Versiunea de la 2 decembrie 2010 04:15 modificare Avereanu (discuție \| contribuții) Patrule automate, Utilizatori cu confirmare extinsă 17.636 de editări referinţe ← Diferența anterioară		Versiunea de la 3 decembrie 2010 23:42 modificare anulare Avereanu (discuție \| contribuții) Patrule automate, Utilizatori cu confirmare extinsă 17.636 de editări err. Diferența următoare →
Linia 24: Corpul ricinuleidelor este divizat în două regiuni: [[prosomă]] (cefalotorace) și [[opistosomă]] (abdomen) Ricinuleidele au proximativ 3 - 5 mm în lungime, cel mai mare este ''[[Ricinoides atewa]]''. Culoarea corpului este roșie, maro sau neagră. <br> [[Cuticula artropodelor\|Cuticula]] (sau [[exoschelet]]) care acoperă picioarele și corpul este deosebit de dură, având o grosime de 0,5 mm. ~~Surprinzător,~~Partea ~~cuticula~~dorsală este ~~mai~~acoperită ~~groasă~~cu peplăci, ~~părți~~numite ~~nesclerotizate~~tergite, ~~decât~~iar cea ventrală - pecu ~~sclerite~~slerite. Motivul pentru care cuticula este atât dură la ricinuleide nu este cunoscut~~, însă~~, probabil, grosimea cuticulei ~~poate~~ preveni pierderile nejustificate de apă. La prima vedere, există un dezavantaj în ~~grosimea~~dimensiunea ei, ricinuleidelor le lipsește flexibilitatea, care este necesară pentru dilatarea opistosomei, după o masă bogată sau când femela este fecundată, de exemplu. Totuși, aceasta nu prezintă o ~~poblemă~~problemă pentru acestea. Opistosoma se poate extinde în părțile laterale și între ~~tergite~~tergitele rigide. <br> Suprafața cuticulei prezintă lirifisuri, mai multe tipuri de tuberculi, granulații, gropițe, sau invaginări, mai multe tipuri de perișori și alte proeminențe tegumentare (solenidia, coronidia). Unele specii (de exemplu, genul ''[[Ricinoides]]'') sunt aproape în întregime acoperite cu tuberculi, în timp ce altele (de exemplu, unele din genul ''[[Pseudocellus]]'') sunt aproape lipsite de ei. Tuberculii prezintă o mare varietate de forme: conice, sferoidale, în formă de buton, unii sunt ondulați. Mărimea lor poate oscila între 0,1 – 0,3 mm la ''[[Pseudocellus]]'', și 0,12 – 0,2 mm la''[[Ricinoides]]''. Aparent, numărul tuberculilor scade pe parcursul vieții, la unele specii. Dar, în realitate ele pur și simplu migrează spre marginea carapacei, după fiecare năpârlire.<br> '''Prosoma'''. Partea dorsală a prosomei este acoperită de o carapace chitinoasă. La adulți, carapacea este divizată în două părți laterale de către un mic șanț median. Șanțul poate fi destul de evidențiat sau abia vizibil. La multe specii de Ricinulei, la marginea laterală a prosomei, deasupra coxei celei de a doua perechi de picioare, este câte o pată fotosensibilă, lipsită de tuberculi, din ambele părți. În acestă zonă la ricinuleidele fosile se aflau ochii. Regiunea sternală a prosomei este redusă, locul ei fiind luat de coxele extinse ale picioarelor, doar între coxele premei perechi de picioare se pot observa sclerite mici ce prezintă două sau trei protuberanțe. Caracteristica lor cea mai notabilă este prezența unei excrescențe dorsale și anterioare ale prosomei – ''cucullus'', ce poate fi ridicat orizontal și coborât vertical peste chelicere și orificiul bucal. Deși cucullus-ul a fost observat implicat în mai multe activități, precum capturarea reținerea prăzii, transportul ouălelor), funcția originală și principală, cu siguranță, constă în ascunderea și protecția aparatului bucal. Aparatul bucal, pe lângă chelicere, constă din labrum (sau buza superioară) și labium (buza inferioară). Labium este complet încorporate în regiunea coxisternală a pedipalpilor. Suprafața sa este acoperită cu dinții. Interesant, cucullus-ul se mișcă în timpul mestecării sus și în jos. Prosoma portă câte o pereche de chelicere și pedipalpi, și patru perechi de picioare.<br> Chelicerele sunt compuse din două articole: unul fix și altul mobil. Articolul fixă este mult mai mică decât cel mobil. Chelicerele sunt acoperită cu perișori cu funcție olfactivă. În stare de repaus, chelicerele sunt acoperite de cucullus. <br>

Ricinulei: Diferență între versiuni