AS CFR Brașov

club de fotbal din Brașov
CS CFR Brașov
Informații generale
Nume completClubul Sportiv CFR Brașov
PoreclăViteziștii vișinii
Nume precedent(e)ACFR, Locomotiva
Data fondării1921 ca Asociația culturală și sportivă CFR Brașov
Culori        
StadionCFR (Brașov)
(8.000 de locuri)
PreședinteOvidiu Tition
AntrenorLucian Petre
Echipament
Acasă
Deplasare

Asociația Sportivă CFR Brașov, cunoscută ca CFR Brașov, a fost o echipă de fotbal din Brașov, România.

Istorie

Perioada de început

Echipa de fotbal a atelierelor Căilor Ferate Române din Brașov a fost înființată în anul 1921 și afiliată la F.S.S.R. în 1923. Până în 1934, când se inaugurează campionatul Diviziei B, participă la competiții pe plan local și regional.

Perioada de glorie

Începând din 1934-1935 face parte din prima serie a Diviziei B, ocupând locurile: 2 (1934-1935), 3 (1935-1936) și 2 (1936-1937). În sezonul 1937-1938 (cu jucătorii nou-veniți - Fănescu, Costea, Georgescu, Remeny), echipa evoluează în Divizia A și ocupă locul 9 în seria a II-a, retrogradând. Activând din nou în Divizia B, ocupă locul 8 în 1938-1939, în urma căruia cade în campionatul districtual. Revine după un an în eșalonul secund, situându-se în 1940-1941 pe locul 3 în seria a II-a.

În sezonul 1941-1942, desfășurat în sistem Cupă, ACFR Brașov a luat locul ISCT (Industria Sârmei Câmpia Turzii), incapabilă de a îndeplini normele cerute de promovarea în primul eșalon. A doua prezență a ceferiștilor brașoveni în Divizia A e și mai scurtă decât prima, dat fiind faptul că nu reușesc să treacă de faza optimilor, pierzând pe terenul celor de la FC Ploiești cu 2-4. Cu toate astea, ACFR-ul ia startul și la ediția 1942-1943, însă nici sistemul divizionar nu i-a ajutat mai mult pe ceferiști, aceștia clasându-se ultimii, retrogradând în Divizia B.

În Cupa României

ACFR este prima echipă din Brașov care a trecut de șaisprezecimile Cupei României, la prima ediție. În meciul de la 1 aprilie 1934 cu Jiul Petroșani ceferiștii băteau în Valea Jiului cu 1-0. În optimi, ACFR-ul a întâlnit campioana din 1931 și vice-campioana din 1932, UD Reșița, în fața căreia pierde cu 0-3.

În sezonul următor a dat în primul tur, pe 28 martie 1935, de Ripensia Timișoara ce avea să fie finalista acelei editii, pierzând cu 4-1.

Decăderea

După război, apare sub denumirea de CFR Brașov în Divizia C (seria a XII-a), ocupând locul 6 în 1946-1947. În 1947 este din nou în Divizia B, seria I, ocupând în final locul 12. Revenită în Divizia C, seria a V-a, ocupă locul 7 în 1948-1949 și este pentru ultima oară componentă a unui campionat de nivel național. Începând din 1949, odată cu desființarea Diviziei C, cade în anonimat, ducând o existență numai pe plan local.

În primăvara anului 2013 clubul CFR Brașov își încheie activitatea, după o existență de 93 de ani, din cauza problemelor economice și a lipsei de sprijin financiar.[1]

Palmares și statistici

  Competiții naționale

  Campionatul României
  Liga a II-a
  Vicecampioni (2): 1934-1935, 1936-1937
  Locul 3 (2): 1935-1936, 1940-1941
  Liga a III-a

Fișier:Logo Cupa Romaniei 2016.png Cupa României

CFR Brașov în Cupa României

Cupa României 1933-1934
Șaisprezecimi
Jiul Petroșani 0-1 CFR Brașov 1 aprilie 1934
Optimi
UDR Reșița 3-0 CFR Brașov 6 mai 1934
Cupa României 1934-1935
Șaisprezecimi
Ripensia Timișoara 4-1 CFR Brașov 28 martie 1935
Cupa României 1935-1936
Șaisprezecimi
CFR Brașov 0-1 Crișana Oradea 22 martie 1936
Cupa României 1936-1937
Șaisprezecimi
CFR Brașov 1-3 Unirea Tricolor București 21 martie 1937
Cupa României 1937-1938
Șaisprezecimi
Mica Brad 2-1 CFR Brașov 14 noiembrie 1937

Jucători

Lotul 2016/17

P= portar, F= fundaș, M= mijlocaș, A= atacant

Bibliografie

  • Ionescu, Mihai; Tudoran, Mircea; Toma, Răzvan: Fotbal de la A la Z, București, Editura Mondocart Pres, 2001, pp. 110-111 ISBN 973-8332-00-1

Note

Legături externe