Germania
Format:Cutie ţări Republica Federală Germania (în germană Bundesrepublik Deutschland), denumită colocvial Germania (Deutschland, sens literal: "ţara germană"), este un stat în Europa Centrală. Face parte din organizaţii internaţionale importante precum Consiliul Europei (1951), OCDE, Uniunea Vest-Europeană (1954), OTAN (1955), Uniunea Europeană (1957), ONU (1973), OSCE şi din zona euro.
Geografia
Suprafaţa totală a teritoriului ţării este de 357.021 km², relieful fiind preponderent muntos.
Germania are o climă temperată, cu o temperatură medie anuală de 9°C. Temperatura medie în ianuarie variază de la -6 °C până la +1 °C (în funcţie de localitate şi altitudinea ei), în timp ce temperatura medie a lunii iulie variază între 16 şi 20 °C. Precipitaţiile sunt mai mari în sud, unde se înregistrează 1.980 mm pe an, majoritatea sub formă de zăpadă.
Capitala Germaniei este Berlin.
Istorie
Triburi germanice
Se consideră că etnogeneza triburilor germanice a avut loc pe durata Epocii Nordice a Bronzului, sau cel mai târziu pe durata Epocii de fier Pre-Romane. Pornind din sudul Scandinaviei şi nordul Germaniei, triburile şi-au extins teritoriul spre sud, est şi vest în secolul I î.Hr., ajungând în contact cu triburile celtice din Galia, precum şi cu triburi iraniene, baltice şi slave, în Europa de Est. Nu se cunosc prea multe despre începuturile istoriei germanicilor, avem la dispoziţie doar scrieri ale autorilor romani, cercetări etimologice şi descoperiri arheologice.
Pe timpul domniei lui Cezar August, generalul roman Publius Quinctilius Varus a început invazia Germaniei (Germania era numele dat de romani teritoriului de la Rin până la munţii Ural), şi în această perioadă triburile germanice au început să se familiarizeze cu tacticile de război romane, menţinându-şi însă apartenenţa tribală. În anul 9 d.Hr., trei legiuni romane, conduse de Varus, au fost înfrânte de Arminius în cadrul Bătăliei de la Pădurea Teutoburg. Germania de astăzi, până la Rin şi Dunăre, a rămas astfel în afara Imperiului Roman. Spre 100 d.Hr., pe când Tacitus scria lucrarea sa Germania, triburile germanice s-au stabilit de-a lungul Rinului şi Dunării (Limes Germanicus), ocupând mare parte din aria Germaniei moderne. În secolul III s-au afirmat mai multe triburi vest germanice : alamanii, francii, chatii, saxonii, frizonii, sicambrii şi turingii. În jurul anului 260, popoarele germanice au trecut de Limes şi de frontiera pe Dunăre, ajungând în teritorii controlate pe atunci de romani.[1]
Sfântul Imperiu Roman (962-1806)
Pe 25 decembrie 800, Carol cel Mare a fondat Imperiul Carolingian, care avea să fie divizat în 843. Imperiul medieval a rezultat din partea estică a acestei diviziuni, şi a continuat să existe, sub diverse forme, din anul 962 până în 1806. Teritoriul său se întindea de la râul Eider la nord, până la coasta mediteraneană la sud. Numit deseori Sfântul Imperiu Roman (sau Vechiul Imperiu), a fost denumit oficial Sacrum Romanum Imperium Nationis Germanicæ (Sfântul Imperiu Roman al Naţiunii Germane) începând cu 1448, pentru ca titulatura să corespundă cu teritoriul ocupat, mai restrâns pe atunci.
Pe timpul dinastiei începute de Otto I, între anii 919 şi 1024, s-au consolidat ducatele Lorenei, Saxoniei, Franconiei, Şvabiei, Turingiei şi Bavariei, iar regele german a fost numit Împărat Roman al acestor regiuni în 962. Pe timpul domniei împăraţilor salici (1024-1125), Sfântul Imperiu Roman a cucerit nordul Italiei şi Burgundia, dar împăraţii şi-au pierdut din putere în urma unei controverse privind investitura. Pe timpul împăraţilor Hohenstaufen (1138-1254), prinţii germani şi-au extins influenţa spre sud şi est, ajungând să controleze teritorii locuite de slavi, înainte ca germanii să trimită colonişti în aceste pământuri, şi chiar mai la est (ceea ce s-a numit Ostsiedlung). Oraşele din nordul Germaniei au înflorit, făcând parte din Liga Hanseatică. Cu toate acestea, în urma Marii Foamete din 1315, şi Morţii Negre din 1348-50, populaţia Germaniei a scăzut considerabil.[2]
Edictul Bulei de Aur din 1356 a conferit imperiului o Constituţie a căror principii de bază aveau să dureze până la destrămarea imperiului. Aceasta codifica alegerea împăratului de către şapte prinţi-electori, care controlau unele din cele mai puternice principate şi arhiepiscopii. Începând cu secolul al XV-lea, împăraţii au fost aleşi aproape fără excepţie din cadrul dinastiei austriece de Habsburg.
Călugărul Martin Luther şi-a publicat cele 95 de Teze în 1517, prin care ataca unele practici ale Bisericii Catolice, începând astfel Reforma Protestantă. O religie distinctă, luterană, a devenit religie oficială în mai multe teritorii germane, după 1530. Conflictul religios a dus la Războiul de treizeci de ani (1618-1648), care a devastat ţinuturile germane, populaţia fiind redusă cu 30%[3][4]. Pacea Westfalică din 1648 a pus capăt războaielor religioase dintre statele germane, dar imperiul a fost împărţit de facto în numeroase principate independente. Din 1740, monarhia austriacă de Habsburg şi Regatul Prusiei au dominat istoria germanilor. În 1806, Imperiul a fost dizolvat ca urmare a Războaielor Napoleoniene.[5]
Istoria modernă
Comunitatea şi limba germană au apărut cu mii de ani în urmă, însă ca stat Germania a apărut abia în 1871, când, sub conducerea cancelarului Otto von Bismarck s-a format Imperiul German, înglobînd partea de nord a Germaniei actuale - Confederaţia Germană de Nord (dominată de Prusia, în germană: Preußen), apoi Bavaria (în germană: Bayern) precum şi diferite alte regiuni, excluzând însă părţile vorbitoare de germană din Austria. Acesta a fost cel de al doilea Reich german, tradus de obicei ca „imperiu”. Primul Reich — cunoscut timp de multe secole sub denumirea Sfântul Imperiu Roman de Naţiune Germană — provenea din divizarea Imperiului Franc în 843, existând sub diverse forme până în anul 1806. Cel de-al Treilea Reich (şi ultimul) a fost cel al naziştilor; el a durat doar 12 ani, din 1933 până în 1945.
Germania, devenită una dintre marile puteri europene, s-a implicat în Primul Război Mondial prin aliatul ei Austro-Ungaria (1914). Germania a invadat de câteva ori Franţa. Războiul s-a încheiat în 1918, şi, ca una din urmări, împăratul Germaniei a fost forţat să abdice. În Tratatul de la Versailles, de după război, Germania a fost considerată responsabilă pentru război. Format:Istoria Germaniei stg Unii politicieni consideră că condiţiile grele impuse Germaniei prin Tratatul de la Versailles din 1919 şi problemele economice ale crizei economice mondiale începând cu 1929 i-au permis partidului nazist al lui Hitler, NSDAP, să obţină un procentaj mare din sufragii şi în cele din urmă să formeze un nou guvern în 1933, cu Hitler în funcţia de cancelar. Anul următor Hitler a preluat tot controlul, devenind şeful statului şi scăpând de opoziţie prin violenţă. În 1935, antisemitismul a devenit o politică oficială de stat în Germania, justificată formal prin Legile de la Nürnberg (Nürnberger Gesetze). Un moment important în istoria Germaniei îl reprezintă unirea cu Austria. Evenimentul, cunoscut sub numele de Anschluss („alipire”), s-a petrecut la 12 martie 1938 şi reprezintă unul din paşii importanţi ai regimului nazist din Germania spre război. Germania făcut o alianţă cu Italia şi Japonia numită Axa Berlin-Roma-Tokio. Politica lui Hitler de a anexa ţările vecine a culminat la 1 septembrie 1939 cu izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial în Europa.
În prima parte a războiului Germania a avut succese militare, câştigând controlul asupra principalelor teritorii din Europa, unei mari părţi a URSS şi nordului Africii. În 1941, naziştii au pus în aplicare Holocaustul ca politică de stat, bazată pe argumente şi pretexte rasiste, de exterminare în masă a milioane de evrei şi alte naţionalităţi. Între 1942-1943 balanţa în război s-a schimbat, succesele trecând de partea Aliaţilor împotriva Germaniei, printre care URSS, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii. La finele lunii aprilie 1945, Hitler şi-a recunoscut eşecul total şi s-a sinucis. La 8 mai 1945 Germania a capitulat necondiţionat.
În urma cererilor făcute de Stalin la conferinţele de la Ialta şi Potsdam, provinciile germane situate la est de râurile Odra (Oder) şi Neisse (Neiße) — Pomerania, Silezia, oraşul hanseatic Danzig (astăzi Gdansk în Polonia) şi Prusia Răsăriteană — au fost anexate de Polonia şi URSS. Cei mai mulţi locuitori germani ai acesor regiuni, aproximativ 10 milioane înainte de război, au fost expulzaţi. În jur de 2 milioane dintre aceştia şi-au pierdut viaţa în război şi în cadrul procesului de expulzare („Vertreibung”).
În urma războiului, Germania a fost împărţită în patru „zonede ocupaţie”, controlate de puterile aliate Franţa, URSS, Regatul Unit şi Statele Unite. Berlinul a fost de asemeni divizat în patru sectoare controlate de aceste puteri. Scindarea a culminat prin constituirea în 1949 pe teritoriul Germaniei a două state germane: partea de apus s-a numit Republica Federală Germania (RFG, Germania de Vest sau Bundesrepublik Deutschland), iar partea de răsărit, orientată spre URSS, s-a numit Republica Democrată Germană (RDG, DDR, Germania de Est sau de Răsărit).
Germania de vest şi-a recuperat rapid nivelul de dinaintea războiului, devenind o putere economică importantă a Europei. În 1990, după căderea comunismului în Europa, cele două state germane s-au reunificat, prin aceea că landurile fostei RDG au aderat oficial la RFG, adoptând şi constituţia RFG. Tratatul care a definit această reunificare se numeşte „Doi plus patru” (a fost încheiat de cele două state germane şi cele patru puteri care deţineau suveranitatea asupra întregii Germanii: SUA, Marea Britanie, Franţa şi URSS).
Statul unit este acum una dintre cele mai importante ţări din Uniunea Europeană şi din lume.
Papi germani
În total au existat opt papi germani:
- Grigore al V-lea (996-999) (numele laic: Bruno von Kärnten).
- Clement al II-lea (1046-1047) (Suidger, Graf von Morsleben und Hornburg). Este îngropat în Domul din Bamberg.
- Damasus al II-lea (1048) (Poppo von Brixen).
- Leon al IX-lea (1049-1054) (Bruno Graf von Egisheim-Dagsburg). A contribuit la declanşarea Marei Schisme din 1054.
- Victor al II-lea (1055-1057) (Gebhard Graf von Dollnstein-Hirschberg).
- Ştefan al IX-lea (1057-1058) (Friedrich Herzog von Lothringen).
- Adrian al VI-lea (1522-1523) (Adriaan Florisz Boeyens).
- Benedict al XVI-lea (2005-) (Joseph Alois Ratzinger).
Guvernul şi politica de stat
Din punct de vedere constituţional Germania este o democraţie republicană federală. Forma de guvernământ este parlamentară, în care şeful guvernului = cancelarul este ales de către parlament (mai exact: Bundestag) şi confirmat de către preşedintele statului. Deşi cancelarul deţine practic cele mai puternice competenţe politice, în ierarhia protocolară el se află abia pe locul 3, după preşedintele statului şi preşedintele Bundestag-ului.
Cancelarul este ales cu majoritate absolută de către Bundestag (prima cameră a parlamentului german, în traducere aproximativă "parlamentul federal") pe o perioada de 4 ani; el are dreptul de a numi şi elibera din funcţie pe miniştri, precum şi dreptul numit Richtlinienkompetenz, prin care formulează în linii mari sarcinile fiecărui ministru din cabinet. La rândul lor, membrii Bundestag-ului sunt aleşi de către cetăţeni la fiecare patru ani printr-un vot proporţional personalizat. La acest sistem de vot, alegătorii dispun de 2 voturi, care pot fi date şi la partide diferite. Cu primul vot se hotărăşte după sistemul majoritar, care anume candidat să reprezinte circumscripţia electorală respectivă în Bundestag (candidat ales direct), iar cu al doilea vot se alege, după un sistem proporţional, partidul dorit în Bundestag. Un candidat ales direct capătă în orice caz un loc în Bundestag, chiar şi atunci când aceasta duce la depăşirea numărului de locuri câştigate de partidul său.
A doua cameră a parlamentului german este numită Bundesrat (în traducere "sfatul federal") şi este format din reprezentanţii celor 16 landuri federale.
Puterea judiciară are ca organ superior Bundesverfassungsgericht, care poate să dea ultima decizie peste toate actele legislative sau de administraţie.
Din 1998 şi pâna în iulie 2005 a fost la putere la nivelul Germaniei o coaliţie parlamentară aşa-numită Roşu-Verde, adică între Social-Democraţi (SPD) şi Verzi-ecologişti (B90 / Die Grünen).
La 21 iulie 2005 preşedintele Horst Köhler a dizolvat parlamentul, ca urmare a votului de neîncredere pe care l-a primit cancelarul de atunci Gerhard Schröder (SPD) la 1 iulie în parlament.
Ca urmare, la 18 septembrie 2005 au avut loc din nou alegeri federale, în urma cărora a venit la putere coaliţia guvernamentală "negru-roşu" dintre fracţiunile parlamentare CDU/CSU şi SPD.
La 23 mai 2009 preşedintele Horst Köhler a fost reales pentru o perioadă de încă 5 ani.
Următoarele alegeri federale pentru Bundestag şi cancelar vor avea loc în septembrie 2009.
Organizarea politico-administrativă
În legea fundamentală germană numită Grundgesetz Germania (Deutschland) este definită ca fiind o republică federală (Bundesrepublik) formată din următoarele landuri federale:
Economia
Economia germană este una dintre cele mai solide şi mai puternice din lume.
Localizată în centrul Europei, Germania a trecut peste perioada de maximă sărăcie (după Tratatul de la Versailles), transformându-se într-o ţară cu o industrie puternică ce exportă în întreaga lume, cu o calitate comparabilă cu cea japoneză. Deşi Tratatul de la Versailles a lăsat ţării serioase probleme economice, după al doilea război mondial, industria germană a maşinilor, electrocasnicelor şi a produselor pentru sănătate a crescut în mod impresionant, ţara transformându-se în a treia putere economică mondială (după Statele Unite şi Japonia) şi prima putere din Europa.
Actualmente PIB-ul atinge 28.700 € pe cap de locuitor (măsurat după paritatea puterii de cumpărare).[necesită citare] În prezent Germania este cea mai importantă putere economică a Europei, cu un Produs Intern Brut de aprox. 2.200 miliarde euro,[necesită citare] şi ţara cu cele mai multe exporturi la nivel mondial (inclusiv pe Piaţa internă europeană).[necesită citare] Cu o infrastructură dezvoltată şi cu un nivel de viaţă bun, Germania este una dintre ţările cele mai industrializate din lume.
În ultimii ani însă, creşterea economică a fost aproape de zero, iar deficitul bugetar depăşeste limita de 3% din PIB stabilită de Uniunea Monetară Europeană prin Tratatul de la Maastricht. Şomajul afectează peste 5 milioane de cetăţeni,[necesită citare] acesta fiind cea mai gravă problemă a societăţii, acum îmbătrânită şi sufocată de datorii şi cheltuieli exagerate pentru protecţia socială.[necesită citare] Până acum[când?] reunificarea a costat partea vestică peste 1.500 miliarde euro pentru transferuri spre noile landuri federale.[necesită citare] Între timp, cu mici excepţii, "peisajele înfloritoare" promise de cancelarul Helmut Kohl cu ocazia reunificării au ramas un vis îndepărtat pentru mulţi germani din estul ţării, cu toate că e adevărat că standardul de viaţă a crescut cu mult. Economia noilor landuri nu reuşeste să facă faţă concurenţei din Piaţa Internă Europeană.[necesită citare]
| Date economice | |||
|---|---|---|---|
| Indicator economic | Valoare | ||
| Creştere PIB | 1,7% | ||
| Compoziţie PIB pe ramuri | agricultură: 1%, industrie: 31%, servicii: 68% | ||
| Rata inflaţiei | 1,6% pe an | ||
| Forţa de muncă | 42,63 milioane | ||
| Forţa de muncă distribuită pe sectoare | agricultură: 2,8%, industrie: 33,4%, servicii: 63,8% | ||
| Rata şomajului | 8,4% | ||
| Şomaj | peste 3 milioane de cetăţeni | ||
| Buget de stat | 1.200 miliarde euro | ||
| Cheltuieli de stat | 1.300 miliarde euro | ||
| Deficit bugetar | 80 miliarde euro | ||
| Datorie publică | 65,8% din PIB | ||
Cultura şi ştiinţa
Contribuţiile germane la cultura mondială sunt numeroase. Germania a fost locul de naştere al unor renumiţi compozitori precum Ludwig van Beethoven, Johann Sebastian Bach, Johannes Brahms şi Richard Wagner; poeţi precum Johann Wolfgang von Goethe şi Friedrich Schiller; filosofi ca Immanuel Kant, Georg Hegel, Karl Marx sau Friedrich Nietzsche; de asemenea, oameni de ştiinţă de calibrul lui Albert Einstein sau Max Planck.
O mică selecţie de aspecte culturale specifice:
Vecini
Germania se învecinează cu nouă ţări europene: Danemarca, Olanda, Belgia, Franţa, Luxemburg, Elveţia, Austria, Republica Cehă şi Polonia. De asemenea Germania are ieşire directă la Marea Baltică şi la Marea Nordului.
Vezi şi
Legături externe
- de en fr es Deutschland.de (portalul oficial al Germaniei)
- de Informaţii despre Germania (de la Ministerul de Afaceri Externe al Germaniei)
- en Informaţii turistice referitoare la Germania (de la Oficiul Naţional German de Turism)
- en de Portaluri turistice (imagini şi informaţii)
- de ro Ambasada Germaniei la Bucureşti
Format:Legătură AF Format:Legătură AF Format:Legătură AF Format:Legătură AF Format:Legătură AF
- ^ The Cambridge Ancient History, vol. 12, p. 442. ISBN 0521301998.
- ^ The Great Famine (1315-1317) and the Black Death (1346-1351). Lynn Harry Nelson. The University of Kansas.
- ^ The Thirty-Years-War, Gerhard Rempel, Western New England College.
- ^ The Thirty Years War (1618–48), Alan McFarlane, The Savage Wars of Peace: England, Japan and the Malthusian Trap (2003)
- ^ Fulbrook, Mary: A Concise History of Germany, Cambridge University Press 1991, p. 97. ISBN 0521540712