urlui
Jump to navigation
Jump to search
Romanian
Etymology
Borrowed from Hungarian örölni.
Verb
a urlui (third-person singular present urluiește, past participle urluit) 4th conj.
Conjugation
conjugation of urlui (fourth conjugation, -esc- infix)
| infinitive | a urlui | ||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|
| gerund | urluind | ||||||
| past participle | urluit | ||||||
| number | singular | plural | |||||
| person | 1st person | 2nd person | 3rd person | 1st person | 2nd person | 3rd person | |
| indicative | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
| present | urluiesc | urluiești | urluiește | urluim | urluiți | urluiesc | |
| imperfect | urluiam | urluiai | urluia | urluiam | urluiați | urluiau | |
| simple perfect | urluii | urluiși | urlui | urluirăm | urluirăți | urluiră | |
| pluperfect | urluisem | urluiseși | urluise | urluiserăm | urluiserăți | urluiseră | |
| subjunctive | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
| present | să urluiesc | să urluiești | să urluiască | să urluim | să urluiți | să urluiască | |
| imperative | — | tu | — | — | voi | — | |
| affirmative | urluiește | urluiți | |||||
| negative | nu urlui | nu urluiți | |||||