dușman
Etimologie
Din turcă düşman < persană دشمن (došman).
Pronunție
Substantiv
Declinarea substantivului dușman | ||
m. | Singular | Plural |
Nominativ-Acuzativ | dușman | dușmani |
Articulat | dușmanul | dușmanii |
Genitiv-Dativ | dușmanului | dușmanilor |
Vocativ | ' | ' |
- persoană care are o atitudine ostilă, răuvoitoare față de ceva sau de cineva, care urăște ceva sau pe cineva.
- E un dușman de temut.
- inamic (în război).
Sinonime
- 1-2: adversar, inamic, potrivnic, vrăjmaș, (pop.) pizmaș, pizmuitor, (înv. și reg.) pizmătar, pizmătareț, (înv.) neamic, neprieten, nepriitor, pârâș, sculător
Antonime
Cuvinte derivate
- dușmană, dușmancă
- dușmănesc
- dușmănește
- dușmăni
- dușmănie
- dușmănire
- dușmănit
- dușmănos
- îndușmăni
- îndușmănire
- îndușmănit
Traduceri
inamic
|
|
Adjectiv
Declinarea adjectivului dușman | ||
Singular | Plural | |
Masculin | dușman | dușmani |
Feminin | dușmană | dușmane |
Neutru | dușman | dușmane |
- care are o atitudine ostilă, răuvoitoare față de ceva sau de cineva, care urăște ceva sau pe cineva.
Sinonime
- adversar, inamic, potrivnic, vrăjmaș, (pop.) pizmaș, pizmuitor, (înv. și reg.) pizmătar, pizmătareț, (înv.) neamic, neprieten, nepriitor, pârâș, sculător
Antonime
Traduceri
propriu dușmanului
|