Wikipedia

Agaricaceae

Agaricaceae (François Fulgis Chevallier, 1826) este o familie de ciuperci din încrengătura Basidiomycota, clasa Agaricomycetes și ordinul Agaricales, fiind clasificată anterior în familiile Tulostomataceae, Lepiotaceae și Lycoperdaceae. Familia are peste 2.500 de specii descrise, încadrate în mai mult de 100 de genuri, inclusiv marele gen Agaricus. Această familie constă în principal din ciuperci saprofite, care pot fi găsite atât în păduri de foioase și de conifere cât și prin pășuni tufișuri, livezi, în parcuri, precum și pe compost și așchii de lemn. Multe dintre aceste specii trăiesc de obicei în grupuri sau în cercuri mari.[1] Familia Agaricaceae este răspândită pe toate continentele (în afară de Antarctida) din primăvară până în toamnă. Tipul de gen este Agaricus.

Agaricaceae
Agaricus arvensis
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Încrengătură: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Agaricaceae
Chevall. (1826)
Genul tip
Agaricus
L. (1753)
Modifică text Consultați documentația formatului

Istoric

modificare

În anul 1753, renumitul om de știință suedez Carl von Linné a circumscris inițial în lucrarea sa Species plantarum un mare gen de ciuperci sub numele Agaricus.[2] În anul 1826, botanistul francez François Fulgis Chevallier a descris o familie de bureți sub denumirea Agaricaceae, cu refer la numele taxonomic de gen al lui Linné, dat de peste 70 de ani mai înainte, publicând-o în opera sa Flore générale des environs de Paris, selon la méthode naturelle.[3]

În sfârșit, în 1949, micologul german Rolf Singer (1906-1994) a împărțit în lucrarea sa bazală privind ordinul Agaricales, familia Agaricaceae în patru încrengături (subfamilii) care se disting în mare parte din cauza culorii sporilor: Leucocoprinus, Agaricaceae, Lepiotaceae și Cystodermateae. De asemenea vechile familii Tulostomataceae, Battarreaceae, Lycoperdaceae și Mycenastraceae au fost încadrate, pe baza de studii moleculare filogenetice, în familia Agaricaceae până în 1986.[4][5]

Caractere morfologice

modificare
 
Basidii schematizate

Speciile familiei Agaricaceae folosesc o varietate largă de morfologie a corpului de fructe. Cu toate că forma pileată (adică, cu pălărie și lamele) este predominantă, de asemenea sunt încorporate formele fostelor familii Gasteromycetes, de exemplu soiul Lycoperdon perlatum (Cașul ciorii) și multe de fel secotioid, bureți de stadiu intermediar între ciupercă cu pălărie și exoperidiu ca de exemplu Cyathus striatus.

Genurile subclasei Agaricomycetidae cuprind specii al căror corp de fructificare are formă de pălărie așezată pe un picior. Pe Himenoforul cu lamele subțiri pe partea inferioară a pălăriei se dezvoltă himeniul, alcătuit din câteva rânduri de basidii. Lamelele stau de obicei libere (astfel încât nu au contact cu piciorul). Pălăria este mai mult sau mai puțin plată sau cocoșată, suprafața fiind netedă, dar și crustată, solzoasă sau cu fulgi. Piciorul este aproape întotdeauna conectat central cu pălăria, câteodată bulbat la bază și poartă adesea oară o manșetă la mijlocul piciorului. Acest inel membranos precum fulgii respectiv solzii care apar frecvent pe pălărie sunt rămășițe ale vălului parțial (Velum partiale).

Sporii sunt netezi sau ornamentați și se decolorează uneori cu regenții de iod. Culorarea sporilor poate varia. Pulberea lor poate fi de culoare albă (Leucoagaricus leucothites) până la verzui (Chlorophyllum), ocru (Limacella), portocaliu (Phaeolepiota aurea), roz (Leucoagaricus) sau negricios (Agaricus, Coprinus), dar niciodată este de un maro de rugină sau scorțișoară.[6]

Sistematică

modificare

În această mare familie sunt cuprinse 2.500 de specii în mai mult de 100 de genuri. Studii recente în biologia moleculară au revoluționat clasificarea. Astfel aparțin, ca deja scris, nu numai genurile Baltarrea, Lycoperdon sau Tulostoma acestei familii, ci și, după recunoașteri noi, genul Coprinus).[7]

Următoarea listă conține doar cele mai importante genuri în cadrul familiei Agaricaceae. Pentru mai mult vezi în Taxobox sub rubrica Genuri sau în lista completă oferită în legătura.[8]

Genuri în familia Agaricaceae:
  • Agaricus
  • Chlorophyllum
  • Coprinus
  • Cystoagaricus
  • Cystoderma
  • Cystolepiota
  • Hymengaricus
  • Lepiota
  • Leucoagaricus
  • Leucocoprinus
  • Lycoperdon
  • Macrolepiota
  • Melanophyllum
  • Micropsalliota
  • Phaeopholiota
  • Phlebonema
  • Rugosospora
  • Volvigerum
  • Volvolepiota
  • Xanthagaricus
  • Sericeomyces

Familia Agaricaceae în imagini

modificare

Semnificație

modificare
 
Agaricus bisporus

Attamyces și unele specii ale lui Leucoagaricus au o relație co-evolutivă cu furnici, fiind astfel de mare valoare pentru pământul pădurilor. În horticultură în special speciile Leucocoprinus sunt de importanță ca coloniști și descompunători de compost precum de așchii de lemn. Sporii lor par să fie rezistenți la sterilizarea cu abur.[6]

Agaricus bisporus este cel mai important burete comestibil cultivat în întreaga lume. El a fost cultivat pentru prima dată la Paris de Olivier de Serres (1539-1619) pe vremea regelui Ludovic al XIII-lea al Franței. Din cauza conținutului său ridicat de vitamine (B2, B3, B5, B7 și B9, D, E și K), proteine și fibre precum de potasiu, fier și zinc, având un conținut scăzut de grăsimi și astfel o valoare calorifică scăzută, șampinionul este de mare interes pentru nutriție.[9][10]

Note

modificare
  1. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 34-40, 50-51, 56-57 ISBN 3-405-11774-7
  2. ^ Carolus Linnaeus: „Species plantarum”, vol. 2, Editura Laurentius Salvius, Holmiae 1753, p. 1171-1176
  3. ^ F. F. Chevallier: „Flore générale des environs de Paris, selon la méthode naturelle”, vol. 1, Editura Ferra Jeune, Paris 1826, p. 121
  4. ^ Rolf Singer: „Die Agaricales in der modernen Taxonomie”, Jurnalul Lilloa, Editura Cramer, Weinheim 1949, p. 1-184
  5. ^ Rolf Singer: „Die Agaricales in der modernen Taxonomie”, ed. a 4-a, Editura Koeltz, Königstein im Taunus 1986, p. 465 pp., ISBN 3-87429-254-1
  6. ^ a b P. Cannon & P. Kirk: „Fungal Families of the World, Editura CAB International, Wallingford 2007, p. 3-5
  7. ^ „Coprinus în familia Agaricaceae”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  8. ^ Lista completă Agaricaceae
  9. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 34-40, 164-165, ISBN 3-405-11774-7
  10. ^ Ewald Gerhardt: „BLV-Bestimmungsbuch Pilze”. Editura Weltbild, Augsburg 2003, p. 54, ISBN 3-8289-1673-2

Bibliografie

modificare
  • Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ernst Gäumann: „Vergleichende Morphologie der Pilze”, Editura Gustav Fischer, Jena 1926
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Andreas Gminder, Armin Kaiser, German Josef Krieglsteiner: „Ständerpilze: Blätterpilze 1 (Hellblättler)“, în: G. J. Krieglsteiner (ed.): „Die Großpilze Baden-Württembergs“, vol. 3, Editura Eugen Ulmer, Stuttgart 2001, ISBN 978-3-8001-3536-3
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe

modificare
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Agaricaceae&oldid=15368502