László Rajk: Diferență între versiuni

▲S-a născut ca fiu al unui cizmar din Odorheiu Secuiesc, intr-o familie cu rădăcini germane şi secuieşti . Şi-a început studiile la Liceul Reformat „Baczkamadarasi Kis Gergely” din [[Odorheiu Secuiesc]], apoi din [[1929]] a urmat cursurile facultatii de [[filologie]] - secţia [[maghiară]]-[[franceză]] din cadrul Universităţii din [[Budapesta]]. Spre deosebire de fratele sau mai mare Endre care s-a alăturat unor grupări politice de extremă dreapta, în [[1930]] s-a încadrat László Rajk în mişcarea comunistă ilegală, în [[1931]] a devenit membru al KIMSZ şi al KMP. Din cauza activităţii în clandestinitate a fost arestat de mai multe ori. Nu şi-a continuat studiile. Din 1933 a lucrat ca muncitro constructor . În calitate de conducător al grupului comunist din Uniunea Naţională a Muncitorilor Constructori din Ungaria a fost unul dintre organizatorii şi conducătorii grevei generale a constructorilor din [[1935]]. La ordinul partidului, în [[1936]] a plecat la [[Praga]], de unde în [[1937]] a plecat în [[Spania]], luând parte la războiul civil de acolo A fost delegatul politic şi secretarul de partid al batalionului maghiar în [[Brigada Internaţională]]. A fost rănit grav în lupte. În [[1939]], după căderea [[Republica Spaniolă|Republicii Spaniole]], s-a refugiat în [[Franţa]], unde a fost internat. S-a întors în Ungaria la ordinul partidului în toamna lui [[1941]]. În acelaşi an s-a căsătorit cu ''Iulia Földi''. Tot în acelaşi an a fost arestat şi deţinut. Aproape doi ani şi jumătate a trăit în detenţie la [[Budapesta]], apoi la [[Kistarcsa]]. După eliberarea sa, în septembrie [[1944]], a devenit secretarul [[Comitetul Central|Comitetului Central]] al partidului, unul dintre conducătorii [[Frontul Maghiar|Frontului Maghiar]], unul dintre principalii organizatori şi conducători al mişcării de rezistenţă. El a fost cel care, conform înţelegerii prealabile dintre cele două partide muncitoreşti, a pregătit programul de acţiune solidară a Frontului Maghiar, care a fost semnat de cele două partide la [[10 octombrie]] [[1944]]. În luna decembrie a aceluiaşi an, autorităţile au încercat să-l asasineze. L-au dus cu forţa la [[Sopronkőhida]], apoi, în [[Germania]], dar prin intervenţia fratelui său, [[Endre Rajk]], subsecretar de stat în guvernul fascist al Crucilor cu sageti la [[13 mai]] [[1945]], a fost eliberat.

▲Ajuns acasă, s-a încadrat în activitatea partidului şi a politicii interne, a devenit membru al Comitetului Executiv al PCM şi deputat în [[Parlament]]. Între mai şi noiembrie [[1945]] a fost secretarul PCM pe Budapesta, apoi, între noiembrie [[1945]] şi martie [[1946]] a devenit secretar general adjunct al PCM. La [[20 martie]] [[1946]] a fost numit ministru de interne. În acest post, a interzis şi a desfiinţat numeroase instituţii şi organizaţii care funcţionau în spirit religios, naţional sau democratic (cca. 1500 de astfel de instituţii şi organizaţii), tot el a organizat şi primele procese politice. La [[5 august]] [[1948]] a fost demis din fruntea [[Ministerul de Interne|Ministerului de Interne]], şi numit ministru de externe până la [[20 mai]] [[1949]]. La presiunile lui [[Mátyás Rákosi]] (care era gelos pe popularitatea lui) şi ale cercului său, a fost arestat la [[30 mai]] [[1949]] pe baza unor acuzaţii inventate: spionaj pentru imperialişti, colaborare cu poliţia secretă din perioada horthystă, menţinerea de relaţii cu comuniştii din [[Iugoslavia]], consideraţi din [[1948]] inamici. Scopul procesului a fost, pe de o parte, accentuarea solidarităţii cu [[Uniunea Sovietică]] împotriva liderului iugoslav [[Tito]], iar pe alta teama lui Rákosi de rivalul lui şi reapariţia conflictelor între comunişti maghiari autohtonişti şi cei moscoviţi. La alegerea victimei, la început Rákosi a oscilat între a [[Nagy Imre]], „autonom” în agricultură, şi popularul Rajk. Nagy avea relaţii bune în conducerea partidului comunist sovietic, deci sacrificarea lui ar fi fost greu de justificat la Moscova.

▲La început, Rajk a negat toate acuzaţiile, dar tovarăşii care l-au interogat, Mihály Farkas şi ministrul de interne, [[János Kádár]], l-au convins că procesul era înscenat doar pentru a-l speria, iar sentinţa de condamnare la moarte nu urma să fie pusă în aplicare. Atunci Rajk a recunoscut toate acuzaţiile imaginare aduse împotriva sa, ceea ce, Gábor Péter şi [[ÁVH]] (Instituţia de Securităţii a Statului), au radiodifuzat în direct.

▲Astfel, urmând exemplul stalinist şi cel soviet, a început epurarea şi în interiorul partidului. Rechizitoriul a fost pregătit de însuşi Mátyás Rákosi, secretarul general al partidului, şi aprobat de [[Stalin]]. La procesul din [[24 septembrie]], [[Tribunalul Poporului]] a pronunţat trei sentinţe de condamnare la moarte (dintre care una împotriva lui), acuzaţiile fiind de crimă împotriva poporului şi înaltă trădare. După acest proces Uniunea Sovietică şi apoi toate „democraţiile populare” au reziliat acordurile cu „mercenarul imperialist”, Iugoslavia. Atunci a spus conducătorul de partid, Mátyás Rákosi, lăudându-se, despre procesul-Rajk: ''„recunosc, că am avut multe nopţi nedormite, până proiectul execuţiei s-a îndeplinit"''. László Rajk a fost executat pe [[15 octombrie]], soţia lui a fost condamnată la 5 ani de detenţie, iar copilul lor a ajuns la un orfelinat, unde i-au pus nume nou, „István Kovács”. Nimeni nu a ştiut cine era în realitate.

▲În iulie [[1955]] a fost reabilitat, deoarece Rákosi nu reuşit să oprească revizuirea nelegiurilor făcute în trecut de sistemul comunist şi aici s-a încadrat şi procesul şi execuţia lui László Rajk. După [[reconcilierea iugoslavo-sovietică]] şi al XX.-lea congres a [[Partidului Comunist Sovietic]] (care a abordat şi crimele lui Stalin), situaţia lui Rákosi a devenit foarte critică. Până la urmă a recunoscut şi rolul pe care l-a jucat personal în procesul Rajk.

▲În primăvara anului 1956 Iulia Földi, văduva lui László Rajk, a început demersurile pentru a primi aprobarea înmormântării soţului ei. După lungi tratative, ea a primit aprobarea înmormântării oficiale a lui László Rajk şi a tovarăşilor lui în [[cimitirul Kerepesi]] din [[Budapesta]], la [[6 octombrie]] [[1956]]. Înmormântarea lui s-a transformat într-o demonstraţie în masă, care după două săptămâni a dus la revoluţia anticomunistă din Ungaria. După reprimarea revoluţiei, văduva se refugiează cu fiul său [[László Rajk jr.]], împreună cu [[Imre Nagy]], în ambasada iugoslavă. Este arestată împreună cu prim-ministrul revoluţiei, iar [[János Kádár]] dispune deportarea văduvei şi a copilului pentru 2 ani în [[România]].

▲{{DEFAULTSORT:Rajk, László}}

▲[[Categorie:Naşteri în 1909]]