, pe lângă organizarea învățământului în limba maghiară în Moldova, s-a preocupat și de introducerea liturghiei maghiare. Astfel, în mai multe sate au fost recuperați vechii „diaci” (''deák''), în fapt cantori țărani de-ai locului, pentru a fi liderii locali ai Uniunii, întrucât erau considerați un grup „intelectual” care putea citi și scrie în limba maghiară, printre ceangăi. Ceangăi din [[Lespezi, Bacău|Lespezi]] au mers la Ministerul Cultelor în 1946 pentru a cere slujbe în limba maghiară în biserica sătească, invocând că erau 310 localnici care au solicitat liturghia, având acceptul prefectului de județ și baza legală în constituție și legea cu privire la naționalitate.<ref name=":162">''Hungarian Csángós in Moldavia – Essays on the Past and Present of the Hungarian Csángós in Moldavia'' ..., Diószegi, 2002, pag. 106</ref> Pe de altă parte, preotul romano-catolic nu putea intimida decât 92 de persoane să voteze împotriva propunerii. Propunerea a fost acceptată, iar prima liturghie a fost făcută în ajunul Crăciunului anului 1946. Parohul ceangău de Lespezi, Ioan Gherghina (pe numele original Györgybíró János), care a trimis o petiție pentru liturghie în maghiară la [[Dieceza de Iași]], a primit ca răspuns de la episcop să folosească numai limbile română și latină și tot episcopul a denunțat și pedepsit 16 locuitori pentru acțiunea făcută anterior. Deși episcopul Anton Durcovici a permis ulterior, în 1947, utilizarea limbii maghiare prin Decretul nr. 317 din 1947, acesta nu a fost aplicat. În zona [[Bacău|Bacăului]], în Lespezi, [[Cleja, Bacău|Cleja]], [[Valea Mare, Bacău|Valea Mare]], [[Nicolae Bălcescu, Bacău|Ferdinand]], [[Galbeni (Nicolae Bălcescu), Bacău|Galbeni]], [[Târgu Trotuș, Bacău|Târgu Trotuș]] și [[Pustiana, Bacău|Pustiana]] preoții au recurs la amenințări la adresa oamenilor care vorbeau în limba maghiară în biserici.<ref name=":162" />

<blockquote>Una dintre prioritățile regimului comunist din țară a fost scoaterea în afara legii a catolicismului, considerat de [[Gheorghe Gheorghiu-Dej]] un instrument al imperialismului american. Astfel, în vederea aplicării acestui proiect, susținut și de către Moscova, conducerea stalinistă s-a bazat și pe complicitatea înaltului cler ortodox, care respingea ideea competiției religioase și pleda pentru o uniformizare spirituală în sensul instaurării unei hegemonii național-confesionale.<ref name=":163">{{Citat știre|title=Episcopul, Hitler si Securitatea (I)|url=https://www.observatorcultural.ro/articol/episcopul-hitler-si-securitatea-i-2/|prenume=William|nume=Totok|newspaper=observatorcultural.ro|data=2004-12-21|accessdate=2021-06-17}}</ref>

La propunerea [[Ana Pauker|Anei Pauker]], relațiile diplomatice cu Vaticanul trebuiau rupte, însă [[Teohari Georgescu]] s-a pronunțat „încurajării tendinței anti-papale în rândul preoților catolici” prin infiltrarea preoțimii cu agenți și informatori ai Securității. Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost de acord cu ultima propunere, adăugând izolarea clerului de restul preoților și credincioșilor, mai ales ceangăi, prin inocularea de dovezi false privind presupuse instrucțiuni primite de clerici de la cercuri străine, acțiune ce avea să fie accentuată în zonele de influență Bacău și Roman, precum și acțiunea expulzării nunțiului papal [[Gerald Patrick O'Hara]]. În privința distragerii tineretului de la preocupările religioase, urmau să se organizeze manifestații culturale asemănătoare cu cele religioase.<ref name=":163" />

Scenariul prevedea folosirea unor preoți ca agenți de influență, un val de represiune asupra episcopilor, preoților și călugărilor catolici și anularea [[Concordatul din 1927|Concordatului din 1927]]. În vederea subminării influenței papale, autoritățile au încercat să creeze o biserică independentă de Vatican și să-i forțeze pe toți preoții romano-catolici să adere la mișcarea „partizanilor păcii”, o organizație inițiată și ghidată de către Moscova, plan care a eșuat.<ref name=":163" /></blockquote>

==== Etapa național-comunistă ====
{{Imagine dublă
|poz=dreapta
|img-st=Biserica Coborarea Sfantului Duh Adjudeni Neamt.jpg
|img-st-marime=200
|img-dr=Institutul Teologic Romano-Catolic Sf. Iosif din Iasi.png
|img-dr-marime=160
|com=<div style="text-align:center">[[Biserica Coborârea Sfântului Duh din Adjudeni|Biserica „Coborârea Sfântului Duh”]] din [[Adjudeni, Neamț|Adjudeni]], una dintre cele mai mari din țară, construită între 1972-1986</div>
|com-dr=<div style="text-align:center">Institutul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iași, așa cum apare reprezentat în cartea „Originea ceangăilor din Moldova”, Dumitru Mărtinaș, 1985.</div>
|alt-st=Text alternativ pentru imaginea din stânga
|alt-dr=Text alternativ pentru imaginea din dreapta}}

Începând cu anii 1960, în timpul mandatului episcopului [[Petru Pleșca]] (1951/1965-1977) și al succesorului [[Petru Gherghel]], ambii cu ascendență ceangăiască, au început să apară schimbări inedite în cadrul bisericii romano-catolice din Moldova. Astfel, a avut loc un boom fără precedent în construcția de biserici,<ref name=":44" /> case parohiale și unități de învățământ cu ajutor substanțial de la stat,<ref>Gabriel Andreescu, Smaranda Enache; ''Raport privind exercițiul drepturilor lingvistice ale ceangăilor maghiari din Moldova'', Noua Revistă de Drepturile Omului, nr. 1, 2011, pag. 84</ref> lucru nemaiîntâlnit în [[blocul comunist]], precum și permiterea practicării cultului catolic în Moldova (dar numai în limba română), strategii astfel aplicate cu scopul unei românizări eficace a ceangăilor, știuți a fi profund apropiați de biserică.<ref name=":44" />

În același timp seminarul de la Iași a fost redeschis și clerul a început să aibă raporturi strânse cu [[Securitatea]], iar [[Nicolae Ceaușescu]] a avut întâlniri cu conducerea [[Vatican]]ului în 1973 și 1978, ca parte a apropierii Sfântului Scaun față de unele state comuniste precum [[Polonia]] și [[Ungaria]]. Spre deosebire de cultul [[Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică|greco-catolic]], restricționat și persecutat în țară și de cultul romano-catolic suprimat în alte zone, totuși romano-catolicismul din Moldova s-a bucurat de o atenție deosebită. Astfel, [[Ioan Robu]] și [[Aurel Percă]] au fost trimiși să studieze la Vatican.<ref name=":44" />

În anii 1970–1980, raporturile dintre autoritățile comuniste și reprezentații Episcopiei Romano-Catolice de Iași au fost marcate de încercările de influențare a clericilor catolici de etnie română, în problema originii ceangăilor din Moldova. Astfel, de la propunerea favorabilă înființării de regiuni autonome după model sovietic, de la începutul deceniul șase, s-a ajuns în ultimii ani ai regimului la o campanie susținută împotriva „iredentismului” și „șovinismului” maghiar, inclusiv de sprijinire a apariției unor lucrări care demonstrau originea românească a ceangăilor.<ref>''Preoți catolici în atenția Securității. Cazul Gheorghe Pătrașcu ...'', Dobeș, 2008, pag. 11</ref> Un alt pretext pentru atitudinea [[Antimaghiarism|antimaghiară]] a autorităților l-a reprezintat evenimentul [[Revoluția ungară din 1956|revoluției ungare din 1956]], moment în care Biroul Politic al C.C. al [[PMR]] a hotărât monitorizarea acțiunilor Bisericii Catolice, precum și reținerea episcopului [[Áron Márton]] la reședința de serviciu. După această dată, lista persoanelor potențial periculoase aflate în evidența generală a poliției politice s-a îmbogățit la rubrica ''iredentiști'', ponderea acestora crescând constant pe măsură ce regimul a adoptat forma național-comunistă.<ref>[[Cristian Vasile (istoric)|Cristian Vasile]]; ''Combaterea „iredentismului” maghiar pe tărâm confesional în România comunistă, 1968-1989'', în „Arhivele Securității”, vol. II, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, București, [[Editura Nemira]], 2004, pag. 142-161</ref>
[[Fișier:Beatificare Ieremia Valahul de Papa Ioan Paul al II-lea.jpg|miniatura|<div style="text-align:center">Beatificarea lui [[Ieremia Valahul]] de către [[Papa Ioan Paul al II-lea]] la 30 octombrie 1983, în fața papei figurând un reprezentant din rândul ceangăilor.</div>]]
Pe fondul acestor tensiuni, în cursul anului 1978 [[Securitatea]] a inițiat o operațiune amplă cu numele de cod „Trotuș”, în cadrul căreia au fost întreprinse câteva „măsuri complexe și combinative” de mare amploare, cum ar fi beatificarea călugărului [[Ieremia Valahul]], sfințirea episcopului [[Ioan Robu]], sau tipărirea la [[Vatican]] a cărții ''„Originea ceangăilor din Moldova”'',<ref name=":72" /> a lui Dumitru Mărtinaș.<ref name=":16" /> În cadrul acestei operațiuni, un plan de măsuri al Direcției I din cadrul Departamentului Securității Statului, din 28 decembrie 1978, a prevăzut ca în scopul „''cunoașterii și neutralizării intențiilor episcopului [[Áron Márton]] de a-și extinde, în scopuri ostile, jurisdicția canonică în unele localități din județul Bacău și Neamț''”, să se încerce „''atragerea preotului romano-catolic Pătrașcu Gheorghe'' ''ca să acționeze la Vatican – prin interpunerea informatorului Bucur – să-i transmită lui [[Petru Tocănel]] să scrie și să publice în Occident, materiale în legătură cu intențiile lui Márton Áron de a desfășura acțiuni naționaliste în rândul unor parohii romano-catolice din Moldova''”.<ref name=":72">''Preoți catolici în atenția Securității. Cazul Gheorghe Pătrașcu ...'', Dobeș, 2008, pag. 12</ref> Petru Tocănel a început să acționeze în exterior și să-l sprijine pe preotul de origine română Mihai Caităr, stabilit în [[RFG|R.F.G.]], pentru finanțarea și publicarea cărții profesorului Dumitru Mărtinaș, cu privire la originea românească a ceangăilor din Moldova. Pe urmă s-a decis scrierea unui articol pe tema originii române a ceangăilor, cu sprijinul Serviciului D [Dezinformare], care să fie publicat în presa din [[Italia]]. Alte acțiuni pe această temă au fost stipulate în planul de măsuri ale Serviciului D și U.M. 0544 [Centrul de Informații Externe].<ref name=":16">''Preoți catolici în atenția Securității. Cazul Gheorghe Pătrașcu ...'', Dobeș, 2008, pag. 14</ref>

În același an, în urma unei discuții purtate la Roma între profesorul Petru Tocănel și Gheorghe Pătrașcu, căruia i s-a permis deplasarea în străinătate, Securității i-a parvenit informația că [[Eduard Ferenț]] este avut în vedere de Vatican pentru funcția de episcop al Diecezei de Iași. Având în vedere temerea că preotul Ferenț ar putea avea o atitudine mai favorabilă în chestiunea ceangăilor de limbă maghiară, Direcția I din cadrul [[Securitatea|Securității]] a dispus ''„compromiterea și împiedicarea numirii celui în cauză ca episcop.”''<ref name=":16" />

În cursul anului 1980, s-a avut în vedere o călătorie la Vatican, unde să se discute problema legată de intențiile [[Arhidieceza de Alba Iulia|arhidiecezei de Alba Iulia]] de a prelua localitățile din Moldova, cu locuitorii ceangăi și de a impune păstrarea slujbelor în limba maghiară.<ref>''Preoți catolici în atenția Securității. Cazul Gheorghe Pătrașcu ...'', Dobeș, 2008, pag. 13</ref>

Pentru ceremonia consacrării episcopului Ioan Robu la Vatican la 8 decembrie 1984, din județul Bacău ''„au fost selecționați, pregătiți și instruiți 14 preoți și 12 credincioși romano-catolici”'' care, în timpul vizitei din Italia urmau să poarte ''„costume populare românești, iar preoții să aibă la reverele hainelor panglicuțe tricolore”''. Prin prezența preoților și credincioșilor români în Italia, Securitatea avea în vedere aspecte de ordin [[Propagandă|propagandistic]], formulate oficial ca fiind ''„o ripostă fermă propagandei naționalist-iredenstiste maghiare”''. Reporteri ai posturilor de radio [[Radio Europa Liberă|Europa Liberă]] și [[Vocea Americii]] prezenți la eveniment nu au reușit să intre în contact cu cetățenii români, datorită instructajului primit din partea poliției politice.<ref name=":72" />

Conform opiniei lui [[Gabriel Andreescu]] din volumul ''Extremismul de dreapta în România'', teoria profesorului Dumitru Mărtinaș a fost lansată în cadrul politicii de asimilare practicate în ultimii ani ai regimului comunist, care pe de o parte luase forma național-comunismului, iar pe de altă parte dorea să iasă de sub controlul sovietic, [[Securitatea]] română fiind instruită într-un spirit naționalist. Printre sarcinile avute au fost supravegherea măsurilor de asimilare a maghiarilor&nbsp;— în particular a ceangăilor maghiari, combaterea acțiunilor externe care afectau imaginea țării și conlucrarea cu foști prolegionari din străinătate, cu scopul promovării unei istorii convenabile acestora.<ref>''Extremismul de dreapta în România'' ..., Andreescu, 2003, pag. 85</ref>

După apariția cărții profesorului Mărtinaș în 1985, a urmat interzicerea cuvântului ''ceangău'' în cărți și reviste, astfel încât abia după [[Revoluția Română din 1989|Revoluția din 1989]] s-a mai putut scrie despre această comunitate din România. În aceeași perioadă, s-au interzis și cercetările etnografice și istorice referitoare la ceangăi,<ref name=":117" /> mai ales după apariția unui articol în revista ''A Hét'' scris de lingvistul {{ill|hu|Sándor N. Szilágyi|Szilágyi N. Sándor|}} în anul 1971, ce a constat într-o analiză lingvistică asupra dialectului ceangăiesc.<ref name=":117">Gabriel Andreescu; ''Ruleta. Români și maghiari 1990-2000'', Editura Polirom, Iași, 2001, pag. 232</ref>

Politica [[Antimaghiarism|antimaghiară]] a culminat după publicarea la [[Budapesta]], în 1986, a trei volume din „Erdély története” (''Istoria Transilvaniei''), lucrare apărută sub egida [[Academia Maghiară de Științe|Academiei Maghiare de Științe]] și sub redacția lui Béla Köpeczi, moment în care, în același an, a apărut o culegere de studii sub titlul „Jocul periculos al falsificării istoriei”, coordonată de academicianul [[Ștefan Pascu]] și profesorul universitar [[Ștefan Ștefănescu (istoric)|Ștefan Ștefănescu]]. În aceasta s-au semnat și alți istorici cunoscuți: Mircea Mușat, [[Florin Constantiniu]], Cristian Popișteanu, [[Dinu C. Giurescu]], Viorica Moisiuc. Acuzațiile erau îndreptate cu precădere împotriva istoricilor maghiari, dar, în cadrul unei mese rotunde la care au participat [[Ion Coja]], [[Gabriel Țepelea]] și [[Mihai Ungheanu]], a fost dezbătută „drama” lui Dumitru Mărtinaș. Tratatul de istorie, editat de [[Academia Română]] după 1989, a ignorat existența ceangăilor în spațiul românesc. Câțiva dintre protagoniștii acțiunii au fost recuperați de [[Partidul România Mare]] după 1990.<ref>''Bucureștiul maghiar...'', Hencz, București, 2011, pag. 226</ref>
[[Fișier:Nagypataki kereszthalom. Az elkorhadt fejfákat elégetik.jpg|miniatura|Cruci vechi aruncate într-o zonă ferită a cimitirului catolic din [[Valea Mare, Bacău]].]]
În urma unor măsuri complexe ale Securității, la 17 iunie 1989, un grup de aproximativ 30 de pelerini romano-catolici, printre care opt persoane ''„pregătite contrainformativ”'', inclusiv o ''„sursă”'', au fost primiți într-o audiență particulară de [[Papa Ioan Paul al II-lea]]. Scopul principal al Securității era de a demonstra opiniei publice occidentale că ''„în România libertatea de credință este asigurată”''. În acest sens, trebuie menționat și intenția Securității de a realiza o casetă video, ce urma să conțină ''„aspecte privind viața religioasă, construcțiile bisericești, portul popular, realizările social-culturale din [[Episcopia Romano-Catolică de Iași|dieceza de Iași]], urmărind crearea unei imagini cât mai concrete și realiste privind modul cum este asigurată libertatea religioasă din țară”''. Caseta urma să fie folosită pentru activități de propagandă în exterior, urmând ca în cursul anului 1990, să fie prezentată inclusiv Papei Ioan Paul al II-lea.<ref>''Preoți catolici în atenția Securității. Cazul Gheorghe Pătrașcu ...'', Dobeș, 2008, pag. 15</ref>

În anii 1970-1980, în contextul accelerării procesului de asimilare, ceangăii care s-au declarat maghiari au fost persecutați de organele de miliție și de [[Securitate]].<ref name=":12" /> De asemenea, potrivit unui raport al [[Congresul Statelor Unite ale Americii|Congresului Statelor Unite ale Americii]], organele de miliție au recurs și la supravegherea zonelor unde locuiau ceangăi.<ref>United States Congress House Committee on Ways and Means. Subcommittee on Trade; ''Most-Favored-Nation Trading Status for the Socialist Republic of Romania, the Hungarian People's Republic, and the People's Republic of China: Hearing Before the Subcommittee on Trade of the Committee on Ways and Means, House of Representatives, Ninety-ninth Congress, Second Session, June 10 1986'', U.S. Government Printing Office, 1987, pag. 200</ref>

===În perioada postdecembristă===
====Recomandarea Consiliului Europei 1521/2001====
[[Fișier:Romanocatolici2002.jpg|thumb|<div style="text-align:center">Prezența romano-catolică conform recensământului din [[2002]], [[județul Bacău]] poziționat pe locul 2 în țară ca număr (119.618) după [[județul Harghita]] cu 212.937 locuitori</div>]]
[[Fișier:Romano-catolici Romania (2002).png|thumb|<div style="text-align:center">Prezența romano-catolică conform recensământului din [[2002]], la nivel de unități administrative</div>]]
Obiectivul asimilării a fost susținut și după 1990, când s-au făcut presiuni în contra încercării înființării de asociații ceangăiești și asupra etnografilor străini care făceau studii în interiorul comunităților. [[Asociația Pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki|Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki]] a sesizat în investigația făcută în anul 1997 mai multe tipuri de violări ale drepturilor cetățenilor, printre care împiedicarea Asociației Maghiarilor Ceangăi din Moldova să organizeze întâlniri locale, intimidarea cadrelor care intenționau să predea limba maghiară și propaganda anticeangăiască a presei din [[Bacău]].<ref name=":27" /> De asemenea, în anul 2002 [[Ecaterina Andronescu]], ministrul [[Ministerul Educației Naționale|Educației și Cercetării]], a făcut propagandă tezelor profesorului Mărtinaș la postul național de televiziune și a invocat în acest sens activitatea Asociației Romano-Catolicilor „Dumitru Mărtinaș”.<ref name=":26">''Extremismul de dreapta în România'' ..., Andreescu, 2003, pag. 21</ref> Asociația Romano-Catolică „Dumitru Mărtinaș” a fost înființată în anul 2000,<ref name=":27" /> de unii membrii ai [[Partidul România Mare|Partidului România Mare]] (PRM), care cea mai mare parte fiind ceangăi asimilați sau clerici catolici.<ref name=":45">''Die Katholische Kirche'' ..., Meinolf, 2003, pag. 42.</ref> Această asociație a fost creată cu menirea de a reaprinde concepția profesorului respectiv, cu sprijinul autoritățile locale, centrale și cu asistența [[Episcopia Romano-Catolică de Iași|Episcopiei de Iași]]. Politica asociației constă în a da o mică importanță unei anumite identități, axându-se pe contestarea organizațiilor care susțin o interpretare diferită a originilor.<ref name=":27">''Schimbări în harta etnică a României'' ..., Andreescu, 2005, pag. 49</ref> Asociația, împreună cu „[[Fundația Națională pentru Românii de Pretutindeni]]” înființată în anul 1998 și cu diecezele de Iași și București au organizat mai multe întâlniri (etichetate de cercetătorul Meinolf Arens<ref name=":45" /> de la  Hungarian Institute of Munich<ref>{{Citat web|url=http://extras.springer.com/2004/978-3-8100-4088-6/eBook/participants/arens.htm|accessdate=26 mai 2020|autor=Springer|titlu=Dr. Meinolf Arens}}{{Legătură nefuncțională|date=iunie 2023 |bot=InternetArchiveBot |fix-attempted=yes }}</ref> ca fiind pe teme pseudoștiințifice) privind originea ceangăilor, în cele două orașe, precum și la [[Dortmund]] (Germania) în anul 2000.<ref name=":45" />

Problematica ceangăilor a stârnit interesul unor oficiali străini precum Zsolt Németh, secretar de stat al Ministerului de Afaceri Externe al [[Ungaria|Ungariei]] și [[James Rosapepe]], ambasador al [[Statele Unite ale Americii|Statelor Unite ale Americii]] la București. [[Consiliul Europei]] și-a arătat interesul pentru subiect și a semnalat pericolul dispariției comunității, prin raportul Adunării Parlamentare a Consiliului elaborat de parlamentara liberală finlandeză [[Tytti Isohookana-Asunmaa]].<ref name=":27" /> În anul 2001, Consiliului Europei a adoptat astfel Recomandarea 1521, care a stipulat obligația României de a proteja cultura și limba tradițională a ceangăilor moldoveni, acest lucru putându-se însă face numai dacă ei înșiși respectă aceste valori sau dacă respectivele valori tradiționale culturale sau limba, mai există.<ref name=":94" />

La rândul său, ministrul [[Ministerul Informațiilor Publice (România)|Informațiilor Publice]], [[Vasile Dîncu]], a creat o asociere între organizații precum „Centrul European de Studii Covasna-Harghita”, Asociația Romano-Catolicilor „Dumitru Mărtinaș”<ref name=":93">''Extremismul de dreapta în România'' ..., Andreescu, 2003, pag. 22</ref> și [[Universitatea din București]], sub patronajul [[Academia Română|Academiei Române]],<ref name=":40">{{Citat web|url=https://www.observatorcultural.ro/articol/academia-romana-si-ministerul-informatiilor-publice-patroneaza-asimilarea/|accessdate=17 septembrie 2019|autor=observatorcultural.ro, Nr. 115, 7 mai 2002, [[Gabriel Andreescu]]|titlu=Academia Romana si Ministerul Informatiilor Publice patroneaza asimilarea}}</ref> pentru pregătirea unui seminar internațional la data de 29 aprilie 2002 destinat să promoveze tezele îndreptate împotriva ceangăilor maghiari. Acestor organizații, ale căror atitudini agresive de natură extremistă au fost remarcate, li s-au acordat fonduri publice care au fost folosite ulterior în mod discreționar. Organizatorii au limitat participarea ori acreditarea ziariștilor, specialiștilor și reprezentanților unor grupuri dedicate drepturilor<ref name=":26" /> omului și minorităților, cunoscuți și cunoscute pentru cercetările lor asupra ceangăilor maghiari.<ref name=":93" />

Potrivit lui [[Gabriel Andreescu]], evenimentul a reprezentat o ripostă adresată raportului Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, întocmit de parlamentara finlandeză Tytti Isohookana-Asunmaa, în cadrul căruia a fost adoptată Recomandarea 1521/2001, prin care se cerea o campanie de informare privind ''„cultura ceangăilor”'' și ''„organizarea de discuții și seminarii ale experților cu participare internațională dedicate studiului comunității”''. În prezența unei presiuni internaționale, [[Guvernul României]] a încercat să folosească pasajul citat împotriva comunității, seminarul de la București reprezentând o demonstrație împotriva atitudinii Consiliului Europei și a unor organizații de [[Drepturile omului în România|drepturile omului]] precum Liga Pro Europa și [[Asociația Pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki|Comitetul Helsinki]]. De asemenea, în cadrul seminarul nu au existat străini care să se pronunțe asupra temei, caracterul extranațional fiind asigurat de diplomații a trei ambasade.<ref name=":40" />

Senatorul [[Ghiorghi Prisăcaru]], membru al delegației române la Adunarea Parlamentară, a contestat la rândul său competența Consiliului Europei de a se pronunța asupra originii limbii și culturii ceangăilor, cu toate că Recomandarea 1521/2001 făcea referiri la identitate numai în preambul, preocuparea Consiliului Europei fiind hărțuirea sistematică a ceangăilor care își asumau o origine maghiară.<ref name=":40" />
[[Fișier:A templomtéren várakozó hívők tömege.jpg|stanga|miniatura|Confirmarea la biserica din [[Luizi-Călugăra, Bacău]] (iulie 1991).]]
În cadrul [[Episcopia Romano-Catolică de Iași|Episcopiei Romano-Catolice de Iași]], infiltrată de [[Securitate]] după arestarea episcopului [[Anton Durcovici]], au fost promovate tezele profesorului Dumitru Mărtinaș. În cazul revistei diecezane ''[[Lumina creștinului]]'' au fost publicate articole și eseuri de mici dimensiuni redactate mai ales de către preotul Alois Moraru sau [[Petru Gherghel]]. După opinia cercetătorul Meinolf Arens, acestea s-au remarcat prin ascunderea surselor neagreate și prin denaturarea declarațiilor din puținele surse pe care le utilizează, precum „[[Codex Bandinus]]” din 1648, scrisorile episcopului [[Bernardo Quirini]] din anul 1600 sau diverse alte scrisori papale.<ref name=":45" />

În perioada următoare s-au făcut cereri către Inspectoratul Școlar Județean Bacău pentru studierea limbii maghiare ca limbă străină, dar instituția respectivă a respins solicitările, iar când elevii ceangăi au mers să învețe în instituții private în [[Transilvania]], suporterii acestei inițiative au fost amenințați de către autorități și preoți.<ref name=":27" />

Într-un raport al [[Camera Reprezentanților a Statelor Unite ale Americii|Camerei Reprezentanților a Statelor Unite ale Americii]] din 2002 cu privire la extinderea [[NATO]] s-a menționat de către activistul {{Ill|hu|László Hámos|Hámos László (emberjogi aktivista)}} hărțuirea oficială a maghiarilor ceangăi și s-a subliniat că dreptul la identitate și educație în limba maternă nu este sigur în România. S-a mai adus la cunoștință că existența ceangăilor este negată continuu de către autorități, împreună cu falsificarea datelor recensământului și se iau măsuri puternice atunci când încearcă să își afirme aspirațiile prin mijloace legitime. Activistul a consemnat că deși mecanismul legal pentru predarea limbii materne este asigurat de [[Constituția României]] și de Convenția-cadru a Consiliului Europei asupra minorităților naționale, autoritățile locale și naționale au refuzat să le pună în aplicare în cazul lor. Astfel, în 14 noiembrie 2001, când Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei a adoptat rezoluția care sprijină, printre altele, Recomandarea 1521 (2001) a Adunării Parlamentare privind cultura minorității ceangăiești, îndemnând guvernul român să asigure educația lor în limba maternă, în aceeași zi, inspectorul școlar general al ISJ Bacău, Livia Liliana Sibișteanu a amenințat cu amenzi și percheziții la familiile din [[Cleja, Bacău|Cleja]] care puneau la dispoziție propriile case pentru ținerea cursurilor de limbă maghiară.<ref>''[https://babel.hathitrust.org/cgi/pt?id=pur1.32754073713871&view=1up&seq=36&skin=2021 The future of NATO and enlargement: hearing before the Subcommittee on Europe of the Committee on International Relations]'', [[Camera Reprezentanților a Statelor Unite ale Americii|House of Representatives]], One Hundred Seventh Congress, second session, Washington, April 17, 2002, pag. 32</ref> Cinci zile mai târziu, inspectorii Sanepid Bacău au vizitat casele în cauză, interzicând organizarea de cursuri,<ref>''[https://babel.hathitrust.org/cgi/pt?id=pur1.32754073713871&view=1up&seq=36&skin=2021 The future of NATO and enlargement: hearing before the Subcommittee on Europe of the Committee on International Relations]'', [[Camera Reprezentanților a Statelor Unite ale Americii|House of Representatives]], One Hundred Seventh Congress, second session, Washington, April 17, 2002, pag. 33</ref> deși, la solicitarea cotidianului [[Krónika]], Ministerul Sănătății a precizat că în județul Bacău funcționau la acel moment 223 de școli de stat fără avizul Sanepidului.<ref>[[Gabriel Andreescu]], [[Smaranda Enache]]; [http://miris.eurac.edu/mugs2/do/blob.html?type=html&serial=1016618485459 RAPORT ASUPRA SITUAȚIEI CEANGĂILOR DIN MOLDOVA, PROBLEMA CEANGĂILOR MAGHIARI, APADOR-CH, LIGA PRO EUROPA] {{Webarchive|url=https://web.archive.org/web/20210804203939/http://miris.eurac.edu/mugs2/do/blob.html?type=html&serial=1016618485459 |date=2021-08-04 }}, Ianuarie 2002</ref>

O investigație condusă de Comitetul Helsinki și Liga Pro Europa în decembrie 2001 a produs pentru prima dată o largă publicitate în cadrul presei și televiziunii, cu privire la presiunea și umilința la care este supusă comunitatea. În urma presiunii interne și internaționale, autoritățile române au fost nevoite să-și schimbe politica, iar în anul școlar 2002-2003 au fost oficializate pentru prima oară cursuri în limba maghiară.<ref>''Schimbări în harta etnică a României'' ..., Andreescu, 2005, pag. 51</ref>

====Evoluții ulterioare====
În anul [[2003]], o delegație a ceangăilor de limbă maghiară a fost primită de nunțiul [[Jean-Claude Périsset]]. Drept urmare, reprezentanți ai Asociației Sfântul Ștefan din Pustiana au fost primiți în sinodul diecezan, unde au luat cuvântul în sesiunea plenară.<ref>{{Citat web|url=http://pozsony.adatbank.transindex.ro/belso.php?k=17&p=1368|accessdate=17 septembrie 2019|autor=Pozsony Ferenc|titlu=Efforts for the Protection of the Interests of the Moldavian Csángó after 1989|archive-date=2023-09-09|archive-url=https://web.archive.org/web/20230909183928/http://pozsony.adatbank.transindex.ro/belso.php?k=17&p=1368|dead-url=yes}}</ref>

Conform raportului final al [[Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România|Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România]] din anul [[2006]], politica de asimilare a regimului comunist a avut consecințe grave și asupra situației ceangăilor din regiunea Moldovei, comunitate formată din aproximativ 60.000 de persoane cunoscătoare de limbă maghiară în cadrul romano-catolicilor din județele [[Județul Neamț|Neamț]] și [[Județul Bacău|Bacău]]. Raportul a semnalat că primele încercări de asimilare forțată a ceangăilor datează din perioada interbelică, [[Biserica Catolică]] asumându-și un rol important în acest proces. Facilitarea pierderii identității lingvistice a ceangăilor i-a permis Bisericii Catolice oprirea asimilării acestora în Biserica Ortodoxă, iar ca urmare a acestor politici, ceangăii nu au beneficiat de slujbe religioase și educație în limba maternă.<ref name=":12">''Raport final'' ..., [[Vladimir Tismăneanu|Tismăneanu]], 2006, pag. 537</ref>

În anul 2005 Episcopia Romano-Catolică de Iași a fost somată de către [[Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării]] pentru refuzul introducerii liturghiilor și în limba maghiară, aceasta reprezentând o îngrădire a practicării libere a religiei. Aspectul a fost sesizat și în raportul cu privire la drepturile omului din România, dat publicității de [[Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii]] în anul 2007. Tot în acest raport, s-a menționat cazul elevilor ce nu au avut acces la educație și în limba maghiară, pentru că autoritățile școlare și cele locale au dus o campanie de intimidare, în urma căreia părinții și-au retras cererile pentru înființarea de clase cu predare în limba maghiară.<ref>{{Citat web|url=http://csango.info/rou/index.php?page=raport_sua|accessdate=23 martie 2019|autor=csango.ro|titlu=Raport cu privire la drepturile omului dat publicității de Departamentul de Stat al SUA|archive-date=2019-03-23|archive-url=https://web.archive.org/web/20190323203547/http://csango.info/rou/index.php%3Fpage%3Draport_sua|dead-url=yes}}</ref><ref>{{Citat web|url=https://www.state.gov/j/drl/rls/hrrpt/2007/100580.htm|accessdate=23 martie 2019|autor=state.gov, Bureau of Democracy, Human Rights, and Labor 2007|titlu=Human Rights Reports - Romania, 11 martie 2008}}</ref> Un alt raport al Departamentului, din anul 2016, a semnalat faptul că în unele localități s-au refuzat în continuare cererile pentru astfel de clase.<ref>U.S. Department of State; [https://www.state.gov/wp-content/uploads/2019/01/Romania-1.pdf ROMANIA 2016 HUMAN RIGHTS REPORT; Section 6. Discrimination, Societal Abuses, and Trafficking in Persons – National/Racial/Ethnic Minorities], pag. 41</ref>

În martie 2008, membrii [[Parlamentul European|Parlamentului European]] [[Péter Olajos]], [[Árpád Duka-Zólyomi]], [[Kinga Gál]], [[Csaba Sógor]] și [[László Tőkés]] au formulat o interpelare adresată [[Comisia Europeană|Comisiei Europene]], privind obstrucționarea educației în limba maghiară și intimidarea elevilor ceangăi din zona [[Valea Mare, Bacău]]. Potrivit eurodeputaților respectivi, situația nominalizată a încălcat Articolul 22 din Carta drepturilor fundamentale a [[Uniunea Europeană|Uniunii Europene]], care afirmă că uniunea respectă diversitatea culturală, religioasă și lingvistică.<ref>{{Citat web|url=https://www.europarl.europa.eu/sides/getDoc.do?type=WQ&reference=E-2008-1574&language=EN|accessdate=31 martie 2020|autor=europarl.europa.eu, 18 martie 2008|titlu=Parliamentary questions: European Year of Intercultural Dialogue in Romania?}}</ref>

În anul 2012 Asociația Sfântul Ștefan din Pustiana, alături de alte asociații, într-o ședință cu reprezentanții Episcopiei de Iași au clarificat faptul că limba vorbită de ceangăi face parte din limba maghiară.<ref>{{Citat web|url=http://erdely.ma/hitvilag.php?id=109158&cim=a_jaszvasari_puspokseg_elismerte_a_csango_a_magyar_nyelvhez_tartozik_audio|accessdate=6 noiembrie 2019|autor=erdely.ma (Web Archive), 25 ianuarie 2012, Székely Hírmondó|titlu=A jászvásári püspökség elismerte: a csángó a magyar nyelvhez tartozik|archive-date=2012-01-29|archive-url=https://web.archive.org/web/20120129165535/http://erdely.ma/hitvilag.php?id=109158&cim=a_jaszvasari_puspokseg_elismerte_a_csango_a_magyar_nyelvhez_tartozik_audio|dead-url=unfit}}</ref> Prima liturghie în limba maghiară din existența Episcopiei de Iași a fost oficiată în luna ianuarie [[2019]], în [[Biserica romano-catolică Sfântul Nicolae din Bacău]].<ref>[https://www.flux24.ro/victorie-pentru-ceangai-biserica-din-bacau-plina-la-prima-liturghie-in-limba-maghiara/ Biserica Sfântul Nicolae din Bacău a fost arhiplină la prima liturghie în limba maghiară], flux24.ro, 27 ianuarie 2019. Accesat la 19 august 2019.</ref>

În cadrul discursului ținut la 1 iunie 2019 în [[Piața Palatului Culturii din Iași]], [[Papa Francisc]] i-a salutat pe credincioșii ceangăi.<ref>{{Citat știre|title=Papa Francisc s-a rugat la icoana Maicii Domnului de la Cacica și a îndemnat la unitatea familiei și ca tinerii să nu uite lucrurile frumoase și prețioase pe care le-au învățat în familie|url=https://www.newsbucovina.ro/actualitate/251311/papa-francisc-s-a-rugat-la-icoana-maicii-domnului-de-la-cacica-si-a-indemnat-la-unitatea-familiei-si-ca-tinerii-sa-nu-uite-lucrurile-frumoase-si-pretioase-pe-care-le-au-invatat-in-familie|prenume=|nume=|newspaper=newsbucovina.ro|data=2 iunie 2019|accessdate=12 mai 2020}}</ref><ref>{{Citat știre|title=Papa, la Iași. Să-i consacrăm Maicii Domnului viitorul tinerilor, al familiilor și al Bisericii!|url=https://www.vaticannews.va/ro/papa/news/2019-06/papa-francisc-la-iasi-romania-tineri-familii.html|prenume=A.|nume=Mărtinaș|newspaper=vaticannews.va|data=1 iunie 2019|accessdate=12 mai 2020}}</ref>

====Obstacole actuale====
La momentul actual în proiectul privind menținerea culturii ceangăiești în detrimentul ideii de omogenitate națională apar două obstacole: cel al militantismului pentru statutul de maghiar expus de [[UDMR]], în care ceangăii nu sunt recunoscuți ca minoritate națională distinctă și cel al autorităților române în cazul [[Recensământ|recensămintelor]], care îi obligă pe operatori, conform formularelor, să nu accepte variante de tipul „maghiar ceangău” sau „ceangău maghiar”.<ref>''Schimbări în harta etnică a României'' ..., Andreescu, 2005, pag. 53</ref>

Gabriel Andreescu a semnalat că deși în raportul 9078 din 4 mai 2001 al Consiliului Europei s-a adoptat un concept identitar lipsit de ambiguitate, iar între cercetători lucrurile sunt relativ stabilite, totuși se continuă o mișcare complexă de negare a identității maghiare a ceangăilor.<ref>''Schimbări în harta etnică a României'' ..., Andreescu, 2005, pag. 47</ref> Istoricul român Marius Diaconescu a remarcat la rândul lui faptul că, prin mitul lingvistic și istoriografic fabulos, tulbure, împreună cu un discurs naționalist aferent, s-a contribuit în mare măsură la adâncirea crizei actuale de identitate a ceangăimii.<ref name=":35" />

Reprezentanții tezei de origine etnică română a moldovenilor ceangăi, care de regulă sunt în legătură cu Episcopia de Iași, au propagat împreună cu alte cercuri românești teoria anacronică a originii românești a [[secui]]lor din Transilvania. Împreună cu membrii ai [[Partidul România Mare|Partidului România Mare]], Asociația Romano-Catolică „Dumitru Mărtinaș” realizează anual în luna iulie adunări la [[Izvoru Mureșului, Harghita]]. La aceste evenimente, restrângerea drepturilor minorităților este discutată și tratată în prim-plan. Alături de aceștia participă și membrii ai „Centrului European de Studii Covasna-Harghita”, organizație cu caracter rasist și ostil, oameni politici din guvernului țării, precum și un număr restrâns de străini.<ref name=":60" />

Teza lui Mărtinaș are o importanță deosebită, fiind ridicată la rangul de dogmă și dispunând de o popularizare excesivă,<ref name=":35" /><ref name=":59" /> ceea ce a creat posibilitatea folosirii ei ca și unealtă în ce privește neacordarea drepturilor cuvenite ceangăilor. Se află în curs propagarea excesivă a acesteia pentru a servi drept fundament pentru fabricarea unor noi teze semidocte de acest fel (Bucur, I. M. 1997, Stan-Weber 1998,{{ref label|Intem|K|K}} Nouzille 2003,{{ref label|Intem|L|L}} Dănilă 2005,<ref name=":35" /> Ciubotaru 1998-2005,{{ref label|Intem|M|M}}<ref name=":52">''Language Shift Among the Moldovan Csángós ...'',  Tánczos, 2012, pag. 45</ref> Coșa 2009, 2013 etc.){{ref label|Intem|N|N}}{{ref label|Intem|O|O}}.<ref name=":35" /> Adepții teoriei propagă ideile în unele foruri internaționale ale drepturilor omului și de multe ori acestea sunt etalate cu ocazia unor conferințe științifice, inducând în eroare diplomații și chiar lingviștii necunoscători ai acestei problematici.<ref name=":35" /> Se remarcă și faptul că unii cercetători acceptă această teză fără o critică asupra izvoarelor istorice.<ref name=":59" /> Pe de altă parte, clericii catolici din rândul ceangăilor românizați preferă să dezbată o istorie a instituțiilor catolice decât cea a oamenilor și despre originile lor etnice.<ref name=":167">Mainolf Arens; ''A moldvai magyarok/csángók kutatásának feladatai'', în ''Adaptáció és modernizáció a moldvai csángó falvakban'', Ferenc Pozsony (coordonator), Kinda István, [[Asociația Etnografică Kriza János|Kriza János Néprajzi Társaság]], Kolozsvár, 2005, pag. 442</ref>

În același timp, istoriografia maghiară este tratată drept adversă în [[istoriografia română]], fiind vorba despre necunoașterea istoriografiei și a izvoarelor, de multe ori cauzată de lipsa bagajului lingvistic necesar. La această tendință se adaugă și preluarea [[Istoria Transilvaniei|cazului Transilvaniei]] în privința populației catolice din Moldova.<ref name=":148">''Péter Zöld și „descoperirea” ceangăilor din Moldova în a doua jumătate a secolului XVIII'' ..., Diaconescu, 2003, pag. 248</ref> În același timp, arhivele [[Arhidieceza de București|Arhidiecezei de București]] sunt inaccesibile pentru cercetători de aproape un secol, motivul principal fiind, potrivit opiniei lui [[Ludovic Demény]], ascunderea politicii de [[românizare]] forțată a maghiarimii de către biserica romano-catolică din România, care manifestă în mod constant o atitudine ostilă față de maghiari. Catolicismul, fiind o religie universală, nu pune preț pe apartenența etnică și pe identitatea națională, iar Episcopia de Iași și Arhidieceza de București, subordonate statului român, au devenit cele mai eficiente instrumente de românizare a zecilor de mii de ceangăi din Moldova, precum și a secuilor veniți să muncească în [[București]].<ref>''Bucureștiul maghiar...'', Hencz, București, 2011, pag. 7</ref>

Conform lui Meinolf Arens, fenomenul „Mărtinaș” poate fi văzut ca rezultat al aspirațiilor clerului catolic pentru a obține un loc în națiunea română, la un loc cu promovarea ideologiei naționaliste totalitare a [[Mișcarea Legionară|Mișcării Legionare]] și a fostului aparat comunist de propagandă.<ref name=":60">''Die Katholische Kirche'' ..., Meinolf, 2003, pag. 44.</ref> La acesta se mai adaugă și contextul manifestării, într-un mod tot mai sistematic, a unui discurs antiminoritar, antimulticulturalist, antimodern în cadrul presei naționale scrise și a „culturii înalte”, cu o capacitate sporită de penetrare între cetățenii instruiți, precum cititorii de ziare, studenții și elitele sociale. Deși acest discurs nu are un caracter incitator, confuziile și falsificările, completate de agresivitatea tonului, stilul apocaliptic, reducționismul și notele acuzatoare alimentează un spațiu cultural propice ideologiilor [[Extrema dreaptă|extremismului de dreapta]].<ref name=":93" />

După Arens, pe termen lung, teoria originii românești va fi nesustenabilă și se va dovedi o problemă pentru clericii ceangăi românizați.<ref name=":167" />

{{CitareText|width=100%|center|Problema ceangăilor – știm bine – nu depinde de ce a scris despre ei unul sau un alt autor român sau maghiar acum o sută de ani, și nici de aceea ce se scrie astăzi. Problema ceangăilor este o problemă de decizie politică, și anume, soarta ei este dependentă de decizia guvernului român: când și în ce măsură va recunoaște drepturile maghiarilor ceangăi, ca măcar slujba religioasă și instruirea copiilor lor să o poată desfășura în limba maternă; când va renunța la politica românizării forțate, dacă va fi dispus vreodată la aceasta, înainte de a pune lumea în fața faptului împlinit – românizarea totală și irevocabilă a ceangăilor.|[[Ludovic Demény]], cercetător la [[Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”]] din București.<ref>Mihai Perca; ''Rădăcini: despre maghiarii din Moldova (ceangăii)'', 2012, pag. 12</ref>}}

==Opinii despre ceangăi și evocări ale acestora==
=== Opinii===
Comitele {{ill|fr|Alexandre Maurice Blanc de Lanautte|Alexandre Maurice Blanc de Lanautte, Comte d'Hauterive}}, secretar al lui [[Alexandru Mavrocordat al II-lea]], a descris în ''„Memoriu despre starea Moldovei la 1787”'' populația maghiară din Moldova ca fiind cu o purtare mai așezată decât cea a moldovenilor, supusă, muncitoare și răbdătoare.<ref>''Memoriu despre starea Moldovei ...'', D'Hauterive, 1902, pag. 89</ref> Conform acestuia, maghiarii nu erau înclinați spre consumul de alcool decât cu ocazia sărbătorilor<ref>''Memoriu despre starea Moldovei ...'', D'Hauterive, 1902, pag. 91</ref> (o opinie contrară însă, exprimată mai jos, a avut-o [[Radu Rosetti]]).<ref name=rr>''Despre unguri și episcopiile catolice în Moldova'' ..., [[Radu Rosetti|Rosetti]], 1905, pag. 3/249</ref>

După [[Radu Rosetti]], ceangăii de origine maghiară erau oameni cuprinși, harnici, gospodari cu capitaluri relativ însemnate. Tot după Rosetti însă, aceștia sunt iuți de mânie, dârji, nesupuși, aplecați către beție și violență.<ref name=":20" /> Tot conform lui Rosetti, ceangăii de origine secuiască însă erau în mare parte săraci, mai înclinați către consumul de alcool decât românii și se deosebesc de restul ceangăilor prin faptul că sunt mai blânzi și supuși.<ref name=rr/>

Lingvistul [[Gustav Weigand]] a făcut o comparație între ceangăii de origine secuiască și cei de origine maghiară:<ref name=":150">''Csángók'', Mikecs, 1941, pag. 39</ref>
{{citat|Secuii și ceangăii nu pot fi confundați [...] Ceangăii sunt, de obicei, mai înalți decât secuii, cu fețele mai pline, părul blond, în mare parte ondulat, care se duce spre roșcat, care nu se găsește neapărat la cei cu ochii albaștri, dar, mai ales la [[Cleja, Bacău|Cleja]], am văzut ochi căprui închis. Se găsesc, de asemenea, ceangăi cu părul negru și ochii de un albastru intens, sunt puțini cei cu specific maro. Secuii au un păr blond sau castaniu, dar niciunul nu este cu părul atât de ieșit în evidență și, în loc de oameni cu ochi de un albastru intens, la ei găsesc oameni cu ochi albicioși, despre care românii cu adevărat spun că seamănă cu „ochii de capră”...<ref name=":150" />}}

[[Nicolae Iorga]] i-a descris pe ceangăii din [[județul Roman]] astfel:<ref name="iorgadescriere">[[Nicolae Iorga]], „România cum era până la 1918”, volumul II, București, 1940, pag. 180</ref>
{{citat|Aceștia au deseori fața molâie, ochii șterși; șuvițe de păr rar li se coboară pe umeri, dar sunt între ei și de aceia care sunt bălani ca Rușii sau negricioși ca Românii noștri.<ref name="iorgadescriere" />}}
{{citat|Pe lângă fețele mici, roșcate, sămănate cu pistruie, pe lângă pletele înfocate, vezi chipuri oacheșe cu ochii lungăreți și cu sprincenele venind de sus pentru a se pleca aproape îmbinate asupra nasului, chipuri în care taina pare a se uni cu gluma.<ref name="iorgadescriere1">[[Nicolae Iorga]], „România cum era până la 1918”, volumul II, București, 1940, pag. 182</ref>}}

În 1941, preotul Iosif Petru Pal a apreciat că bărbatul ceangău era bine format, voinic, înalt de la 1,60&nbsp;cm la 1,80&nbsp;cm în general și avea de la 0,80-0,90 grosimea toracică, capul lunguieț, rar rotund, fruntea mai mult lată, fața potrivită, părul castaniu sau blond, mai ales pe [[Râul Siret|Valea Siretului]] din fostul [[Județul Roman (interbelic)|județ Roman]]. Femeia avea o [[statură]] aproximativ de la 1,55 la 1,68&nbsp;cm înălțimea, părul castaniu sau blond, fața mai roșcovană în [[Județul Bacău (interbelic)|județul Bacău]] și mai blondă în [[Județul Roman (interbelic)|județul Roman]]. Tot conform lui Pal, ceangăii aveau o fire blândă și potolită, fiind supuși și răbdători.<ref>''Originea catolicilor din Moldova și Franciscanii păstorii lor de veacuri ...'', Pal, 1941, pag. 82</ref>

=== Evocări literare ===
Între scriitorii care i-au evocat pe ceangăi s-au numărat [[Mihail Sadoveanu]], [[Otilia Cazimir]], [[Nicolae Iorga]] și alții (arată tabelul).
<div style="text-align:left">
{| class="wikitable collapsible collapsed" width="100%"
! <div style="text-align:center">'''Citate'''</div>
|-
|{{citat|[...] Iară până atuncea să ne mângâiem, fraților, cu nădejdea și cu acest vin cam acru din viile ceangăilor, de la ținutul Bacăului. Iaca, bine trăim noi cu acești ceangăi de lege și limbă străină. Și ei plugari, și noi plugari, suntem ca frații...<ref>[[Mihail Sadoveanu]]; ''Nicoară Potcoavă'', Editura pentru Literatură, București, 1962, pag. 40</ref>|[[Mihail Sadoveanu]], ''[[Nicoară Potcoavă (roman)|Nicoară Potcoavă]]'', 1952}}

{{citat|Rezemat de sanie stătea un bărbat tânăr, cu obrajii peste măsură de roșii și, sub nas, cu două mustăcioare negre, subțiri ca două sprâncene. Era Giurgi, ginerele lui moș Ghercă din Răchiteni, unul din cei mai cuprinși unguri din sat. [...] Giurgi a plecat călare îndărăt, la spital, să-mi aducă trusa cu instrumente. Ceasul acela de așteptare a fost înspăimântător. Ruja leșina mereu. Și de câte ori leșina, ieșeau ca din pământ un stol de unguroaice bătrâne, cu tulpane negre peste colacii de lemn din creștet, cu sumăieșe scurte, cu catrințe vărgate și ciuboțele de iuft, înalte în călcâie. Boceau într-un glas și aprindeau la căpătâiul bolnavei lumânărele de ceară. Și toate se uitau urât la mine, vorbind încet și stropșit pe limba lor. [...]<ref name="cazimir">[[Otilia Cazimir]]; ''Întuneric-din carnetul unei doctorese'', Editura Tineretului, 1956</ref><br>O întreb de sănătate. Sub cerdac, lângă căluții cei suri, Giurgi zâmbește cu viclenie, uitându-se aiurea. Ruja își lasă genele lungi peste lumina albastră a ochilor și se înroșește.<ref name="cazimir" />|[[Otilia Cazimir]], ''În palatele lui moș Ghercă'', volumul ''[[Întuneric – din carnetul unei doctorese]]'', 1928}}

Autoarea a făcut mențiunea: „Eroii, mari și mici, din povestirile care alcătuiesc volumul ''Întuneric'' sunt moldoveni, în majoritatea lor țărani moldoveni sau ciangăi din ținutul Romanului.”<ref name=":Hegyeli3">Din Arini la Săbăoani ..., Hegyeli, 2004, pag. 50</ref>

{{citat|Comunicatul oficial arată lupte grozave pe frontul Mărășeștilor la cota 334 la 2 km nord de Panciu. Unul din regimentele noastre de vânători a contraatacat vitejește și a reluat tot teritoriul părăsit mișelește de ruși. Porcii aceștia o șterg de pretutindeni și de cele mai multe ori fără să prevină pe cei din flancurile lor, lăsând astfel în vânt trupele hotărâte să reziste. Înțelegerea cu nemții e vădită. De altfel, țăranii de aici povestesc că rușii când țineau ei frontul Oituzului, îmbrăcau în haine rusești ofițeri nemți și unguri care circulau astfel nesupărați de nimeni în toată Valea Trotușului și până la Bacău și Roman. Chefuiau împreună cu ofițerii ruși în satele noastre locuite de ceangăi și multe femei spun că mulți din ei le vorbeau pe ungurește.<ref>Lt. Constantin Sturdza; ''Jurnal de front, 26 iulie – 8 septembrie 1917'', Pitești, 2018, pag. 46, ISBN 978-973-0-28393-8</ref>|Lt. Constantin Sturdza, ''Jurnal de front, 26 iulie – 8 septembrie 1917'', 2018}}

{{citat|Cetăți lipsesc în această parte, pe cînd, de la Țețina, prin Suceava, Roman, Bacău, Crăciuna, Siretiul întreg era întărit pentru împotrivirea față de Unguri. La Prut nu se întîlniau însă dușmani, înnaintea cărora să trebuiască a se trage un zăgaz. Dincolo de această apă Domnii cari în jumătate de veac putură face dintr'o strajă săracă și amenințată o țară mare și sigură, aproape cu totul gata în margenile el naturale încă înnainte de Ștefan-cel-Mare, găsiră o altă lume decît aceia de pâna aici. Intre munte și tăietura adîncă a Siretiului erau orașele Nemților trecuți din Galiția și Polonia (Siretiu, Suceava) ale Sașilor (Baia sau Baia Moldovei, cu anexele sale Sasca ș. a.), stînele Mocanilor din Neamț, — fură închipuita cetate teutonică a „Nemților", cari nu erau Nemți pentru popor, ci cruciați, „crijacî” —, ocnele regale din tîrgul de șalgăi sau ceangăi care-și păstrează încă numele, sentinelele de propagandă ale Franciscanilor din Ciuc și țeranii de limbă maghiară din Agiud și Sascut (în ungurește: Fîntîna Sasului).<ref>Nicolae Iorga; ''Pagini despre Basarabia de astăzi'', Editura Societății „Neamul Românesc”, Vălenii de Munte, 1912, pp. 93-94</ref>|[[Nicolae Iorga]], ''Pagini despre Basarabia de astăzi'', 1912}}

{{citat|Din dreapta însă, maminele cu totul înverzite fac numai puternica strajă de cinste a Sireliului mare. în luncă și sus pe coaste se adună căsuțele în jurul marii biserici albe, care e a cultului catolic. Acolo sânt Agiudenii, Tămășenii, Răchitenii, apoi Doljeștii [...]

În cale ni stă numai așezarea nouă a Traianului, răsărită în timpurile din urmă: e oarecare bună socoteală, de modă foarte veche, în căsuțele cu stuhul bine bătătucit, cu șuri și grajduri înjghebate trainic și cu măiestritele garduri de răchită, strâns împletită, care deosebesc de alminterea tot acest ținut. Se văd lucrând la garduri țăranii din aceste locuri: unii au pălării mari în margeni, cum le poartă toată țărănimea noastră din aceste părți „moldovene”; cămășile lor n'au niciun fel de podoabă; cojocul mare nu e potrivit pe trup; câte odată-i acopere sumanul pământiu cu ciucuri. Alții încunjură cu o panglică roșie, une ori destul de largă, fundul înalt al unei pălării cu margenile mici; îndată li zărești tiviturile roșii de la gât; cojoacele se mlădie după liniile mijlocului. Aceștia au dese ori fața molâie, ochii șterși; șuvițe de păr rar li se coboară pe umeri, dar sânt între ei și de aceia cari sânt bălani ca Rușii sau negricioși ca Românii noștri. Nici femeile nu samănă toate între ele. Unele își
înfășură capul, pe care cozile sânt aduse așa încât fac o cunună sau un conciu, în mari broboade albe, întru toate asemenea, prin mărimea lor și prin felul cum sânt prinse, cu acelea ale fetelor și nevestelor muntelui făgărășean. Întocmai ca și frumoasele Făgărașului, ele poartă pe cămașa de cânepă înflorituri roșii, așternute în linii dese pe umăr și revărsate ușor pe piepți. O singură bucată de postav întunecat, cu dungi roșii supțiri, în lung, le înfășură supt mijlocul (încins cu brâu îngust. Opincile pe care femeia din acei munți ardeleni le poartă totdeauna, și la târg și la muncă, lipsesc însă aice. Câteva mai chiabure încalță ciubote boierești: cele mai multe scutură praful sau frământă glodul cu picioarele lor albe, cu linii foarte alese. Iar pe lângă aceste femei trec și se ivesc altele, cu barizuri negre care li ascund fata oacheșă cu biete polcuțe urîte și cu fuste scurte din lânării lucrate acasă sau cumpărate de la Jidanii orașului vecin.

Cei cu frumoase porturi falnice s'ar părea că sânt Românii cei curați, pe când ceilalți, cari au pierdut orice gust pentru podoabă, ar fi cine știe ce târgoveți, ce mahalagii pierduți prin aceste sate din margenea muntelui Dar o batjocură sângeroasă a sorții face să nu fie așa: cei d'intăiu, întrebați, se zic Unguri (nu Ungureni, adecă Români din Ardeal); ceilalți singuri se recunosc a fi Moldoveni, adecă Români, Cei d'intăiu merg la bisericile catolice, bine ținule și înzestrate, cu o înțeleaptă organisație de căpetenii neadormite, cu preoți cari-ș știu bine chemarea și rostul; ceilalți sânt ortodocși de-ai noștri, având adese ori „păstorul sufletesc” care se întâmplă. Ca în anumite părți din Dobrogea, cei mai săraci și mai năcăjiți, aceia pe cari-i atinge mai mult „jupeala” ucigașă, pelagra flămânzilor, îndopați cu mămăligă mucedă, — aceia sânt ai noștri!

Dar Ungurii aceștia, fără a fi Români pe de-a întregul, nu sânt nici pe departe așa de străini cum s'ar putea bănui. Mai că nu se află printre ci, cu toată silința unor preoți, — dar limba întrebuințată în seminariul de țară de la Hălăucești e limba românească, — de aceia cari să vorbească limba lor cea veche. Graiul obișnuit li este tot al nostru. Fără legea catolică, ungurească, de care se țin, ei ar fi uitat de mult, cu desăvârșire, neamul din care se trag.

Și se trag ei cu adevărat din acest neam? E sigur că pe la anul 1200 o mare parte din ținutul de peste Siretiu era socotit ca unguresc. Romanul nu
făcea parte însă din pământurile Craiului. Ungurii n'au fost așezați aici de domnul lor, stăpânitor de pământuri moldovenești. Au venit de sigur din părțile Bacăului și Putnei, unde, pe valea Trotușului, se strecurase o prelungire a Secuimii Ardealului. De la Trotuș au ajuns în apa Siretiului și s'au suit pană în acest unghiu făcut de dânsul cu celalt râu al Moldovei. Trecând prin atâtea locuri, ei s'au amestecat puternic cu atâtea elemente de neamuri deosebite, Slavi, Români.

Pe lângă fețele mici, roșcate, sămănate cu pistruie, pe lângă pletele înfocate, vezi chipuri oacheșe cu ochii lungăreți și cu sprincenele venind de sus pentru a se pleca aproape îmbinate asupra nasului, chipuri în care taina pare a se uni cu gluma. Pe un așa de lung drum, acești Unguri pribegi și-au cules numele de Ceangăi și vorba aceia sâsâită (cu ''s'' în loc de ''ș'') care-i deosebește de Secui, precum anumite însușiri de limbă deosebesc pe Secuii înșiși de Unguri. Dar unul din satele lor se chiamă Secuieni, adecă oameni veniți din Secuime; Agiudenii se arată prin numele lor că vin de la Agiudul putnean; Tămășenii sânt așezarea întemeiată de strămoșul Tămaș. Felul de răspândire a acestui element străin e deci ușor de urmărit.<ref>Nicolae Iorga; ''România mamă a unității naționale. Cum era până la 1918. Volumul 2 - Moldova și Dobrogea'', București, 1940, pp. 179-182</ref>

Un sat bine ținut, cu coșare împletite, cu case care se pot asămăna une ori cu casele-model din pârlea muntelui. Locuitorii au alt traiu și altă față decât ale țăranilor noștri. Ploscuțenii, întemeiați cândva de Românul Ploscuță, sânt, în adevăr, un sat de Unguri, pripășiți aici din ținutul de față, al Bacăului. Ungurii păstrează pană astăzi îmbrăcămintea lor, care nu se deosebește întru nimic de aceia a sătenilor de prin Bacău și Roman: bărbații poartă pălăria cu margeni mici și panglică roșie, femeile sânt îmbrobodite cu ștergarul ca un văl aruncat peste cozile făcute conciu, sus (birjarul nostru, un băietan român, numește cu despreț „coarne” podoaba albă, învoalată a frunții); felele au panglici întrețesute cu părul lor bălan și flori de târg prinse în ele; cămașa largă, cu arnici roșii pe mâneci și la sin, fota neagră, dintr'o singură bucată, strânsă
pe șolduri, mântuie îmbrăcămintea.

Satul e catolic, de și parohul trebuie să vie tocmai din Focșani, așa încât toată slujba o face dascălul, sau n'o face nici el. După îndemnul învățătorului și notarului, locuitorii au cerut un preot statornic, amenințând altfel cu trecerea la ortodoxie. Legea singură și aici îi ține așa de deosebiți de Români. Ea a păstrat de sigur și limba. Sânt copii cari n'o știu mai de loc pe a noastră; femeile spun că învață românește numai pentru nevoia de a se înțelege când iese din cuprinsul satului. Râzând și ghiontindu-se, o grupă de neveste tinere, strânse într'o colibă de pază, pe margenea lanurilor, spun că nu s'ar fi măritat cu un Român, și ele adaugă că aceia care ar face așa ceva ar trebui să meargă cu dânsul în lume. Ei se socotesc toți Unguri, numesc pe Români Oláh, și unii dintre dânșii cred chiar că țara e o Țară Ungurească: întrebați mai de aproape, lămuresc că „Țara Ungurească” e satul, dar că, încolo, e toit „Țară Românească” (Oláhország). Ei sânt în cele mai strânse legături cu celalt sat unguresc, destul de depărtat, al ținutului Tecuciu, și vin totdeauna când este Ia dânșii hramul.<ref>Nicolae Iorga; ''România mamă a unității naționale. Cum era până la 1918. Volumul 2 - Moldova și Dobrogea'', București, 1940, pp. 218-219</ref>|Nicolae Iorga; ''România mamă a unității naționale. Cum era până la 1918. Volumul 2 - Moldova și Dobrogea'', 1940}}

|}</div>

=== Apariții în televiziune ===
Actorul [[Ioan Gyuri Pascu]] a interpretat dilema identitară a unui ceangău, într-un episod din serialul satiric ''Nemuriciul''.<ref>{{cite video|people=Land of Jokes, Ioan Gyuri Pascu|title=Nemuriciul la Posada|url=https://www.youtube.com/watch?v=G7GgoBy4Znc&t=4m42s|publisher=Distractis Silviu|location=|accessdate=28 martie 2020|time=4:42}}</ref>

== Note ==
* {{note label|Intem|A|A}} În continuare această constatare asupra etnonimului, la acel moment făcută public pentru prima dată, a fost răstălmăcită de către [[Ion Coja]] și V. M. Ungureanu în cartea ''„Originea ceangăilor din Moldova”'' de Dumitru Mărtinaș, 1985, la pagina 122 prin a se insinua că Sándor N. Szilágyi vorbește de o așa-zisă origine „cabaro-cazară” a ceangăilor și că ''revista «A Hét» (Săptămâna) a dat o mare atenție așa-zișilor ceangăi, în toate articolele publicate respectând, bineînțeles linia tradițională maghiară cu privire la originea lor''.<ref>Gabriel Andreescu; ''Ruleta. Români și maghiari 1990-2000'', Editura Polirom, Iași, 2001, pag. 233</ref>
* {{note label|Intem|B|B}} A nu se confunda cu [[Anton Coșa]], episcop de origine ceangăiască la [[Episcopia Romano-Catolică din Chișinău|Dieceza Romano-Catolică]] de [[Chișinău]].
* {{note label|Intem|C|C}} {{citat|Aceste familii mai știu și din cele transmise prin grai de la strămoșii lor, că sunt urmași ai sașilor, însă ei se numesc acum împreună cu rămășițele ungurilor ciangăi-maghiari, măcar că ei nu știu deloc de unde, pentru ce și de la cine au primit acest nume.|[[Péter Zöld]], 1766-1767<ref name=":75" />}}
* {{note label|Intem|D|D}} Preotul Ioan Mărtinaș (născut Tamaș Mărtinaș Gabur, 1925–1986) a fost fratele mai mic al profesorului Dumitru Mărtinaș.<ref name=":23" /> Acesta s-a remarcat prin deținerea unei funcții cheie în cadrul [[Legiunea Arhanghelul Mihail|Legiunii Arhanghelul Mihail]].<ref>''Hungarian Religion ...'', Davis, 2019, pag. 18</ref>
* {{note label|Intem|E|E}} În cazul ceangăilor, limba maghiară vorbită de aceștia era una tradițională (arhaică) și nu vorbită anevoios, citându-se în acest sens lucrarea preotului [[Péter Zöld]], care a remarcat pronunția ''siflantă'' (consoana ''s'' în loc de ''ș''),<ref name=":3" /> caracteristică specifică a limbii maghiare, menținută doar în grupul nordic al ceangăilor:<ref name=":97"/> ''„Înțeleg la fel de bine limba Valahă și cea Maghiară, folosesc corect ambele limbi, numai că limba Maghiară o pronunță clar, dar sâsâit.”'' (în textul latin original ''multo blesius'').<ref name=":3" /> Într-o altă scrisoare a acestuia a scris: ''„...vorbesc atât românește, cât și ungurește, însă ungurește vorbesc foarte peltic, cu toate acestea o păstrează în puritatea și simplitatea vechii <limbi> maghiare.”''<ref name=":97" /> Sensul original al textului a fost deformat în urma traducerii după o altă traducere a scrisorii în volumul ''„Călători străini despre Țările Române”'', Vol. IX, pag. 510:<ref name=":97" /> ''„Ei vorbesc atât ungurește, cât și românește, prima limbă însă <u>mai puțin bucuros</u>, deși <o vorbesc> curat și în simplitatea ei cea veche.”''<ref name=":97" /><ref>''Călători străini despre Țările Române, Volumul IX ...'', București, 1997, pag. 510</ref>
* {{note label|Intem|F|F}} Prin „grai transilvănean”, autorul se referă la faptul că românii din Transilvania foloseau în vorbirea curentă ''s'' în loc de ''ș'' înainte de venirea acestora în Moldova:<ref name=":54">''Din Arini la Săbăoani ...'', Hegyeli, 2004, pag. 12</ref>
{{citat|Graiul lor specific transilvănean reprezintă dovada peremptorie a originii lor românești.<ref name=":53" />}}
{{citat|Cu străinii vorbesc în grai moldovenesc, iar acasă, în familie, vorbesc graiul lor specific transilvănean.<ref name=":53" /><ref name=":martinas2">''Originea ceangăilor din Moldova ...'', Mărtinaș, 1985, pag. 49</ref>}}
:Însă, vorbirea „sâsâită”, întâlnită numai la românii din zona [[Banat]]ului<ref name=":54" /> și a [[Drobeta-Turnu Severin|Severinului]]<ref name=":74" /> este posibil să fi apărut tot sub influența limbii maghiare și reprezintă o trăsătură arhaică a limbii maghiare medievale, menționată inclusiv în scris.<ref name=":54" />
:Potrivit lingvistului {{Ill|hu|Mózes Gálffy|Gálffy Mózes|}}, acest fenomen a putut fi atestat în timpul [[Cucerirea de către unguri a Bazinului Panonic|descălecatului în Bazinul Carpato-Dunărean]], când [[limba maghiară]] avea două dialecte, unul în care se pronunța sunetul ''s'' {{IPA|[[Consoană fricativă alveolară surdă|[s]]]}} și unul în care se pronunța sunetul ''ș'' {{IPA|[[Consoană fricativă postalveolară surdă|[ʃ]]]}}.<ref name=":160">''„Vreau să fiu român!” Identitatea lingvistică și religioasă a ceangăilor din Moldova ...'', Tánczos, 2018, pag. 48</ref> Dialectul cu ''s'' a dispărut, dar fenomenul fonetic s-a păstrat totuși în limba maghiară contemporană în formele paralele ale rădăcinii unor cuvinte precum: ''szenved'' – „suferă”, ''senyved'' – „lâncezește”, ''szőr'' – „păr la animale”, ''sörény'' – „coamă”, ''sző –'' „țese”, ''sövény'' – „gard de nuiele”, ''ország'' – „țară”, ''uraság'' – „domnie”, ''szőldisznó –'' „arici”, în grai popular, ''sündisznó'' – „arici”, etc.<ref name=":160" /> S-a păstrat la ceangăi în vorbirea curentă.<ref name=":74" />
* {{note label|Intem|H|H}} Raport școlar 16.X.1926, [[Săbăoani, Neamț|Săbăoani]]:<ref name=":121" /> 
<blockquote>''„[...] Grija pentru confirmarea caracterului românesc în viața femeilor din acest sat, o preocupă deosebit. În acest scop muncește cu o stăruință deosebită pentru a le cultiva gustul pentru tot ce e românesc: limbă, port, obiceiuri. D-sa între altele a înființat un atelier pentru fete pe care l-a condus cu multă pricepere introducând în sat portul românesc. [...] În această operă de romănisare e ajutată și de colegele d-sale Ana Popovici si Elena Opelie.”''<ref name=":121">''Inspectorul școlar raportează ...'', Trunki, Bodó, 2017, pag. 114</ref></blockquote>
* {{note label|Intem|I|I}} Aceeași situație a fost menționată de misionarul {{ill|en|Bartolomeo Bruti}}, într-o scrisoare redactată la [[Iași]] la 14 ianuarie 1587, adresată nunțiului papal din [[Polonia]] Annibal de Capua:<ref name="horvath2324">''Strămoșii catolicilor din Moldova'' ..., Horváth, 1994, pag. 23-24</ref><ref>{{Citat web|url=http://www.catholic-hierarchy.org/bishop/bcapua.html|accessdate=30 decembrie 2019|autor=catholic-hierarchy.org|titlu=Archbishop Annibale de Capua †}}</ref>
<blockquote>''„...Acești franciscani sunt puțini la număr și nu vorbesc limba germană sau maghiară, neputând deci să dea îngrijire sufletească acestor catolici în număr de aproximativ 15.000. Este adevărat că nu lipsesc sfintele liturghii sau servicii, dar Sfinția Voastră prea ilustră, împreună cu ilustrissimul și verendissimul arhiepiscop de Liopoli, i-ați putea ajuta pe acești catolici și ați putea susține aceste sfinte biserici dacă ați trimite, după cum ați promis într-o scrisoare, șase părinți bernardini'' [franciscani din provincia poloneză]'', care ar putea  locui comod la Bacău, iar Principele le-ar dărui o comună de catolici maghiari, numită Trebeș, la jumătate de milă de Bacău, cu circa 50 de fumuri, cu două vii și două mori... În Cotnari ar putea veni pentru staționare patru părinți. În acel oraș, toți sunt unguri și germani. Biserica este mare și frumoasă și ornată domnește, venitul ei parvine din mori, iar părinții ar putea răspândi cuvântul divin, combătând astfel ereticii din Transilvania...”''<ref name="horvath2324" /></blockquote>
* {{note label|Intem|J|J}} Alterare intenționată a sintagmei ''romano-catolici'' în ''româno-catolici'', cu scopul de a evidenția apartenența la națiunea română.<ref name=":123">''Material Culture and Identity ...'', Gazda, 2008, pag. 172</ref><ref name=":124">''Material Culture and Identity ...'', Gazda, 2008, pag. 173</ref>
* {{note label|Intem|K|K}} Lucrarea a fost scrisă în limba engleză de [[Valentin Stan]] pe partea de istorie și identitate și de [[Renate Weber]] pe partea problematicii identitare și a drepturilor omului. Partea de istorie și identitate scrisă de Valentin Stan a stârnit animozități în timpul prezentării acesteia la Budapesta, datorită caracterului ambiguu al informațiilor redactate și anume prin prezentarea opiniilor istoricilor precum [[A. D. Xenopol]], [[Radu Rosetti]] sau [[Nicolae Iorga]] și ulterior, citarea și punerea accentului pe lucrarea profesorului Dumitru Mărtinaș, fiind văzut drept un viciu de deontologie științifică.<ref>Gabriel Andreescu; ''Ruleta. Români și maghiari 1990-2000'', Editura Polirom, Iași, 2001, pag. 241-243</ref>
* {{note label|Intem|L|L}} În anul 2000 a apărut o broșură în sala [[Consiliul Europei|Consiliului Europei]] ca material informativ de specialitate al raportorului [[Tytti Isohookana-Asunmaa]], însă fără știința acesteia, intitulată ''„Changos of Moldavia”'' al cărei autor era Jean Nouzille, prin care se concluziona faptul că nu există o problemă a ceangăilor, deoarece ar fi de origine românească și că dacă ar exista una, chestiunea ar trebui rezolvată local de către [[Episcopia Romano-Catolică de Iași|Episcopia de Iași]], nu de forurile internaționale. De asemenea, broșura informa că s-ar putea crea un focar de tensiuni în zonă, deoarece sud-estul Europei trece printr-o perioadă de criză politică. Cercetătorul [[Vilmos Tánczos]] este de părere că, această acțiune a fost un act diplomatic realizat în scop de dezinformare al politicienilor neinițiați în legătură cu această dispută.<ref>„''Vreau să fiu român!” Identitatea lingvistică și religioasă a ceangăilor din Moldova ...'', Tánczos, 2018, pag. 375</ref>
* {{note label|Intem|M|M}} Deși, conform lui Vilmos Tánczos lucrarea în trei volume a cercetătorului Ion H. Ciubotaru este contestabilă din punct de vedere profesional și al perspectivei metodologice,<ref name=":52" /> promovând alături de alte lucrări, un punct de vedere naționalist,<ref>''Language Shift Among the Moldovan Csángós ...'',  Tánczos, 2012, pag. 20</ref> totuși ea se dovedește a fi o bogată colecție de etnografie ceangăiască și relicte lingvistice maghiare.<ref name=":52" />
* {{note label|Intem|N|N}} Se mai adaugă autorul unei monografii a [[Comuna Săbăoani, Neamț|comunei Săbăoani, Neamț]], Liviu Pilat, despre care Meinolf Arens a conchis că a evitat continuarea cercetărilor maghiare și internaționale, preferând să urmeze linia național-comunistă pseudoștiințifică privind originile ceangăilor. În acest sens, numele locurilor și persoanelor au fost românizate în citate și traduceri.<ref>László Diószegi (coordonator); ''A Moldvai Csángók'', A magyarságkutatás könyvtára XXIX, Budapest, 2006 ISBN 963 7081 12 7, pag. 58</ref>
* {{note label|Intem|O|O}} {{citat|Oricine a exersat actul de cercetare știe că anumite rigori sunt indispensabile. Una dintre ele este să nu se citeze autori (experimente) care nu sunt credibile. Omul de știință calificat are cel puțin capacitatea să distingă ce este autentic în știința lui și ce nu.|[[Gabriel Andreescu]]<ref>Gabriel Andreescu; ''Ruleta. Români și maghiari 1990-2000'', Editura Polirom, Iași, 2001, pag. 234</ref>}}

== Referințe ==
{{listănote|3}}

== Bibliografie ==
* [[Gabriel Andreescu|Andreescu, Gabriel]]:

:*[http://www.edrc.ro/docs/docs/extremism_ro/IntregulVolum.pdf ''Extremismul de dreapta în România''], seria ''Diversitate Etnoculturală în România'', editura Centrului de Resurse pentru Diversitate Etnoculturală, Cluj-Napoca, 2003, ISBN 973 85738 8 2, pag. 21
:* [http://www.edrc.ro/docs/docs/etnomobilitate/Intregul_volum.pdf ''Schimbări în harta etnică a României''], seria ''Diversitate Etnoculturală în România'', editura Centrului de Resurse pentru Diversitate Etnoculturală, Cluj-Napoca, 2005, ISBN 973 7670 01 9, pp. 49-53
* Arens, Meinolf:

:*{{de icon}} ''Die Katholische Kirche in Rumänien unter besonderer Berücksichtigung der Moldauer Csángós'' în [http://www.forost.lmu.de/fo_library/forost_Arbeitspapier_18.pdf ''Nationale Sprachpolitik und europäische Integration – Tagungsbericht der forost-Projektgruppe III''], Nr. 18, decembrie 2003, forost, München, ISBN 3-9809264-2-7, pp. 35-49
:* {{en icon}} ''An Ethnic Group on the Pressure Field of Totalitarian Population Policies. The Moldavian Hungarians/Csángós in the Romanian—Hungarian—German Relations (1944)'', Ilyés Sándor, Peti Lehel, Pozsony Ferenc (editori),  [[Asociația Etnografică Kriza János|Kriza János Néprajzi Társaság]], Cluj-Napoca, 2008, ISBN 978 973 8439 36 8, pp.
* {{en icon}} {{ill|en|Baker, Robin|Robin Baker (academic)}}; ''[https://www.jstor.org/stable/4212489?seq=1#page_scan_tab_contents On the Origin of the Moldavian Csángós]'' din volumul ''{{ill|en|The Slavonic and East European Review}}'', vol. 75, no. 4, 1997, publicație a {{ill|en|UCL School of Slavonic and East European Studies}}, [[University College London]]
* {{en icon}} Bárdi, Nándor; Fedinec, Csilla; Szarka, László; ''Minority Hungarian communities in the twentieth century'', East European Monographs, DCCLXXIV, traducere de Brian McLean, Columbia University Press, New York, 2011, ISBN 978-0-88033-677-2
* [[Boia, Lucian]]; ''Cum s-a românizat România'', [[Editura Humanitas]], București, 2015, ISBN 978-973-50-4832-7
* Casapu, Ștefan; [https://web.archive.org/web/20190719200548/http://izvorulsacele.ro/reviste/Plaiuri_Sacelene_Nr81.pdf ''Plaiuri Săcelene''], Asociația Cultural-Sportivă „Izvorul” [[Săcele]], Anul XXVII (Serie nouă), Trimestrul III, 2014, nr. 81
* Centrul de Sociologie Urbană și Regională, CURS; ''[https://www.rgnpress.ro/rgn_11/images/stories/2011/06/Raport-Ceangai-FINAL.pdf Satele cu „ceangăi” din Moldova Identitate și cultură. Sondaj de opinie] {{Webarchive|url=https://web.archive.org/web/20190221165630/http://www.rgnpress.ro/rgn_11/images/stories/2011/06/Raport-Ceangai-FINAL.pdf |date=2019-02-21 }}''; Universitatea din București, 2002
* {{en icon}} Cotoi, Călin; ''The Politics of Ethnography: Figures of Csangoness in fin-de-siècle and Twentieth-Century Hungary and Romania'', History and Anthropology, [[Universitatea din Kent]] ([[Canterbury]]), Taylor & Francis (Routledge), December 2013, pp.
* Crăciun, Maria; ''Protestantism și ortodoxie în Moldova secolului al XVI-lea'', Fundația Culturală Cele Trei Crișuri & Presa Universitară Clujană, Cluj-Napoca, 1996, ISBN 973-9261-15-9
* {{en icon}} Davis, R. Chris;

:*''Rescue and Recovery: The Biopolitics and Ethnogenealogy of Moldavian Catholics in 1940s Romania'' în ''Local and Transnational Csángó Lifeworlds'', Ilyés Sándor, Peti Lehel, Pozsony Ferenc (editori),  Kriza János Néprajzi Társaság, Cluj-Napoca, 2008, ISBN 978 973 8439 36 8, pp. 97-99
:* ''Hungarian Religion, Romanian Blood: A Minority's Struggle for National Belonging, 1920–1945'', University of Wisconsin Press, 2019, ISBN 978-0-299-31640-2
* Diaconescu, Marius:

:*''Péter Zöld și „descoperirea” ceangăilor din Moldova în a doua jumătate a secolului XVIII'', în Anuarul Institutului de Istorie „A. D. Xenopol”, XXXIX-XL, Iași, 2002-2003, pp. 263-264
:* {{en icon}} ''The Identity Crisis of the Moldavian Catholics – Between Politics and Historic Myth. A Case Study: the Myth of Romanian Origin'' în ''Local and Transnational Csángó Lifeworlds'', Ilyés Sándor, Peti Lehel, Pozsony Ferenc (editori),  Kriza János Néprajzi Társaság, Cluj-Napoca, 2008, pp. 81-91, ISBN 978-973-8439-36-8
* {{en icon}} Diószegi, László; ''Hungarian Csángós in Moldavia – Essays on the Past and Present of the Hungarian Csángós in Moldavia'', Teleki László Foundation - Pro Minoritate Foundation, Budapesta, 2002, ISBN 963 85774 4 4
* Dobeș, Andreea; [https://remusmirceabirtz.files.wordpress.com/2011/07/andrea-dobespreoti-catolici-in-atentia-securitatii-cazul-gheorghe-patrascu-1958-1989.pdf ''Preoți catolici în atenția Securității. Cazul Gheorghe Pătrașcu (1958 - 1989)''], în „Forme de represiune în regimurile comuniste”, Cosmin Budeancă, Florentin Olteanu (coordonatori), Editura Polirom, Iași, 2008, ISBN 978 973 46 1088 4, pp. 304-318
* [[Mircea Eliade|Eliade, Mircea]]; ''De la Zamolxis la Genghis-Han, Studii comparative despre religiile și folclorul Daciei și Europei Orientale'', [[Editura Humanitas]], București, 1995, ISBN 973-28-0554-4, pp. 204-207, după traducerea ''De Zalmoxis à Gengis-Khan'', Editura Payot, Paris, 1970 apărută la [[Editura Științifică și Enciclopedică]], București, 1980
* {{en icon}} Ferdinand, Siarl; ''Situation of the Csángó Dialect of Moldavia in Romania'', Hungarian Cultural Studies, e-Journal of the American Hungarian Educators Association, publicat prin intermediul University Library System al [[Universitatea Pittsburgh|Universității din Pittsburgh]], Volume 9, 2016, ISSN 1936-8879, pp. 77-78
* [[Ioan Ferenț|Ferenț, Ioan]]; ''Cumanii și episcopia lor'', Tipografia seminarului teologic greco-catolic, Blaj, 1931
* {{hu icon}} Gazda, Klára; ''Tárgyi kultúra és identitás a moldvai katolikusoknál'' („Material Culture and Identity at the Moldavian Catholics”), Megjelent: Ilyés Sándor - Peti Lehel - Pozsony Ferenc, Kriza János; ''Lokális és transznacionális csángó életvilágok'' („Local and Transnational Csángó Lifeworlds”),  Néprajzi Társaság („Kriza János Ethnographic Society”), Kolozsvár, 2008 (alternativă: In: Diószegi, László (szerk.); [http://www.borokas.hu/pdf/moldvai4.pdf A moldvai csángók], Budapest, 2006, ISBN 963-7081-12-7, pp. 227-259)
* Hegyeli, Attila; ''Din Arini la Săbăoani'', Fundația Culturală Siret, Roman, 2004, ISBN 973 0 03492 3, pp. 9-83
* Hencz, Hilda; ''Bucureștiul maghiar, scurtă istorie a maghiarilor din București de la începuturi până în prezent'', Editura Biblioteca Bucureștilor, București, 2011, ISBN 978-973-8369-97-9
* Maria Holban, Maria Matilda Alexandrescu Dersca-Bulgaru, Paul Cernovodeanu, Ion Totoiu;

:*''Călători străini despre Țările Române, Volumul I'', [[Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”]] al Academiei Republicii Socialiste România, Editura Științifică, București, 1968
:* ''Călători străini despre Țările Române, Volumul II'', Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Republicii Socialiste România, Editura Științifică, București, 1970
:* ''Călători străini despre Țările Române, Volumul IX'', Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al [[Academia Română|Academiei Române]], Editura Academiei Române, București, 1997, ISBN 973-27-0566-3
* Horváth, Antal; ''Strămoșii catolicilor din Moldova'', Trisedes Press, Sfântu Gheorghe, 1994, pp.
* {{ill|fr|Maurice Blanc, Alexandre de Lanautte D'Hauterive||}}; ''Memoriu despre starea Moldovei la 1787 / Mémoire sur l'état ancien et actuel de la Moldavie'', Institutul de Arte Grafice „Carol Göbl”, Bucuresci, 1902, pp. 89-91
* {{en icon}} [[Tytti Isohookana-Asunmaa|Isohookana-Asunmaa, Tytti]]; ''[http://www.hungarianhistory.com/lib/csango/csango5.pdf The Csángó Minority Culture in Moldavia – Preliminary draft report]''; Council of Europe / Conseil de l’ Europe, 2 March 2001
* Mărtinaș, Dumitru; ''Originea ceangăilor din Moldova'', text îngrijit de [[Ion Coja]] și V. M. Ungureanu, editura Științifică și Enciclopedică, București, 1985
* [[Gheorghe I. Năstase|Năstase, I. Gheorghe]]; ''Ungurii din Moldova la 1646 după „Codex Bandinus”'' , în ''Arhivele Basarabiei'', anii VI-VII, Tipografia „Tiparul Moldovenesc”, Chișinău, 1934-1935, pp. 397-414
* Pal, M. Iosif Petru; ''Originea catolicilor din Moldova și Franciscanii păstorii lor de veacuri'', Tipografia „Serafica” Săbăoani-Roman, 1941, pp. 12, 14-15, 82, 96
* {{en icon}} Peti, Lehel și [[Vilmos Tánczos|Tánczos, Vilmos]] (coord.) [http://geolingua.elte.hu/about/tanci/peti_tanczos_csangos_2012.pdf ''Language Use, Attitudes, Strategies. Linguistic Identity and Ethnicity in the Moldavian Csángó Villages''] („Folosirea limbii, atitudini, strategii. Identitate lingvistică și etnicitate în satele ceangăiești din Moldova”), Editura Institutului pentru Studierea Problemelor Minorităților Naționale, Cluj-Napoca, 2012 ISBN 978-606-8377-01-8
* {{hu icon}} Piro, Krisztina; [https://csango.hu/piro.html ''A moldvai csángó nyelvjárásról és az északi csángó archaikus imák szókészletéről''] („Despre graiurile ceangăilor din Moldova și vocabularul rugăciunilor arhaice la ceangăii de nord”), ''Turán'', IV, 2001, nr. 3. pp. 41-52
* {{hu icon}} Pozsony, Ferenc; ''[http://adatbank.transindex.ro/html/cim_pdf431.pdf Etnokulturális folyamatok a moldvai csángó falvakban] {{Webarchive|url=https://web.archive.org/web/20121024154433/http://adatbank.transindex.ro/html/cim_pdf431.pdf |date=2012-10-24 }} (Procese etnoculturale în satele ceangăilor din Moldova)'', pp.
* [[Radu Rosetti|Rosetti, Radu]]; ''Despre unguri și episcopiile catolice în Moldova'', în ''Analele Academiei Române, Tom. XXVII, Memoriile Secțiunii Istorice No. 10'', Institutul de Arte Grafice „Carol Göbl” București, 1905, pp. 2/248-3/248, 3/249
* {{en icon}} Sandor, Klara; ''Contempt for Linguistic Human Rights in the Service of the Catholic Church: The Case of the Csangos'', în Miklos Kontra, Robert Phillipson, Tove Skutnabb-Kangas, Tibor Varady (editori); ''Language: A Right and a Resource: Approaching Linguistic Human Rights'', Budapesta, Central European University Press, parte a [[Universitatea Central Europeană|Universității Central Europene]], 1999, pp. 318-329
* Solomon, Flavius; ''Politică și confesiune la început de Ev Mediu moldovenesc'', Colecția „Historica” nr. 36, referenți științifici: [[Ioan Caproșu]] ([[Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași|UAIC]]), Ion Eremia ([[Universitatea de Stat din Moldova|USM]]), Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași, 2004, ISBN 973-703-045-1
* [[Victor Spinei|Spinei, Victor]]; ''Moldova în secolele XI-XIV'', Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1982
* [[Vilmos Tánczos|Tánczos, Vilmos]]:
:*{{hu icon}} ''A moldvai csángók magyar nyelvismerete 2008–2010-ben'', în Magyar Kisebbség, Nemzetpolitikai szemle, Cluj-Napoca, Serie nouă, XV, 3-4, 2010, pp. 62-156
:* {{hu icon}} [http://www.hungarianhistory.com/lib/tanczos/tanczos.pdf ''Csángós in Moldavia''], publicat original în ''Magyar nemzeti kisebbségek Kelet-Közép-Európában'' – ''Hányan vannak a moldvai csángók?'', Ed. Magyar Kisebbség, No. 1-2, 1997. (III), pp. 370-390
:* {{en icon}}''Language Shift Among the Moldovan Csángós'', The Romanian Institute of National Minorities, Cluj-Napoca, 2012, ISBN 978-606-8377-10-0
:* ''„Vreau să fiu român!” Identitatea lingvistică și religioasă a ceangăilor din Moldova'', 472 pagini, Editura Institutului pentru Studierea Problemelor Minorităților Naționale, 2018, ISBN 978 606 8377 55 1
:* {{hu icon}} ''[http://www.kia.hu/konyvtar/erdely/moldva.htm#visz67 A moldvai csángók lélekszámáról] {{Webarchive|url=https://web.archive.org/web/20081206144201/http://www.kia.hu/konyvtar/erdely/moldva.htm#visz67 |date=2008-12-06 }} (Despre numărul ceangăilor din Moldova)''
:* {{hu icon}} ''[http://noborders.interfree.it/hung.htm Hányan vannak a moldvai csángók?] {{Webarchive|url=https://web.archive.org/web/20070312084322/http://noborders.interfree.it/hung.htm |date=2007-03-12 }} (Câți sunt ceangăii din Moldova)''
* [[Vladimir Tismăneanu|Tismăneanu, Vladimir]] (președinte); [http://old.presidency.ro/static/rapoarte/Raport_final_CPADCR.pdf ''RAPORT FINAL''] ''[[Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România]]'', București, 2006, pag. 537
* [[Vladimir Trebici|Trebici, Vladimir]]; ''[https://sas.unibuc.ro/storage/downloads/demografie-67/1996-Excerpta1.pdf Demografie - Excerpta et selecta]'', Editura Enciclopedică, București, 1996
* {{ro icon}}{{hu icon}} Trunki, Péter; Bodó, Csanád (autori), Blanka Barabás (traducere); ''Inspectorul școlar raportează – Învățământul de stat român în satele maghiare din Moldova. A tanfelügyelő jelenti - Román állami iskolázás a moldvai magyar falvakban'', [[Editura Kriterion]], Cluj-Napoca, 2017, pp. 6-62, 78-240
* {{en icon}} Turda, Marius; ''Race, Blood, and Biopolitics in Interwar Romania'', în ''Slavic Review'', Vol. 66, No. 3, {{Interlanguage link multi|en|The American Association for the Advancement of Slavic Studies|Association for Slavic, East European, and Eurasian Studies|}}, Universitatea din Pittsburgh, 2007, pp. 432-435, ISSN 00376779
* {{hu icon}} Zakariás, Erzsébet; ''Dolgozatok a moldvai csángók népi kultúrájáról'', Kriza János Néprajzi Társaság, [[Cluj-Napoca]], 1997, pp. 169-189 ISBN 973-97827-1-X

;Bibliografie suplimentară:
{{Wikisource|en:Page:EB1911 - Volume 23.djvu/872|ceangăi în Encyclopædia Britannica, Volumul 23}}
{{Wikisource|hu:Csángó imádságok|Rugăciuni ceangăiești}}
* {{hu icon}} Diószegi, László; ''[https://web.archive.org/web/20190327222048/http://keresztszulok.hu/wp-content/uploads/A-moldvai-cs%C3%A1ng%C3%B3k-magyar-nyelv%C5%B1-hit%C3%A9let%C3%A9nek-t%C3%B6rt%C3%A9net%C3%A9r%C5%91l.pdf „…nálunk most es a Templomban a nyelvünk tiltva vann.” - A moldvai csángók magyar nyelvű hitéletének története és jelene] („...la noi în biserică și azi e interzisă limba noastră” – Istoria vieții religioase în limba maternă a ceangăilor moldoveni)''
* {{en icon}} Davis, R. Chris; ''[https://uwpress.wisc.edu/books/5709.htm Hungarian Religion, Romanian Blood: A Minority's Struggle for National Belonging, 1920–1945]'', University of Wisconsin Press, 2019, ISBN 978-0-299-31640-2. Prezentare [https://www.youtube.com/watch?v=8zj7P1wJIxk video], youtube.com
* {{en icon}} [[Tytti Isohookana-Asunmaa|Isohookana-Asunmaa, Tytti]], raportor al [[Consiliul Europei|Consiliului Europei]];
:* ''[http://www.assembly.coe.int/nw/xml/XRef/X2H-Xref-ViewHTML.asp?FileID=8918&lang=EN Motion for a resolution, Doc. 8713 – 13 aprilie 2000; Csango culture]'', aflat și în [https://books.google.ro/books?id=JDB8z8xZNjYC&pg=PP11&lpg=PP11&dq=csango+isohookana+asunmaa&source=bl&ots=z3dZTOQzli&sig=ACfU3U3ruIODIsjUZ-W6D7RtkiNtLa9yEw&hl=ro&sa=X&ved=2ahUKEwjT5OPSnavoAhUEmIsKHbZ7DwYQ6AEwAnoECAYQAQ#v=onepage&q=csango%20isohookana%20asunmaa&f=false Parliamentary Assembly Documents, Working papers 2000 Ordinary session (Third part), Volume IV], Strasbourg, 2000
:* [http://www.hungarianhistory.com/lib/csango/csango5.pdf ''The Csángó Minority Culture in Moldavia, Preliminary draft report''], AS/Cult (2001) 06, 2 martie 2001
:* [https://archive.is/20120605044639/assembly.coe.int/Documents/WorkingDocs/doc01/EDOC9078.htm#selection-127.0-127.9 Doc. 9078: ''Csango minority culture in Romania – Report''], 4 mai 2001
:* [https://web.archive.org/web/20100717123951/http://assembly.coe.int/Documents/AdoptedText/ta01/eREC1521.htm Recommendation 1521 (2001), ''Csango minority culture in Romania''], 23 mai 2001
* {{en icon}} [[Guvernul României]]; [https://web.archive.org/web/20070206103030/http://www.coe.int/t/e/human_rights/minorities/2._framework_convention_(monitoring)/2._monitoring_mechanism/5._comments_by_the_states_concerned/2._second_cycle/PDF_2nd_Com_Romania_eng.pdf ''Advisory Committee on the framework convention for the protection of national minorities – Comments of the government of Romania on the second opinion of the advisory Committee on the implementation of the framework convention for the protection of national minorities In Romania'' (Received on 5 December 2006)], Strasbourg, 7 decembrie 2006 GVT/COM/II(2006)007
* {{en icon}} Kovács, Magdolna; Laihonen, Petteri; Snellman, Hanna; ''[https://www.worldcat.org/oclc/931184703 Culture, Language and Globalization Among the Moldavian Csángós Today]'', Uralica Helsingiensia 8, Universitatea din Helsinki, Department of Finnish, Finno-Ugrian and Scandinavian Studies, 2015, ISBN 978-952-5667-81-3
* {{hu icon}} {{ro icon}} {{en icon}} {{ill|hu|Péntek, János|Péntek János}}; ''A moldvai magyar tájnyelv szótára / Dicționarul graiului maghiar din Moldova / Dictionary of the Hungarian Dialect from Moldova I-II'', 1/1, (523 pagini), 1/2  (529 pagini), 2 (375 pagini), Erdélyi Múzeum-Egyesület Kiadója, Kolozsvár/[[Cluj Napoca]], 2016-2017-2018 ISBN 978-606-739-060-5
* [[Lucia Wald|Wald, Lucia]]; Slave, Elena; ''Ce limbi se vorbesc pe glob'', Editura Științifică, București, 1968

== Legături externe ==
{{Wikționar|ceangău}}
{{Commonscat-inline|Csangos|ceangăi}}
* [https://web.archive.org/web/20071011191619/http://www7.nationalgeographic.com/ngm/0506/feature4/index.html National Geographic, June 2005: In the shadow of Attila For centuries geography and politics isolated Romania's Csángó people — the professed heirs of Attila], nationalgeographic.com (Web Archive)
* [http://www.adevarul.ro/dosar/Ceangaii-comunitatea_fara_trecut_si_prezent_0_485351768.html Ceangăii, comunitatea fără trecut și prezent], 23 mai 2011, Olimpia Filip, ''[[Adevărul]]''

{{articol bun}}
{{Grupuri etnice din România}}
{{Subgrupuri etnice în Carpații Orientali}}
{{Subiecte Ungaria}}

[[Categorie:Ceangăi|Ceangăi]]
[[Categorie:Maghiari din România| ]]
[[Categorie:Împrumuturi lingvistice din maghiară]]