Ștefan Dimitrie Grecianu
| Ștefan Dimitrie Grecianu | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut |  București, Țara Românească |
| Decedat | (82 de ani) București, România |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | istoric politician |
| Limbi vorbite | limba română |
| Prefect al județului Prahova | |
| În funcție – | |
| Deputat al României | |
| Partid politic | Partidul Conservator |
Modifică date / text  | |
Ștefan Dimitrie Grecianu (n. , București, Țara Românească – d. , București, România) a fost un academician român, istoric, genealogist, heraldist și membru de onoare (din 1905) al Academiei Române.
 Membru de onoare al Academiei Române |
|---|
Viața
modificareDupă ce a făcut primii ani de școală acasă, timp de 4 ani a urmat cursuri la Paris. A revenit în țară în 1848 și a profesat ca procuror și judecător la Tribunalul Ilfov până în 1859. În aceeași perioadă a îndeplinit și funcția de prefect al județului Prahova. Din 1859 a fost deputat și senator din partea Partidului Conservator în fiecare legislatură. Din 1902 a fost președinte al Societății Agrare a marilor proprietari.[1]
În 1867 a propus mai multe proiecte pentru stema României, dintre care ultimul va fi adoptat abia peste cinci ani, în 1872.[2]
La 10 și 16 februarie 1890 Șt. Grecianu a interpelat în Senat cu privire la utilizarea greșită a stemei țării și la necesitatea studierii și fixării prin lege a stemelor districtuale. Drept urmare, la 13 aprilie 1890 primul-ministru Gheorghe Manu a numit o comisie în acest sens, formată din Ștefan D. Grecianu (președinte) și profesorii universitari V. A. Urechia și Grigore G. Tocilescu (secretar). În 1892, o dată cu schimbarea guvernului, comisia și-a încetat activitatea.[3]
În 1900, după revenirea conservatorilor la putere, Grecianu a publicat rezultatele comisiei într-un volum ilustrat intitulat „Eraldica română”. Pe lângă propunerea unor steme districtuale (niciodată adoptate[3]) autorul a realizat un studiu legat de evoluția heraldicii pe teritoriul României și un vocabular cu termeni heraldici. Aceștia din urmă nu vor fi folosiți însă de către heraldiștii care i-au urmat lui Grecianu, fiind preferată terminologia propusă de generalul P. V. Năsturel.[4] Totuși, prin concluziile asupra heraldicii românești, pe care o socotea ca și inexistentă, a frânat dezvoltarea acestei discipline în România și a diminuat interesul istoricilor români pentru heraldică.[5] Multe dintre concluziile sale aveau să fie parțial sau total infirmate de către studiile ulterioare.[6]
A fost bunicul pe linie maternă al arhitectului Paul Emil Miclescu.
Opera
modificare- Eraldica română (București, 1900);
- Câteva documente (1902);
- Discurs (1902);
- Dela Bucuresci la Sarmisegetusa O excursiune istorică în Ardeal (1903);
- Scrierile lui Radu Logofătul Cronicarul (1904);
- Familia Lamotescu (1906);
- Șirul Voievozilor cu divane (1907);
- Istoricul moșiii Grecii (1910);
- Genealogiile documentate ale familiilor boierești, 2 vol. (1913 - 1916).
A mai scris două studii cu privire la cronicari, publicate în „Revista Română” și „Românul”.
Referințe
modificare- ^ Predescu 1940.
- ^ Cernovodeanu 1977, p. 159.
- ^ a b Andrieș-Tabac 1998, p. 90.
- ^ Cernovodeanu 1977, p. 27, n. 66; p. 28.
- ^ Cernovodeanu 1977, pp. 27–28.
- ^ Cernovodeanu 1977, p. 27.
Bibliografie
modificare- Predescu, Lucian (), Enciclopedia Cugetarea, București: Editura Cugetarea – Georgescu Delafras
- Predescu, Lucian (), Enciclopedia Cugetarea, Ediția a II-a, București: Editura Saeculum I.O./Editura Vestala
- Cernovodeanu, Dan (), Știința și arta heraldică în România, București: Ed. Științifică și Enciclopedică, București
- Andrieș-Tabac, Silviu (), Heraldica teritorială a Basarabiei și Transnistriei, Chișinău: Ed. Museum