Imperiul lui Samo a fost primul stat slav, întemeiat în urma răscoalei triburile slave, din anii 623-624, conduse de Samo, împotriva avarilor care stăpâneau estul Europei și Panonia.

Imperiul lui Samo
 – 
Localizare
Localizare
Localizare
CapitalăDevín
Guvernare
Istorie
Precedat deSuccedat de
 Imperiul Franc
 Haganatul avar
 Imperiul Franc
 Marca de Carintia
 Haganatul avar
 Moravia Mare
 Principatul Nitra
 Polska

În 631, în bătălia de la Wogastisburg, slavii i-au înfrânt pe franci, statul lui Samo consolidându-se. Centrul statului lui Samo s-a aflat în vestul Slovaciei de azi.

Una dintre mențiunile documentare cu referire la „cneazul unificator” Samo este la cronicarul franc Fredegar, care și-a scris opera între 640-660. Acesta spune despre Samo că a fost un negustor franc ce s-a stabilit printre slavi. Altă mențiune provine dintr-un izvor hagiografic, ce se referă la convertirea triburilor carantane și care consideră că Samo a fost un slav.[1][2]

Indiferent de originea sa, sub autoritatea lui s-au aflat Cehia și Slovacia de vest, o parte din Slovenia, Austria de est și teritoriile până la râul Elba.[1]

Conform cronicii lui Fredegar, Samo a domnit 35 de ani, aproximativ până în 658/659, dar nu avem alte știri cu privire la evoluția politico-socială a acestui prim stat al slavilor de apus, menționându-se doar că, armata sa era formată din cete numite „drujine”, conduse de o aristocrație militară.[1]

În anul 658/659 d.H., odată cu moartea lui Samo, statul întemeiat de acesta, în fapt o uniune tribală, s-a destrămat după trei decenii sub presiunea Hanatului Avarilor.[3]

  1. ^ a b c Apariția primelor state slave din Europa (secolele VI-XI)
  2. ^ Apariția statelor slave în Europa (secolele VI-XI)
  3. ^ Andrei Șarîi, Dunărea. Fluviul imperiilor, 467 pagini, Editura Polirom, 2017

Bibliografie

modificare
  • Acad. Prof. Oțetea, Andrei (). Istoria lumii în date. București: Editura Enciclopedică Română.