Gheorgheni

municipiu din județul Harghita, România

Format:CutieOraşe

Fișier:Szent Miklós Gyergyószentmiklós.jpg
Statuia Sfântului Nicolae

Gheorgheni (în maghiară Gyergyószentmiklós, în trad. "Sânnicolau Gurghiului") este un municipiu din judeţul Harghita, Transilvania, România. Are o populaţie de 20.018 locuitori.

Geografie

Oraşul este situat în partea de est a Depresiunii Gheorgheni (sinonim: Depresiunea Giurgeului). Aceasta este prima depresiune strabătută de râul Mureş. Oraşul Gheorgheni este traversat de la est spre vest de către Belchia, un afluent al Mureşului, extinzându-se de-a lungul acestuia, pe aceiaşi directie est-vest. Se află la altitudinea de 810 m.

Istorie

Demografie

Populaţia oraşului este predominant formată din maghiari (peste 90%). Format:Demografie/Gheorgheni

Cartiere

Oraşul are trei cartiere: Bucin, Florilor şi Revoluţiei. Pe lângă acestea, zona de centru, precum şi zonele locuite, foarte extinse, aflate la marginea acestor cartiere. O populaţie însemnată a oraşului locuieşte în partea de sus a oraşului, numită Felszeg de către localnici.

Turism

Oraşul are mari şanse de a deveni un oraş turistic de prim rang, avantajat fiind de poziţia sa geografică potrivită: între munţi, în apropierea lacului de baraj natural Lacu Roşu (la 25 km), iar la 60 km se află staţiunea Praid. De asemenea se poate schia in staţiunea Izvorul Mureşului (la 20km), sau se poate vizita staţiunea Borsec (aprox 50 km).

Cea mai înaltă construcţie a oraşului este un turn din zona industrială, situat în zona mai puţin locuită, cea de „dincolo de calea ferată”, în vestul oraşului.

Împrejurimile oraşului

În jurul oraşului se găsesc Lacu Roşu, Cheile Bicazului şi câteva sate (cu populaţie între 3.000-7.000 locuitori).

Obiectiv memorial

Parcela Eroilor din Primul Război Mondial. Parcela, situată în cimitirul comunal de pe strada Cimitirului, are o suprafaţă de 210 mp şi a fost creată în anii Primului Război Mondial. În cadrul ei sunt înhumaţi 168 de militari de diferite naţionalităţi – maghiari, germani, ruşi, români, slovaci, italieni – decedaţi în spitale sau în prizonierat în anii primei conflagraţii mondiale. Parcela, înconjurată de o bordură de piatră, are 62 de cruci din granit pe care sunt gravate numele celor care odihnesc aici. Pe monumentul comemorativ este gravat în limba maghiară: „A hazaert 1914-1918 evekben/ hösi halalt haltak” („Şi-au dat viaţa eroic pentru patrie. 1914-1918”); „Emléküket hálás kegyelettel/ örzi a nemzet” („Naţiunea păstrează cu pioşenie amintirea lor”).

Învăţământ

Există un singur liceu de limba romănă („Liceul Teoretic Sfântu Nicolae”) şi o şcoală profesională.