Hebeloma crustuliniforme

specie de ciupercă

Hebeloma crustuliniforme (Pierre Bulliard, 1787 ex Lucien Quélet, 1872),[1] denumită în popor ciupercă plângătoare[2] sau hora vrăjitoarelor[3], este o specie de ciuperci otrăvitoare din încrengătura Basidiomycota în familia Hymenogastraceae și de genul Hebeloma care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). Această specie foarte răspândită se poate găsi în România, Basarabia și Bucovina de Nord, crescând solitară sau în cercuri vrăjitorești pe sol acid, în și la marginea de păduri de foioase precum de conifere, dar de asemenea prin câmpii ierboase, până în zonele montane. Timpul apariției este din iulie până în noiembrie.[4][5]

Hebeloma crustuliniforme
Ciupercă plângătoare
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Hymenogastraceae
Gen: Hebeloma
Specie: H. crustuliniforme
Nume binomial
Hebeloma crustuliniforme
(Bull.) Quél. (1872)
Sinonime
  • Agaricus crustuliniformis Bull. (1787)
  • Agaricus longicaudus Pers. (1801)
  • Agaricus diffractus Fr. (1838)
  • Agaricus nudipes Fr. (1838)
  • Hebeloma nudipes (Fr.) Kalchbr. (1873)
  • Hebeloma diffractum (Fr.) Gillet (1876)
  • Hebeloma radicatum (Cooke) Maire (1908)

Descriere

modificare
 
Bres.: H. crustuliniforme
  • Pălăria: este de mărime medie pentru ciuperci plin dezvoltate cu un diametru de aproximativ 5-15 cm, diferind tare în mărime, fiind inițial convexă cu margine laminată, ca apoi, la maturitate, să devină din ce în ce mai aplatizată și la mijloc ușor adâncită, cu suprafața ondulată neregulat. Cuticula este netedă, umedă și ceva lipicioasă. Coloritul pălăriei variază între un albicios murdar, ocru și palid gri-maroniu (ca lutul), câteodată chiar și cu tonuri roșu-cărămizii, dar în totdeauna cu zona centrală de culoare mai închisă.
  • Lamelele: sunt foarte dese, subțiri, cu muchia dințată foarte fin și flocoasă, fiind aderente la picior printr-o crestătură. Ele secretă picături mici de lichid cu aspect lăptos (de acea numele), care pe vreme uscată se evaporă, lăsând pete maronii pe lamele. Coloritul este albicios, apoi ocru, în sfârșit gri-brun.
  • Piciorul: are o înălțime de 5-15 cm și o lățime de 1-2,5 cm, fiind plin (la bătrânețe din ce în ce mai gol), tare, cilindric, fără văl, și îngroșat spre bază. Tija este albicioasă precum brumată prăfos în partea de sus.
  • Carnea: este compactă, apoasă și albă. Mirosul este caracteristic de ridichi, gustul în tinerețe numai slab amărui, apoi neplăcut amar.
  • Caracteristici microscopice: are spori elipsoidali, punctați, cu o mărime de 10-12 x 5-6 microni. Pulberea lor este de un ocru închis.[4][5]
  • Reacții chimice: Buretele se decolorează cu fenol maro.[6]

Toxicitate

modificare

După una până la patru ore după ingerare, ciuperca provoacă tulburări gastrointestinale, ca de exemplu dureri abdominale, vomă și diaree. Durata intoxicații este de una până la trei zile. Agentul toxic încă nu s-a identificat.[7]

Confuzii

modificare

În mod general, acest burete poate numai fi confundat cu specii aceluiași gen, aproape cu toți necomestibili sau otrăvitori, ca de exemplu: Hebeloma anthracophilum (necomestibil),[8] Hebeloma edurum sin. Hebeloma laterinum (necomestibil),[9] Hebeloma fastibile (necomestibil, probabil otrăvitor),[10] Hebeloma hiemale (necomestibil),[11] Hebeloma longicaudum (necomestibil),[12] Hebeloma mesophaeum (necomestibil),[13] Hebeloma radicosum (comestibil, dar nu foarte savuros),[14] Hebeloma sinapizans (otrăvitor)[15] sau Hebeloma saccharolens (necomestibil)[16] precum de exemplu cu Inocybe fibrosa (foarte otrăvitoare, posibil letală),[17] Inocybe sambucina (foarte otrăvitoare, posibil letală)[18] și Inocybe umbratica (otrăvitoare),[19]

Specii asemănătoare

modificare
  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Denumire RO 1
  3. ^ Oana Zamfirescu: „The Caracteridtics of the Romanian Common Names Given to Lower Plants”, în: Lucrări Științifice, vol. 57 (1), seria Agronomie, Editura Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Iași, Iași 2014, p. 483 [1]
  4. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 194-195, ISBN 3-405-11774-7
  5. ^ a b Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 228-229, ISBN 978-3-440-13447-4
  6. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 401, ISBN 3-85502-0450
  7. ^ Toxinfo
  8. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 112-113, ISBN 88-85013-25-2
  9. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 196-197, ISBN 3-405-11774-7
  10. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 108-109, ISBN 88-85013-25-2
  11. ^ Pilzforum 2008 cu imagine
  12. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 108-109, ISBN 88-85013-25-2
  13. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 399, ISBN 3-85502-0450
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 198-199, ISBN 3-405-11774-7
  15. ^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 132, ISBN 978-3-8427-0483-1
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 128-129, ISBN 3-405-12124-8
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 220-221, ISBN 3-405-12081-0
  18. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 250-251, ISBN 88-85013-25-2
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 204-205 - 1, ISBN 3-405-12124-8

Bibliografie

modificare
  • (Marcel) Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, ISBN 3-405-11774-7
  • Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, ISBN 3-405-12081-0
  • Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, ISBN 3-405-12124-8
  • Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 462-499, ISBN 88-85013-25-2
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „Pilze”, Editura Silva, Zürich 1986
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • Meinhard Michael Moser: „ Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe

modificare