Cornel Irimie

Cornel Irimie (n. 17 ianuarie 1919, Sibiu - d. 1983), a fost un cercetător român în etnografie și folclor și este creatorul și organizatorul "Muzeului Civilizației Populare Tradiționale din Dumbrava Sibiului".

Cornel Irimie

Studiile

Cornel Irimie a terminat cursurile școlii primare în satul Movile, urmând mai apoi liceul din Sighișoara, absolvindu-l în anul 1937. Studiile universitare le face la București urmând cursurile Universității din București din cadrul Facultății de Filozofie și Litere. Sub îndrumarea profesorilor Traian Herseni și Dimitrie Gusti, aprofundează cu cu precădere sociologia rurală. În anul 1939 se angajează ca asistent la Institutul de Cercetări Sociale, iar în anul școlar 1939/1940 fiind încă student devine custode la Seminarul de Sociologie. A luat licența în anul 1941 cu “magna cum laude” obținând imediat o bursă de studii în Jena, Germania, unde a continuat studiile de etnografie și folclor. Susține teza de doctorat în anul 1948 cu tema “Relațiile sociale intersătești în Țara Oltului” și obține titlu de doctor “magna cum laude”.

Carieră

 
Cornel Irimie la "Muzeul Tehnicii Populare" din Pădurea Dumbrava

În timpul studenției a lucrat ca și asistent și cercetător științific la „Institutul de cercetări sociale al României”. După cel de Al Doilea Război Mondial, fiind persecutat de autoritățiile comuniste, reușește a se angaja ca referent la Ministerul Artelor. În 1952 este numit director al secției de artă a fabricii Decorative din București.

Revenind în România își dedică viața începând din anul 1953 activității din cadrul Muzeului Brukenthal din Sibiu organizând Secția de etnografie și artă populară românească pe care a și condus-o, devenind director coordonator al muzeului din anul 1969. A colaborat cu Institutul Național de Istoria Artei. Între 1956 și 1968 a lucrat și în cadrul Institutului Academic de la Sibiu. A predat etnografie și muzeologie la Universitatea din Cluj Napoca precum și la Heidelberg. A făcut parte din mai multe asociații și comisii academice din România și din străinătate.

El este cel care a creat și organizat „Muzeul Tehnicii Populare” din Pădurea Dumbrava. Aceasta este cea mai importantă moștenire ce a lasat-o Sibiului. Pe lângă acest muzeu, astăzi muzeu național, el a inițiat și publicat o serie de cercetări importante pentru etnografia românească. A fost colaborator permanent la mai multe reviste de specialitate sau ale Academiei Române. A publicat peste 250 de lucrări. Cele mai importante studii ale sale sunt cele privind arta populară românească.

Cornel Irimie a întreprins o laborioasă cercetare în identificarea obiectivelor culturale din România, a creat dosare stiințifice ale monumentelor reprezentative precum și reconstrucția și/sau aducerea acestora în muzeului în aer liber din cadrul "Muzeului Civilizației Populare Tradiționale din Dumbrava Sibiului".

Cercetările făcute de Conel Irimie în domeniul portului popular, arta lemnului, pictura pe sticlă, ceramică, vechile industrii textile, etc., au fost valorificate în numeroase studii și cărți publicate în țară și străinătate. Pasiunea ferventă pentru etnografie și folclor s-a tradus și în numeroase achiziții personale de icoane pe sticlă(58 de piese reprezentative din Transilvania, sec. al XIX-lea), mobilier pictat, ceramică, textile, care după moartea sa au fost achiziționate de Muzeul Astra și sunt expuse împreună cu peste 1000 de publicații de specialitate, într-un cabinet memorial "Cornel Irimie" din Piața Mică, nr.12, Sibiu.

În anul 2001, a luat ființă Complexul Național Muzeal "ASTRA", din care parte integrantă o reprezintă Centrul de Informare și Documentare în Etnologie "Cornel Irimie" nou înființat.[1]

Bibliografie

  • Cornel Irimie- o viață închinată satului românesc și civilizației sale, Ed. „ASTRA MUSEUM”, Sibiu, 2003.

Publicații

  • Portul popular din Țara Oltului, Editura didactică și pedagogică, București, 1966

Legături externe

Note și referințe