înfrunta

Romanian

Etymology

Inherited from Vulgar Latin *infrontāre, from Latin frōns, or alternatively derived from frunte. Compare Aromanian nfruntu, nfruntari.

Pronunciation

• Audio:

  (file)

Verb

a înfrunta (third-person singular present înfruntă, past participle înfruntat) 1st conj.

1. to face
2. to confront
3. to defy

Conjugation

    conjugation of înfrunta (first conjugation, no infix)

infinitive			a înfrunta
gerund			înfruntând
past participle			înfruntat
number		singular			plural
person		1st person	2nd person	3rd person	1st person	2nd person	3rd person
indicative		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	înfrunt	înfrunți	înfruntă	înfruntăm	înfruntați	înfruntă
	imperfect	înfruntam	înfruntai	înfrunta	înfruntam	înfruntați	înfruntau
	simple perfect	înfruntai	înfruntași	înfruntă	înfruntarăm	înfruntarăți	înfruntară
	pluperfect	înfruntasem	înfruntaseși	înfruntase	înfruntaserăm	înfruntaserăți	înfruntaseră
subjunctive		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	să înfrunt	să înfrunți	să înfrunte	să înfruntăm	să înfruntați	să înfrunte
imperative		—	tu	—	—	voi	—
	affirmative		înfruntă			înfruntați
	negative		nu înfrunta			nu înfruntați

Derived terms

• înfrunt
• înfruntare
• înfruntăciune
• înfrunțeală

Related terms

• confrunta